Translate

joi, 25 mai 2017

Calatorie spirituala
Nu de putine ori sufletul mi-a fost rascolit de nenumeroase intrebari la care nu gaseam raspuns: De unde venim ? Incotro ne indreptam? Care-i sensul existentei umane?
Pe masura ce imbatranesc realizez ca bunurile materiale nu au importanta, ca totul in asta lume e vanare de vant. Sufletul e indragostit de lumina si tanjeste dupa calatorii spirituale. Asa ca i-am oferit o excursie in cautarea luminii.
Pe 21 aprilie 2017 am ajuns la Manastire Rila din Bulgaria pe o ninsoare de poveste. Asezata intr-o zona feerica care te indeamna la visare si speranta, dandu-ti curajul sa lupti si sa crezi in mai bine si mai frumos.
Manastirea este situata in partea de nord-vest a Muntilor Rila, la o altitudine de 1147 metri deasupra nivelului marii, la o distanta de 3 km de orasul Rila si 117 km de capitala Sofia.
A fost intemeiata in secolul al-X-lea, fiind considerata una dintre cele mai importante monumente culturale, arhitecturale si istorice din Europa de Est.
Privind din exterior pare o fortareata puternica, avand o arhitectura unica, cu zidurile inalte de 24 de metri alcatuind un pentagon neregulat. Interiorul este o capodopera a arhitecturii bulgare: arce si coloane, scari de lemn si balcoane sculptate, si un numar de peste 300 de chilii monahale. Manastirea Rila a fost si este legatura intre comunitatile ortodoxe din Rusia, Romania, Serbia si Sfantul Munte Athos.
Manastirea Rila s-a dezvoltat dupa moartea si raspandirea cultului Sfantului Ioan de Rila.Sfantul Ioan de Rila (cca. 867 - 946) este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar si unul dintre cei mai reprezentativi sfinti ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Este intemeietorul monahismului bulgar cat si al primului asezamant monahal din Bulgaria, Manastirea Rila. Sfantul Ioan de Rila s-a nascut la anul 867 in Skrino, la poalele Muntelui Osogovo. Initial pastor, la varsta de 25 de ani a ales sa-si traiasca viata in singuratate si rugaciune. Sfantul Ioan de Rila a trait in singuratate in mai multe locuri, inainte de a se duce in Muntii Rila, unde si-a petrecut restul vietii. Sfantul Ioan de Rila era cunoscut, inca din timpul vietii, ca facator de minuni. Tarul Petru I a intreprins o calatorie de 1200 km, pana in Muntii Rila, pentru a se intalni cu Sfantul Ioan si a lua povatuire duhovniceasca.
Intalnirea lor este descrisa intr-una din „Vietile” Sfantului precum si in "Testamentul" Sfantului Ioan. Sfantul refuza sa-l intalneasca pe imparat in persoana. Imparatul a trimis un soldat pentru a-i oferi darurile pe care la adusese. Sfantul Ioan a pastrat numai o mica parte din mancare, si i-a inapoiat tot aurul si celelalte daruri de valoare, spunandu-i tarului ca nu calugarii au nevoie de aur, ci imparatii, pentru a putea apara tara si a-l oferi saracilor.

Niciun comentariu: