_Ca omul să
ajungă la desăvârşire trebuie să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu.
_ Aşa spunea şi Părintele Justin
Pârvu : "Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Luaţi şi
citiţi vieţile sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi"
E trist! Atât de trist e sa constaţi că nu eşti înţeles.
_ Lumea urăşte adevărul. Oamenii adoră minciunile, laudele, banii şi non-valorile.
Nu vor oameni care să gândească, ci se vrea sclavi, roboţi.
_E trist! Atât de trist! Ce poate fi mai trist să vezi că eşti trădat chiar de oamenii pe care-i iubeşti?
_Trădarea a fost decând lumea. Nu e o noutate. L-au trădat ei pe Iisus....
_E trist! Tare trist! Atât de trist e să descoperi ce se ascunde în spatele măştilor umane....
E trist! Atât de trist e sa constaţi că nu eşti înţeles.
_ Lumea urăşte adevărul. Oamenii adoră minciunile, laudele, banii şi non-valorile.
Nu vor oameni care să gândească, ci se vrea sclavi, roboţi.
_E trist! Atât de trist! Ce poate fi mai trist să vezi că eşti trădat chiar de oamenii pe care-i iubeşti?
_Trădarea a fost decând lumea. Nu e o noutate. L-au trădat ei pe Iisus....
_E trist! Tare trist! Atât de trist e să descoperi ce se ascunde în spatele măştilor umane....
Mai bine privesc amurgul ce se lasă ca o ninsoare fină peste pădurea de
copaci verzi din apropiere. Apa din râu este încă călduţă, iar cerul mi se pare
trist.
Ascult freamătul frunzelor, tăcerea pietrelor şi murmurul apei.
Ascult freamătul frunzelor, tăcerea pietrelor şi murmurul apei.
Nu-mi vine să mă
dezlipesc de acest loc, de acest colţişor de natură, chiar de am rămas doar noi
două şi toţi au plecat. În liniştea stranie care s-a aşternut se aude un
clipocit, semn că a mai prins un peştişor.
O adiere de vânt
mă face să tresar şi valurile ei tremurătoare mă împresoară .
Prin minte îmi trec fel de fel de gânduri. Zeci de adieri ale vântului mă mângaie, iar ea se întinde lângă mine . Jucându-se cu o şuviţă a părului meu îmi şopteşte :” Vrei să petrecem noaptea aici? Cred că ar fi romantic.Ce zici? Păcat că nu am luat şevaletul să te pictez. Ar fi ieşit un tablou interesant . Tu, în costumul de baie scriind poveşti, iar în spate jăratecul amurgului.
Se pare că nu mă auzi. E clar, iar eşti plecată în lumea ta. Poti să stai acolo cât vrei, dar eu plec. Niciodată nu am iubit apusul.”
Prin minte îmi trec fel de fel de gânduri. Zeci de adieri ale vântului mă mângaie, iar ea se întinde lângă mine . Jucându-se cu o şuviţă a părului meu îmi şopteşte :” Vrei să petrecem noaptea aici? Cred că ar fi romantic.Ce zici? Păcat că nu am luat şevaletul să te pictez. Ar fi ieşit un tablou interesant . Tu, în costumul de baie scriind poveşti, iar în spate jăratecul amurgului.
Se pare că nu mă auzi. E clar, iar eşti plecată în lumea ta. Poti să stai acolo cât vrei, dar eu plec. Niciodată nu am iubit apusul.”
Mă ridic, încep să strâng , iar ea râde.
Mă cunoaşte şi îmi ştie reacţiile. Se uită la mine cu coada ochiului şi-mi
ia sacoşa din mână aruncând-o în maşină. Atingerea rochiei de piele îmi dă o senzaţie de arsură. M-am cam
prăjit. Sunt roşie ca un rac, iar orice atingere devine dureroasă. Dă drumul la
radio şi o muzica disco îmi sparge timpanele. Îl dau în surdină, nu suport
muzica tare. Maşina mă hurducăie. Aşa se întâmplă când mergi pe un drum neasfaltat, cu
multe hârtoape. Am ajuns la drumul principal, iar în depărtare luminile
oraşului strălucesc ca nişte licurici. Simt cum oboseala pune stăpânire pe mine
şi e cât pe aici să adorm, când îmi spune:”Am ajuns acasă. Ai adormit?”
Iar eu îi
spun:”Mă simt atât de obosită, surioară…Te superi dacă nu pun masa?”
“Ca de
obicei a venit ora 10 şi copiii trebuie să doarmă. Du-te sus. Mănânc şi singură.
Îţi aduc ceva?”
“Nu, mulţumesc.
Vreau să mai slăbesc.”
“Nu vrei nici măcar
un iaurt?”
“Te rog!Vreau să
dorm”.
“Bine.”
Am făcut un duş
şi m-am aşezat în pat.
De afară veneau miresme îmbătătoare
de la trandafirii din grădină şi de la regina nopţii, iar luna mare şi
rotundă mă spiona de după perdele dorind să ştie răspunsul la întrebarea mea obsedantă : Oare
sensul existenţentei umane este acela de a căuta, de a afla cine suntem cu
adevărat şi de a ne reuni cu sursa originară care ne-a creat?(Cautarea-Carmen Gigartu)