Translate

luni, 6 februarie 2017

OMUL SAU FIARA?

                                                          

Stiam  ca are 94 de ani si este veteran de razboi.Traia la marginea padurii, iar averea lui era o gradina , doua perechi de iepurasi si trei familii de albine. Emana o tacere adanca si  nu stiam ce sa cred. Era  indiferenta  sau dispret? Inalt ,slab, adus de spate, cu fruntea inalta si riduri adanci pe obrajii proaspat barbieriti,  ma priveste trist. O lacrima i se prelinge la coltul ochiului si o sterge cu dosul palmei. Inteleg ca in el se duce o lupta acerba, dorind sa anuleze toate suferintele si dilemele care-l chinuiau.Cu vocea tremurand imi spune:
“Taica, s-a intins raul peste tara. Negura a cuprins mintile romanilor. Luati de valul urii am ajuns sa ne dusmanim intre noi. Ranjetul fiarei a avut efect. A reusit sa abata intunericul asupra noastra. O sa reuseasca sa ne  faca sa ne sfasiem unii pe altii , ca fiarele salbatice ? Cine va castiga din infruntarea asta? Omul sau fiara ? De milenii sta in umbra si ravneste la muntii nostri falnici, la apele noastre cristaline, la padurile de poveste, la aurul si pamantul tarisoarei noastre. Mereu si-a trimis slugile sa ne atace. Unii au facut-o fatis, altii pe ascuns. Ne-au ingenuncheat, ne-au subjugat, ne-au despuiat, ne-au insangerat, dar romanul tot a rezistat.  De-a lungul timpului unii dintre ai nostri ne-au vandut pe cativa gologani si pentru putere.
 Taica, sa stii de la mine ca banii si puterea inebuneste omul, il transforma  in fiara, in demon. Banii sunt blestemati. Nu pentru bani l-au vandut pe Iisus? Cu ce gresise de l-au rastignit? A, ii invata  pe oameni, ii trezea, si mai marilor lumii de atunci nu le convenea ca omul sa se destepte.  Omul trebuie sa fie prost, ca ei sa-l poata manipula, sa-l tina sclav. Asta a urmarit si urmareste  fiara de milenii. De aia l-au ucis pe Iisus si pe toti care  au vrut si vor  sa trezeasca  constiintele popoarelor. Din pacate, si la noi sunt o multime de Iuda, care pentru bani  si putere isi vand nu numai  tara,  dar si mama si sufletul. Din fericire, nu toti sunt tradatori, nu toti sunt lasi. Nu cred ca natia noastra a decazut atat de rau. Inca mai cred ca suntem o natiune demna, doar suntem urmasii ‘’celor mai drepti si mai viteji dintre traci’’. Romanii renasc mereu, oricat si ar dori unii sa disparem ca natie. Stramosii nostri vegheaza, sangele lor striga ca suntem  o forta uriasa atunci cand e trezita constiinta nationala. Suntem atat de intelepti  incat sa ingropam securea razboiului si sa nu o folosim niciodata  contra fratelui sau parintelui nostru ? Acum  trebuie sa fim uniti  mai mult ca niciodata,  pentru ca moartea isi intinde aripile, o simt aproape. De m-ar lua pe mine, mi-ar face un bine, ca batraneta si singuratatea  e tare grea, taica. Dar ea vine peste toti, focul se apropie, e la un pas si antihristul ranjeste.
Cand eram pe front, in transee,  cand gloantele zburau pe langa mine, ca sa-mi  fac curaj ziceam asa:
 Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
……………………
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!
(George Cosbuc-Decebal catre popor)
Asa ziceam  si prindeam curaj nebun, luptandu-ma cu dusmanul, care-mi vroia pamantul tarii. Ajunsei la 94 de ani si cred  ca o sa prind si pe al treilea razboi mondial,fiindca e aproape, ii simt mirosul. Romanul pentru acel razboi sa se pregateasca, nu pentru cel cu fratele si parintele sau. Fiara vrea sa faca din copiii si nepotii nostri carne de tun si din tarisoara mea teatru de razboi. Asculta la mine, taica!  Stiu prea bine ce zic. Nu sunt senil, ci mai lucid ca niciodata.Raul se apropie.

Sa ne apere Maica Domnului de ce o sa vina ! Urgie, taica! Urgie o sa fie ! Ca sa supravietuim vremurilor grele ce or sa vina sa avem in inimile noastre  credinta, speranta si dragoste.(Carmen Gigartu )

Niciun comentariu: