Carmen Gigartu

Infernul 12

2012-02-17T07:28:00.001+02:00

"Te tin mereu imbratisat in inima mea si te sarut cu mii de ganduri azurii . Te vad printre stele cum imi zambesti si ma minunez de miracolul pe care Dumnezeu l-a creat si pe care eu il iubesc. Chiar de nu-ti pot privi ochii, nu pot sa-ti aud vocea, tu esti mereu in gandul, sufletul si inima mea. Cu gandul meu te imbratisez si-ti presar flori de dor peste fruntea ingandurata. Ma joc cu parul tau si ca un copil vreau sa ma rasfeti si sa ma saruti pe frunte, iar eu cu ulei de trandafir ti-as unge bratele si dansand pe ritmuri orientale m-as ascunde dupa voaluri si ti-as spune incetisor: Te iubesc, dragul meu. ".
Rade singura de ce-i trece prin cap.
"Da, de ce sa ma plang, cand imi pot creea singura un vis? Chiar daca tu in realitate nu esti, cine ma poate impiedica sa nu visez la tine? Cine ma poate impiedica sa te strang in brate, in visele mele? Nimeni."
Eu o privesc ingandurata si ma intreb daca acea stare euforica a ei nu vine de la medicamentul cu opiu pe care tocmai l-a luat?

Infernul 11

2012-02-16T07:11:00.014+02:00

Luna stralucea pe cerul intunecat, iar Alina se indrepta spre casa. Era palida, obosita si mergea incet intrebandu-se: "Omul a fost creat pentru a fi sclav? Incep sa cred ca Pamantul e un fel de inchisoare. Am venit aici pentru a-mi ispasi cine stie ce pedeapsa ? Am fost cumva vreun spirit rebel, iar acum imi primesc "rasplata" traind pe Terra?"
Zambeste privind cerul si spune: ''Oricat de frumoase ar fi stelele pe cer si oricat de tare ar straluci Luna, fara tine ma simt ca in Infern."

Infernul 10

2012-02-14T17:58:00.000+02:00

Alina a acceptat realitatea destul de bine. Isi spune ca nu are timp de pierdut cu analize si desfacerea firului in patru. Oricum nu mai are nici un rost.Totul s-a dus si e foarte bine ca lucrurile s-au lamurit. In concluzie, cele doua zile de concediu medical i-au fost benefice pentru rezolvarea problemei de suflet ce o macina de mult timp. Acum a venit timpul sa se concentreze asupra altor probleme. Ceva se sfarseste si altceva incepe. A pierdut destul timp alergand dupa iluzii, in loc sa aiba ca scop comuniunea cu Dumnezeu. In loc sa caute Imparatia Cerurilor, ea a fost concentrata asupra lumii si acum a primit rasplata..
A avut dorinte, si-a facut iluzii si uite cu ce s-a ales.

Infernul 9

2012-02-14T15:00:00.002+02:00

Ceea ce intuiam era adevarat. Aceea a fost utima palpaire a stelei iubirii celor doi, care a mai stralucit o clipa ,in agonia ei, pana sa-si dea duhul. Iubirile mari, frumoase, in realitate, nu exista. Traim si ne hranim, doar cu iluzii desarte. Speri ca intr-o zi, de undeva, va apare cineva si te va face fericita. Baliverne! Nimeni nu te va face fericita. Fericirea si iubirea e in interiorul tau si nu in exterior. Cu cat cauti mai mult in exterior, cu atat de indepartezi de tine, de esenta ta. Cand treci prin astfel de momente, ca Alina, cand constientizezi adevarul, incepi sa le dai dreptate marilor maestrii. Da, asculta-ti vocea interioara care-ti sopteste: "Eu sunt iubirea. Eu sunt fericirea.Si sunt aici in interiorul tau. Cauta-ma si ma vei gasi."
Dar noi vrem mai mult. Vrem o imbratisare, un umar pe care sa plangem, o strangere de mana si cautam mereu in exterior, chiar daca vocea interioara striga:"Sunt aici cu tine si te iubesc tare mult."
O privesc si ma intreb de ce nu plange ?
Parca intuidu-mi intrebarea imi spune: "Nu mai am lacrimi. Lacrimile au secat. Adevarul e ca intuiam si eu ca nu e iubire, ca nu e dragoste. Totul s-a sfarsit. Azi, dragostea noastra a murit. Adevarul a fost spus.Ii doresc sa fie fericit cu oricine doreste, fiindca, atunci cand el este fericit si eu sunt."
Auzind-o ce spune nu pot sa nu zambesc si o sarut pe frunte soptindu-i: "Importanta e iubirea ta si sa nu uiti asta niciodata, draga mea. Omul cand cauta iubirea, il cauta pe Dumnezeu."

Infernul 8

2012-02-14T07:45:00.001+02:00

E doar o samanta de iubire pe care cerul a aruncat-o pe pamant. Vrea sa creasca, sa infloreasca, sa rodeasca, dar totul se impotriveste si ea se incapataneaza sa supravietuiasaca in infernul materiei care o sufoca.
A cazut pe un pamant neroditor. Cand a rasarit a fost inconjurata de buruieni si maracini. Firicelul subtire care rasarise, tindea spre soare, spre lumina, dar buruienile din jurul ei erau prea mari si nu lasau lumina soarelui sa ajunga la ea. Asa, ca a ramas, un fir plapand, firav, care la cea mai mica adiere a vantului parea ca se va frange. Nu s-a frant, in ciuda ploilor si furtunilor care au trecut peste ea. Cand tot timpul intalnesti obstacole, greutati, inveti sa supravietuisti, sa lupti.

Adevarul este ca nu s-a asteptat la nimic bun cand Marcel a reaparut in viata ei. In anii cand el a disparut, ea l-a urmarit de la distanta si a inceput sa-l cunoasca. Asa, ca asteptari de la el chiar nu mai avea si nici nu mai are. Stie ca totul e doar un joc si nimic mai mult, dar asta nu o impiedica sa iubeasca si pe cei care-i vor raul . Stie ca singura ei arma e doar iubirea . Oare iubirea ei va reusi sa infranga, sa invinga raul?
O voce interioara ii spune:"Eu te iubesc, draga mea. Am fost cu tine de la inceputul inceputului si voi fi cu tine o eternitate. Ai incredere in mine. Ai incredere in iubirea mea.
Dragostea mea iti va da forta si putere. Te iubesc, chiar daca nu ma vezi, nu ma auzi, nu ma simti. Eu sunt ascuns in tine, in spiritul tau. Eu sunt iubirea. Ai incredere in mine, dragostea mea. Te iubesc".

Infernul 7

2012-02-14T04:34:00.003+02:00

Orice om, în virtutea faptului că este om, trebuie să facă alegerea între Dumnezeu sau sine însuşi. Şi fiecare om a făcut alegerea între cele două căi, pentru că noi suntem ceea ce alegem. Şi prin alegerea noastră arătăm preferinta noastră pentru o împărăţie sau pentru alta: pentru impărăţia lui Dumnezeu sau pentru împărăţia Sinelui. (Eugene Rose)
Alina a ales imparatia lui Dumnezeu, dar il vrea si pe Marcel in imparatia Lui. Oare greseste ca-l doreste? Nu crede. Ea ar vrea ca toti oamenii sa fie in bratele fericirii si iubirii. E genul de om care oricand poate renunta, se poate sacrifica pe ea pentru binele celorlalti. Ea ii multumeste Cerului pentru simplu fapt ca el exista si atat. Stie ca e iubire si nu mai ascunde acest lucru. Nu are niciun sens. Poate ca va ramane doar cu visul ei de iubire, fiindca realitatea e cruda si mizerabila, un adevarat infern.Dar nimeni nu-i poate lua visele. Nimeni nu o poate impiedica sa viseze. E singurul lucru care-l mai are si care o mentine pe linia de plutire. Se amageste singura, traind intr-o lume plina de vise. Adora sa viseze, fiindca, in acea lume nimeni nu-i frange aripile, nimeni nu-i raneste sufletul. Acolo zboara printre valuri de energie, lumina si iubire, se joaca cu culorile curcubeului, atinge soarele si luna, imbratiseaza cu dragostea ei stelele si intreg universul.

Infernul 6

2012-02-13T18:42:00.006+02:00

Uneori viata omului pe aceasta planeta este un adevarat Infern. Nu mai este nevoie sa coboram in Infernul lui Dante si sa citim inscriptia de deasupra portii :
"Prin mine mergi la cuibul intristarii,
prin mine mergi la vesnic plans fierbinte,
prin mine mergi la neamul dat pierzarii", fiindca Infernul pentru multi este aici, in aceasta lume, in care venim, traim, iubim si murim. Si Purgatoriul este tot langa noi. Nenumarati oameni sufera si prin suferinta se purifica.
Dar o fi om care sa nu viseze sa ajunga in Paradis? Cum Dante isi imagina ca e condus in Paradis de iubita sa Beatrice, asa si Alina viseaza uneori ca ajunge in Paradis alaturi de el si strabat impreuna cele noua ceruri, intalnindu-se in drumul lor cu spiritele vesnic indragostite si intelepte, care au luptat pentru credinta, dreptate, iubire si adevar.
Viseaza ca se tin de mana si contempla impreuna fluviul de lumina si energie divina.
“Vazui un fluviu de lumina clara, incandescent, cu maluri
smaltuite de-o vesnica si dulce primavara.
Si din adanc tasneau scantei menite sa cada printre flori precum
rubine, de aur si argint imprejmuite.
Ca bete de miresme si lumine
se scufundau si dintre unde-n urma
se revarsau alte scantei divine.”

Infernul 5

2012-02-12T06:39:00.007+02:00

Alina trece prin momente foarte grele. Sufletul ei este trist si plin de spaima. Lacrimile nu i se mai usuca pe obraji gandindu-se ............
Isi impune sa gandeasca pozitiv. Trebuie sa fie tare.Stie ca nimic nu se desfasoara la intamplare, ca totul este programat.
E mica, slaba si cu privirea pierduta. Isi indreapta privirea spre cer. Stie ca singurul care o poate ajuta este doar Dumnezeu. Nu mai asteapta nimic de la nimeni si oricum nimeni nu ar putea sa o ajute cu ceva, in afara de cel de sus.
Pentru ea lucrurile sunt destul de clare. Singura trebuie sa lupte cu toate vicisitudinile vietii. Isi sterge lacrimile si se roaga:" Doamne,da-mi putere! Nu inteleg planul tau, sau poate banuiesc ceva si sper ca intr-un final sa fie totul bine."
Stia ca ceea ce i se intampla acum, era programat sa se intample. De cand se stie a avut premonitii. Si intamplarea a facut sa viseze cu ceva timp in urma o scena. Cand s-a trezit si-a spus:"Nu trebuie sa ma ingrijorez.A fost doar un vis".
Dar acum, cand acel vis e pe cale sa se implineasca, simte ca vrea sa moara. Va rezista ? Si, totusi, cand a mai avut o mare suparare, o voce in vis i-a spus" Nu trebuie sa fii trista, asa trebuia sa se intample. Cei care sunt ai Lui trebuie insemnati. " Si a fost insemnat.
Acum stie ca va urma calvarul vietii ei.

Infernul 4

2012-02-12T05:00:00.011+02:00

N-o mai intalnise , asa ca avea emotii: oare o s-o recunoasca? Sigur, ii vazuse niste poze, dar cat de fidela poate fi o poza si cat de usor iti este sa recunosti pe cineva doar in felul asta? Temerile i se spulberara pe loc in momentul in care ea ii aparu in raza vizuala. Avea aceeasi figura deschisa si aceleasi buze carnoase de care se indragostise pe vremea cand nici macar nu stia prea bine ce este dragostea. 'Eh, parca acum stiu mai mult decat atunci', isi zise el privind-o cu nesat.
- Buna!
- Buna!
Atat apucara sa-si spuna, caci in clipa urmatoare erau deja unul in bratele celuilalt. Simtea cum inima ii bate de parca ar vrea sa-i sparga pieptul. 'O fi de la hipertensiune, sau o fi chiar dragoste?' , se intreba el in cunoscutu-i stil malitios. Visase de mii de ori clipa aceasta, iar acum, ca se intampla de adevaratelea, parca nu-i venea sa creada ca poate fi reala. Ii venea sa se ciupeasca pentru a se convinge ca nu viseza, dar manile ii erau prea ocupate cu mangaierea corpului ei.
Intr-un final se desprinsera unul din bratele celuilalt si intrara in masina. Ar fi vrut s-o aiba acolo, pe loc, dar nu indraznea. Porni masina si se opri la primul hotel pe care-l intalni. Facea totul mecanic, fara sa scoata o vorba, fara macar s-o intrebe daca si ea isi doreste acest lucru. De altfel, nici nu putea exista vreo indoiala. Comunicau si se intelegeau telepatic, fara sa rosteasca prea multe cuvinte.
Completa la repezeala formularul dat de receptioner, lua cheia si pornira spre camera. Era o camera modesta, dar avea tot confortul necesar si, cel mai important lucru, un pat destul de incapator.
Nici nu inchisese bine usa ca ea i se si aruncase din nou in brate. Acum era altceva: nu mai erau in strada, niciun ochi iscoditor nu-i putea vedea asa incat mangaierile lui devenira din ce in ce mai insistente. Ii cauta sanii si avu marea bucurie de a-i atinge pentru prima data. Sanii ei erau in acelasi timp molateci, dar si fermi. Ii veni brusc dorinta de a-i saruta si-si apropie buzele de sanul rebel. Il simti la fel de dornic de a fi sarutat, asa ca-l prinse tandru intre buze . Ea gemea incetisor si-i cuprinse capul intre palme apasandu-i si mai tare buzele pe san. Mainile lui ii explorau tot corpul si, incetul cu incetul i-l elibera de restul hainelor. Acum era complet goala, asa cum Eva fusese candva. De obicei era pudica, dar acum simtea ca vrea sa fie cu totul altfel. Simtea ca vrea sa se ofere asa cum n-o facuse niciodata in viata. Simtea ca vrea sa fie asa cum nimeni n-o cunoscuse. Nu ca o prostituata! Prostituata face totul pentru bani. Ea simtea ca vrea sa i se ofere lui si numai lui, in toata splendoarea si cu toata dragostea de care era capabila. Il dezbraca fara prea mare greutate, apoi se intinse pe pat. El o admira tacut, apoi ...................

Asa isi imagina Marcel intalnirea cu Alina. Ceea ce este ciudat, ca ceva asemanator isi imaginase si ea cu cativa ani in urma si de aceea refuzase sa-l vada. Stia ca nu va rezista si ii va pica in brate. Acum stie ca de-l va vedea va incepe sa planga. Acea dorinta nebuna care o mai necajeste din cand in cand o va putea inabusi? A vrut sa scape de acest sentiment, de aceasta iubire care a chinuit-o ani de-a randul, incat a ajuns sa creada ca este o obsesie bolnavicioasa. A facut tot ce i-a stat in putinta si tot ceea ce omeneste e posibil pentru a-l indeparta din inima ei, dar se pare ca totul a fost in zadar.
A coborat in abisurile interioare vrand sa se autocunoasca, sa-si cunoasca psihicul, defectele si calitatile. Stie ca nu va fi in stare niciodata sa-si desfaca picioarele si sa se tavaleasca intr-o camera de hotel, chiar daca il iubeste la nebunie. Daca ar face acest lucru ar avea mustrari de constiinta atat de mari, incat ar innebuni. Nu ar suporta sa-l aiba pentru cinci minute in bratele ei si dupa aceea el sa dispara. E constienta ca nu ar mai putea sa traiasca nici macar o secunda fara el. Iubirea ei e asemanatoare cu aceea a lui Theano pentru Pitagora.
Aceasta preoteasa s-a dus intr-o zi si a ingenuncheat in fata lui Pitagora rugand-o sa o elibereze de o iubire imposibila si nefericita care-i mistuia sufletul si trupul. Tot o iubire imposibila si nefericita ii mistiue si ei sufletul si trupul, la fel ca lui Theano. Dar el nu e Pitagora si ea nu e Theano.
Fiecare om simte si iubeste in felul lui.
Poate ca el niciodata nu-i va atinge sanii ei mici ca niste mere si nici nu-i va saruta vreodata buzele, dar ea mereu il va iubi si-l va adora ca pe un zeu. Nu e el zeul inimii ei?
E o fiinta slaba, care nu are taria, intelepciunea si vointa lui Budha.
Sa nu doresti, ca dorinta e izvorul suferintei spunea el. Poate ca de aceea a suferit ea atat, ca a dorit prea mult .........
Uneori, viseaza si se pierde in lumea viselor si a iluziilor, adorand acea lume pe care poate sa o creeze mintea ei.
Ce viseaza? Numai ea stie si nu va spune nimanui, nici macar zeului inimii ei.
Crede in puterea dragostei, cauta adevarul, asteapta rabdatoare si nadajduieste la armonie, lumina si iubire.
Stie ca sufletele amandorura sunt create din praf de pulbere de stele, care intr-o zi, candva, se vor intoarce inapoi printre stele la adevarata lor casa.
Dar acum, aici, pe Pamant, intre ei universul a interpus un obstacol obscur, un adevarat val.
Oare cata arta si cunoastere le trebuie sa rupa acest val ?
El ar trebui sa fie puterea ei, iar ea iubirea si protectia lui, dar..............
Gandul lui e rosu, activ, excentric, agresiv, si eprima dorinta, excitabilitate, erotism. E presarat cu multe pete portocalii aratand entuziasm, veselie,uneori sarcasm si dorinta sexuala.
In schimb, gandul ei este verde, pasiv, incapatanat, greu abordabil, dar curios, drept, care se autoevalueaza in permanenta si vrea siguranta. E presarat cu sfere albastre calme, odihnitoare, linistitoare, aratand ca-i place seriozitatea, tandretea, profunzimea trairilor si a sentimentelor.
Uneori gandurile lui o atrag, alteori o indeparteaza provocandu-i cand tristete, melencolie, cand optimism.
Prin gandurile ei verzi cu sfere albastre se vad si cateva puncte minuscule negre care o duc spre retinere, uneori spre furie si alteori chiar spre despartire.
Prin gandurile amandorura se vad si pete mari de culoare alba semn ca doresc pace, impacare, liniste, inocenta, puritate, virtute.
Oare ce va iesi din acest amalgam de culori? Va iesi un tablou frumos sau o caricatura, un rebut, care trebuie aruncat la gunoi?
Mintile lor sunt capabile sa creeze frumosul, sublimul, sau uratul, grotescul ?
Oare ce culori ar trebui sa predomine in mintea, spiritul si sufletul lor pentru a fi doar benefici?
Eu ca povestitor le-as spune sa nu uite niciodata ca ale lor ganduri sunt niste fiinte vii, tare jucause si frumos colorate in toate nuantele posibile.
Intre oamenii care se iubesc exista o magie a iubirii, magnetism, culoare, muzica, senzatie, fericire.
Dar ei se iubesc?
Sau e doar un joc de-a soarecele si pisica?
Culorile iubirii sunt vii, stralucitoare, invaluie si seduc. Energiile celor care se iubesc se impletesc, se mangaie, se imbratiseaza, se contopesc ca in fotogafiile lui Kirlian.
Energiile lor par mai mult paralele. El vrea sex, iar ea vrea iubire, incat, eu ca simplu observator ma intreb:"E dragoste sau nu?"

Infernul 3

2012-02-11T04:59:00.009+02:00

"Unde lucrez are nevoie de fete frumoase ca tine. " imi zice Laura si ma duce la patronul barului de pe strada Crizantemelor.
_Cred ca-l cunosc. Nu este cel despre care se vorbeste ca a fost campion la culturism ?
_Nu a fost campion, aceasta e porecla lui. Cand am ajuns la el, iar Laura i-a spus ca vreau un loc de munca, m-a privit insistent si o intreaba:" I-ai spus despre ce este vorba?"
"Nu, nu i-am zis, cred ca ar prefera ceva cinstit."
"Pai la cum arata o sa castige frumusel si ce si aia nu e tot munca?"
Dupa care se adreseaza mie:"Papusa, tu in cinci minute poti sa castigi cat o amarata intr-o luna. Nu trebuie decat sa zambesti, sa fii supusa si sa-ti desfaci picioarele. De nu-ti place vreun tip inchizi ochii si te gandesti la banii pe care-i ei. El isi face treaba si tu iti iei banii. Cinci minute nu mori. Clienti iti dau eu, dar trebuie sa-mi dai si mie un comision din ce castigi, fiindca hotelul eu il platesc. Alta oferta nu am. Si sa nu zici ca sunt baiat rau te si angajez, cu numele, la mine la bar, dar trebuie sa-mi dai banii pentru ceea ce platesc pentru tine ca sa-ti mearga vechimea, iar tu ai inteles ce trebuie sa faci. Ce zici? Batem palma?"
Eram foarte surprinsa de ceea ce-mi spunea si o privesc pe Laura. Ea se uita la mine si-mi zice strambandu-se: "Si eu tot asta fac. Nu ai unde sa gasesti de lucru in oraselul nostru. Stii prea bine ca toate fabricile s-au inchis, si au ajuns acum niste ruine. Am cautat peste tot, dar nimic. Muream de foame si "Campionul" mi-a dat "slujba" asta. Eu nu-ti zic nimic, faci cum crezi."
Patronul incepe sa-mi explice ce inseamna"meseria" aceasta cand pe usa intra un barbat cu un lant de aur gros la gat, ochelari de soare, tricou negru si pantaloni din piele.
O ia pe Laura de mijloc si o saruta pe gat spunandu-i:" Ce faci papusa? Mergi cu mine?"
Patronul ii zice: "Cristi, am marfa noua, nu vrei sa o incerci si sa o initiezi tu in meseria asta? Ai fi primul ei client. Si asa a inceput totul.
_Te-am vazut de multe ori cum intrai cu barbati in hotel.
_Da, acolo avea patronul o camera. Majoritatea erau prieteni, cunoscuti de ai lui, oameni cu bani, dar plini de vicii si cu obiceiuri ciudate si dubioase.
_Laura mai lucreaza cu tine?
_Nu, ea a plecat acum un an in Anglia. O fi omorat-o vreun nebun pe acolo.
_De ce crezi asta?
_Pai daca era bine, imi da un semn de viata. Nu avea nici ea pe nimeni, la fel ca si mine.
_Dar pe Simona o stii? Nu am mai vazut-o prin oras? Si ea se ocupa tot cu....
_Da, o cunosc. Dar credeti ca este cineva in oraselul asta sa nu o cunoasca? Ea a fost prima care a lucrat pe cont propriu. A fost plecata un an in Turcia. A lucrat intr-un bordel unde avea cate 10, 15 barbati pe zi. A venit plina de aur si si-a cumparat un apartament pe care l-a aranjat destul de frumos.Dar fratele ei, un nenorocit, a imbatat-o, altii spun ca a drogat-o si a pus-o sa semneze niste acte prin care ii vindea lui locuinta. Asa ca i-a luat apartamentul si a aruncat-o in strada. Si-a gasit o gazda ,dar s-a apucat rau de baut. Nu am condamnat-o, fiindca nu este usor sa-i suporti pe toti nenorocitii astia. Lumea ne condamna pe noi, dar pe mizerabilii care vin la noi si ne platesc nu-i condamna nimeni.
O stiti cat de frumoasa era, dar la 35 de ani ajunsese sa arate ca una de55. Se ingrasase si mergea leganandu-se ca o rata pe tocurile alea foarte inalte si cu fusta scurta pana la fund de i se vedeau si chilotii. Se rujea si se machia foarte strident, vrand sa acopere cearcanele, incat uneori parea un clovn.
Barbatii prefera tinere pana in 22 de ani. Ea in ultimul timp pescuia doar batrani.
_Eu cand am zarit-o ultima oara, acum 5 ani, era cu un batranel care se sprijinea intr-un ciomag. De atunci nu mai vazut-o.
_Sarmana! Au gasit-o acum o saptamana moarta cu o sticla de vodka langa ea. Infernul ei a luat sfarsit.
_Dar pe Gabriela o cunosti? E o tigancusa tare frumusica in jur de 17-18 ani.
_Le stiu pe toate. Ea isi racola majoritatea clientilor din barul de la piata.
_Da, acolo am vazut-o si eu. Era in fata barului cu un baiat si se targuiau.
.Ea cerea un pret, el ii spunea mai putin. O stiu de cand avea 5 ani. Imi amintesc cum venea la mine la usa si zicea:"Tanti, nu ai sa-mi dai si mie ceva de mancare ca mi-e foame"
A crescut si a trait din cersit. Acum numai cerseste pentru ea si fratii ei mai mici, pentru ca a gasit un mijloc de a-si castiga existenta. Isi vinde singurul lucru pe care-l are, corpul ei.
_Nu si-l mai vinde. S-a inecat in Olt. S-a sinucis pentru ca nu mai suporta acest infern.
Avea doar 17 ani. Si pentru ea infernul s-a sfarsit.
Fara sa vreau o lacrima imi curge pe obraz. De as fi incercat vreodata sa stau de vorba cu ea....
Ma simteam vinovata ca nu am incercat, iar acum era prea tarziu. Cand trecea pe langa mine mereu ma saluta si ma gandeam ca nu e intotdeauna adevarat ceea ce repeta de multe ori bunicul: "Cu o bucata de paine am hranit un om si un caine. Cainele ma recunoaste, omul nu mai ma cunoaste." Ea ma tinuse minte. Iar eu am trecut nepasatoare si indiferenta pe langa ea, fara sa ma gandesc ca un cuvant de al meu ar fi putut sa-i schimbe destinul.
...............................
Viata Madalinei s-a schimbat. Azi are un loc de munca decent, isi creste fetele frumos si nu vrea sa-si mai aminteasca de infernul prin care a trecut. Bogdan trimite fetelor bani , le-a luat in vacante in Spania si relatia lor este destul de buna. Madalina isi gasise si un partener, dar se pare ca barbatul nu a putut sa-i uite si sa-i ierte trecutul.

Infernul 2

2012-02-06T06:52:00.002+02:00

Dupa ce se linisteste imi spune:
_Nu stiu cum o fi iadul in lumea cealalta, dar eu l-am cunoscut aici. Privind la chipurile barbatilor astora de pe strada ati zice ca sunt oameni cumsecade, dar multi nu sunt. Sunt animale, diavoli, va spun eu, care am cunoscut destui. Uneori, sa ma iertati pentru ce spun, dar daca as fi avut putere pe unii i-as fi ucis cu mana mea.
_Cred ca ai trecut intr-adevar prin clipe foarte grele de vorbesti asa.
_Au fost momente ingrozitoare. Imi era scarba de mine si stiam ca puteam sa ma spal cu toata apa din lume dar, in realitate nimic nu mai ma putea curata. Eram privita ca un obiect, care nu are suflet, inima sau minte.
_Cand a inceput totul? Te cunosc de cand erai eleva la liceu si pe atunci erai un copil cuminte, la locul tau. Stiu ca mama ta a murit de cancer de col uterin cand erai in ultimul an .
_Dupa ce mama s-a dus, am ramas singura, a nimanui. Tata s-a despartit de mama cand a aflat ca este bolnava si s-a recasatorit cu alta femeie din sat de la noi, si nu la interesat persoana mea. M-au ajutat cu bani fratii lui mama. Intre timp l-am cunoscut pe Bogdan, sotul meu. Totul a fost bine la inceput. Am nascut gemenele, ne intelegeam bine, dar a ramas fara slujba si a plecat la munca in Spania. La inceput imi trimitea ceva bani, cat de cat pentru a putea supravietui, dar dupa sase luni m-a sunat si mi-a spus ca vrea sa divorteze, fiindca el si-a gasit pe altcineva acolo.
Am fost disperata, nu stiam incotro sa o iau. Am apelat la socrii mei sa ma ajute, nu pe mine, ci pe fete.
Dar au zis ca sunt saraci si nu au cu ce. Sa-l dau in judecata pentru pensie alimentara pe baiatul lor.
Cand veneam de la socrii m-am intalnit pe strada cu Lenuta, o fosta colega de liceu careia i-am povestit ce-am patit si am rugat-o sa-mi gaseasca si mie ceva de lucru.

Infernul 1

2012-02-05T05:55:00.006+02:00

"Cine dintre voi e fără păcat să arunce primul cu piatra."

Era o dimineata geroasa de decembrie, iar Madalina mergea cu pasi grabiti spre Catedrala. Era inalta, blonda, subtirica, imbracata cu un palton negru care-i scotea in evidenta silueta, iar peste parul lung prins in coc avea un sal alb de casmir. O urmaresc cu privirea si nu-mi vine a crede vazand-o cum intra in Biserica cu capul plecat . Se aseaza in fata icoanei Maicii Domnului si incepe sa planga. Cateva batrane in spatele ei isi dau ghionturi si zambesc ironic una la alta . Femeia isi face semnul crucii, saruta icoana plangand, dupa care se duce si ingenuncheaza la icoana Mantuitorului. Cand se ridica ma zareste. Ii zambesc si plecam impreuna .
_ Ma bucur sa te vad aici, Madalina.
_ M-am gandit mult la ce mi-ati spus si am luat hotararea sa nu mai fac ceea ce am facut. Va rog sa ma credeti, am facut-o pentru bani, nu aveam cu ce sa-mi cresc fetitele.
_Stai linistita. Nu te condamn. Dar vezi cum te privesc si te trateaza toti.
_Se uita la mine de parca as avea ciuma. Si-n biserica am auzit niste babe in spatele meu cum radeau. Dar nimeni nu stie prin ce am trecut. Toti ma condamna si ma judeca, dar nu au dreptate. Sunteti singura persoana care m-a crezut si careia i s-a facut mila de mine. V-am vazut cum v-au dat lacrimile, cand v-am povestit prin ce am trecut. Decat sa fii prostituata ca mine, mai bine moarta. Dar am supraveituit si am rabdat de dragul fetitelor mele.
Lacrimile-i curg continuu. Incerc sa o linistesc.
_Daca mi-as gasi un loc de munca, unde sa castig si eu cativa banuti ....si incepe sa planga in hohote.
O mila imensa pune stapanire pe mine si o imbratisez. Si eu eram una din persoanele care o judecasera destul de aspru, dar acum imi doream din tot sufletul sa o ajut, dar nu stiam cum.

Destin 28

2012-02-04T08:16:00.011+02:00

Firul visului se rupe. Simte o mare de intuneric. Acum se vede intr-o sala imensa sferica parca desprinsa dintr-un serial SF. Aude o voce duiosa care-i spune: " A venit timpul sa cunosti binele si raul, durerea, suferinta, dorul, iubirea.... O sa cunosti Creatia Tatalui si lumea materiala. Pentru aceasta o sa pleci cu un grup de spirite pe Pamant. Noi o sa-ti implantam un program pe care tu va trebui sa-l urmezi pas cu pas si de la care nu ai cum sa te abati. Nu o sa fii singura. O sa ai o calauza si doi veghetori care te vor indruma unul spre bine si celalat spre rau. Cand vei ajunge la destinatie vei uita cu desavarsire cine esti si de unde vii . Succes!"
Patrunde intr-un tunel de lumina unde este imbracata cu sapte hainute etherice. I se mai da o haina universeica, una cosmica si una solara, dupa care se trezeste intr-un intuneric de nepatruns. Ea era doar o mica scanteiuta, care acum e prinsa ca intr-o capcana, in acele fluide, energii si materii. Se zbate, vrea sa se elibereze, dar nu reuseste . Se lupta cu disperare sa iasa din acel intuneric si reuseste. A iesit la lumina, dar cineva o strange si o fiinta zambind ii spune alteia:"Ai o fetita! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea! "
" Cine sunteti voi? Nu vreau sa ma atingeti. Ce ciudati si urati sunteti! Eu sunt ghemotocul asta plin de sange? Nu, nu vreau. Vreau inapoi."
Dar uita tot si trage cu lacomie din sanul plin cu lapte al mamei.
Mary se trezeste din vis . Deschide ochii si vede cum din cabana nu a mai ramas nimic, decat un morman de cenusa. Priveste cerul si totul pare sa se invarte din ce in ce mai repede. Inchide ochii si prin minte i se deruleaza cu o viteza ametitoare toata viata, de cand s-a nascut si pana acum.
Gandeste :" Gata! S-a terminat! Am cunoscut ceea ce trebuia sa cunosc. Am descoperit ce este rau, ce este bine, ce este frumos, ce este urat, ce e suferinta, ce e dorul, ce e dezamagirea, dar si implinirea, iubirea, credinta, speranta si fericirea.
Programul s-a incheiat. Destinul meu ca om s-a sfarsit. Acum o sa ma intorc de unde am venit. Cu ultimele sfortari deschide ochii si zambeste celor trei scanteiute de langa ea soptind:"E pentru prima data cand va vad, chiar daca ati fost mereu cu mine. Hai sa mergem acasa! Ce frumos ninge! Si noi venim in aceasta lume tot ca acesti fulgi frumosi de nea si ne topim fiecare la timpul nostru. A sosit vremea sa ma topesc".
Corpul ramane inert cu ochii larg deschisi, ramandu-i intiparit pe retina dansul frumos al fulgilor de nea.
O scanteiuta invizibila pentru ochii umani paraseste acel corp fara viata si pleaca fericita, insotita de o muzica divina , cuprinsa de o mare iubire si o neasemuita fericire, indreptandu-se spre Tatal Ceresc, dorind sa-i multumeasca pentru ceea ce a invatat si a cunoscut pe Pamant.

Destin 27

2012-01-29T08:00:00.011+02:00

Viseaza ca era vara pe colinele Tibetului si ea mergea pe o potecuta ingusta strajuita de pini. Isi dorea sa ajunga la templu, o frumoasa pagoda, gandindu-se la ordinea guvernanta si eterna a lucrurilor. Se gandea la sensul simbolurilor, la sensul sacrului, la sensul transmutarii interioare prin spiritualitate. Era o indianca tanara, imbracata intr-un frumos sari de sarbatoare, in culoarea cerului, cu parul foarte lung impletit intr-o coada pe spate. Iubea pamantul pe care pasea, venerandu-l. Vroia sa se duca la templu pentru a cere ajutorul divinitatilor care guverneaza universul.
Va cere ajutorul lui Agni(Focul), lui Vayu(Vantul), lui Sarya(Soarele), lui Chandra(Luna), lui Prajapati-Brahma Creatorul, lui Shiva Binevoitorul, lui Vishnu Atotpatrunzatorul sa-i protejeze iubirea. Ea facea parte dintr-o casta, iar iubitul ei facea parte din alta si familiile amandorura se opuneau acestei iubiri.
Isi aduce aminte de mama ei care o invatase ca bucataria este unul din locurile cele mai sacre, fiindca acolo se pregateste hrana care trebuie sa fie pura. Un alt loc sacru era considerata si baia, izvoarele, fiindca acolo se purifica trupul. Ii mai spusese ca orice actiune e bine sa fie facuta in perioada cand luna este in crestere.
Cand ea se gandea la aceste lucruri din urma o ajunge un indian batran cu un catar alb, care dupa ce-i da binete ii spune:
"Omul trebuie sa fie stapan pe propriu destin si nu sa se bazeze pe zei, ci sa implineasca el insusi. In interiorul tau , tu esti la fel cu absolutul care este prezent pretutindeni in lume. Fiinta ta este un atman intrupat in materie, o scanteie de divin este si in tine si in iubitul tau."
"Cine esti, de stii ce ma framanta?"
"Sunt un calugar ratacitor care a cautat o viata intreaga absolutul si am descoperit calea de mijloc."
"Uneori, intamplarea determina destinul".
"Un om puternic si-l faureste singur. Roaga-te si zeilor, dar nu astepta ca ei sa-ti dea totul pe tava. Lupta si tu pentru fericirea ta. Chiar daca familiile voastre se opun si toata lumea este impotriva voastra, voi puteti sa fiti impreuna daca asta doresti cel mai tare. Totul depinde de cat de mare si puternica este dragostea din inima ta. Il iubesti atat de mult, incat ai renunta la familia ta pentru el?"
"Bucuroasa as renunta la tot,doar sa fiu cu el. Il iubesc atat de mult, incat pentru mine el e Brahma."
Calugarul se opreste in loc isi smulge barba, isi arunca toca si pletele false, iar fata se arunca de gatul lui spunandu-i printre lacrimi: "Te-ai deghizat atat de bine, ca nu te-am recunoscut. "
El ii sopteste: " De azi nimeni nu ne va mai desparti, iubirea mea".
"Merg cu tine pana la capatul lumii, dragostea mea. Eu sunt tu. Tu esti eu. Eu sunt a ta si tu esti al meu, acum si pentru totdeauna."

Destin 26

2012-01-28T18:12:00.003+02:00

Simte o picatura rece pe frunte. Deschide ochii si nu-i vine sa creada. La cativa metri, in fata ei, cabana era mistuita de flacari. Dar ea cum a ajuns aici, sub acest brad? Incearca sa-si aminteasca, dar nu reuseste. Ceva cald se prelinge pe tampla. Se sterge si obesrva ca mana i s-a umplut de sange. Privind dansul flacarilor nemiloase care distrusesera tot, se intreaba obsesiv cum s-a intamplat, de ce nu poate sa-si aminteasca nimic? O ameteala o cuprinde si lesina peste covorul de frunze ude.

Destin 25

2012-01-28T05:20:00.004+02:00

"Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire". (Ioan)
Copila mea, cand sufletul tau va incepe sa se purifice vei simtii un sentiment profund care- ti va coplesi spiritul si-ti va face sufletul sa vibreze.
O sa simti cum o fericire imensa te cuprinde si-ti dai seama de adevarata ta valoare, dar si de micimea ca om, in comparatie cu natura, universul si Creatorul. Inima devine plina de iubire si constiinta te va indruma sa cauti mereu neobosita adevarul.
Trupul omului se hraneste cu alimente pentru a se mentine, intelectul se hraneste cu cunoastere pentru a se lumina, constiinta se hraneste cu fapte bune pentru a fi linistita, iar sufletul se hraneste cu rugaciune pentru a se inalta, pentru a se purifica.
Dumnezeu, care este spirit cauta "adevarati inchinatori ce se vor inchina in spirit si adevar".(Ioan)
Cand iti vei indrepta, privirea, inima si gandul spre cer, sa fii pura, transparenta si sa iradiezi spiritualitate.
Sa nu te supui in fata nimanui, ci doar lui Dumnezeu.
Sa nu te increzi in oameni care spun ca au puteri, de orice fel ar fi ele.
Sa nu permiti nimanui sa-ti ia libertatea de gandire, iar spiritul tau sa fie mereu treaz. Un om cu credinta in Dumnezeu, atunci cand se revolta impotriva nedreptatii, minciunii. despotismului.....niciodata nu se teme pentru viata sa.
Un credincios este un dezrobit, este liber, este independent, in fata puterilor trecatoare ale oamenilor. Este demn, cast si nu este dependent in nici un fel de ceva sau cineva.
Un astfel de om il cunosti dupa chipul calm, senin si omenos.
Sa-i multumesti Domnului pentru darurile cu care te-a inzestrat si mai ales pentru darul iubirii pe care ti l-a dat pentru a fi capabila sa iubesti precum iubeste el.
Si sa nu uiti ca "cel ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el". (Ioan)
"Dragostea este de la Dumnezeu" (Ioan) si ea "s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, cel daruit noua"(Romani).

	"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
	Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
	Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
	Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
	Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
	Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
	Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."(Apostolul Pavel)

Destin 24

2012-01-22T10:32:00.008+02:00

Trosnetul lemnelor sub vraja focului, caldura placuta, suierul vantului de afara o duc intr-o stare de toropeala. Se aseaza pe pat si adoarme privind crucea.
Viseaza ca era intr-o padure minunata unde ramurile copacilor parca se intindeau spre ea vrand sa o imbratiseze. Sta pe malul unui frumos izvor care se rostogolea jucaus printre stanci si pietre. Florile ii impodobeau malurile, iar ea era incantata de simfonia culorilor si de splendoarea miresmelor.
Razele blande ale soarelui ii mangaiau obrajii, iar trilurile catorva pasarele erau purtate de adierea vantului. Intreaga natura parea ca doreste sa aduca un omagiu celui care a creat-o.
Langa Mary era calugarul batran si cu o voce blanda ii spune:
"Copila mea, renunta la umbre, la iluzii, incearca cu toata forta ta launtrica de care esti in stare sa contempli adevarul.
Lumea in care traiesti este cuprinsa de intuneric, de ignoranta, eroare, incat bietii oameni au devenit doar niste umbre ratacitoare.
Atata timp cat nu vei rupe lanturile si nu vei cauta cu tot sufletul si cu toata inima lumina nu vei putea sa fii libera.
Calea adevaratei cunoasterii este contemplatia. Lupta sa fii propriul stapan si nu permite nimanui sa-ti ia libertatea. Credinta, iubirea,speranta, sinceritatea, perseverenta, rabdarea, sunt virtuti pe care trebuie sa le sadesti adanc in inima ta.
Sa ai incredere in Dumnezeu si sa te implici personal in relatia cu El. Nu ai nevoie de intermediari.
Nu trebuie sa-ti fie teama, fiindca Domnul te va apara. Sa fii atenta la cuvinte, fiindca un cuvant poate declansa un razboi sau poate instaura linistea, pacea, armonia.
Sa nu permiti nimanui sa te influenteze, sa te indoctrineze sau sa se bage in viata si-n gandirea ta.
Atentie la sentimente!
Daca te vei aprinde repede, tot repede te vei stinge. Chiar daca o sa faci o pasiune, cu timpul si ea se va stinge. Chiar daca admiri acum pe cineva, ai sa vezi ca la un moment dat totul se banalizeaza. Ceea ce dainue cu adevarat este doar iubirea adevarata, iar de-a lungul timpului viata o va supune la nenumarate probe pentru a descoperii cat de puternica este.
Cand te vei simtii pierduta, lipsita de putere, dezinteresata, dar devotata iubirii tale, apeleaza la Dumnezeu si El iti va raspunde, iti va arata calea ,drumul pe care trebuie sa mergi. Fii atenta la totul din jurul tau, fiindca Dumnezeu mereu iti va vorbi prin semne.
Viata omului are ca scop fericirea, iar raul provine din ambitia exagerata a omului, din egoismul fara limite, din lacomia de a aduna, de a acumula.
Nu trebuie sa te pierzi intr-un delir mistic, ci sa rationezi si sa arunci zgura talmacirilor unora sau altora.
Dumnezeu te-a inzestrat cu facultatea de a cunoaste,de a intelege, de a judeca, de a medita.
Copila mea, foloseste aceste daruri pe care El ti le-a dat."

Destin 23

2012-01-15T09:23:00.004+02:00

Se intunecase de-a binelea si pana la locul unde lasase masina mai avea destul de mers. Intra in cabana, inchide usa si lumineaza cu o lanterna minuscula, de care nu se despartea niciodata. Intr-un colt era o soba oarba, unde lemnele erau frumos asezate, iar in fata sobei pe un butuc de brad zareste o cutie de chibrituri. Aprinde focul si priveste cu atentie in jur. Pe jos era pamant, iar in loc de pat erau niste lemne aliniate unul langa altul peste care era pus mult fan acoperit cu o scoarta foarte veche taraneasca. La capatul patului era un alt butuc mare de brad acoperit cu un stergar foarte frumos de borangic, pe care stralucea ceva. Lumineaza si privirea ii ramane atintita asupra unei Evanghelii micute, foarte vechi, scrise in chirilica cu coperti din argint. Langa ea era o lumanare groasa din ceara naturala de albine, o iconita pictata pe lemn a Fecioarei Maria si o cruce din argint.
Mary aprinde lumanarea si ramane muta de uimire privind crucea. Era aceeasi cruce din vis pe care calugarul batran o tinea in mana.
Afara vantul s-a intetit si prin gemuletul mic la lumina fulgerelor se vedea prapadul de afara, cum brazii se aplecau gemand mai sa se rupa.
Ploaia, padurea, vantul faceau un zgmot infiorator. Un numar mare de forte ale naturii se dezlantuiau, facand un spectacol care o cutremura.
Mary ingenuncheaza in fata iconitei spunand:" De multe ori m-am ratacit pe drumurile acestei lumi amagitoare cautand adevarul. Am cazut, m-am lovit si de fiecare data m-am intors ca un copil risipitor ce sunt , cerandu-ti iertare.
Iarta-ma, Mama! Poate ca in cautarile mele am gresit fara voie, dar stii ca am facut totul din iubire.
Nu-mi este frica de nimic, chiar daca sunt singura in pustietatea aceasta, fiindca stiu ca tu esti aparatoarea mea."
Isi face semnul crucii si doua lacrimi i se rostogolesc pe obraji, in timp ce murmura incet:"Iti multumesc, Doamne, ca existi si imi dai putere."
..........................................................................................................................................................................
Se aseaza pe butucul din fata sobei privind dansul flacarilor gandindu-se la iubirea ei:

Gîndind la tine fruntea-acum ma doare.
Nu stiu ce rost mai are-a mea viata
Cînd n-am avut o clipa de dulceata:
Amar etern si visuri peritoare!

De ce în noapte glasul tau îngheata!

.................................................

Tu, blond noroc al unui vis desert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, sa stii ca nu te iert.

Caci dorul meu mustrari o sa-ti tot spuie
Si sarutîndu-te am sa te cert
Cu dezmierdari cum n-am spus nimanui. ( Mihai Eminescu)

In acelasi timp Victor picta valurile oceanului spunand:

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri. (Mihai Eminescu)

Destin 22

2012-01-14T10:13:00.014+02:00

Un fulger despica cerul in doua si seamana cu o fumie groasa de lumina ce uneste cerul cu pamantul, ascuzandu--se in interiorul muntelui, prin spatele micutei cabane unde a ajuns Mary.
Cu o noapte in urma a avut un vis tare ciudat. Era o padure imensa de brazi, iar un calugar tare batran cu o cruce in mana ii facea semn cu mana sa-l urmeze, aratandu-i un drum de munte foarte abrupt. Dupa ce s-a trezit si-a facut bagajul, mai avea doar trei zile din concediu si a plecat spre Calimanesti. Locul din vis semana foarte bine cu o asezare in care mai fusese si altadata, si era situata la o distanta de 3 km de Manastirea Turnu, pe malul stang al Oltului. Isi lasase masina pe marginea unui drum forestier si intrase in padure ghidandu-se dupa soare. Urcand la intamplare pe muntele Cozia, in hatisul padurii de brazi a dat de acea cabana. A patruns cu sfiala, realizand ca in acel loc nu a mai stat nimeni de mult timp . A plecat si a inceput sa inspecteze imprejurimile. Obosita se asezase pe o stanca unde avea o panorama minunata a Oltului si a muntelui. Acolo o prinsese ploaia .

Destin 21

2012-01-13T09:25:00.006+02:00

Un tunet puternic se aude in departare si cutremura muntele. Mary coboara pe potecuta ingusta gandindu-se: "Traiesc intr-o tara cu munti minunati, cu ape limpezi ca cristalul si cu oameni frumosi. Chiar daca oamenii- demoni au avut grija sa inverseze valorile, totusi, am intalnit si oameni adevarati, oameni care stiu sa lupte, sa viseze, sa iubeasca, sa zambeasca, sa spere.
Nu vreau sa mai dau importanta nonvalorilor, fiindca prea mult ii tin in palma si ii promoveaza lumea lor demonica. Sunt unite in haite privilegiate. Au minti bolnave, lenese si pline de putrefactie. Sunt sclavi ai luxului si ai desfraului. Sunt inconjurati de oameni servili, dornici la randul lor sa parvina. Sunt grupuri de canalii, de lichele curvite, de oameni indraciti care urasc poporul si tara si care mai au tupeul sa dea lectii si sa ne vanda produsele create de mintile lor bolnave. Aroganta, infatuarea, imoralitatea si mediocritatea lor imi provoaca greata. Au incercat prin toate mijloacele sa distruga fiinta umana, promovand un culturalism demonic. Dar cu cat vor mai mult sa indobitoceasca omul, cu atat oamenii incep sa se trezeasca. Deviza lor: "Da-le mancare, sex, distractie si ii manipulezi cum vrei."
Numai ca sunt si oameni care nu vor nimic din ceea ce ofera ei, ci vor : dreptate, adevar, cunoastere, libertate....."

Destin 20

2012-01-12T09:53:00.000+02:00

Era un rasarit de soare minunat, iar Victor isi asezase sevaletul pe o plaja care era mangaiata de apele Pacificului, vrand sa surprinda pe panza acel moment incantor. Pictura era una din marile lui pasiuni . Nu mai pictase de mult, dar in acea zi a simtit un imbold puternic de a se juca cu culorile.
In alt colt al lumii pe o stanca abrupta de pe malul drept al Oltului, Mary privea cum se insera si cum furtuna se apropia cu pasi repezi. Fulgere orbitoare incep sa brazdeze cerul intunecat si stropi reci incep sa cada peste munte. O ceata densa acoperea varful muntelui, iar ea paraseste stanca strangandu-si haina pe langa corp. Bobitele reci de ploaie ii dau o senzatie stranie .
Iubea ploaia, muntele, Oltul, pamantul si oamenii lui. Cunostea fiecare piatra, fiecare planta care acum se apleca in bataia vantului. Stia povestea fiecarui locsor si respecta acel pamant pe care pasea cu sfiala, considerandu-l sacru.

Destin 19

2012-01-08T07:52:00.004+02:00

Mary isi iubeste mama si mereu i-a ascultat sfaturile, dar de data aceasta nu poate sa-i faca pe plac, fiindca nu e in stare sa renunte la scris. Ar vrea din tot sufletul sa nu-si supere mama, dar ceea ce face a devenit ca un drog, practic e dependenta. E ca un microb care i-a intrat in sange si cu nimic nu-l poate ucide. Seamana cu un demon care nu-i da pace si o impinge mereu de la spate soptindu-i:
"Urmeaza-ti visul! Nu are importanta ca esti singura si toti ai tai se opun, tu nu renunta. Nu conteaza daca te impiedici, cazi si te lovesti. Te ridici si mergi inainte. Nu-i frumoasa aceasta aventura a gandului, a mintii?"
"Acea voce launtrica are dreptate. O sa ma lupt, nu-mi pasa daca o sa cad, daca o sa ma lovesc. Nu pot abandona drumul pe care pasesc cu pasi marunti. Ma impiedic, cad, primesc lovituri, critici foarte dure, obstacole de tot felul, dar nu renunt. Plina de praf, de vanatai, de rani sangerande merg inainte. Nu vreau victorii, dar imi place la nebunie lupta si nu o sa abandonez. Nu-mi plac oamenii timizi si reci, ci oamenii curajosi care stiu sa lupte pana in panzele albe, sa riste pentru un vis, pentru o idee.
Nu-mi este frica de esec, nu vreau triumful, dar ma simt obligata de a continua ce am inceput. Simt o chemare de dincolo de spatiu si timp.
Sunt constienta ca drumul e intortocheat, anevoios, alunecos, dar nu pot sa renunt. Ceea ce fac este o mare provocare.
Credinta mi-a dat puterea de a supravietui si de a trece peste toate obstacolele inerente ale vietii.
Cred in Dumnezeu, in oamenii cu sufletul frumos, in valorile adevarate ale umanitatii.
Viata mea aici este doar o simpla calatorie si sper sa nu fie prea lunga."

Destin 18

2012-01-07T00:27:00.008+02:00

Privirea lui Mary cade pe un caiet cu coperti albastre.
"Cred ca am sa o ascult pe mama si nu o sa mai scriu . Mereu imi spune: "E o prostie ceea ce faci, o pierdere de timp. In loc sa faci altceva, tu scrii prostii si tampenii. "
Cand am scris Pestera m-am gandit la prietena ei cea mai buna care a murit la 47 de ani de cancer la san. Am vrut sa i-o dedic acelei femei minunate, care acum ne priveste dintre stele, dar mama mi-a zis :
"Ceea ce ai scris nu este nimic real din viata lui Nuti, tu ai scris cu totul altceva, cum ai fi vrut sa se intample. Termina cu prostiile !".
Si, totusi, aceasta povestioara am scris-o cu cel mai mare drag, gandindu-ma la sufletul ei frumos de inger, si sper ca acolo unde e, printre stele, ea sa-mi primeasca darul."

Pestera

Fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor fi cuvinte.
Fii atent la vorbele tale, pentru că ele vor fi fapte.
Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri.
Fii atent la obiceiurile tale, petru că ele vor fi caraterul tău.
Fii atent la caraterul tău, pentru că el va fi destinul tău. (Talmud).

Era un sfarsit de septembrie cald, insorit. Cerul parea mai albastru decat oricand, iar nori uriasi si albi acopereau varfurile semete ale muntilor ce se zareau in departare. Prezentul si-a pus destul de puternic amprenta asupra Laurei si ii invadeaza violent simturile si gandirea.

Se priveste in oglinda. E palida. Ochii nu mai au stralucirea de altadata, par stinsi si adanciti in orbite. Cearcane vinetii au inceput sa apara in jurul lor. Isi ridica mana stanga cu greutate si pipaie sanul. Simte un nodul de marimea unei nuci. Stie ce va urma: chimioterapie, caderea parului, si in final intunericul. E viata ei. Nimeni nu are dreptul sa o tarasca prin spitale, daca ea nu vrea. Vrea doar liniste. L-a rugat pe doctor sa-i spuna adevarul cat mai are de trait si el a fost sincer si i-a spus:”Dupa mine cam trei luni, dar eu nu sunt Dumnezeu sa stiu exact. Daca veneati mai devreme va extirpam sanul, dar acum e prea tarziu, e mult prea tarziu”.

Totul se intampla cum vrei tu, gandeste Laura privind cerul prin fereastra deschisa.
Se pare ca ma iubesti tare mult de vrei sa ma iei la tine. Vezi, sunt calma, nu ma plang, nu ma vaiet si nici nu ma revolt intrebandu-te: De ce?
Stii, nu mi-e frica de Ea, fiindca sunt convinsa ca ma va ajuta sa ajung la tine. Dar ei vor suferi ingrozitor cand vor afla ca unicul lor copil este pe moarte. Nu, nu trebuie sa afle. Nu o sa ma internez la oncologie si nici nu o sa fac citostatice. Oricum totul este in zadar. Destinul imi este pecetluit.

In drum spre orasul unde locuia priveste copacii de pe marginea drumului care incepusera sa-si piarda frunzele ruginite si gandeste:"Viata omului se aseamana cu o frunza. La inceput e mugure, frunza tanara, mandra si frumoasa, dupa care, odata cu trecerea timpului se ingalbeneste si se dezlipeste de trupul obosit, slabit si bolnav."
O durere surda pune capat acestor ganduri. Opreste masina si ea doua calmante foarte puternice intrebandu-se: "Cat o sa mai rezist fara morfina? Sigur, nu mult timp. Cancerul este o boala perfida, nu ai dureri decat in ultima faza, asa cum sunt eu acum. Nu am avut niciun simptom. Ma simteam doar putin anemica, am slabit cateva kilograme, fapt ce m-a bucurat ca dieta pe care o tineam a dat rezultate foarte repede. Am avut de cateva ori ameteli, dar nu am luat in seama. Doar cand mana stanga a inceput sa ma doara destul de puternic am fot la medic, iar el dupa ce mi-a facut o mamografie, un RMN, si-a pus mainile in cap. Se vedea pe fata lui neputinta si compatimirea.
Asta e ! Nu trebuie sa ma plang, fiecare traim atat cat ne este dat."
Ajungand acasa isi face un dus, se urca in pat privind iconita de pe noptiera si spune: "Multumesc, Doamne! Parintii m-au crezut. Eu care nu am mintit niciodata, acum a trebuit sa mint pentru a-i scapa de suferinta, de chin, de durere. Stii prea bine ca am mintit pentru a-i proteja. Acum ce sa fac? Spune-mi , te rog!
Am observat ca unele animale cand simt ca se apropie sfarsitul se duc si se ascund, asa o sa fac si eu. Dar unde sa ma duc? Spune-mi, Doamne! Da, stiu. O sa merg la pestera din munti . Da, acolo este locul ideal."

A doua zi cu rucsacul in spate urca pe potecuta ingusta care o duce la pestera. Aerul de munte, mirosul de brad, ciripitul pasarelelor o fac sa se simta mai bine. Soarele isi arunca cu darnicie caldura sa peste pamant si ea se aseaza pe o stanca privind minunata priveliste ce i se desfasura in fata ochilor. " Pace, liniste si frumusete aici printre brazi si stanci, dar dincolo cum o fi? Si acolo exista iarba, copaci, izvoare, soare, nori, stele ? Nu mai e mult si o sa aflu ce se ascunde dincolo de val. Poate ca este mult mai frumos de nimeni nu s-a indurat sa se mai intoarca . Asa spunea mereu bunicul:"Cu siguranta lumea cealalta e mult mai minunata de nu s-a mai intors niciunul dintre atatia care au plecat." Acum si el e acolo. Asa ca nu o sa fiu singura, ci voi fi cu cei dragi mie, cu bunicii, cu unchii, cu matusile, cu strabunicii... Poate ca ei ma asteapta si vor da si o petrecere in cinstea mea. Doamne, ce ganduri imi trec prin minte! Nu are rost sa-mi plang de mila , ci mai bine sa vad partea buna. Iar partea buna este ca ma voi intalni cu cei plecati, ca voi explora o alta lume, mult mai fascinanta decat aceasta. Cine stie, poate trebuie sa plec, fiindca sufletul meu pereche ma asteapta nerabdator acolo, in lumea cealalta. "

"Uneori se intampla ca adevarul sa-l gasesti intamplator si sa ramai uimit cand descoperi ca o elucubratie aberanta este un adevar pur.
Poate ca trebuie sa plec din lumea aceasta, fiindca acolo ma asteapta marea mea iubire. In evolutia mea am avut momente de stagnare, de regres temporal si am facut numeroase greseli inerente.
Dar de multe ori se intampla ca prostii de ieri sa devina desteptii de maine, iar pacatosii de azi sa ajunga sfintii din viitor. De as putea le-as spune oamenilor sa nu-si piarda niciodata identitatea si spiritualitatea. Si le-as mai spune sa nu le fie frica de moarte.
Stramosii nostri daci plangeau atunci cand se nastea un copil si cantau, se bucurau cand cineva pleca in lumea umbrelor. Stiau ca lumea aceasta este o adevarata "Vale a Plangerii", iar lumea de dincolo e o lume mirifica. Niciodata nu mi-a fost frica de moarte, dar nu-mi place suferinta. O urasc. Ce bine ar fi daca trecerea de la o lume la alta s-ar face lin, de ar fi ca o adiere de vant, ca o mangaiere. Iar ma apuca durerile. Nu mai am nicio scapare, trebuie sa fac morfina. Bine ca nu mai este mult pana la pestera."

Cand intra in pestera o durere puternica ii strabate intreg corpul de-i vine sa tipe. Se aseaza langa o piatra uriasa care era intr-un loc mai intunecos si gandeste:" Nu are rost sa mai traiesc chinuidu-ma in halul asta. Cu zi ce trece corpul acesta imi devine o mare povara si-mi transforma viata intr-un adevarat iad. Trebuie sa termin. Nu are rost sa ma chinui si sa astept sa treaca zilele. Acum cat mai pot, cat mai am forta o sa-mi fac prima si ultima injectie si o sa se termine tot chinul. O sa-mi faca o doza letala de morfina care ma va duce dincolo. Stiu ca este mare pacat, dar nu este mai mare pacatul ca eu sa sufar ca un caine? Nu este mai mare pacatul ca eu sa ma chinui si sa urlu de durere?"
Se reazema bine de piatra si cand sa-si faca injectia pamantul se cutremura, piatra se rostogoleste si ea cade in gol. Acea piatra astupase sute de ani o intrare care ducea intr-o grota care era situata la un etaj inferior.
O voce de barbat spune: "La orice ma asteptam dar sa ma trezesc cu o fata cazand din cer peste sacul meu de dormit.....Te-ai lovit?"

_Nu.
_Ai avut noroc ca ai cazut doar de la 1 m.
_Doamne! Ce cutremur!
_Nu a fost cutremur. Muncitorii dinamiteaza muntele, vor sa construiasca un drum, dar asta ce e?aratand spre seringa care cazuse langa sacul de dormit. Te droghezi? Asta-i culmea! Doamne! Nu, nu se poate! Doamne, te-am rugat aseara cand am dormit in sarcofagul Sfantului sa ma ajuti sa-mi intalnesc sufletul pereche si tu iti razi de mine trimitandu-mi pe cap o drogata?
_Nu sunt drogata.
_Am vrut...
_Ia da tu rucsacul acela care a cazut odata cu tine, sa vad ce ascunzi.
_Nu.
Laura se repede sa-l ia de jos, dar el o impinge si ii smulge rucsacul. Dupa ce-l desface spune:
_Eram sigur. Aici sunt peste zece doze de morfina. Esti cu iubitul si va drogati amandoi?
_Nu , sunt singura.
_Ce dracu faci singura intr-o pestera cu atata morfina?
_ Am venit sa...
_Uite ce fac eu cu morfina ta! Se duce spre un colt al pesterii si arunca intr-un izvor subteran toata morfina.
Laura se repede la el tipand:
_Nuuu! Am cancer. Sunt pe moarte, de asta imi trebuie morfina.
_Sigur, nu minti? Asa arata un bolnav? Uita-te la tine! Ar trebui sa fii palida, fara vlaga si tu esti rosie ca racul.
_De nervi, fiindca am dat peste un nebun ca tine. Am fugit de lume, sa mor linistita, sa nu afle parintii ca fiica lor e pe moarte si dau de un bonav psihic care crede ca eu sunt sufletul lui pereche trimis de Dumnezeu. Adevarul e ca am vrut sa ma sinucid, dar atunci a fost zguduitura si am cazut.
_Norocul meu! Daca o faceai ramaneam neinsurat toata viata. Ma numesc Mircea Milipov, am 27 de ani ,sunt speolog , nascut pe meleagurile Ceahlaului si lucrez la un institut de cercetari din Iasi. Am mai multe pasiuni printre care trebuie sa mentionez ca ma ocup si cu terapii holistice. Asa, ca ai dat peste omul potrivit care te va vindeca .
_Cancerul nu se vindeca, mai ales in stadiul in care sunt eu. Mi-a spus medicul destul de clar . Sunt Laura Dragomir am tot 27 de ani, sunt geolog, ardeleanca de prin partile Sibiului si lucrez intr-un institut din Cluj.
_Se pare ca ne potrivim. Bine, ca nu esti olteanca! Multam, Doamne!
_Ce ai cu oltencele?
_Am auzit ca sunt foarte rele. Cele mai bune neveste sunt ardelencele. Sunt faine!
Deci, tu ai vrut sa mori, iar El se pare ca are alt plan cu tine.
_Ce plan?
_Vrea sa te vindeci, sa fii nevasta mea si sa-mi faci vreo 5 plozi.
_Tulai, Doamne! Dar tu chiar esti nebun.
_Sunt convins ca ai sa te vindeci. Trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a trimis o fata asa frumoasa. Ia sa fac un pic de lumina sa te vad mai bine.
Se indreapta spre un perete al pesterii si da jos o bucata mare de scoarta de copac si lumina patrunde inundand pestera.
_ Priveste! Ce vezi deasupra acestei "ferestruici"?
_O cruce sapata in stanca.
_Sunt speolog si de 9 ani caut innebunit aceasta pestera prin maruntaiele muntelui si ieri am descoperit-o. Aceasta este Pestera Sfantului.
_Care sfant?
_Un sfant fara nume. Legenda spune ca cine doarme pe patul Sfantului si tine post negru 9 zile se vindeca de toate bolile.Se pare ca in acest loc este o energie benefica foarte puternica, fiindca eu nu am mancat nimic de cand am venit aici, nu imi este foame si ma simt excelent. De obicei eu mananc cat trei, iar acum vad ca ma bantuie anorexia. Aici e ceva straniu. Simt acea energie care ma umple si imi da forta, incredere si bucurie.
_Ciudat! Eu cand am cazut aveam dureri ingrozitoare, dar acum ...
_Au incetat. E ceva aici. Mainile mele o simt.
_Cine ti-a spus despre acest loc?
_Acum 9 ani eram cu prietenii in vacanta . Toate drumurile care duc aici sunt pitoresti, neintrecute prin bogatia privelistilor. Noi am venit atunci pe langa unda lina, serpuitoare a apei, dar care se involbureaza furios cand se apropie de munte. Dupa ce am urcat pe poteca principala am ajuns intr-o frumoasa poienita in mijlocul padurilor de brazi. Vantul aducea prin unduirile lui un parfum de zmeura. Am traversat poienita unde razele soarelui aurii dau stralucire pajistilor si stancilor singuratice si am mers pe poteca din padure care ne-a dus sub pripoarele stancilor. Erau si mai sunt si acum trei stanci care par ca tasnesc din adancul pamantului. Cand am ajuns era in timpul apusului, cand soarele parea doar un fir subtire de lumina care se stinge departe si colora cerul si pamantul intr-un feeric joc de lumini. Toti priveam apusul soarelui cand din spatele stancilor apare o batranica cu cateva mioare. I-am spus ca suntem pasionati de munti, de pesteri si de legende. Atunci ea ne-a povestit legenda Pesterii Sfantului a carui intrare a fost astupata de o stanca in urma unui cutrenur cu cateva sute de ani in urma. Femeia ne-a aratat zona unde ar trebui sa fie.
De atunci vin in fiecare an aici, dar totul a fost in zadar pana ieri. Urcam pe potecuta care duce la pestera din care ai cazut si am vazut cum o stanca se dezlipeste de munte si aluneca . Am luat-o prin hatisul padurii pana am ajuns la locul de unde s-a prabusit stanca. Nu-ti imaginezi ce bucuros am fost...

_Acum vad cat de minunata este aceasta pestera. Seamana putin cu Pestera Polovragi, sper ca aici nu sunt lilieci.
_Nu, nu sunt.
-E o adevarata dantelarie in rocile calcaroase. E o adevarata simfonie de peisaje carstice care incanta retina prin pitorescul lor deosebit. Natura e cel mai minunat artist, e un scluptor desavarsit.
Ce frumos s-au unit stalactitele cu stalagmitele formand aceste coloane superbe. Daca ma uit mai bine seamana cu un adevarat altar.
_Da, pare o lume de basm.Un loc rupt din alta lume.
_Vad ca aici in subteran apa nu sta pe loc, construieste dar si distruge dizolvand, erodand mereu roca pentru a-si croi drum.
_Izvorul subteran in care ti-am aruncat morfina isi are lacasul prin adancul haurilor subterane, in lumea adanca a intunericului de nepatruns. Cand ajunge afara iese cu presiune din subteran si cu un debit destul de bogat se pravale de la o inaltime de 30 m, parand din departare un fuior de argint viu .
_ La ce te uiti?
_Aici este un zacamant de magnetita.
_Iar mai spre stanga o sa vezi hematita.
_Parca un designer a combinat rocile acestea, negrul magnetitei cu rosul sangeriu al hematitei. Frumos.

_De-a lungul anilor am vizitat aproape toate pesterile din tara, dar parca nici una nu m-a obsedat ca aceasta.
_Sunt peste 12000 de pesteri. Mie mi-a placut in mod deosebit Pestera Vantului din Muntii Bihor.
_Are o lungime de peste 47 km, cu niste meandre spectaculoase.
_Pestera Scarisoara.
_Intr-un ghetar de peste 35oo de ani, din perioada jurasicului superior si care are peste100 de formatiuni stalagmitice de gheata.
_Pestera Sase Iezi de la Manzalesti.
_In subcarpatii Vrancei, cea mai lunga pestera formata in sare. Banuiesc ca ai fost si la un concert de muzica in Pestera Romanesti din Timis.
_Trebuia sa o vad, doar e in Ardeal la mine.
_Dar la Pestera Izverna din Mehedinti ai fost?
_A fost el Jacques Ives Cousteau si eu cum sa nu-mi bucur ochii mai ales ca sunt fascinata de speologia subacvatica.
_Frumoase si interesante sunt: Pestera Ursilor, Pestera Muierii, Pestera Ialomitei, Pestera Comarnic,Pestera Dambovicioarei, Pestera Micula, Pestera Albastra, Pestera Rasnoavei, Pestera Veterani, Pestera Vartop....
_Si Pestera Coliboaia cu picturi rupestre foarte vechi de peste 30000 de ani.
_ Deosebita este si Pestera Sugau cu picaturi de aur din Transilvania.
_Sau Pestera Topolnita din Mehedinti cu adevarate paduri de stalagmite, cu prapastii ametitoare si nu in ultimul rand cu o delta minerala.
_Recunosc ca m-a pus pe ganduri si Pestera Movile care i-a inspirat pe scenaristii americani, si a pus pe jar lumea stiintifica.
_Se pare ca au fost descoperite acolo peste 35 specii noi.
_Natura este un arhitect neintrecut daca ma gandesc mai ales la Pestera Altarului.
_Acel loc este un adevarat Paradis necunoscut.

_In acest loc este si Paradisul dar si Infernul. Pe amandoua le-am descoperit aici.
Vino sa-ti arat comoara pe care am gasit-o in "sarcofagul " Sfantului.
_Ai dreptate! Seamana cu un sarcofag egiptean, doar ca este sapat in stanca si nu are capac.
_Stii ce am gasit in el?
_Un schelet.
_Nu.
_O comoara dacica?
_Nu. Mai degraba o comoara atlanta. Nu ar fi exclus ca Sfantul sa fii fost un atlant.
_Acum aberezi, Mircea.
_Am citit undeva, nu imi mai amintesc unde, fiindca in ultimul timp am citit tot felul de tampenii, ca atlantii au conservat cunoasterea civilizatiei lor pentru posteritate in cristale care vor iesi la suprafata la momentul potrivit. Se pare ca eu am dat de cristalele atlantilor.
_ Ai dat de vreun craniu de cristal?
_Nu. Am gasit asta. Uite-te ce am aici!
_Ha-ha-ha! Comoara atlantilor?! Sunt superbe! De asta m-am facut geolog, fiindca iubesc pietrele.
Acesta e un "Diamant de Maramures",o "Floare de mina","Piatra sufletului", un cuart minunat roz, un cristal fumuriu,o citrina,"panaceul universal", si o heliotropa. Sunt cristale pure, neprelucrate. Unde le-ai gasit?
_In sarcofag. Cred ca cine a stat aici se ocupa cu cristaloterapia.
_ Le-o fi lasat Paracelsus in trecerea lui prin Romania.

Laura si Mircea merg de-a lungul apei subterane printr-o galerie frumos dantelata, inalta si ingusta ca un labirint intunecat, ajungand intr-o sala uriasa care se asemana cu o constructie gotica . Parea un loc feeric de pe alta planeta.
Peretii erau ingrosati de scurgerile stalagmitice si din ei straluceau cristale minuscule. Locul era plin de stalactite si stalagmite avand forme care de care mai fanteziste. Natura crease tot felul de unduiri, de flori, de discuri, de nuferi, de coralite, coloane de tot felul , de la cele simple pana la cele in forma de palmieri, draperii, perle , domuri si gururi ce se formasera prin acumularea de calcit si alte minerale.
Pe tavan formatiunile de calcit helictitele semanau cu niste flori de lotus, cu farfuriile zburatoare si cu stelele de pe cer.

Erau o multime de formatiuni aciculare in forma de copacei, braduti si arabescuri stranii.
_Mircea, ceea ce este aici este o adevarata gradina de calcit, o lume a cristalelor, a splendorilor.
_Am numit acest loc Paradisul, dar nu departe de aici este Infernul.
Parasesc acel loc mirific si strabat o galerie care se unduia ca un sarpe. Laura spune :
_Simt miros de sulf.
_Am ajuns.
_Miroase ca in Pestera cu Aburi din Banat. Dumenezeule! Ce prapastii!
_Sa fii atenta pe unde calci.
_Locul acesta imi da fiori. De unde vine zgomotul asta asurzitor? E alt rau subteran care vine din fata si se pravale in aceste hauri intunecoase.
_Peisajul acesta ma infioara, ma inspaimanta, dar ma si atrage ca un magnet.
Laura merge pe marginea uneia dintre prapastii si priveste acele adancuri infricosatoare . Parea o stana de piatra cu privirea fixa in haurile intunecoase.
Dintr-o data muntele incepe sa se cutremure si roci mari se desprind , se rostogolesc si se prabusesc in adancuri. Laura pare ca nu vede si nu simte ceea ce se petrece in jur.

Mircea fuge spre ea, o trage de pe marginea prapastiei si se intorc in locul unde Laura a cazut, langa sarcofag. Observandu-i privirea pierduta in gol o intreaba:
_Ce este cu tine? Ce se intampla in mintea ta?
-Sa nu-mi spui ca ai vrut sa te ....
Ii ia fata in palmele lui si spune :
_Uite-te in ochii mei !
Laura isi fereste privirea . El pe un ton poruncitor zice:
_Fetito, sa-ti intre bine in capsorul acesta frumos ca o sa te vindeci.
Ea isi ridica privirea spre el zambind ironic. Privirile li se intalnesc. Laura vede doi ochi mari, negri si adanci ca acele hauri intunecoase in care a vrut sa se arunce, care o privesc insistent si o domina pierzandu-se in adancul lor.
Aude ca prin vis: "O sa te vindeci, o sa te vindeci...." Simte ca acei ochi ii scormonesc prin creier si pun stapanire pe mintea ei. Aude vocea lui poruncitoare: "O raza de lumina venind din constiinta christica patrunde in corpul tau prin chakra superioara . Lumina o sa echilibreze toate energiile si o sa arda celulele bolnave . O vizualizezi?" Cu o voce slabita fata spune:"Da, o vad".
"Acum te umpli de lumina. Lumina curge lin prin tot corpul tau, prin toate celulule, prin fiecate atom. Ajunge la locul bolnav. Ce vezi? "
"Lumina se indreapta spre un loc intunecos si ...cred ca o sa eplodeze." Fata lesina.
Mircea o ia in brate si o pune in acel sarcofag gandind: "Nu-mi place sa hipnotizez, nu-mi place sa ma joc cu mintea nimanui, dar fata asta e intr-o stare depresiva groaznica.
Intunericul, moartea, negativitatea o atrag ca un magnet. Doamne! Chiar a vrut se se arunce in prapastie. Acum o sa doarma mult si bine. Intre timp o sa pregatesc un tratament pentru cancer. Cred ca pentru inceput o sa folosesc reteta celebrei doctorite din Canada. Este simpla: coaja de nuca neagra, pelin si cuisoare. Sa caut in rucsac. Am aici tot felul de plante, de muschi, de licheni. De cand eram copil am fost pasionat de fitoterapie. Mi-am petrecut copilaria cu cartile Mariei Treban in brate. Da, farmacia Domului este minunata si neintrecuta. Dupa care o sa continui cu cealalta reteta: laptisor de matca, miere de salcam, polen si propolis.
O sa folosesc si cristalele daca tot le-am gasit aici. Sa le pun pe centrii energetici sau in jurul ei? Hm! Cred ca o sa le asez in forma de cruce. Nu este deloc indicat sa faci cristaloterapie pe un pacient care e dus in lumea viselor, dar mainile mele stiu sa controleze energiile. Doar am absolvit cea mai renumita scoala de terapii alternative din Moscova. Cum spunea Maestrul meu: "Milipov, mainile tale fac minuni. Putini oameni sunt in lume ca tine. Multi se omoara invatand si rareori ating performanta, dar la tine totul este nativ. Tu parca te joci".
Batranul Ceahlau mi-a dat aceasta energie. Parintii mei erau pe varful Toaca cand pe mama au apucat-o durerile facerii . M-am nascut intr-o frumoasa dimineata de august cand deasupra Ceahlaului a aparut o holograma uriasa in forma de piramida si o lumina stranie de culoarea curcubeului imbratisa muntele.
Daca toti copiii vin in lume plangand eu am venit razand. Cat au insistat rusii sa raman la ei, dar nu am putut sa-mi parasesc tara, pamantul si parintii. Sunt atasat si iubesc locul in care m-am nascut si crescut. Energia acestui munte imi da energie si forta.
Imi iubesc tara si pe romanii mei, chiar daca sarmanii sunt rataciti in neguri si pierduti printre norii intunecati ai vietii aspre a timpului tulbure pe care-l traim. Stiu ca va veni un timp cand ei se vor trezi din aceasta adormire impusa de fortele negre al Intunericului. O sa vina o vreme cand valul orbirii va fi indepartat si lumina din ei o sa straluceasca. Spiritul stramosilor nostri vegheaza de dincolo de vreme, de dincolo de spatiu si de timp. Ei mereu vegheaza si lucreaza acolo in alte dimensiuni, trimitand energia si iubirea lor protectoare si vindecatoare. Simt energia si chemarea lor. Simt energia si iubirea Cerului si a Pamantului.
Din nefericire am vazut semeni de-ai mei care-si denigreaza tara si fratii, nestiind nimic despre istoria si lupta dusa de veacuri a acestui popor, pe acest pamant, dupa unii blestemat, dupa altii binecuvantat. Ei nu stiu ca fiecare piatra de pe plaiurile mioritice este stropita de sangele eroilor ce s-au jertfit luptand pentru libertate. Acesti denigratori de neam si tara nu sunt capabili sa auda suspinele vantului, muntilor, izvoarelor, padurilor si ale mamelor care si-au vazut copiii ucisi de dusmani, de cotropitori, de Intuneric.
Cum zicea Grigore Ureche un popor care isi ignora istoria, care-si ignora trecutul, nu va sti sa-si construiasca prezentul si nici sa-si imagineze viitorul.
Un popor care nu are constiinta nu va avea nici forta vizionara si se aseamana ''fiarelor si dobitoacelor celor multe si fara minte."
Din pacate am vazut oameni care sunt asemanatori fiarelor padurii si demonilor.

"Priveam fara de tinta -n sus
Intr-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un urias cu fruntea-n soare,
De paza tarii noastre pus."(Cosbuc)
Mi-e dor de Ceahlaul meu drag.
Mi-e dor de moldovenii mei si de parinti. Inima mea plange de dorul tau Batrane Ceahlau. Sufletul meu tanjeste dupa tine si spiritul meu te cuprinde intr-o lunga imbratisare.
"O, dragul meu Ceahlau!
Si-a tale suvenire in inima-mi sapate.
Imi zic ca-s june eu.
Sub ale tale poale sunt si voi fi tot june,
Caci tu nu-mbatransti,
De mii de ani atatia te-nalti ca o minune,
Sub boltile ceresti.
Tu ai vazut in juru-ti popoare felurite,
In lupte furnicand,
Romanul insa singur cu inima fierbinte
Statu te admirand."(Alecu Donici)

Mircea cade in genunchi in fata crucii sapate in stanca spunand:
"Am nevoie de tine sa ma ghidezi. Da-mi intelepciune si energie pentru a o ajuta pe Laura. Cer si Pamant ajutati-ma!

Ajuta-ma, Doamne, stiu ca tu esti singurul care o poate vindeca."

Mircea incepe sa faramiteze si sa amestece plante de leac gandindu-se: " Ma intreb care boala este mai grava, a trupului sau a sufletului? Multi terapeuti spun ca intai sufletul se imbolnaveste si dupa aceea trupul. De aceea pentru o vindecare completa si sigura trebuie inceput cu vindecarea in primul rand a sufletului. Intr-o zi a batut la usa mea o femeie de 30 de ani care m-a rugat sa-i vindec sufletul. Incercase tot felul de terapii, dar fara niciun rezultat. Avea o privire pierduta si nespus de trista cand imi povestea:
"Am trecut prin clipe groaznice si penibile din cauza lui,dar am trait mereu cu speranta ca intr-o buna zi o sa ma vindec si o sa reusesc sa ma eliberez.
Niciodata nu am crezut ca iubirea te poate cobori atat de jos, pana in Infern. "
Eu i-am zis:"Poate nu iubirea este cea care te-a distrus, ci ura."
"Da,ai dreptate. A fost un amestec de iubire si ura incat am ajuns sa ma intreb si eu ce simt. Comportamentul lui imi provoca uneori mila, alteori sila, si chiar o mare greata. Eram constienta ca pentru mine cel mai bun lucru este sa evit sa-l vad, pentru ca atunci cand il vedeam sufletu-mi se otravea. Acest om devenise o adevarata otrava pentru mine care cu fiecare zi ce trecea ma ucidea incet,dar sigur. Asa ca--mi impuneam sa nu-l mai vad,sa nu mai stiu nimic de existenta lui. Dar era o particica in inima mea care mereu ma ispitea sa trag cu ochiul. El devenise ingerul, dar si demonul care ma chinuia.O parte din mine il iubea si alta parte il ura. Era in interiorul meu o ura ,dar si o iubire imensa. E groaznic sa simti in tine batalia dintre ura si iubire,dintre rau si bine,dintre lumina si intuneric. Parca Paradisul si Infernul salasuiau in sufletul meu si se razboiau intre ele pentru suprematie. Razboiul acesta interior ma ducea in pragul nebuniei.
Nu am ajuns la un nivel atat de evoluat incat sa iubesc neconditionat, adica el sa faca ce vrea si eu sa tac si sa iert ca un bun crestin. Departe de mine aceste principii crestine pe care nu prea le inteleg, fiindca ele nu sunt pentru oameni, ci pentru supraoameni.
Sunt doar un om si mai am mult de munca cu mine insumi pana sa ajung la Omul acela care nu are limite, care e impasibil la tot si la toate. Am facut yoga, meditatii, am spus mantre, am privit si desenat mandale, am facut asane,mudre, dar totul in zadar. Eu mereu eram agasata de relele lumii interioare care se napusteau asupra mea ca niste balauri cu 10 capete.
Ma simteam cel mai singur si cel mai pierdut om din lume. Durerea inimii imi intuneca ratiunea. Mintea mea plutea intr-o mare nebuloasa. Il uram pentru ca nu puteam sa ma eliberez de el. Parca eram legata de acel om cu mii de fire invizibile. Un terapeut clarvazator mi-a zis ca relatia noastra este karmica si de aceea .... El a fost omul pe care l-am iubit de cand ma stiu si-l asezasem in inima mea pe un frumos piedestal . El era ingerul si Zeul meu. Pana intr-o zi cand am descoperit ca in realitate era mincinos, ipocrit si perfid. Atunci cerul s-a naruit peste mine. Ploi de meteoriti mi-au bombardat sufletul care se destrama de durere. In disperarea amara care m-a cuprins, raurile de lacrimi nu mai secau . Asa am inceput sa-l caut pe Dumnezeu, dar el nu mi-a raspuns si incep sa cred in inexistenta lui."
''Aici gresesti!" i-am spus.

Eu pot sa-ti aduc argumente favorabile existentei lui Dumnezeu. Pot sa-ti argumentez istoric, ontologic.....
Femeia insa era statornica in incredulitate si ma privea atemporal.
Greseala ei era ca-l divinizase pe acel om. Pentru ea, Dumnezeu era acel barbat, care descoperise intr-un tarziu ca o mintea, o insela si pe care nu-l putea ierta.
Pentru el avea toata iubirea si toata ura din lume. Tot universul ei se invartea in jurul acelui individ care-i inselase toate asteptarile.
Pana atunci nu am intalnit niciun om care sa iubeasca si sa urasca in acelasi timp cu atata forta. Asa ca am intrebat-o vrand sa ma conving de sentimentele ei:" Daca lui i s-ar intampla ceva, ce ai face?"
"O! Nu, nu cred ca as suporta sa i se intample ceva rau. Il urasc, dar si-l iubesc, chiar daca este un mizerabil ordinar. E groaznic ce mi se intampla. De-ar fi doar ura sau doar iubire, atunci ar fi bine. Dar in mine sunt amandoua."
"Si ce vrei? Sa fie doar ura sau doar iubire?" Femeia face ochii mari mirandu-se de o asemenea intrebare si gandindu-se putin spune: "Vreau sa inceteze zbuciumul meu sufletesc. Vreau sa fiu calma, senina, linistita, indiferenta. Nu vreau ura, nu vreau iubire. Vreau doar vid."

Cand vei avea doar vid o sa doresti sa-l umpli cu ceva.
"Atunci o sa aleg iubirea, dar o forma superioara de iubire.
Ce minunat ar fi daca totul ar fi atat de simplu, atat de usor, incat sa putem singuri si dupa bunul nostru plac sa ne umplem vidul sufletesc cu ceea ce este mai frumos, mai superior, cu o iubire pura, mare si minunata care sa straluceasca in noi precum soarele pe altarul cerului albastru.
Poate ca eu sunt o nebuna sau o invinsa a vietii care-si risipeste dezamagirile si care nu a stiut sa faca iubirea sa rodeasca.
Ma simt straina si parasita, iar in jurul meu nu vad nici o mana intinsa, brate care sa ma imbratiseze, un sprijin sau o protectie.. Ma simt atat de singura, atat de singura...."
I-am spus: "Nimeni nu-i singur. El este alaturi de tine. Numai ca noua oamenilor ne place fetisismul. Ne place sa atingem, sa pipaim, sa mangaiem, nestiind ca Dumnezeu nu poate fi atins si ca el nu sta intr-un anumit loc, oricat am ingradi noi locul respectiv. El este peste tot, doar in el traim si ne miscam. Cauta-l in sufletul tau, in constiinta si in inima ta!
Din zbuciumul tau sufletesc, din aceasta singuratate apasatoare se poate naste o steluta minunata, daca tu vrei . Si mai trebuie sa stii ca unelor iubiri le este dat sa nu se implineasca niciodata. Inca esti tanara si chiar daca nu ai mai fi, atata timp cat traiesti mai exista speranta ca intr-o zi vei intalni pe cel care te merita cu adevarat. Draga mea, nu se merita sa-ti pierzi timpul iubind un om care la randul lui iubeste pe alta si care se tine ca un caine credincios,se gudura si da din coada cand acea femeie il baga in seama si ii arunca si lui cate un os. Acea vulpita sireata si ahtiata dupa bani ii ofera ceea ce el doreste: intalniri, distractie, destrabalare, alcool si sex cat cuprinde. Trebuie sa recunosti ca intre voi exista o incompatibilitate totala de 100%. Nu aveti nimic in comun si sunteti totalmente opusi la fel cum este albul si negrul, lumina si intunericul, raiul si iadul.
Iarta-ma ca-ti vorbesc asa, dar din ceea ce mi-ai povestit eu asta am inteles. Deschide ochii si vezi adevarul!
Chiar daca doare, chiar daca inima ti-e insangerata rupe pentru totdeauna acele fire invizibile cu toata puterea, cu toata forta de care esti in stare si fii tu insuti. Nu esti un om slab si nici singura nu esti. Sunt oameni care te iubesc si care-si intind bratele spre tine, dar tu nu vrei sa primesti imbratisarea lor.
Stiu ca este greu. E tare greu sa rupi, sa sfarami acel fir invizibil care te leaga de persoana pe care o iubesti, dar cand o iubire iti face rau, cand nu este reciproca, atunci firul trebuie taiat ."
Privind parca prin mine imi zice:"Daca as putea sterge tot ce a inscris iubirea in minte si-n inima, toate umbrele, toate dorurile, toate lacrimile, toate gandurile, toate framantarile care nu ma lasa sa dorm!"
"Daca vrei, poti!" i-am spus, dar adevarul era ca ma simteam neputincios.

Ma simteam astfel, fiindca eu nu am fost niciodata indragostit si vorbeam despre ceva ce nu cunosteam.
Stiam ca cel ce-i va vindeca sufletul nu eram eu, ci Dumnezeu, timpul si ea insasi. Eram constient ca singurul lucru pe care-l puteam face era sa-i trezesc constiinta si sa-i indrept sufletul spre Dumnezeu, spre credinta. In minte imi venea mereu cuvintele lui Iisus:" Credinta ta te-a vindecat".
Nu stiam cum e sa suferi din iubire. Am iubit muntii, izvoarele, plantele, dar la capitolul femei am fost indiferent pana acum. Niciodata nu m-a interesat culoarea ochilor vreunei femei. Pentru mine mult mai importanta era culoarea cerului, culoarea cristalului din vreo pestera necunoscuta sau a vreunei flori stinghere.
Am vazut femei indragostite de divinitate si ma amuza al lor delir intrebandu-ma: Cum or fi vazand ele pe Dumnezeu? Un barbat brun sau blond cu lungi plete ? Uneori, chiar simteam o repulsie destul de puternica fata de acele femei care se credeau mirese ale lui Dumnezeu, uimindu-ma de a lor nebunie si intrebandu-ma : "Cum un om poate sa acceada la un asemenea titlu ? "
Dar nebunia lumii este mare, asa ca am ajuns sa numai ma mire nimic.
Iarta-ma, Doamne! Nu stiu cum arati, dar nu cred ca arati ca un om. Eu acum te vad ca pe o sfera de energie, iar cand eram copil te asemanam cu un bunic imbracat in alb si care de batran ce era se sprijinea intr-un toiag.
Adevarul este ca exista in om nevoia de adoratie. Unii adora femeia, atii pe Dumnezeu. Obiectul adorarii se schimba foarte des in lumea noastra. Barbatul azi adora o femeie, maine alta si tot asa mereu. Femeile nu se lasa mai prejos si fac si ele acelasi lucru.
Iar printre cei care se cred credinciosi am vazut destui care trec de la adorarea lui Iisus la adorarea lui Lucifer si invers.
Am vazut si nebuni care-si uita limitele si exclama:"Eu sunt Dumnezeu!"ca dupa un timp sa cada in prapastia neputintei spunand: "Sunt doar un vierme!"
Nestatornicia bantuie prin sufletele oamenilor, facandu-i sa alerge de colo colo ca bezmeticii.
De cand ma stiu mi-a placut jocul.
Pentru mine era o mare placere sa ma joc, sa par in fata altora ceea ce nu sunt. Jucam diverse roluri urmarind si amuzandu-ma copios de reactia celor din jur ,vazand credulitatea si naivitatea lor.
Acum m-am maturizat si adevarul este ca m-am plictisit sa tot testez oamenii si sa joc tot felul de roluri stupide si penibile.
De acum o sa fiu doar eu. O sa fiu doar cel ce sunt cu adevarat, Mircea Milipov, speolog si bioterapeut. Sunt un barbat puternic, curajos, caruia nu-i este frica de nimic, iubitor de adevar, iubitor de frumos, cautator de lumina, cautator de mituri, de legende, de civilizatii disparute, de comori de intelepciune si plin de compasiune pentru cei sarmani, bolnavi si neajutorati.
Lumea este plina de nebuni si de vanatori de himere ce nu renunta la ele pana in ultima clipa a vietii. Poate ca si eu seman putin cu un vanator de himere. Nu alerg si strabat muntii in lung si-n lat cautand comoara intelepciunii ascunsa in vreo pestera adanca si nestiuta de nimeni?
Cine stie, poate ca intr-o zi o sa o gasesc. Privind la lume mi-am dat seama ca ceea ceste omniprezenta este Durerea si ca nici o religie a lumii nu mai este capabila sa o aline.
Am studiat miturile lumii care m-au prins in mreje, in vartejuri ametitoare si mi-au dat fiori, dar am observat ca religiile nu intaresc, ci erodeaza credinta .
Tot citind si plimbandu-ma prin religiile lumii am devenit obsedat de sarpe si vad cum unii isi duc viata sub puternica influenta a sarpelui ispititor al desfraului si cum altii, foarte putini, isi duc existenta sub puterea sarpelui intelepciunii.
Uneori credinta si indoiala se dueleaza in al meu suflet aruncandu-ma in abisuri ametitoare.
Sfintii se duceau sa traiasca in pustiu, dar eu am descoperit un pustiu imens in sufletele oamenilor si am aflat ca nebunii sunt cei mai mari specialisti in Dumnezeu. Ei vorbesc mereu cu Dumnezeu si uneori se cred chiar Dumnezeu.
Sunt fascinat de nemurire, dar prin mintea mea trece uneori un gand care-mi sopteste:"Daca este o aberatie?" Acest gand sa vina de la sarpele ispititor?
Cred in valorile crestinismului, numai ca eu n- am intalnit nici un crestin adevarat, dar copii false am vazut cu miile.

Cel mai mult m-a uimit un pacient care spunea ca este total dezamagit de Dumnezeu , dar si de diavol. Mi s-a parut cel mai intersant caz pe care l-am avut.
Printre pacientii mei am avut unul cuprins de o mare plictiseala. Omul era o fire erotica, dar femeile si dragostea lor il dezamagise complet. In ultimul timp au venit la mine oameni care aveau probleme sentimentale.
Am invatat de la ei ca o dragoste care moare seamana cu o stea cazatoare. Straluceste in cadera ei, dupa care, praf, pulbere si uitare. Un bolnav mi-a spus ca el in dragoste este un adevarat vampir. Fara sa vreau primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit la dantura lui si intr-adevar avea niste colti invizibili. Asa, ca a trebuit sa-i dau dreptate.
Am mai aflat ca un indragostit gelos este un adevarat martir. Poate sa fie canonizat si trecut sfant in calendar.
Cu sinucigasii a trebuit sa lucrez mai mult. Le-am zis ca daca vor neaparat sa-si ia viata, atunci sa moara pentru ceva mai bun, mai inaltator, sa devina eroi, sa zguduie lumea din temelii , si nu pentru o tarfa de doi bani pe care o gasesti la orice colt de strada, prin toate barurile si cafenelele.
Un pacient imi povestea ca in fiece noapte se trezeste in pat cu o femeie mica, slaba, bruna cu sanii mici , cu care face amor si care-l lasa vlaguit si cu mintile pierdute. Pana la urma am descoperit amandoi ca acea femeie mica si slaba era vecina lui de palier o nimfomana pe care am refuzat sa o tratez provocandu-mi o mare repulsie. Tot timpul era in calduri.
Am tratat si un poet care mi-a daruit si un volum de poezii scrise de el .
Sarmanul om! Visa mereu sa-si ingroape fruntea intre doua continente si sa mangaie muntii moi si tranadafirii cu miros de roze. Intr-un tarziu am aflat ca acele continente erau sanii mari si frumosi ai Mariei ,o invatatoare tanara si frumoasa pentru care el facuse o pasiune nebuna.
Un staret de la o manastire renumita imi aduce sa tratez un calugar care s-a indragostit de o sfanta pictata pe pereti. Am aflat ca acea sfanta semana perfect cu Ancuta o fata care venea in fiece vineri la maslu. Pana la urma calugarul a plecat cu Ancuta si acum au doi copii frumosi.
Dar cel mai mult m-a amuzat unul pe care l-a adus nevasta ca delira tot timpul. Dupa ce sotia a plecat zice:"Domnule Milipov, eu sunt sanatos tun. Nu am nimic, dar imi place la nebunie sa o enervez pe cotoroanta asta. Este o adevarata scorpie. Cum de m-am insurat cu ea?"
Cu o saptamana inainte pana sa vin aici m-am trezit cu un individ care avea figura de proxenet. Era inalt, slab ,desirat ,cu o figura astenica si cu nasul in vant. Omul era terorizat de imperativul aparentelor. Un bun si talentat observator ar putea scrie un roman intreg despre acest individ, despre psihologia acestuia, reactiile , revolta, viata interioara si jocul aparentelor. Cum se simtea urmarit de temeri, cum pleca noaptea de acasa ca o cucuvea si se ducea la intalniri ascunse de ochii lumii prin cabane si hoteluri mai retrase. Devenise un foarte bun actor pe scena vietii jucand diverse roluri: de amorezat, de om care sufera, de caine batut, de caine credincios, de om neinteles singur si amarat mai sa-i plangi de mila. Acest om era un adevarat cameleon. Era siret si intotdeauna obtinea ce-si propunea. Mereu a dus o viata dubla. Acasa cu nevasta si la distractii cu amanta. Omul mintise atat de mult incat nu mai era in stare sa spuna un cuvant adevarat. Era tipul de om care se prosterna in fata tarfelor ca un crestin in fata icoanelor. Ajunsese sa se creada mare ginecolog insirandu-mi dimensiunile intime ale amantelor si avea o placere nebuna sa-mi povesteasca despre ispravile sale cu nevestele altora.
Omul se intorsese la origini si devenise un cimpazeu care tipa ori de cate ori vedea o femeiusca tanara. Avea despre sine o parere foarte buna crezandu-se un mare ziarist, un mare literat insirandu-mi premiile pe care le-a luat si cercurile elevate prin care se invarte dansand salsa cu o tarfulita care lucreaza prin televiziune. Acel grup de elite cu care se mandrea erau in realitate oameni plini de vicii, superficiali, non-valori pe care aceasta societate bolnava , putreda, pe cale de descompunere , in agonia ei ii scosese in fata .
Cand luciditatea il coplesa , spunea despre el insusi ca ajunsese o ganganie literata atinsa de nevroza.
Traiesc intr-o lume nebuna plina de nebuni. Asa, ca uneori imi vine sa plec , sa ma purific, sa iau o gura de aer proaspat, sa ma regasesc pe mine insumi si sa uit de nebunia acestei lumi si de atingerea ei care incepe sa devina contagioasa. De aceea azi ma gasesc in aceasta pestera minunata. Adevarul este ca muntele a fost prima si marea mea iubire.

Mircea se apropie de Laura si isi plimba mainile la o distanta de o palma pe deasupra corpului fetei spunand: "Nu este deloc bine! Cancer la san cu metastaza la ficat. Pana acum nu am avut un caz atat de greu. Pentru mine este o mare provocare. O sa reusec sa salvez aceasta fata din ghearele mortii ? Daca tu vrei, Doamne, atunci o sa pot. O sa-mi folosec capacitatile native ca sa-i elimin blocajele energetice. "
Mircea isi plimba neincetat mainile, dupa care atinge usor cu varful degetelor zona ficatului. Dintr-o data el devine palid, se indeparteaza de Laura si se aseaza jos langa o stalagmita conica uriasa , simtindu-se ametit .
Dupa un timp se ridica , ia ce preparase si ii ridica capul fetei, spunandu-i: "Te rog sa bei tot ce-ti dau. E spre binele tau. Te va ajuta foarte mult. Bravo! Acum o sa-ti pun cataplasme pe san si ficat, dupa care o sa dormi linistita."
Ii desface bluza aplicandu-i pe san si in zona ficatului cataplasme din argila gasita prin locurile pe unde umblase, amestecata cu alte ingrediente doar de el stiute. O acopera pe Laura si se indreapta spre echipamentul cu care facea scufundari subacvatice gandind: " E pentru prima data cand preiau o energie negativa atat de puternica din corpul unui bolnav. Parca sunt un burete care absoarbe toate gunoaiele din corpurile oamenilor. Seman cu un magnet care extrage raul din corpul pacientului. Am nevoie urgenta de o purificare. Ce ar putea sa ma purifice mai bine decat o scufundare in apa limpede ca cristalul a lacului subteran din Sala Splendorilor cum a numit-o Laura ?

Barbatul echipat corespunzator se arunca in apele acelui lac subteran. Gaseste un sifon pe care-l depasesete, reusind astfel sa exploreze noi galerii scufundate. De cand a descoperit aceasta pestera vroia sa cunoasca carstul inundat , aceasta lume aparte care-l acapareaza si -l fascineaza odata ce a patruns in labirintul ei. Dar, este constient ca este si o lume plina de pericole, pe cat este de atragatoare. Isi aminteste de prietenul sau Vasile, un temerar si experimentat speolog scafandru care a explorat solitar un astfel de carstu unde si-a pierdut viata pentru a cunoaste aceasta lume misterioasa din adancuri.
Tot explorand acele galerii inundate observa pe un perete unde adancimea apei era foarte mica o pictura rupestra in carbune. Acea pictura era foarte asemanatoare cu cea descoperita in pestera Coliboaia. Continuand drumul prin acele abisuri i se descopera in fata ochilor o lume fantastica.
O lume de vis era in acele ape limpezi precum clestarul. Cand isi ridica privirea spre plafon are senzatia ca deasupra lui este cerul instelat, dar ceea ce lumina in acel intuneric erau niste vietati mici bioluminescente ce semanau cu niste stelute albastre minunate. Mircea spune:"Nu credeam sa vad si la noi in tara aceasta specie rara. Carpatii sunt plini de mistere si de minuni. Doar in pestera Waitomo din Noua Zeelanda am mai vazut asa ceva."

Muntele este plin de viata si adancime, incanta simturile omului indragostit de frumos, de natura, incita fantezia si misca sufletul pana in profunzimile cele mai intime. El are puterea de a te schimba launtric, te purifica si te regenereaza. "
Asa -mi spunea Vasile Ionescu speologul ardelean cu suflet de copil si inima de aur. El m-a initiat acum 7ani in tainele speologiei subacvatice. De la acest om minunat am invatat o multime de lucruri. Mi-e dor de el si stiu ca acum ma priveste zambind dintre stele. Imi aduc aminte cum stam amandoi sub o mirifica bolta subterana si cum si-a indreptat privirea spre o nisa de lumina spunandu-mi: " Mircea, omul ca spirit al cunoasterii intotdeauna isi inalta privirea spre cer, dorind in adancul sufletului sau sa fie in armonie deplina cu Spiritul Universal si sa se uneasca iar cu intregul din care s-a desprins."

El s-a unit cu intregul si amintirea lui este vie in mintea si-n sufletul meu.
Intr-o zi mi-a spus:
"Destinul a decis! Pestera este semnul meu."
L-am privit uimit, iar el incepe sa-mi explice: "Pestera este un simbol mitologic privitor la intoarcerea la origini, la initiere, la renastere.
In multe traditii initiatice pestera reprezinta lumea . Chiar si Plotin spunea ca pestera intruchipeaza lumea noastra. Dar mai este si un simbol al inconstientului, al primejdiilor neasteptate si simbolizeaza explorarea eului interior. Deci, noi exploram pesteri, dar in acelasi timp exploram si lumea interioara si cea exterioara. Iti trebuie o mare forta launtrica pentru a putea privi lumina, a contempla inteligibilul si a renunta la umbre.
Adu-ti aminte de pestera lui Platon:
"Socrate: Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii .
În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”

Glaucon: „Văd”

- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.
- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!
- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?
- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?
- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?
- Necesar.
- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?
- Pe Zeus, nu cred!
- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.
- E cu totul obligatoriu.

- Priveşte acum în ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanţuri şi vindecarea de lipsa lor de minte: atunci când vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat şi silit deodată să se ridice, să-şi rotească grumazul, să umble şi să privească spre lumină, făcând el toate acestea ar resimţi tot felul de dureri. Iar din pricina strălucirii focului n-ar putea privi direct acele obiecte, ale căror umbre le văzuse mai înainte. Ce crezi că ar zice dacă cineva i-ar spune că ceea ce văzuse până atunci nu erau decât deşertăciuni, dar că acum se află mai aproape de ceea-ce-este şi că, întors către ceea-ce-este, vede mai conform cu adevărul? În plus, dacă arătându-i fiecare dintre obiectele purtate, l-ar sili prin întrebări să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că el s-ar putea afla în încurcătură şi că ar putea socoti că cele văzute mai înainte erau mai adevărate decât cele arătate acum?
- Ba da.
- Iar dacă l-ar sili să privească spre lumina însăşi, nu crezi că l-ar durea ochii şi că ar da fuga îndărăt, întorcându-se spre acele locuri pe care poate să le vadă şi le-ar socoti pe acestea în fapt, mai sigure decât cele arătate?
- Chiar aşa!
- Dar dacă cineva l-ar smulge cu forţa din locuinţa aceasta, ducându-l pe un suiş greu şi pieptiş, nedându-i drumul până ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi şi nu s-ar mânia că e tras? Iar când ar ieşi la soare, nu i s-ar umple ochii de strălucire, astfel încât nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adevărate?
- N-ar putea să le vadă, cel puţin pe moment.
- Cred că ar avea nevoie de obişnuinţă, dacă ar fi ca el să vadă lumea de sus. Iar mai întâi, el ar vedea mai lesne umbrele, după aceea oglindirile oamenilor şi ale lucrurilor, apoi în sfârşit lucrurile în sine. În continuare i-ar fi mai uşor să privească în timpul nopţii ceea ce e pe cer şi cerul însuşi, privind deci lumina stelelor şi a lunii mai curând decât soarele şi lumina sa în timpul zilei.
- Cum de nu.
- În sfârşit el va privi soarele. Nu în apă, nici reflexiile sale în vreun alt loc străin, ci l-ar putea vedea şi contempla aşa cum este.
- Necesar.
- După aceasta, ar cugeta în legătură cu soarele, cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într-un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră .
- E clar că aici ar ajunge, după ce va fi străbătut toate celelalte etape.
- Atunci nu crezi că dacă omul acesta şi-ar aminti de prima sa locuinţă, de “înţelepciunea” de acolo, ca şi de părtaşii săi la lanţuri, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbării, iar de ceilalţi i-ar fi milă?
- Cu totul.

- Iar dacă la ei ar exista laude şi cinstiri şi s-ar da răsplată celui mai ager în a vedea umbrele ce trec alături şi care îşi aminteşte cel mai bine cele ce de obicei se preced, se succed sau trec laolaltă şi care, în temeiul acestor observaţii, ar putea cel mai bine să prezică ce urmează în viitor să se mai întâmple, ţi se pare oare că omul nostru ar putea să poftească răsplăţile acelea şi să-i invidieze pe cei onoraţi la ei şi aflaţi la putere? Sau ar simţi ce spune Homer, voind nespus “mai degrabă argat să fie pe pământ la cineva neînsemnat, sărman şi fără de stare” , consimţind să păţească orişice mai degrabă decât să aibă părerile de acolo şi să trăiască în acel chip?
- Aşa cred şi eu.

- Mai gândeşte-te şi la următorul aspect: dacă acel om, coborând, s-ar aşeza iarăşi în acelaşi loc de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de întunecime, sosind deodată dinspre lumea însorită?
- Ba da.
- Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui? Iar pe cel ce încearcă să-i dezlege şi să-i conducă pe drum în sus, în caz că ei ar putea să pună mâinile pe el şi să-l ucidă, oare nu l-ar ucide?
- Ba chiar aşa.
- Iată dragă Glaucon imaginea care trebuie, în întregime pusă în legătură cu cele zise mai înainte: domeniul deschis vederii e asemănător cu locuinţa-închisoare, lumina focului din ea – cu puterea soarelui. Iar dacă ai socoti urcuşul şi contemplarea lumii de sus ca reprezentând suişul sufletului către locul inteligibilului, ai înţelege bine ceea ce eu nădăjduiam să spun, de vreme ce aşa ceva ai dorit să asculţi. Dacă nădejdea aceasta e îndreptăţită, Zeul o ştie .
Opiniile mele însă acestea sunt, anume că în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibilului chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
- Sunt de aceeaşi părere, în felul în care pot.
- Atunci fii de acord şi cu lucrul care urmează şi nu te mira că cei care ajung aici nu vor să se îndeletnicească cu afacerile omeneşti, ci mereu sufletele lor cată în sus, fapt firesc dacă aceasta se întâmplă după chipul imaginii înfăţişate mai înainte.
- E firesc.
- Dar crezi că e de mirare, dacă cineva, sosind de la contemplarea divinului la cea a lucrurilor omeneşti, se poartă cum nu trebuie şi se face de râs, având vederea încă slabă? Ţi se pare de mirare că, înainte de a se obişnui îndestulător cu bezna din lumea de aici, este silit, pe la tribunal sau pe aiurea, să se confrunte cu umbrele dreptăţii, sau cu statuile de la care provin umbrele şi să se ia la întrecere cu alţii în legătură cu acest subiect şi în felul în care sunt înţelese toate acestea de către oameni ce n-au văzut niciodată dreptatea însăşi?
- Nu este deloc de mirare.
- Dar dacă lumea ar avea minte şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii, provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric, apoi a celor ce vin de la întuneric la lumină. Ar putea atunci gândi că acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva; n-ar trebui să râdă necugetat, ci s-ar cădea să cerceteze dacă nu cumva, venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă, nu e pătruns de întuneric datorită neobişnuinţei; sau dacă, dimpotrivă, sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă, nu s-a umplut de o mai mare strălucire. Astfel, pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit, în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă, ar fi mai puţin ridicol să râdă de el, decât de cel care soseşte de sus, de la lumină.
- Foarte corect ceea ce spui.
- Aşa ceva trebuie să cugetăm despre aceste suflete, dacă ideile noastre sunt adevărate. Şi să nu socotim că educaţia este ceea ce unii pretind că ea este: într-adevăr ei susţin că pot aşeza ştiinţa într-un suflet în care ea nu se afla, ca şi când ar da vedere ochilor orbi .
- Da, ei susţin aşa ceva.
- Discuţia noastră arată însă că, după cum ochiul nu e în stare să se întoarcă dinspre întuneric spre strălucire, decât laolaltă cu întreg corpul, la fel această capacitate prezentă în sufletul fiecăruia, ca şi organul prin care fiecare cunoaşte, trebuie să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii, până ce ar ajunge să privească la ceea-ce-este şi la măreaţa lui strălucire. Aceasta numim Binele, nu?
- Da.
- Iată deci arta “răsucirii” . Se pune problema în ce fel se va obţine transformarea cea mai rapidă şi mai eficace a sufletului. Nu-i vorba de a-i sădi “simţul văzului”, ci de a-l face să “vadă” pe cel care are deja acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui.
- Aşa se pare.
- Celelalte aşa-zise virtuţi ale sufletului par să fie cumva apropiate de virtuţile trupului – de fapt ele nu există în el mai înainte, ci doar mai târziu apar în obiceiuri şi în ocupaţiile omului. Însă capacitatea de a cugeta are, mai degrabă decât orice altceva, parte de ceva divin pare-se, de ceva care face ca ea să nu-şi piardă puterea niciodată. Numai că ea poate deveni, dând urmare “răsucirii” ceva folositor şi util, sau nefolositor şi vătămător. Ori n-ai observat la cei socotiţi ticăloşi dar iscusiţi, că măruntul lor suflet e ager la vedere şi priveşte cu ascuţime scopurile spre care s-a îndreptat, ca unul ce nu are o vedere slabă, dar e silit să slujească răului, încât, cu cât ar fi mai ager la vedere, cu atât ar săvârşi mai multe răutăţi?
- Ba da.
- Dacă atunci s-ar tăia încă din copilărie această parte rea a sufletului, i s-ar tăia atunci legăturile de rudenie cu devenirea, precum cu un plumb nevrednic, legături care, înclinând spre mâncăruri şi plăceri de acest fel, spre bucuriile ospeţelor, întorc în jos privirea sufletului. Or, dacă s-ar îndepărta de ele şi s-ar întoarce către adevăr, aceeaşi putere aparţinând aceloraşi oameni, l-ar vedea atunci cu multă agerime, la fel cum vede şi lucrurile asupra cărora este acum îndreptată.
- E verosimil.
- Verosimil e şi următorul lucru: nu este necesar, în temeiul celor de dinainte ca nici cei needucaţi şi lipsiţi de experienţa adevărului să nu poată vreodată cârmui ca lumea cetatea, dar nici cei lăsaţi să-şi consume până la capăt viaţa în învăţătură? Primii deoarece duc lipsa unui principiu unic, pe care avându-l în vedere, să facă tot ceea ce fac, în viaţa privată şi în public; ceilalţi fiindcă de bunăvoie nu vor acţiona, socotind că au şi ajuns să vieţuiască în Insulele Fericiţilor.
- Adevărat.
- Este prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care am numit-o mai înainte “supremă”, anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
- Ce anume?
- Să rămână pe loc şi să nu mai vrea să coboare îndărăt la acei oameni înlănţuiţi , nici să ia parte la greutăţile şi cinstirile lor, fie că sunt mai mult sau mai puţin vrednice.
- Dar nu le vom face o nedreptate şi nu îi vom lăsa să trăiască mai rău, când lor le este cu putinţă să trăiască mai bine?
- Iarăşi ai uitat prietene că legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine în cetate, ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii. Legea face să fie în cetate astfel de oameni, nu ca să-l lase pe fiecare să se îndrepte pe unde ar vrea, ci ca ea să-i folosească pentru a întări coeziunea cetăţii.
- Adevărat, am uitat.
- Cugetă deci Glaucon şi vezi că nu le vom face o nedreptate celor care devin ca noi filosofi, ci le vom prescrie un principiu drept, determinându-i să poarte de grijă celorlalţi şi să vegheze asupră-le. Le vom spune că filosofii apăruţi în alte cetăţi nu iau parte în chip firesc la problemele acelor cetăţi: căci ei apar acolo de la sine putere, în pofida constituţiei fiecărei cetăţi; şi este drept ca ceea ce creşte de la sine, nedatorând nimănui hrană, nici să nu aibă în vedere să o asigure vreunuia. “Noi însă – vom zice – v-am născut pe voi domni şi regi peste voi înşivă şi peste restul cetăţii, ca într-un stup . Voi sunteţi mai bine şi mai desăvârşit educaţi decât filosofii din alte cetăţi şi mai potriviţi să participaţi la ambele: şi la filosofie şi la cârmuire. Prin urmare, fiecare la rândul său, trebuie să coboare către locuinţa comună a celorlalţi şi trebuie să se obişnuiască a privi obscuritatea. Căci de îndată ce vă veţi fi obişnuit cu ea, o veţi vedea de nenumărate ori mai bine decât cei de acolo şi veţi şti ce este fiecare dintre umbre şi a cui umbră este, fiindcă voi aţi contemplat adevărul despre cele frumoase, drepte şi bune. În acest caz voi (ca şi noi) veţi dura cetatea în stare de trezie iar nu de vis, aşa cum sunt durate azi majoritatea cetăţilor, de către cei ce se luptă unii cu alţii pentru nişte umbre şi se sfădesc pentru dreptul de a cârmui, ca şi când acesta ar fi ceva însemnat. Adevărul este că cetatea în care cei meniţi să conducă doresc cel mai puţin să conducă este, în chip necesar, cel mai bine şi mai neînvrăjbit durată; iar cea în care cârmuitorii se poartă pe dos, arată pe dos decât prima”
- Absolut.
- Atunci, oare crezi că nu ne vor da ascultare odraslele noastre, după ce vor auzi toate acestea şi nu vor voi să poarte partea lor de povară în cetate, fiecare când îi soseşte rândul, ci vor voi doar să locuiască toată viaţa unii împreună cu ceilalţi, într-un loc al purităţii?
- E cu neputinţă. Căci le vom prescrie ceva drept unor oameni drepţi. Iar fiecare dintre ei se va îndrepta către conducere ca spre ceva silnic mai curând decât spre orice altceva, invers decât fac conducătorii de acum, din fiecare dintre cetăţi.
- Astfel stau lucrurile prietene. Dacă celor meniţi să conducă le vei afla o viaţă mai bună decât cea de conducător, este cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Căci numai în ea vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională. Dacă vor veni în viaţa publică cei care acasă sunt cerşetori şi flămânzi, socotind că de aici – din domeniul public – le va fi dat să pună mâna pe bine, nu e cu putinţă să ai o cetate bine orânduită. Fiindcă odată ce cârmuirea ajunge un obiect de dispută, războiul pătrunzând în casă şi în interior, el îi nimiceşte şi pe cârmuitori şi pe restul cetăţii.
- Cu adevărat.
- Dar cunoşti vreo altă viaţă, în afară de cea proprie adevăratei filosofii, care să dispreţuiască demnităţile politice?
- Nu, pe Zeus!
- Aşadar este necesar ca spre cârmuire să nu se îndrepte cei care o îndrăgesc. Căci altminteri cârmuitorii devin rivali în iubire şi se luptă unii cu alţii.
- Cum să nu?
- Pe care alţii, deci, îi vei determina să se îndrepte spre paza cetăţii, decât pe cei care, mai întâi, sunt cei mai buni cunoscători ai condiţiilor ce fac o cetate să fie cel mai bine alcătuită, dar care, în plus, mai au şi alte cinstiri , ca şi o viaţă mai bună decât cea politică?
- Pe nimeni alţii." (Platon -Republica)

Deci, peștera reprezinta lumea sensibila. Intunericul pesterii este ignoranta. Lanturile sunt prejudecatile, simturile care ne limiteaza.

Focul simbolizeaza lumina cunoasterii. Umbrele de pe peretii pesterii reprezinta imaginile corpurilor fizice, aparentele. Suisul spre iesirea din pestera este drumul initiatic spre cunoastera esentiala. Contemplarea lumii din afara pesterii este cunoasterea metafizica, cunoastera adevarata prin intelect si ratiune. Soarele simbolizeaza binle, perfectiunea.

Platon spune ca noi traim intr-o lume aparenta in care vedem doar umbre, intr-o lume din care avem scapare doar prin ratiune. Experienta cu ajutorul simturilor, este doar o simpla parere si ea nu reprezinta cunoasterea adevarata, iar ideile rezultate din explorarea si cugetarea asupra inteligibilului, sunt idei veritabile.
Eu am ajuns la concluzia ca evadarea din mediocritate, cunoasterea adevarata, salvarea din inchisoarea conditiei umane este contemplarea Frumosului invizibil pe care-l poti cunoaste nu numai cu ajutorul ratiunii cum zicea Platon, dar si cu inima si sufletul.
Si oricat ar nega filozoful rolul simturilor, totusi, am descoperit in om ceva, un simt aparte, care atunci cand se desfasoara intrece orice inchipuire, orice imaginatie. Stiu ca cei care au acel simt, acel ceva deosebit sunt extrem de putini in lume. Sau s-ar putea sa fie in fiecare om, dar sa stea intr-o stare latenta, de profunda adormire. si nu stim cum sa-l accesam, cum sa-l trezim.
Socrate zicea ca cel ce vede cu ochii este in realitate orb.
Baiete, doar cunoasterea este cea care te va elibera de ceea ce este comun,
Iisus prin apostolul Pavel, spune : "s-au falit ca sunt intelepti si au innebunit".
De aceea pentru a intelege cu adevarat este necesara interventia "duhului de viata" prin schimbarea mintii pentru a intelege lucrarea lui Dumnezeu .
Ideile de Bine, Frumos si Adevar sa le sadesti in sufletul tau.
Iar intunericul, ignoranta, eroarea, intoleranta, care invaluie lumea, tinand-o legata cu lanturi grele, incat sarmanii oameni nu numai ca vad doar umbre, dar au devenit ei insasi biete umbre plimbatoare, trebuiesc inlaturate.
Lumea vizibila este o lume obscura, inselatoare, iar lumea invizibila este o lume misterioasa care asteapta sa fie descoperita. Dar ca orice mister aceasta lume are si ea partea ei de inexprimabil.
............................................
Mircea, esti tanar, invata autostapanirea, dar si exercitarea dreptatii.
Lupta pentru a fi propriul stapan avand in maini cheia care-ti deschide calea spre Adevar."
Aceste cuvinte rostite de el au ramas prinse in plasa mintii mele.
Pentru mine a fost un adevarat mentor care era plin de speranta, rabdator, perseverent, sincer, devotat, iar acestea sunt doar cateva din virtutile pe care acest ardelean bonom le avea.

Cand l-am intalnit ma zbateam intre noaptea ignorantei si primele raze ale cunoasterii. El m-a scos din tenebre si m-a ghidat spre lumina. Era genul de om cate te indruma pe calea virtutii si perfectiunii reusind sa-ti cultive dorinta ardenta de cunoastere.
Imi spunea: "Mircea, sa nu-ti fie frica sa cauti! Cauta adevarul in acest vartej de forte spirituale si incearca sa patrunzi misterul.
Urmeaza calea intelepciunii si frumusetii. Apostolul Pavel spunea ca omul in viata are trei calauze: Iubirea, Credinta si Speranta. Sa le urmezi si tu .
Cunoasterea spirituala este o adevarat aventura interioara si personala. Exploreaza-ti propria pestera si vei ramane uimit de ce vei gasi acolo."
Cand imi vorbea privirea lui se oprea pe cate o stalagmita cautand parca urmele sacre ale unei geometrii tainice, nevazute, ascunse si nestiute de nimeni care unea misticul si rationalul din el.

L-am ascultat si m-am plimbat prin gandirea filozofica, stiintifica, teologica si esoterica. Am cautat prin toate gnozele lumii, dar nu am aderat la nici una, ci am incercat sa creez propria-mi gnoza unind credinta cu invataturile lui Iisus.
Am incercat sa depasesc conditia umana, am visat la transcendenta, la cunoasterea valorilor cu adevarat superioare, dar inca nu pot spune ca am reusit.
Cu cat cunosteam mai mult cu atat mintea mea patrundea intr-o mare nebuloasa. Ma impiedicam in aceste cautari, cazand in abisuri si singurul lucru care ma scotea din acele adancuri nepatrunse era firul credintei de care ma agatam sa nu ma pierd.
De multe ori m-am ratacit in acest labirint al cunoasterii si atunci ma intorceam de unde am plecat.
In cautarile mele am vrut sa gasesc "acel ceva" de care-mi povestea Vasile, "acel simt care intrece orice inchipuire, orice imaginatie",dar nu l-am gasit.
Pe acest drum al cautarilor am murit si m-am renascut de nenumarate ori. In mine se aprinsese un foc ce ardea tot ce intalnea, retinand doar esentialul.
Pelerinajul meu solitar prin acest labirint al vietii si cunoasterii a fost plin de asperitati, de obsatcole, de lovituri, caderi, greseli, urcusuri si coborasuri, inaintari si intoarceri.
Mereu am cautat lumina misterioasa si ascunsa in acest intuneric care ne inconjoara. Ma indragostisem de acea lumina care "lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o".(Evanghelia lui Ioan)
Asupra mea s-au napustit ca niste vipere norii grei ai intunericului incercand sa ma opreasca din drum. Furtuni si ploi torentiale au incercat sa ma doboare, dar eu rabdam si iar rabdam sperand ca intr-o zi voi vedea razele si culorile dulci ale curcubeului cunoasterii.
Cand oboseam in aceste cautari lungi, intortocheate si obositoare ma odihneam la umbra unui maslin strangand puternic in maini cheia care stiam ca-mi va deschide usa cunoasterii.
O voce stranie mereu imi soptea: "Deschide-ti ochii spiritului!."

Mereu am cautat adevaratele valori, in aceasta lume obscura in care traim.
Am cautat Adevarul intr-o lume care e condusa de minciuna. Am cautat Binele intr-o lume dominata de rau. Am cautat cu disperare Frumosul intr-o lume in care grotescul, uratul, goliciunea si kitschurile sunt la moda.
Am cautat Libertatea intr-o lume inlantuita de ignoranta.
Adevarul, Binele, Frumosul, Libertatea sunt valori pe cale de disparitie.
Onoarea, demnitatea, dreptatea, sinceritatea, curajul, intelepciunea incep sa devina perle foarte rare in lumea oamenilor.
Uneori, regret ca m-am nascut in aceasta lume", asa-mi spunea bunul meu prieten Marcel, care acum locuieste in Germania.

Si el este un cautator prin acest labirint al vietii si cunoasterii. Intr-o zi a venit la mine si mi-a zis: "Mircea, hai cu mine sa vedem comedia umana..."
M-a dus la o cafenea din centrul orasului, ne-am asezat la o masa si zice:"Priveste la aceste femei si la acesti barbati cum se arunca in vartejul placerilor cu o patima nebuna de parca ar veni sfarsitul lumii. Dezmatul, destrabalarea lor nu cunoaste limite. Aceste femei au facut adevarate pasiuni pentru banii barbatilor, fie ei tineri sau batrani. Priveste cum se dau in vant dupa acesti aventurieri, care par a fi aducatori de mari placeri si bogatii. Uite-te la graba cu care aceste femei se daruiesc, care de care mai cocheta, mai mult sau mai putin dezbracata aratandu-ne tot ce au. Nu trebuie sa ne mai folosim imaginatia, fiindca ele ne pun tot pe tava. Ce fete frumoase, linistite, surazatoare!
Dar ce se ascunde sub fruntile astea netede, imbacsite de fond de ten si de pudra?
Iti spun eu : socoteli odioase, planuri de marire, de parvenire..........
Urmareste-i pe cei de langa masa noastra."
Era un barbat cu parul grizonat, inalt, slab, putin palid, cu o atitudine de om mandru, stapan pe el, chiar putin infumurat, care privea cu jind o femeie tanara, plapanda, toata numai lapte si miere ,cu ochi caprui deschis, buze subtiri, pielea alba, parul pana la umeri vopsit negru. Femeia ar fi avut o figura placuta, dar singurul lucru care o strica era nasul prea lung si ascutit ca de vrajitoare.
Marcel imi spune: "Vezi vrajitoarea asta, ai crede ca e bunatatea intruchipata, dar e o femeie ahtiata dupa bani si dupa placeri carnale. Ii place sa fie adulata, sa i se faca complimente, sa i se spuna ca are ochi frumosi. Unul i-a spus adevarul ca :" are ochi de capra" si ea s-a enervat si l-a facut magar. Adevarul este ca micuta aceasta, nevasta colegului meu de servici e intr-adevar o mare capra. In timp ce barbatul ei se speteste muncind ea isi duce zilele prin baruri insotita cand de unul, cand de altul. Pe colegul meu l-a prins in plasa turnandu-i un copil care acum are 5 anisori."
Femeia era imbracata intr-o rochie de seara neagra, mulata ,cu umerii goi, incaltata cu sandale argintii cu tocuri foarte inalte si sta picior peste picior, dezvelindu-si in intregime picioarele. Barbatul din fata ei saliva cand o privea si facea fete, fete, in timp ce ea ii tot povestea o intamplare comica de la servici. La un moment dat ea exclama: "George, doar suntem oameni liberi!"
El ii spune "Da, draga mea, tu intotdeauna convingi pe toata lumea si mereu ai dreptate. Da, suntem liberi."
"Mircea, ai auzit? El e insurat cu o femeie pe care eu o admir foarte mult si au un baiat care e aproape de aceeasi varsta cu nimfomana asta. Oamenii astia sunt liberi?"
"Depinde ce inteleg ei prin libertate?" spun eu. Toata cafeneau rasuna de o muzica latino si cei doi se iau de maini si incep sa danseze lasciv. Barbatul avea o expresie sincera de amorez pasional ,cu o frunte larga, nas acvilin si o gura cu buze subtiri dornica de sarutari fierbinti. Toata lumea incepe sa danseze pe acele ritmuri si privindu-i aveai senzatia ca in fata ta dansau un grup de canibali care fumasera cine stie ce iarba cu proprietati halucinogene. Camasa cu patratele a barbatului grizonat se uda in spate si broboane de transpiratie ii apar pe la tample in timp ce o invartea, o strangea, o rasucea pe acea femeie care-i luase mintile. Dansul s-a terminat. Oboseala se citea pe chipurile lor si femeile par ofilite ,chiar daca sunt foarte tinere.
Femeia tanara toata numai zambet, in timp ce se aseaza la masa ii spune: "George, ma iubesti asta-seara?" Barbatul se inroseste de placere se ridica de la masa luand-o de mana si dispar amandoi pe o usa mai dosita.
O femeie tanara, bruna, cu ochii mari si iscoditori insotita de un barbat inalt binefacut se aseaza la aceeasi masa unde statusera cei doi amanti si exclama: "Ce oameni frumosi! Unde o fi George? "
Barbatul spune:" Adineauri era aici cu buna ta prietena. Probabil acum s-au dus sa faca dragoste, ca mai tarziu s-ar putea sa apara si barbatul ei."
Prietenul meu Marcel imi spune:" Mircea, hai sa iesim din cloaca asta de parveniti si desfranati. Ma doare sufletul pentru colegul meu. Nu pot sa-i spun, fiindca stiu ca inca o mai iubeste, dar intr-o zi va descoperi singur ce podoaba are la usa casei si atunci o va arunca ca pe un gunoi, fiindca asta e ."
Cand Marcel m-a dus sa vad acea scena eram student in anul I si ceea ce am vazut m-a impresionat destul de puternic incat mi-am zis: "La naiba cu femeile! Nu o sa ma indragostesc niciodata." Si pana acum chiar nu m-a interesat nimeni.

Astfel de ganduri treceau prin mintea lui Mircea, in timp ce se intorcea prin labirintul galeriei care-l ducea la Laura. Ajungand langa sarcofag o priveste pe fata cum doarme si un gand aproape obsedant il urmareste.

Incapabil sa-si infraneze tainica nerabdare care nu-i dadea pace isi pune palmele pe capul fetei vrand sa-i cerceteze trecutul. Invatase sa citeasca in mintile oamenilor, dar foarte rar il interesa ce se ascunde dincolo de aparente. Era convins ca nu mai exista femei virtuoase si obosise sa tot caute.

Marcel care era un fin observator al firii umane imi spunea: " Nu m-a interesat niciodata falsele straluciri, aparentele, tentatia puterii, a controlului, ci din contra mi-a placut sa trec neobservat, urmarind, observand si analizand lumea si a ei miscare care uneori pare spiralata, alteori sinusoidala. Omul in acelasi timp este si actor, dar si spectator, care joaca si asista la teatru luminii si umbrelor, la drama cunoasterii.
In inima mi-a inflorit pasiunea pentru cunoasterea naturii umane .
In creier mi se zbat si se contopesc un amalgam de concepte si idei pe care gandirea, ratiunea incearca sa le puna in ordine.
Iar in suflet simt un dor nebun, aprope obsesiv pentru absolut, dar gasesc si ating doar relativul.
Viata mea este tulburata de multe pasiuni.
O sa spui despre mine ca sunt un mare misogin, dar am observat ca femeile din ziua de azi vor trei lucruri: bani, sex si libertate. Pe ele nu le intereseaza ca tu esti un cautator de lumina, ci cat este de gras contul tau M-a amuzat teribil un indragostit care citea tot felul de carti, doar pentru a avea subiect de conversatie cu femeia de care se indragostise. In schimb, pe ea o interesa experienta si performantele lui in materie de sex.
Pe ele nu le intereseaza acele sentimente inalte, de fapt, habar nu au ce inseamna iubirea. Cam acelasi lucru l-am observat si la barbati.
Uneori, ma intreb spre ce se indreapta aceasta societate? Poate, ca totul se intampla din cauza rupturii legaturii omului cu Dumnezeu.
In loc sa caute adevaratele valori, sa-si doreasca din tot sufletul sa evolueze, majoritatea oamenilor tind spre degradare, dezumanizare si involutie.
Parca au mintile pierdute in ceata. Nu inteleg ca iubirea adevarata duce la cunoastere, iar cunoasterea este mijlocul, drumul care duce spre Adevar, iar adevarul este cheia care-ti deschide usa spre mult visata libertate .
Incep sa cred ca omul care este cu adevarat indragostit e calauzit in drumurile sale de o stea a cunoasterii."
Pana la urma "steaua cunoasterii " i-a condus pasii spre iubirea adevarata dupa care tanjea sufletul lui sensibil de basarabean. Acest "mare misogin" cum isi spunea singur a reusit sa-si faca ordine in haosul sau sufletesc si a intalnit o brasoveanca cu suflet si intelepciune de inger care i-a daruit trei fetite superbe.

In timp ce-si tinea mainile pe capul fetei, Mircea cu ochii mintii vede tot felul de scene din viata Laurei. In acele imagini nu aparea nici un barbat.
"Curios! Fata asta a dormit toata viata in brate cu pisicuta ei gri vargata . Nici un sarut, nici o imbratisare cu vreun barbat . De ce? Trebuie sa aflu."
Iar isi lipeste palmele de capul Laurei concentrandu-se destul de puternic asupra acelor scene, dorind sa o gaseasca pe cea importanta.
"O! Am gasit! Asta e!"
Laura era eleva la liceu cand intra in camera unde locuia si isi gaseste prietena intr-o balta de sange cu venele taiate. Laura tipa, iese pe culoarul caminului cerand ajutor, suna la salvare si in timp ce incearca sa-i opreasca sangerarea o intreaba : "De ce, Corina ? De ce?"
Fata cu o voce stinsa ii raspunde: "Nu pot sa traiesc fara Ovidiu. Viata mea nu are sens fara el. Am aflat ca de o saptamana ma inseala cu Iuliana."
"Nu inteleg! Chiar nu te inteleg. Cum sa-ti iei viata pentru un imbecil, un nenorocit, un mizerabil?"
" Laura, nu ai cum sa intelegi, fiindca tu nu ai iubit niciodata. Tu nu ai fost indragostita, nu stii cum este sa fii dominata de un astfel de sentiment . Tu nu ai raspuns nici unei priviri, nu ai divinizat pe nimeni, nu ai fost sub infuenta acelui fior care te cuprinde si te face sa-ti pierzi mintile. El e totul pentru mine. El e viata mea. El e ratiunea mea de a exista."
"Corina, eu nu cred ca merita cineva pe lumea asta sa-ti dai viata pentru el. Iar daca iubirea te duce intr-un asemenea hal, atunci, prefer sa nu ma indragostesc niciodata si sa-i trimit la naiba pe toti barbatii din lumea asta".
In timp ce o puneau pe Corina in salvare, Ovidiu se distra povestind unui grup de fete verzi si uscate. Laura plina de nervi zice : "E un porc, un magar, un sarpe nenorocit, iar naiva asta de Corina a vrut sa se omoare pentru acest vierme mizerabil, pentru acest paianjen otravitor, care daca as avea putere l-as strivi fara mila. O ganganie mizerabila si otravitoare, asta e ."
Mircea isi ia mainile de pe fata si rade amintindu-si ce i-a zis un coleg :"Pentru femeie barbatul este o adevarata gradina zoologica: porc, magar, maimuta, sarpe......"
Daca ar avea putere, intr-un acces de furie ar fi capabila sa infiinteze un nou lagar la Auschwitz si ar gaza fara mila toti barbatii, si dupa aceea ar afirma cu nonsalanta ca a facut un mare bine umanitatii, scapand-o de astfel de specimene. Ce dura e!
Se pare ca nu trebuie sa te pui cu fata asta , fiindca e razbunatoare, ia biciul si loveste fara mila.
Vad ca acea molecula daimonica primordiala poate produce adevarate tornade in mintea acestei domnisoare transformand-o intr-o persoana nemiloasa, intoleranta.

"Mircea, omul chinuit de o mare pasiune, inzestrat cu multa simtire si o mare imaginatie trebuie sa ramana neutru intre cele doua extreme. Incearca sa iesi din dualitate si sa privesti totul cu detasare. Detaseaza-te de aceasta lume, fiindca moartea este in ea. Majoritatea oamenilor traiesc dormind si se trezesc doar cand ajung in cealalta lume. Tu incearca sa te trezesti de pe acum si ridica acest val care orbeste omul.
Nu te lasa prins in plasa amagirilor acestei lumi si a adevarurilor pe jumatate.
Singura cale adevarata spre transcendenta se afla doar in tine. Caut-o! Armonizeaza-te cu Universul pentru a putea intelege secretul, pentru a putea patrunde misterul.
Sufletul oamenilor este plin de cicatrici afective, adanci, dureroase si neintelese. Destinul tau este sa-i ajuti sa faca acest detestabil si dureros drum in propriile caverne sufletesti. In tine vad un potential enorm de a produce mari schimbari si de a-ti depasi dorintele personale si egoiste.
Rob al pasiunii mele am colindat multe tari pentru a afla leacuri, pentru a vindeca oamenii, pentru a cunoaste, dar radacinile mereu ma trageau sa vin aici, in acesti Carpati minunati.
Daca omul ar fi constient si ar intelege cauzele care-l imbolnavesc, atunci ar sti sa previna. Mereu am tras nadejde ca intr-o zi voi descoperi un leac care sa invinga orice boala. Am stiut mereu ca destinul meu este sa descoper aceasta potiune miraculoasa. Am presimtit acest lucru si intr-o zi cand ma asteptam mai putin totul mi s-a lamurit in urma unui vis. Cine cauta cu toata inima, cu tot sufletul pana la urma gaseste. Sa nu uiti asta niciodata!
Daca vrei, poti, chiar daca totul pare impotriva ta si imposibil de realizat. Mereu mi-am plecat urechea la nenumaratele glasuri ale Universului incercand sa le inteleg. Cand vei iesi din pestera ma vei uita, fiindca asa este zis, dar va veni un timp cand iti vei reaminti de mine si de leacul meu." mi-a spus batranul vraci din Bucegi. Cum de am uitat de el ?
Batranul era un adevarat magician care avea darul de a face cuvintele sa vibreze in sufletul celui care-l asculta.
In sinea mea gandeam ca Dumnezeu l-a iubit tare mult de i-a dat un asemenea har.
L-am intalnit acum 9 ani intr-o pestera din Bucegi. Am stat impreuna trei zile, timp in care m-a invatat cum sa prepar acel leac . Cand am plecat m-a binecuvantat si mi-a zis: "Acum o sa uiti tot."
Cand am iesit afara din pestera totul s-a sters din memoria mea, de parca acel lucru nu s-ar fi intamplat niciodata.
Sa fie acest loc vinovat ca mi-am reamintit de Batran? Cu siguranta, aici se intampla ceva straniu.
Prin atatea si atatea lucruri care m-a invatat, mi-a aratat, explicat si acel tratament foarte agresiv impotriva oricarei boli grave, care se aplica doar atunci cand se crede ca omul nu mai are nicio scapare.
Am tot ce-mi trebuie pentru a prepara acel amestec miraculos de care era tare mandru acest Paracelsus al Carpatilor.
Laura se trezeste si primul lucru pe care-l observa este crucea de deasupra acelei ferestruici care stralucea orbitor. Inchide ochii gandindu-se ca viseaza.. Cand ii deschide privirea i se opreste asupra lui Mircea care era cu spatele la ea si cu fata spre peretele pesterii pe care se afla crucea. Incearca sa-si aminteasca chipul lui, dar nu reuseste. In minte ii apar doar acei ochi negri, mari si frumosi in care s-a pierdut trimitand-o in bratele somnului.
Mircea se intoarce si vine langa ea.
_Te-ai trezit?
_Da. Pentru ce te rugai?
_Pentru tine. Dormi de trei zile si trei nopti. Cum te simti?
_ Inca nu-mi dau seama ce se intampla cu mine, si se ridica uitandu-se pe langa ea.
_Ce este cu hainele astea pe mine?
_Sunt ale mele. Nu-ti sta chiar rau in ele. A trebuit sa te schimb de foarte multe ori, fiindca ai transpirat ingrozitor.
_Nu-mi amintesc nimic.
_O sa-ti amintesti.
_Laura, vreau sa cunosc povestea inimii tale.
_Trebuie sa ma crezi lipsita de orgoliu, ca sa-mi ceri sa-ti istorisesc viata mea.
_Dar pe cine sa intreb despre tine? Vreau sa te cunosc.
_O! Poti sa-ti imaginezi o multime de lucruri despre mine si cine stie, poate ca sunt adevarate. Oricum, din prima clipa cand m-ai vazut ai crezut despre mine ca sunt o drogata. Poate ca sunt si o femeie usuratica. Ce crezi?
_Laura, iarta-ma! Intelege, ca atunci cand am vazut seringa............Ce puteam sa-mi inchipui despre tine?
_ Da, ai dreptate.
_Stiu ca viata unei femei incepe cu prima ei pasiune.
_Prima mea pasiune au fost pietrele. Prin fata casei noastre trece un parau si primul lucru care mi-l amintesc de cand eram copil sunt niste pietricele albe pe care le adunam din albia acelei ape cristaline. Si acum mai am la parintii mei, in camaruta mea, tot felul de pietricele pe care le luam de prin locurile pe unde umblam. Ele au fost prima si marea mea iubire.
_Eu ma refer la alta pasiune, o dragoste pentru un baiat, daca nu implinita, poate platonica .
_Pietrele si pisicuta mea gri cu ochi de smarald au fost "dragostea " mea. Nu m-a interesat nimeni.
Laura pentru prima data il priveste pe Mircea de sus pana jos, observand ca avea in fata ei un barbat tare chipes.
Era un barbat frumos, inalt, bine facut, cu o frunte larg deschisa, nas aristocratic, buze rumene, par castaniu deschis tuns foarte scurt, care-i dadea un aer ostasesc.
Ochii negri tradau multa vioiciune si inteligenta.
Barbatul priveste chipul Laurei care reflecta nevinovatie, prospetime, tinerete si puritate. Chipul ei gingas semana cu un trandafir care acum incepea sa infloreasca .
Simtindu-se privita, pentru prima data in viata ei se simte coplesita de o mare timiditate necunoscuta pana atunci, pleaca ochii in jos si rosi toata, devenind mai atragatoare.
Mircea isi da seama ca sufletul lui incepe sa fie insetat dupa savoarea unei mari pasiuni.

Mircea era genul de om gata sa ajute pe oricine si intotdeauna spunea ceea ce gandea.
Nu suporta oamenii usuratici, fie ei barbati sau femei. Era omul care dintr-o privire reusea sa-ti citeasca in inima si-n gand. El intelegea cel mai mic gest, cea mai usoara tresarire pe chipul oamenilor. Nu agrea flecarii, batjocoritorii, intrigantii si vanitosii. Avea momente cand devenea un mare taciturn si nimeni si nimic nu-l putea scoate din acea stare in care voit se scufunda.
Fiind atent la reactiile Laurei observa ca vocea fetei trada o emotie puternica, noua si adanca pe care o simte si sufletul lui se cutremura.
Cuvintele dintre ei par asemanatoare cu un dans care pune in miscare gratia trupului, chiar daca acum vorbeau doar despre roci, ghetari, vulcani si nodul fusion.
"Ceva se intampla cu ea, dar si cu mine. Sa fie curiozitatea, sa fie dorinta de a sustine, de a ocroti o fiinta slaba, bolnava, sau este altceva?
Incep sa ma indragostesc de fata asta? In fata mea sa fie dragostea la care am visat mereu?"
Laura isi urmeaza frumosul seducator printr-o galerie care parea ca nu se mai termina.
Ajungand intr-o sala unde, in centru era un lac subteran postvulcanic cu apa fierbinte, care avea o adancime doar de 1m, fata palida si emotionata ii multumeste cu un zambet plin de o gratie candida.
In jurul lacului erau fel si fel de forme fanteziste create de marea arhitecta Natura .
Ca un artist desavarsit ce este, crease tot felul de flori, arbusti, draperii, coloane, un intreg camp de stalactite si stalagmite, incat aveai senzatia ca te afli intr-o gradina superba dintr-un palat fermecat, coborat din lumea basmului, mai ales ca minuscule cristale colorate straluceau din toate acele forme de vis.
Laura involuntar il strange de mana si spune: "Cred ca am murit si acum sunt in rai".
Mircea emotionat de mangaiera imbatatoare a degetelor ei o priveste cu ochi mai stralucitori ca acele cristale care sclipeau de prin pereti, tavan si din toate acele forme.
In acel decor, Laura i se pare mai frumoasa ca oricand.
Privirea lui plina de dragoste o face iar sa roseasca toata si sa-si plece genele. Simte ca se pierde cu firea si inima i se aprinde cand el ii ia mana si i-o saruta spunandu-i ca aceasta este "piscina" pe care a descoperit-o ieri si ar fi bine pentru sanatatea ei sa stea cat mai mult, in acest amalgam de ape minerale carbogazoase, mofete, sofioni si gheizere. El o sa se duca intre timp sa se uite prin celelalte galerii din fata pe care nu le-a explorat inca.

"Aceasta adancitura de granit este cea mai eleganta scaldatoare creata de natura, pe care am vazut-o.
Parca este special facuta pentru fiinte din alte lumi", gandeste Laura urmarindu-l pe Mircea cum disparea in intunericul unei galerii.
In centrul lacului era un gheizer care arunca un jet de apa pana la 2m inaltime, iar pe margine erau altele mai micute.
Fata era la varsta dorintelor nelimitate, la varsta gandurilor inalte, la varsta conceptiilor originale. Se simtea bine si aproape uitase de boala care o macinase . Se dezbraca si intra in acel lac care o atragea intr-un mod straniu.
Se simte ca o floare de camp sarutata de o ploaie calda de vara, atunci, cand picaturile de apa ii ating pielea.
Admirand frumusetea peisajului in minte ii apar secvente din timpul cat zacuse in acel sarcofag.
Il vede pe Mircea cum ii da sa bea o licoare dulce-amaruie si cum ii soptea mereu :"O sa te vindeci, o sa te vindeci...........".
Prin fata ochilor ii apar acele imagini in care ape curgeau de pe ea si el o stergea si ii schimba hainele.

Isi aminteste cum tremura ingrozitor si el a luat-o in brate spunandu-i: "Lupta! Fii puternica! O sa invingi boala...Lupta!"

Parca ii simte si acum atingerea mainilor lui care-i ungeau sanul bolnav, cu un fel de crema nu prea placut mirositoare. Isi duce mana la san vrand sa vada cat de mare este acum nodulul, dar nu-i vine sa creada. Acesta disparuse.
Acele amintiri ii produc o emotie puternica si lacrimile-i curg multumindu-i lui Dumnezeu pentru acest inger pazitor pe care i l-a trimis.
Incepe sa se simta ca in apele viitorului, unde indoiala s-a inecat, iar speranta si increderea au renascut din nou.
Iese din acel lac vesela, inviorata si dupa ce se imbraca asteapta cu nerabdare, ca dupa acele draperii, coloane, perdele dantelate in stanca , sa apara acel inger care timp de trei zile si trei nopti veghease la capataiul ei imbarbatand-o mereu.
Cand il zareste simte cum un val de caldura o inunda, se roseste toata si obrajii ard.
El o intreaba: " Te simti bine?"
Nu i-a raspuns, fiindca lacrimile incep sa-i curga. El o imbratiseaza spunandu-i: "Nu ai de ce sa te mai temi. Tot ce a fost rau a trecut. "

Cuvintele lui sunau ca o harfa magica patrunzandu-i in suflet si mangaindu-i inima. Mircea o ia de mana si ea il urmeaza in tacere pana ajung la iesirea din pestera.
Pe cerul albastru nu era nici un nor, iar soarele stralucea ca- n miezul verii. Incep sa coboare prin padurea de brazi . In acele clipe soarele stralucea mai puternic ca oricand si scalda muntele intr-o lumina feerica. Floricele marunte isi inaltau petalele zambind mandrului astru ce le mangaia cu razele sale..
Linistea si pacea innobilau peisajul indemnand la visare. Pana si buruienile aveau un farmec anume, leganandu-si frunzele catifelate in adierea vantului. Laura si Mircea coboara muntele tinandu-se de mana ca doi copii. Trec printr-o frumoasa padure de conifere si se aseza pe o stanca langa un frumos izvor cu unda repede si limpede ca cristalul. In jurul lor predomina verdele, care era presarat din loc in loc cu galben pal, iar deasupra era albastrul mirific al cerului.
Peisajul era maret si incanta sufletul oricui il privea. Pe stanca care stateau natura cioplise chipul unui om cu statura herculeana, iar la baza era o patura de muschi, care te imbia sa -l atingi.
Emotii si sentimente ii copleseau pe cei doi tineri. Amandoi admira o frumoasa pasare care s-a asezat pe creanga unui bradut de langa ei si incepe sa cante fericita.
Ei stau nemiscati pe acea stanca de granit contempland cand verdele ierbii, cand imensitatea cerului, cand jocul de lumini din apa, care nu departe de ei se rostogolea peste niste stanci abrupte, formand o frumoasa cascada. Pe malul celalalt al apei era un palc de stejari cu trunchiuri noduroase, cu ramuri ca niste brate ridicate spre cer si cu frunze care incepusera putin sa rugineasca, semn ca toamna isi reintra in drepturi si devenea stapana peste pamant.
Sufletele celor doi indragostiti erau pline de liniste si pace care se poate asemui cu acea stare pe care o simti cand asculti o muzica maiastra.

Pana sa gaseasca acea stanca de granit pe care stau acum, contempland natura, se plimbasera de-a lungul izvorului fara a scoate o vorba, doar mainile si le strangeau la cea mai usoara adiere a vantului .
Ochii barbatului pe care Laura il diviniza in gand o urmaresc si simte cum un fior dulce o cuprinde si o indeamna sa vorbeasca.
_Frumoase clipe! Chiar imi doream sa fac o baie de soare.
_Si eu imi doream o baie de aer. De cand ma stiu muntele m-a atras si l-am iubit din prima clipa. In bratele lui ma simt aproape de cer, iar sufletu-mi parca se dezlipeste de trup si pluteste in eter, vrand sa se uneasca cu lumea din care a venit.
Aici, ma simt iar copil si sentimentele se inlantuie si se imbratiseaza in lumea mea interioara.
_Si eu am o senzatie de plutire in sfere inalte. Totul este mirific!
_Cand privesc izvorul, iarba, brazii, pietrele, cerul, regret ca nu sunt poet, ca nu pot scrie un poem naturii si lui Dumnezeu .
_Te inteleg. Intotdeauna am iubit muntele si-n fata maiestuozitatii sale mereu m-am simtit mica si neinsemnata, precum un fir de nisip ratacitor.
Parca un miraj invaluie aceste locuri si-mi face inima usoara ca un fulg de nea . Pentru mine aceasta stanca carpatina va ramane mai importanta decat orice minunatie a lumii pe care am vazut-o pana acum.
_Si pentru mine acest munte si pestera pe care am descoperit-o va ramane foarte importanta, pentru ca aici te-am intalnit, Laura.

_Aici, pe acest munte am trait ceasuri de deznadejde, de resemnare, dar si de incantare.
_Speranta pe care tu, vroit ai ingropat-o, a tasnit cu putere din adancul sufletului si constiintei tale, si ii vad razele stralucind in ochii tai.
_Tu ai fost salvarea mea.
_Salvarea ta a fost Dumnezeu, acest loc cu energiile sale benefice, natura cu magia ei, credinta, dragostea si tu insati.
_Ii multumesc lui Dumnezeu, muntelui si tie, pentru vindecarea mea miraculoasa. Am venit aici sa mor si...
_Amandoi am venit aici, fiindca asa a vrut destinul.

Maestrul meu imi spunea :"Considera fericirea si suferinta semenelui tau, ca propria fericire si suferinta si da-ti silinta sa sporesti binele ca si cum ar fi al tau", iar tata mereu imi repeta cand plecam de acasa: "Ceea ce vrei sa faca oamenii pentru tine, sa faci tu intai pentru ei".

_La ce te gandesti, Laura?
_Imi aminteam de ce am venit aici.
_Ai venit sa ma intalnesti pe mine.
_Cand imi intind bratele spre tine simt cum ma imbratisezi cu aripile tale protectoare de inger. Tu mereu lacrimile-mi stergi si-mi spui: "Nu-ti fie teama! Totul va fi bine."
Ochii tai imi zambesc si buzele tale-mi soptesc ..
_Te iubesc, Laura. Inima mea iti apartine.
_Dumnezeu ne priveste, cerul ne surade, iarba ne mangaie, pasarelele ne canta si intreg Universul vibreaza.
_La iubirea noastra.
_Am cazut in intuneric, iar tu m-ai ridicat. Tu esti ingerul meu.
_Tu esti viata mea. Tu esti iubirea mea. Ochii tai imi vorbesc de iubire, de incredere, de viitor.
Inima mea te-a cautat ani in sir si acum e fericita ca te-a gasit. Armonia din sufletul meu tie ti-o datorez.
Sufletele noastre plutesc in sfere inalte si zboara spre infinit. Mainile, sufletele si inimile noastre se unesc acum pentru totdeauna.
In fata lui Dumnezeu, a muntelui, a izvorului, a padurii, tu esti si vei fi pentru totdeauna a mea.
_Tu ai fost si esti lumina in lumea mea de intuneric. Iubirea ta m-a ridicat din abisuri si inima mea canta simfonia dulce a iubirii. Ii multumesc lui Dumnezeu, pentru ca existi.
Tu esti al meu, eu sunt a ta, in fata intregului Univers, acum si pe vesnicie.

Destin 17

2012-01-06T05:24:00.002+02:00

_Unchiule, ce desenezi pe nisip?
_Nimic. Pana o sa termini tu castelul, eu o sa dorm putin.
Inchide ochii, dar gandurile nu-i dau pace.
"Nu am stiut sa traiesc clipa atunci cand ar fi trebuit, iar acum e tardiv. De unde sa te iau, dragostea mea?
Unde esti, iubirea mea?
M-am nascut si traiesc pentru a te iubi. Te iubesc de ani si ani. Te iubesc fara sa-ti vad ochii, fara sa-ti aud vocea.Timpul in zadar a trecut, ca nu a reusit sa mi te stearga din inima. Te iubesc si multumesc Cerului pentru simplu fapt ca existi.
Am avut momente cand m-am revoltat impotriva destinului, fiindca mi-a daruit o astfel de iubire imposibila.
Eu sunt intr-un colt de lume,tu esti in altul. Gandul meu mereu zboara la tine plin de iubire. Tu te gandesti vreodata la mine?Poate mai uitat de mult, iar eu traiesc visand zi si noapte ca un nebun la ochii tai, la zambetul tau.
Nu am de unde sa stiu ceea ce simti tu. Natura este muta la intrebarile mele.
Eu mi-am deschis inima si i-am spus intregului Univers despre dragostea mea pentru tine. Stiu ca m-am nascut ca sa te iubesc si sa-ti ofer dragostea mea. Mi-e atat de dor de tine......
Incep sa cred ca iubirea mea pentru tine vine din timpuri primordiale, din vremuri ancestrale, fiindca am avut un vis tare ciudat.
Se facea ca alergam printre stele intreband de tine, daca te-a vazut cineva.
Intr-o zi prin undele spatiului m-am intalnit cu un batran intelept care m-a ajutat sa-mi amintesc trecutul. Acum mii de ani noi doi am fost unul.
Eram atat de dornici de cunoastere incat ne-am despartit pentru a explora necunoscutul.Tu ai plecat intr-un univers, iar eu in alt univers. Batranul mi-a aratat pe o holograma o planeta micuta de la marginea galaxiei spunand ca acolo esti tu.
Am venit pe Pamant, te-am urmarit de la distanta si am inteles ca esti fericita.
Asa, ca am hotarat sa-mi reiau zborul prin univers sperand ca peste mii si mii de ani te voi intalni pe alta stea si-ti vei aminti ca noi doi suntem unul, ca eu sunt tu si tu esti eu.
Mi-e dor de tine."

In acelasi timp Mary privea cerul instelat.
"Dragul meu, incep sa cred ca iubirea noastra dainuie de milenii, fiindca am avut un vis tare ciudat.
Se facea ca eram prin Univers si alergam printre stele intreband de tine, daca te-a vazut cineva.
Intr-o zi prin undele spatiului m-am intalnit cu un batran intelept care m-a ajutat sa-mi amintesc trecutul.Acum mii de ani noi doi am fost unul.
Eram atat de dornici de cunoastere, incat ne-am despartit pentru a explora necunoscutul.Tu ai plecat intr-un univers, iar eu in alt univers. Batranul mi-a aratat pe o holograma o planeta micuta de la marginea galaxiei spunand ca acolo esti tu.
Am venit pe Pamant, te-am urmarit de la distanta si am inteles ca esti fericit, indragostit si dornic ca intotdeauna de noi explorari, de noi cuceriri.
Asa, ca am hotarat sa-mi reiau zborul sperand ca peste mii si mii de ani te voi intalni pe alta stea si-ti vei aminti ca noi doi suntem unul, ca eu sunt tu si tu esti eu.

Dragostea mea, tu crezi in iubirile care sunt sortite in ceruri? Amintiri de dincolo de vremuri ma napadesc, ma coplesesc. Iubirea noastra este mai veche decat lumea. Sper sa o simti si tu, iubire, acolo unde esti. Te iubesc, dragul meu.

As vrea sa privim impreuna stelele, sa fiu in bratele tale si sa-ti soptesc: Te iubesc, iubirea mea eterna.

Destin 16

2012-01-05T18:21:00.003+02:00

La marginea marii nepotelul lui Victor construieste un castel de nisip, iar unchiul sau scrie numele iubitei vorbind in gand cu dragostea vietii lui.
"Am atata nevoie de tine, dar tu nu vei sti niciodata. Poate ca acum cand eu ma gandesc la tine tu esti in bratele altuia. Poate ca altcineva te saruta, te mangaie, iar eu ca un nebun visez la tine.
Atatia ani am luptat cu acest sentiment care ma domina, dar acum renunt.
Asta e! Te iubesc. Stii, mi-am dorit din rasputeri sa te alung din suflet, dar nu am reusit. Dragostea pentru tine este mult mai puternica decat mi-am inchipuit vreodata ca poate fi. Doar prin carti am mai citit despre astfel de iubiri. Cand credeam ca m-am indepartat de tine am avut un vis in care eram impreuna. Era vara si noi eram tineri, frumosi si indragostiti pe un deal plin cu flori. Ne-am sarutat, ne-am iubit prin iarba si flori. Nu pot uita acel sentiment de implinire, de fericire pe care l-am simtit, cand te tineam in brate.
De ce-mi bantui visele? De ce nu pot sa te uit? De ce nu pot sa te privesc sau sa-ti aud vocea? Nici macar nu stiu unde esti acum. As vrea sa pot vorbi cu vantul,cu soarele, ploaia, ninsoarea, norii, sa ma rog sa-ti spuna ceea ce simt pentru tine.
Ma simt atat de pierdut si de ratacit fara tine.
Oricate femei mi-ar zambi, eu te vreau doar pe tine. Doar tu esti stapana inimii mele.
Am vrut sa te alung de atatea ori din inima, dar totul a fost in zadar. Nu pot sa te uit.Ai pus stapanire pe mintea, inima si sufletul meu.
Am avut momente cand te-am urat cum n-am urat pe nimeni si te-am iubit cum n-am iubit niciodata.Tu ai devenit demonul si ingerul meu.Am vrut sa ma eliberez din lanturile iubirii, dar nu am reusit si acum stiu ca iubirea pentru tine o voi lua cu mine in mormant.
Inca de la inceput totul a fost impotriva noastra. De ce? De ce tot Universul se opune iubirii mele? Sunt prea slab, prea mic, sa ma lupt cu un intreg univers. Eu stiu doar atat: te-am iubit si te iubesc, iar viata fara tine mi se pare searbada si fara sens.
Lacrimile-mi curg, fiindca stiu ca tu esti doar un vis.Totul e atat de complicat, atat de complicat......Iubirea mea e doar un vis.Doar un vis....Mi-e dor de visul meu.....mi-e dor de tine.
Toti indragostitii viseaza sa-si traiasca dragostea. Numai eu a trebuit sa lupt ca ea sa nu se implineasca. Doar in taina sufletul meu visa la tine. Am facut totul pentru ca tu sa ma urasti. Mereu te-am criticat si te-am lovit dorind sa ma urasti, dar adevarul era altul.
M-am transformat in cel mai aprig critic al tau, in cel mai mare dusman.
Jocul mi-a reusit din plin si tu ai crezut. Dar adevarul nu-l vei sti niciodata.
Nu vei sti ca orice as face nu te pot smulge din inima.
Te-ai salasuit acolo atat de adanc, incat trebuie sa-mi smulg inima cu totul pentru a nu te mai iubi. Si chiar daca inima as arunca tu esti mereu in sufletul si-n gandul meu. Te iubesc.
Te iubeam prea mult si apreciam fiecare cuvant, fiecare gest al tau, dar nu vroiam ca tu sa stii si de aceea mereu te criticam, pana cand te-ai saturat si ai plecat nemaivrand sa-ti amintesti nimic de mine. Atatia ani am fugit de iubirea mea pentru tine, dar acum nu mai pot sa fug. Am obosit si adevarul pe care-l simt in inima trebuie spus: Te iubesc, draga mea.
Uneori ma intreb daca existi cu adevarat sau esti doar o plasmuire a mintii mele.
Chiar daca intre noi exista un ocean de tacere eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca existi. Daca tu nu ai fi pe cine-as mai iubi?
Gandu-mi zboara cand lin, cand vijelios prin undele spatiului cautandu-te, dar nu te gaseste. Pana si gandul a obosit cautandu-te prin univers si acum se aseaza pe un fir de nisip fiind imbratisat si sarutat de valul straveziu al marii.
Inima-mi spune:" Sa iubesti ! Nu are importanta de esti sau nu iubit.Tu, sa iubesti !" Dar tare as vrea sa ma iubesti si tu .
Intre noi sunt prapastii adanci, munti inalti pana la cer si oceane de netrecut .
Si totusi, iubirea trece peste tot si toate. Ea iarta intotdeauna si mereu spera. Mie mi-a mai ramas speranta ca ne vom intalni in alta lume, in alt timp."

Destin15

2012-01-04T08:20:00.000+02:00

Mary arunca caietul gandindu-se: "Timpul, anii m-au acoperit si nu am lasat sa iasa la iveala adevaratul eu.
Acum a venit timpul sa ma descotorosesc de aceste haine, de aceste forme, de aceste masti si sa fiu ceea ce sunt cu adevarat.
Am vrut sa schimb pe altii, dar am ajuns la concluzia ca nu pot sa schimb pe nimeni si nimic, ci doar pe mine insumi.
Tot timpul am jucat pe scena vietii diverse roluri si m-am prefacut ca am uitat cine sunt cu adevarat.
Dar, eul meu s-a saturat de jocuri, de roluri stupide.
Constiinta s-a trezit puternica si iubitoare de adevar. Vrea singura sa decida, sa aleaga calea, drumul spre iubire, spre tine, dragostea mea.
Am invatat ca ceea ce faci cu viata ta depinde numai de tine. Alegerea e doar a ta. Raspunsurile la marile intrebari ale vietii se afla tot in tine si nu in alta parte.
Nu trebuie decat sa ai incredere si sa-ti asculti inima. Eu mi-am ascultat inima si ea mi-a spus ca tu esti viata mea, ratiunea mea de a fi.
Sunt o particula de energie plina de iubire care viseaza mereu la tine.
Oare am venit in lumea asta pentru a invata iubirea?
Destinul mi te-a scos in cale de cateva ori in viata, dar niciodata nu am fost in stare sa-ti spun adevarul: Te iubesc, sufletul meu drag.
Tu nu vei afla cat de mult te iubesc si cata nevoie am de tine, iubire.
Iubirea mea va veghea mereu asupra ta si tu nu vei sti.
Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu, chiar daca privirile noastre nu se vor mai intalni niciodata si buzele nu vor sopti nici un cuvant .
Doar iubirea pentru tine imi da forta, putere si speranta. Tare mult as vrea sa stii ca te iubesc, dar tu nu o sa afli niciodata, dragul meu.
Nu ai sa stii niciodata cata nevoie am de tine si cat de mult te iubesc.