IERUSALIM

 IERUSALIM  

 

Dormisem bine, fără vise, la hotel Paradis din Betleem. Când am deschis ochii, privirea mi-a rămas pe floarea sângerie a unui frumos crin imperial, care trona într-un ghiveci pe măsuţa maronie de la oglindă. Am deschis fereastra, dorind să admir răsăritul soarelui. De obicei mă trezesc dimineaţa devreme, dar acum fusesem trezită de vocea muezinului care chema credincioșii, din vârful minaretului, la rugăciune. Soarele nu răsărise încă, iar peste stradă erau locuinţe ale palestinienilor care aveau pe toate acoperişurile instalaţii de apă. După un duş şi un schimb de impresii cu Asineta, colega de cameră, am coborât la micul dejun, care a fost destul de variat şi bogat. Palestinienii sunt foarte atenţi şi amabili cu turiştii. Mulţi cunosc limba engleza, iar surpriza a fost mare când am auzit vorbind româneşte pe multi comercianţi, care-şi vindeau produsele la preţuri modice. Casele erau curate, iar oamenii liniştiţi, deschişi, frumoşi. Am părăsit Betleemul, nu înainte de a vizita un magazin de icoane, unde am făcut cumpărături simbolice pentru cei dragi şi ne-am îndreptat spre centrul lumii, cum este numit Ierusalimul.  

 

Ierusalimul se găseşte în munţii Iudeii, la 30 km de râul Iordan şi Marea Moartă şi la 60 km de Marea Mediterană. Când priveşti de pe Muntele Măslinilor, Ierusalimul Vechi, care este înconjurat cu un zid înalt cu mai multe porţi, îţi apare în raza vizuală o cupolă aurită, denumită Cupola Stâncii. Aceasta este situată pe muntele Templului, loc sfânt pentru arabi , dar şi pentru evrei. Între Ierusalimul Vechi care seamănă cu o cetate şi Muntele Măslinilor care este spre răsărit este Valea Chedron, unde se găseşte un cimitir enorm. Pe Muntele Măslinilor în partea de vest este grădina Ghetsimani, locul unde Domnul s-a rugat . Ierusalimul este oraşul cel mai vizitat din lume, fiind centrul mondial a trei religii: Crestinism, Islam si Iudaism. Pentru musulmani este al III-lea loc sfânt după Meca şi Medina, locul unde Mahomed s-a înălţat la cer, pentru evrei este locul unde slava lui Dumnezeu s-a coborât în Templul lui Solomon, iar pentru creştini este oraşul lui Iisus, unde a fost crucificat şi a înviat. Dacă pentru creştini Mormântul Sfânt este cel mai sacru loc din Ierusalim, pentru evrei este Zidul Plângerii, ce a rămas din al doilelea templu.  

 

Istoria Ierusalimului se pierde în negura timpului. Prin jurul anului 1006 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de împăratul David, care-l înconjoară cu ziduri şi construieşte pe Sion o fortăreaţă militară numită Turnul lui David. Fiul lui David, Solomon, în anul 962 î.Hr. a construit un frumos templu. Ierusalimul va fi cucerit şi templu distrus de Nabucodonosor în anul 586 î.Hr. şi evreii duşi în robie babiloniană. După 70 de ani, evreii construiesc cel de-al II lea templu sub conducerea lui Zorobabel. Prin secolul al II lea î.Hr. oraşul este pustiit de Antioh Epifanul, împăratul Siriei, care devastează şi templu, care este refăcut mai târziu de fraţii Macabei. După câţiva ani Ierusalimul devine colonie romană. Irod cel Mare reînnoieşte, reface templul şi consolidează zidurile Ierusalimului . În acest templu a stat Fecioara Maria 12 ani, aici preotul Zaharia a aflat că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul. Aici a fost adus Iisus la 8 zile, la 40zile şi la 12 ani când a uimit pe bătrâni cu înţelepciunea Sa. În acest templu a făcut minuni, a vindecat, a mustrat pe farisei şi cărturari, a izgonit şi răsturnat mesele celor ce făceau negoţ zicând: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile. Iar voi aţi făcut-o peşteră de tîlhari”. În anul 70 romanii distrug templu, iar în anul 132 Ierusalimul este distrus de către romani în întregime, în urma unei răscoale. Adrian începe reconstruirea Ierusalimului şi îi schimbă numele în Aelia Capitolina. După anul 330 Constantin cel Mare zideşte mai multe biserici creştine, începând cu Biserica Sfântului Mormânt. În anul 614 perşi cuceresc şi distrug Ierusalimul , iar în anul 628 e recucerit de bizantini, ca în anul 637 să fie cucerit de arabi, pentru aproape cinci secole. În anul 1099 este cucerit de cruciaţi, care stăpânesc timp de 88 de ani, până în anul 1187când e cucerit de sultanul Saladin al Egiptului . Ierusalimul e sub stăpânire arabă până în anul 1516 când este cucerit de imperiul otoman condus de Soliman Magnificul. Acesta a înconjurat oraşul cu puternice ziduri de apărare, care se găsesc şi astazi în bună stare. În anul 1917, Ierusalimul trece sub mandat britanic, până la 14 mai 1948, când se înfiinţează statul Israel. Ierusalimul vechi seamănă cu o cetate medievală, înconjurată de ziduri groase. Sunt 7 porţi de acces: Poarta Damascului, Poarta Nouă, Poarta lui Irod, Poarta Jaffa, Poarta Sionului, Rabinilor, care duce la zidul Plângerii şi Poarta Sfântului Ştefan sau Poarta Leilor. Mai este Poarta de Aur care este zidită şi duce la Moscheea lui Omar. Se spune că această poartă va fi deschisă la sfârşitul veacurilor, când va trece Mesia prin ea. În Ierusalimul Vechi sunt patru cartiere distincte: cartierul grec, armean, cartierul musulman si cartierul evreiesc. Biserica Sfântului Mormânt se găseşte în cartierul grec. Cel mai mare este cartierul musulman, pe platoul muntelui Moria, unde Avram adusese jertfă pe fiul său Issac. Pe acest munte se afla odinioară templul lui Solomon. Astăzi se găseşte Moscheea lui Omar care a fost construită între anii 688-692, în formă octogonală. În apropiere, prin secolul al VIIIlea a fost zidită o altă moschee mare şi frumoasă, numită Moscheea El-Aqsa, pe ruinele celui de-al II lea templu.  

 

O vizită la Ierusalim este un dar pentru sufletul omului, care încearcă să înţeleagă istoria Creştinismului, Islamului şi Iudaismului. Toate trei, religii monoteiste şi legate între ele printr-un fir nevăzut. Gândindu-mă la aceste religii, le pot asemăna cu trei surori, care se ceartă între ele pentru moştenire sau iubirea tatălui. Acelaşi Creator ne-a creat pe toţi, indiferent de religie sau rasă, toţi suntem egali în faţa Lui şi fiecare e unic şi frumos în felul său. Dacă ne-am elibera de ataşamente, de credinţe oarbe, de dogme, şi am privii obiectiv, din exterior, ca şi cum nici nu am face parte din rasa umană, atunci încrâncenarea, duşmănia, războaiele, tot ce se întâmplă rău în lume, ni s-ar părea un joc absurd. Un joc al unor fiinţe care gândesc ca în epoca de piatră. Eu sunt creştină, tu eşti musulman, el e iudeu, ea e budistă …., fiecare cu credinţa sa. Nimeni nu e superior altuia, toţi suntem egali în faţa cerului şi a morţii. Iisus ne-a învăţat iubirea, Mohamed venerarea lui Dumnezeu, Buda detaşarea de această lume,….. dar omenirea nu pune în practică învăţăturile acestora, ci trăieşte în viaţa de zi cu zi după propriile reguli.  

 

Cât de frumos spunea Ibn Arabi :  

 

„Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o mânăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.”  

 

Aceste trei religii au multe în comun.Începând cu Avraam care este considerat părintele creştinilor, evreilor şi musulmanilor, continuând cu credinţa în profeţi, cu credinţa în existenţa îngerilor, a Raiului, a Iadului, a Judecăţii de Apoi şi a învierii. Dar sunt şi diferenţe. Iudaismul afirmă că Legea Divină nu se schimbă, nu recunoaşte Noul Testament şi nici pe Iisus. Religia iudaică pune accent pe îndeplinirea poruncilor divine, pe respectarea Torei şi spune că sufletul omului este pur.  

 

În schimb, Islamul îl recunoaşte pe Iisus, dar ca profet şi respectă pe Fecioara Maria, mama lui Iisus. Islamul afirmă că Iisus a fost conceput în mod miraculos datorită voinței lui Dumnezeu: “O, oameni ai Cărţii ! Nu întreceţi măsura în credinţa voastră! Nu spuneţi despre Dumnezeu decât Adevărul ! Da, Cristos ! Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui pe care l-a aruncat Mariei, un Duh de la El(…)„Sura 4 :171  

 

Anul trecut am fost la Efes, în Turcia, la casa Fecioarei Maria, unde am văzut musulmani rugându-se . Pentru creştini Cartea Sfântă este Biblia, pentru musulmani Coranul, pentrut evrei Tora. Creştinii se roagă în biserici, musulmanii în moschei şi evreii în sinagogi. Cea mai tânără religie din cele trei este Islamul, care a fost fondată de către profetul Muhammad în sec. al VII-lea prin intermediul îngerului Gabriel.  

 

Muhammad, întemeietorul Islamului a zis : “Eu nu sunt decât un om asemenea vouă şi mi s-a dezvăluit că Dumnezeul vostru este Dumnezeu Unul, iar cel care nădăjduieşte în întâlnirea cu Dumnezeul său trebuie să săvârşească fapte bune şi să nu alăture pe nimeni în închinăciunea sa către Domnul său*.„ Sura 18:11  

 

Cei cinci stâlpi ai islamului sunt: mărturisirea de credinţă, rugăciunea, dania anulă obligatorie, pelerinajul la Mecca, postul din luna Ramadan. Principiile Islamului: credința în Allah, credința în îngerii Săi, credința în Cărțile Sale, credința în mesagerii Săi, credința în Ziua Judecății, credința în al-Qadar(predestinare)  

 

Poruncile în Islam:  

 

„ Să nu-I asociați Lui nimic; să fiți buni cu părinții; să nu-i omorâți pe copiii voștri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât și lor; nu vă apropiați de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse; nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept!” Acestea vi le-a poruncit [Allah]; poate că voi veți pricepe! ~ „Și să nu vă apropiați de averea orfanului, decât cu ceea ce ați putea s-o faceți și mai bună, până când el nu ajunge la maturitate; și împliniți măsurarea și cântărirea cu dreptate! Căci Noi nu impunem unui suflet decât atât cât poate el. Iar când spuneți [ceva], fiți drepți, chiar când este vorba de o rudă apropiată și țineți-vă legământul față de Allah!” Acestea vi le-a poruncit [Allah], poate că voi vă aduceți aminte! ~ „Și acesta este drumul Meu drept! Deci urmați-l și nu urmați căile care vă abat de la drumul Lui!” Acestea vi le-a poruncit; poate că voi veți fi cu frică!” [Nobilul Coran 6:151-]  

 

In Iudaism sunt 613 porunci 13 principii :  

 

1. Cred că Dumnezeu este Creatorul şi Conducătorul întregii lumi.  

 

2. Cred că Dumnezeu este unic şi nu există nici o altă unitate sau unicitate care să se asemene cu a Lui.  

 

3. Cred că Dumnezeu nu are corp şi nici o descriere de ordin fizic care I s-ar putea asocia.  

 

4. Cred că Dumnezeu este veşnic, că El există de dinainte de a exista lumea şi va continua să existe după ce aceasta se va sfârşi.  

 

5. Cred că rugăciunile şi preamărirea trebuie îndreptate doar către Dumnezeu, şi nu către oricine sau orice altceva.  

 

6. Cred că toate cuvintele profeţilor sunt adevărate.  

 

7. Cred că Moise este cel mai important dintre profeţi, că nivelul său de profeţie nu a fost şi nu va fi atins niciodată de către nimeni altcineva.  

 

8. Cred în faptul că Tora a constituit obiectul Revelaţiei divine la Muntele Sinai şi că Tora pe care o avem astăzi este aceeaşi cu cea primită de la Dumnezeu atunci.  

 

9. Cred că Tora nu va fi niciodată schimbată de către Dumnezeu sau înlocuită cu o altă învăţătură.  

 

10. Cred că Dumnezeu este atotştiutor.  

 

11. Cred că Dumnezeu oferă răsplată şi pedeapsă în funcţie de modul în care oamenii Îi respectă poruncile.  

 

12. Cred că Mesia va veni şi chiar dacă întârzie îl aştept în fiecare zi.  

 

13.Cred că morţii vor fi înviaţi în Era Mesianică.  

 

Poruncile în creştinism:  

 

Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.  

 

Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.  

 

Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.  

 

Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.  

 

Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.  

 

Sa nu ucizi.  

 

Sa nu fii desfranat.  

 

Sa nu furi.  

 

Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.  

 

Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.  

 

Isus s-a născut și a propovăduit în credința iudaică, iar primii apostoli au fost evrei. Religia creștină s-a raspandit in lume prin contribuția apostolilor și a primilor creștini din rândul evreilor, dar şi a altor popoare .  

 

În Creştinism se spune că Dumnezeu a dat o lege evreilor, Legea lui Moise -”Vechiul Testament”, pe care a schimbat-o cu ”Noul Testament”, prin jertfa lui Iisus. În religia crestină se pune accent pe credinţa în Iisus, în Sfânta Treime şi Maica Domnului. Se consideră că oamenii vin în lume cu păcatul originar şi de aceea se botează. Iisus a zis: “Nu cel ce îmi zice Mie Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu celui din ceruri.”  

 

Creştinismul, Islamul şi Iudaismul afirmă că vor pace în lume. Dacă le citeşti doctrinele te minunezi şi te întrebi : De ce Pământul nu este un rai? Cine e vinovată de crime, de războaie, politica sau religia popoarelor lumii? Un subiect de meditaţie. In viaţa de zi cu zi oamenii nu respectă cuvintele revelate de Dumnezeu prin Moise, Iisus sau Muhammad, ci trăiesc după legile făcute de oameni .  

 

Muhammad a profeţit:  

 

”Ceasul nu va veni până când nu veţi vedea zece semne: fumul, falsul Mesiah, Bestia, soarele ce va răsări de la Vest, coborârea lui Isus fiul Mariei; YaGog şi Magog şi trei cutremure (despicături de pământ)- unul din Est, unul din Vest , şi unul din Arabia, şi ultimul este un foc care va porni din Yemen şi-i va alunga pe oameni către locul de adunare.”  

 

„Profeţii sunt fraţi, mamele lor sunt diferite, însă religia lor este una singură. Iar eu sunt cel mai apropiat dintre oameni de Isus, fiul Mariei, căci între mine şi el nu a fost niciun alt profet. Şi el(Isus) va pogorî, iar când îl veţi vedea, o să-l cunoaşteţi:el este un bărbat de înălţime mijlocie, alb-roşcat, cu două straie pe el; ………iar Mesia, îl va nimici pe AntiCrist şi va rămâne pe pământ 40 de ani……...”  

 

Am aflat atâtea lucruri interesante de la ghidul evreu, care mi-au stârnit curiozitatea, dorind să citesc Coranul, să aflu ce este scris despre Iisus.  

 

Soarele asfinţise când am ajuns la Zidul Plângerii, loc sacru pentru evrei. Un zid lung de 30 m, înalt de 12 m, construit din blocuri uriaşe de piatră.  

 

Turiştii scriau dorinţe pe bileţele şi le puneau prin crăpăturile zidului. În curtea interioară erau zeci de iudei, îmbrăcaţi în haine lungi şi negre care se rugau lui Iahve, cu faţa spre zid. Luna răsărise şi razele-i de argint ne mângâiau feţele când ne îndreptam din nou spre Betleem, locul naşterii lui Iisus.  

 

Carmen Gigârtu  

 

Drăgăşani  

 

MORMÂNTUL SFÂNT

 MORMÂNTUL SFÂNT 

  

Ca orice om care crede în valorile creştinismului, am vrut să văd acele locuri unde Mântuitorul a trăit, a predicat, a înfăptuit miracole, a fost judecat, omorât şi a înviat. 

  

Era o dimineaţă plăcută, iar în aer se simţeau emoţiile care ne cuprinseseră. Păşind în Capela Flagelării, locul unde a fost judecat şi condamnat de către “sfatul arhiereilor şi al bătrânilor poporului”, trecutul prinde viaţă. 

  

Pilat a aprobat condamnarea prin răstignire, cu toate că el “nu i-a gasit nici o vin㔺i spălându-se pe mâini a zis:”Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia”. 

  

Imaginea lui Iisus cu coroana de spini, îmbrăcat în hlamidă şi batjocorit, părăsit de toţi, fiind nevinovat, mă face să mă simt mică, neputincioasă. Nedreptatea, răutatea, minciuna, batjocura a pus stăpânire pe oameni de milenii. El a venit să ne înveţe, să ne salveze, iar drept răsplată pentru binele făcut a fost judecat, batjocorit şi omorât. Aceasta este judecata şi dreptatea acestei lumi strâmbe, putrede, stăpânită de întuneric . Nu pot să nu simt o revoltă, când văd că nu s-a schimbat mai nimic în conştiinţa acestei lumi, timp de 2000 de ani. Gândindu-mă la acele vremuri, la felul cum a reacţionat poporul, mă întreb: Ce fel de specie suntem noi, oamenii? O specie însetată de sânge nevinovat. O specie care se autodistruge, care nu mai are nimic sfânt. 

  

Mergem pe Drumul Crucii, care începe la Pretoriu unde Pilat a strigat: “Iată Omul!” şi se termină la Golgota unde Iisus a zis : “Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac! “ 

  

Sunt 14 popasuri, care au fost stabilite de biserică: 

  

Condamnarea la moarte în curtea casei lui Pilat. 

  

Punerea Crucii pe umerii Săi, în faţa Pretoriului, şi pornirea spre Golgota. 

  

Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii. 

  

Întâlnirea Domnului cu Maica Sa. 

  

Luarea Crucii de pe umerii lui Iisus de către Simion Cirineanul. 

  

Întâlnirea cu Veronica care i-a şters faţa plină de sânge cu o maramă. 

  

A doua cădere a Mântuitorului la pamânt. 

  

Întâlnirea Domnului cu femeile care plângeau şi se tînguiau pentru EL. 

  

A treia cădere a Mântuitorului la pământ. 

  

Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, pe Golgota. 

  

Întinderea şi răstignirea Domnului pe Cruce. 

  

Moartea Domnului pe Cruce. 

  

Coborârea de pe cruce. 

  

Punerea Domnului în mormânt şi Învierea. 

  

Ne strecurăm pe străduţele strâmte şi aglomerate ale Ierusalimului Vechi, unde întâlnim la tot pasul localnici, care-şi etalau produsele turiştilor. Prin forfota de lume, care se perinda, încercam să-mi imaginez cum era în acele vremuri, cum a avut loc întâlnirea cu Maica Sa, cum Veronica i-a şters faţa de sânge cu o maramă, cum a căzut sub cruce, epuizat. …. 

  

Astăzi, marama cu care l-a şters Veronica se găseşte expusă la muzeul Vaticanului, împreună cu giulgiu. 

  

Era destul de greu, în nebunia străzii, să simţi cu inima acele evenimente trecute, mai ales că azi, nu mai e nimic din ce era pe vremea Domnului. Ierusalimul a fost de atâtea ori distrus şi reconstruit. Dar nu are importanţă, dacă pe acele pietre a călcat, sau pe altele care sunt la 5m sub pământ, peste care s-a construit şi reconstruit, în aceste două milenii. Important este că pe acest pământ a venit un Om, care a vrut să ne înveţe iubirea, iertarea, credinţa, speranţa, bunătatea, iar oamenii l-au privit cu ură şi au strigat :”Răstigneşte-L! ’’ 

  

Ne-a spus că trupul nostru este Templul lui Dumnezeu, că suntem fii ai Tatălui, iar ei l-au ucis . 

  

A fost aglomerat. Ruşi, americani, turci, chinezi, etiopieni,………. oameni de peste tot veniseră la Mormânt. Tineri şi bătrâni, fiecare cu gândurile lui, cu privirile plecate şi cu inimile înălţate spre cer. Erau sute de oameni, din toate colţurile lumii care păşeau într-o linişte desăvîrşită. 

  

Biserica Sfântului Mormânt seamănă cu o cetate, şi a fost construită în secolul al XI-lea de către cruciaţi, pe locul altei biserici vechi din secolul al IV-lea-zidită la ordinul Împărătesei Elena. În acest complex sunt mai multe biserici, altare, aparţinând ortodocşilor, armenilor, copţilor, catolicilor… Aici este Muntele Golgota, Mormântul Domnului, Piatra Ungerii, peştera unde s-a descoperit crucea Domnului. 

  

Urcăm treptele de piatră pe Muntele Golgota şi ajungem într-un spaţiu, unde sunt două altare. Primul altar este ridicat pe locul unde Iisus a fost dezbrăcat de haine şi pironit pe cruce, care aparţine catolicilor. Al doilea altar este înălţat pe locul unde a fost înfiptă crucea cu Domnul răstignit şi aparţine ortodocşilor. Pe podea este o rozetă de aur în formă de stea, în interiorul căreia este o adâncitură în piatră, marcând locul unde a fost înfiptă crucea. 

  

Când s-a stins Domnul pe Golgota, cerul s-a întristat, soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat , pietrele s-au despicat şi catapeteasma bisericii s-a rupt . Se spune că sub Golgota care avea forma unui craniu, se află înmormântat Adam, craniu şi oasele sale, peste care ar fi curs sângele Mântuitorului, când a fost răstignit şi a avut loc cutremurul. 

  

Între Golgota şi Sfântul Mormânt este o piatră dreptunghiulară de culoare roşiatică, numită Piatra Ungerii. Aici Iosif din Arimateia şi Nicodim au aşezat trupul Domnului, după ce a fost coborât de pe cruce. Pe această piatră a fost uns cu un amestec de smirnă şi aloe, după care l-au înfăşurat în giulgiu şi l-au pus în mormânt. 

  

Sfântul Mormânt se află în mijlocul unei rotonde uriaşe, susţinută de 18 coloane de piatră. Aici a fost înmomântat Domnul şi tot aici Maria Magdalena a întâlnit îngerul care i-a arătat mormântul gol. 

  

Am intrat în prima încăpere, numită Paraclisul Sfântului Înger, fiind locul unde îngerul a întâmpinat-o pe Maria Magdalena şi pe Maria. De aici a început istoria Creştinismului. Am atins Piatra Îngerului şi am intrat pe o uşă strâmtă în Sfântul Mormânt . Cu emoţie am atins placa de marmură albă care acoperă mormântul şi icoana Fecioarei de pe perete. 

  

Când am ieşit din Mormânt, un călugăr i-a întrebat pe cei din faţa mea: “De ce-l căutaţi aici ? El este viu. El a înviat.’’ 

  

Cuvintele bătrânului călugăr m-au lovit direct în inimă, şi mi-au deschis ochii. Avea dreptate. El este viu. Hristos a înviat. 

  

Creştini din toată lumea, fiecare cu necazurile, durerile şi suferinţele sale, ce-şi duc propria cruce pe Golgota vieţii, vin să se închine şi să se roage la Domnul Iisus, la lumina Învierii Sale, să-i călăuzească şi să-i ocrotească. 

  

Un moment emoţionant a fost la miezul nopţii când am revenit la Mormânt. Preoţi şi călugări greci, armeni, copţi, români, au ţinut Liturghia în mai multe limbi ale pământului, printre care, şi în limba română. 

  

Din faţa Sfântului Mormânt până la uşile catedralei Învierii erau două rânduri de preoţi şi călugări care cântau şi slujeau îngereşte. A fost cea mai înălţătoare şi mai frumoasă slujbă pe care am văzut-o vreodată. Biserica era plină de pelerini, dar nu se auzeau decât glasurile preoţilor ce slujeau, din centrul lumii, centrul Creştinătăţii. 

  

De-a lungul timpului, începând cu secolul al XVI-lea românii au făcut multe danii pentru întreţinerea Locurilor Sfinte. De la danii în bani până la manuscrise, cărţi cu coperţi din argint, acoperăminte brodate cu fir de aur şi argint, epitafe brodate cu fir de aur şi argint, tetraevangheli ferecate în argint aurit, agheasmatere din argint şi aur, mai multe chivote de argint şi aur, o cruce din argint aurit de 1,41 m, potire, cruci, icoane.... 

  

În tezaurul Sfântului Mormânt se află şi sabia lui Constantin Brîncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714, care a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său, la Constantinopol. 

  

Discul de aur masiv, care marchează locul Crucii de pe Gologota a fost dăruit de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino. Are un diametru de 60 cm cu şase raze cu ornamentaţii cu patimile Domnului. 

  

Cu inimile uşoare, pline de pace şi bucurie părăsim „Oraşul Păcii”, îndreptându-ne spre Bethleem. 

  

Carmen Gigârtu 

  

Decembrie 2018 Drăgăşani 

ISRAEL

 Spiritul meu de beduin rătăcitor m-a condus spre ţărmurile însorite ale Mediteranei. De când eram copil visam să ating, să văd acele locuri în care s-a născut Mântuitorul. Israelul l-am perceput ca o ţară a contrastelor, care m-a fascinat de la prima vedere. Pe o fâşie de pământ, situată pe malul estic al Mării Mediterane, de-a lungul timpului s-au intersectat un numar mare de popoare şi culturi.Pe o suprafaţă de 22.072 km2 trăiesc peste 8,723 milioane de suflete, din care peste 70% sunt evrei,iar restul arabi, aparţinând mai multor confesiuni religioase: mozaici, musulmani, creştini, druzi .  

 

Un sentiment de déjà vu mă stăpânea, reminiscenţe din alte veţi ieşeau la suprafaţă, uimindu-mă.  

 

La tot pasul, trecutul vorbea din ruine vechi de milenii.  

 

De la aeroportul de pe „Colina primăverii”- Tel Aviv, care este cel mai mare oraş din Israel, puternic centru economic şi cultural, ne-am îndreptat spre Haifa . Prima oprire a fost la Cezareea, care a devenit un oraş şi port prosper în timpul lui Irod cel Mare. Era reşedinţa oficială a prefecţilor şi legaţilor imperiali romani în Iudeea, devenită colonie romană .Oraşul deţinea un port, un palat , un templu închinat Romei, un amfiteatru şi un apeduct.  

 

O tablă din piatră găsită de arheologi conţine numele lui Pilat, cel care l-a predat pe Iisus evreilor, pentru a-l crucifica. Cornelius, un centurion roman din Cezareea, a fost botezat de apostolul Petre. El a fost primul roman care a intrat în comunitatea discipolilor lui Iisus.  

 

Filip a adus creştinismul în această cetate, iar mai târziu a găzduit pe Pavel şi tovarăşii săi de călătorie . Pavel a debarcat în Cezarea când s-a întors din a doua şi a treia călătorie misionară. Festus l-a trimis pe Pavel în lanţuri, pe o corabie, din Cezareea la Roma, după ce a stat 2 ani închis în acest oraş. Populaţia la începutul secolului I era formată din greci, iudei şi samariteni, o comunitate creştină din vremea apostolică. Cezareea s-a bucurat de renume în întreaga lume creştină, mai ales datorită bibliotecii creştine, care a făcut din acest oraş un centru cultural al vremii.Cel care a adus o contribuţie însemnată a fost Origen care preda filozofia şi teologia în Şcoala din Cezareea. Oraşul a decăzut în timpul invaziei perşilor sasanizi, în prima jumătate a secolului al VII-lea.În anii 1199-1264 oraşul cunoaşte o înflorire odată cu venirea cruciaţilor, care au fortificat cetatea şi au amenajat un nou port. În această perioadă se ridică o biserică creştină dedicată Sfântului Petru pe ruinele unei vechi biserici bizantine.  

 

O legendă spune că aici cavalerii cruciaţi au descoperit Sfântul Graal.  

 

În anul 1265 Cezareea a fost cucerită de mameluci, iar in 1291 a fost aproape rasă. Am admirat solitudinea mării, a ruinelor şi spectacolul pe care-l da soarele apunând, găndindu-mă la amorei, canaaneieni, evrei, asirieni, filisteni, egipteni, fenicieni, babilonieni, perşi, greci, romani, arabi, cruciaţi, mameluci, turci, englezi, nemţi… care au ajuns de-a lungul timpului în aceste ţinuturi şi au dispărut la fel ca soarele în nori.Totul trece, totul piere ! Viaţa noastră pe Terra e doar o excursie, va veni o zi în care ne vom întoarce la adevărata noastră casă.  

 

ISRAEL

 ISRAEL  

 

II  

 

Solitudinea ruinelor, geamătul valurilor Mediteranei, spectacolul multicolor al frumoaselor grădini, urmele trecutului care răsar de peste tot, mărturisesc despre miracole extraordinare, petrecute aici.  

 

Haifa este cel mai mare port din Israel, un punct nodal al comerţului maritim cu gaze şi petrol din zona Golfului Persic, care a fost dat spre administrare unei companii chineze de stat pană în anul 2046. Cerul îşi pusese mantia de stele când am părăsit Muntele Carmel . Am admirat frumoasa panoramă a orasului Haifa, şi ne-am îndreptat spre Nazareth, localitatea Fecioarei Maria, unde am fost cazaţi la un hotel al unui khibbuţ. La răsăritul soarelui am plecat spre Cana Galileei, un sat frumos şi curat, înaitând printre coline pietroase şi văi plantate cu pini şi curmali. În depărtare se zăreau câteva turle de biserici ce străluceau în lumina soarelui . Am intrat în biserica ortodoxă, unde, în naos, de o parte şi de alta, erau două vase mari din piatră. Ghidul ne-a explicat că sunt vasele originale, din cele şase care au fost umplute cu apă la nunta din Cana Galileei. Aici a săvîrşit Domnul Iisus prima minune, transformând apa în vin, a binecuvîntat şi cinstit familia. Nunta din Cana simbolizează unirea omului cu Dumnezeu. Ne întoarcem în Nazareth, locul copilăriei lui Iisus Hristos şi vizităm biserica Sf. Gavriil, construită deasupra izvorului Fecioarei Maria şi biserica catolică Buna-Vestire care adăposteşte grota în care Fecioara Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că va naşte pe Iisus. Nazarethul este un oraş construit pe coline, aglomerat, cu multe străzi, străduţe. Mai poate fi numit şi oraşul florilor, fiindcă peste tot sunt flori, curmali şi chiparoşi. Emoţii mă cuprind, ştiind că aici au trăit, s-au rugat, Ioachim şi Ana, pentru a fi binecuvintaţi cu un copil. Ruga lor a fost ascultată, născându-se Fecioara Maria care a copilărit în aceste locuri până la vîrsta de trei ani , când a fost dusă la templu din Ierusalim. Tot în Nazareth s-a logodit Fecioara cu Iosif şi de aici au plecat la Betleem. După întoarcerea din Egipt au locuit împreună cu Iisus până la vîrsta de 30 ani. Părăsim Nazarethul care ne îmbia să-i cunoaştem trecutul şi ne îndreptăm spre Tabor, muntele cel sfânt al lui Dumnezeu. În drumul nostru întîlnim câmpii întinse, cultivate cu cereale, culturi de citrice şi banane. În depărtare se zăreşte muntele Schimbării la faţă care se înalţă solitar, înconjurat de sate şi culturi de tot felul, având o înălţime de 588 m. Muntele Tabor este un deal aflat în capătul estic al Văii Jezreel, în regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret şi la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei. Am urcat muntele în spirală, şi am rămas uimiţi de plantaţiile de măslini, pini, portocali şi curmali pe toţi versanţii. În pădurile seculare ale Taborului a stat în pustnicie şapte ani, Melhisedec, împăratul Salemului, care l-ar fi întâmpinat pe Avraam cu pâine şi vin când se întorcea de la luptă. Platoul Taborului este lung şi lat de 1 km. În pădurile şi peşterile Taborului s-au nevoit sute de călugări creştini de-a lungul timpului. Unii au ajuns să vadă şi să simtă energiile necreate, lumina dumnezeirii.  

 

Iisus era perceput de oameni ca un învăţător şi prooroc sărac, îmbrăcat în cămaşa de in, dar în Tabor se arată ucenicilor ca Fiu al lui Dumnezeu, “îmbrăcat în veşmânt alb ca zăpada” şi “strălucind ca soarele”. Pe muntele Tabor, Iisus le-a descoperit ucenicilor importanţa rugăciunii în linişte, care îmbracă omul în lumină şi dă forţă sufletului. Pe Tabor sunt două mânăstiri, una franciscană şi o frumoasă mânăstire ortodoxă construită în secolul XIX de doi călugări moldoveni, Irinarh Roseti şi Nectarie Banul. Aici m-am simţit mai aproape de îngeri, privind cerul senin, cîmpiile Galileleii şi marea Tiberiadei.  

 

Contemplarea nu a durat mult pentru că am pornit spre muntele Fericirilor, numit si Muntele Eremos care se află pe malul nord-vestic al lacului Kinneret (Marea Galileii),  

 

Frumoasa Biserică a Muntelui Fericirilor a fost construită între anii 1936 si 1938, în stil bizantin, după un plan al faimosului arhitect italian, Antonio Barluzzi.  

 

Fiecare fereastră a tavanului în formă de octagon ne aminteşte câte o Fericire . Clădirea are un furnir de marmură şi un mozaic de aur în dom, fiind înconjurată de o grădină superbă, cu multe flori, trandafiri, arbuşti înfloriţi în toate culorile, ficuşi, palmieri, curmali, chiparoşi, cu vedere spre Marea Galilee. Aici a predicat Iisus faimoasele învăţături creştine.  

 

„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.  

 

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.  

 

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.  

 

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.  

 

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.  

 

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.  

 

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.  

 

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.  

 

Fericiți veți fi voi când vă vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.  

 

Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri.”  

 

Dragasani- iulie 2020  

PALESTINA

 Apa era lucie, închisă la culoare şi tăcută. Privind-o, i-am simţit tristeţea, atât a ei cât şi a crestelor golaşe ce o mărgineau. Soarele contribuia şi el la crearea unui tablou dezolant, ascuzându-se sub o ceaţă portocalie. Nu se auzea nici un zgomot, nici o adiere, nu era nici un val zglobiu, doar un miros de noroi îmi înţepa nările. Noroiul era negru ca smoala şi mă îmbia să-l ating. Gândindu-mă la proprietăţile sale terapeutice mi-am uns gleznele şi am îmbrăţişat apa. Atingerea ei caldă şi mătăsoasă era plăcută. Păşeam încet, cu teamă, să nu cad, să nu alunec pe vreo piatră. Înaintam singură, chiar dacă în jur erau oameni, eu eram o străină în acel loc. Am simţit cum marea mă leagănă blând, precum o mamă copilul ei. În timp, legănarea duioasă mi-a dus sufletul într-o reverie magică contopindu-mă cu apa. Un sentiment straniu de libertate m-a cuprins, rupând lanţurile fricii ce mă înlănţuise. Dacă la început peisajul părea auster, acum, oglinda mării, munţii ce se zăreau în depărtare, soarele ce da un spectacol în culori apunând, istoria locului, totul avea ceva divin. E minunată, această perlă sărată ! Din aceste trăiri am înţeles că natura ascunde sub un văl misterele sale, pe care nu pot să le înţeleg, ci doar să le simt cu sufletul. Aşezată într-un mare rift tectonic dintre Israel si Iordania, numită şi Marea lui Lot poartă blestemul lui Dumnezeu aruncat asupra Sodomei şi Gomorei. În Biblie este o profeţie a lui Ezechil 47:9, în care spune că va veni o zi în care apele Mării Moarte vor fi sănătoase şi pline de peşti. Profeţia s-ar putea împlini atunci când Marea Moartă va fi alimentată cu apă din Marea Roşie sau Mediterană. Israelul şi Iordania au semnat un acord privind construirea unui canal de la Marea Roşie până la Marea Moartă de 225 km, cu staţii de desalinizare. Se credea că nu există viaţă, datorită salinităţii excesive, dar în anul 2010, pe fundul mării s-au descoperit nişte cratere, în interiorul cărora existau izvoare de apă dulce, unde trăiau mai multe specii de bacterii. Un jurnalist israelian susţine că a descoperit peşti în canale mici din Marea Moartă. Singura sursă de alimentare cu apă este râul Iordan şi izvoarele subterane. Marea Moartă are o suprafaţă de 600 de kilometri pătraţi, o lungime de 50 de kilometri şi o lăţime maximă de 15 kilometri, dar an de an se micşorează cu 1,5-2 m. Este unul dintre cele mai joase locuri de pe Pământ, după Lacul Baikal, fiind considerată una dintre minunile lumii. Nu vroiam, dar a trebuit să mă descăştuez din sărata-i îmbrăţişare, îndreptându-ne spre Qumran, unde s-au descoperit celebrele Manuscrise de la Marea Moartă. Manuscrisele de la Marea Moartă au fost descoperite în anul 1947 de doi beduini care se plimbau cu turmele de capre. Unul din ei a aruncat cu o piatră într-o grotă şi intrigaţi de zgomotul produs au intrat în peşteră, unde au găsit nişte suluri în vase mari de lut, datând din secolul I î. Hr. Până în anul 1956 s-au găsit sute de manuscrise, în 11 peşteri. Sulurile descoperite în Cisiordania, la Qumran, confirmă scrierile Vechiului Testament. Ele ar aparţine esenienilor, o grupare religioasă desprinsă din iudaism, numiţi Fiii Luminii. Mai mulţi istorici antici amintesc despre esenieni, spunând că erau o comunitate a fraternităţii, preocupată de puritatea morală, cultivau virtuţile, se îmbrăcau în alb, practicau băi de purificare, aşteptau pe Mesia, erau renumiţi ca vindecători, credeau în nemurirea sufletului şi în pedepsirea divină a păcatelor . Evreii cei mai virtuoşi ai vremii au creat la Marea Moartă, în Qumran, o fabrică de manuscrise, un fel de editură, conduşi de Învăţătorul Dreptăţii. Tot mai multe voci suţin că Iisus ar fi făcut parte din acest grup religios. Într-un manuscris se descrie războiul final dintre Fiii Luminii şi Fiii Întunericului, Armagheddonul. În anul 1953, în a treia peşteră au fost descoperite două suluri mari de cupru. După îndelungi cercetări s-a aflat că în sulurile de cupru erau menţionate 60 de locuri din Palestina, unde s-ar fi ascuns 200 tone de metale preţioase, care ar proveni de la Templu din Ierusalim, distrus de romani în anul 70 d. Hr. La 100 km. de Qumran, într-o peşteră din Iordania a avut loc altă descoperire uimitoare, care ar valida existenţa lui Iisus. Aici au fost descoperite Manuscrisele de plumb. În urma unei inundaţii din anul 2006, un beduin a descoperit 70 de cărţi de mărimea unui card, cu 5-15 pagini din plumb ascunse în niste nişe ale peşterii. Pe ele e gravat chipul lui Iisus cu cununa de spini, simboluri sacre şi datează din secolul I d Hr. Contemplând acel lanţ muntos, plin de grote, am înţeles că trecerea timpului confirmă sau infirmă istoria pe care o cunoaştem. Dacă aceste manuscrise au confirmat Vechiul Testament, tăbliţele descoperite la Tărtăria în anul 1961, de la noi din ţară, demonstrau că cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria, atestată în anul 5300 î.Hr, şi nu în Sumer(3200 î.Hr.) cum se credea. Descoperirea uluitoare de la Orăstie - Sibiu din anul 2012, scrierea cuneiformă pe un fragment de ceramică datată în 6200 î.Hr., reprezintă dovada că în spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost cea mai veche civilizaţie, cu cea mai veche scriere din lume. Mulţi l-au contestat pe celebru istoric Densuşianu, dar se pare că timpul îi face dreptate. Doar el, timpul, este cel mai bun judecător. 

  

Noaptea îşi întinsese vălul înstelat peste Ierihon, unul din cele mai vechi oraşe din lume, unde Iisus a vindecat doi orbi şi a convertit pe vameşul Zaheu la pocăinţă. Vamesul Zaheu, om mic de statură, s-a urcat într-un sicomor pentru a-l putea vedea din mulţime pe Iisus. "şi când a ajuns în locul acela Iisus a privit în sus şi a zis către el: Zahee, coboară-te de grabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân"… Iar Zaheu, care era considerat de ceilalţi ca fiind foarte păcătos pentru că era vameş, "stând, a zis către Domnul: Doamne, iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". 

  

Zaheu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru, în călătoriile sale misionare, fiind unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului. 

  

În curtea bisericii închinată prorocului Elisei se găseşte trunchiul uscat al sicomorului în care s-a urcat Zaheu să-l vadă pe Hristos. Sfântul Proroc Elisei a fost ucenicul Sfantului Ilie Tesviteanul. Sfântul Ilie era în muntele Horeb când i-a poruncit Dumnezeu să se ducă şi să ungă prorooc în locul său pe Elisei. L-a găsit arând, i-a spus voia Domnului şi i-a poruncit să meargă după el.Cand a venit timpul să părăsească această lume, Sf. Ilie l-a întrebat pe Elisei ce dar vrea de la Dumnezeu . Iar Elisei i-a răspuns: „Să fie, Duhul cel din tine îndoit în mine”. Ilie i-a zis: „Dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini dorinţa”. Elisei a văzut cum Ilie e luat de un vârtej într-un car de foc şi ridicat la cer. Printre multele minuni pe care le-a făcut Elisei, a fost şi tămăduirea apelor Ierihonului care nu erau potabile. 

  

Ierihonul este un oraş palestenian cu o vechime de peste 10.000 de ani şi se găseşte în apropierea graniţei dintre Israel şi Iordania. Este o fortareaţă naturală, fiind înconjurat la est de Muntele Nebo, la vest de Munţii Centrali şi în partea de sud de Marea Moartă. Având o vegetaţie bogată, predominând palmierii, mai este numit şi Oraşul Palmierilor. În vremuri de mult apuse a fost o cetate cananită înfloritoare, care a fost cucerită în anul 1190 î.Hr. de către evrei. Aceştia au reconstruit-o, dar de-a lungul timpului a fost mereu atacată şi cucerită. Romani, persi, musulmani ...toţi şi-au lăsat amprenta asupra Ierihonului. Marcus Antonius după ce a capturat Ierusalimul şi zonele învecinate, ar fi făcut la Ierihon o adevărată grădină a Edenului pentru Cleopatra. În timpul lui Irod cel Mare Ierihonul cunoaşte cea mai mare dezvoltare, devenind a doua cetate importantă, după Ierusalim, fiind construite palate, apeducte pentru irigaţii, plantaţii cu palmieri, lămai, portocali... Grădini cu tot felul de flori şi arbuşti mediteraneeni înfrumuseţau palatele lui Irod. Şi în ziua de azi Ierihonul este un oraş ce cucereste, fiind o adevarată oază de verdeaţă, de culoare. La 3 km de Ierihon, spre apus, se înalţă spre cer ca un zid, muntele Carantania, numit şi muntele Ispitirii. Într-o peşteră din acest munte a postit Iisus 40 de zile şi tot aici a fost ispitit: "De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini". Iisus a răspuns "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu". Ispititorul "l-a dus pe Iisus pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. I-a zis Lui: Acestea toate ţi le voi da ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie. Atunci Iisus a zis: Piei satano, căci scris este, Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti". Împaraţii Constantin şi Elena au construit o mânăstire pe locul peşterii. La Ierihon, aproape de centrul oraşului s-a construit un aşezământ românesc care este împodobit cu frumoase picturi în stil bizantin. 

  

Carmen Gigartu -13 august 2020 

  

Carmen GIGARTU: Rătacit printre oameni

Carmen GIGARTU: Rătacit printre oameni