miercuri, 18 ianuarie 2017

Singuraticul-fragment

Adriana privea  in gol. Avea ochii tristi si plini de lacrimi. Mereu a fost o idealista, o visatoare. Isi sterge lacrimile si  continua scrisoarea :
“De ce a trebuit sa te intalnesc,sa te cunosc, sa te iubesc? Mereu am crezut ca tu esti sufletul meu pereche, dar acum, chiar  nu stiu ce sa mai cred. Lacrimile-mi curg gandindu-ma la ce mi-ai spus.Cuvintele tale m-au ranit profund. Perceptia ta este total falsa, in ceea ce ma priveste. Poate nu tu esti vinovat, ci doar mintea ta, care crede ca eu ma vad ca fiind o fiinta  perfecta, atotstiutoare, buna….
Gresesti enorm!
Perfectiunea este departe de mine.Nimeni nu-i perfect, doar suntem  doi oameni  nefericiti si nu zei.
Vietile noastre sunt asa cum sunt, datorita alegerilor pe care le-am facut de-a lungul timpului, datorita sentimentelor pe care le-am nutrit si nu in ultimul rand, actiunilor pe care le-am intreprins. Am partea mea de vina pentru ceea ce s-a intamplat intre noi.
De as fi avut un graunte de incredere  si as fi crezut despre mine ceea ce crezi tu,  lucrurile ar fi stat altfel. Mereu m-am indoit de mine, de tine, de dragostea ta si am fost chinuita de angoase existentiale. Am incercat  din rasputeri sa ies din mocirla lumii, sa fiu altfel,  sa aflu cine sunt cu adevarat, iar pe tine lucrul acesta te-a speriat. Uneori sunt impulsiva, mai ales in fata nedreptatii, iar tu  m-ai considerat egoista si vanitoasa. Am vrut sa-ti demonstrez ca nu sunt asa, lasandu-ti libertatea. Chiar eu ti-am spus ca ar fi bine sa cunosti alte femei. De ce crezi ca am facut-o?  Vroiam sa fiu sigura de sentimentele noastre, vroiam sa stiu daca putem imbatrani impreuna sau nu.
Nu vreau sa traim in minciuna sau sa ne amagim.Cand increderea dispare totul se naruie . Nu putem construi nimic fara incredere. E o mare contradictie atunci cand imi spui: “Te iubesc, dar nu mai pot avea incredere in tine .”  De m-ai iubi, cum spui, m-ai accepta asa cum sunt,nu ti-ar fi teama sa -ti deschizi sufletul in fata mea si ai avea incredere, curaj. Cu ce am gresit atat de mult? Tu strangi alta in brate, iar mie imi spui ca ma iubesti. E o nebunie ! E atat de comic dar si  tragic ceea ce se intampla cu noi. Parca entitati  malefice venite de cine stie unde, din acest univers indiferent  si rece, iti influenteaza gandurile. Am plecat, lasandu-ti libertatea de alegere, pentru ca asa este corect. Am incercat sa fiu aproape de tine cand ti-a fost greu, dar pentru tine nu a insemnat nimic.  Daca nu putem fi  prieteni sinceri, deschisi, iertatori,  rabdatori  si iubitori unul cu altul, cum sa traim sub acelas acoperis restul vietii ?
Aristotel spunea in urma cu 2300 de ani  ca omul doreste , mai mult decat orice pe lume , fericirea. Nu cred ca s-a schimbat nimic in acesti ani. Si eu si tu ne dorim acelas lucru. As  vrea sa gasesc o reteta a fericirii, dar nu cred ca exista. Fiecare dintre noi isi creeaza fericirea sau nefericirea. Incerc sa-mi fac ordine in constiinta. Tu , ca majoritatea oamenilor , te-ai orientat spre bani, putere si sex, care dupa cum bine vezi, nu ti-au adus echilibru, armonie sau liniste sufleteasca.  Eu mereu mi-am dorit sa cunosc din tainele universului, sa ma cunosc pe mine , sa ajung la o armonie interioara. Diogene mergea ziua cu felinarul aprins sa gaseasca un om cinstit, cred ca azi i-ar fi mult mai greu sa gaseasca un om fericit. Te-am iertat ca m-ai tradat cu altcineva pentru ca stiu ca in realitate, cel mai adesea,”dorinta este manipulata de invizibilul cod genetic, care isi duce la indeplinire misiunea” de reproducere si perpetuare a speciei, deci nu prea are de-a face cu iubirea. Dar e grav cand omul ajunge sa fie dependent de ceva sau cineva, pentru ca nu mai este liber sa-si gestioneze energia psihica, ajunge sclavul instinctelor si pornirilor grosiere ale corpului.  Am descoperit ca puterea se afla in mainile noastre,noi decidem de vrem sa fim independenti  de dictatele corpului  si ale mintii. Eu nu ma lupt cu nimeni, ci doar cu mine insumi. Nu m-a interesat parerea altora, ci imaginea pe care mi-am format-o despre mine, pentru ca eu nu traiesc cu altii, ci doar cu mine si este esential sa ma cunosc, sa inteleg ce mi se intampla si de ce se intampla. Decat sa ne reprosam ce am facut sau ce am zis, mai bine ne-am gandi cum sa ne facem viata mai armonioasa, mergand direct la tinta si nu pe drumuri intortocheate. (Carmen Gigartu-Singuraticul)

miercuri, 11 ianuarie 2017

Singuraticul-fragment

Nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.Mereu m-am rugat sa-mi dea intelepciune , sa pot vedea adevarul.Poate ca sunt prea pacatoasa si ruga nu-mi este auzita.
Prin minte imi trec o multime de ganduri si stiu ca e o pierdere de timp sa le astern, stiind ca pentru tine, intotdeauna, cuvintele mele nu au insemnat nimic; la fel cum nu a insemnat nici venirea mea cand ai fost bolnav sau  de ziua ta. Amorul e un castel de nisip cladit pe iluzii.
Mereu m-am amagit. Nu trecusera nici doua saptamani de cand plecasem la Focsani si te-ai aruncat cu pasiune in bratele alteia. Am tacut si am plans,incercand din rasputeri sa ma resemnez, sa accept, neintelegand de ce mi se intampla asa ceva. Eram atat de bulversata ca nu stiam nici cum sa reactionez, parca toate simturile mi se blocasera.
Cand ti-am trimis mesaj ca am nevoie de tine, chiar aveam.Imi doream sa vorbim pentru ca eram speriata, treceam prin clipe groaznice.
Atitudinea ta distanta,aroganta si egocentrica m-a intristat profund. Am inteles ca singura trebuie sa-mi duc crucea.
Iti trimiteam mesaje doar cand eram foarte indurerata, dorind sa uit, sa evadez, sa nu mai ma gandesc la ce mi se intampla, dar ma loveam de tine ca de un zid.
Chiar daca ma convinsesem ca nu ai niciun sentiment pentru mine, tot imi doream sa fim macar prieteni,amici, dar am inteles ca tu nu vrei nici macar atat.
Ti-am zis  ca vreau sa ma eliberez de tine, iar tu mi-ai spus ca ai suferi, ca eu iti dau echilibru.
Acum stiu ca m-ai mintit, ca intotdeauna. De ce ai facut-o? Poate din mila, poate de frica razbunarii sau poate din vanitate.
Au trebuit sa treaca noua ani ca sa ajung la concluzia ca iubirea e o aberatie, o iluzie.  Tu m-ai convins ca iubirea nu exista.
Iubirea nu exista?! Cred ca am comis o blasfemie. Nu pot sa generalizez , pentru ca experienta mea cu tine a fost trista, dragul meu sot.
 Iubirea exista de la inceputurile lumii, in fiecare boboc de floare, in zambetul  pruncilor, in ochii mamelor, in verdele crud al ierbii,in lacrimile izvoarelor, in suieratul vantului, in tot si in toate, doar ca nu toti pot sa o perceapa.Vom ajunge vreodata sa iubim cum ne-a iubit Dumnezeu? Vom fi capabili sa iubim neconditionat?....(Singuraticul-Carmen Gigartu)