Translate

joi, 29 septembrie 2022

TURCIA

 

                                      





                                                                        TURCIA

La sfârșitul verii anului 2019 sufletul m-a dus spre țara care se întinde pe două continente, Europa și Asia. Prima oprire a fost la Edirne ( Adrianopol), poarta de intrare în Europa, localitate la granița cu Bulgaria și Grecia. A fost  întemeiată de împăratul roman Hadrian, iar în anul 1362 a fost cucerită de turci, devenind  capitala Imperiului Otoman din anul 1365 până în anul 1453.

Aici s-a încheiat Pacea de la Adrianopol și  tratatul ruso-turc din1829.  În anul 1913 orașul a fost cucerit  de bulgari și alipit Bulgariei, dar în scurt timp revine sub control turcesc.

Edirne este renumit pentru numeroasele moschee, domuri și minarete.

Am vizitat  Moscheea Selimiye, unul dintre cele mai importante monumente din oraș și din Turcia. A fost construită în 1575 la ordinul lui  Selim al II-lea,  pe cea mai înaltă colină, fiind  proiectată de  cel mai mare arhitect turc, Mimar Sinan, la vârsta de 80 de ani. Acesta a proiectat 79 de moschee. Moscheea Selimiye are o suprafață 2475 mp. Este un simbol pentru Edirne, având cele mai mari minarete din Turcia, cu trei balcoane, și o cupolă mai mare decât cea a Catedralei Sfânta Sofia  din Istanbul. Este patrimoniu UNESCO din anul 2011. Prima noapte am dormit la un hotel în Canakkale, un oraș-port din nord-vestul Turciei, care se întinde  pe cele două maluri ale strâmtorii Dardanele, ce desparte Europa de Asia și face legătura dintre Marea Egee și Marea Marmara. Datorită poziției sale geografice, Canakkale are o istorie destul de bogată, fiind populat încă din anul 3000 î.en. În apropiere se găsesc câmpurile  de luptă Gallipoli, unde, în 1915 în timpul primului război mondial, Mustafa Kemal a devenit  erou național, numit mai târziu Atatürk.

 La15 km sud de Çanakkale la poalele Muntelui Ida sunt ruinele orașului legendar Troia, unde s-a desfășurat Războiul Troian, descris de Homer în Iliada. Se spune că prinții troieni se căsătoreau cu nimfele apelor și erau aliați cu amazoanele ce locuiau la Pontul Euxin, iar   zeii greci priveau războiul Troian de pe Muntele Ida.

 Ne-am îndreptat spre  Izmir,  al treilea oraș ca mărime al Turciei, după Istanbul și Ankara. Izmir este unul dintre cele mai mari porturi din Turcia și unul din cele mai mari centre industriale. Orașul a fost întemeiat în secolul IV Î Hr.  Pe  aici ar fi  trecut  Homer și Aristotel. Spre sud de Izmir se găsește orașul antic Efes, care a fost întemeiat în secolul XI î.Hr. de greci, fiind unul dintre cele mai dezvoltate centre comerciale, dar si religioase. În perioada antică partea de sud- est a Turciei de azi a fost a grecilor, iar Efes era port la Marea Egee.

 Aici a existat și Templu zeiței Artemis care a fost construit în secolul VI î.Hr. Era una din cele 7 minuni ale lumii antice,  dar a fost incendiat în anul 356 î.Hr.   Ruinele Templului lui Artemis, aleea de coloane antice,  Biblioteca lui Celsus, Agora, stadionul…. dovezi ale unei lumi de mult apusă. 

Philon din Alexandria a spus despre templul zeiței Artemis, care a fost construit timp de 120 ani: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață."

 În timpul cuceririi romane, în anul 133, Efesul devine capitala provinciei romane Asia , prosperând, construindu-se mult.   Azi, ruinele  orașului de odinioară vorbesc despre acele timpuri glorioase. Aleea principală a orașului era împodobită cu  coloane, statui, fântâni și ducea spre amfiteatru. Cea mai  frumoasă construcție este Biblioteca lui Celsus care cuprindea 12.000 de manuscrise antice.  A fost construită în 117  și era a treia ca mărime, după Alexandria şi Pergam. Faţada bibliotecii are două etaje, cu coloane corintice la parter şi trei intrări în clădire. Cele patru statui din nişe  simbolizează: înţelepciunea, cunoaşterea , inteligenţa  şi valoarea.  Lângă ea se găsește Templul lui Hadrian .  Peste tot se văd ruine din perioada elenistică, romană și bizantină.  În  Efes au predicat  apostolii: Pavel, Ioan și Luca. 

Se spune ca  Ioan, „ucenicul prea iubit al lui Iisus”, fratele cel mic al apostolului Iacov, a refuzat să aducă ofrande în Templul zeiței Artemis. A fost  exilat în insula Patmos, de către împăratul Dominițian. Pe această insulă, apostolul a avut revelația Cărții Apocalipsei.

 “Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat șapte ucenici  în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo. ”

Simbolul  Apostolului Ioan este vulturul . Mormântul se află în cetatea Selcuk , la 3,5 km.de Efes, pe dealul Ayasoluk. Peste mormânt a fost ridicată  o biserică impunătoare bizantină în secolul al VI-lea de către împăratul Iustinian, pe ruinele altei biserici din sec.IV.

Biserica a fost construită în formă de cruce, la fel ca mormântul sfântului,  având șase  cupole care acopereau naosul.  Era împodobită cu fresce, mozaicuri și coloane din marmură.  În anul 1330 a fost transformată în moschee. Locul arată ca o cetate, cu ziduri de apărare, cu multe coloane și alei. Mormântul se află sub o placă de marmură. Există  și o machetă a vechii biserici bizantine. Apostolul Ioan a fost alături de Iisus la  Învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la Rugăciunea din grădina Ghetsimani. Când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, i-a spus  lui Ioan: „Iată mama ta! “

Dacă la Edirne am rămas impresionată de arhitectura  Moscheei Selimiye, înconjurată de cele patru minarete și 999 de ferestre, la Selcuk de mormântul Sfântului Ioan, iar  pe Muntele Privighetorii  de Casa Fecioarei Maria, un loc feeric, înconjurat de păduri. De fapt, acesta a fost obiectivul pe care am dorit să-l văd și pentru care am plecat în această excursie.

 Casa Fecioarei Maria din Turcia  se află la o distanță de 26 km de Kusadasi și  la 9 km de  orașul antic Efes.  Aici  este locul în care  ar fi petrecut ultima perioadă din viață. După răstignirea lui Iisus și împărțirea zonelor între apostoli, lui Ioan i-a revenit Efesul și Asia Mică, luând-o pe Maica Domnului cu el.  Sfântul Apostol Ioan a  ales un loc magnific, înconjurat de păduri de pini, în vârful unui munte, un adevărat rai,  unde a construit o căsuță pentru Fecioara Maria.

Descoperirea acestui loc  a fost după 1800 de ani, datorită viziunilor unei călugărițe, Anna Katharina Emmerick,  născută în Germania în anul 1774, care a descris locul, deși nu fusese niciodată acolo. A fost o călugăriță a bisericii catolice, iar în anul 2004 a fost beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea. Primele viziuni le-a avut la 9 ani, cu îngerul său pazitor, cu Iisus și Fecioara Maria. La vârsta de 28 de ani a intrat  în mânăstire. După câțiva ani au început să-i apară stigmatele până a murit, la 49 ani, în  anul 1824. A mărturisit că în unele  viziuni  a văzut esența Sfintei Treimi sub forma a trei sfere concentrice care se întrepătrundeau.  În anul 1819 are loc întâlnirea cu poetul Clemens Brentano care va consemna în două cărți  viziunile   Katharinei: “Dureroasele Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos conform Meditațiilor Anei Ecaterina Emmerich”, “Viața Preafericitei Fecioare Maria după Viziunile Anei Ecaterina Emmerich “

Într-una din aceste cărți spune  unde se află casa și mormântul  Fecioarei Maria: la Efes, pe Muntele Privighetorii, în locul numit Panaya – Capul. În anul 1881, urmând descrierile Katharinei, abatele Julien Gouyet găsește casa Fecioarei. Zece ani mai târziu doi preoți, H.Jung si Eugene Poluin, găsesc  și ei ruinele  unui lăcaș de cult, o statuie a Fecioarei și izvorul.

 Katharina a  spus  că Maica Domnului a adormit la vârsta de 64 de ani, fiind înmormântată  într-o peșteră din apropiere. În urma cercetărilor arheologice s-a constatat că fundația casei datează din secolul I și zidurile din secolul al VII lea. În anul 1896,  Papa a venit în acest loc, iar în anul următor casa și capela sunt restaurate. Ultima restaurare a fost efectuată în anul 1951.

 În anul 1954 Papa Pius al XII-lea a spus  că acest lăcaș este sfânt .

Locul a fost vizitat  și de   Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, care au confirmat valoarea locului. Astăzi, locul se află în grija călugărilor ordinului Sfântului Lazăr.

Casa este simplă, având două camere.  În  a doua cameră se găsește  altarul, cu o icoană a Maicii Domnului, daruri de la Papii care au trecut pe aici și lumânări care ard permanent.

Această  cameră e străbătută de un izvor, care se împarte în trei, fiind captat mai jos, sub forma a 3 cismele, urmate de un  zid lung, numit “Zidul Dorințelor”, unde fiecare pelerin  își prinde un  bilet cu dorințe.

 Copacii, arbuștii în toate culorile, leandrii, florile, aleile pavate cu piatră dau o aură de mister locului. Erau mulți turiști, din toate colțurile și religiile lumii. Toți pășeau într-o  liniște deplină, admirând frumusețea și armonia ce ne înconjura. Casa Fecioarei este unul din obiectivele turistice  cel mai păzite de armata turcă, fiind percepută ca un loc sfânt, atât de creștini cât și de  musulmani.

 În ziua de 15 august, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, clerici ortodocși, catolici și musulmani  slujesc împreună. Cu greu m-am dezlipit de acel loc frumos, fiind asaltată de sentimente și emoții puternice.

 În Efes, Sfântul Pavel a stat 3ani, propovăduind învățăturile lui Iisus. Sus, pe Muntele Privighetorilor, și-a trăit ultimii ani de viață Fecioara Maria. iar pe dealul  Ayasoluk este înmormântat Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.

Seara am petrecut-o în Kusadasi, plimbându-ne pe bulevardul principal până am ajuns la o plajă cu nisip fin.  Nu am rezistat tentației și am îmbrățișat valurile unduioase ale Mării Egee. În fața mea aveam o panorama încântătoare  a dealului Kesedog, care în vârf are statuia lui Ataturk.

În ziua următoare  am ajuns la Pamukkale. Întinderea albă a uneia din cele mai vechi stațiuni balneare din lume, cu cele 17 izvoare termale, mi-a  încântat  retina. O legendă spune că regina Egiptului, Cleopatra, se scălda aici, pentru a rămâne tânără. Frumoasele terase de calcar acoperite de bazine naturale pline cu apă turcoaz, în care se oglindesc razele soarelui fac din acest loc un tărâm de basm.

Pamukkale în limba turcă înseamnă castel de bumbac . Denumirea vine de la terasele albe ca zăpada, care sunt de o frumusețe uimitoare. Aceste formațiuni  sunt travertine, stânci de calcar de peste 400.000 de ani. Se mai găsesc în China și în Parcul Național Yellowstone. În antichitate localitatea se numea Hierapolis, un oraș grecesc care a cunoscut o mare înflorire în perioada romană. Și astăzi se văd ruinele Teatrului antic  construit în timpul împăratului Hadrian. Am vizitat necropola care se intinde pe  aproape 2km. În antichitate se spunea că în Hierapolis ar exista un portal către lumea subterană. A existat un altar Ploutonion, iar pelerinii plăteau preoților templului să facă sacrificii lui Pluto în numele lor. Scriitorii vremii au descris aceste sacrificii ca un spectacol înfiorător.

 "Păsările zboară până aici și atunci când ating perimetrul, își dau ultima suflare", nota Strabo. Cercetătorii au descoperit că templul era construit pe o falie seismică, existând o fisură în scoarța terestră pe unde ieșeau gaze otrăvitoare mortale. Concentrația dioxidului de carbon din jurul altarului e de 80%. Fisurile din scoarța terestră permit apei bogate în minerale, dar și gazelor  să iasă la suprafață. O astfel de fisură trece direct pe sub centrul orașului și intră în Ploutonion.

Obosită de plimbarea prin orașul antic Hieropolis, atingerea apei calde din acele bazine și peisajul m-au îndemnat să meditez la credințele oamenilor antici. Atunci când omul nu poate să-și explice un anumit fenomen inventează povești fabuloase.

Ziua următoare  am petrecut-o în Antalya numită și “Riviera turcească“. A fost o zi de neuitat. M-am bucurat de  croazieră,  de soare, mare, plajă, muzică, ape cristaline și de superba cascadă. La 75 km.de Antalya, pe coasta de sud a Mediteranei se găsește stațiunea Side. Dacă o fi existând reâncarnare, cu siguranță am mai trăit  în aceste locuri, când localitatea aparținea grecilor. Spun aceste lucruri pentru că am avut un vis cu mulți ani în urmă, unde erau căsuțe, toate la fel, ca cele din Side, de la marginea mării. Am avut un sentiment tare ciudat de dejavu când am vizitat acest loc. Aici sunt multe vestigii arheologice: Aspendos, Băile Romane, Apeductul, Teatrul Roman, Templu lui Apollo, Templul Atenei, vechiul zid al orașului….

 La 15 km de Side într-un parc natural cu vegetație luxuriantă am admirat cascada de pe râul Manavgat. Un peisaj exotic din care nu aș mai  fi vrut să plec.

Ne-am îndreptat spre al șaptelea oraș ca mărime din țară, una din cele mai vechi așezări umane, Konya. A fost un important centru creștin, dar în secolul al XI-lea a fost cucerit de turcii selgiucizi, devenind resedința Sultanatului de Rum, iar din secolul al XV-lea a aparținut Imperiului Otoman.

În Konya am vizitat Mausoleul Mevlana, unul dintre cele mai mari muzee din țară și al doilea cel mai vizitat după Palatul Topkapî din Istanbul. Aici se află mormântul lui Rumi, un mistic și poet persan, de origine din Afganistan. Adept al căii contemplative, centrat pe iubire, a fondat la Konya o confrerie sufită a "dervișilor rotitori”  a căror tehnică spirituală se bazează pe puterea transformantă a muzicii și a dansului sacru: "În ritmurile muzicii este ascuns un secret. Dacă l-aș dezvălui, el ar nimici lumea.”

  "Fusese un savant, a devenit un poet. Fusese ascet, a ajuns să fie îmbătat de dragoste, nu de vin, inima celui iluminat nu bea decât vinul Luminii" spunea fiul său despre evenimentul decisiv al căii lui Rumi.

Printre lucrările sale esențiale se află culegerea de ode închinate iubirii mistice evocându-l pe maestrul său dispărut Diwan-e Shams-e Tabrizi

Sultanul l-a invitat pe Mevlana în Konya, unde i-a oferit un loc cu o grădină de trandafiri pentru a-și îngropa tatăl care a fost un savant renumit. Când Rumi a murit  a fost înmormântat lângă tatăl său. Succesorul său la conducerea ordinului islamic Mevlevi, a ordonat în anul 1274 construirea unui mausoleu peste mormânt.

De-a lungul timpului, mausoleului i-au fost adăugate mai multe clădiri. În anul 1926 ordinul Mevlevi a fost interzis, iar mausoleul a devenit muzeu. Atracțiile principale ale muzeului sunt sarcofagul lui Mevlana, de sub domul verde, o colecție de instrumente muzicale tradiționale turcești, mai multe copii vechi ale Coranului, cărți de poezie islamică, o colecție de covoare de rugăciune, scene din viața dervișilor. Mausoleul este un simbol al Turciei.

Din Konya ne-am îndreptat spe Cappadochia.   După 105 km am oprit la Lacul Tuz, unul dintre cele mai mari lacuri hipersaline din lume. Este alimentat de  izvoare  subterane.  Cât cuprindeam cu privirea, lacul era o întindere mare și albă de sare.

Ajungând în centrul Turciei, în Cappadocia, în orașul Goreme  am fost uimită de acel tărâm fantastic, de basm, un muzeu în aer liber, parcă coborât de pe altă planetă. Nu știam în ce parte să privesc, peste tot erau formațiuni ciudate, conuri scluptate de mama-natură. Cappadocia este unul din centrele importante ale creștinismului timpuriu cu cele mai multe biserici rupestre. Mulți adepți ai lui Iisus s-au adăpostit în această regiune, construindu-și locuințe și biserici în aceste formațiuni de rocă vulcanică, o piatră ușor de scluptat. La tot pasul se întâlnesc formațiuni stâncoase cu forme bizare, fantastice, ciuperci gigantice, hornuri, turle, conuri, biserici rupestre, chilii săpate în stâncă, văi întortocheate, ciudate și colorate. La marginea Parcului Național Goreme se găsește Castelul Uchisar de forma unui turn, cu camere asemănătoare unui fagure de miere, construit tot într-o stâncă din tuf vulcanic, fiind cel mai înalt punct din Cappadocia.

In regiunea Nevsehir sunt mai multe orașe subterane: Derinkuyu, Kaymakli, Gaziemir si Ozkanak.Unul din cele mai spectaculoase  este Kaymakli.

Arheologii au gasit un  tunel  de 9 km care leagă orașele subterane Derinkuyu și Kaymakli. În cele peste 100 de tuneluri  și construcții subterane care se întind pe o suprafață de 25000km patrați ar fi adăpostit peste 30.000 de persoane

Kaymakli a fost  deschis spre vizitare în 1964, iar accesul este permis pe numai 4 dintre cele 8 etaje săpate, fiind cel mai mare oraș subteran din zonă

Turul prin Cappadocia l-am încheiat cu o vizită la un magazin cu produse din piele, unde am asistat și la o paradă a modei.  În Cappadocia am descoperit  o istorie fascinantă, urmele unei civilizații de 3.000 de ani, biserici săpate în stânca vulcanică și orașe subterane de o complexitate uimitoare.Chiar dacă am stat 2 zile în Cappadochia, cu regret am părăsit-o  și ne-am îndreptat spre capitala Turciei.

În al doilea oraș al Turciei, în Ankara, actuala capitală, am vizitat Mausoleul ridicat în onoarea primului președinte a Republicii Turciei, Mustafa Kemal Ataturk, care a luptat pentru independența Turciei, în timpul primului război mondial. Ceea ce m-a impresionat  la turci, patriotismul lor. Au un adevărat  cult al  eroilor. Steagul Turciei și portretul lui Ataturk  erau puse mai peste tot. La masa festivă a avut loc un spectacol, iar la final dansatorii au arborat steagul Turciei. Iar alt lucru pe care l-am admirat a fost hărnicia acestor oameni. Nu am văzut nici măcar o palmă de pământ nemuncită. Sistemele moderne de irigaţii cu „picătura“ sunt prezente la tot pasul în acest climat mai arid, cu influenţe mediteraneene.Ghidul ne-a povestit că la ei sunt asociații cum erau și la noi pe vremea comuniștilor, iar guvernul oferă multe oportunități și sprijin financiar pentru agricultură. Suprafața totală a terenurilor agricole arabile este de 23,2 milioane de hectare, exporturile ajung la aproximativ 18 miliarde de dolari. Guvernul turc oferă numeroase stimulente investitorilor turci și străini pentru a ajuta  agricultura din Turcia, dintre care cel mai important sunt stimulentele financiare sub formă de plăți către producători. Președintele  Erdogan a declarat că Turcia ocupă locul 7 în lume și locul 1 în Europa din punct de vedere al producției agricole.

Președintele a spus:

"Turcia este un lider mondial în producția de alune, vișine, caise și gutui. Exportăm 690 de produse agricole în 195 de țări ale lumii."

Au deschis la Ankara a treia cea mai mare bancă de semințe din lume, cu o capacitate de 250 de mii de mostre și a raportat că exporturile de semințe ale Turciei au crescut de 11 ori la 102 mii de tone, valoarea totală a exporturilor ajungând la 152 milioane de dolari.

Turcia oferă gratuit teren agricol de la stat pentru cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și oleaginoase, precum și pentru plante de nutreț. Prioritate au cetățenii care au domiciliul în apropierea suprafețelor.

Potrivit oficialilor guvernamentali, scopul este să nu lase necultivat niciun centimetru de teren agricol.

Românii și-au vândut terenurile agricole, iar  turcilor nu le mai ajung și caută să arendeze suprafețe importante în străinătate.

Ne-am îndreptat spre una din marile metropole ale lumii, Istanbulul, aflat la confluența mai multor culturi, cu o populație aproape cât a României. Instanbulul, fostul Constantinopol, întemeiat în anul 330 de Constantin cel Mare pe locul vechiului Bizanț grecesc. Istanbulul leagă Europa de Asia  și atrage prin superba Hagia Sofia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastră, Marele Bazar, Podul Galata, Hipodromul, Piața Sultanahmet…. și Sapphire de unde am avut o  panoramă uluitoare a orașului. A fost capitala  Imperiului Otoman din anul 1453 până la destrămarea lui în anul1922. În timpul Imperiului Bizantin  s-au construit  mănăstiri   și numeroase edificii: Catedrala Sfânta Sofia, Biserica Sfinții Apostoli, Hippodromul, Arcul lui Constantin, Palatul lui Iustinian, Palatul imperial din Blachernae …. Orașul avea trei rânduri de ziduri: zidul vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin  și Zidul Theodosian.

 Sfânta Sofia e considerată a 8 a minune a lumii antice.  Prima clădire a fost construită de Constantin cel Mare, numită  Biserica cea Mare care a fost distrusă în 404. Împăratul Teodosie zidește altă biserică care este distrusă în 532.Împăratul Iustinian I a ordonat reconstrucția catedralei care s-a terminat în

537. A fost  opera celor mai mari arhitecți de atunci: Anthemius din Tralles și Isidor din Milet. Când Împăratul Iustinian a  intrat în biserică a spus: „Slavă Dumnezeului care m-a ajutat să-mi săvârșesc o astfel de lucrare! Solomon, te-am învins!”

 Sfânta Sofia a  fost cea mai mare clădire din lume aproape un mileniu. A devenit  loc de pelerinaj, fiind decorată cu aur, mozaicuri, candelabre din cristal și picturi. A fost transformată în catedrală catolică de  cruciați în 1204. A devenit ortodoxă în 1261. În 1453, sultanul Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul, iar femeile, bătrânii și copiii care se refugiaseră în  Sfânta Sofia au fost uciși. A fost transformată în moschee, i s-au adăugat  4 minarete, aurul a fost furat, mozaicurile au fost acoperite cu tencuială. A funcționat ca moschee până în 1935, când a devenit muzeu la inițiativa președintelui Ataturk. În iulie 2020  a fost transformată iar în moschee.

 Profețiile spun că, într-un final, Sfânta Sofia se va scufunda și va mai rămâne deasupra apei doar o coloană de marmură alba, ca amintire.

Palatul Topkapi a fost reședința sultanilor din anii 1465-1853 . Construcția a început în 1459 din ordinul sultanului Mehmet II, cuceritorul Constantinopolului . În 1853, curtea regală a fost mutată la Palatul Dolmabahçe. Palatul a fost declarat muzeu în 1924. Printre  exponate am văzut și sabia lui Stefan cel Mare.

Moscheeea Albastră, a fost construită între anii  1609-1616 pentru sultanul Ahmet I de catre Mehmet Aga. Denumirea de  Moschee Albastră, datorită celor  21.000 de panouri interioare de faianță albastră.  Când am vizitat-o era în renovare. Este foarte mare, având o capacitate de 10000 de persoane, cu 260 ferestre și 6 minarete cu câte trei balcoane. Minaretele au o înălțime de 64  m.

Palatul Dolmabahçe a fost reședința sultanilor după 1853, fiind cea mai mare și mai luxoasă reședință din Turcia. Are 15000 de metri pătrați construiți, 285 de camere, 44 de săli, iar plafoanele sunt decorate cu frunze, realizate din 14 tone de aur.  Scara principală este ornată cu cristale pure, iar cele 131 de covoare de mătase au fost realizate manual în orașul Hereke din apropiere. A fost construit în 10 ani, fiind extimat la 300 miliarde de euro. Aici au locuit ultimii 6 sultani.  În Sala Muayede, de cupola cu diametru de 25 de metri și înaltă de 36 m atârnă un candelabru de cristal de 4 tone si jumătate, fabricat în Anglia în secolul XIX.

Seara ne-am îndreptat spre turnul Sapphire, un zgârie-nori modern, unde am participat la o simulare 4 D, în care am zburatdeasupra orașului vizionând cele mai spectaculoase obiective ale Instanbulului. A fost ca o recapitulare a tot ce vizitasem.  Pănă în 2016 a fost considerată cea mai înaltă clădire din Istanbul, și a patra din Europa, având 64 etaje, din care 54 supraterane și 10 etaje la subsol, fiind detronată mai târziu de Metropol Istanbul Tower cu 70 etaje.  Suprafața construită este de 157.800 metri pătrați, din care zona de magazine acoperă 35.000 metri pătrați. Adâncimea este de 42,5 metri, situând-o pe locul I în Turcia la acest capitol. Panorama care se desfășura în fața ochilor, de la ultimul etaj al clădirii Sapphire era fabuloasă. Acolo,  sus, aproape de cer am admirat un apus de soare magnific, peste  imensitatea  Instanbulului și Bosforului.

 

joi, 9 decembrie 2021

CĂLUGĂRUL

 

                           CĂLUGĂRUL

                                                                

Admiră ninsoarea ce se pogora ca un văl alb peste pământ şi îşi aminteşte cuvintele călugărului din vis: "Urmează-ţi visul! Nu are importanţă că eşti singură şi toţi se opun.Tu nu renunţa! O să cazi, o să te loveşti, dar te ridici şi mergi înainte. Urmează-ți visul! "

 Ochii ei frumoși încep să lăcrimeze gândind:”Cât aş vrea să evadez din această închisoare din carne, sânge şi oase, din acest corp! Aş vrea să plutesc în eter, ca în  visele care mă bântuiesc de la un timp. Aş vrea să mă ducă la dragostea mea.

Ţi-am spus azi cât de mult te iubesc? Mă rog vântului să-ţi şoptească. Mă rog fulgilor de nea să te sărute în locul meu. Doamne! Te rog, spune-i că-l iubesc!

Ciudată şi misterioasă este mintea omului!

Ce mare putere au gândurile! Ele te înalţă la cer şi tot ele te distrug. Ele controlează viaţa, caracterul şi destinul fiecărui om în parte.

Totul să fie un joc al minţii? Chiar şi Universul?

Omul cu ajutorul gândului poate creea o infinitate de lumi. Poate că aceasta e una din cele mai mari asemănări ale noastre cu Creatorul.

Dacă eşti un bun cunoscător de oameni poţi să citeşti pe faţa omului cele mai ascunse gânduri. "Omul este ceea ce gândeşte”, iar eu cred că sunt iubire născută din iubire. Eu nu sunt acest corp, această minte, ci o particulă de energie care a venit în lumea asta să înveţe de la tot și toate. Mi-am deschis inima şi i-am spus întregului Univers despre dragostea mea pentru tine.

Cred că iubirea mea pentru tine vine din timpuri primordiale, din vremuri ancestrale.”

 

 În acelaşi timp, într-un orăşel la marginea oceanului un bărbat se plimba cu nepoţelul său de opt ani pe plajă. Privea cum firele de nisip sunt îmbrăţişate şi sărutate de valul străveziu al mării.

-Unchiule, ce este iubirea?

Bărbatul privindu-l lung îi mângâie obrăjorii şi gânditor spune:

- Nu ştiu cum să-ți spun, dar o viaţă întreagă am iubit doar o singură fată, care nu a fost niciodată a mea.

- O mai iubeşti?

Lui Victor i se umezesc ochii .

-Nici nu-ţi imaginezi copile. Nu am putut să scap de sentimentul ăsta niciodată, chiar dacă au trecut anii. Ştiu că ea este mireasa sufletului meu.

-Şi de ce nu este soția ta?

-Fiindcă aşa a fost să fie. Destinul ne-a despărţit.

Vezi, iubirea e un sentiment care pune stăpânire pe tine, care te leagă cu fire nevăzute.

-Unchiule, înseamnă că iubirea e mare,  puternică. e nemuritoare.

- Cred cu tărie că Iubirea e cea mai puternică forță din Univers. Ea e forța care învinge  frica, răul. “

Bărbatul priveşte valurile mării cum se sparg de ţărm şi

gândul îi zboară. “Doamne, cât o iubesc! Cât aş vrea să fie în braţele mele! Dar ea este departe, tare departe şi niciodată nu va şti cât de mult o iubesc.                                                               

După căteva săptămâni Victor îşi aşezase şevaletul pe o piatră mare, care semăna cu o masă. Se întorsese în ţară de curând şi dorea să surprindă pe pânză muntele și Oltul. Pictura era una din marile lui pasiuni. Nu mai pictase de mult, dar în acea zi a simţit un imbold puternic de a pleca la munte cu prietenii şi de a se juca cu culorile.

Pe o stâncă abruptă de pe malul drept al Oltului, Mary privea cum furtuna se apropia cu paşi repezi. Fulgere orbitoare încep să brăzdeze cerul întunecat şi stropi reci încep să cadă peste munte. O ceaţă densă acoperea vârful muntelui, iar ea părăseşte stânca strângându-şi haina pe lângă corp. Bobiţele reci de ploaie îi dau o senzaţie stranie.

Iubea ploaia, muntele, Oltul, pământul şi oamenii. Cunoştea fiecare piatră, fiecare plantă care acum se apleca îngheţată, în bătaia vântului. Ştia povestea fiecărui locşor şi respecta acel pământ pe care păşea cu sfială, considerându-l sacru.

Un tunet puternic se aude în depărtare şi cutremură muntele. Coboară pe potecuţa îngustă gândindu-se: "Trăiesc într-o ţară cu munţi minunaţi, cu ape limpezi ca cristalul şi cu oameni frumoşi. Chiar dacă unii au avut grijă să inverseze valorile, oamenii încep să se trezească și au început să lupte, să viseze, să zâmbească, să spere. "

Un fulger despică cerul în două şi seamănă cu un fir de lumină, ce uneşte cerul cu pământul, ascuzându-se în interiorul muntelui, prin spatele micuţei cabane ce se zărea printre brazi.

Cu o noapte în urmă a avut un vis tare ciudat. Era o pădure imensă de brazi, iar un călugar tare bătrân cu o cruce în mână îi făcea semn cu mâna să-l urmeze, arătându-i un drum de munte foarte abrupt. După ce s-a trezit şi-a făcut bagajul, tot era liberă două zile, şi a plecat spre Călimăneşti. Locul din vis semăna foarte bine cu o aşezare în care mai fusese şi altădată. Era situată la o distanţă de 3 km de Mânăstirea Turnu, pe malul drept al Oltului. A lăsat maşina pe marginea unui drum forestier şi a pătruns în pădure, ghidându-se după soare. Urcând la întâmplare pe muntele Cozia, în hăţişul pădurii de brazi a dat de o micuță cabană. A pătruns cu sfială, realizând că în acel loc nu a mai stat nimeni, de foarte mult timp. A plecat şi a început să inspecteze împrejurimile. Obosită se aşezase pe o stâncă unde avea o panoramă minunată a Oltului şi a muntelui. Acolo o prinsese ploaia.

Se întunecase de-a binelea şi până la locul unde lăsase maşina mai avea destul de mers. Intră în cabană, închide uşa şi luminează cu o lanternă minusculă, de care nu se despărţea niciodată. Într-un colţ era o sobă oarbă, unde lemnele erau frumos aşezate, iar în faţa sobei, pe un butuc de brad zăreşte o cutie de chibrituri. Aprinde focul şi priveşte cu atenţie în jur. Pe jos era pământ, iar în loc de pat erau nişte lemne aliniate unul lângă altul peste care era pus mult fân, acoperit cu o scoarţă foarte veche țărănească. La capătul patului era un alt butuc mare de brad acoperit cu un ștergar foarte frumos de borangic, pe care strălucea ceva. Luminează şi privirea îi rămâne aţintită asupra unei Evanghelii micuţe, foarte vechi, scrise în chirilică, cu coperţi din argint. Lângă ea era o lumânare groasă din ceară naturală de albine, o iconiţă pictată pe lemn a Fecioarei Maria şi o cruce din argint.

Aprinde lumânarea şi rămâne mută de uimire privind crucea. Era aceeaşi cruce pe care călugărul bătrân, din vis, o ţinea în mână.

Afară vântul s-a înteţit. Prin gemuleţul mic, la lumina fulgerelor, se vedea prăpădul de afară. Brazii se aplecau gemând, mai să se rupă.

Ploaia, pădurea, vântul făceau un zgmot înfiorător. Forţele naturii se dezlănţuiau, dând un spectacol care o cutremură.

Îngenunchează în faţa iconiţei spunând:" De multe ori m-am rătăcit pe drumurile acestei lumi amăgitoare, căutând adevărul. Am căzut, m-am lovit şi de fiecare dată m-am întors, ca un copil risipitor ce sunt, cerându-ţi iertare.

Iartă-mă, Măicuţă Sfântă! Poate că în căutările mele am greşit.

Nu-mi este frică, chiar dacă sunt singură în pustietatea aceasta. Ştiu că eşti apărătoarea mea."

Îşi face semnul crucii şi două lacrimi i se rostogolesc pe obraji, în timp ce murmură :"Îţi mulțumesc, Doamne, că exişti şi îmi dai putere."

Se aşează pe butucul din faţa sobei, aprinde focul şi urmăreşte dansul flăcărilor.

Trosnetul lemnelor sub vraja focului, căldura plăcută, şuierul vântului o duc într-o stare de toropeală. Se aşează pe pat şi adoarme privind crucea.

Visează că era într-o pădure minunată, unde ramurile copacilor parcă se întindeau spre ea, vrând s-o îmbrăţişeze. Sta pe malul unui frumos izvor care se rostogolea jucăuş printre stânci şi pietre. Florile îi împodobeau malurile, iar ea era încântată de simfonia culorilor şi de splendoarea miresmelor.

Razele blânde ale soarelui îi mângâiau obrajii, iar trilurile câtorva păsărele erau purtate de adierea vântului. Întreaga natură părea că doreşte să aducă un omagiu celui care a creat-o.

Călugărul bătrân era lângă ea şi cu o voce blândă îi spune:

"Copila mea, încearcă cu toată forţa ta lăuntrică să contempli Adevărul.

Lumea în care trăieşti este cuprinsă de întuneric, de ignoranţă, de eroare, încât bieţii oameni au devenit doar nişte umbre rătăcitoare.

Calea adevăratei cunoaşteri este contemplaţia. Luptă să fii propriul stăpân şi nu permite nimănui să-ţi ia libertatea. Credinţa, iubirea, speranţa, sinceritatea, perseverenţa, răbdarea, sunt virtuţi pe care trebuie să le sădeşti adânc în inima ta.

Când te simţi pierdută, lipsită de putere, dar devotată iubirii tale, apelează la Dumnezeu. El îţi va răspunde, îţi va arăta calea, drumul pe care trebuie să mergi. Fii atentă la tot ce este în jurul tău, Dumnezeu mereu îţi va vorbi prin semne.

Un om cu credinţă în Dumnezeu este liber, demn şi curajos. Îl cunoşti după chipul calm, senin şi omenos.

Să nu uiţi că cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el" și îi înmânează crucea, iconița și Evanghelia. "

                             *

Simte o picătura rece pe frunte. Deschide ochii şi nu-i vine să creadă. La câţiva metri, în faţa ei, cabana era mistuită de flăcări. Dar ea cum a ajuns aici, sub acest brad? Încearcă să-şi amintească, dar nu reuşeşte. Ceva cald se prelinge pe tâmplă. Se şterge şi observă că mâna i s-a umplut de sânge. Privind dansul flăcărilor nemiloase care distruseseră tot, se întreabă obsesiv cum s-a întâmplat? De ce nu poate să-şi amintească nimic? O ameţeală o cuprinde şi leşină peste covorul de frunze ude.

Simte o mare de întuneric. Acum se vede într-o sală imensă sferică, parcă desprinsă dintr-un serial SF. Aude o voce duiosă care-i spune: " A venit timpul să cunoşti binele şi răul, durerea, suferinţa, dorul, iubirea.... O să cunoşti o fărâmă din creaţie, lumea materială. Pentru aceasta o să pleci cu un grup de spirite pe Pământ. Noi o să-ţi implantăm un program pe care tu o să-l urmezi pas cu pas, de la care nu ai cum să te abaţi. Nu o să fii singură. O să ai o călăuză şi doi veghetori care te vor îndruma . Când vei ajunge la destinaţie vei uita cu desăvârşire cine eşti şi de unde vii. Succes!"

Pătrunde într-un tunel de lumină unde este îmbrăcată cu şapte hăinuţe etherice. I se mai dă o haină cosmică şi una solară. Se trezeşte într-un întuneric de nepătruns. Ea era doar o mică scânteiuţă, care acum e prinsă într-o capcană, în acele fluide, energii şi materii. Se zbate, vrea să se elibereze, dar nu reuşeşte . Se luptă cu disperare să iasă din acel întuneric şi reuşeşte. A ieşit la lumină, dar cineva o strânge şi o femeie îi spune alteia:"Ai o fetiţă! Să-ţi trăiască şi să te bucuri de ea! "

" Cine sunteţi voi? Nu vreau să mă atingeţi. Ce ciudaţi şi urâţi sunteţi! Eu sunt ghemotocul ăsta plin de sânge? Nu, nu vreau. Vreau înapoi."

Mary se trezeşte. Deschide ochii şi vede cum din cabană nu a mai rămas nimic, decât un morman de cenuşă și câteva grinzi. Priveşte cerul şi totul pare că se învârte. Închide ochii şi prin minte i se derulează cu o viteză ameţitoare toată viaţa, de când s-a născut şi până acum.

Gândeşte :" Gata! S-a terminat! Am cunoscut ceea ce trebuia să cunosc. Am descoperit ce este bine, ce este frumos,  ce e suferinţa, ce e dorul, ce e dezamăgirea, dar şi împlinirea, iubirea, credinţa, speranţa şi fericirea.

Programul s-a încheiat. Destinul meu ca om s-a sfârşit. Acum o să mă întorc de unde am venit. Deschide ochii şi zâmbeşte celor trei oameni de lângă ea, şoptind:" Voi sunteţi cei trei! E pentru prima dată când vă văd, chiar daca aţi fost mereu cu mine. Hai să mergem acasă! Ce frumos ninge! Noi venim în această lume tot ca aceşti fulgi frumoşi de nea şi ne topim, fiecare, la timpul nostru. A sosit vremea să mă topesc.

Corpul meu va rămâne inert, cu ochii larg deschiși, rămându-mi întipărit pe retină dansul frumos al fulgilor de nea.

O scânteiuţă invizibilă pentru ochii umani va părăsi acest corp fără viaţă şi va pleca fericită, însoţită de o muzică divină. Voi fi cuprinsă de o mare iubire şi o neasemuită fericire, îndreptându-mă spre Cer.”

Un bărbat o ia în braţe spunându-i:

Mary, nu vei pleca spre cer, ci cu mine. Linişteşte-te! Gata! Pericolul a trecut.

- Dumnezeule! Victor, tu eşti ?

-Da, eu sunt.

-Înțeleg. Am murit şi acum sunt în rai cu tine.

-Nu, nu ai murit.

- De unde ai apărut? Parcă erai în America.

-Am venit cu nişte prieteni. Vroiam să ne bucurăm de frumuseţile peisajului, dar a început furtuna şi am zărit o lumină, la fereastra cabanei. Când am intrat tu dormeai, iar o scânteie a sărit pe paie. Totul s-a aprins. Te-am luat în braţe şi te-am adus aici. Am fugit cu tine în brațe, dar m-am împiedicat de o buturugă şi am căzut amândoi. Ai o zgârietură pe frunte, dar nu-i nimic grav. Mai rău a fost că ai inhalat fum. Dar totul a trecut.

-Doamne! Nu visez? Victor, chiar eşti aici?

-Da, iubirea mea. Sunt aici şi-ţi promit că nimeni şi nimic nu ne va mai despărţi.

Pe lângă ei, ca o adiere de vânt trece bătrânul călugăr din vis, care se îndreaptă spre cabană. Mary se ridică și o ia la fugă după el. Cu o forță neștiută începe să ridice grinzile arse, care mai fumegau. Victor și prietenii lui o întreabă ce caută și o ajută să ridice o grindă groasă și rămân înmărmuriți. Cu mâinile tremurânde ia iconița, crucea și Evanghelia, care erau neatinse de foc. Le strânge la piept ca pe cea mai mare comoară și începe să plângă. Victor o îmbrățișează, întrebând-o de unde a știut că sunt în acel loc. Nu poate să-i răspundă, din cauza șuvoiului de lacrimi, dar vede cum bătrânul călugăr face semnul crucii spre ei, binecuvântând.

 

marți, 13 iulie 2021

FERICIREA

 

             

                        FERICIREA

Fiecare om are în mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să-i dea o formă.”(Goethe)

Una din dorințele primordiale ale omului a fost și este să atingă aripile fericirii.

Ce este fericirea?

Un concept greu de definit, un subiect foarte complex, cu multe fațete și care trebuie studiat  din mai multe perspective: psihologică, științifică, filozofică și spirituală.

Din perspectiva psihologică fericirea poate fi defininită ca o  stare sufletească, o artă de a te bucura de un răsărit de soare, de o floare, de zâmbetul unui copil, de gânguritul unui prunc, de o carte, de o operă de artă, de o faptă bună, de  simplu fapt că exiști  în această lume.

 Fericirea e o stare de bine, de mulțumire sufletească,  plăcere, bucurie, exaltare, seninătate, beatitudine, emoții pozitive.

Un psiholog renumit spunea că „fericirea e o stare care se pregătește, se cultivă și se apără de fiecare persoană în parte. ”

Pentru a avea acces la fericire este necesar să deschidem inima și mintea față de propria persoană, să ne autocunoaștem, să descoperim  ceea ce ne place, să fim conștienți de punctele tari pe care le avem și de valorile în care credem.

Dacă există o armonie între valorile clare după care ne ghidăm viața, planurile pe care le avem și punctele noastre  forte, atunci putem atinge fericirea.

„Cunoaște-te pe tine însuți”, ai grijă de tine, descoperă ce-ți face plăcere, care sunt punctele tale forte, ce valori ai, iartă, fii bun,  iubește și zâmbește vieții și lui Dumnezeu.

Profesor la Universitatea din California, Sonya Lyubomirsky a analizat fericirea și demonstrează că fericirea este la îndemâna oricui, spunând  că „oamenii fericiți sunt mai sociabili și mai energici, mult mai dispuși să facă acte de caritate și mult mai cooperanți, dar și mult mai plăcuți de alții, dau dovadă de mai multă flexibilitate în modul lor de gândire și sunt mult mai productivi la locul de muncă. Sunt lideri și negociatori mai buni și câștigă mai mulți bani. Sunt mult mai rezistenți în fața greutăților, au un sistem imunitar mai puternic și sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic. Oamenii fericiți trăiesc mai mult!”

Fericirea este influențată în proporție de 50% genetic, 10% este influențată de circumstanțele din viața noastă, iar  40% este dată de acțiunile, alegerile, comportamentele noastre.

Lyubomirsky propune mai multe activități care  pot aduce fericirea : exprimarea recunoștinței, cultivarea optimismului și a relațiilor sociale, evitarea  comparațiilor sociale, acte de binefacere, a învăța să te bucuri, a ierta, crearea unor strategii pentru a face față problemelor, creșterea experiențelor de flux, a te dedica scopurilor pe care ți le-ai propus, religia, spiritualitatea, meditația,  a avea grijă de corpul tău, să trăiești în prezent.

Fericirea, din punct de vedere științific e un impuls neurochimic al  unor diferiți neurotransmițători la nivelul creierului. Pentru a fi fericiți e necesar un echilibru al hormonilor fericirii: serotonina- hormonul fericirii, dopamina – hormonul plăcerii, oxitocina – hormonul iubirii și endorfinele.

Sentimentele sunt date de substanțele chimice din creier. Dacă avem un nivel scăzut de hormoni, ne simțim triști, iar dacă avem un nivel optim, ne simțim fericiți. Pentru creșterea nivelului hormonilor fericirii se recomandă: petrecerea timpului în aer liber, mișcare, sport, râs, muzică, meditație, rugăciune, masaj, petrecerea timpului în compania celor dragi, gătitul și servirea mesei alături de o persoană dragă, joaca alături de un animal de companie, somnul suficient. Hormonii fericirii sunt responsabili pentru starea noastră de bine, pentru fericirea noastră.

 Renumitul genetician, Dr. Kazuo Murakami, spune  că modul în care gândim poate activa gene inactive si dezactiva gene active. Factorii mentali și emoționali pozitivi, cum ar fi bucuria, recunoștința și spiritualitatea  au o mare influență în activarea  genelor benefice.

Dr. Murakami susține  că gena fericirii poate fi activată cu puterea minții, o atitudine pozitivă poate activa genele necesare pentru a aduce succesul și fericirea, în acelasi timp dezactivându-le pe cele negative. Numește acest proces „gândire genetică”.

Fericirea este în interiorul fiecărui om, depinde de  gândurile,  acțiunile și valorile în care credem, de capacitatea de a ne accepta, de a fi sinceri, liberi .

Gândul este cea mai puternică forță din univers, este un modelator al personalității omului.

Oamenii fericiți privesc întotdeauna partea plină a paharului.

Sunt adepta teoriilor care spun că fericirea trebuie căutată în interiorul nostru și dobândirea ei se realizează pe calea cunoașterii, a iubirii necondiționate și  a credinței. Creatorul, în marea Sa iubire și înțelepciune ne-a creat diferit și fiecare om percepe fericirea în mod unic. Nu de puține ori ne amăgim că lucrurile materiale, funcțiile, titlurile, ne fac fericiți și vedem  fericirea ca o bucurie imuabilă rezultată din împlinirea dorințelor.

„Dacă vreți să trăiți o viață fericită, legați-o de un țel, nu de oameni sau de lucruri. ” (Albert Eistein)

De- a lungul timpului filozofii au încercat să explice  conceptul  de fericire. Solon zicea că nimeni nu este fericit atâta timp cât trăiește, pentru că oricând se pot abate nenorociri. În viață trebuie cumpătare în tot și toate.

Fericirea e doar în Dumnezeu.

 Lao Tzu a subliniat că  se poate atinge fericirea  luând natura ca  model. În timp ce Confucius era de părere că fericirea e dată de armonia dintre oameni.

Stoicii credeau în adevăr și virtute și exersau disciplina mintală pentru a-și depăși emoţiile și a se putea ridica, astfel, deasupra greutăţilor vieţii. Fericirea este contemplarea.

„Cele mai mari binecuvântări ale omenirii sunt în noi şi la îndemâna noastră. Un om înţelept este mulţumit cu soarta lui, oricare ar fi aceasta, fără a-şi dori ceea ce nu are“.  Seneca

Școala Epicuriană întemeiată de filosoful Epicur promova o etică a fericirii, drumul spre fericire trebuie să treacă prin înţelegerea lumii în care trăim şi prin cunoştinţele naturii. „Prin plăcere înţelegem absenţa durerii din corp şi a problemelor din suflet. Un raţionament sobru, căutarea motivelor deciziilor şi a evitărilor, eliminarea acelor credinţe care conduc la tumultul sufletului“ Epicur

Aristotel afirma că fericirea este rezultatul actelor de curaj, de cunoaștere, de prietenie, de dreptate, loialitate, răbdare, generozitate, toleranță, cumpătare, echilibru  și armonie. Omul poate atinge fericirea dacă trăiește virtuos, dacă are un carecter onest. „Fericirea noastră depinde doar de noi“ Aristotel
„Secretul fericirii nu este găsit dacă îl cauţi din răsputeri, ci prin dezvoltarea capacităţii de a te bucura pentru puţin.“ Socrate

„Omul care face totul pentru a atinge fericirea şi se bazează pe el însuşi nu pe alţii a adoptat cel mai bun plan pentru a trăi fericit.“  Platon

Tot el spunea ca fericirea adevarată se dobândește atunci când e satisfăcut sufletul.
Plotin susținea că în starea extazică omul vine în contact direct cu Dumnezeu, care revarsă fericire asupra individului. Fericirea este atinsă numai în conștiință. Adevărata fericire este metafizică. “Sufletul tău trebuie să devină frumos şi divin, dacă vrei să contempli pe Dumnezeu şi frumuseţea.” Plotin

„Fericirea e un ideal al imaginației și nu al rațiunii. (Immanuel Kant).

Pentru Leibniz, fericirea este adaptarea voinței umane la realitate.

Multe religii spun că fericirea este o stare de pace care nu poate fi realizată decât  în ​​comuniune  cu Dumnezeu.  Fericirea e în divinitate, în Dumnezeu.  Pentru a ajunge la fericire omul  trebuie să fie integru, virtuos, iubitor, altruist, credincios și să tindă spre sfințenie.  

În budism, fericirea  este un factor de iluminare  și nu depinde de obiecte, ci este o stare a minții cultivată prin disciplina mentală, prin eliminarea dorinței. Buddha a învățat pe discipolii săi să cultive starea mentală a fericirii pentru a realiza iluminarea. O minte disciplinată aduce fericire. Un om i-a spus lui Buddha: „Eu vreau fericire!” Buddha a răspuns: „Scoate-l pe EU din formulare şi ai scos EGO-ul. Scoate şi VREAU, care înseamnă ataşamentul şi aşteptările. Astfel, rămâne doar FERICIRE”!

 „Dacă doriți ca alții să fie fericiți, practicați compasiunea și dacă doriți să fiți fericiți, practicați compasiunea.” Dalai Lama

În hinduism, omul ajunge la fericirea veșnică la sfârșitul ciclului de renașteri, cand  se uneste cu Brahman.

Cheia fericirii se găsește în  mintea noastră, antrenând-o pentru a elimina orice gând negativ, se spune în Iudaism – Cabala–Zohar

In islam, sufitul caută fericirea în Dumnezeu . ,,Privește în inima ta, pentru că Împărăția Domnului este cu tine. Acela care se cunoaște cu adevărat pe sine, acela îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că inima este o oglindă în care se reflectă calitațile divine.”

Sfântul Augustin afirma că fericirea este „bucuria care se naşte din adevăr”.

În Biblie se vorbește de mai mule ori despre fericire.

,,Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui” (Ps. 128)

„Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul.” (Ps. 40)

„Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea!” (Apoc. 1:3)

„Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’ (Apoc. 19:9)

„Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apoc. 22:14)

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit.” (Prov. 16:20)

Iisus ne-a învățat să iertăm, să iubim, să credem și să binecuvântăm.

În urmă cu două milenii Mântuitorul ne-a vorbit despre Fericire în Predica de pe Munte.

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de    dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.”

 Fericit este omul  modest, fără ambiții deșarte, liber, neatașat de lume, care conștientizează greșelile făcute și  plânge pentru  durerile pricinuite și rătăcirile semenului său,  cel blând, cel ce face doar binele, cel generos, cel bun, cel care aduce pace, liniște, mângâiere, cel care luptă pentru dreptate, adevăr, credință.

A fi fericit e atât de simplu!  Dragoste, modestie, compasiune, blândețe, altruism, iertare, recunoștință, speranță, credință.

Alege să fii fericit!

 “Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” (Evanghelistul Luca) și tot acolo sălășuiește  și fericirea.

,,Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalilate. Să-ţi vină să plângi atunci când te gândeşti la oameni, să iubeşti totul intr-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce inseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. Oricît m-aş lupta pe culmile disperării, nu vreau şi nu pot să renunţ şi să părasesc iubirea, chiar dacă disperările şi tristeţile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat in cine ştie ce colţuri îndepărtate ale existenţei mele. Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă intunericul mai misterios, se vor răsfrînge şi se vor reântoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri, strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură. Şi atunci întunericul nu va mai fi o atracţie irezistibilă şi nu te vei mai ameţi la viziunea prăpăstiilor şi adâncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile şi limitele beatitudinii, dematerializat de raze şi purificat de seninătăţi, trebuie să fi scăpat definitiv de dialectica luminii şi a întunericului, să fi ajuns la autonomia absolută a întîiului termen. Dar cine poate avea o iubire atît de mare?” ( Emil Cioran – Pe culmile disperării)

Carmen Gigârtu

20 iulie 2021 Drăgășani