Adriana privea in
gol. Avea ochii tristi si plini de lacrimi. Mereu a fost o idealista, o
visatoare. Isi sterge lacrimile si continua scrisoarea :
“De ce a trebuit sa te intalnesc,sa te cunosc, sa te
iubesc? Mereu am crezut ca tu esti sufletul meu pereche, dar acum, chiar nu stiu ce sa mai cred. Lacrimile-mi curg
gandindu-ma la ce mi-ai spus.Cuvintele tale m-au ranit profund. Perceptia ta
este total falsa, in ceea ce ma priveste. Poate nu tu esti vinovat, ci doar mintea
ta, care crede ca eu ma vad ca fiind o fiinta perfecta, atotstiutoare, buna….
Gresesti enorm!
Perfectiunea este departe de mine.Nimeni nu-i perfect,
doar suntem doi oameni nefericiti si nu zei.
Vietile noastre sunt asa cum sunt, datorita alegerilor pe
care le-am facut de-a lungul timpului, datorita sentimentelor pe care le-am
nutrit si nu in ultimul rand, actiunilor pe care le-am intreprins. Am partea
mea de vina pentru ceea ce s-a intamplat intre noi.
De as fi avut un graunte de incredere si as fi crezut despre mine ceea ce crezi tu, lucrurile ar fi stat altfel. Mereu m-am indoit
de mine, de tine, de dragostea ta si am fost chinuita de angoase existentiale.
Am incercat din rasputeri sa ies din
mocirla lumii, sa fiu altfel, sa aflu
cine sunt cu adevarat, iar pe tine lucrul acesta te-a speriat. Uneori sunt impulsiva,
mai ales in fata nedreptatii, iar tu m-ai
considerat egoista si vanitoasa. Am vrut sa-ti demonstrez ca nu sunt asa,
lasandu-ti libertatea. Chiar eu ti-am spus ca ar fi bine sa cunosti alte femei.
De ce crezi ca am facut-o? Vroiam sa fiu
sigura de sentimentele noastre, vroiam sa stiu daca putem imbatrani impreuna
sau nu.
Nu vreau sa traim in minciuna sau sa ne amagim.Cand
increderea dispare totul se naruie . Nu putem construi nimic fara incredere. E
o mare contradictie atunci cand imi spui: “Te iubesc, dar nu mai pot avea
incredere in tine .” De m-ai iubi, cum
spui, m-ai accepta asa cum sunt,nu ti-ar fi teama sa -ti deschizi sufletul in
fata mea si ai avea incredere, curaj. Cu ce am gresit atat de mult? Tu strangi
alta in brate, iar mie imi spui ca ma iubesti. E o nebunie ! E atat de comic
dar si tragic ceea ce se intampla cu
noi. Parca entitati malefice venite de
cine stie unde, din acest univers indiferent si rece, iti influenteaza gandurile. Am plecat,
lasandu-ti libertatea de alegere, pentru ca asa este corect. Am incercat sa fiu
aproape de tine cand ti-a fost greu, dar pentru tine nu a insemnat nimic. Daca nu putem fi prieteni sinceri, deschisi, iertatori, rabdatori si iubitori unul cu altul, cum sa traim sub
acelas acoperis restul vietii ?
Aristotel spunea in urma cu 2300 de ani ca omul doreste , mai mult decat orice pe
lume , fericirea. Nu cred ca s-a schimbat nimic in acesti ani. Si eu si tu ne
dorim acelas lucru. As vrea sa gasesc o
reteta a fericirii, dar nu cred ca exista. Fiecare dintre noi isi creeaza
fericirea sau nefericirea. Incerc sa-mi fac ordine in constiinta. Tu , ca
majoritatea oamenilor , te-ai orientat spre bani, putere si sex, care dupa cum
bine vezi, nu ti-au adus echilibru, armonie sau liniste sufleteasca. Eu mereu mi-am dorit sa cunosc din tainele
universului, sa ma cunosc pe mine , sa ajung la o armonie interioara. Diogene
mergea ziua cu felinarul aprins sa gaseasca un om cinstit, cred ca azi i-ar fi
mult mai greu sa gaseasca un om fericit. Te-am iertat ca m-ai tradat cu
altcineva pentru ca stiu ca in realitate, cel mai adesea,”dorinta este manipulata
de invizibilul cod genetic, care isi duce la indeplinire misiunea” de
reproducere si perpetuare a speciei, deci nu prea are de-a face cu iubirea. Dar
e grav cand omul ajunge sa fie dependent de ceva sau cineva, pentru ca nu mai
este liber sa-si gestioneze energia psihica, ajunge sclavul instinctelor si
pornirilor grosiere ale corpului. Am descoperit
ca puterea se afla in mainile noastre,noi decidem de vrem sa fim independenti de dictatele corpului si ale mintii. Eu nu ma lupt cu nimeni, ci doar
cu mine insumi. Nu m-a interesat parerea altora, ci imaginea pe care mi-am
format-o despre mine, pentru ca eu nu traiesc cu altii, ci doar cu mine si este
esential sa ma cunosc, sa inteleg ce mi se intampla si de ce se intampla. Decat
sa ne reprosam ce am facut sau ce am zis, mai bine ne-am gandi cum sa ne facem
viata mai armonioasa, mergand direct la tinta si nu pe drumuri intortocheate. (Carmen
Gigartu-Singuraticul)