miercuri, 11 ianuarie 2017

Singuraticul-fragment

Nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.Mereu m-am rugat sa-mi dea intelepciune , sa pot vedea adevarul.Poate ca sunt prea pacatoasa si ruga nu-mi este auzita.
Prin minte imi trec o multime de ganduri si stiu ca e o pierdere de timp sa le astern, stiind ca pentru tine, intotdeauna, cuvintele mele nu au insemnat nimic; la fel cum nu a insemnat nici venirea mea cand ai fost bolnav sau  de ziua ta. Amorul e un castel de nisip cladit pe iluzii.
Mereu m-am amagit. Nu trecusera nici doua saptamani de cand plecasem la Focsani si te-ai aruncat cu pasiune in bratele alteia. Am tacut si am plans,incercand din rasputeri sa ma resemnez, sa accept, neintelegand de ce mi se intampla asa ceva. Eram atat de bulversata ca nu stiam nici cum sa reactionez, parca toate simturile mi se blocasera.
Cand ti-am trimis mesaj ca am nevoie de tine, chiar aveam.Imi doream sa vorbim pentru ca eram speriata, treceam prin clipe groaznice.
Atitudinea ta distanta,aroganta si egocentrica m-a intristat profund. Am inteles ca singura trebuie sa-mi duc crucea.
Iti trimiteam mesaje doar cand eram foarte indurerata, dorind sa uit, sa evadez, sa nu mai ma gandesc la ce mi se intampla, dar ma loveam de tine ca de un zid.
Chiar daca ma convinsesem ca nu ai niciun sentiment pentru mine, tot imi doream sa fim macar prieteni,amici, dar am inteles ca tu nu vrei nici macar atat.
Ti-am zis  ca vreau sa ma eliberez de tine, iar tu mi-ai spus ca ai suferi, ca eu iti dau echilibru.
Acum stiu ca m-ai mintit, ca intotdeauna. De ce ai facut-o? Poate din mila, poate de frica razbunarii sau poate din vanitate.
Au trebuit sa treaca noua ani ca sa ajung la concluzia ca iubirea e o aberatie, o iluzie.  Tu m-ai convins ca iubirea nu exista.
Iubirea nu exista?! Cred ca am comis o blasfemie. Nu pot sa generalizez , pentru ca experienta mea cu tine a fost trista, dragul meu sot.
 Iubirea exista de la inceputurile lumii, in fiecare boboc de floare, in zambetul  pruncilor, in ochii mamelor, in verdele crud al ierbii,in lacrimile izvoarelor, in suieratul vantului, in tot si in toate, doar ca nu toti pot sa o perceapa.Vom ajunge vreodata sa iubim cum ne-a iubit Dumnezeu? Vom fi capabili sa iubim neconditionat?....(Singuraticul-Carmen Gigartu)
  


Niciun comentariu: