Translate

marți, 22 noiembrie 2016

Psalmul 85

Psalmul 85
1.Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.
2.Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.
3.Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
4.Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
5.Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.
6.În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit.
7.Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.
8.Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău.
9.Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.
10.Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
11.Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac.
12.Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
13.Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
14.Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.
15.Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale.
16.Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

joi, 4 august 2016

Singuraticul

Era prima zi din septembrie a anului 2015. Toamna nu apucase inca sa ingalbeneasca verdele verii. Afara ploua rece si marunt. Daniel se simtea obosit ,batran, sfarsit, cu toate ca avea doar 50 de ani. Plimbarile, calatoriile, marea bucurie a vietii lui, devenisera acum o corvoada. Dupa impacarea cu Adriana , pentru care acceptase sa  faca concediul impreuna, in Egipt, fusese chemat la Paris pentru a da raportul sefilor. Se intorsese acasa de doua ore. Epuizat sta in pat cu privirea in tavan, facandu-si in minte bilantul vietii. Din cand in cand mai lua cate o gura de bere. Era constient ca oboseala data de boala si de munca peste masura il va dobori intr-o zi. Nu vroia sa cada in bratele descurajarii, ci mai bine in bratele unei femei.Zambeste ironic, amintindu-si ultimele intamplari.
Daca unii sunt preocupati sa descopere piatra filozofala,elixirul vietii sau sa devina mai iluminati , el intotdeauna a fost fascinat de misterul feminin, dorind sa-l descopere in orice femeie pe care o intalnea. Femei cunoscuse multe in viata lui, incat le pierduse si  numarul.Avea un temperament inflacarat , stia perfect sa joace rolul indragostitului. Pasiunea care-l cuprindea nu tinea mult, doar cateva saptamani.Semana cu vantul care fosneste frunzele ruginite ale zarzarului din fata ferestrei lui. Dupa cateva minute ploaia s-a oprit si vantul s-a potolit. Asa era si el.Repede se aprindea si tot asa se si stingea.Iubise vreuna? Nu. Daca ar fi iubit acum nu ar fi singur.
Of! De nu ar exista acea durere sub coasta stanga !De ar putea  sa respire mai bine, dar…
Amintirile il rascolesc, si cele dragi si cele sumbre. Se simte ametit si setea  il chinuie din nou. Intinde mana si mai ia o cutie de bere. O exaltare il cuprinde si cauta infrigurat in memorie, ce mai are de facut,cu cine trebuie sa se intalneasca. Vechii prieteni mai trimiteau din cand in cand cate un mesaj, amintindu-i vremurile de altadata.Rememora cu o anumita bucurie acele timpuri, acele discutii uitate.Considera ca omul este o fiinta jucausa care trebuie indrumata. Toata viata incercase sa ajute oamenii, dar de multe ori era perceput de subordonati  ca fiind autoritar, dur, ciudat sau neinteles. Daca in tinerete fusese animat de setea de putere, de faima, de dorinta de a straluci si a fi admirat,acum ajunsese sa-si doreasca cu orice prêt anonimatul, linistea.Prezentul ii cotropeste gandurile si simtirea cu violenta, asa ca mai ea alta cutie de bere. Adriana plecase iar, nu a vrut sa renunte la jobul ei de dragul lui. El sperase sa ramana de data aceasta, dar nua fost sa fie, nu a reusit s-o convinga , de fapt, nici macar nu a rugat-o sa ramana.Mereu a fost orgolios si chiar de i-ar fi spus totul ar fi fost in van. A luptat zadarnic  atatia ani sa schimbe ceea ce nu se poate schimba.Poate acesta este destinul lor.Ea intr-un colt de lume si el in altul. Intr-o asemenea situatie, singura solutie, daca nevasta nu vrea sa stea acasa  e sa-si gaseasca o amanta. Internetul e plin de site-uri de socializare, de intalniri… Slava Domnului, are de unde alege.O sa se orienteze spre cineva de aceeasi varsta, sa aiba studii superioare, sa fie singura, din acelas oras si daca se poate si din acelas cartier. Femei usoare, femei disponibile pentru aventuri  sunt  destule. El o sa-i spuna clar, de la bun inceput ca nu vrea decat o relatie sexuala  si nimic mai mult.
Habar nu avea ce-l astepta ! Nu stia ca materializarea acelui gand pacatos ii va schimba radical viata.
(Carmen Gigartu  Singuraticul-fragment)

joi, 28 iulie 2016

Mi-e dor

Mi-e dor. Mi-e dor de ochii ei frumosi si de mainile care ma mangaiau pana adormeam. Mi-e dor de vocea , de zambetul si de sfaturile bunicii. As vrea sa pot da timpul inapoi, sa o mai pot imbratisa, macar o singura data, si sa-i spun cat de mult o iubesc. Dar ea a plecat de multi ani, intr-o lume mai dreapta si mai buna. Uneori mi-e atat de dor, incat as vrea sa ma duc acolo unde este, printre stele. Am ajuns sa iubesc noptile, sperand in fiece seara ca o sa-mi vorbeasca in vis. De la ea am invatat ca dragostea nu are granite, continuand si dincolo, invingand moartea. Imi amintesc cum imi spunea cu vocea ei calda:”Oamenii sunt diferiti. Fiecare are sistemul lui de valori si credinte. Sa nu-ti pierzi timpul cu persoane nepotrivite. Vei intalni specimene care vor incerca sa se foloseasca de tine , pentru a-si atinge scopurile egoiste. ........
Invata sa alungi gandurile care nu-ti creeaza o stare de bine. Acelasi lucru sa-l faci si cu oamenii care te indispun. Viata-i prea scurta si nu se merita traita in durere, tristete, certuri, dusmanii. Daca cineva te-a suparat uita si iarta-l. Nu vei putea fi niciodata fericita, linistita si sanatoasa daca nu vei ierta.
Cand te vei casatori sa nu incerci sa concurezi cu barbatul tau. Sa nu incerci sa-l schimbi, sa nu incerci sa-l educi sau sa-i impui ceva. Nu vei reusi, pentru ca oamenii nu se schimba.De vrei sa fii fericita lasa-i libertatea de alegere. Sa nu uiti ca el are nevoie de apreciere, respect si sustinere din partea ta.Daca tu il vei intelege si el te va intelege. Daca tu il vei iubi si el te va iubi. Sa-l saruti, sa-l mangai, sa-l imbratisezi, sa ai incredere in el si sa-l iubesti ca pe Dumnezeu. Sa-l tratezi cum ai vrea tu sa fii tratata.Sa fii deschisa, intelegatoare, pozitiva, receptiva, sa nu vorbesti mai mult decat el, sa-l asculti , si prin tot ce faci sa-l pui in valoare. Mai trebuie sa stii ca toti oamenii fac sex, dar nu toti pot sa iubeasca. Iubesc cu adevarat doar oamenii puternici, cei carora nu le este frica de tradare, despartire. Ei stiu ca iubirea din inima lor nu le-o poate lua nimeni, chiar daca omul pe care-l iubesc pleaca. Sa-ti asculti vocea interioara, sa fii propriul tau stapan si sa nu depinzi de nimeni.
Daca ai un vis urmeaza-l, chiar daca pare irealizabil. Trebuie sa crezi ca vei reusi. Doar tu porti responsabilitatea pentru ceea ce ti se intampla in viata.Nimeni si nimic nu te va putea face mai fericita, mai multumita, decat ceea ce realizezi tu. In tine se afla totul: iubirea, intelepciunea, intuitia, vindecarea, fericirea. Cauta-le in interiorul tau!
Datoria omului este de a crea frumosul, de a se cunoaste pe sine, de a-l iubi pe Dumnezeu si toata creatia. “ (Mi-e dor Carmen Gigartu)

joi, 21 iulie 2016

Uneori

Uneori simti  nevoia sa fii singur.Vrei sa fii lasat in pustietatea ta interioara, doar tu si cerul.Simti ca se rupe ceva in tine, ca te pierzi printre nori si miile de ganduri care te invadeaza. Ai momente cand ai vrea sa plangi, cand ai vrea sa strigi, dar nici macar atat nu mai poti face, fiind cuprins de o amorteala stranie. Vrei sa uiti, sa ierti si sa fii lasat in pace. Telefonul suna, iar tu vrei liniste. Ea  nu intelege  ca nu vrei sa vorbesti cu nimeni, ca vrei sa fii singur.
Uneori e nevoie de singuratate pentru a te regasi pe tine insuti, pentru a te redescoperi si a devenii constient de potentialul tau. 
Cauti iubirea, pacea si linistea sufleteasca, in tine, in inima ta si daruiesti sufletului  respect, incredere si dragoste.
Stii  ca ai fost , esti si vei fi iubit si ocrotit mereu  de Dumnezeu.  

(Uneori  Carmen  Gigartu)                                                    

miercuri, 20 iulie 2016

Fii tu !

 Bucura-te, zambeste si  fii fericit!  Asculta-ti vocea interioara, asculta-ti sufletul!  Fa ceea ce-ti place, ceea ce te  bucura, ceea ce-ti aduce liniste si armonie. Iubirea este cel mai frumos, cel mai nobil, cel mai pur sentiment . Cand iubesti nu ceri nimic doar oferi. Esti  un om liber. Nimeni nu are dreptul sa te controleze, sa-ti impuna ceva sau sa decida viitorul tau. Esti unic.
Doar tu stii cel mai bine ce-ti doresti, ce simti, ce te face cu adevarat fericit. Nimeni nu stie   ce este in sufletul tau, doar tu decizi ce faci cu viata ta.
Daca nu esti fericit, daca simti ca o sa te imbolnaveasca psihic si fizic femeia  de langa tine, atunci pleaca.
Daca  nu aveti aceleasi obiective si  vrea sa te prinda , sa te lege cu un lant de ea, de teama de a nu ramane singura, fugi.
Cand ajungi sa fii amenintat, santajat, conditionat, manipulat , iti ramane un singur lucru  :despartirea.
Este mai bine sa fii singur decat intr-o relatie nociva. Ajuta-i  pe ceilati dar ajuta-te si  pe tine.  Oricat de mult ai iubi nu uita ca si tu  esti special .
Ai curajul de a fi tu insuti  ! Cine te iubeste, te accepta asa cum esti. Invata sa te iubesti, sa te respecti,sa fii responsabil si sincer cu tine si mai ales sa nu te lasi influentat de altii. Azi esti mult mai puternic decat ieri, iar maine vei fi mai puternic decat azi.  In fiece dimineata sa multumesti  lui Dumnezeu ca traiesti  si sa-i  zambesti vietii.Urmeaza-ti visul !  Esti un suflet liber care are dreptul la fericire. Iubeste, crede si spera !
  Desfa-ti aripile si zboara, suflet drag !

(Fii tu! Carmen Gigartu)

joi, 14 iulie 2016

Intalnirea

In linistea singuratatii cobor in abisurile cele mai intunecate, unde intalnesc un copil zambitor cu care fac pace. Ne alergam printre stele, ne cataram pe munti, inotam in oceane , cutreieram padurile virgine, mergem pe poteci neumblate, dorind sa cunoastem lumea, omul, universul si pe Dumnezeu.
De la el invat rabdarea si toleranta. Imi sopteste ca nu am nevoie de nimeni sa-mi vindece ranile, sa arunc la gunoi nemultumirea, pesimismul si complexele de inferioritate.
Imi place! E atat de diferit ! E unic, original si nonconformist. Privindu-l am senzatia ca prin toti porii emana raze de lumina care ma inconjoara, umplandu-ma de liniste, pace si multumire sufleteasca, ca l-am intalnit. (Intalnirea-Carmen Gigartu)

vineri, 1 iulie 2016

Imi spunea

Ma privea in ochi si-mi spunea: Stii, uneori am senzatia ca traiesc intr-o lume stranie, straina, pe care nu reusesc sa o inteleg. Am devenit un singuratic care innoata printre miile de ganduri, in acest ocean al vietii.
Viata e tare ciudata si imprevizibila!
Nu mai sunt sigur de nimic. Simt ca pasesc pe nisipuri miscatoare, iar sufletu-mi este chinuit de un dor  nebun de cunoastere, dorind sa fac o schimbare radicala . Iubesc simplitatea, libertatea, natura si omul cu sufletul deschis, sincer, frumos. Imi plac oamenii senini, zambitori, luminosi cu suflet de copil. Imi sunt dragi acei oameni a caror bunatate si iubire li se citeste pe chip.
Cand decapitezi invidia,egoismul, rautatea din interiorul tau, ajungi sa doresti fericirea tuturor oamenilor, uitand chiar si de tine.Viata m-a invatat ca mai mare-i bucuria cand  daruiesc decat sa primesc. Am aflat din propria-mi  experienta  cat de puternic este cuvantul. Cu un singur cuvant poti sa distrugi un suflet sau poti sa-l vindeci . Am invatat sa daruiesc tot ce am mai bun in mine  si sa nu-mi doresc nimic altceva, decat sanatate.
In urma unei intamplari nefericite, care m-a marcat profund, am observat ca orgoliu transforma oamenii in brute, fiare, demoni. De atunci au trecut trei ani si s-au intamplat multe. Am invatat sa raspund  urii, batjocorii cu dragoste . I-am iertat si ajutat  pe cei care m-au ranit  si tradat, pentru ca fara sa stie mi-au facut un mare bine, ajutandu-ma ca eu, cel vechi, sa nu mai fiu. Azi sunt un alt om. Durerea  prea puternica a sufletului m-a invatat sa  ma detasez de tot ce-mi provoaca suferinta sau dependenta. Am inteles ca trebuie sa arunc la gunoi resentimentele, acuzatiile, criticile care-mi alimentau suferinta, otravindu-mi fiinta.
Are vreun sens sa ma victimizez? Imi foloseste la ceva? Nu. Nu am nevoie de aprobarea sau recunoasterea  cuiva.  Eu sunt eu, la fel cum tu esti tu.
 Fiecare om este un unicat, in care Dumnezeu si-a pus amprenta. Din nefericire, nu de putine ori se intampla sa uitam de El si de scanteiuta de lumina  din interiorul nostru, pe care ne-a daruit-o.
 Iti mai amintesti? Azi e ziua Adevarului, asa am numit-o atunci. Nu-ti doresc sa ai parte vreodata de o astfel de experienta. Nu vreau sa treaca nimeni prin ceea ce am trecut eu.Chiar daca nu o sa ne mai vedem , in fiecare an, pana o sa mor, o sa-ti trimit cate un mesaj de multumire. Multumesc! Multumesc, pentru tot! Si multumesc si vietii ca mi-a descoperit adevarul. Timid, cu pasi marunti, am incercat si incerc sa  las un semn in urma mea, chiar daca pe unii ii enerveaza semnele mele. Nu pot renunta la ele pentru ca in mine exista un mare dor de cer, de Dumnezeu. Mi-e dor de El, de lumina, de puritate. Sunt doar un simplu trecator. Azi exist, dar maine s-ar putea sa nu mai fiu. Atunci  am inteles ca oricat ai vrea, oricat ai lupta  si ai iubi nu poti schimba pe nimeni, ci doar pe tine insuti.  Am mai invatat ca iubirea inseamna sustinere, prietenie, respect, onestitate si acceptare neconditionata.
Priveste! Ce frumosi sunt  pomii ! As vrea sa fiu un copac si sa-mi intind crengile spre cer. As vrea sa fiu un fir de iarba indragostit de soare . As vrea sa fiu o picatura de ploaie care saruta pamantul.As vrea sa fiu o pasare care zboara spre inaltimile azurii. As vrea sa fiu o piatra care opreste suvoiul gandurilor.
As vrea, dar sunt doar un firicel de praf purtat in deriva de valurile vietii.

(Imi spunea- Carmen Gigartu)

joi, 23 iunie 2016

Iti cer

Iti cer un lucru:niciodata sa nu uiti ca exista cineva  care  te iubeste neconditionat, indiferent cat de mare ar fi caderea ta, indiferent cat de tare te prabusesti in abis.
De cate ori cazi, nu dispera, nu te ineca in marea vietii, nu-ti pierde credinta, speranta si dragostea.
Nu deznadajdui. Alunga grijile si supararile. Intr-o zi vei intelege ca desertaciune  e tot ceea ce este lumesc.
Ai fost lovit, ai cazut, ai plans… Ajunge! Ridica-te! Continua-ti drumul cu intelepciune si iarta pe cei care te-au nedreptatit. Necazurile, durerile vin si trec. Cu calm, rabdare, speranta si credinta in Dumnezeu  poti trece peste orice obstacol. Gandeste-te ca altii trec prin incercari si necazuri mult mai mari decat tine. Suferinta de azi este folositoare sufletului. A birui propriu orgoliu, propria mandrie este echivalent cu a birui raul de la radacina.
Cand ai inima infranta si smerita , cand iti recunosti propria slabiciune si neputinta ai facut primul pas spre cunoasterea de sine.
Fii atotiertator fata de toti care te-au ranit. Nu ii osandii, nu ii invinui pe altii pentru problemele pe care le ai, chiar daca sunt vinovati. Nu judeca pe nimeni, nu incerca sa te indreptatesti.
Cunoaste-te pe tine insuti,cunoaste-ti neputinta si greselile.
Cand suferinta te va purifica vei vedea totul in alta  lumina. Atunci inima ta va simti cum simt eu acum, dragoste  si compasiune pentru toate fiintele.
 Fereste-te de tot ce este rau si fa doar bine. Ai grija de comoara din tine! Ai grija de sufletul tau!

(Îţi cer-Carmen Gigartu)

miercuri, 22 iunie 2016

A fost candva

Cu multi ani in urma era un baietel care visa cu ochii deschisi. Anii treceau iar el el se hranea mereu cu vise. Nu de putine ori viata l-a ingenuncheat. Cand simtea ca este doborat se retragea in singuratatea sa. Nu stia nici el de unde venea o voce care-i tot soptea:
”Ai incredere in tine! Accepta realitatea! Problemele cu care te confrunti nu sunt amenintari, ci reale oportunitati pentru o viata mai buna, mai linistita.
Stiu ca cel mai bine te simti cu tine insati, de aceea iti propun sa te confrunti cu proprii demoni  si sa-i  metamorfozezi in ingeri luminosi.
Poti face asta! Cand vrei cu adevarat, poti.
Intotdeauna dupa furtuna apare soarele. Asa este si-n viata. Dupa rau vine binele.
Intelege ca esti valoros prin simplu fapt ca existi. Cineva te iubeste si te asteapta cu bratele deschise. Nu te mai indoi! Fii curajos! Incearca!
Nu te mai invinovati pentru trecut, nu ai cum sa-l schimbi. Nu-ti face griji pentru viitor, oricum nu-l poti controla. Ceea ce-ti ramane de facut e sa traiesti in prezent. Prezentul e tot ce ai.  Ai cazut, ridica-te si mergi inainte. Orice ar fi nu te opri.
Ai incredere in capacitatea ta de a gandi, de a lua decizii, de a te adapta la schimbari.
Trezeste-te! Meriti fericirea. E doar la un pas de tine.
(A fost candva-Carmen Gigartu)


joi, 9 iunie 2016

POVESTE DE IUBIRE

-De ce plangi, surioara? El merita lacrimile tale? Te-a sustinut vreodata? Te-a strans in brate cand ai fost trista? Ti-a fost alaturi cand te prabuseai ? Cand altii te atacau el ti-a luat apararea ? A incercat sa te inteleaga, sa te cunoasca?  Stii prea bine ….
_Taci !
_Nu. Nu pot sa tac.Nu te mai amagi! Nu te autoiluziona! Nu te mai minti singura!
_Taci !
_Te iubeste ? Ce insemni tu pentru el ? Esti o optiune si nu o prioritate….Esti doar o jucarie….
_Taci !
_Cred ca este mai bine sa fii singura decat cu un om fals care nu e capabil sa inteleaga ca si tu ai nevoie de un prieten, de un umar pe care sa plangi, de un suflet care sa-ti inteleaga spaimele, angoasele .
_Te rog ,taci !
_Meriti mult mai mult. Meriti un om care sa nu profite de slabiciunea ta pentru el. Meriti un om care care sa te accepte asa cum esti. Meriti un om care sa te iubeasca, caruia sa-i poti spune ceea ce gandesti, ceea ce simti, ceea ce visezi. Meriti un om care sa se mandreasca cu tine si nu sa te scoata pe usa din dos, sa-i fie teama ca alta  va afla de existenta ta.
Ce insemni tu pentru el?
_Taci!Eu am vrut…. Eu am ales…
_Meriti un om care sa te respecte si nu sa se uite cand este cu tine tot timpul in telefon,sa vada mesajele de la cealalta . Meriti un om care sa te adore si nu sa stea pe ghimpi ca nu pleci mai repede. Meriti un om care sa te considere cea mai importanta persoana din viata lui.
_Taci!
_Surioara, esti unica, esti o minune, esti un om bun care merita ce este mai bun .  Nu mai plange! Ridica-te si intinde bratele spre cer, spre Dumnezeu .  Undeva exista omul care te merita.
 Sterge-ti lacrimile!
Singuri venim pe lume si tot singuri plecam.
_ Nu este vinovat…  Eu l-am dorit, l-am ispitit…L-am intalnit pentru ca asa a vrut viata .
_El  cauta , descopera mereu altele. Nu e genul de om care  sa se opreasca la o singura femeie.
_E normal acest lucru, trebuie sa-si dea seama ce simte pentru fiecare. Decat sa regrete mai tarziu….
_Nu spera !
_Intelege ca eu m-am daruit fiindca asa am simtit. Am vrut doar sa-l iubesc. Atat! Nu am cautat increderea in el, ci in mine.I-am oferit iubirea mea nedorind nimic in schimb. Nu-i cer sa ma iubeasca, nu-i cer dovezi de dragoste.
_Nici nu ti-ar putea da.
_Am ales sa-l iubesc, iar el e liber sa iubeasca pe cine vrea. Daca iubirea mea il ajuta sa creasca, sa se dezvolte, sa evolueze, atunci sunt fericita. Daca el prefera mangaierile altcuiva e liber s-o faca. Asta nu inseamna ca-l iubesc mai putin.
E omul care-mi taie rasuflarea, care ma face sa ma topesc si fara de care simt ca nimic nu are sens. Il sustin indiferent ce ar face. Am incredere in el  si sa stii ca mi-am pus sufletul in palmele lui,  fara teama ca voi fi ranita. Mi-am exprimat sentimentele, durerile  si spaimele avand certitudinea ca nu voi fi judecata.
Vreau sa se simta liber si nu legat de mine. Nu vreau sa-i tai aripile, ci vreau sa zboare, sa fie el insusi. Il iubesc atat de mult,incat pot renunta la el. Binele lui e mai presus de dorintele mele.
_Ai o capacitate extraordinara de a te iluziona.Trezeste-te! Viata ta graviteaza in jurul lui, dar este corect? Esti masochista? Cum te poti lasa calcata in picioare?
_ Tu gresesti. Nu intelegi. Am invatat sa accept lucrurile asa cum sunt. Fiecare om are drumul lui . El nu este legat de mine, nu e legat de dorintele mele, ci are propriul lui drum. Nu a fost si nici nu este al meu.
_Dar speri ca va fi. Fericirea ta nu trebuie sa depinda de el sau de altul. Caut-o in tine! Te-ai agatat de el si crezi ca este marea si unica ta iubire. Desprinde-te ! Nu vezi ca suferi? Crezi ca nu am observant cum fugi de durere? Te ascunzi si pari foarte calma, dar simt ca ai inima ranita. Priveste partea pozitiva a acestei experiente. Invata din greseli si nu le mai repeta!
_Sunt doar ratacita, la fel cum este si el.
_Ioana,sufletul  nu poate fi linistit cand te atasezi de cineva, ceva. Traiesti cu teama ca poti pierde obiectul dorintei tale.  Vindecarea de suferinta este neatasarea, eliberarea.
_Stiu lucrurile acestea. Nu trebuie sa le repeti la infinit. Semeni cu o moara stricata.
Imi cunosc micimea in acest univers si sunt constienta ca nu am nimic sa-i ofer, in afara de iubirea mea.  Sunt doar menajera lui,  cealalta, celelalte sunt femei inteligente, importante, cu bani si functii. Lumea nu se invarte precum vreau eu. Cand a aparut in viata mea m-am bucurat enorm, iar cand a disparut l-am lasat sa plece. Nu-l pot tine cu forta, nu-l pot obliga … Stiu ca trebuie sa ma detasez de tot si de toate ….De fapt, asta  incerc sa fac. Ma las in voia lui Dumnezeu.
_O decizie inteleapta. Sper sa-ti lumineze mintea si sa-ti linisteasca sufletul. Hai sa facem o plimbare in natura si sa ridicam mainile spre cer, sa ne rugam pentru tine, pentru vindecarea  inimii tale, surioara.


_Cred ca a fost voia  Domnului sa-l intalnesc, sa-l iubesc…
_Cum indraznesti sa-l amesteci in povestea aceasta? Mai degraba si-a varat coada celalalt. Nu vezi ca te-a ispitit si  ai cazut in plasa lui?
_Eu l-am ispitit. Trebuia sa-i fac curat , sa-i calc camasile, nu  sa ...
Stii,o  sa am un copil.
_Doamne, iarta-ne! Nu se poate! Nu, nu pot sa cred ! Esti constienta ca acel copil pe care-l porti in pantece este rodul pacatului ?
_Este fructul dragostei noastre.
_El stie?
-Da. A zis sa nu fac vreo prostie, sa nu-i fac rau copilului.

 _Mai bine citeste ce scrie aici!
_Nu crezi ca este tardiv sa-mi vorbesti despre abstinenta? De un an de zile imi tot aduci sa citesc carti de acest gen, dar dupa cum vezi nu s-a prins nimic . Mereu a existat un camp de lupta in interiorul meu.
_Intre inima si ratiune.
_A castigat inima si nu regret.
_Dragostea te-a orbit. Vei ajunge sa suferi.Daca ai fi ascultat de ratiune nu ajungeai in situatia in care esti. Ce bine ar fi fost de nu  ascultai impulsurile inimii !  De ai fi fost prudenta, ai fi pus limite care ar fi fost benefice pentru tine. Azi l-am vazut pe tatal copilului tau intrand in cabinetul psihologului Petre Comanescu. Cum cabinetele noastre sunt alaturate am ascultat toata conversatia. La un moment dat Marian Grigorescu a spus:
“__Vorbesti ca Ioana.
_Cine-i Ioana? Unde ai cunoscut-o?
_A adus-o nevasta-mea acasa,  pana in Florii,  sa faca curatenie. Are 10 clase si e menajera noastra. Din prima clipa mi-a placut …
_Te-ai dat si la ea, nu-ti ajungeau patru femei pe cap?
_Era o aparitie exotica, misterioasa si n-am rezistat.
_Acum nu mai e exotica si misterioasa ?
_Petre, problema mea este ca  ma plictisesc repede de o femeie.
_Vrei mereu alta.
_Da, dar sa arate bine.Exteriorul pentru mine  e foarte important.
_Sa inteleg ca nu  te intereseaza cum gandeste, ce suflet are, ci doar cum arata. Femeia pentru tine este doar  un obiect ce-ti ofera placere. Te folosesti de ea o perioada si cand te plictisesti  o arunci, cauti alta.
_Exact !
_Ai iubit vreo femeie in viata ta?
.



_Imi plac, le doresc, dar nu le iubesc.
_Nu ai reusit sa te atasezi emotional de nimeni?
_Nu si nici nu vreau.
_ Ai incredere in tine?
_Da, am o mare incredere in capacitatile mele .  Stiu ca pot rezolva orice problema. Tot ce mi-am propus am realizat.
_Esti sincer cu femeile din viata ta?
_Imi place sa ma joc cu ele, sa le manipulez ca pe niste jucarii. Sunt foarte convingator . Uneori sunt uimit si eu de cat sunt de persuasiv.La inceput totul este frumos, romantic. Ii spun ca o iubesc, ca inseamna totul pentru mine, ca vreau sa fiu cu ea pentru totdeauna, ca ea este ceea ce mi-am dorit toata viata, iubirea vietii mele. O coplesesc cu cadouri, cu promisiuni minunate, cu gesturi tandre. Ma incalzesc rapid si tot asa ma si sting. Dupa ce am convins-o ca sunt cel mai bun lucru din viata ei, dupa ce  am adus-o in patul meu si am facut-o dependenta de mine folosesc alta tactica.
_Ce tactica?
_ Ii distrug increderea in ea, o ranesc, ii spun ca e prea grasa sau prea slaba, nu mai este atractiva, inteligenta….. Ii interzic sa mai vorbeasca cu prietenele si familia despre  relatia noastra.
_De ce?
_Pentru ca ei pot s-o influenteze.Daca ramane singura, izolata pot s-o controlez. Sunt cald si rece. Azi ii spun ca o ador, iar maine ca nu-mi place… Imi place s-o scot din minti, dupa care devin iubitor si ii spun ca ea este vinovata pentru comportamentul meu.
_ Sa inteleg ca esti un bun actor. Ai avut vreodata remuscari?
_Nu. De ce sa am? Ele au vrut, nu am fortat niciodata pe nimeni.
_Ai tinut  seama de sentimentele sau opiniile cuiva?
_Nu si nu ma intereseaza sentimentele nimanui.
_Nu iti este greu sa le minti?
_Greu? Mint la fel cum  respir. Ma uit in ochii ei si ii spun:esti singura femeie din viata mea, sa nu-ti faci griji, doar pe tine te iubesc….
 _Nu-ti este teama?
_Teama? Nu stiu ce inseamna. Sunt un om liber care face ce vrea , cand vrea, cum vrea  si cu cine vrea.
_S-a intamplat sa ramana vreuna insarcinata?
_Da si le-am spus  sa nu-si faca probleme ca imi asum responsabilitatea. Nu a fost nevoie niciodata pentru ca imediat ma afisam cu alta femeie. Pe cealalta o ignoram, o faceam sa sufere, o dezamageam si lucrurile se rezolvau de la sine. Stii, imi place la nebunie vanatoarea de femei. Dupa ce am prins vanatul il devorez si nu mai ma intereseaza.
_Inteleg. “

_Asta am auzit, surioara. Ioana, ce se intampla cu tine?
_Nu mai ma pot tine pe picioare.Imi este tare rau….
_Dumnezeule! Nu !
   Alo, salvarea? !
_Da, ce s-a intamplat?
_Sora mea are o hemoragie puternica….



Dupa cateva ore intr-un salon de spital:
_Imi pare atat de rau… Nu am vrut sa pierzi sarcina..
_Poate ca asa a vrut Dumnezeu sa se intample. Sunt ata de trista… Am crezut ca ma iubeste, dupa modul cum se comporta cu mine. Mi-a lasat libertatea de a face orice, ma incuraja sa-mi pastrez hobby-urile, prietenele. Azi mi-a zis ca o sa renunte la cele trei mandre si mi-a multumit  pentru ca l-am convins sa se duca la psiholog. Cand vorbea simteam ca este sincer, simteam ca ma iubeste, dar acum….
_Tu nu poti schimba sau controla pe nimeni, doar pe tine.Incearca sa intelegi ca fericirea ta nu depinde de nimeni, ci doar de tine.
Numai tu stii de ce ai nevoie, ce-ti place.
_Am nevoie de el. Il iubesc, surioara…Poate ca am gresit avand atata incredere , dar simt ca fara el nu pot sa traiesc.
_Greseala ta a fost ca ai uitat de tine. Ai uitat sa te apreciezi, ai uitat sa te iubesti. Intr-un fel te admir ca ai avut curajul  sa iubesti, sa risti si sa gresesti, fara sa-ti pese  de gura lumii. Viata oricarui om este neagra, intunecata si pustiita daca in ea nu exista o farama de  iubire. Tu esti prima persoana pe care trebuie s-o iubesti si dupa aceea pe el.
_Nu ma certi?
_Nu-l urasti?
_Nu, pentru ca observ ca si el incepe sa devina constient de problemele pe care le are, altfel nu se ducea la psiholog.
_Il iubesc neconditionat, dar imi este teama ca am devenit dependenta de el.
_Intr-o relatie de iubire se intampla acest lucru, dar nu trebuie sa accepti , sa adopti in totalitate opiniile lui, daca nu-ti plac. Ideal  ar fi sa existe intelegere, armonie, acceptare…
Cel mai important e sa nu-ti pierzi increderea in tine si sa nu accepti sa traiesti in umbra lui. Iubirea e cel mai miraculos medicament, asa ca iubeste surioara.

Comanescu Petre ajunsese  unul din cei mai renumiti psihologi din oras. Publicase cateva carti si  avusese numeroase aparitii televizate. Sta la birou si scria ceva, asteptandu-si prietenul  din copilarie . Acesta il sunase  spunandu-i ca are nevoie urgent de o programare.
Nu trec nici cinci minute ca pe usa intra Marian Grigorescu. Era inalt cu ochi albastri, parul cret, grizonat  la tample si un inceput de chelie in varful capului. Dupa ce se imbratiseaza ii spune psihologului:
_Am venit la tine pentru ca am o mare problema.
_Ce ti s-a intamplat? Stiu ca esti un om de succes. Am citit in ziare ca afacerile  tale merg foarte bine.
_Banii nu mi-au  adus fericirea. Am o nevasta autoritara, rece, mereu nemultumita.Asa ca am cautat afectiunea in bratele altor femei.La inceput a fost o curiozitate, iar in timp s-a transformat in viciu. Am  o nevasta si trei amante, dar ma simt batran, obosit si deziluzionat.
_E normal, Mariane! Cum naiba  vrei sa  te simti cu 4 gaite pe capul tau?  Numai sa raspunzi zilnic la mesajele a patru femei e stresant. Cum nu le incurci?
_Daca nu le raspund la mesaje incep sa sune ca nebunele, aratandu-se ingrijorate. Toate trag de mine. Sunt geloase, posesive, vor excursii, haine si parfumuri scumpe. Uneori le si incurc. Nici nu mai stiu careia i-am raspuns la mesaje, cu care am vorbit la telefon sau pe chat.
_Daca  tu vrei harem atunci suporta consecintele.
_Numai fac fata.
_Prietene ai trei variante: 1.Cumperi  viagra  de la farmacia din colt.
                                          2. Faci curatenie in viata personala.
                                          3.Te calugaresti.

Dar cine sunt amantele tale?
_Cred ca le cunosti si tu. Una e Cristina T.
_Profesoara blonda,slaba, tunsa scurt si divortata ?
_Da. Alta este Mariana V.
_Economista ,dar nu este casatorita?
_A divortat de primul sot, dar a gasit alt fraier.
_Si a treia?
-Nicoleta N.
_Doctorita ?
_Da
_Ha,ha,ha! Vrei sa le rezolv eu?
_Eu sufar de insomnii si t u te amuzi….
_Sarmanul de tine ! Cu atatea nebune pe cap, nu-i de mirare ca nu poti sa  dormi, dar sa vezi cand or afla una de alta…..Ha,ha,ha! Nu as vrea sa fiu in locul tau.
_Una singura  stie de celelalte, dar pe ea nu am pus-o pe lista amantelor, fiindca e mai ciudata. Nu ai de unde s-o cunosti. O cheama Ioana C. si ma iubeste neconditionat.
_Te  mai iubeste stiind ca ai trei amante si o nevasta acasa?
_Da, asa-mi spune.
-Face parte din vreo secta ?
_Nu, dar il citeste pe  Osho.
_ E clar! Cu Ioana ori devii iluminat ori ajungi in iad.Cred ca trebuie sa faci ce a zis Budha.
_?
_Nu stii? Esti nefericit fiindca te-ai atasat de ele si acum nu gasesti nicio cale de scapare. Solutia e foarte simpla: Detasarea.
_Dar tu crezi ca eu tin la vreuna? Nici macar la nevasta-mea, dar la tarfele astea…Imi place jocul, iubesc aventura…
_Stii cum se numesc cei care umbla ca tine?
_Nu stiu, dar  e un demon aici, in interiorul meu care ma chinuie. Gata ! S-a terminat!Vreau sa schimb totul in viata mea !
_Exorcizeaza demonul  !
_Eu vreau, dar el e puternic si mereu isi cere dreptul.Parca sunt orb si umblu bezmetic, dar incep sa devin constient de viciul care ma domina si ma duce spre distrugere. De asta am venit la tine, prietene.
_Constientizarea cauzei suferintei e primul pas spre vindecare. Detaseaza-te de tot si de toate ! Priveste-te, observa-te, analizeaza-te  ! Iti place ce vezi? Ce trebuie sa schimbi ?Tu te cunosti cel mai bine. Esti cel mai bun prieten al tau, dar si cel mai mare dusman  tot tu esti. In tine exista forta, puterea de actiona, de a schimba, de a metamorfoza tot ce nu-ti place.
_Vorbesti ca Ioana.
_Cine-i Ioana? Unde ai cunoscut-o?
_A adus-o nevasta-mea acasa  pana in Florii  sa faca curatenie. Are 10 clase si e menajera noastra. Din prima clipa mi-a placut …
_Te-ai dat si la ea, nu-ti ajungeau patru femei pe cap…
_Era o aparitie exotica, misterioasa si n-am rezistat.
_Acum nu mai e exotica si misterioasa ?
_Petre, problema mea este ca  ma plictisesc repede de o femeie
_Vrei mereu alta.
_Da, dar sa arate bine.
 ....................................
Psihologul isi priveste prietenul in ochi spunandu-i:
Mariane, tu ai o mare problema, de fapt, mai multe.
Vrei nu vrei trebuie sa accepti situatia.. .. Eu am trecut prin momente si mai grele decat tine si nu mi-am gasit refugiul nici in sex nici in alcool. Eu m-am refugiat in citit. Am devorat biblioteci intregi.Cand simteam ca nu mai rezist psihic  ieseam la aer si priveam cerul. O sa spui :tu esti tu iar eu sunt eu. Stiu ca fiecare individ este un unicat si ca absolut toti avem o cruce de dus, dar asta nu inseamna sa ne autodistrugem singuri. Eu nu te pot ajuta, nu te pot schimba, numai tu esti singurul care poti s-o faci. Pot sa te sun in fiece seara si sa te cert ca iar ai baut, dar asta nu este  solutia.Trebuie sa constientizezi ca singur si nesilit de nimeni te arunci in prapastie, practic te sinucizi.Tu iti faci mai rau decat o armata de dusmani.
Ai trece mult mai usor peste tot ce ti se intampla daca ai reusi sa iubesti, daca ai putea sa te indragostesti. Iubirea ti-ar schimba totalmente starea de spirit si ai devenii foarte  rezistent psihic. Iubirea are puteri magice,te vindeca atat mental cat si fizic , emotional si spiritual.
Atentie! Vorbesc despre iubire si nu de sex. Sunt doua lucruri complet diferite.Topeste blocul acela de gheata care te inconjoara si daruieste-ti inima  cui vrei tu. Nu are importanta cui , important este  sa reusesti sa inveti sa iubesti. Medicamentul de care tu ai nevoie este iubirea. Crede-ma, ceea ce ai  nu se poate vindeca cu nimic altceva.
Eu cred ca in fiece fiinta umana exista un germene de iubire, descoper-o, ajut-o sa creasca, sa se dezvolte, sa infloreasca si ea iti va da increderea, puterea , forta de a trece peste orice obstacol, peste orice greutate inerenta a vietii. Iubirea  te transforma, te face mai bun, mai frumos, mai uman si  vei ajunge sa ierti chiar si lucruri ce sunt de neiertat. Ceea ce-ti spun nu sunt vorbe in vant,  nu-ti spun din carti, ci vorbesc din propria experienta. Asa  am supravietuit pana  acum si ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest dar. Sper si iti doresc din tot sufletul sa poti iubii si tu intr-o buna zi . Sa stii ca doar iubirea din tine, din inima ta te poate salva, te poate vindeca. Ea este salvarea ta. Iubeste, prietene !



E tare trist sa nu cunosti iubirea. Cand omul nu iubeste, sufletul se imbolnaveste, se ofileste devenind slab si vulnerabil. Singurul lucru pentru care merita sa traiesti este iubirea. Iubirea umana este o umbra palida a adevaratei iubiri divine.De cele mai multe ori oamenii confunda iubirea cu dorinta trupeasca care, in timp, imbolnaveste si ucide sufletul. Este un drum destul de lung pana ajungi sa inveti sa iubesti dezinteresat, neconditionat. Daca vei incepe sa controlezi iubirea prin manipulari constiente sau inconstiente   ea se va retrage, se va evapora ca un fum.Cand iubesti nu mai ai nevoie de un inlocuitor  sa-ti umple golul interior, pentru ca nu-ti mai doresti nimic. Esti multumit  cu iubirea din tine. Iubesti, dar nu vrei nimic in schimb.Iubirea te purifica, te inalta si te armonizeaza cu universul. Nu ti-e frica de abandon, nu te mai indoiesti, nu esti gelos, nu ti-e teama de singuratate, pentru ca adevarata iubire te face generos, frumos si plin de lumina.Cand iubesti cu adevarat ii accepti deciziile omului iubit, ii lasi libertatea, dorind sa fie fericit.Renunti la tine in favoarea celuilalt, numai existi tu, ci celalalt. Iubirea este cea mai puternica forta din univers.Ea transcede tot si invinge ura, egoismul si raul.
 Iubirea este Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire. Imbaiaza-te in razele iubirii,prietene! 


 Iubesti si nu ai nevoie de nimeni sa te iubeasca. Iubesti de la firul de iarba pana la stele, pentru ca iubirea  te face sa te simti implinit.  Nu ai nevoie de nimeni sa te aprecieze, sa te imbratiseze. Adevarata iubire doar daruieste, la fel cum soarele isi trimite razele peste noi.
_Petre, nu cumva spiritul Diotimei vorbeste prin tine?
_Vad ca  ai citit Banchetul lui Platon, atunci intelegi ce vreau sa-ti spun.
_Nu am intelepciunea lui Socrate ca sa pricep cum sta cu iubirea.
_Mariane, tu esti ca majoritatea oamenilor. Toata viata cautati sa va umpleti golul interior cu: bani, masini, vile,haine de firma, femei frumoase, excursii in toata lumea, etc.
_Recunosc, toata viata am alergat dupa lucrurile pe care le-ai enumerat.
_Dar te-a facut ceva sau cineva fericit? Ai simtit atingerea fericirii?
_Momentan eram multumit ca posedam ceea ce imi dorisem,dar dupa aceea iar ma aventuram in cautari nesfarsite.
_Nimic din tot ce am enumerat mai sus nu o sa te faca vreodata fericit, cu adevarat. Vei umbla mereu nauc si bezmetic cand la una cand la alta, o sa te apuci si de alcool, iar pana la caderea si distrugerea ta nu mai e decat un pas.
_Crezi ca nu sunt constient ca ma aflu pe marginea prapastiei?
_Sa stii ca nu o sa te salveze nici menajera, nici vreun fotomodel sau vreo laureata a premiului Nobel.Doar tu te poti salva.
_Cum?
_Greu pricepi ! Deschizandu-ti inima, permitand iubirii sa te inunde, sa curga prin tine.
Priveste cerul, prietene! Nu este minunat! Atat de pur ! Atat de senin!
Nu simti chemarea? Nu auzi cantecul soarelui? Asculta soapta vantului! Priveste gingasia florilor si  a firului de iarba ! Asculta murmurul apei si trilul pasarelelor ! Ia in palmele tale o piatra, mangaie o stanca, imbratiseaza un pom si vei simtii vibratia si magia iubirii, care exista in tot si in toate. Sa simti ca te topesti , ca te dispersezi in univers impreuna cu ploaia, ca atingi stelele  cand privesti soarele…
_Eu ating doar pamantul.
_Atingi doar pamantul pentru ca esti prea ancorat in lumea aceasta materiala. Uiti ca  suntem trecatori pe acest pamant. Toti suntem surzi si orbi. Cand ne nastem uitam cine suntem si de unde venim.Toata viata ratacim pe acest pamant intrebandu-ne care e sensul vietii.
Cand ajungi sa nu-ti mai doresti nimic din ceea ce este lumesc ai castigat batalia cu tine insuti.
Priveste semetia muntelui din fata noastra!  Ce-ti spune? Ce-ti transmite?
_Petre, tu ai vazut lumina, frumosul de care vorbea acea preoteasa antica?
_Da, Mariane ! Am vazut-o  si nu pot s-o mai uit. M-a vrajit, m-a fermecat, m-a prins in mrejele ei.
Dupa intalnirea cu ea am fost orb o perioada, dupa care mi-am revenit. A urmat in viata mea o perioada grea de incercari,de ispite, de lupte interioare. Am trecut prin toate etapele iubirii pana am ajuns sa cunosc iubirea despre care-ti vorbesc. Dupa noua ani de la acea intalnire misterioasa am ajuns sa inteleg ca iubirea e in tine si ca nu ai nevoie de iubirea nimanui. Am inteles ca nu am nevoie de sarutarile, de mangaierile unei femei, iar daca ea si-a gasit altul  e libera sa plece. Nu  o retin, nu o chem, nu plang, ci ma bucur pentru ea.
Cand ai in tine atata iubire simti ca trebuie sa o reversi peste tot.Cand ai cerul in inima ta, nu-ti mai trebuie nimic. Ai totul.
_Nu esti Dumnezeu .
_Nu, nu sunt. Dar tu, eu si toti oamenii suntem copiii Lui si avem datoria sa invatam sa iubim cum ne-a iubit El. Toti suntem ai Lui, dar din pacate am uitat cine suntem si cat de mult putem sa iubim.


……………………………
_Ioana, te rog! Vreau liniste, vin de la psiholog.
_Chiar daca sunt o simpla menajera stiu ce se petrece in mintea ta.Pe mine nu poti sa ma minti. Iti este teama de moarte, din cauza bolii pe care o ai.Ti-a intrat in cap ca tu nu poti avea niciun viitor, ca viata ta s-a terminat, s-a dus. Crezi ca zilele iti sunt numarate …
_Opreste-te!
-Traiesti de azi pe maine. Nu vrei sa te mai atasezi de nimeni si de nimic. Niciuna din mandrele  tale nu pot sa te faca sa uiti de boala. Te-ai saturat, te-ai plictisit. Ai devenit egoist si obsedat, din cauza asta ai insomnii.
_Inceteaza! Daca nu taci te concediez….
_Nu-mi pasa, dar o sa-ti spun ceea ce cred.Fii sincer cu tine! Fii puternic!  Suferinta, durerea  au puterea de a rupe lanturile dependentei, obsesiei pe care ai facut-o.
Plangi ! Lacrimile tale vor arde valul amagirii, iluziei cu care te-ai infasurat.Ceea ce ti se intampla acum e o lectie de viata dura,  pe care trebuie s-o inveti.
_Nu stii ce este in sufletul meu.
_Doar tu stii ce este in sufletul si mintea ta. Doar tu stii de cata pasiune e capabila inima si ti-e  frica. De aceea, ti-ai invelit-o intr-un sloi  impenetrabil de gheata. Intr-adevar,  viata e prea scurta, dar importanta e si vointa omului.Alunga tristetea! Concentreaza-te !
Priveste in propriul suflet! Admira diamantul pe care universul l-a ascuns in interiorul tau. Crede, iubeste si spera !
Dragostea pentru frumos, pentru natura, pentru viata sa-ti lumineze mintea si sa-ti arate calea ce ai de urmat.
_Ma simt ratacit.
_Toti suntem niste rataciti in asta lume.Ai grija de tine! Urmeaza-ti visul!Crede cu toata taria in capacitatea ta, in potentialul tau. Sexul nu e important.Omul poate sa traiasca foarte bine si fara sex, dar fara iubire viata e trista. Importanta e iubirea  din inima omului.Iubeste firul de iarba, iubeste boaba de roua, iubeste soarele, cerul…
Deschide-ti aripile si zboara spre inaltimi ! Zambeste, Dumnezeu te iubeste !
_De unde stii?
_Asa-mi sopteste inima .Te iubeste mai mult decat te iubesti tu. Te iubeste neconditionat si desavarsit. A  ascuns iubirea in tine si asteapta s-o descoperi si s-o daruiesti mai departe.
_Ioana,am citit ce mi-ai scris:

"Datorita tie am invatat sa iert si sa inteleg ca si tu esti om, cu slabiciuni, cu greseli, cu imperfectiuni, la fel ca mine. Suntem diferiti, gandim diferit, abordam viata diferit, dar cu toate astea te iubesc, dragul meu. Poate ca nu e bine sa-ti amintesc de trecut, dar a facut parte din existenta noastra. Cand te-am ranit, mai mult m-am lovit pe mine. Nu stiu ce ai simtit tu, dar stiu cat m-a durut. Eu am iertat si sper sa poti si tu ierta. Privind in urma doar zambesc, gandindu-ma cat am fost de naivi. Incep sa cred ca iubirea este un medicament miraculos. Cel putin asa am simtit-o eu. As vrea sa te privesc, sa te ascult si sa te invaluiesc cu dragostea mea. Nu vreau sa-ti iau libertatea, nu vreau sa te schimb, ci lasa-ma doar sa te iubesc.
De ar stii sora mea ce ti-am scris acum, iar s-ar repezi la mine si ar tuna si fulgera ca nu am pic de demnitate.
Nu ar intelege ca atunci cand iubesti treci de orgolii, de egoism, de inhibitii, de prejudecati, de idei preconcepute. Cand incepi sa cunosti frumusetea si magia iubirii te descoperi in totala goliciune si asta te face smerit si mic ca mine. Uiti de mandrie, de vanitate, doar te abandonezi pasiunii ce te cuprinde, uitand de tine. Nu ar intelege ca tu imi esti mai drag decat orice altceva.
Am descoperit ca atunci cand iubesti risti tot ce ai, fiind cuprins de un curaj nebunesc. Dispare frica de iad si dorinta de rai, fiind dominat doar de un puternic sentiment de a-l imbratisa pe omul drag. Stiu ca e departe de mine perfectiunea si poate de multe ori gresesc, de aceea nu o sa pretind niciodata sa-mi dai dreptate. Tacerea ta m-a facut sa spun adevarul ce era ascuns in sufletul meu: Te iubesc.  Eu iti multumesc pentru ca existi, pentru ca te iubesc atat de mult si  ii multumesc si lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat sansa de a creste, de a evolua prin iubire. Esti un om liber. Nimeni nu-ti poate impune nimic. Stiu ca nu te merit si nu ma pot ridica la inaltimea ta. Cu mine te-ai face de ras, nu am nicio calitate, nu sunt o femeie inteleapta.Te iubesc atat de mult incat pot renunta la tine, pentru binele si fericirea ta. Te iubesc, orice ai face, orice decizie ai lua. Mereu vei fi in inima mea, chiar daca vei fi al alteia. Iti multumesc! Datorita tie am invatat sa iubesc neconditionat".
.