ISRAEL

 ISRAEL  

 

III  

 

Ţara Sfântă este o fâşie de pământ dintre Sinai şi muntele Hermon, Mediterană şi Iordan, care exercită o atracţie irezistibilă asupra sufletului dornic de cunoaştere. După ce ai păşit pe acest teritoriu cu o istorie zbuciumată, inima tânjeşte să-l revadă iar şi iar. Fără să vrei te îndrăgosteşti . Oare de ce ? Ce are special această ţară ? Ce voce tainică te cheamă în aceste locuri ? Ce vrei să descoperi aici? Întrebări pe care mi le pun când ne îndreptăm spre Marea Galileii. În drumul nostru întâlnim dealuri, câmpii şi văi bogate în recolte de grâu, porumb, plantaţii de citrice, turme de oi, de capre, de vaci, crescătorii de peşte. Israelul este pe locul I în lume la producţia de lapte. O ţară micuţă, cu un pământ sterp, ce întrece statele din Europa şi America. Începe să se adeverească ce scrie în Biblie? Ţara unde curge lapte şi miere? Terenurile cultivate şi irigate aparţin unor khibbutz-uri, unele înfiinţate în 1923 de evreii emigranţi din Rusia, altele în 1934 de evreii emigranti din Germania, iar altele de emigranţi evrei veniţi din toată lumea. Se adevereşte ce a profeţit Isaia? Deşertul se va transforma într-o grădină a Edenului ? Da. Profeţia e pe cale să se împlinească, deşertul începe să înflorească. Lacul Tiberiada numit Marea Galileei sau Lacul Kinneret se descoperă în toată splendoarea sa, aflându-se la vest de Înălţimile Golan.Priveam albastrul cerului care se oglindea în marea străvezie, a cărei istorie este veche şi plină de miracole. Aici Iisus i-a îndemnat pe Simon Petru, pe fratele lui, Andrei, pe Iacov şi Ioan să devină "pescari de oameni". După miracolul înmulțiri pâinii și a peștilor, Mantuitorul le-a poruncit discipolilor să se îndrepte spre Capernaum. O furtună s-a iscat, speriindu-i de moarte, iar Iisus a ajuns la ei mergând pe apă, domolind vântul și liniștind valurile. Facem o croazieră pe Marea Galileii şi câteva pâlcuri de chiparoşi de pe mal ne ajută să distingem cetăţile Capernaum, Magdala şi Betsaida de pe vremea Mântuitorului. Capernaum este situat pe malul nordic al Mării Galileii la intersecţia unor drumuri comerciale. În această zonă romanii au construit clădiri publice, depozite, băi publice. Capernaum este locul în care Iisus a săvîrşit cele mai multe minuni : a vindecat pe soacra lui Petru, pe slujitorul sutaşului, pe paraliticul al cărui pat a fost coborât prin acoperiş, pe omul cu mâna uscată, a înviat-o pe fiica lui Iair, a izgonit multe spirite rele...Am vizitat ruinele sinagogii unde a predicat şi a casei unde a fost vindecată soacra lui Sf. Petru. În ciuda minunilor înfăptuite, oamenii l-au respins. De aceea Iisus a blestemat oraşul, care în tip decade în ruină şi ajunge nelocuit. În apropiere se află Tabgha-locul care aminteşte de minunea înmulţirii a 5 pâini şi doi peşti cu care au fost hrăniţi peste 5000 de oameni. Coborâm pe Valea Iordanului şi ne oprim în locul unde a fost botezat Mântuitorul de către Sf. Ioan-Botezătorul. Iordanul izvorăşte din muntele Hermon şi se varsă în Marea Moartă, fiind graniţă naturală cu Iordania, numit şi '' râul care coboară''. El este principala sursă de apă dulce pentru Israel şi Iordania. În acest loc s-a arătat Sfântul Duh în chip de porumbel deasupra lui Iisus şi a vorbit Tatăl: „Tu eşti Fiul Meu iubit, întru Tine am binevoit.”Aici a propovăduit Ioan –Botezătorul, a vorbit mulţimii de venirea lui Hristos, a mustrat pe cărturari şi farisei, a mângâiat pe săraci şi botezat mulţimile în apele Iordanului. Iisus Hristos a spus că „între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.” De la Iordan a plecat Domnul în pustiu, unde a postit 40 de zile.  

 

De-a lungul timpului, în pustiul Iordanului, care se întinde pe ambele laturi ale râului Iordan, s-au nevoit  

 

mulţi sihaştri români. În anul 1933 Patriarhia Română a cumpărat un teren de 10,000 mp şi a construit un schit românesc cu hramul Sf. Ioan –Botezătorul. Se spune că Schitul Românesc de la Iordan ar fi construit pe locul în care evreii au trecut Iordanul în Ţara Sfântă când au venit din Egipt cu Chivotul Legii.Tot în această zonă Maria Egipteanca s-a nevoit,iar Ilie a fost înălţat la ceruri în carul de foc.  

 

În anul 1947 a fost numit egumen şi a condus acest schit timp de 6 ani Sf. Ioan Iacob de la Neamţ. În anul 1970 schitul românesc a fost închis, împreună cu alte 7 biserici creştine, fiind în zona de conflict militară israeliano-arab. Schitul a fost avariat în uma bombardamentelor din anul 1967 şi terenul minat. La 3 km. de Iordan se înalţă spre cer, Mânăstirea Sf. Gherasim, o adevărată cetate, cu ziduri înalte de culoare roşiatică. A fost întemeiată de Sf. Gherasim, în secolul al IV-lea , în pustietatea Iordanului, unde a trăit, fiind ajutat de un leu pe care l-a salvat şi îmblânzit. Se spune că după ce a murit Sf. Gherasim a murit şi leul pe mormântul sfântului. Aici ar fi poposit şi Maica Domnului cu pruncul Iisus şi dreptul Iosif când fugeau în Egipt.  

 

Ne îndreptăm spre Hozeva, o vale adâncă, prăpăstioasă, plină de peşteri, locuite de sihaştri. Impunătoare şi solitară, zidită pe peretele abrupt al muntelui, deasupra pârâului Horat, se înalţă măreaţă, Mânăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, care adăposteşte moaştele Sf. Ioan Iacob de la Neamţ. Peisajul pare de pe altă planetă, care încântă dar şi înfricoşează sufletul omului. Văzând acele abisuri, acele prăpăstii şi muntele care se ridică ca un zid spre cer, presărat cu peşteri, în care au locuit oameni, rămâi uimit de rezistenţa şi credinţa acelor pustnici, pe care nu poţi decât să-i admiri. Aici a stat în pustnicie 3 ani Sf. Ilie.Tot într-o peşteră din acest loc s-a rugat şi Ana, mama Fecioarei Maria, pentru a avea un copil. Fascinantă a fost viaţa Sf.Ioan Iacob Hozevitul, un român din părţile Moldovei, orfan de mic, crescut de bunică şi de un unchi care mai avea 6 copii. După ce a absolvit liceul, fiind şef de promoţie, s-a călugărit. În Mânăstirea Neamţ era bibliotecar şi infirmier. Câteva luni a stat şi la Mânăstirea Turnu din Rm. Vâlcea. Cuprins de dragostea pentru Dumnezeu a ajuns în Israel, dorind să vadă locurile unde a trăit Domnul. În anul 1936 s-a stabilit la Mânasirea Sf. Sava, unde era numit de către arabi "doctorul mânăstirii". În anul 1947 este hirotonit preot şi conduce schitul românesc de la Iordan până în anul 1952, când se mută la Mânăstirea Sf. Gheorghe din Hozeva. În anul 1953 părăseşte mânăstirea şi trăieşte ca sihastru în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozevei, la care se ajunge foarte greu, pe o scară, fiind la o înălţime de peste 20 m. Sfântul şi-a ştiut ziua morţii pe care o scrisese pe peretele peşterii. A murit pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani şi este cel mai nou sfânt din toată lumea creştină. Mormântul său a fost descoperit de un călugăr grec din America, care a avut un vis în care Sf. Ioan îl chema la el. În vara anului 1980, la 28 iulie a fost descoperit mormântul său de acest călugăr, cu ajutorul călugărilor de la mânăstirea Sf. Gheorghe, în peştera din valea Hozevei şi a fost proslăvit ca sfânt. Patriarhia Ierusalimului a proclamat pe 31 ianuarie 2016, canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Se spune că cei care s-au opus canonizării sale au murit toţi într-un an de zile. Sfântul Ioan Iacob a lăsat multe scrieri filozofice, poezii şi a tradus multe teste din limba greacă . La mulţi ani după moartea sa scrierile sale au fost publicate, în ţară, dar mai ales peste hotare. În ultimii ani au fost zidite şi biserici în cinstea sa. Când am citit despre viaţa Sf. Ioan Iacob Hozevitul, am realizat cât de greu se ajunge la sfinţenie, cât trebuie să rabde şi să pătimească un suflet, cât de puternic trebuie să fii, atât psihic cât şi fizic. De când mă ştiu am avut o profundă admiraţie pentru acesti oameni, care cred că au venit special în această lume, ca exemplu, pentru noi, muritorii de rând. Bunicul spunea că de nu ar fi aceşti pustnici ascunşi prin cine ştie ce grote, care să se roage neâncetat, omenirea ar fi dispărut de mult. Uitând de sine, jertfindu-se, ţin pământul pe umerii lor.  

 

O mărturisire a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul  

 

Iubitii mei frati si surori in Domnul  

 

Pentru dragostea lui Hristos, care ne apropie duhovniceste pe cei risipiti si nemangaiati parinteste, pe cei oropsiti (care suntem de o credinta si un cin), va rog eu, mult pacatosul si nevrednicul vostru frate, sa ma ingaduiti a va face o mica marturisire. Stiti ca fiecare om se indeletniceste in viata cu ceea ce a invatat de mic: plugarul cu aratul, morarul cu macinatul, croitorul cu cusutul, lemnarul cu cioplitul, bucatarul cu gatitul, doctorul cu lecuitul si fiecare lucreaza acolo unde se pricepe si unde este obisnuit.  

 

Eu, unul, n-am avut parte sa deprind vreo meserie ca lumea, care sa ma inlesneasca in viata. Am fost de mic stangaci la lucruri practice si vazand ai mei ca nu pot scoate nimic din mine, m-au dat pe mana dascalilor, care s-au straduit, saracii, cu mine numai putin de 12 ani de zile, pana ce m-au invatat desavarsit a citi si a scrie.  

 

Dupa ce le-am scos peri albi in cap si cand credeau ca au facut om din mine, atunci m-au scapat fara veste la manastire. Acolo m-au cercat parintii la felurite ascultari (pana ce la urma m-au trimis si ca vanzator la crasma manastirii din Humulesti), dar eu nefiind deprins, pe toate le faceam pe dos.  

 

Daca au priceput proiestosii ca eu nu sunt bun la nimic altceva decat la citit si la scris, atunci mi-au dat de lucru cu cartile si hartiile (pe la Seminarul manastirii, pe la cancelarie si la biblioteca). Acolo am mucegait eu mai toata vremea, de la varsta de 18 ani. Chiar si aici in Palestina, la manastirea Sf.Sava, m-au lasat in cele din urma mai mult cu cititul la Biserica si la chilie (unde ma ocupam in taina si cu scrisul). Au inteles si acolo ca nu pot face din mine nici bucatar, nici econom si nici ingrijitor la metoace, de aceea m-au lasat la ceea ce ma pricep.  

 

A fost o vreme cand au incercat cei mari sa-mi smulga condeiul si cartile din mana si nu stiu cum (din greseala ori de nevoie) mi-au dat sa tin in mana mea stangace “carja” grea de egumen. Dar eu, ca cel neincercat am apucat-o si pe asta anapoda si lunecand, m-am povarnit la vale spre Marea Moarta! Dupa ce m-au bantuit mereu valurile ei cele amare si sarate aproape 6 ani de zile, am scapat abia viu pe aceasta stanca de granit, ca pe un ostrov la liman.  

 

Aici, frecandu-ma mereu de stanca asta grunturoasa, s-a mai luat rugina de pe penita mea parasita si am inceput sa-mi vad de ocupatia mea veche, adica scrisul, pe care-l am ca lucrul mainilor in viata mea singuratica.  

 

Dar rucodelia mea nu se intreaba aici pe piata, caci lumea de azi este satula pana in gat de carti si caiet. In vremea veche, pe la Sihastrii, scrisul si copierea cartilor era cea mai de seama ocupatie a calugarilor, caci lumea cauta cartile ca pe aur si argint. Pe atunci nu era descoperit tiparul, care sa concureze pe scriitori si nici radioul, ca sa distreze pe cititori.  

 

Acum lumea, saraca, este tare grabita, n-are vreme sa-si strice ochii cu buchiile calugarilor mucegaiti. Azi, poti zice ca se intreaba cartile mai mult de catre cei cu dughene, ca sa inveleasca cu ele branza si maslinele, decat de catre cititori.  

 

.............................................................................................................................  

 

Mi-ar fi cu neputinta sa alcatuiesc stihuri, pana nu simt adanc in inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inima ca niste scantei dintr-o cremene; dar asta se intampla numai atunci cand cremenea inimii este lovita de amnarul durerii sau al bucuriei, al mustrarii pentru pacate sau al recunostintei fata de milostivul Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot canta in versuri, adica nu pot impleti cuvinte in stihuri, care sa miste inima altora  

 

Cand scriu ceva mai miscator, simt o durere la inima, ca si cum stihurile ar fi niste faramituri desprinse din insasi inima mea zdrobita, de aceea si cuvintele curg insotite de lacrimi uneori. Pentru asta, adevaratele stihuri misca pe cititori aproape tot asa cum a fost miscata si inima celui care a scris.  

 

De aici puteti intelege mai bine ca stihurile mele zugravesc durerea ori bucuria inimii mele, iar nu dureri ori bucurii straine. Eu pana nu simt, nu pot scrie. Pana nu ma mustra cugetul, nu pot sa scriu stihuri de mustrare…………………….  

 

Ioan Iacob Ieromonahul.  

IERUSALIM

 IERUSALIM  

 

Dormisem bine, fără vise, la hotel Paradis din Betleem. Când am deschis ochii, privirea mi-a rămas pe floarea sângerie a unui frumos crin imperial, care trona într-un ghiveci pe măsuţa maronie de la oglindă. Am deschis fereastra, dorind să admir răsăritul soarelui. De obicei mă trezesc dimineaţa devreme, dar acum fusesem trezită de vocea muezinului care chema credincioșii, din vârful minaretului, la rugăciune. Soarele nu răsărise încă, iar peste stradă erau locuinţe ale palestinienilor care aveau pe toate acoperişurile instalaţii de apă. După un duş şi un schimb de impresii cu Asineta, colega de cameră, am coborât la micul dejun, care a fost destul de variat şi bogat. Palestinienii sunt foarte atenţi şi amabili cu turiştii. Mulţi cunosc limba engleza, iar surpriza a fost mare când am auzit vorbind româneşte pe multi comercianţi, care-şi vindeau produsele la preţuri modice. Casele erau curate, iar oamenii liniştiţi, deschişi, frumoşi. Am părăsit Betleemul, nu înainte de a vizita un magazin de icoane, unde am făcut cumpărături simbolice pentru cei dragi şi ne-am îndreptat spre centrul lumii, cum este numit Ierusalimul.  

 

Ierusalimul se găseşte în munţii Iudeii, la 30 km de râul Iordan şi Marea Moartă şi la 60 km de Marea Mediterană. Când priveşti de pe Muntele Măslinilor, Ierusalimul Vechi, care este înconjurat cu un zid înalt cu mai multe porţi, îţi apare în raza vizuală o cupolă aurită, denumită Cupola Stâncii. Aceasta este situată pe muntele Templului, loc sfânt pentru arabi , dar şi pentru evrei. Între Ierusalimul Vechi care seamănă cu o cetate şi Muntele Măslinilor care este spre răsărit este Valea Chedron, unde se găseşte un cimitir enorm. Pe Muntele Măslinilor în partea de vest este grădina Ghetsimani, locul unde Domnul s-a rugat . Ierusalimul este oraşul cel mai vizitat din lume, fiind centrul mondial a trei religii: Crestinism, Islam si Iudaism. Pentru musulmani este al III-lea loc sfânt după Meca şi Medina, locul unde Mahomed s-a înălţat la cer, pentru evrei este locul unde slava lui Dumnezeu s-a coborât în Templul lui Solomon, iar pentru creştini este oraşul lui Iisus, unde a fost crucificat şi a înviat. Dacă pentru creştini Mormântul Sfânt este cel mai sacru loc din Ierusalim, pentru evrei este Zidul Plângerii, ce a rămas din al doilelea templu.  

 

Istoria Ierusalimului se pierde în negura timpului. Prin jurul anului 1006 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de împăratul David, care-l înconjoară cu ziduri şi construieşte pe Sion o fortăreaţă militară numită Turnul lui David. Fiul lui David, Solomon, în anul 962 î.Hr. a construit un frumos templu. Ierusalimul va fi cucerit şi templu distrus de Nabucodonosor în anul 586 î.Hr. şi evreii duşi în robie babiloniană. După 70 de ani, evreii construiesc cel de-al II lea templu sub conducerea lui Zorobabel. Prin secolul al II lea î.Hr. oraşul este pustiit de Antioh Epifanul, împăratul Siriei, care devastează şi templu, care este refăcut mai târziu de fraţii Macabei. După câţiva ani Ierusalimul devine colonie romană. Irod cel Mare reînnoieşte, reface templul şi consolidează zidurile Ierusalimului . În acest templu a stat Fecioara Maria 12 ani, aici preotul Zaharia a aflat că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul. Aici a fost adus Iisus la 8 zile, la 40zile şi la 12 ani când a uimit pe bătrâni cu înţelepciunea Sa. În acest templu a făcut minuni, a vindecat, a mustrat pe farisei şi cărturari, a izgonit şi răsturnat mesele celor ce făceau negoţ zicând: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile. Iar voi aţi făcut-o peşteră de tîlhari”. În anul 70 romanii distrug templu, iar în anul 132 Ierusalimul este distrus de către romani în întregime, în urma unei răscoale. Adrian începe reconstruirea Ierusalimului şi îi schimbă numele în Aelia Capitolina. După anul 330 Constantin cel Mare zideşte mai multe biserici creştine, începând cu Biserica Sfântului Mormânt. În anul 614 perşi cuceresc şi distrug Ierusalimul , iar în anul 628 e recucerit de bizantini, ca în anul 637 să fie cucerit de arabi, pentru aproape cinci secole. În anul 1099 este cucerit de cruciaţi, care stăpânesc timp de 88 de ani, până în anul 1187când e cucerit de sultanul Saladin al Egiptului . Ierusalimul e sub stăpânire arabă până în anul 1516 când este cucerit de imperiul otoman condus de Soliman Magnificul. Acesta a înconjurat oraşul cu puternice ziduri de apărare, care se găsesc şi astazi în bună stare. În anul 1917, Ierusalimul trece sub mandat britanic, până la 14 mai 1948, când se înfiinţează statul Israel. Ierusalimul vechi seamănă cu o cetate medievală, înconjurată de ziduri groase. Sunt 7 porţi de acces: Poarta Damascului, Poarta Nouă, Poarta lui Irod, Poarta Jaffa, Poarta Sionului, Rabinilor, care duce la zidul Plângerii şi Poarta Sfântului Ştefan sau Poarta Leilor. Mai este Poarta de Aur care este zidită şi duce la Moscheea lui Omar. Se spune că această poartă va fi deschisă la sfârşitul veacurilor, când va trece Mesia prin ea. În Ierusalimul Vechi sunt patru cartiere distincte: cartierul grec, armean, cartierul musulman si cartierul evreiesc. Biserica Sfântului Mormânt se găseşte în cartierul grec. Cel mai mare este cartierul musulman, pe platoul muntelui Moria, unde Avram adusese jertfă pe fiul său Issac. Pe acest munte se afla odinioară templul lui Solomon. Astăzi se găseşte Moscheea lui Omar care a fost construită între anii 688-692, în formă octogonală. În apropiere, prin secolul al VIIIlea a fost zidită o altă moschee mare şi frumoasă, numită Moscheea El-Aqsa, pe ruinele celui de-al II lea templu.  

 

O vizită la Ierusalim este un dar pentru sufletul omului, care încearcă să înţeleagă istoria Creştinismului, Islamului şi Iudaismului. Toate trei, religii monoteiste şi legate între ele printr-un fir nevăzut. Gândindu-mă la aceste religii, le pot asemăna cu trei surori, care se ceartă între ele pentru moştenire sau iubirea tatălui. Acelaşi Creator ne-a creat pe toţi, indiferent de religie sau rasă, toţi suntem egali în faţa Lui şi fiecare e unic şi frumos în felul său. Dacă ne-am elibera de ataşamente, de credinţe oarbe, de dogme, şi am privii obiectiv, din exterior, ca şi cum nici nu am face parte din rasa umană, atunci încrâncenarea, duşmănia, războaiele, tot ce se întâmplă rău în lume, ni s-ar părea un joc absurd. Un joc al unor fiinţe care gândesc ca în epoca de piatră. Eu sunt creştină, tu eşti musulman, el e iudeu, ea e budistă …., fiecare cu credinţa sa. Nimeni nu e superior altuia, toţi suntem egali în faţa cerului şi a morţii. Iisus ne-a învăţat iubirea, Mohamed venerarea lui Dumnezeu, Buda detaşarea de această lume,….. dar omenirea nu pune în practică învăţăturile acestora, ci trăieşte în viaţa de zi cu zi după propriile reguli.  

 

Cât de frumos spunea Ibn Arabi :  

 

„Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o mânăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.”  

 

Aceste trei religii au multe în comun.Începând cu Avraam care este considerat părintele creştinilor, evreilor şi musulmanilor, continuând cu credinţa în profeţi, cu credinţa în existenţa îngerilor, a Raiului, a Iadului, a Judecăţii de Apoi şi a învierii. Dar sunt şi diferenţe. Iudaismul afirmă că Legea Divină nu se schimbă, nu recunoaşte Noul Testament şi nici pe Iisus. Religia iudaică pune accent pe îndeplinirea poruncilor divine, pe respectarea Torei şi spune că sufletul omului este pur.  

 

În schimb, Islamul îl recunoaşte pe Iisus, dar ca profet şi respectă pe Fecioara Maria, mama lui Iisus. Islamul afirmă că Iisus a fost conceput în mod miraculos datorită voinței lui Dumnezeu: “O, oameni ai Cărţii ! Nu întreceţi măsura în credinţa voastră! Nu spuneţi despre Dumnezeu decât Adevărul ! Da, Cristos ! Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui pe care l-a aruncat Mariei, un Duh de la El(…)„Sura 4 :171  

 

Anul trecut am fost la Efes, în Turcia, la casa Fecioarei Maria, unde am văzut musulmani rugându-se . Pentru creştini Cartea Sfântă este Biblia, pentru musulmani Coranul, pentrut evrei Tora. Creştinii se roagă în biserici, musulmanii în moschei şi evreii în sinagogi. Cea mai tânără religie din cele trei este Islamul, care a fost fondată de către profetul Muhammad în sec. al VII-lea prin intermediul îngerului Gabriel.  

 

Muhammad, întemeietorul Islamului a zis : “Eu nu sunt decât un om asemenea vouă şi mi s-a dezvăluit că Dumnezeul vostru este Dumnezeu Unul, iar cel care nădăjduieşte în întâlnirea cu Dumnezeul său trebuie să săvârşească fapte bune şi să nu alăture pe nimeni în închinăciunea sa către Domnul său*.„ Sura 18:11  

 

Cei cinci stâlpi ai islamului sunt: mărturisirea de credinţă, rugăciunea, dania anulă obligatorie, pelerinajul la Mecca, postul din luna Ramadan. Principiile Islamului: credința în Allah, credința în îngerii Săi, credința în Cărțile Sale, credința în mesagerii Săi, credința în Ziua Judecății, credința în al-Qadar(predestinare)  

 

Poruncile în Islam:  

 

„ Să nu-I asociați Lui nimic; să fiți buni cu părinții; să nu-i omorâți pe copiii voștri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât și lor; nu vă apropiați de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse; nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept!” Acestea vi le-a poruncit [Allah]; poate că voi veți pricepe! ~ „Și să nu vă apropiați de averea orfanului, decât cu ceea ce ați putea s-o faceți și mai bună, până când el nu ajunge la maturitate; și împliniți măsurarea și cântărirea cu dreptate! Căci Noi nu impunem unui suflet decât atât cât poate el. Iar când spuneți [ceva], fiți drepți, chiar când este vorba de o rudă apropiată și țineți-vă legământul față de Allah!” Acestea vi le-a poruncit [Allah], poate că voi vă aduceți aminte! ~ „Și acesta este drumul Meu drept! Deci urmați-l și nu urmați căile care vă abat de la drumul Lui!” Acestea vi le-a poruncit; poate că voi veți fi cu frică!” [Nobilul Coran 6:151-]  

 

In Iudaism sunt 613 porunci 13 principii :  

 

1. Cred că Dumnezeu este Creatorul şi Conducătorul întregii lumi.  

 

2. Cred că Dumnezeu este unic şi nu există nici o altă unitate sau unicitate care să se asemene cu a Lui.  

 

3. Cred că Dumnezeu nu are corp şi nici o descriere de ordin fizic care I s-ar putea asocia.  

 

4. Cred că Dumnezeu este veşnic, că El există de dinainte de a exista lumea şi va continua să existe după ce aceasta se va sfârşi.  

 

5. Cred că rugăciunile şi preamărirea trebuie îndreptate doar către Dumnezeu, şi nu către oricine sau orice altceva.  

 

6. Cred că toate cuvintele profeţilor sunt adevărate.  

 

7. Cred că Moise este cel mai important dintre profeţi, că nivelul său de profeţie nu a fost şi nu va fi atins niciodată de către nimeni altcineva.  

 

8. Cred în faptul că Tora a constituit obiectul Revelaţiei divine la Muntele Sinai şi că Tora pe care o avem astăzi este aceeaşi cu cea primită de la Dumnezeu atunci.  

 

9. Cred că Tora nu va fi niciodată schimbată de către Dumnezeu sau înlocuită cu o altă învăţătură.  

 

10. Cred că Dumnezeu este atotştiutor.  

 

11. Cred că Dumnezeu oferă răsplată şi pedeapsă în funcţie de modul în care oamenii Îi respectă poruncile.  

 

12. Cred că Mesia va veni şi chiar dacă întârzie îl aştept în fiecare zi.  

 

13.Cred că morţii vor fi înviaţi în Era Mesianică.  

 

Poruncile în creştinism:  

 

Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.  

 

Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.  

 

Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.  

 

Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.  

 

Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.  

 

Sa nu ucizi.  

 

Sa nu fii desfranat.  

 

Sa nu furi.  

 

Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.  

 

Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.  

 

Isus s-a născut și a propovăduit în credința iudaică, iar primii apostoli au fost evrei. Religia creștină s-a raspandit in lume prin contribuția apostolilor și a primilor creștini din rândul evreilor, dar şi a altor popoare .  

 

În Creştinism se spune că Dumnezeu a dat o lege evreilor, Legea lui Moise -”Vechiul Testament”, pe care a schimbat-o cu ”Noul Testament”, prin jertfa lui Iisus. În religia crestină se pune accent pe credinţa în Iisus, în Sfânta Treime şi Maica Domnului. Se consideră că oamenii vin în lume cu păcatul originar şi de aceea se botează. Iisus a zis: “Nu cel ce îmi zice Mie Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu celui din ceruri.”  

 

Creştinismul, Islamul şi Iudaismul afirmă că vor pace în lume. Dacă le citeşti doctrinele te minunezi şi te întrebi : De ce Pământul nu este un rai? Cine e vinovată de crime, de războaie, politica sau religia popoarelor lumii? Un subiect de meditaţie. In viaţa de zi cu zi oamenii nu respectă cuvintele revelate de Dumnezeu prin Moise, Iisus sau Muhammad, ci trăiesc după legile făcute de oameni .  

 

Muhammad a profeţit:  

 

”Ceasul nu va veni până când nu veţi vedea zece semne: fumul, falsul Mesiah, Bestia, soarele ce va răsări de la Vest, coborârea lui Isus fiul Mariei; YaGog şi Magog şi trei cutremure (despicături de pământ)- unul din Est, unul din Vest , şi unul din Arabia, şi ultimul este un foc care va porni din Yemen şi-i va alunga pe oameni către locul de adunare.”  

 

„Profeţii sunt fraţi, mamele lor sunt diferite, însă religia lor este una singură. Iar eu sunt cel mai apropiat dintre oameni de Isus, fiul Mariei, căci între mine şi el nu a fost niciun alt profet. Şi el(Isus) va pogorî, iar când îl veţi vedea, o să-l cunoaşteţi:el este un bărbat de înălţime mijlocie, alb-roşcat, cu două straie pe el; ………iar Mesia, îl va nimici pe AntiCrist şi va rămâne pe pământ 40 de ani……...”  

 

Am aflat atâtea lucruri interesante de la ghidul evreu, care mi-au stârnit curiozitatea, dorind să citesc Coranul, să aflu ce este scris despre Iisus.  

 

Soarele asfinţise când am ajuns la Zidul Plângerii, loc sacru pentru evrei. Un zid lung de 30 m, înalt de 12 m, construit din blocuri uriaşe de piatră.  

 

Turiştii scriau dorinţe pe bileţele şi le puneau prin crăpăturile zidului. În curtea interioară erau zeci de iudei, îmbrăcaţi în haine lungi şi negre care se rugau lui Iahve, cu faţa spre zid. Luna răsărise şi razele-i de argint ne mângâiau feţele când ne îndreptam din nou spre Betleem, locul naşterii lui Iisus.  

 

Carmen Gigârtu  

 

Drăgăşani  

 

MORMÂNTUL SFÂNT

 MORMÂNTUL SFÂNT 

  

Ca orice om care crede în valorile creştinismului, am vrut să văd acele locuri unde Mântuitorul a trăit, a predicat, a înfăptuit miracole, a fost judecat, omorât şi a înviat. 

  

Era o dimineaţă plăcută, iar în aer se simţeau emoţiile care ne cuprinseseră. Păşind în Capela Flagelării, locul unde a fost judecat şi condamnat de către “sfatul arhiereilor şi al bătrânilor poporului”, trecutul prinde viaţă. 

  

Pilat a aprobat condamnarea prin răstignire, cu toate că el “nu i-a gasit nici o vin㔺i spălându-se pe mâini a zis:”Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia”. 

  

Imaginea lui Iisus cu coroana de spini, îmbrăcat în hlamidă şi batjocorit, părăsit de toţi, fiind nevinovat, mă face să mă simt mică, neputincioasă. Nedreptatea, răutatea, minciuna, batjocura a pus stăpânire pe oameni de milenii. El a venit să ne înveţe, să ne salveze, iar drept răsplată pentru binele făcut a fost judecat, batjocorit şi omorât. Aceasta este judecata şi dreptatea acestei lumi strâmbe, putrede, stăpânită de întuneric . Nu pot să nu simt o revoltă, când văd că nu s-a schimbat mai nimic în conştiinţa acestei lumi, timp de 2000 de ani. Gândindu-mă la acele vremuri, la felul cum a reacţionat poporul, mă întreb: Ce fel de specie suntem noi, oamenii? O specie însetată de sânge nevinovat. O specie care se autodistruge, care nu mai are nimic sfânt. 

  

Mergem pe Drumul Crucii, care începe la Pretoriu unde Pilat a strigat: “Iată Omul!” şi se termină la Golgota unde Iisus a zis : “Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac! “ 

  

Sunt 14 popasuri, care au fost stabilite de biserică: 

  

Condamnarea la moarte în curtea casei lui Pilat. 

  

Punerea Crucii pe umerii Săi, în faţa Pretoriului, şi pornirea spre Golgota. 

  

Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii. 

  

Întâlnirea Domnului cu Maica Sa. 

  

Luarea Crucii de pe umerii lui Iisus de către Simion Cirineanul. 

  

Întâlnirea cu Veronica care i-a şters faţa plină de sânge cu o maramă. 

  

A doua cădere a Mântuitorului la pamânt. 

  

Întâlnirea Domnului cu femeile care plângeau şi se tînguiau pentru EL. 

  

A treia cădere a Mântuitorului la pământ. 

  

Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, pe Golgota. 

  

Întinderea şi răstignirea Domnului pe Cruce. 

  

Moartea Domnului pe Cruce. 

  

Coborârea de pe cruce. 

  

Punerea Domnului în mormânt şi Învierea. 

  

Ne strecurăm pe străduţele strâmte şi aglomerate ale Ierusalimului Vechi, unde întâlnim la tot pasul localnici, care-şi etalau produsele turiştilor. Prin forfota de lume, care se perinda, încercam să-mi imaginez cum era în acele vremuri, cum a avut loc întâlnirea cu Maica Sa, cum Veronica i-a şters faţa de sânge cu o maramă, cum a căzut sub cruce, epuizat. …. 

  

Astăzi, marama cu care l-a şters Veronica se găseşte expusă la muzeul Vaticanului, împreună cu giulgiu. 

  

Era destul de greu, în nebunia străzii, să simţi cu inima acele evenimente trecute, mai ales că azi, nu mai e nimic din ce era pe vremea Domnului. Ierusalimul a fost de atâtea ori distrus şi reconstruit. Dar nu are importanţă, dacă pe acele pietre a călcat, sau pe altele care sunt la 5m sub pământ, peste care s-a construit şi reconstruit, în aceste două milenii. Important este că pe acest pământ a venit un Om, care a vrut să ne înveţe iubirea, iertarea, credinţa, speranţa, bunătatea, iar oamenii l-au privit cu ură şi au strigat :”Răstigneşte-L! ’’ 

  

Ne-a spus că trupul nostru este Templul lui Dumnezeu, că suntem fii ai Tatălui, iar ei l-au ucis . 

  

A fost aglomerat. Ruşi, americani, turci, chinezi, etiopieni,………. oameni de peste tot veniseră la Mormânt. Tineri şi bătrâni, fiecare cu gândurile lui, cu privirile plecate şi cu inimile înălţate spre cer. Erau sute de oameni, din toate colţurile lumii care păşeau într-o linişte desăvîrşită. 

  

Biserica Sfântului Mormânt seamănă cu o cetate, şi a fost construită în secolul al XI-lea de către cruciaţi, pe locul altei biserici vechi din secolul al IV-lea-zidită la ordinul Împărătesei Elena. În acest complex sunt mai multe biserici, altare, aparţinând ortodocşilor, armenilor, copţilor, catolicilor… Aici este Muntele Golgota, Mormântul Domnului, Piatra Ungerii, peştera unde s-a descoperit crucea Domnului. 

  

Urcăm treptele de piatră pe Muntele Golgota şi ajungem într-un spaţiu, unde sunt două altare. Primul altar este ridicat pe locul unde Iisus a fost dezbrăcat de haine şi pironit pe cruce, care aparţine catolicilor. Al doilea altar este înălţat pe locul unde a fost înfiptă crucea cu Domnul răstignit şi aparţine ortodocşilor. Pe podea este o rozetă de aur în formă de stea, în interiorul căreia este o adâncitură în piatră, marcând locul unde a fost înfiptă crucea. 

  

Când s-a stins Domnul pe Golgota, cerul s-a întristat, soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat , pietrele s-au despicat şi catapeteasma bisericii s-a rupt . Se spune că sub Golgota care avea forma unui craniu, se află înmormântat Adam, craniu şi oasele sale, peste care ar fi curs sângele Mântuitorului, când a fost răstignit şi a avut loc cutremurul. 

  

Între Golgota şi Sfântul Mormânt este o piatră dreptunghiulară de culoare roşiatică, numită Piatra Ungerii. Aici Iosif din Arimateia şi Nicodim au aşezat trupul Domnului, după ce a fost coborât de pe cruce. Pe această piatră a fost uns cu un amestec de smirnă şi aloe, după care l-au înfăşurat în giulgiu şi l-au pus în mormânt. 

  

Sfântul Mormânt se află în mijlocul unei rotonde uriaşe, susţinută de 18 coloane de piatră. Aici a fost înmomântat Domnul şi tot aici Maria Magdalena a întâlnit îngerul care i-a arătat mormântul gol. 

  

Am intrat în prima încăpere, numită Paraclisul Sfântului Înger, fiind locul unde îngerul a întâmpinat-o pe Maria Magdalena şi pe Maria. De aici a început istoria Creştinismului. Am atins Piatra Îngerului şi am intrat pe o uşă strâmtă în Sfântul Mormânt . Cu emoţie am atins placa de marmură albă care acoperă mormântul şi icoana Fecioarei de pe perete. 

  

Când am ieşit din Mormânt, un călugăr i-a întrebat pe cei din faţa mea: “De ce-l căutaţi aici ? El este viu. El a înviat.’’ 

  

Cuvintele bătrânului călugăr m-au lovit direct în inimă, şi mi-au deschis ochii. Avea dreptate. El este viu. Hristos a înviat. 

  

Creştini din toată lumea, fiecare cu necazurile, durerile şi suferinţele sale, ce-şi duc propria cruce pe Golgota vieţii, vin să se închine şi să se roage la Domnul Iisus, la lumina Învierii Sale, să-i călăuzească şi să-i ocrotească. 

  

Un moment emoţionant a fost la miezul nopţii când am revenit la Mormânt. Preoţi şi călugări greci, armeni, copţi, români, au ţinut Liturghia în mai multe limbi ale pământului, printre care, şi în limba română. 

  

Din faţa Sfântului Mormânt până la uşile catedralei Învierii erau două rânduri de preoţi şi călugări care cântau şi slujeau îngereşte. A fost cea mai înălţătoare şi mai frumoasă slujbă pe care am văzut-o vreodată. Biserica era plină de pelerini, dar nu se auzeau decât glasurile preoţilor ce slujeau, din centrul lumii, centrul Creştinătăţii. 

  

De-a lungul timpului, începând cu secolul al XVI-lea românii au făcut multe danii pentru întreţinerea Locurilor Sfinte. De la danii în bani până la manuscrise, cărţi cu coperţi din argint, acoperăminte brodate cu fir de aur şi argint, epitafe brodate cu fir de aur şi argint, tetraevangheli ferecate în argint aurit, agheasmatere din argint şi aur, mai multe chivote de argint şi aur, o cruce din argint aurit de 1,41 m, potire, cruci, icoane.... 

  

În tezaurul Sfântului Mormânt se află şi sabia lui Constantin Brîncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714, care a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său, la Constantinopol. 

  

Discul de aur masiv, care marchează locul Crucii de pe Gologota a fost dăruit de domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino. Are un diametru de 60 cm cu şase raze cu ornamentaţii cu patimile Domnului. 

  

Cu inimile uşoare, pline de pace şi bucurie părăsim „Oraşul Păcii”, îndreptându-ne spre Bethleem. 

  

Carmen Gigârtu 

  

Decembrie 2018 Drăgăşani 

ISRAEL

 Spiritul meu de beduin rătăcitor m-a condus spre ţărmurile însorite ale Mediteranei. De când eram copil visam să ating, să văd acele locuri în care s-a născut Mântuitorul. Israelul l-am perceput ca o ţară a contrastelor, care m-a fascinat de la prima vedere. Pe o fâşie de pământ, situată pe malul estic al Mării Mediterane, de-a lungul timpului s-au intersectat un numar mare de popoare şi culturi.Pe o suprafaţă de 22.072 km2 trăiesc peste 8,723 milioane de suflete, din care peste 70% sunt evrei,iar restul arabi, aparţinând mai multor confesiuni religioase: mozaici, musulmani, creştini, druzi .  

 

Un sentiment de déjà vu mă stăpânea, reminiscenţe din alte veţi ieşeau la suprafaţă, uimindu-mă.  

 

La tot pasul, trecutul vorbea din ruine vechi de milenii.  

 

De la aeroportul de pe „Colina primăverii”- Tel Aviv, care este cel mai mare oraş din Israel, puternic centru economic şi cultural, ne-am îndreptat spre Haifa . Prima oprire a fost la Cezareea, care a devenit un oraş şi port prosper în timpul lui Irod cel Mare. Era reşedinţa oficială a prefecţilor şi legaţilor imperiali romani în Iudeea, devenită colonie romană .Oraşul deţinea un port, un palat , un templu închinat Romei, un amfiteatru şi un apeduct.  

 

O tablă din piatră găsită de arheologi conţine numele lui Pilat, cel care l-a predat pe Iisus evreilor, pentru a-l crucifica. Cornelius, un centurion roman din Cezareea, a fost botezat de apostolul Petre. El a fost primul roman care a intrat în comunitatea discipolilor lui Iisus.  

 

Filip a adus creştinismul în această cetate, iar mai târziu a găzduit pe Pavel şi tovarăşii săi de călătorie . Pavel a debarcat în Cezarea când s-a întors din a doua şi a treia călătorie misionară. Festus l-a trimis pe Pavel în lanţuri, pe o corabie, din Cezareea la Roma, după ce a stat 2 ani închis în acest oraş. Populaţia la începutul secolului I era formată din greci, iudei şi samariteni, o comunitate creştină din vremea apostolică. Cezareea s-a bucurat de renume în întreaga lume creştină, mai ales datorită bibliotecii creştine, care a făcut din acest oraş un centru cultural al vremii.Cel care a adus o contribuţie însemnată a fost Origen care preda filozofia şi teologia în Şcoala din Cezareea. Oraşul a decăzut în timpul invaziei perşilor sasanizi, în prima jumătate a secolului al VII-lea.În anii 1199-1264 oraşul cunoaşte o înflorire odată cu venirea cruciaţilor, care au fortificat cetatea şi au amenajat un nou port. În această perioadă se ridică o biserică creştină dedicată Sfântului Petru pe ruinele unei vechi biserici bizantine.  

 

O legendă spune că aici cavalerii cruciaţi au descoperit Sfântul Graal.  

 

În anul 1265 Cezareea a fost cucerită de mameluci, iar in 1291 a fost aproape rasă. Am admirat solitudinea mării, a ruinelor şi spectacolul pe care-l da soarele apunând, găndindu-mă la amorei, canaaneieni, evrei, asirieni, filisteni, egipteni, fenicieni, babilonieni, perşi, greci, romani, arabi, cruciaţi, mameluci, turci, englezi, nemţi… care au ajuns de-a lungul timpului în aceste ţinuturi şi au dispărut la fel ca soarele în nori.Totul trece, totul piere ! Viaţa noastră pe Terra e doar o excursie, va veni o zi în care ne vom întoarce la adevărata noastră casă.