miercuri, 8 februarie 2017

SECRETUL

                                            SECRETUL
Parul alb ca neaua ii stralucea in lumina soarelui.O raza dansa pe fata -i scluptata de timp,  ceea ce-l face sa clipeasca repede si sa-si inchida ochii pentru cateva secunde. Dintr-o data devine palid, ramanand cu privirea atintita in gol. Pe frunte ii apar cateva broboane de sudoare. Ii intind un servetel pe care il ea si isi tamponeaza  fruntea, dar ochii ii raman nemiscati. Pare o statuie. De nu ar respira as crede ca si-a dat duhul. Ii aduc un pahar cu apa si cateva cornulete, neandraznind sa-l intrerup din gandurile sale. Ma asez sfioasa  pe scaun, asteptand sa-si revina si sa-mi povesteasca de ale lui, fiind constienta ca am in fata mea o comoara de om. Cum  imi place sa scriu despre orice, Mos Mitica o sa-mi dea o multime de subiecte, asa ca o sa am de unde ma inspira. Oricum, ajunsesem cu romanul Singuraticul intr-un punct mort, nestiind ce sa fac cu personajele.
 Intalnirea  cu batranul e ca o mana cereasca. Cine sufera ca mine de boala scrisului, stie ce inseamna asta. Nu-mi termin bine gandurile si-l vad cum ridica mana si face un semn, parca dorind sa alunge o vedenie. Se uita la o floare ce era pe masa si incepe sa vorbeasca cu tristete in glas: “Taica, pentru cateva clipe am retrait clipele de pe front. Gloantele suierau, obuzele explodau, schijele sfartecau, schilodeau si omorau tot ce misca. Iadul se dezlantuise si inghitea totul. Am simtit o lovitura puternica in piept si urland de durere, intr-un vacarm nebun, ma taram dorind sa se sfarseasca totul, nemaisuportand durerea. Nustiu dupa cat timp am simtit ca ma scufund. Era atat de bine, nu mai ma durea nimic si i-am auzit vocea ei suava. Nu-mi venea sa cred, eram atat de fericit !  Marina, fata pe care o lasasem in sat, a venit langa mine, m-a luat in brate si m-a sarutat. Era tare frumoasa! Semana cu o floare de cires primavarateca. Dintr-o data se desprinde din bratele mele,si-mi zice: Lasa-ma sa te privesc ! Mi-a fost atat de dor de tine! Atat de dor….
Ne uitam unul la altul, nemaisaturandu-ne privindu-ne. Dorind-o cu nesat am observat ca iubitei mele ii crescusera aripi de matase si era inconjurata de lumini si aurore diafane. Am vrut s-o intreb de ce are aripi, dar nu am indraznit.
 Doamne, cat imi era de draga ! S-a apropiat iar de mine, m-a sarutat cuminte  si-a fluturat aripile si a zburat spre stele, lasandu-ma mut. Dintr-o data totul s-a intunecat si m-am trezit intr-un spital de campanie. Un caporal a venit si mi-a  adus o scrisoare de la mama, care-mi scria ca in satul nostru au venit nemtii, iar Marina a vrut sa fuga si au impuscat-o.
 Ce a fost atunci in sufletul meu ! Cata  dorinta de razbunare am strans in mine , doar Dumnezeu stie. Cand m-am intors iar pe front, nu-mi mai era frica de moarte. Am luptat nu numai in tara,  ci am ajutat si la eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei. Peste 500.000 de soldati de ai nostri au luptat taica, atunci. Era cat pe aci sa mor si in Budapesta si in muntii  Tatra, doar dragostea pentru Marina mea  m-a tinut. Ea nu murise, era mai vie ca niciodata in inima mea. Stii taica, care e secretul? Stii ce iti da forta si putere sa te iei la tranta si cu moartea?
Dragostea, taica. Dragostea e secretul. Eu nu eram singur, ci  eram impreuna cu ea.
Sa vii pe la mine sa-ti arat decoratiile, dar nu ma incalzesc cu nimic, cand vad ce s-a ales de tarisoara mea. Ele nu au importanta, ci dragostea din inima omului . Daca ai dragoste ai tot, nu ai dragoste, nu ai nimic. Poti sa ai tot aurul din lume, dar daca nu ai dragoste esti cel mai nefericit om.

Au trecut 74 de ani de cand Marina mea s-a dus printre ingeri si o iubesc si azi ca in prima zi. Din cand in cand ne mai intalnim in lumea viselor si vorbim.Mereu o rog sa ma ia langa ea, sa fim impreuna. Ce mult am iubit-o, taica ! Ce mult !(Carmen Gigartu)

Niciun comentariu: