“Omul e mai măreţ cu căt încearcă mai
încăpăţânat imposibilul “
Ispita
şi Magda
Soarele asfinţise de mult peste
cerul cenuşiu. În depărtare, spre apus, se mai zărea doar o dungă
roşietică ce unea cerul cu pământul. Magda se îndreaptă spre casă. Merge
singură şi gânditoare pe aleea aproape pustie. Oaze de verdeaţă erau
întretăiate de ronduri de lalele, petunii, panseluţe, auraşi şi alte flori
multicolore ale primăverii. Din loc în loc era câte un brad care-şi întindea
crengile către lume. Pe marginea trotuarului erau adevărate pădurici tinere de
copaci verzi cu trunchiuri subţirele şi drepte, cu frunzuliţele de abia ieşite
din muguri. Covoare de verdeaţă se întindeau în faţa ei cât cuprindea cu
privirea.Contempla culorile primaverii, în noaptea blândă ce se aşterna încet,
încet, peste oraş. O linişte stranie stăpânea peste tot. Întreaga natură
aştepta cu emoţie apariţia reginei nopţii îmbracată cu mantaua ei de stele
strălucitoare. Dintr-un boschet sar în faţa ei două păsărele ţopăind şi
ciripind, urmărite de un căţeluş.
Noaptea începe să pună stăpânire înghiţind
parcă totul, într-o mare de întuneric. Luminile încep să se aprindă una câte
una, iar sufletul Magdei e cuprins de dorinţi ce nu se pot mărturisi. Trece pe
lângă case vechi, cu arhitectura specifică locului şi timpului când au fost
construite.
Se opreşte în faţa unui bloc cu balcoanele pline de petunii, în
toate culorile. Gazonul era curat, de-un verde crud strălucitor. Frunzele
arbuştilor străluceau în lumina neoanelor şi creau o atmosferă puţin
ceţoasă.În vârful unei movile de verdeaţă sta o pisicuţă care-şi lingea
lăbuţele. A urcat scările, a descuiat uşa grea, metalică, de la intrare. Holul
îi dă o senzaţie uşoară de sufocare. Un covor gros, rotund, cu motive florale
albastre acoperea gresia lucioasă. O oglindă imensă trona pe un perete. Într-un
colţ era o plantă cu frunze mari, de-un verde pal, care-şi etala câteva flori
albicioase ce atingeau aproape tavanul.Încuie uşa, se descalţă şi intră în
baie. Sub duş îşi aminteşte ce a citit în jurnalul Crinei: " Din tot ce a
fost a rămas doar o vagă amintire, de parcă totul s-a petrecut în alt timp, în
altă lume sau cu mii de ani în urmă, şi nu acum, în acest spaţiu şi timp. Mă
îndepărtez, nu numai de amintirea lui, dar şi de lume şi de tot ce
înseamnă contemporaneitate. Parcă trăiesc într-o stare de imponderabilitate şi
atemporalitate. Plutesc în neant, neavând de ce să mă prind. Totul
devine străveziu, fantomatic şi fără sens. În aceşti ultimi ani a fost
pierdere de timp, cunoaştere de sine, alergare după adevăr? Câte puţin din
fiecare, o adevărată sinergie de gânduri şi fapte, un curcubeu de sentimente
înalte şi joase. M-am luptat cu mine însumi, mi-am dorit să evadez din acest
corp, care mă sufocă, mă strânge, nu mă lasă să fiu ceea ce sunt cu adevărat.
Gânduri apar şi dispar. O mare tumultoasă de gânduri se revarsă asupra mea şi
valurile ei frumos dantelate vor să mă îmbrace în nuanţe de albastru medidativ.
Unele gânduri colorate, strălucitoare şi atrăgătoare ca un curcubeu după
ploaie, mă împresoară ca un şarpe, încolăcindu-se în jurul meu, obligându-mă să
visez că ale mele cuvinte vor dansa într-o zi pe câmpiile albastre ale lumii,
luminate de razele arginti ale lunii. În această viaţă sufletul meu a cântat un
cântec de dragoste trist şi unic în felul lui. Fără niciun fel de pudoare sau
orgoliu mi-am deschis sufletu-mi intim şi tulburător. L-am pus în
palmele lui ca pe o petală de floare, iar el l-a strivit fără milă."
Ploaia duşului încetează. Magda nerăbdătoare se
şterge gândind:
Cei ce merg pe drumul ce duce spre fiinţa lor interioară simt
nevoia imperioasă de a scrie. Iartă-mă, Crina! Sunt om şi nu am rezistat
ispitei de a citi în jurnalul tău. Am vrut să ştiu ce simţi, ce gândeşti
cu adevărat. Mâine o să ţi-l pun la loc şi tu nu o să ştii că am citit .
Iartă-mi curiozitatea bolnăvicioasă!
Îmbrăcându-se cu halatul, nerăbdătoare
cotrobăie în geantă zâmbind maliţios. Aprinde veioza şi se aşează în pat cu
jurnalul Crinei în braţe. Citeşte:
" Ştiu că în curând paroxismul
neliniştei sufletului meu, închis într-o crisalidă solitară se va sparge în mii
de cioburi. Gol şi pustiu, eliberat de tisteţi, de chinuri, de zbucium, de
lupte, va fi liber să zboare în univers printre aştrii. Mă voi plimba pe aleele
razelor soarelui şi ale lunii. În marea-mi solititudine a nopţii infinite
voi avea curajul să caut cântecul primordial de mult pierdut al lumii.
Nelinişti, complexe, întrebări, curiozităţi se vor sparge de valul de lumină al
Universului. Sufletul meu va adera la sufletul Luminii metamorfozându-se
într-un abur parfumat dus de o briză stelară. Atunci voi uita prezenţa
permanentă a acelui om în inima mea, care a devenit o culoare incandescentă.
Voi uita că a fost un timp în care-mi doream să simt mâna lui peste a mea, să-i
privesc ochii, să-mi culc obrazul pe umărul lui şi să-i ascult bătăile inimii.
Acum ascult muzica tăcerii şi am devenit un
simplu spectator la spectacolul vieţii. Trăiesc mai mult intuitiv, închisă în
această picătură magică a vieţii.”
Magda pune jurnalul Crinei pe noptieră şi
deschide laptopul citind mesajele. Nu-i vine să creadă când vede că Vasile
Cernat i-a transmis un mesaj destul de răutăcios.
"Văd că nu ai ce face şi ai început să mă
caricaturizezi pe mine. Am citit ce ai scris, cum mi-ai calomniat prietenele.
Din cauza ta sunt persoane care m-au rugat să le scot din blogroll. Nu poate o
femeie să scrie un rând pe blogul meu, ca tu o consideri imediat amanta mea şi
te iei de ea. Ai scris despre mine numai aberaţii. De când mă cunoşti ? Ştii
cum sunt eu? Nu, nu mă cunoşti. Să ştii că nu mă interesează aventurile
facile şi destrăbălările. Eu sunt un om cu idealuri, cu scopuri în viaţă şi nu
cum m-ai caracterizat. Din cauza ta am vrut să şterg şi blogul, dar am muncit
mult, mult prea mult ca să-l arunc acum la gunoi. Aşa că nu o să mai
scriu nimic pe blog, o să dispar de pe net. Să vad cum şi pe cine o să mai
spionezi şi cine o să te mai inspire să scrii."
Magda priveşte în noapte gândindu-se dacă trebuie
sau nu să-i răspundă, mai ales că o acuză de ceva ce nu a facut. Vasile Cernat
a devenit anxios şi paranoic. Se cunosc de când erau de-o şchioapă, iar
ea a descoperit că-i place să se joace de-a scriitorul. Dacă toată lumea scrie,
ea de ce sa nu încerce? Aşa că s-a gândit să scrie un roman realist,
inspirându-se din viaţa lui Vasile şi a Crinei. Nu e prima dată când îi
reproşează că urmăreşte să-l denigreze, să-i facă rău. Crina s-a luat doar de amanta
lui şi de nimeni altcineva.Intră pe blogul lui şi observă că s-a lenevit.
Acum scrie destul de rar. Îi răspunde la mesaj:
Dragă Vasile,
Din nefericire pentru tine, am descoperit
plăcerea de a-i însoţi pe oameni ca o umbră nevazută, în plimbările
lor pe net şi în viaţă. Astfel am învăţat multe lucruri despre natura
umană. Deci, cred că te cunosc destul de bine. Da, am scris despre tine ceea ce
am văzut, ceea ce ai lasat tu să se vadă. Te rog, nu te enerva şi ai răbdare să
citeşti tot ce-ţi scriu. Fii calm! Ştiu că ai probleme cu tensiunea şi nu vreau
să te am pe conştiinţă. Enervarea nu face bine nici psihicului şi nici inimii.
I-aţi pastilele de tensiune şi după aceea
să citeşti mai departe. Nu vreau să te omor. Nu sunt criminală, ci doar
moralizatoare. M-am molipsit de la Crina. Cred că ştii despre cine vorbesc,
verişoara mea. Sper că nu ai murit, de nu ai mai scris nimic pe blog. Mai
scrie şi tu ceva pe blogul tău nesuferit . Mai dă-te în spectacol, mai fă
trăsnăi, ca să am şi eu ce scrie, ce critica, doar tu eşti sursa mea de lumină.
Pardon! De inspiraţie, am vrut să spun. Dar ştiai, nu-i aşa? Ştiu că mă urăşti,
dar asta e! Băiete, trebuie să te obişnuieşti, fiindcă nu o să scapi de
mine până mor. Unde mai găsesc eu o aşa muză interesantă,verde şi infloritoare
ca tine? Hai, spune-mi !
O să te urmăresc şi-n gaură de şarpe, doar am
nevoie de tine, ca de aer. Ce să fac fără muză? Fără tine sunt pierduta! Ţi-a
plăcut până acum ce ţi-am scris? Ce zici? Precis m-ai înjurat. Dar nu-i nimic.
Eu sunt o bună creştină şi îi iubesc şi pe cei răi, ca tine. M-ai acuzat
de lucruri neadevărate. Eu nu m-am luat de absolut nimeni. Da, ţi-am criticat
pe cele două bune prietene, dar trebuie să recunoşti ca am spus adevărul. Nu-i
aşa că am fost tare blândă, în comparaţie cu ceea ce meritau diavoliţele
alea două? Ce meritau ele..! Dar, timpul e înainte. Să le avertizezi să
nu se pună cu mine, că o să le biciuesc cu biciul cuvântului mai rău ca Sfantul
Ilie pe diavoli. Prietena ta, scriitoarea, nu ar fi ajuns sa publice nicio
carte dacă nu-l avea în spate pe tatăl ei, mare mason al Lojei Şerpilor. Da, am
scris despre amanta ta oficială, cea care avea o emisiune la o televiziune din
orăşelul tău, dar până la urmă au dat-o afară.. Am fost extrem de blândă,
fiindcă chiar îmi era jenă să scriu, să reproduc mizeriile, nesimţirea şi
neruşinarea crasă de care a dat dovadă, gândindu-mă la un moment dat, că
femeiuşca asta chiar e obsedată sexual. Cred ca trebuie dusă
la un psihiatru. Ai dus-o? Dacă nu, fă-ţi milă şi găseşte-i un terapeut bun.
Vezi, poate o duci la terapeutul prietenei nevestei tale, că tot îl
ridică în slăvi pe facebook. Ştii despre cine vorbesc, nu? Despre acel individ
care se crede Dumnezeu şi comandă Arhanghelului Mihail . Cum să mă abţin
şi să nu caricaturizez , când trăim într-o astfel de lume nebuna? Se laudă că
el lucrează cu lumina şi fraierii cred toate tâmpeniile pe care le debitează.
Ce fel de prietenă a fost, dacă nu a vorbit cu
soţia ta şi nu a convins-o să stea lângă tine, lângă copil, şi să iasă din
secta aceea luciferică, mai ales că se crede foarte evoluată spiritual? Cum de
te-a primit să faci revelionul la ea, ştiind că Mariana e bolnavă şi singură
acasă? Halal prietenă! Eu te trimiteam în şuturi lângă a ta nevastă.
Individa asta a fost prietenă cu soţia ta? Nu. Păcat că nu sunt talentată! Mare
păcat că n-am nici măcar o fărâmă din talentul lui Flaubert ! Diavoliţele
astea două, adevarate doamne Bovary ale timpului nostru, sunt subiecte
interesante de studiat, de analizat, de descris, fiindcă reflectă prin toţi
porii lor degradarea morală şi prostia în starea ei cea mai pură.
După cum vezi, iar m-ai inspirat. De asta nu pot
eu să scriu un rând până nu văd ce mai faci, ce mai zici. Încep să cred că
între noi e o legătură indestructibilă, ancestrală. Orice ai face nu o poţi
distruge. Să-i mulţumeşti Crinei, fiindcă a creat acest liant între noi.
Cred că obsesia ei pentru tine mi-a transmis-o şi mie. Vasile, cine ştie, poate
că noi doi am încheiat vreun pact înainte de a ne naşte, de a veni
aici, pe Terra. Încep să cred că legătura noastră este scrisă în stele, iar noi
suntem prea mici, prea slabi şi nu avem forţa, puterea necesară să o rupem.
Poate că aşa o fi destinul, să ne chinuim unul pe altul.
Ce zici? Ai făcut infarct? Ai râs? Ai plâns? Te-a apucat mila?
Mâine îţi trimit continuarea. Somn uşor şi vise plăcute, îngeraş cu aripi
negre!
Cu drag,
Magda
Trimite mesajul şi citeşte iar din jurnalul
Crinei:
"Acum soarele se pregăteşte să apună. A mai
rămas doar o rază zglobie albă care-mi mângâie fruntea şi vrea să scrie cu
litere de foc iubirea mea pentru el. Ea ştie că l-am iubit la fel ca pe
Dumnezeu şi l-am pus ca pe o floare la fereastra inimii mele".
Trânteşte jurnalul, stinge veioza gândind:
"Crina, Crina, când o să-ţi vină mintea la cap? "
Primele raze ale soarelui pătrund pe fereastră şi
luminează chipul Magdei. Se trezeşte. A dormit bine, fără vise. Îşi îndreaptă
privirea spre jurnalul Crinei, îl ridică de unde l-a aruncat şi citeşte:
"Sufletu-mi roieşte cuprins de febra
iubirii. Sunt fericită ştiind că el există. Iubirea ce o port îmi umple
sufletul de bucurie şi-mi face inima să vibreze. Cerul meu interior devine
senin şi limpede ca cristalul.Te iubesc oriunde ai fi, orice ai face, orice ai
spune, şi sper ca într-o zi să simţi razele curcubeului iubirii mele, cum te
înconjoară şi te ocroteşte."
Magda pune caietul Crinei pe noptieră şi
citeşte mesajele. Unul era de la Cernat care-i scria:
'' Eu sunt un om priceput la femei şi cred că-ţi plac. Nu vrei să
te întâlneşti cu mine? Mă pricep foarte bine la dans, la creat atmosferă
şi la sex. Să ştii că sunt un amant perfect. Vrei să-ţi spun dimensiunile?
Ţi-a zis Crina că aveam pe blogul vechi poziţii pentru amor? Să-mi spui
care-ţi plac sau dacă vrei le încercam pe toate."
Magda nervoasă îi răspunde:
Bună Vasile,
Ştii, m-am gândit şi am ajuns la concluzia că nu
are sens să fim răi, să ne certăm , ci mai bine am încerca să ne
înţelegem. Cred că ar fi foarte interesant dacă ai încerca să colaborezi şi tu
cât de puţin. Sincer, chiar am o rugăminte. Am nevoie de informaţii şi doar tu
eşti singurul care mi le poate furniza.
Vreau să scriu despre aventurile tale. Ştiu
ca ai avut destule. M-am gândit să dedic un capitol întreg aventurii tale
cu femeia din Cuca. Are şi asta un blog, nu-i aşa? Eu zic că ar fi interesant
să descriu cum ai sedus-o când era studentă, cum relaţia voastră a continuat şi
după ce s-a căsătorit şi după ce a divorţat şi după ce s-a recăsătorit cu un
bărbat cu 15 ani mai în vârstă. Parcă a lucrat ca secretară la un club masonic
la tine în oraş, iar acum lucrează la Camera de Comert. A avut şef pe individul
acela care l-au arestat pentru corupţie şi luare de mită. Am aflat că şi
tu faci parte dintr-o loja masonică secretă. Aş vrea mai multe amănunte,
ca să pot înfiripa povestea. Nu vrei să-mi povesteşti? E aceeaşi lojă din care
face parte şi tatăl scriitoarei şi amanta şi nevasta ta ?
Interesantă a fost şi relaţia ta cu tipa
care lucra la primărie, iar bărbatul ei era poliţist. Ea se ducea la instruiri
la Sinaia iar tu îi spuneai Marianei că te duci în delegaţie. Ori de unde
era ? Târgu Jiu sau Târgu Mureş? Aş scrie şi despre domnişoara de la
Buzau, dar îmi trebuiesc detalii.Cred că cel mai interesant ar fi să scriu
despre ultimele tale orgii. După cum vezi am aflat şi acest lucru, chiar dacă
tu şi amanta oficială m-aţi blocat pe facebook, să nu vă mai urmăresc. Mă
ajuţi? O! Ce roman ar ieşi! Aş presărea din când în când câte o scenă
fierbinte, dacă ai fi bun şi mi-ai povestii. Dacă mă ajuţi, când o să-l public
o să-ţi dau un comision destul de gras. Dar tu ai o inimă de gheaţă. Nu o să mă
ajuţi. Ştiu că nu o s-o faci. Nu crezi în mine şi eşti egoist. Asta e! Dar o să
plângi când voi ajunge celebră.
Parcă te văd râzând cu gura până la urechi,
zicând: " Ha-ha-ha! Vrabia mălai visează."
Nu-i aşa, Vasilică? Eşti convins că ceea ce scriu
nu face două parale. Ei! Dacă mi-ai spune scenele alea de amor, atunci ar
fi altceva.
Nu are sens să fii supărat pe mine, fiindcă
nimeni nu citeşte prostiile pe care le scriu. Nu înţeleg de ce faci pe
supăratul, mai ales că nu ţi-am dat nici numele real. După cum vezi, am fost
prevăzătoare cât de cât. M-am gândit că într-un acces nebun de furie, ştiind că
eşti foarte irascibil, ai fi capabil să mă dai şi în judecată, ca drept
mulţumire că te fac celebru.
Stai liniştit! Am zero cititori. Nimeni nu mă
citeşte. Scriu din plăcere şi nici nu mă interesează să citeasca vreun
rătăcit. Fii calm, băieţaş! Nimeni nu ştie că ceea ce scriu este real, că tu
exişti cu adevărat, doar că ai alt nume. După cum ai observat sunt la curent cu
viaţa ta amoroasă şi tare tumultoasă. M-am documentat, înainte să înşir
cuvintele pe sârmă. Adevărul e că nu ştiu să fiu persuasivă, nu-mi permit să-ţi
dau sfaturi, nu mai vreau să-ţi mai aduc argumente de ce ar fi bine de m-ai
ajuta. Sunt convinsă că te-am exasperat şi nu vreau să faci infarct. De aceea,
mă opresc aici.
Să ai o zi frumoasă şi plină de iubire!
Pe curând,
Magda
Dupa ce a trimis mesajul lui Vasile ia
jurnalul Crinei şi citeşte:
"Mereu cerul m-a atras, m-a emoţionat şi m-a
chemat. De când eram doar un copil am simţit, am ştiut că nu aparţin acestui
pământ, acestei lumi. În adâncul sufletului mă simţeam pierdută, părăsită şi
singură chiar dacă eram înconjurată de oameni. Întotdeauna am iubit
singurătatea şi simţeam energiile celorlalţi oameni. Nu mai suport să aud
despre tristeţi, suferinţe, iar toţi cu care mă întâlnesc îşi deschid
sufletul în faţa mea, povestindu-mi durerile lor. Am ajuns să evit, să ascult
spovedania lor, fiindcă simt prea intens durerile, tristeţile, nefericirea
acestora. Le simt cum ma înconjoară şi mă lasă fără energie.
Am intrat în acest bal mascat al vieţii, al
lumii, şi am dansat cum m-am priceput. De cele mai multe ori, doar am privit
din umbră dansul şi scamatoria altora.
Îmi place să caut izvoare de cunoaştere în
care să-mi răcoresc sufletul însetat. Nu de puţine ori am căzut în
abisuri, în întunecimi nesfârşite, în ape negre ca smola, luptându-mă cu
anacondele propriilor gânduri. Am suferit şi urmărit cu o mare curiozitate
propria-mi sleire, neputinţă, durere. Mi-am văzut infernul, focul, apele
şi furtunile interioare. Uneori, tunetul puternic, bubuiturile
asurzitoare ale uraganelor sufleteşti au făcut ca ochii mei să lăcrimeze până
au secat, înţelegând că trebuie să accept linistită încercările, capcanele şi
lecţiile acestei vieţi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie iubirea oamenilor
mi se pare ciudată, chiar animalică. Eu prin iubire înţeleg a contempla pe
celălalt, fără a-l seduce, a-l contempla ca scânteie din lumina Tatălui Ceresc.
Când iubeşti îţi vine să-l respiri pe celălalt,
şi nu te mai saturi să-l priveşti, simţind cum valuri de energie în culoarea
curcubeului te înconjoară şi te ridică spre cer."
Magda se opreşte din citit şi verifică
mesajele, simţind că Vasile i-a răspuns. Nu s-a înşelat. Îi scrisese:
" M-ai făcut să râd. Bineînţeles că nu te
citeşte nimeni. Ce prost şi-ar pierde timpul citind tâmpeniile tale ? Tu ai
văzut cât eşti de incultă? Tu şi Crina mai bine vă vedeţi de oalele
şi sapele voastre. Când o face plopul pere şi răchita micşunele o să
scrii şi tu o frază corect. Îţi lipseste înţelepciunea, cu desăvârşire. Ăsta e
adevărul."
Magda îi răspunde:
O! Da, recunosc, sunt o incultă. Dar nu ştiam că
tu eşti atât de înţelept, încât să remarci acest lucru. Mă înclin în faţa
inteligenţei tale sclipitoare. O, cât de înţelept eşti tu, Vasile! Cât de
luminos şi transparent eşti ! Parcă o aud pe Crina cum îmi povestea că i te-ai destăinuit
involuntar, fiind tare mândru de relele pe care le-ai făcut.
Am observat că ai o nevoie absurdă de măguliri,
de coplimente, de laude. Mi-am zis că e neverosimil.Tu nu poţi fi aşa. Nu
înţeleg de ce un bărbat este atât de intoxicat de căsnicie şi urăşte atât de
tare fidelitatea?
O, am văzut marea ta înţelepciune ! Am
observat cum te aprinzi ca un adolescent la prima ispită ivită în cale.
Te-am văzut cum izbucneşti juvenil, în faţa unei femei, reacţionând
necontrolat, devenind penibil.
Esti genul de om care se îndrăgosteşte fulgerător
şi ai un apetit sexual nebun, de-a dreptul animalic. Te-am urmărit şi am văzut
cum cazi în genunchi şi te târăşti ca o şopârlă, devenind orb, surd şi servil
la picioarele femeilor. La fel ca Faust îţi doreşti să fii iar tanar şi ai face
orice pentru acest lucru. Ţi-ai vinde chiar sufletul pentru o nouă tinereţe. Ai
colindat de nebun străzile oraşului şi ai umblat din bar în bar, din bordel în
bordel pentru a nu fi singur. În tine există tendinţa de evadare din sânul
familiei, căutand petreceri şi femei uşoare, disponibile.
Eşti maestru în jocurile minciunii, ale
prefăcătoriei. În asta îl întreci chiar şi pe diavol. Vorbeşti cu emfază şi te
pierzi în banalităţi.
Dominat de dorinţa de celebritate, de a ieşi cu
orice preţ în evidenţă, ai servit şi ai pupat în fund toate cocotele cu
bani.
Pentru tine, viaţa e bucuria destrăbălărilor, a
aventurilor facile, plăcerea orgiilor şi o alergare de bondar din floare în
floare.
O, tu, noul Faust modern, care vrei să pari un
mare cavaler în faţa necunoscutelor, care ai aruncat cu noroi în Eminescu, dar
te-ai folosit cu neruşinare de versurile lui pentru a ajunge la inima femeilor,
ai mare dreptate ! Mie îmi lipseşte înţelepciunea, iar ţie bunul simţ şi
moralitatea.
Magda nervoasă trimite mesajul, închide laptopul
şi citeşte în jurnalul Crinei.
"Cred că am făcut o mare greşeală. Nu am
rezistat şi i-am scris iar lui Vasile. Nu o să-i mai spun Magdei. Dacă
află se înfurie şi o să mă certe rău. Ea nu-l suportă pentru că m-a făcut
să sufăr. I-am scris:
Poate că nu ar trebui să-ţi scriu, poate e o
greşeală, dar nu mă lasă inima. Sper din tot sufletul că nu este adevărat
ceea ce ai scris pe blog . Sper să nu fie aşa. Dacă ai vreo problemă du-te
la medic.
Nici măcar nu ştiu de ce-ţi scriu. La naiba! Da, îmi pasă. Nu îmi
este indiferent ce ţi se întâmplă, chiar dacă ..............
Nu ştiu ce să-ţi scriu şi cum să-ţi scriu ca să
mă fac înţeleasă. Să nu mă întrebi iar ce vreau de la tine. Nu vreau
nimic.
Îmi doresc şi-ţi doresc să fii bine. În
ciuda a tot, aş vrea să ştii că ţin la tine, chiar dacă, uneori, m-ai făcut să
plâng. Nu ai fost tu vinovat, ci eu. Visam lucruri imposibile.
Întorcându-mă în timp şi analizând la rece
tot ce s-a întâmplat realizez cât am fost de oarbă. De fapt, mai sunt şi acum.
De aş fi deşteaptă nu ţi-aş scrie, ştiind prea bine că nu am însemnat nimic pentru tine. Mereu
am fost sinceră, dar tu de ce nu poţi fii? Poate că sunt nebună. Un om
normal, cu mintea întreagă, nu ar fi iertat şi iubit atât de mult. Când nu o să
mai fiu să-ţi aduci aminte cât de mult te-am iubit.
Atât i-am zis, iar el nici nu mi-a răspuns.
De ce i-oi fi scris? Are dreptate, Magda !
Doamne, dă-mi o fărâmă de înţelepciune şi răbdare!
Încep să o înţeleg pe Magda, cu pasiunea ei
nebună pentru scris. Şi eu simt în mine, uneori, o nevoie absurdă
de a scrie propriile-mi gânduri, dorinţe, sentimente, vise. Când mă aşez şi
încep să scriu în acest jurnal, sunt cuprinsă de o ploaie luminoasă şi
armonioasă de gânduri. Când mă ridic după scaun ele fug în cele patru zări,
parcă mânate, biciuite din umbră de un arhanghel al tăcerii.
Câteodată, vise ascunse, tainice, germinează
râuri de cuvinte care mă uimesc şi pe mine întrebându-mă:"De unde le-am
scos? Din ce tărâm ascuns al subconştientului meu au apărut?"
M-am apucat să scriu în urma unui
vis. O voce îmi spunea :"Scrie ce simţi!"
Când m-am trezit am simţit un impuls nebun, un
neastâmpăr, o mare nelinişte care mă forţa să aştern pe hârtie propriile-mi trăiri,
gânduri ce-mi invadau mintea.
Ştiu că acest jurnal nu-l va citi nimeni
niciodată şi nici nu aş vrea. Aici am scris lucruri prea intime.
După ce scriu mă simt liniştită. E ca o
descărcare, eliberare, purificare care-mi aduce linişte, pace şi cunoaştere de
sine.
Afară a început să plouă. Îmi place să ascult
picurii ploii, să privesc cerul, să mângâi pietrele, să mă joc cu apa, să
vorbesc cu păsările văzduhului, să visez cu ochii deschişi că mergem ţinându-ne
de mână în noapte, luminaţi de razele argintii ale lunii. O să treacă
vreo zi în care eu să nu mă gândesc la el?
O să adorm acoperită de sunetul ploii,
strângându-l în braţe, imaginar. Poate că are nevoie de căldură, de admiraţie,
de încredere, iar eu am fost destul de dură, arătându-i greşelile. Nu cred că
ar fi vrut să-l mint, să-i spun minciuni. L-am judecat aspru, l-am pus în
postura de inculpat şi acest lucru l-a rănit profund.
Mă va ierta vreodată? Urăsc să-l văd taciturn,
deprimat, arogant, sarcastic.
Adevărul e că-l iubesc, chiar dacă are o
sută de defecte. Îl iubesc aşa cum e, dar sufăr când e răutăcios. Sper ca
sentimentele mele pentru el să nu mă orbească şi să rămân mereu lucidă.
Totul ne desparte. Nu numai distanţa, viaţa,
destinul, ci şi felul nostru de a fi, de a vedea lucrurile, de a percepe
fenomenele, de a gândi, de a simţi, de a iubi. Oricum, ochii lui nu mă vor
putea găsi nicăieri, urechile lui nu vor auzi chemarea mea şi nici măcar
în vise nu o să-i mai apar. Eu sunt doar o amintire din trecut, o fotografie îngălbenită
de timp, uitată într-un sertar, într-o cutie prăfuită a minţii.
Simt cum nostalgia mă învăluie şi ţese fire
nevăzute în jurul meu. Mai bine ascult şuierul vântului şi încerc să-i
desluşesc cântecul său trist. Cine ştie, poate că şi el o fi iubind vreo stea,
iar ea nu-i răspunde, de este atât de furios .”
Magda pune jurnalul Crinei pe birou şi citeşte
mesajele. Vasile îi scrisese:
Dragă Magda,
Îţi mai aduci aminte cum am dansat noi doi,
lipiţi unul de altul, în seara aceea? Era de revelion. Chiar dacă
au trecut destui ani nu am reuşit să uit privirea ta albastră, ca
cerul senin de vară şi dornică de mari pasiuni. Dacă ai ştii cât de îndrăgostit
eram de tine, de ochii tăi frumoşi, de
părul tău inelat, negru ca abanosul ce-ţi curgea în valuri pe umerii
goi şi albi ca floarea de cireş. Când dansam îţi simţeam sânii tari, ca
doua pere, lipiţi de pieptul meu. Doream să-i sărut, să-i gust, dar nu
îndrăzneam să-ţi spun nimic. Doar te strângeam în braţe, dorindu-mi ca dansul
să nu se mai termine niciodată. Te vedeam ca pe o zână din poveşti. Din cauza
ta am rămas toata viaţa obsedat de femeile brune.
Daca ai ştii cât te-am iubit! Ce vise aveam
eu cu tine! Dar erai doar un copil pe vremea aceea. Aveai doar 14 ani, iar eu
eram atât de timid, încât îmi era ruşine să te şi privesc în ochi, parcă
comiteam un sacrilegiu. Acum, după cum ai văzut, nu mai sunt timid. Viaţa m-a
schimbat. Sunt priceput în arta amorului, ştiu să duc o femeie pe culmile
extazului.
Magda, toată viaţa am fost obsedat de tine. O să
spui că nu e adevărat, că eu alergam după Crina, dar adevărul este că de tine eram îndrăgostit, dar nu îndrăzneam,
erai doar un copil. Crina era mai mare, de la ea urmăream altceva.
Vreau să ştii că pentru mine erai o
adevărată Venus, încarnarea Afroditei. Nu te mint, acesta este adevarul.
Of, Magda!Dacă ai ştii adevărul! Când sunt cu
câte o femeie în pat, închid ochii şi-mi imaginez că sunt cu tine. Ştii ce
înseamnă să doreşti toată viaţa o femeie şi să nu o ai? Cât am visat că
noi doi făceam amor nebun şi, uite că destinul vrea să ne întâlnim, să mă
vindec de obsesia mea pentru tine. Nu vrei să fii doctoriţa mea?
Parcă te şi văd îmbrăcată într-un halat alb,
cu stetoscopul atârnat de gât, iar eu îţi deschei nasturii, descoperindu-ţi
sânii. Îi sărut uşor, te iau în braţe, te pun în pat şi-ţi sărut
picioarele, pulpele, coapsele şi merg tot mai sus. Ce zici, draga mea? Fac o
rezervare la hotel pentru două zile? Promit că o să-ţi povestesc toate
aventurile mele şi o să-ţi şi arăt pe viu cum am procedat cu acele femei. Aşa
că o să-ţi dau destul material pentru a putea scrie un roman de moravuri.
Îţi promit că nu o sa afle nimeni de aventura
noastra. Te-aş ruga să nu-i spui nimic Crinei. Să fie secretul nostru. Te sărut
şi aştept cu nerăbdare răspunsul tău.
Cu
nerăbdare,
Vasile
Magda după ce citeşte mesajul de la Vasile are un dezgust usor.
Priveşte în gol şi-un gând diabolic îi trece prin minte:" Acceptă. Spune-i
că te duci. Aşa îţi vei putea studia personajul." Alungă acel gând şi
citeşte mai departe din jurnalul Crinei.
"Stau la fereastră şi admir frumuseţea naturii. Mă uit
la nori cum se adună, cum un fulger luminează cerul şi un bubuit puternic face
să se clatine pământul. Altarul cerului e plin de nori tumultoşi, care se
aleargă unul pe altul, ca într-un dans magic. Din când în când se îmbrăţişează
şi se iubesc atât de tare că iese cu fulgere şi tunete. Pământul s-a îmbrăcat
cu o haină verde, pe care sunt pictate din loc în loc flori trandafirii
ca obrajii copiilor, galbene ca soarele, argintii ca luna, roşii ca buzele
pruncilor şi albastre ca ochii cerului.
Am primit un mesaj.În sfârşit ! Vasile mi-a
răspuns. Dumnezeule, nu pot să cred! Nu, nu pot să cred ca el poate fi aşa de
rău! Nu, nu pot accepta că e real ceea ce citesc!
Sunt profund dezolată! Ce a putut să iasă? Unde
am ajuns! Vorbe,vorbe, cuvinte grele care-mi sfâşie inima şi-mi rănesc
sufletul. A zis că e supărat pe mine, dar eu nu trebuie să fiu supărată?
Eu de ce nu mă pot supăra pe el, indiferent ce ar
spune? Eu de ce strig în faţa cerului că-l iubesc? De ce nu simte cât il
iubesc, că am nevoie de el, că înnebunesc dacă nu ştiu nimic despre el.
De ce se ascunde de mine? De ce
minte? De ce mă loveşte cu cuvintele? De ce?
Ştiu. Da, ştiu. E un om bolnav. Prin ceea
ce mi-a scris a dat dovadă de cea mai mare josnicie umană, de lipsă de
caracter. E genul omului fără scrupule care calcă peste cadavre, doar lui să-i
fie bine. Lumea, viaţa, femeile l-au îmbolnăvit. E paranoic. Crede că eu şi
Magda vrem să-i facem rău. Magda scrie doar o povestioară inspirată din viaţa
lui.
E un om absurd şi plin de contradicţii. El
a fost dragostea şi iubirea mea unică, dar nu a înţeles nimic. Nu, nu mai pot
să mă mint. Doar un om bolnav psihic poate să vorbească atât de urât, de
mizerabi. Ce mizerii a putut să scrie în acele mesaje anonime! Am ştiut că sunt
de la el. Iar acum a vorbit la fel. Singur s-a dat de gol. Cum poate să
fie atât de josnic?
M-am luptat cu fiarele lumii, încercând să ajung
la el, dar şerpii veninoşi ai cuvintelor lui m-au muşcat, m-au rănit.
Nu, nu pot să cred ce mi-a scris! Nu pot să cred
că a putut să-mi facă aşa ceva! Atâta durere e în inima mea! Atâtea
lacrimi în al meu suflet, care sunt mult mai greu de îndurat decât tăcerile
lungi de până acum, decât gheţarii indiferenţei şi ignoranţei. Tisteţea
adevărului pe care l-am descoperit mă înconjoară şi mă îmbolnăveşte .
Sufletul plin de răni sângerânde mă doare şi mi-e greu. Simt atât de tare
spinii, ghimpii, cuvintelor lui, încât din ochii mei a început să curgă un
izvor de lacrimi.
Cuvintele lui au adus iarna în sufletul meu.
Viforul lor mi-a ucis florile şi mi-a îngheţat trandafirii albi ai inimii.
Petalele s-au scuturat, au îngheţat şi
s-au dus în noapte, printre stele. Parfumul lor a fost luat de o briză şi dus
în depărtări neştiute.
Uneori, prin minte îmi trece câte o vagă amintire, prinsă într-o
mare nebuloasă, ce-mi face inima să sangereze şi mai tare. În visele-mi nebune
simţeam obrazul lui lângă al meu, dar el a aruncat cu noroi în nuferii mei şi
i-a înnegrit.
Cerul începe să se lumineze. Norii se îndepărtează şi o rază
a soarelui îşi croieşte drum spre mine.
Parcă am un cuţit înfipt în inimă.
Miresmele intenţiilor mele frumoase sau volatilizat. Ultimă fărâma de gând bun,
de încredere, de frumos, de bine s-a risipit în neant. Nu pot să cred ce
am citit. Acum simt că totul este meschin, murdar, mediocru, amar, crud.
Vaporoasele minciuni, amăgiri, s-au risipit în lumina
adevărului crud. Reflecţii supărătoare mă inundă. Ceva din mine nu vrea să
accepte realitatea grotească, murdară, tulburătoare. Raţiunea îmi semnalizează
adevărul aproape paralizându-mă. Ce mister vroiam să descoper eu în Vasile? Ce
taină căutam?
În timp, vălurile au început să cadă unul câte
unul dezvelindu-l, dezgolindu-l de toate aparenţele înşelătoare.
As vrea să mă pot prinde de aceasta rază
luminoasă, să mă ducă printre stele, uitând de el, uitând de mine, uitând de
tot.
Rămas bun, dragul meu! În curând voi uita
cât te-am iubit, cât m-am amăgit, cât te-am visat şi cât m-ai rănit.
Un nimb rece ca gheaţa îmi înconjoară
inima, ducând-o în lumea zăpezilor şi a tăcerii. Nori întunecaţi şi mari cât
munţii se plimbă pe deasupra mea, iar inima mă doare atât de tare încât
îmi vine să-l întreb pe Dumnezeu: De ce? Merit eu aşa ceva? Unde am greşit?
Ajută-mă, Doamne, să-l uit! Vreau să uit, să uit,
să uit.....
Mă pierd în neguri ce mă duc la începuturile
Universului. Am nevoie de linişte, răbdare şi de Tine Doamne. Nimic nu se
întămplă fără ştirea Ta. Poate că pentru mine este mult mai bine aşa. Tu ştii
cel mai bine.Facă-se voia Ta ! "
Aici se termină jurnalul Crinei.
Magda îi răspunde lui Vasile:
Dragă Vasile,
Văd că te pricepi de minune să minţi.
Diavolul e un copil pe lângă tine. Tu îi eşti maestru.
Ştii, îngerul de pe umărul stâng îmi tot şopteşte
să mă întâlnesc cu tine, iar cel de pe umărul drept îmi spune să te las în
plata Domnului. Tu eşti sortit flăcărilor iadului.Nu ştiu pe care să-l ascult.
E greu să mă decid.Să mai mă gandesc.
Totuşi, cel mai înţelept lucru pe care pot să-l
fac e să te trimit direct în infern. Acolo e locul tău.
Iadul va fi ultima ta destinaţie şi a altora ca
tine. Crina a visat iadul. A zis că arată ca un râu de foc, acoperit cu un
material asemănător cu sticla şi e la marginea raiului. Când o să ajungi
acolo să stai mai la margine în râul de foc, că o să-ţi fac cu mâna din rai. A!
Şi încă ceva!
M-am gândit mult şi am ajuns la concluzia
că ţi-am dat prea multă importanţă, dar nu meriţi.
Renunţ să mai scriu despre tine şi grupul tău de
depravaţi. În grupul acela a tunat şi a adunat toate lichelele, toate canaliile
şi toate târfele. Vasile, când i-ai trimis mesajele alea scabroase Crinei, pe
care nimfomană o aveai sub biroul tău? Pe fosta ziaristă sau pe scoaba aia din
Mioveni pe care o iei mereu cu tine la contractări? E şi asta în divorţ? Acum
înteleg de ce preferi femeile scunde şi slabe. Trebuie să aibă loc pe sub
mese, pe sub birouri, nu-i aşa? Am văzut că pe jurnalistă a lăsat-o al ei
bărbat. Mă mir că judecătorul i-a dat ei copilul! Cum o fi făcut o
aşa de mare greşeală?
Probabil l-a mituit prietena ei sau poate s-or fi
băgat amândouă sub roba lui.
Acum ai două bune prietene libere, divorţate şi
aşa or să şi moară. Pe ăstea nici dracu nu le mai ia de neveste, la cât
sunt de nesătule şi vulgare.
Am găsit subiecte mult mai interesante, nu să
descriu imoralitatea în care te bălăceşti sau
obscenităţile şi magăriile pe care le spui. Mi s-a acrit şi de tine şi
de hoarda ta de canalii.
Totuşi, trebuie să vă mulţumesc pentru că
existaţi. Păi dacă nu eraţi voi, ce mai scriam eu , cine mai mă inspira?
Oricâtă imaginaţie aş avea, dar atâta mizerie
mintea mea nu putea să conceapă.
Realitatea întrece imaginaţia .
Vezi, Vasile, cum a aranjat Dumnezeu lucrurile?
Te-a îndemnat să o suni pe Crina în urmă cu 7
ani. Ea ţi-a spus adevărul despre secta soţiei tale. Drept mulţumire ai
dus-o pe verişoara mea pe culmile disperării şi ale nebuniei. Ea mi-a povestit
toată suferinţa prin care a trecut, provocându-mă astfel să te urmăresc.
Din cauza ta m-am apucat să scriu şi uite ce a
ieşit. Un roman mai realist ca ăsta nici nu se putea. Cănd o să-l public o
să-ţi trimit un exemplar.
Multumesc,Vasile! Multumesc, muza mea dragă!
Dintr-o ţărancă analfabetă o să ajung o mare scriitoare şi
numai tu eşti vinovat. Râzi cu gura până la urechi, nu-i aşa? Eu o
să ajung cunoscută după ce mor, pentru că aşa a fost şi va fi mereu destinul
celor cu adevărat valoroşi. În timpul vieţii se bucură de faimă doar ciurucurile,
dar peste 50-100 de ani nu-şi mai aminteşte nimeni de ei. În schimb,
adevăratele valori care au fost îngropate ies la iveală din pământul care
i-a ascuns. Ha,ha,ha! Vezi ce modestă sunt! Asta am învăţat-o de la voi,
diavolii.
Cu
mulţumiri,
Magda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu