joi, 21 ianuarie 2016

INTALNIREA

    
                                    INTALNIREA
                                   Capitolul VIII

După câteva luni Ioan Panait şi Vasile Cernat coborau scările ce duceau într-un bar. Muzica se revărsa în cascade .
_Să bem o cafea, zice Vasile.
S-au aşezat la o masă şi au comandat.
-Ioane, tu nu îmbătrâneşti deloc?
-Multumesc, şi tu arăţi binişor. Văd că nu ai rămas cu sechele în urma accidentului.
-Mă simt excelent. Sunt fericit, iubesc  şi sunt iubit. Dar ce e cu tine prin Piteşti?
Ioan învartea linguriţa în ceaşca cu cafea , şi-l priveşte pe Vasile în ochi, spunandu-i:
-O caut pe sotia ta.
-Pe Mariana? Să nu-mi spui că şi tu faci parte din secta aia.
-Nu, eu nu fac parte din nicio sectă . Vreau să o întâlnesc pe  Mariana.
-Şi eu care credeam că vrei  să vorbim, să ne amintim de ale tinereţilor valuri..
_Vasile, eu sunt un om sincer şi direct. Am venit aici, fiindcă o iubesc pe Mariana.
_Poftim? Cred că nu am înţeles !
-Ai inţeles. O iubesc pe soţia  ta si trebuie s- o găsesc. O iubesc de mult timp, dar viaţa a trecut ca un tăvălug, fără milă şi fără oprire,  împiedicându-ne să fim împreună.
- Nu. Nu pot să cred ce aud! Tu cu nevastă-mea?! Să nu-mi spui că ea este femeia despre care-mi povesteai că nu poţi s-o uiţi, când erai căsătorit cu Esthera!
_Da, ea era.
-Eşti un ticălos, Ioane! Un mare  mizerabil! Mă iscodeai mereu pe net, iar eu ca un prost îţi spuneam tot. Nu pot să cred că voi doi ...............
-Uşurel, calmează-te ! Deci, eu sunt un ticalos şi un mizerabil.  Dar tu, Vasile, cum eşti?
-Hai, spune-mi! Tu eşti un sfânt, nu-i aşa? Ţi-ai înşelat de atâtea ori nevasta, doar te-ai lăudat la mine cu aventurile tale. Ai mers până acolo, încât ai vrut să o părăseşti pentru  acea farmacistă care-ţi luase minţile. Ce mai conta nevasta sau copilul, când sangele îţi fierbea în vene. De câte ori ai sunat-o de la Paris pe Mariana, dar pe cealaltă? Noroc că femeiuşca  de 26 ani a găsit un pescar cu portofelul plin şi ţi-a dat papucii.
-Atunci am trecut printr-o criză.
-Şi acum tot printr-o criză treci? Asta are tot 26 de ani ca farmacista brună. Multe, multe aventuri ai avut, Vasile. tu le ştii mult mai bine decât mine şi nu are sens să  le mai enumăr . Frumoasă aventura de la mare! Cunoşti o tipă pe plajă şi o duci imediat în dormitor.
-Nu-mi amintesc să-ţi fi povestit despre ....
-Mi-a povestit Crina . Şi la ea te-ai lăudat cu amorurile tale.
-O urăsc pe ticăloasa asta! Nu vreau să-i  pronunţi numele.
-Înţeleg. O urăşti fiindcă  a fost singura care ţi-a arătat adevărul. Ea  a descoperit demonul din tine.
A văzut că ai o galerie întreagă cu pozele  femeilor pe care le-ai avut, că faci bani din promovarea site-urilor pentru adulţi, că-ţi pierzi timpul pe net căutând femei uşoare ca să-ţi satisfaci poftele perverse. E adevărat că cine se aseamănă se adună. Acum ţi-ai găsit şi tu sufletul pereche.Trebuie să  recunosc că vă potriviţi de minune. Amândoi sunteţi perverşi şi ahtiaţi după sex.
-Numai sunt cu prietena scriitoarei. A găsit un covrigar italian care o satisface mai bine. Dar nu cred că o să stea mult timp nici cu ăsta.
-Ştiu că o să mă urăşti, dar nu-mi pasă. Trebuie să-ţi spun ceea ce gândesc despre tine.
Te-ai alăturat celor care spun că Dumnezeu există doar în imaginaţia oamenilor slabi. Ai atacat cu patos de nenumărate ori creştinismul, în special ortodoxia. Sper să te ierte Dumnezeu, că nu şti ce faci. Întunericul ţi-a luat minţile şi te-a transformat într-o marionetă  a lui. Am văzut cum ai batjocorit valorile şi principiile creştine şi cum ţi-ai făcut idoli din lumea asta bolnavă. Ridici în slăvi aşa zisi mari maeştri, care în realitate sunt monştri, violatori de copii. Pui pe piedestaluri femei uşoare şi le cerşeşti prietenia, iubirea, afirmând în gura mare că te simţi onorat, măgulit că eşti amicul lor. Eşti fericit că te-au primit şi pe tine la orgiile lor în cinstea diavolului.
Te-ai alăturat acelora care urăsc moralitatea, credinţa, adevărul şi acest pământ. Te-ai însoţit cu adepţii întunericului, plăcerilor, destrăbălărilor. Oraşul, anturajul te-a stricat. Nu mai ai nimic sfânt în tine. Nu mai ai onoare, nu mai ai demnitate, nu mai ai coloană vertebrală. Ai devenit slugarnic, servil, cerşetor, pentru a intra în graţiile cocotelor.
Păcat!  Ai fost un înger, dar ai devenit un diavol.
O urăşti pe Crina, iar acum o să mă urăşti şi pe mine. Te-ai lăudat la mine ca e nebună după  tine. Ea a  fost obsedată de diavolul care sălăşuieşte în tine.  A insistat atât de mult, dorind să-l exorcizeze pe cel care te comandă, care te conduce, care te chinue, care te distruge. Alegerea a fost a ta. Tu ai ales, iar ea s-a resemnat. A acceptat alegerea ta şi s-a declarat învinsă.
Păcat,Vasile! Singur ţi-ai vândut sufletul. Ce e iubirea pentru tine? Ce înţelegi tu prin iubire?
Nu, nu trebuie să-mi răspunzi, fiindcă am văzut cum o percepi .
Întâlniri, atingeri, dorinţe, plăceri şi sex cât mai mult...Numai că nimic din acestea nu înseamnă iubire. O să mă rog pentru tine  ca să cunoşti adevărata iubire.
-Ioane, tu ai devenit fanatic religios.  Mă, eşti tare prost! Mai bine ai merge diseară cu mine la clubul scriitoarei şi te-ai simţii şi tu bine. Tu eşti frustrat rău de tot. După o partidă bună de amor să vezi că o să gândeşti altfel. Păi, la ce trăieşti pe pământ? Aia nu, aia nu, aia nu ! Mai scuteşte-mă cu predicile tale! Trebuia să te faci preot şi nu fermier. Auzi, dar unde te-ai întâlnit  cu Mariana?
-În India, când a fost la congres. M-am îndrăgostit după ce mi-ai arătat  pozele .
-Şi până atunci nu v-aţi văzut?
-Nu, dar ştiam totul despre ea de la tine.
-Am fost un mare dobitoc! De ce ţi-am povestit viaţa mea? Rău am făcut.
_-Orice rău e spre bine. Tu oricum nu o iubeai şi mereu o înşelai.
_-Nu pot să cred că sfânta Mariana m-a înşelat! Nu pot să cred că tu, prietenul meu din copilărie mi-ai făcut asta ! Eşti un trădător!
_Calmează-te! Acum vorbeşte orgoliu rănit din tine. Nu am crezut că o sa te afecteze acest lucru.Vasile, înţelege !  M-am îndrăgostit  nebuneşte de ea. Ştii, atunci când cineva îţi intră în inimă nu-l mai poţi scoate oricât ai vrea. Chiar dacă raţiunea îţi spune că greşeşti, inima nu ascultă, face doar ce vrea ea. Nu te mai frământa atât!
Asta e! O iubesc!  În India hotărâsem să ne căsătorim, dar ai avut tu accidentul şi ne-ai dat planurile peste cap. Conştiinţa m-a împiedicat să.....
_-Simt nevoia  să beau ceva tare.
_Comand acum.
Cernat  bea pahar după pahar uitându-se când la Ioan când în tavan.
-Vasile, bea mai puţin că nu or să te mai ţină picioarele.
_-Beau în cinstea ta Ioane, că m-ai trădat!  Cel mai bun prieten !  Esti un mizerabil, Ioane! Mi-ai luat nevasta, ticălosule!
-Hai, nu  te mai plânge atât ! Nu ţi-am luat-o, încă.  Poate-mi spui tu unde pot să o găsesc. Te rog, dă-mi adresa !
_ Ai mare gijă! Ea pune pe primul loc pe Prometeu. Şi-ar da şi viaţa pentru Dumnezeul ei. E fanatică rău de tot. Dar să ştii că vă  potriviţi al naibii de bine. Numai că ea crede în Lucifer salvatorul şi tu crezi în Iisus Mântuitorul. Ha,ha,ha! Dumnezeii voştri sunt duşmani de moarte. Cum o să vă înţelegeţi voi doi, porumbeilor?
-Te-ai îmbătat!
-Ei, şi? Mai bine vezi cum rezolvi  problema cu zeii? Nu e mai bine de mine că nu cred în nimic?
Vezi, că o sa trebuiască să faci mult sex ca să o trezeşti pe mama kundalini. Ha,ha,ha!  Oamenii se înţelepţesc, doar când e trezit şarpele ăla care stă încolăcit pe coccis. Şi ca să-l trezeşti trebuie multă, multă, multă  muncă, frate.
 Aşa că bea frăţioare, ca să te întăreşti, să o poţi ridica pe mama kundalini. Ha,ha,ha.!
Vai de capul tău, Ioane! Habar nu ai în ce dracu ai intrat.! Or să te devoreze sectanţii ăia dacă  încerci s-o scoti pe Mariana din sectă..
-Pe tine te-au ameninţat?
_Mai bine tac. Omul la beţie spune tot.
_Deci, te-au ameninţat. A avut dreptate Crina, când mi-a spus că sunt periculoşi.
_Te-am rugat să nu-i mai pomeneşti numele.  Am devenit alergic  la numele ăsta. Doamne, cât o urasc! Cât o urăsc!
_ Chiar o urăşti atât de tare?
_În viaţa mea nu am urât pe cineva, ca pe femeia asta.
_Când mă gândesc că ea a avut întotdeauna o slăbiciune pentru tine...
_Ioane, m-a îmbolnăvit, nebuna asta!
-Cum? Mi-a zis că nu te-a mai văzut de când eraţi adolescenţi.
_Aşa e. Ne-am întâlnit virtual, nu în realitate.
-Pe net?
_Da, şi a devenit obsedată de mine. M-a criticat,  m-a făcut în toate felurile. M-a făcut ca pe dracu, că nu o scot pe nevastă-mea de acolo. E şi Crina fanatică, tot ca tine. Dar tu crezi că mie mi-a convenit că ea s-a dus la sectanţii ăia? Nu. Dar nu am avut ce să-i fac. Nenorociţii ăştia parcă i-au spălat creierul, nu alceva. Nu m-am mai putut înţelege cu ea sub nicio formă. Iar pe altă parte, Crina mă bătea la cap că nu fac nimic. Aşa femeie cicălitoare, nu am văzut! Mă toca într-una,  de-mi venea să-mi iau câmpii. Tot timpul  femeia asta a fost ca un junghi în coaste, ca un ghimpe care te înţeapă, când îţi este lumea mai dragă. M-a îmbolnăvit de nervi. Toata ziua taca,taca, ca o moară stricată.
_Ce-ţi zicea?
-Câte şi mai câte. Că o să ajung în iad, că umblu după mândre,  în loc să am grijă de Mariana....
-Erau neadevăruri ce-ţi spunea?
_Hm! Orice bărbat se mai uită şi-n ograda altuia. Tu vorbeşti, Ioane? Tu, care te-ai uitat după nevastă-mea?
_Crina o fi vrut sa te aducă pe calea cea bună şi de aceea te bătea la cap. Aşa face şi Marina, soră-mea cu mine.
_Ioane, îţi spun sincer:  cred că e nebună. Un om normal ar tăcea, dar ea nimic. Îi dă înainte.
_Poate te iubeşte, Vasile.
_O urăsc de moarte! De-ar fi singura femeie din lumea asta şi tot nu m-aş uita la ea. Aş strânge-o de gât. Da, asta aş face, dacă ar fi în faţa mea. Nemernica!
_Eu tot nu prea înţeleg ura asta a ta. Vasile, ura la fel ca iubirea te leagă cu fire nevăzute de omul respectiv. Dacă vrei să te eliberezi de Crina şi de ură trebuie să o ignori.
_Păi o ignor, dar degeaba.
-Complicat. Trebuie să stai de vorba cu un psiholog.
_Ce psiholog! Ce să-mi spună? Nu o suport şi gata. Să o ia dracu ! Câte mi-a făcut!
_Ce ţi-a făcut?
_Multe. S-a umplut paharul.
O fi făcând şi asta parte din vreo sectă. La un moment dat apăruse pe blogul ei poza unui preot care face parte dintr-o grupare din asta extremistă.
_Stai liniştit, mi-a povestit Crina cum a fost. Individul vroia să o atragă, să o manipuleze, dar cum ea le are cu căutarile pe net, a descoperit cine era  şi ce vroia individul. Nu e chiar aşa de naivă, cum crezi. Nu face parte din nicio sectă . Am vorbit cu ea săptămâna trecută.
_Cum arată?
_Bine. Seamănă cu  Venus a lui Botticelli. Puţin mai slabă .
_Ai avut o aventură cu ea?
_Nu. Ce-ţi veni? Nici prin cap nu mi-a trecut aşa ceva. Eu o iubesc pe Mariana şi sunt împotriva aventurilor.
Să  ştii că sunt un cititor fidel al tau.
_Îţi place ce scriu?
_-Păcat de talentul tău! Am văzut că nu crezi în valorile şi principiile creştine. Nu crezi nici în Dumnezeu.
_-Sunt ateu.
_-Sărmana mama ta! Te sfătuiesc să nu-i spui niciodată acest lucru. Ea este o femeie  credincioasă, cu frică de Dumnezu şi ar suferi dacă ar afla. Am văzut că ai atacat de câteva ori ortodoxia.
Cred că din cauza Marianei ai devenit alergic la orice religie. De aceea m-am abţinut să nu comentez . Înţeleg să fii revoltat pe preoţii care au făcut din casa Tatălui peşteră de tâlhari, care şi-au vândut sufletul banului, dar să arunci cu noroi în valorile reale ale ortodoxiei mi se pare  josnic.
De-a lungul timpului atâţia oameni au luptat şi s-au jertfit pentru credinţă.....
_-Te rog, Ioane ! Termină cu lucrurile astea, că mă plictiseşti. Mai bine te-ai gândi cum ai s-o scoţi pe Mariana din sectă.
_Eu nu cred că e chiar atât de fanatică cum zici tu. Poate că are o doza mai mare de curiozitate şi o dorinţă  foarte mare de cunoaştere. Iar a cunoaşte nu este un păcat. Fiecare om trebuie să caute, să cunoască, să evolueze.
_Da."Căutaţi adevărul şi el vă va face liberi". 
_Incearcă să cauţi şi tu adevărul. Dar, caută mai întâi adevărul din inima ta, Vasile. Crina mi-a zis că ai o inimă de aur, chiar dacă de multe ori faci pe durul, pe nebunul.
_Iar îmi aminteşti de ea?
_Îmi place ce figură faci când auzi numele ei? Vasile, tu eşti sigur că o urăşti? Poate o iubeşti şi nu eşti conştient de lucrul ăsta.
_Vrei să  dau cu sticla asta după tine?
_Nu, nu vreau. Gata! Potoleşte-te! E clar:o urăşti.
Te rog să pui sticla pe masă.
_Meriţi să-ţi sparg capul cu ea.
-Păi cui i-ar folosi? Eu m-aş duce în pământ şi tu în puşcărie.
_Aş scăpa lumea de un vierme, de un trădător ca tine.
_Eu, trădător? Pe cine am trădat?
_Pe cine? Pe mine, ticălosule ! Mi-ai luat nevasta !  Te-ai dus după ea în India, mizerabilule!
_Gelozia ta e tardiva, Vasile.
_Eu nu te omor, chiar dacă asta meriţi, dar or să te termine sectanţii . Nimic nu o să mai rămână din tine.
_Sunt aşa de periculoşi?
_Nici nu-ţi imaginezi.
_Mi-a zis Crina că şi pe ea au ameninţat-o că o dau în judecată dacă  îi mai denigrează.
_I-ar i-ai pronunţat numele . De câte ori să-ţi spun că înnebunesc când aud numele ei?
Bine îi fac, că o ameninţă. Prea îşi vâră nasul unde nu e treaba ei. Ce mi-ar place să o jupoaie de vie, să o omoare ....Să-mi mai pun un pahar.
-Opreşte-te! Nu mai bea!
_De ce să nu mai beau?
_Tu nu vezi că nu mai poţi nici să  vorbeşti.Gandeşte-te  la ce-ar zice amanta ta dacă te-ar vedea în halul ăsta?
_Ei, m-ar dezbrăca şi am face amor.
_În halul care eşti cred că adormi buştean şi sforăi ca un motan.
_Eu?! Ioane, eu sunt cel mai tare amant.
_Ha,ha,ha! Cine ţi-a spus?
_Aia care seamănă cu Venus a lui Botticelli.
_Poftim! Voi doi aţi fost amanţi?
_Nu. Nu am mai văzut-o de ani si ani, dar aşa crede ea despre mine.
Auzi, Ioane, nu o să te iert niciodată. Nici pe tine şi nici pe Crina.
_Bine, Vasile. Acum să te ajut să te ridici....Aşa! Uşurel! Bravo! Spijină-te de mine...
_Esti un ticălos, Ioane....
_- Da, Vasile. Aşa e, cum zici tu. Vezi, că aici e o treaptă. Gata! Am ajuns în stradă.
_Ce soare e!
_Unde stai? Unde să te duc?
_Dracu ştie!
_Nu-ţi aminteşti unde stai?
_Vezi că sunt trei brazi şi un zarzăr.
_Spune-mi numele străzii ! Unde locuieşti?
_A ! Vrei la nevastă-mea.. .Nu-ţi spun. N-ai decât să crăpi de dorul ei.
_Vasile, nu face pe nebunul cu mine. Dacă nu te mai ţin o să cazi în mijlocul drumului şi iar îţi rupi mâna ca acum doi ani.
_Şi ce dacă o să cad.... Ce-ţi pasă ţie!
_Taxi!
_Unde va duc?
-Vasile, spune-i omului adresa.
_Nu vreau.
_La cel mai apropiat hotel.
_Ioane, eşti homosexual de mă duci la hotel? Să ştii că mi s-au mai făcut propuneri. Era un francez care......
_Spune-mi unde stai şi nu mai vorbi tâmpenii!
_Ştiu, vrei să ajungi la Mariana, dar nu sunt prost să-ţi spun.  Eu am o inimă de aur, nu?
_Da, aşa a spus, ştii tu cine.
_Vezi, fiindcă  am o inimă de aur, nu-ţi spun. Nu vreau să te termine sectanţii ăia. Eu ţin la tine, Ioane, chiar de eşti un mare ticălos.
_Si eu te iubesc, Vasile. Aşa cum eşti, cu bune şi rele,îmi eşti tare drag.
_Ei! Cum să nu iubeşti un om ca mine?
_Da, ai  mare dreptate!
_Sunt cel mai tare amant şi am o inimă de aur.Aşa a zis, nu?
_Da, aşa a zis.
_Ticăloasa ! Scorpia! Pe tine te-am iertat, dar pe ea, niciodată. Înţelegi? Niciodată ! Am să o strâng de gât, am să-i scot ochii….
_Până o omori îmi spui unde stai?
_Mă, dar tu eşti retardat rău, rău de tot ! Nu ţi-am zis că nu-ţi spun?
–Bine, Vasile. Coboara încetişor. Am ajuns la hotel. Stai să te ţin....Cu ce am greşit de trebuie să te car în spinare?
_Ioane, să te duci la medic că s-ar putea să faci alzheimer. Dacă nu-ţi aminteşti, îţi spun eu: greşeala vieţii tale e nevastă-mea.
_Iar vorbeşte gelozia din tine. Of, Doamne! Eşti greu ca o piatră de moară. Stai să descui. Reazămă-te de perete. Vezi, să nu cazi, să-ţi rupi ceva.
Gata! Patul te aşteaptă.
_Ce mă trântiş aşa, dusmănosule !
_Te-am pus în pat. Nu te-am trântit. Stai să te descalţ şi numai da atât  din picioare.
_Ioane, eşti un mare mincinos!
_Cu ce te-am minţit?
__In tabloul lui Botticelli Venus este dezbrăcată. Deci, tu ai văzut-o pe Crina în costumul Evei.
_Ce inteligent eşti! Ce deducţie!
Să ştii că are mâinile şi coapsele mai subţiri decât ale lui Venus.
_Vezi că te-am prins! Da, sunt deştept!
 -Cum e la pat?
_De unde să ştiu?
_Ai văzut-o dezbrăcată şi nimic?
_N-am văzut-o dezbracată. Când m-am întâlnit cu ea era îmbrăcată în blugi şi o bluză. Hainele erau mulate pe corp şi de aceea am făcut comparaţia cu..
_Deci, nimic.
_Nimic,Vasile. Acum culcă-te şi uită de ură.
_Ştii, Ioane, cred că femeia a fost creată special să chinuiască bărbatul.
_Nu înţeleg!
_Nu înţelegi că suferi de cretinism. Tu nu vezi că femeia e o pacoste, un blestem la casa omului ?
Nu ele, femeile, ne mănâncă banii, sufletul, zilele, nervii?
_Da, dar tot femeile ne duc în extaz, pe culmile beatitudinii, în rai.
_Nu am auzit ca vreuna să ducă vreun barbat în rai, în afară de Beatrice a lui Dante, şi aceea e doar o închipuire a unui scriitor melancolic, obsedat de prima lui iubire.
-Da, Vasile. Ai dreptate! Din cauza Evei suferim noi acum.
_Uite, începi şi tu să gândeşti ! Nu eşti chiar prost. Femeia e vinovată! Din cauza ei am pierdut raiul.Ticăloasa! A mâncat din fructul oprit.
_A vrut să cunoască binele şi răul.
_Eva a făcut  la fel ca nevastă-mea: a vrut să ştie cât mai mult.
Tu vezi că povestea primordială se repetă la infinit? Ne învârtim într-un cerc vicios.
_Păi să facem o spărtură în acest cerc.
-Nu avem cum, doar dacă trimitem toate femeile la dracu. Şi aşa ele pe el îl slujesc.
M-am convins că femeia e dracul gol, e dracul pe pământ. Noi am fi mult mai fericiţi fără femei. Cred că Dumnezeu a creat bărbatul şi Satana a creat femeia.
_Vasile, ce gânduri negre te bântuiesc! Nu cumva te bate gândul să te călugăreşti?
_Dar ce, eu sun prost? Am auzit că acolo te pun ăia sa munceşti ca un sclav. Mai bine pustnic, liber ca pasărea cerului, în mijlocul naturii, fără ticăloase care să te lase fără vlagă.
_La orice mă aşteptam de la tine, dar să fii misogin, nu.
-Toate femeile sunt nişte vrăjitoare. Toate ar trebui arse pe rug.
_Aoleu! Şi mamele noastre?
_Ele nu.
_Mai este puţin şi începi să plângi.
_Eu nu plâng, doar sunt bărbat şi nu un smiorcăit ca tine. Mai bine sună să ne mai aducă o sticlă.
_Păi eşti praf.
_Eu?! Sunt cel mai tare amant şi am o inimă ...Cum a zis?
_De aur, Vasile. Ce repede ai adormit ! Vise plăcute!
-Ioane, ai adormit?
_Nu. Nu pot.
_De ce?
_Din cauza ta că sforăi ca un tractor. Întoarce-te şi tu pe-o parte că poate aşa  nu  o să mai sforăi atât de rău.
_Auzi, dacă tot ai devenit aşa fanatic, de ce nu-ţi faci şi tu o sectă? Ar fi o afacere mult mai profitabilă decât stupina ta.
_Acum cresc  iepuri, prepeliţe, găini, curci…..
_Da, dar orătăniile alea mănâncă, trebuie să  munceşti, să le îngrijeşti. Gândeşte-te,  dacă ai fi guru, ai da doar din gură şi banii ţi-ar veni grămadă. De ce să nu-ţi foloseşti talentul? Statul ne-a pus şi ne pune mereu tot felul de taxe şi impozite, iar unii care sunt întreprinzători scot bani şi din credinţa oamenilor.
_Trebuie să ai o minte diabolică, să nu ai scrupule, să treci peste cadavre, să fii un monstru, dar să joci atât de bine teatru, încât să pari un sfânt, un ales al divinităţii.
_O! Tu nu vezi că lumea e plină de ei? Fără niciun pic de frică, de ruşine au pus monopol pe tot ceea ce omul crede sfânt, chiar pe Dumnezeu.
_Sunt nebuni, bolnavi.
_Da, dar atrag mii de oameni şi sunt plini de bani. Uită-te la nevastă-mea cum a plecat de acasă să propovăduiască .....
Ea e o femeie inteligentă, dar nu înţeleg, cum nenorociţii  ăştia au reuşit să o manipuleze într-un asemenea hal. E devotată trup şi suflet sectei. Nu am reuşit s-o conving, nu am reuşit s-o fac să înţeleagă că merge pe un drum greşit şi  alţii profită de naivitatea ei.  Cred că i-au spălat creierul.
_Trebuie să recunosc că ai dreptate. Iisus nu a atins niciodată un ban, iar ăştia, indiferent de religie, toti vor bani.
_Vezi, Ioane ! Aşa îţi dai seama că niciunul, dar absolut niciunul nu-l slujesc pe Dumnezeu, ci slujesc  banul şi pe dracul.
_Vasile şi tu ai fi un guru de succes, mai ales că-ţi plac mândrele. Ia imaginează-ţi în jurul tău mii de adoratoare, iar tu plimbându-te printre ele ca un zeu, vorbindu-le despre iubire. Unii guru propovaduiesc o învăţătura aparte. Spun   că vindecă femeile de boli, de demoni, făcând sex cu ele în diferite posturi.
_Ce trai, frăţioare!
_Şi proastele cred şi te mai şi plătesc.
_Ioane, asta ar fi cea mai bună  afacere!  Ce ar fi să ne asociem amândoi şi să înfiinţăm o secta  din asta.
_Ha,ha,ha! Parcă te şi văd Vasile pe un iaht, înconjurat de fetişcane de 18 ani. Eşti îmbrăcat într-o robă albă, brodată cu fir de aur, pe cap ai o cunună din frunze de laur, iar  în mână un sceptru cu cap de mort, cu care ridici fustele mândrelor.
_Ha,ha,ha!   Îţi merge mintea, Ioane.
_Dacă am fi doi  ticăloşi, am putea  să profităm ca alţii de naivitatea semenilor, manipulând credinţa oamenilor. Eu chiar cred în Dumnezeu .
_Tu şi sfinţii .Te pomeneşti că o să ajungi şi tu vreun sfânt.
_N-am cum.
_De ce?
_Am păcătuit.
_Cu nevastă-mea, nu-i aşa?
_Vasile, nu am vrut...
-Dracul te-a pus.
Viaţa omului pe pământ este o  adevărată luptă.
_Da, o luptă cu lumea, cu diavolul şi cu tine însuţi.Depinde şi de circumstanţele cotidiene.
_O! Da, Ioane! E dificil dacă viata îţi scoate în acelaşi timp în cale o brunetă, o blondă şi o roşcată. Pe care s-o alegi? Femeia să fie o compensaţie?
_Mai adineauri ziceai că e o pacoste,  un blestem …. Ce instabil eşti?
Să nu ajungi la concluzia că noi, bărbaţii, nu suntem perfecţi, avem nişte carenţe, iar femeia a fost creată ca un fel de compensare. Nu vezi că fără ele nu putem trăi !  Nu ne simţim împliniţi dacă nu avem lânga noi pe cea care o iubim. Asta e! Nu avem ce face.
_Femeia e o amăgitoare compensaţie.
_Da, dar ne face plăcere să ne amăgim. Ele ne fac să ne simţim întregi, puternici, inteligenţi. Femeia te face să simti adâncimea satisfacţiei că ai facut un salt ontologic al fiinţei, salt împlinit, atunci când o ai în braţe. Ea îţi dă senzaţia că ai pătruns în misterul universului şi Dumnezeu ţi s-a revelat.
_Tu te lovişi cumva la cap, de incepuşi aşa să filozofezi? Putem  frăţioare să traim  foarte bine şi fără ele. Aia e o falsă satisfacţie care ţine doar câteva minute.
_În zâmbetul ei vezi soarele, luna, stelele....
_Sau  abisul în care o să te prăbuşeşti.
_Ea te face să te simţi împlinit, mulţumit, satisfăcut...
_Te face să te simţi un idiot.Te pune să munceşti ca un rob, fiind mereu nemulţumită. Vrea mereu mai mult şi mai mult. Mereu e nesătulă. Vrea bani  mulţi, excursii la dracu în praznic, să mănânce la restaurant, să se ducă mereu in club, haine de firmă, parfumuri scumpe şi multe altele .
_Femeia e salvarea noastră !
_-E înrobirea noastră. Ioane, trezeşte-te! Ceea ce spui tu cu atâta patos e autoiluzionare. Te înşeli, te minţi singur. Nimeni nu ne salvează, decat noi înşine.
_Se pare că eşti cât pe aci să te înneci în oceanul de pesimism, în care te zbati. Nu începi să meditezi asupra zădărniciei tuturor lucrurilor? Ăsta e efectul alcoolului.
_Nu ştii că beţivii şi copiii spun mereu adevărul?
_ Ca să cunoşti cu adevărat o femeie trebuie să ai o cunoaştere absolută. Sunt tare greu de cunoscut, în esenţă. De cele mai multe ori noi le cunoaştem doar corpurile, nu şi sufletele.
_Crezi că pe ele le interesează sufletul meu? Nici vorbă! Vor bani, bani şi sex.
_Femeia e ca o muzică divină.
_O muzică gălăgioasă, enervantă care-ţi face viaţa un adevărat iad.
_O muzica suavă care te face să crezi că ai ajuns în rai şi-l ai în faţa ta pe Dumnezeu.
_Se vede că dragostea te-a prostit rău de tot. Eşti îndrăgostit, Ioane.
_Ştii de cine.
_Din cate femei sunt în lumea asta, tu trebuia să te îndrăgosteşti tocmai de nevastă-mea?
_Aşa a vrut destinul.
_Se pare că destinul îşi bate joc de noi.
_Suntem robi ai lui. Jucăm după cum ne cântă.
_Da, suntem sclavi şi proşti. Unde eşti Doamne, de nu ne vezi? Cred că ai alte treburi mult mai importante prin Univers,  nu să asculţi doi beţivi ca noi. Iartă-ne şi rezolvă-ne problemele!
_Un ateu ca tine se roagă? Ce minuni face uneori băutura!
_Ioane, esti un mare idiot!  Bă, eu sunt ateu, dar sunt mai credincios decât tine.
_Cum vine asta?
_Îţi explic mâine pe trezie. Acum culcă-te! Vreau să dorm şi să  visez îngeri care mă duc în rai.
  In ziua umătoare straturi de lalele în toate culorile străluceau în lumina blânda a amurgului. Magazinele se închideau, iar Mariana Cernat trecea prin parcul din centrul Focşanului. Aerul era plăcut, iar terasele restaurantelor din apropiere erau pline de oameni.
În faţa  ei se opreşte un bărbat cu un buchet mare de trandafiri care o ţintuie  cu privirea.
Vădit emoţionat întinde florile femeii, care se îmbujorase toată şi cu vocea stinsă spune:
_Tu! Nu pot să cred!
_Mariana, dragostea mea! şi o îmbrăţişează pătimaş.
În apropiere era o frumoasă pădure care îi îmbia, îi atrăgea ca un magnet . Ţinându-se de mână se afundau  tot mai mult în desimea de arbori şi umbre. Păsările ciripeau şi păreau că se bucură şi ele de frumuseţea acestui amurg de primăvară. Priveliştea era minunată, aerul era îmbălsămat de arome, iar ei se plimbau nestingheriţi oprindu-se din când în când  pentru a se privi, dorind fiecare să citeasca in privirea celuilalt vreo slovă sfântă. Se priveau ca doi adolescenţi cuprinşi de o mare emoţie. Ochii lor spuneau tot . De i-ar fi observat cineva ar fi simţit acel fior tainic de care erau cuprinşi .
Privirile le erau nesăţioase, de-a dreptul hipnotice.  Se căutau, se adorau, se îmbrăţişau pătimaş, se înlănţuiau împrăştiind în jurul lor o mireasmă dulce şi  suavă.  Sufletele lor dansau  pe o muzică cerească, doar de ei auzită. Se opresc, se aşează unul lângă altul pe trunchiul unui copac căzut. Bărbatul sărută părul negru, mătăsos, cu miros de flori al Marianei Cernat. Aceasta ridica ochii ei mari, negrii, senini, care emanau  o putere magică, fascinantă . El îi ia mâinile între ale lui, le sărută cu atâta duioşie, tandreţe, emoţie, încât obrajii ei se înroşesc ca ai unei copile.
-Cred  în iubirea,  în fericirea noastră.....
Vorbea sincer, pasional, emoţionat, încât din ochii Marianei două lacrimi ca doua bobiţe de rouă  încep să se rostogolească pe  obrajii ei frumoşi .
_Am fost însetată de iubirea ta, de libertate, de cunoaştere . Întotdeauna m-a chinuit dorul de tine, iubirea mea dragă. Cât  te-am iubit şi te iubesc!
Ajunsesem să vorbesc de una singură cu vântul,  apa,  cerul,  stelele,  pământul, gândindu-mă mereu la tine . M-am  rugat  la toţi îngerii să aiba grijă de tine. Mă rugam firului de iarbă, florii câmpului, pietrelor, stelelor şi lui Dumnezeu să-ţi vorbeasca despre iubirea din inima mea.
_Te privesc şi nu-mi vine să cred .. Nu mai mă satur să te ascult, să te privesc. Parcă traiesc un vis.
Îngenunchează în faţa ei  înlănţuindu-i  uşor genunchii, tremurând tot de o dorinţă nestăpânită. Ea l-a implorat să se ridice. A luat-o în braţe ca pe un copil şi s-a aşezat pe iarba crudă, ţinând-o în braţele lui ca pe o comoară. O cuprinsese cu braţele amândoua în jurul mijlocului, şi o simţea strângându-se toată la pieptul lui ca un copil. Amândoi  doreau să se topească , devenind un trup, un suflet şi o inimă.
_Mariana, dragostea mea !şopteşte sărutându-i patimaş buzele.
_Te iubesc, dragul meu.Datorită ţie am descoperit adâncimea dragostei, forţa şi focul viu al iubirii .
Îi răspunde  încolacindu-şi  braţele în jurul gâtului  sărutându-l cu lăcomie.... După un timp se opreşte spunându-i:
_Am vrut să  mă abandonez destinului, am vrut să renunţ la tine, am vrut să mă sacrific pentru o idee, pentru un ideal, dar fara tine, orice aş fi vrut să fac mi se parea pustiu.  Totul părea sterp, fără sens, în viaţa mea. Oricât încercam să mă mint, să mă amăgesc, era  ceva care mereu îmi amintea de tine. Am încercat din răsputeri să mă detaşez de tot ce e lumesc şi să-mi vindec sufletul, dar....
Mi-eşti drag! Îmi eşti atât de drag, şi îi sarută ochii. Ştii, când eram în mijlocul naturii se întâmpla ceva magic.Îmi închipuiam tot felul de întâmplări, visam cu ochii deschişi că sunt cu tine, că mă tii ca acum în braţele tale. Oriunde mă duceam aveam impresia că te zăresc. Priveam o floare,  un fluture, o frunză si-n minte îmi venea numele tău .
_Gândurile tale au fost atât de puternice, încât  vântul le-a purtat pe aripile lui şi mi-a înfăşurat inima cu ele.  Mereu te-am simţit aproape de mine, de inima, de sufletul meu, chiar dacă între noi erau sute de km.
_Am crezut că activitatea mea din cadrul sectei mă va ajuta să te uit, dar orice aş fi făcut, totul era zadarnic. Am încercat să-mi luminez toate ascunzişurile sufletului, să înţeleg ce vreau, ce-mi doresc de la viaţă. Am fost dezgustată de lume, de prieteni, de societate, de nesfârşitele suferinţe, gândindu-mă  că cel mai bine ar fi să renunţ la plăcerile acestei lumi şi să duc o viaţă solitară. Lumea  cu iluziile ei a început să mă lase rece, indiferentă, nu mai mă interesa. Dar oricât fugeam, realizam că nu murisem în interior, chiar daca asta îmi doream,uneori. Vechea mea pasiune pentru tine din când în când răbufnea în inima mea. Mereu îmi repetam că trăirea  mea în trecut  e degradantă, că   trebuie să-mi impun , să fac un efort supraomenesc să te uit, dar nu am reuşit. Sunt doar un om.
_Toate acestea sunt de domeniul trecutului. De acum vreau să văd pe faţa ta doar zambet şi fericire. Te ador, iubirea mea. Acum suntem împreună şi aşa vom fi mereu . Mă simt legat de tine ca acest brad de pământ, ca soarele de cer....
 Cuprinde fata lui  în palmele ei şi privindu-l în ochi îi spune:
_Sunt a ta şi numai a ta. Pentru tine sunt în stare de orice nebunie. Doar ai văzut, nu ?
_Ai renunţa de dragul meu la sectă?
_Am renunţat de mult, dar nu am vrut să-ţi spun. Am înţeles că era un drum greşit, o rătăcire.
_Nici nu-ţi închipui cât de fericit mă faci spunându-mi acest lucru. Dacă ai renunţat la sectă de ce nu te-ai întors acasă?
-Vasile !  Aşteptam să vii să mă iei. Vroiam să mă doreşti acasă.  Cum de ai venit ?
-Am înţeles într-un târziu cât de mult te iubesc. În dimineaţa asta  un prieten din copilărie mi-a zis când ne-am despărţit : “Nimeni nu are voie să despartă ce Dumnezeu a unit”.













miercuri, 20 ianuarie 2016

INCERTITUDINI

"Din iubire ne-am născut
Pe măsura iubirii am fost alcătuiţi
După iubire tânjim.
Iubirii ne încredinţăm."(Ibn Arabi
)
                                                   INCERTITUDINI
                                                      Capitolul VII

Mariana Cernat după ce-i jucase acea farsă soţului  se întorsese la Focşani  plină de îndoieli.  Noaptea, singurătatea o îmbiau la meditaţie. Privea  luna plină care părea un mare glob de argint cu veneraţie, ca pe o divinitate care conduce toate lucrurile din astă lume. Era îmbrăcată cu o rochie galbenă, iar părul îl avea strâns într-un coc la spate. Se îndreaptă spre fereastră şi contemplând cerul înstelat gândeşte: "Avea dreptate Goethe când spunea că "natura este haina vie a lui Dumnezeu.....după cum sufletul nu poate fi înţeles decât prin corp, tot astfel Dumnezeirea numai prin natură."
 Viaţa mea a fost o furtună cu vânturi năprasnice, cu valuri uriaşe,  care au vrut să mă doboare .
O profeţie veche spune că atunci când Siria va cădea, pe pământ va apare o învăţătura veche de mii de ani. Îi mulţumesc cerului că m-a ales  printre cei care au acces la această învăţătură, ascunsă profanilor şi cunoscută doar de iniţiaţi.
Dobândind această cunoaştere viaţa mea a capătat un nou sens.
Am fost până la hotarele morţii, am văzut-o pe Proserpina, pe zeii Cerului şi ai Infernului şi m-am întors trecând prin toate elementele.
Ce frumos a fost la iniţierea mea! Am avut atâtea emoţii, dar toate s-au risipit ca un fum când am privit imensitatea albastră a cerului.
M-au îmbrăcat într-o robă albă, pe cap mi-au pus o cunună din frunze de laur, iar în mână mi-au dat o lampă de cristal.
Ceremonia de iniţiere s-a desfăşurat într-o frumoasă poieniţă din munţii Bucegi. Eram înconjurată de verdeaţă,de flori, de păsări, de pomi, de stânci şi de un frumos izvor cu apa limpede, rece, cristalină.
Era atât de frumos locul ales şi parcă se simţea în acea frumuseţe a naturii spiritul divin.
Farmecul naturii pe care îl degustam în acele clipe, pacea ei se revărsa în valuri tumultoase asupra sufletului meu dornic de  descifrarea, de pătrunderea misterului.
Asistam uimită la spectacolul exuberant al naturii şi începeam să mă simt din nou copil.
Parcă în acea zi mă renăşteam din nou şi-mi doream să îmbrăţişez, să strâng la pieptul meu întreaga viaţă a lumii.
Covorul verde al ierbii brăzdat cu umbrele trecătoare ale norilor de argint părea că se mişcă şi şopteşte ceva nedesluşit la trecerea paşilor mei.
Totul părea cuprins de o graţie  care-mi da nu numai pace, dar şi bucuria contemplaţiei  frumuseţii naturii, a cerului, a vieţii, a lui Dumnezeu.
Mă simţeam atât de fericită de parcă Dumnezeu se sălăşuise în inima mea.
Privind măreţia şi frumuseţea unui copac din faţa mea , admirându-i trunchiul, nodurile, crengile, frunzişul des, nu puteam să nu mă gândesc că în orice creaţie este o conştiinţă, o forţă sigură şi calmă care lucrează în orice creatură.
Munţii erau atât de frumoşi prin măreţia lor,dar şi prin curbele lor zvelte. În acel moment sufletul meu se unea cu sufletul firului de iarbă, al copacului, al muntelui, al apei, într-o universalitate a spiritului.Cât era de frumos totul!
Ştiam că divinul întrece în frumuseţe realitatea superficială, trecătoare. Îl simţeam într-o realitate inaccesibilă omului, şi-mi da un sentiment de micime, şi o stare de dependenţă, de dorinţa de a-l atinge.
Gândeam ca Avram:"Acum am început a grăi către Domnul şi eu sunt pământ şi cenuşă."(Facerea).
Simţeam că am murit pentru lume şi  regăseam drumul spre divin.
Cuvintele: frumos, bine, iubire, curaj, adevăr, speranţă se contopeau în cuvântul sublim Dumnezeu.
Doream să-mi crească aripi care să mă înalţe la cer, să mă înconjor de curcubee, să ating absolutul şi să mă topesc în lumina lui.
Da, "Domnul împărăţeşte, îmbrăcat în frumuseţe".(Psalmi)
A doua zi după plecarea soţiei Vasile Cernat se afla în curtea firmei unde lucra şi verifica dacă totul era în regulă la ultimul transport de piese pentru Franţa. Privind tirul cum se îndepărtează, fără să vrea, îi vin în minte  scenele când nu şi-a recunoscut soţia ,crezând că este o străină pe care o cucerise pe facebook. Amintirile încep să-l năpădească în valuri, şi o dulce melancolie pune stăpânire pe el. Priveşte albastrul cerului  pe care fugeau nori mari albi şi gri. Soarele ca un glob mare de aur strălucea, dar nu mai avea puterea  din vară. Acum chiar era plăcut să stai la soare.Toamna era şi atunci când a cunoscut-o . Avea o faţă  frumoasă rotundă de copil, cu ochii mari şi căprui, cu buze subţiri şi  un păr negru ca mura câmpului, tuns scurt baieţeşte. A fost atras din prima clipă de ea. Era atât de liniştită, de senină şi emana o căldură stranie. Când se întâlneau se îmbujora, iar el nu ştia  cum să o abordeze şi era  tare timid.
Într-o zi i-a spus că vrea să-i aducă nişte cărţi  care lui i-au plăcut tare mult. Puntea aceasta care a construit-o s-a dovedit a fi rezistentă, descoperind că era pasionată de literatură. Datorită cărţilor  se întâlneau destul de des, ele devenind legătura dintre ei. Erau atraşi unul de altul în mod irezistibil. A fost   fermecat de căldura, înţelepciunea, de graţia ei feminină fără niciun fel de ostentaţie.  Era mai mică cu doi ani decât el , dar părea mult mai matură în gândire .  Ce emoţionat a fost când a sărutat-o prima dată! Mama lui a îndrăgit-o din prima clipă, dar cum putea cineva să nu îndrăgească acel înger de fată? Era atât de pură, de cuminte şi de ambiţioasă!
După ce s-au căsătorit şi s-au mutat în apartamentul pe care i l-a dat întreprindera , a avut aşa mari emoţii de parcă da vreun examen.
"Parcă o văd cu şorţuletul alb şi cum se rotea iute prin casă spunând cum să fie aranjată mobila. În fiecare zi o descopream şi o iubeam tot mai mult. Îi admiram răbdarea şi ambiţia .
După ce s-a născut băieţelul nostru nu a vrut sub nicio formă să renunţe la servici. Mergea  la servici, la facultate şi avea grijă şi de casă. La treburile casei o ajutam  mereu.
Când mergeam la teatru se îmbrăca nu ţipător ca alte femei care vor să iasă în evidenţă, ci sobru, discret. Când  învăţa îi duceam cafeaua, nesăturându-mă să o privesc, gândindu-mă că această minune de femeie e a mea şi numai a mea. De la ea  am învăţat să fiu stăpânit, obiectiv, uman.
Uneori,  umpleam casa de flori şi presăram  petale de flori peste ea. Ce fericiţi eram! Cum sărbătoream la lumina lumânărilor câte un eveniment, doar noi doi.  Nu ne trebuiau intruşi, ne aveam unul pe altul şi ne era de ajuns. Era tot ce îmi doream.
Amândoi eram dornici să plecăm, să hoinărim, să descoperim noi locuri. Plecam în excursii, drumeţii, în ţară şi peste hotare.
O sărutam şi o strângeam în braţe şoptindu-i :"Mi-a fost azi atât de dor de tine! Te iubesc, Mariana!
Într-o toamnă frumoasă ca aceasta am fost la părinţii mei care au casa aşezată între dealuri,
la poalele unei frumoase păduri de stejar, iar prin faţa trece un pârău care e mai tot timpul secat.
Era o zi  frumoasă, senină şi de pretutindeni venea un miros de fân cosit. În adierea vântului se auzea cum cădea câte o nucă din bătrânul nuc din spatele casei. Păsărelele cântau şi noi stam pe o pătură şi admiram frumuseţea  pădurii. Mi-am înfundat faţa în părul ei negru cu miros de flori , am sărutat-o lung şi am făcut dragoste acolo. Mi-e dor de tine, Mariana! Când s-a schimbat totul?
 Mi-e dor de acele timpuri când ne iubeam ca doi nebuni! Mi-e dor de noi.! O să-ţi fac o surpriză nevastă. Diseară o să vin la Focşani."
                                              *

Un vânt adie şi arborii ruginii dăruiesc pământului frunze aurii.  Trecuseră trei  ani de la dispariţia Estherei, iar Ioan Panait era tot trist. Relaţia lui cu Mariana Cernat încetase de mult, aceasta spunându-i că vrea să fie o perioadă singură, să mediteze la situaţia lor. Moartea neaşteptată a Estherei o bulversase . Ioan nu-şi găsea locul şi se simţea ca un beduin chinuit de sete în mijlocul pustiului. Apa pe care o dorea şi după care tânjea  sufletul lui  era Mariana, dar ea refuzase orice apropiere. 
Deschisese fereastra şi inspira aerul rece şi curat al dimineţii. Se simţea cuprins de o mare tristeţe. Privea soarele şi parcă ar fi vrut să-i ceara ajutor, să-i vindece suferinţa. Mai avea o zi din lungul concediu şi nu  avea chef de nimic.  Era chinuit, asaltat de tot felul de gânduri care nu duceau nicăieri, care nu rezolvau nimic. Ar fi vrut să opreasca acel marş triumfal  prin mintea lui, dar nu reuşea. Devenise aproape obsedat de soţia lui Vasile şi  gândea:
 “Mariana are o personalitate complexă.
Uneori, pluteşte într-o nebuloasă inconştientă, parcă e în altă lume.
O fi având momente de anxietate, o fi chinuită  de angoase. De unde să ştiu  ce se petrece în sufletul şi mintea ei? E reticentă, nu-mi povesteşte mare lucru. Într-o zi am avut senzaţia că se teme de mine. Dar de ce? Ce ascunde? Ce secret are?
Între noi a  apărut acea legătură profundă:obişnuinţa. Când e supărată s-a obişnuit să mă caute. Când este fericită  uită de mine. Uneori îmi scrie cu atenţie, cu grijă, ca şi cum ar împlini o datorie sacră, ar oficia o mare taină. Alteori e rece, indiferentă şi plictisită. În ultimul timp s-a schimbat, iar refuzul ei de a ne vedea mă înebuneşte. Nu-mi place s-o iscodesc , să-i cer explicaţii, să intru cu forţa în sufletul ei.
   Am simţit că trebuie să  o ajut, să  o susţin moral, când spunea că are probleme cu Vasile. Am vrut să-i mângâi sufletul rănit, să-i oblojesc rănile inimii, dar nu ştiu dacă am reuşit nici  în cea mai mică măsură.
Am fost sincer , am îndrăznit să-i spun ceea ce-mi sta pe suflet  de atâta timp. Poate ca am fost  patetic, jalnic, chiar penibil, dar am spus adevărul şi m-am  liniştit. 
 De multe ori m-a băgat în ceaţă. Cu ea azi e soare, mâine e nor, poimâine începe furtuna. Mereu sunt suişuri şi coborâşuri, iar pe mine lucrurile inconstante mă obosesc. E capricioasă. Nu ştiu ce să cred. Poate că sufletul ei este frământat de probleme, de griji. Poate că se simte singură, părăsită, convinsă că totul e iremediabil şi fără rost. Poate că are şi ea gânduri negre şi insomnii câteodată. Cine ştie?   Cred că are nevoie să fie răsfăţată, ocrotită, iubită. Mi-am dezvăluit sentimentele fără reticenţe. Nu am reuşit să tac, nu am putut ascunde că o iubesc. Am văzut-o  avidă după fericire . Nu de puţine ori am desfăcut firul în patru, am analizat fiecare cuvânt, fiecare gest. Le-am întors, le-am sucit pe toate părţile, uneori exagerând, alteori tragând concluzii pripite. Am exagerat făcând o tragedie din orice fleac. Au fost momente când totul între noi devenise tristeţe. Mă simţeam atât de rău şi singurul lucru pe care-l doream era s-o  uit, să nu-mi mai amintesc, dar nu am reuşit. Azi era soare, iar mâine începea furtuna. Este complicată!  E tare greu de înţeles şi de ajuns la sufletul ei. Nu vrea să ştie nimeni ce se petrece în mintea ei. Hm! Pe mine nu mă duce! Ştiu că în ea se ascunde un copil cu o inimă uriaşă. De aceea o iubesc.
Am încercat să evit contrazicerile,disensiunile, gândindu-mă că sunt doar un om şi s-ar putea  să greşesc în analiza faptelor. I-am apreciat unele idei, am încurajat-o  când se simţea slabă, deprimată. Am iubit cu o iubire dincolo de dorinţă, dincolo de prejudecăţi, cu o iubire pură, curată. În ultimul mesaj mi-a scris:”Îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce fac, ceea ce spun şi ceea ce gândesc. Poate că eu sunt creatoarea a ceea ce experimentez în aceasta viaţă. Aş vrea să redescopăr inocenţa şi să privesc totul iar cu ochii aceia mari şi miraţi de  copil, care vedeau miracole la tot pasul. Încerc să accept ceea ce nu se poate accepta, să iert ceea ce nu se poate ierta şi să dau ceea ce nu sunt obligată să dau. Vreau să semăn gânduri de dragoste, de bunătate, de iertare.”
Ciudat acest mesaj!  Am s-o caut să lămurim lucrurile. Sunt un om simplu care iubeşte profund şi nu vreau să mă las distras de lucrurile care vin şi pleacă. Nu de puţine ori am simţit că  mi-a întins o plasă  de iluzii , de adevăruri pe jumătate. Nu-mi place să mă amăgesc. De ce nu m-am dăruit unui ideal? De ce inima mea  suferă şi tănjeşte după  Mariana ?
De ce nu mă pot dezlega de omenesc? De ce simt că între mine şi ea este o legătura ce nu poate fi ruptă cu nimic. Ce taină, ce mister e între noi?
 Ne-om fi iubit şi în alte vieţi, în alte timpuri, în alte vremuri, pe alte stele?
Stabilitatea interioară, durata  dragostei intangibile dintre noi în aceşti ani mă fac să visez minunat.
Iubirea pentru ea  mi-a dat bucuria înălţimilor spre cer şi a cunoaşterii, mi-a deschis sufletul şi mintea.
Am ajuns s-o iubesc până la divinizare. Doamne, ce mult o iubesc!
Dragostea mea e uneori exaltată, dar   nu se  consumă niciodată. Îmi place să o ţin pe înălţimi sublime şi neatinse.  Poate de aceea a durat, în ciuda tuturor întâmplărilor şi a timpului.
Of, sunt prea sentimental! Acesta este defectul meu cel mai mare.
Un gând straniu şi neaşteptat îmi vine în minte şi-mi spune că ceea ce trăiesc cu pasiune nu este etern, ci doar o fărâmă de iluzie pe care mintea mea a creat-o  pentru a putea suporta realitatea anostă a vieţii.

                                                      *
Afară plouă cu stropi mari şi reci, iar vântul şuieră  printre brazi. Crina simte cum fiori de gheaţă o cuprind. Priveşte  cum lacrimile ploii cad pe brazii din faţa casei. Ei par nepăsători. Stau drepţi cu crengile ridicate spre cer şi sunt indiferenţi la tot ce se întâmplă în jur. Nu le pasă că plouă, ninge, e soare sau furtună.
Eu de ce nu pot să fiu nepăsătoare ca voi?se întreabă. În bătaia   vântului vă mişcaţi crenguţele unii spre alţii ca şi cum aţi vrea să vă îmbrăţişaţi. Nu luptaţi împotriva stihiilor naturii. Le lăsaţi să vină, să-şi facă de cap, şi până la urmă pleacă singure. Ce frumoşi sunteţi!
De-aş fi pictor v-aş picta. De aş avea harul unui poet v-aş dedica un poem, dar cum n-am niciun talent mă mulţumesc doar să vă privesc şi să-mi bucur sufletul admirâdu-vă frumuseţea. În faţa maiestuozităţii voastre mă înclin şi mă simt iar copil. Aş vrea să privesc lumea prin ochii voştri.
Atât de verzi! Atât de puri! Atât de minunaţi! Aş vrea să fiu un brad . Aş vrea să fiu puternică ca voi, dar soarta-mi nu- mi fu  deloc uşoară, iar acest corp  îmi dă de furcă. Oare corpul omului să fie o mască, un costum pe care suntem obligaţi să-l îmbrăcăm pentru a juca un anumit rol în această lume efemeră?
De ce mă simt ca un copil părăsit?
De ce sufletul mă doare de atâta dor?
Aş vrea să fie soare, iarba să crească, iar eu să stau la umbra voastră privind albastru cerului, ascultând ciripitul păsărelelor, susurul izvorului şi şoapta vântului vorbindu-mi despre El. Da, îmi este dor de Dumnezeu. Nu stiu alţii cum sunt, dar eu îl caut fără încetare, în aer, soare, pământ, floare,frunză, piatră, în tot şi în toate. Am atâta nevoie de Tine, Doamne! Unde eşti? Cine sunt eu?
Viaţa mi-a oferit destule lecţii asupra naturii iluzorii a realităţii si am descoperit că singura cale este credinţa, iar drumul spre transcendenţă se află  în mine. Aş vrea să mă pot reconecta la divin. Aş vrea să-mi creez propria soartă la fel ca în legende, aş vrea să am o minte deschisă care să înţeleagă şi să dobândească înţelepciune.
 Lupta cu mine însumi m-a transformat profund. Am murit şi m-am născut din nou.
Viaţa este o căutare, o aventură, o călătorie, o explorare a necunoscutului, un adevărat mister care-mi stârneşte imaginaţia. Încerc  să-mi cumpănesc sinele, să-mi fortific cugetul, iar încrederea în El va alunga toate neliniştile.
Nu-mi place să am legături profunde cu oamenii, nu vreau să fiu dezamăgită.  Nu-mi place să mă ataşez de ceva, de locuri, de lucruri. Îmi este silă să sporovăiesc, să schimb cuvinte anoste cu diverse cunoştinţe. Mai bine prefer să vorbesc cu mine.
     Are vreun sens viaţa asta? Am văzut  oameni dezamăgiţi care caută alinare în alcool, în droguri, în  braţele şi mângâierile   femeilor,  încercând să se ameţească, să se mintă, să –şi creeze iluzia că este liber să facă ce vrea, că poate să-şi permita orice, că el  este important.
 Orice ai face şi ai avea  mereu vei simţi că-ţi lipseşte ceva. Cei care au avut un scop, un ideal în care au crezut până dincolo de fiinţa lor au fost împliniţi. Oamenii care au crezut în izbăvirea omenirii, în puterea şi forţa binelui, în Dumnezeu, au plătit întotdeauna cu viaţa credinţa lor.  Ei  au vorbit despre o ordine divină, despre veşnicie, despre morală ca o lege implacabilă.
Erau oameni de onoare, demni şi morali. În zilele noastre onoarea, demnitatea şi morala au dispărut. Omenirea  în loc să evolueze involuează. Fiinţele umane bâjbâie, orbecăiesc  în întuneric. Au prins gustul viciului, mocirlei şi le place să se tăvălească în noroi.  Cine va scoate omenirea din abisul în care a căzut? De ce mintea omului tinde mai mult spre distructiv, spre rău şi nu spre constructiv, bine şi frumos? Avem libertatea alegerii, dar ce alegem ? Binele sau răul? Lumina sau întunericul? Ignoranţa sau cunoaşterea?
Câţi cred cu adevărat în Dumnezeu?  Ceea ce se întâmpla în temple acum 2000 de ani, se întâmplă şi astăzi în bisericile noastre. Trebuie să vină din nou Iisus şi să dea cu biciul?  Oamenii se vor trezi?
Interesant este  că ceea ce a afirmat de-a lungul timpului unul sau altul filozof, e dezminţit mai târziu.  Mereu au căutat, au făcut descoperiri sporadice, fragmentare, schimbătoare, contradictorii. Când au descoperit câte ceva i-a cuprins trufia, vanitatea nebunească, unii crezându-se chiar supraoameni, sfârşind la ospiciu. Ce ştim? Nu ştim nimic.
 De ce ne naştem, de ce trăim, de ce suferim, de ce murim?  Ciudată este lumea!
Nu de puţine ori fiorul abisului m-a cutremurat. Am trăit sentimente nedesluşite, inexplicapile. Am trăit stări de conştiinţă  misterioase, care mi-au dezvăluit o forţă ascunsă ce întrece orice raţiune.
 Ciudată e viaţa omului! Venim în lume neştiutori şi plecăm aproape la fel. Învăţăm fel de fel de lucruri, ca în final să ajungem la concluzia că nu ştim nimic.
Sant pasionată  de mistere. Mi-am vârât nasul prin antroposofia lui Steiner, prin ezoterism, spiritism, shamanism ….., dorind să aflu, să învăţ, să cunosc cât mai mult.
M-am convins de un singur lucru: Nu ştiu nimic.
Nu sunt un papagal să repet inepţiile spuse de alţii. Mereu am fost Toma necredinciosul, mereu m-am îndoit de ce am văzut, de ce am citit, încercând să văd scopul acelui mesaj, acelei dogme. Nu am crezut ce zic unii sau alţii. Nu cred în teoriile nimănui, în dogmele unora sau altora. Intuiţia îmi spune că totuşi,  creştinismul  e calea, e cheia, care duce spre adevăr. Că a fost modificat sau nu, asta nu ştiu, dar în esenţă e religia care rezonează cu inima mea.
Ţin la tradiţii, îmi respect strămoşii, ţara, pământul şi religia  în care m-am născut şi o să şi mor. Cred că înainte de orice, omul  trebuie mai întâi să-şi cunoască şi să-şi valorifice potenţialul psihic, să se autocunoască.
Toată viaţa învăţăm, iar greşelile pe care le facem ne sunt un fel de educatori, dacă suntem atenţi şi privim în urmă. Erorile reprezintă experienţe din care trebuie să înţelegem ceva , iar obstacolele ne întăresc, ne călesc.
Întotdeauna am respectat valorile fundamentale care mă definesc ca om.
Am încercat să menţin un echilibru între 
vis şi realitate, creativitate şi realism, libertate şi responsabilitate.
Mereu mi-am propus să fiu realistă, pragmatică şi optimistă, dar nu întotdeauna am reuşit.  Nu de puţine ori sufletul meu a fost zbuciumat de tristeţi metafizice .Dar până la urmă am învăţat să admit, să accept, să înţeleg schimbările ce se petrec în jurul meu şi am realizat că au avut efecte benefice .
Mereu le-am spus oamenilor să aiba încredere în ei, în potenţialul lor, să fie curajoşi, să aibă iniţiative, să persevereze şi să fie convinşi că într-un final vor reuşi ce şi-au propus.
“Nu uita niciodată că eşti om.”(Filemon)
Atunci cand începi să te autocunoşti devii conştient de valoarea ta şi automat creşte şi încrederea în forţele tale proprii. Deci, important este ce a zis Socrate :”Cunoaşte-te pe tine însuţi”. “Puterea caracterului întrece pe cea a inteligenţei”( Emerson)
Să fii răbdător, perseverent, realist, să înveţi mereu, să obervi, să experimentezi, să testezi şi să nu fii ca mine, cu capul în nori visând la stele şi galaxii albastre. A te cunoaşte pe tine însuti e în primul rând o problemă de autorespect,de responsabilitate personală. Fiecare om este un individ unic, cu individualitate proprie, o persoană cu personalitate, cu un temperament înnăscut, cu anumite aptitudini şi cu un anumit caracter care se formează de-a lungul existenţei, influenţat de educaţie, de experienţele trăite.
”Forţa morală se cunoaşte în lupta împotriva patimilor.”(Gh. Rickert)
Valorile în care cred au capacitatea de a-mi  orienta gândurile, sentimentele, acţiunile şi convingerile . Atunci când  am trecut  prin perioade grele nu mi-am pierdut curajul, încrederea în Dumnezeu că totul se va sfârşi cu bine. Parcă auzeam un înger care-mi şoptea mereu :”Fii calmă! Fii optimistă! Fii hotărâtă! Fii realistă! Fii înţeleaptă!
Iar eu eram dărâmată, dar acea voce interioară  avea forţa să mă ridice, să mă înalţe, să-mi dea speranţă, încredere şi credinţă .
 Într-o relaţie,  importantă este cunoaşterea reciprocă, respectul, echilibrul, comunicarea deschisă, sinceră, înţelegerea şi afecţiunea reciprocă.
 De multe ori avem nevoie de tact, de diplomaţie, de abilitate, de  autocontrol şi mai ales de echilibru emoţional şi afectiv. Familia e cea care  oferă stabilitate, certitudine, siguranţă, echilibru, susţinere.

Cerul de două zile plânge într-una. Ce mister ascunde ? Ce se ascunde în străfundurile sale? Dar, în adâncurile fiinţei mele? Cine mi-a hotărât acest  destin care-mi condiţionează existenţa? Cine-mi trimite  un potop de gânduri ?

  Nu-şi termină gândul cand intră Magda nervoasă spunând:
_Stii ce au facut?
_Cine?
_Diavolul şi amanta lui?
_Nu înţeleg! Ce diavol? Ce amantă? Despre cine vorbeşti?
_Despre Vasile şi târfa lui, personajele mele.
_Ha,ha,ha! Am uitat că tu observi de la distanţă viaţa acestor oameni şi scrii ceea ce vezi. Ce au făcut de eşti aşa nervoasă?
_Mizerabilii ăştia m-au blocat.Nu mai pot să-i urmăresc pe facebook.
_Asta era?
_Da. Dezastru! Catastofă! Adio roman! De unde mai mă inspir  acum?
_Ai dreptate! Ce tragedie! Ţi-au făcut-o! Ha,ha,ha!
_Ticăloşii! Tocmai când eram aproape de final.....
_Eu zic că e mai bine aşa.
_De ce?
_Cum tu ai prostul obicei să redai exact conversaţiile lor, poate te dau şi în judecată ...
_Da, el e capabil de aşa ceva.
_Gândeşte-te cum a procedat cu mine...Dar l-am iertat.
_Fiindcă eşti naivă.
_Nu ştia ce face.
_Crina, ştia perfect.
_Ai scris vreun capitol?
_Numai unul? Am scris 4. Îi urmăresc de 7 ani. Acum, mai scrie Magda, dacă mai ai ce !
_Lasă, nu e sfârşitul lumii. Ce scriitoare eşti tu dacă povesteşti doar ceea ce vezi?
_Tocmai asta e. Nu sunt scriitoare. Eu doar observ personajele în viaţa reală şi povestesc exact ce văd. Atâta tot. Iar acum ce mă fac?
_Ce păcat! O să rămâi cu romanul neterminat. Dar tu nu ai deloc imaginaţie?
_Nu mi-am folosit-o. S-o fi atrofiat.
_Hai nu mai fi supărată! Stai jos! Linişteşte-te! Până se face friptura, curăţă şi tu usturoiul.
_Îmi vine să mor de ciudă.
_Vezi că oamenii curioşi  şi furioşi  nu trăiesc mult.
_Poate că aş putea să-mi imaginez, dar eu vreau realitatea.
_Lasă că aflăm noi cum stau  lucrurile în paradisul desfătărilor. Draguţa de tine! Bucură-te!
_De ce?
_Ai auzit de vederea la distanţă?
_Da. Dar nu o să plătesc acum unul cu puteri paranormale să-mi descrie ce face Vasile !
_Ha,ha,ha ! Credeam că de dragul artei ai fi dispusă să faci orice sacrificiu.
 Ce mai face prietenul tau?
_Bine. M-a învăţat astrologie, numerologie.
_O! Te-a iniţiat în ezoterism.
_Vrei să-ţi fac astrograma?
_Nu.Uf! Nu se mai face puiul ăsta mai repede ! Cum ai zis că-l cheamă pe prietenul tău?
_Uitucă mai eşti!
_Ştiu! Mi-am adus aminte! Ştefan, nu ?
Ai grijă să nu descoperi într-o zi că Stefan al tău e tot un diavol ca Vasile.
_Ştefan! Crina, nu-l cunoşti. E un om minunat!
_Tocmai aste e problema: e om.
_Nu înţeleg!
_Deci, în el există  binele şi răul, îngerul şi diavolul. Acum, tu îl vezi ca un înger, dar s-ar putea să vină o zi, în care ai să  vezi şi diavolul din el.
_Nu. Nu se va întampla niciodată acest lucru.  Stefan al meu e un adevărat înger.
_Magda, sper din tot sufletul să fie aşa. Hm! Ce bine miroase! Gata! S-a copt. Hai la masă!
_Ştii cu cine m-am întâlnit azi?
-Cu  cine?
 - Cu Ioan Panait.
_Tot la Sibiu locuieşte?
_Da. E îndrăgostit de Mariana Cernat.
_De soţia lui Vasile?
_Cred că Ioan va reuşi să o scoata pe Mariana din sectă. Am convingerea asta.
_Iubirea face întotdeauna minuni.
 _Ioan  mi-a povestit ca s-a întâlnit cu Mihaela Barbulescu.
_Parcă era la Oradea. Mi-a zis mama că i-a murit soţul şi lucrează ca detectiv particular.
_ Mihaela a fost angajată de nevasta lui Vasile să-l urmărească.
_O! Si?
_A  avut o slăbiciune pentru Vasile şi nu i-a spus adevărul Marianei.
_Or fi avut şi o aventură.
_Ceva a fost între ei, dar se pare că a dezamăgit-o .
-Auzisem ca Ioan se căsătorise cu o călugăriţă.
_Da, s-a căsătorit cu o fată Esthera  care a crescut la mânăstirea unde stareţă e mătuşa lui. Fata avea 18 ani când a cunoscut-o. S-au plăcut, s-au îndrăgostit şi  a rapit-o de la mânăstire.
_Ce romantic!
_Da, dar fericirea lor nu a durat mult, fiindcă cel cu coarne şi-a vârât coada şi Esthera a plecat în Italia.
_L-a părăsit?
_Da, pentru că într-o zi a descoperit că Ioan al ei tânjea şi o iubea încă pe Mariana Cernat cu care avusese o aventură în India, când ea fusese la un congres al sectei.
_Dumnezeule!
_Cum a aflat?
_I-a citit mesajele pe net.
 -Hai să mâncăm, că se răceşte!
_Cred că o să rescriu romanul.
_Până la 70 de ani ai destul timp.Ai scris şi despre mine?
_Da.
_O sa-l publici?
_Eu nu l-am terminat şi tu te gândeşti ....Până o să-l termin de scris or sa dispară toate editurile. Oricum,ştiu că nimeni nu se va  încumeta să-l publice.
_De ce crezi?
_Pentru că nu se încadreaza în noul curent.
Vorbesc  de morală, de valori..... Sunt demodată.
Acum se vorbeşte despre o altfel de morală, despre profanare a tot ceea ce considerăm sfânt, bun, frumos.
Urâtul, grotescul, gunoiul, morbidul au ajuns să fie considerate artă şi valori.
Căutătorul de frumos, de adevăr e luat în râs, batjocorit.
Încerc să scriu un roman realist, rupt din viaţa zilelor noastre, dar nu-l va citi nimeni în afară de mine şi de tine. Tu nu vezi ce se promovează ?
Ca să am succes ar trebui să proslăvesc, să  ridic imoralitatea la rang de religie.
_Ai zis bine! Asta este noua religie pe care vor să ne-o impună şi care spune:"sexul e divin", "oamenii sunt stele",  "omul e Dumnezeu".
Numai sărutaţi fratilor icoane, ci faceţi sex, murmuraţi mantre, şi pupati fundul unui ţap care o reprezintă  pe marea zeiţă.
 Iarta-mă Doamne! Încep să cred că trăim într-o lume  din ce în ce mai nebună.Trăim într-o lume de orbi, de surzi, care se lasă foarte uşor manipulată .
_Crina, de ce te miri?
_Da, ştiam că aşa se va întâmpla. Mulţi sfinţi creştini au profeţit acest lucru. Priveşte în jur! Cu cât mai multe biserici, cu atât necredinţa şi uitarea de Dumnezeu se întinde ca o plagă. Nietzche a avut dreptate? Dumnezeu nu mai există în inimile oamenilor? Dumnezeu a murit?
 Iisus a spus ca noi suntem templul lui Dumnezeu, dar oamenii nu au înţeles. Au construit şi construiesc temple exterioare, uitând de adevăratul templu care este omul însuşi.
Nu au înţeles nimic din tot ce a propovăduit Iisus.
_"Dacă vrei adevărul -caută şi suferă"(Nietzche)
_"Un om este pentru celălalt conştiinţa sa, şi lucrul acesta e important mai ales dacă  celălalt n-are, de regulă una."Da, a avut dreptate Nietzche. E trist că suntem conduşi şi manipulaţi prin toate mijloacele de oameni fără conştiinţă.Decât să pierd timpul  privind la televizor mai bine privesc un copac, o floare, un fir de iarbă , o piatră, o boabă de rouă  şi meditez la cât este de frumoasă natura şi cum omul distruge tot ce atinge. Omul parcă numai este om, ci pe timp ce trece se transforma în diavol.
Omenirea parcă a devenit posedată, încât încep să mă întreb dacă nu cumva Steiner a avut dreptate când vorbea de evoluţia omului.
_Eu zic să nu te mai gândeşti la ce au zis alţii, ci mai bine aleargă şi tu ca ceilalţi după bani, glorie, celebritate.
_Nu m-au interesat şi nu mă interesează aceste lucruri.
_Dar tu ce vrei?
_Să înţeleg de ce am venit aici. Cu ce scop? Care e sensul vieţii? Mă chinuiesc o mulţime de întrebări. Lucrurile ciudate, stranii, care mi s-au întâmplat m-au convins că omul trăieşte într-o mare minciună, într-o orbire permanentă.
 Vreau să ajung la adevăr.  După  el tânjeşte sufletul meu.