TURCIA
La sfârșitul verii anului 2019 sufletul m-a dus spre
țara care se întinde pe două continente, Europa și Asia.
Prima oprire a fost la Edirne ( Adrianopol), poarta de intrare în
Europa, localitate la granița cu Bulgaria și Grecia. A fost întemeiată de împăratul roman Hadrian, iar în
anul 1362 a fost cucerită de turci, devenind
capitala Imperiului Otoman din anul 1365 până în anul 1453.
Aici s-a încheiat Pacea de la Adrianopol și tratatul ruso-turc din1829. În
anul 1913 orașul a fost cucerit de
bulgari și alipit Bulgariei, dar în scurt timp revine sub control turcesc.
Edirne este renumit pentru numeroasele moschee,
domuri și minarete.
Am vizitat
Moscheea Selimiye, unul dintre cele mai importante monumente din oraș și
din Turcia. A fost construită în 1575 la ordinul lui Selim al II-lea, pe cea mai înaltă colină, fiind proiectată de
cel mai mare arhitect turc, Mimar Sinan, la vârsta de 80 de ani. Acesta
a proiectat 79 de moschee. Moscheea Selimiye are o suprafață 2475 mp. Este un
simbol pentru Edirne, având cele mai mari minarete din Turcia, cu trei
balcoane, și o cupolă mai mare decât cea a Catedralei Sfânta Sofia din Istanbul. Este patrimoniu UNESCO din anul
2011. Prima noapte am dormit la un hotel în
Canakkale, un oraș-port din nord-vestul Turciei, care se întinde pe cele
două maluri ale strâmtorii Dardanele, ce desparte Europa de Asia și face
legătura dintre Marea Egee și Marea Marmara. Datorită poziției sale geografice,
Canakkale are o istorie destul de bogată, fiind populat încă din anul 3000
î.en. În apropiere se găsesc câmpurile de luptă Gallipoli,
unde, în 1915 în timpul primului război mondial, Mustafa Kemal a devenit erou național, numit mai târziu Atatürk.
La15 km sud
de Çanakkale la poalele Muntelui Ida sunt ruinele orașului legendar Troia,
unde s-a desfășurat Războiul Troian, descris de Homer în Iliada. Se spune
că prinții troieni se căsătoreau cu nimfele apelor și erau aliați cu amazoanele
ce locuiau la Pontul Euxin, iar zeii
greci priveau războiul Troian de pe Muntele Ida.
Ne-am
îndreptat spre Izmir, al treilea oraș ca mărime al Turciei, după
Istanbul și Ankara. Izmir este unul dintre cele mai mari porturi din
Turcia și unul din cele mai mari centre industriale. Orașul a fost întemeiat în
secolul IV Î Hr. Pe aici ar fi
trecut Homer și Aristotel. Spre
sud de Izmir se găsește orașul antic Efes, care a fost întemeiat în secolul XI
î.Hr. de greci, fiind unul dintre cele mai dezvoltate centre comerciale, dar si
religioase. În perioada antică partea de sud- est a Turciei de azi a fost a
grecilor, iar Efes era port la Marea Egee.
Aici a
existat și Templu zeiței Artemis care a fost construit în secolul VI î.Hr. Era
una din cele 7 minuni ale lumii antice, dar
a fost incendiat în anul 356 î.Hr.
Ruinele Templului lui Artemis, aleea de coloane antice, Biblioteca lui Celsus, Agora, stadionul….
dovezi ale unei lumi de mult apusă.
Philon din Alexandria a spus despre templul zeiței
Artemis, care a fost construit timp de 120 ani: "Am văzut zidurile din
Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp,
Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte
minuni au dispărut ca în ceață."
În timpul
cuceririi romane, în anul 133, Efesul devine capitala provinciei romane Asia ,
prosperând, construindu-se mult. Azi,
ruinele orașului de odinioară vorbesc
despre acele timpuri glorioase. Aleea principală a orașului era împodobită
cu coloane, statui, fântâni și ducea
spre amfiteatru. Cea mai frumoasă
construcție este Biblioteca lui Celsus care cuprindea 12.000 de manuscrise
antice. A fost construită în 117 și era a treia ca mărime, după Alexandria şi
Pergam. Faţada bibliotecii are două etaje, cu coloane corintice la parter şi
trei intrări în clădire. Cele patru statui din nişe simbolizează: înţelepciunea, cunoaşterea ,
inteligenţa şi valoarea. Lângă ea se găsește Templul lui Hadrian
. Peste tot se văd ruine din perioada
elenistică, romană și bizantină. În Efes au predicat apostolii: Pavel, Ioan și Luca.
Se spune ca
Ioan, „ucenicul prea iubit al lui Iisus”, fratele cel mic al apostolului
Iacov, a refuzat să aducă ofrande în Templul zeiței Artemis. A fost exilat în insula Patmos, de către împăratul
Dominițian. Pe această insulă, apostolul a avut revelația Cărții Apocalipsei.
“Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a
luat șapte ucenici în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt
în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au
îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul
Sfântului Ioan nu mai era acolo. ”
Simbolul Apostolului Ioan este vulturul . Mormântul se
află în cetatea Selcuk , la 3,5 km.de Efes, pe dealul Ayasoluk.
Peste mormânt a fost ridicată o biserică
impunătoare bizantină în secolul al VI-lea de către împăratul Iustinian, pe
ruinele altei biserici din sec.IV.
Biserica a fost construită în formă de cruce, la fel
ca mormântul sfântului, având șase cupole care acopereau naosul. Era împodobită cu fresce, mozaicuri și
coloane din marmură. În anul 1330 a fost
transformată în moschee. Locul arată ca o cetate, cu ziduri de apărare, cu
multe coloane și alei. Mormântul se află sub o placă de marmură. Există și o machetă a vechii biserici bizantine. Apostolul Ioan a fost alături de Iisus la Învierea fiicei lui Iair, la
Schimbarea la Față și la Rugăciunea din grădina Ghetsimani. Când Mântuitorul
era răstignit pe Cruce, i-a spus lui
Ioan: „Iată mama ta! “
Dacă la Edirne am
rămas impresionată de arhitectura
Moscheei Selimiye, înconjurată de cele patru minarete și 999 de
ferestre, la Selcuk de mormântul Sfântului Ioan, iar pe Muntele
Privighetorii de Casa Fecioarei Maria,
un loc feeric, înconjurat de păduri. De fapt, acesta a fost obiectivul pe care
am dorit să-l văd și pentru care am plecat în această excursie.
Casa
Fecioarei Maria din Turcia se află la o
distanță de 26 km de Kusadasi și la 9 km
de orașul antic Efes. Aici
este locul în care ar fi petrecut
ultima perioadă din viață. După răstignirea lui Iisus și împărțirea zonelor
între apostoli, lui Ioan i-a revenit Efesul și Asia Mică, luând-o pe Maica
Domnului cu el. Sfântul Apostol Ioan a
ales un loc magnific, înconjurat de
păduri de pini, în vârful unui munte, un adevărat rai, unde a
construit o căsuță pentru Fecioara Maria.
Descoperirea acestui loc a fost după 1800 de ani, datorită viziunilor unei călugărițe, Anna Katharina Emmerick, născută
în Germania în anul 1774, care a descris locul, deși nu fusese niciodată acolo. A
fost o călugăriță a bisericii catolice, iar în anul 2004 a fost beatificată de
Papa Ioan Paul al II-lea. Primele viziuni le-a avut la 9 ani, cu îngerul său
pazitor, cu Iisus și Fecioara Maria. La vârsta de 28 de ani a intrat în mânăstire. După câțiva ani au început să-i
apară stigmatele până a murit, la 49 ani, în
anul 1824. A mărturisit că în unele
viziuni a văzut esența Sfintei
Treimi sub forma a trei sfere concentrice care se întrepătrundeau. În anul 1819 are loc întâlnirea cu poetul Clemens Brentano care
va consemna în două cărți viziunile Katharinei: “Dureroasele Patimi ale Domnului Nostru Iisus
Hristos conform Meditațiilor Anei Ecaterina Emmerich”, “Viața Preafericitei
Fecioare Maria după Viziunile Anei Ecaterina Emmerich “
Într-una din aceste cărți spune
unde se află casa și mormântul
Fecioarei Maria: la Efes, pe Muntele Privighetorii, în locul
numit Panaya – Capul. În anul 1881, urmând descrierile Katharinei, abatele
Julien Gouyet găsește casa Fecioarei. Zece ani mai târziu doi
preoți, H.Jung si Eugene Poluin, găsesc și ei ruinele
unui lăcaș de cult, o statuie a Fecioarei și izvorul.
Katharina a
spus că Maica
Domnului a adormit la vârsta de 64 de ani, fiind înmormântată într-o peșteră din apropiere. În urma cercetărilor arheologice s-a
constatat că fundația casei datează din secolul I și zidurile din secolul al
VII lea. În anul 1896,
Papa a venit în acest loc, iar în anul următor casa și capela sunt
restaurate. Ultima restaurare a fost
efectuată în anul 1951.
În anul 1954 Papa Pius al XII-lea a spus că acest lăcaș este sfânt .
Locul a
fost vizitat și de Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, care
au confirmat valoarea locului. Astăzi, locul se află în grija
călugărilor ordinului Sfântului Lazăr.
Casa este
simplă, având două camere. În a doua cameră se găsește altarul, cu o icoană a Maicii Domnului,
daruri de la Papii care au trecut pe aici și lumânări care ard permanent.
Această cameră e străbătută de un izvor, care se
împarte în trei, fiind captat mai jos, sub forma a 3 cismele, urmate de un zid lung, numit “Zidul Dorințelor”,
unde fiecare pelerin își prinde un bilet cu dorințe.
Copacii,
arbuștii în toate culorile, leandrii, florile, aleile pavate cu piatră dau o
aură de mister locului. Erau mulți turiști, din toate colțurile și religiile
lumii. Toți pășeau într-o liniște deplină, admirând frumusețea și
armonia ce ne înconjura. Casa Fecioarei este unul din obiectivele
turistice cel mai păzite de armata turcă, fiind percepută ca un loc
sfânt, atât de creștini cât și de
musulmani.
În ziua de 15 august, Praznicul Adormirii Maicii Domnului,
clerici ortodocși,
catolici și musulmani slujesc împreună.
Cu greu m-am dezlipit de acel loc frumos, fiind asaltată de sentimente și
emoții puternice.
În Efes, Sfântul Pavel a stat
3ani, propovăduind învățăturile lui Iisus. Sus, pe Muntele Privighetorilor, și-a trăit ultimii ani
de viață Fecioara Maria. iar pe dealul
Ayasoluk este înmormântat Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Seara am
petrecut-o în Kusadasi, plimbându-ne pe bulevardul principal până am ajuns la o
plajă cu nisip fin. Nu am rezistat
tentației și am îmbrățișat valurile unduioase ale Mării Egee. În fața mea aveam
o panorama încântătoare a dealului
Kesedog, care în vârf are statuia lui Ataturk.
În ziua următoare
am ajuns la Pamukkale. Întinderea albă a uneia
din cele mai vechi stațiuni balneare din lume, cu cele 17 izvoare termale,
mi-a încântat retina. O legendă spune că regina Egiptului,
Cleopatra, se scălda aici, pentru a rămâne tânără. Frumoasele terase de calcar
acoperite de bazine naturale pline cu apă turcoaz, în care se oglindesc razele
soarelui fac din acest loc un tărâm de basm.
Pamukkale în limba
turcă înseamnă castel de bumbac . Denumirea vine de la terasele albe ca zăpada,
care sunt de o frumusețe uimitoare. Aceste formațiuni sunt travertine, stânci de calcar de peste
400.000 de ani. Se mai găsesc în China și în Parcul Național Yellowstone. În
antichitate localitatea se numea Hierapolis, un oraș grecesc care a cunoscut o
mare înflorire în perioada romană. Și astăzi se văd ruinele Teatrului
antic construit în timpul împăratului
Hadrian. Am vizitat necropola care se intinde pe aproape 2km. În antichitate se spunea că în
Hierapolis ar exista un portal către lumea subterană. A existat un altar
Ploutonion, iar pelerinii plăteau preoților templului să facă sacrificii lui
Pluto în numele lor. Scriitorii vremii au descris aceste sacrificii ca un
spectacol înfiorător.
"Păsările zboară până aici și atunci când
ating perimetrul, își dau ultima suflare", nota Strabo. Cercetătorii au
descoperit că templul era construit pe o falie seismică, existând o fisură în
scoarța terestră pe unde ieșeau gaze otrăvitoare mortale. Concentrația
dioxidului de carbon din jurul altarului e de 80%. Fisurile din scoarța
terestră permit apei bogate în minerale, dar și gazelor să iasă la suprafață. O astfel de fisură
trece direct pe sub centrul orașului și intră în Ploutonion.
Obosită de plimbarea
prin orașul antic Hieropolis, atingerea apei calde din acele bazine și peisajul
m-au îndemnat să meditez la credințele oamenilor antici. Atunci când omul nu
poate să-și explice un anumit fenomen inventează povești fabuloase.
Ziua următoare
am petrecut-o în Antalya numită și “Riviera
turcească“. A fost o zi de neuitat. M-am bucurat de croazieră,
de soare, mare, plajă, muzică, ape cristaline și de superba cascadă. La
75 km.de Antalya, pe coasta de sud a Mediteranei se găsește stațiunea Side.
Dacă o fi existând reâncarnare, cu siguranță am mai trăit în aceste locuri, când localitatea aparținea
grecilor. Spun aceste lucruri pentru că am avut un vis cu mulți ani în urmă,
unde erau căsuțe, toate la fel, ca cele din Side, de la marginea mării. Am avut
un sentiment tare ciudat de dejavu când am vizitat acest loc. Aici sunt multe
vestigii arheologice: Aspendos, Băile Romane, Apeductul, Teatrul Roman, Templu
lui Apollo, Templul Atenei, vechiul zid al orașului….
La 15 km de
Side într-un parc natural cu vegetație luxuriantă am admirat cascada de pe râul
Manavgat. Un peisaj exotic din care nu aș mai
fi vrut să plec.
Ne-am îndreptat spre al șaptelea oraș ca mărime din țară, una din
cele mai vechi așezări umane, Konya. A fost un important centru creștin, dar în
secolul al XI-lea a fost cucerit de turcii selgiucizi, devenind resedința
Sultanatului de Rum, iar din secolul al XV-lea a aparținut Imperiului Otoman.
În
Konya am vizitat Mausoleul Mevlana, unul dintre cele mai
mari muzee din țară și al doilea cel mai vizitat după Palatul Topkapî din Istanbul. Aici se află mormântul lui Rumi, un mistic și poet persan, de origine din Afganistan. Adept al căii contemplative, centrat pe iubire, a fondat
la Konya o confrerie sufită a "dervișilor rotitori”
a căror tehnică spirituală se bazează pe puterea transformantă a muzicii și a
dansului sacru: "În ritmurile muzicii este ascuns un secret. Dacă
l-aș dezvălui, el ar nimici lumea.”
"Fusese un
savant, a devenit un poet. Fusese ascet, a ajuns să fie îmbătat de dragoste, nu
de vin, inima celui iluminat nu bea decât vinul Luminii" spunea
fiul său despre evenimentul decisiv al căii lui Rumi.
Printre lucrările sale esențiale se află culegerea de ode
închinate iubirii mistice evocându-l pe maestrul său dispărut Diwan-e Shams-e Tabrizi
Sultanul l-a invitat pe Mevlana
în Konya,
unde i-a oferit un loc cu o grădină de trandafiri
pentru a-și îngropa tatăl care a fost un savant renumit. Când Rumi a murit a fost înmormântat lângă tatăl său.
Succesorul său la conducerea ordinului islamic Mevlevi, a ordonat în anul 1274
construirea unui mausoleu peste mormânt.
De-a
lungul timpului, mausoleului i-au fost adăugate mai multe clădiri. În anul 1926
ordinul Mevlevi a fost interzis, iar mausoleul a devenit muzeu. Atracțiile
principale ale muzeului sunt sarcofagul lui Mevlana, de sub domul verde, o
colecție de instrumente muzicale tradiționale turcești, mai multe copii vechi
ale Coranului, cărți de poezie islamică, o colecție de covoare de rugăciune,
scene din viața dervișilor. Mausoleul este un
simbol al Turciei.
Din Konya ne-am îndreptat spe Cappadochia. După 105 km am oprit la Lacul Tuz, unul
dintre cele mai mari lacuri hipersaline din lume. Este alimentat de izvoare
subterane. Cât cuprindeam cu
privirea, lacul era o întindere mare și albă de sare.
Ajungând în centrul Turciei, în Cappadocia, în
orașul Goreme am fost uimită de acel
tărâm fantastic, de basm, un muzeu în aer liber, parcă coborât de pe altă
planetă. Nu știam în ce parte să privesc, peste tot erau formațiuni ciudate,
conuri scluptate de mama-natură. Cappadocia este unul din centrele importante
ale creștinismului timpuriu
cu cele mai multe biserici rupestre. Mulți adepți ai lui Iisus s-au adăpostit
în această regiune, construindu-și locuințe și biserici în aceste formațiuni de
rocă vulcanică, o piatră ușor de scluptat. La tot pasul se întâlnesc formațiuni
stâncoase cu forme bizare, fantastice, ciuperci gigantice, hornuri, turle,
conuri, biserici rupestre, chilii săpate în stâncă, văi întortocheate, ciudate
și colorate. La marginea Parcului Național Goreme se găsește Castelul Uchisar
de forma unui turn, cu camere asemănătoare unui fagure de miere, construit tot
într-o stâncă din tuf vulcanic, fiind cel mai înalt punct din Cappadocia.
In regiunea Nevsehir
sunt mai multe orașe subterane: Derinkuyu, Kaymakli, Gaziemir si Ozkanak.Unul din
cele mai spectaculoase este Kaymakli.
Arheologii au gasit
un tunel
de 9 km care leagă orașele subterane Derinkuyu și Kaymakli. În cele
peste 100 de tuneluri și construcții subterane
care se întind pe o suprafață de 25000km patrați ar fi adăpostit peste 30.000
de persoane
Kaymakli a fost deschis spre vizitare în 1964, iar accesul
este permis pe numai 4 dintre cele 8 etaje săpate, fiind cel mai mare oraș
subteran din zonă
Turul prin Cappadocia l-am încheiat cu o vizită la
un magazin cu produse din piele, unde am asistat și la o paradă a modei. În Cappadocia am descoperit o istorie fascinantă, urmele unei civilizații
de 3.000 de ani, biserici săpate în stânca vulcanică și orașe subterane de o
complexitate uimitoare.Chiar dacă am stat 2 zile în Cappadochia, cu regret am
părăsit-o și ne-am îndreptat spre
capitala Turciei.
În al doilea oraș al Turciei, în
Ankara, actuala capitală, am vizitat Mausoleul ridicat în onoarea primului
președinte a Republicii Turciei, Mustafa Kemal Ataturk, care a luptat pentru
independența Turciei, în timpul primului război mondial. Ceea ce m-a
impresionat la turci, patriotismul lor.
Au un adevărat cult al eroilor. Steagul Turciei și portretul lui
Ataturk erau puse mai peste tot. La masa
festivă a avut loc un spectacol, iar la final dansatorii au arborat steagul
Turciei. Iar alt lucru pe care l-am admirat a fost hărnicia acestor oameni. Nu
am văzut nici măcar o palmă de pământ nemuncită. Sistemele moderne de irigaţii cu „picătura“ sunt prezente la
tot pasul în acest climat mai arid, cu influenţe mediteraneene.Ghidul
ne-a povestit că la ei sunt asociații cum erau și la noi pe vremea
comuniștilor, iar guvernul oferă
multe oportunități și sprijin financiar pentru agricultură. Suprafața totală a
terenurilor agricole arabile este de 23,2 milioane de hectare, exporturile
ajung la aproximativ 18 miliarde de dolari. Guvernul turc oferă numeroase
stimulente investitorilor turci și străini pentru a ajuta agricultura din Turcia, dintre care cel mai
important sunt stimulentele financiare sub formă de plăți către producători. Președintele
Erdogan a declarat că Turcia ocupă locul 7 în lume și locul 1 în Europa
din punct de vedere al producției agricole.
Președintele a spus:
"Turcia este un
lider mondial în producția de alune, vișine, caise și gutui. Exportăm 690 de
produse agricole în 195 de țări ale lumii."
Au deschis la Ankara a
treia cea mai mare bancă de semințe din lume, cu o capacitate de 250 de mii de
mostre și a raportat că exporturile de semințe ale Turciei au crescut de 11 ori
la 102 mii de tone, valoarea totală a exporturilor ajungând la 152 milioane de
dolari.
Turcia oferă gratuit teren agricol de la stat pentru
cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și oleaginoase, precum și pentru
plante de nutreț. Prioritate au cetățenii care au domiciliul în apropierea
suprafețelor.
Potrivit oficialilor guvernamentali, scopul este să
nu lase necultivat niciun centimetru de teren agricol.
Românii și-au vândut terenurile agricole, iar turcilor nu le mai ajung și caută să arendeze
suprafețe importante în străinătate.
Ne-am îndreptat spre una din marile metropole ale lumii, Istanbulul,
aflat la confluența mai multor culturi, cu o populație aproape cât a României.
Instanbulul, fostul Constantinopol, întemeiat în anul 330 de Constantin cel
Mare pe locul vechiului Bizanț grecesc. Istanbulul leagă Europa de Asia și atrage prin superba Hagia Sofia, Palatul
Topkapi, Moscheea Albastră, Marele Bazar, Podul Galata, Hipodromul, Piața
Sultanahmet…. și Sapphire de unde am avut o
panoramă uluitoare a orașului. A fost capitala Imperiului Otoman din anul 1453 până la
destrămarea lui în anul1922. În
timpul Imperiului Bizantin s-au
construit mănăstiri și numeroase edificii: Catedrala Sfânta
Sofia, Biserica Sfinții Apostoli, Hippodromul, Arcul lui Constantin, Palatul
lui Iustinian, Palatul imperial din Blachernae …. Orașul avea trei rânduri de
ziduri: zidul vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin și Zidul Theodosian.
Sfânta Sofia e considerată a 8 a minune a lumii antice. Prima clădire a fost construită
de Constantin cel Mare, numită Biserica
cea Mare care a fost distrusă în 404. Împăratul Teodosie zidește altă biserică
care este distrusă în 532.Împăratul Iustinian I a ordonat reconstrucția
catedralei care s-a terminat în
Sfânta Sofia a fost cea mai mare clădire din lume aproape un
mileniu. A devenit loc de pelerinaj,
fiind decorată cu aur, mozaicuri, candelabre din cristal și picturi. A fost
transformată în catedrală catolică de
cruciați în 1204. A devenit ortodoxă în 1261. În 1453, sultanul Mahomed
al II-lea a cucerit Constantinopolul, iar femeile, bătrânii și copiii care se
refugiaseră în Sfânta Sofia au fost
uciși. A fost transformată în moschee, i s-au adăugat 4 minarete, aurul a fost furat, mozaicurile
au fost acoperite cu tencuială. A funcționat ca moschee până în 1935, când a
devenit muzeu la inițiativa președintelui Ataturk. În iulie 2020 a fost transformată iar în moschee.
Profețiile
spun că, într-un final, Sfânta Sofia se va scufunda și va mai rămâne deasupra
apei doar o coloană de marmură alba, ca amintire.
Palatul Topkapi a
fost reședința sultanilor din anii 1465-1853 .
Construcția a început în 1459 din ordinul sultanului Mehmet II,
cuceritorul Constantinopolului . În 1853, curtea regală a fost mutată
la Palatul Dolmabahçe. Palatul a fost declarat muzeu în 1924. Printre
exponate am văzut și sabia lui Stefan
cel Mare.
Moscheeea Albastră, a fost construită
între anii 1609-1616 pentru sultanul Ahmet I de catre Mehmet
Aga. Denumirea de Moschee
Albastră, datorită celor 21.000 de panouri
interioare de faianță albastră. Când am vizitat-o era în renovare. Este foarte
mare, având o capacitate de 10000 de persoane, cu 260 ferestre și 6 minarete cu
câte trei balcoane. Minaretele au o înălțime de 64 m.
Palatul Dolmabahçe a
fost reședința sultanilor după 1853, fiind cea mai mare și mai luxoasă reședință din Turcia. Are 15000 de metri pătrați construiți, 285
de camere, 44 de săli, iar plafoanele sunt decorate cu frunze, realizate din 14
tone de aur. Scara principală este
ornată cu cristale pure, iar cele 131 de covoare de mătase au fost realizate
manual în orașul Hereke din apropiere. A fost construit în 10 ani, fiind extimat la 300
miliarde de euro. Aici au locuit ultimii 6 sultani. În Sala Muayede, de cupola cu diametru de 25 de metri
și înaltă de 36 m atârnă un candelabru de cristal de 4 tone si jumătate,
fabricat în Anglia în secolul XIX.
Seara ne-am îndreptat spre turnul Sapphire, un zgârie-nori modern,
unde am participat la o simulare 4 D, în care am „zburat” deasupra
orașului vizionând cele mai spectaculoase obiective ale Instanbulului. A fost
ca o recapitulare a tot ce vizitasem. Pănă
în 2016 a fost considerată cea mai înaltă clădire din Istanbul, și a
patra din Europa, având 64 etaje, din
care 54 supraterane și 10 etaje la subsol, fiind detronată mai târziu de
Metropol Istanbul Tower cu 70 etaje. Suprafața construită este de 157.800
metri pătrați, din care zona de magazine acoperă 35.000 metri pătrați.
Adâncimea este de 42,5 metri, situând-o pe locul I în Turcia la acest
capitol. Panorama care se desfășura în
fața ochilor, de la ultimul etaj al clădirii Sapphire era
fabuloasă. Acolo, sus, aproape de cer am admirat un apus de soare magnific, peste imensitatea Instanbulului și Bosforului.
