Translate

marți, 1 octombrie 2019

SECRETUL

                                            

          Părul alb ca neaua îi strălucea în lumina soarelui.O rază dansa pe faţa -i scluptată de timp, ceea ce-l face să clipească repede şi să-şi închidă ochii pentru câteva secunde.
Dintr-o dată devine palid, rămânând cu privirea aţintită în gol. Pe frunte îi apar câteva broboane de sudoare. Îi întind un şerveţel pe care îl ea şi îşi tamponează  fruntea, dar ochii îi rămân nemişcaţi. Pare o statuie. De nu ar respira aş crede că şi-a dat duhul. Îi aduc un pahar cu apă şi câteva cornuleţe, neândrăznind să-l întrerup din gândurile sale.
 Mă aşez sfioasă  pe scaun, aşteptând să-şi revină, să povestească, fiind conştientă că am în faţa mea o comoară . Cum  îmi place să scriu despre orice, Mos Mitică o să-mi dea o mulţime de subiecte. Cu romanul Singuraticul am ajuns într-un punct mort, iar întâlnirea cu bătrânul e ca o mană cerească.
Nu-mi termin bine gândurile şi-l văd cum ridică mâna şi face un semn, parcă dorind să alunge o vedenie. Se uită la o floare ce era pe masă şi începe să vorbească cu tristeţe în glas: “Taică, pentru câteva clipe am retrăit clipele de pe front. Gloanţele şuierau, obuzele explodau, schijele sfârtecau, schilodeau şi omorau tot ce mişca. Iadul se dezlănţuise şi înghiţea totul. Am simţit o lovitură puternică în piept şi urlând de durere, într-un vacarm nebun, mă târam dorind să se sfârşească totul. După un timp am început să mă scufund şi era atât de bine, nu mai mă durea nimic, când am auzit vocea ei suavă. Nu-mi venea să cred, eram atât de fericit !  Marina, fata pe care o lăsasem în sat, a venit lângă mine, m-a luat în braţe şi m-a sărutat. Era tare frumoasă! Semăna cu o floare de cireş primăvaratecă. Dintr-o dată se desprinde din braţele mele,şi-mi zice: Lasă-mă să te privesc ! Mi-a fost atât de dor de tine! Atât de dor….!
Ne uitam unul la altul, nemaisăturându-ne privindu-ne. Dorind-o cu nesaţ am observat că iubitei mele îi crescuseră aripi uriaşe şi era înconjurată de lumini şi aurore diafane. Am vrut s-o întreb de ce are aripi, dar nu am îndrăznit.
 Doamne, cât îmi era de dragă ! S-a apropiat iar de mine, m-a sărutat cuminte, a fluturat aripile si a zburat spre stele, lăsându-mă mut. Totul s-a întunecat şi m-am trezit într-un spital de campanie. Un caporal a venit şi mi-a  adus o scrisoare de la mama. Îmi scria că în satul nostru au venit nemţii, iar Marina a încercat să fugă şi au împuşcat-o.
 Ce a fost atunci în sufletul meu ! Câtă  dorinţă de răzbunare am strâns în mine, doar Dumnezeu ştie. Când m-am întors pe front, nu-mi mai era frică de moarte. Am luptat nu numai în ţară,ci am ajutat şi la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. Peste 500.000 de soldaţi de ai noştri au luptat,taică, atunci. Era cât pe aci să mor în Budapesta şi în munţii Tatra, doar dragostea pentru Marina mea  m-a ţinut. Ea nu murise, era mai vie ca niciodată în inima mea.
 Stii taică, care e secretul? Ştii ce îţi dă forţă, putere, să te iei la trântă şi cu moartea?
Dragostea, taică. Dragostea e secretul. Eu nu eram singur, ci  eram împreună cu ea.
Să vii pe la mine să-ţi arăt decoraţiile, dar nu mă încalzesc cu nimic, când văd ce s-a ales de ţărişoara mea. Ele nu au importanţă, ci dragostea din inima omului . Dacă ai dragoste ai tot, nu ai dragoste nu ai nimic. Poţi să ai tot aurul din lume, dar dacă nu ai dragoste eşti cel mai nefericit om.
Au trecut peste 70 de ani de când Marina mea s-a dus printre îngeri, dar  o iubesc şi azi ca în prima zi. Din când în când ne mai întâlnim în lumea viselor şi vorbim. Mereu o rog să mă ia lângă ea, să fim împreună. Ce mult am iubit-o, taica ! Ce mult ! “

(Carmen Gigârtu-Drăgăşani)


Niciun comentariu: