„Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o
mănăstire pentru călugări creștini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului,
tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar
îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.”
(Ibn 'Arabi )
APUSUL
Carmen Gigartu
Capitolul II
Îl studia atentă prin fumul gros şi înecăcios de ţigară.
Făcuse un drum destul de lung pentru a-l vedea, pentru a se convinge ce hram
poartă acest om. Ştia că el nu o va recunoaşte, doar trecuseră atâţia ani.
Vasile sta pe un scaun cu genunchii desfăcuţi, cu capul plecat între umeri,
savurându-şi băutura. Cafeneaua era plină de bărbaţi şi femei tinere.
Peste tot duhnea un miros de parfum amestecat cu transpiraţie.De pretutindeni
răsunau râsete, se glumea, se spunea bancuri şi domnea o stare de spirit
jovială. Unii, purtaţi de valurile pasiunii dansau pe o muzică asurzitoare, iar
câteva cupluri nu se mai fereau şi făceau amor în văzul tuturor. Se
strecoară printre dansatori şi se aşează la o masă vecină cu a bărbatului,
privindu-l de aproape. Timpul îşi pusese amprenta asupra lui. Părul îi albise,
ridurile pe frunte erau proeminente, iar ochii păreau obosiţi.Bărbatul îşi
reazemă coatele pe masă şi priveşte insistent un cuplu tânăr ce dansa. Era slab
şi avea o paloare ciudată, semn că o suferinţă îl măcina. Gustă din paharul cu
alcool şi priveşte iar acel cuplu. Ea îşi îndreaptă privirea spre cei doi
tineri, înţelegând că el urmărea cu jind femeia tânără. Cei doi tineri aveau cam în jur de 27, 28 ani.
El era brunet, bine făcut, cu ochi migdalaţi şi
un început de chelie în vârful capului. Se mişcau lasciv pe o melodie
latino, iar femeia îşi freca ambele picioare de piciorul lui, ceea ce o face pe
Mihaela să zâmbească.În schimb, bărbatul matur aruncă furios alcoolul pe gât,
parcă vrând să-şi înece necazul, nenorocul ce-l bântuia. Era îmbrăcat cu o
cămaşă crem, iar la mână avea un ceas negru. Pe deget observă verigheta. Îi
studiază atentă mâinile şi observă că are un deget lipsă, probabil în urma vreunui
accident, cu mult timp în urmă. Îi priveşte buzele subţiri, uscate şi înăsprite
de insensibilitate. Ochii erau reci, înceţoşaţi de la alcool, indiferenţi la
tot ce era în jur, cu excepţia acelei femeiuşti. Aflase că bărbatul îşi petrece
mai toate serile în acea cafenea, înecându-şi amarul în alcool şi
femei.Mihaela Bărbulescu ştia că
bărbatul avea o căsnicie eşuată.Ea lucra pentru o firmă de detectivi
particulari şi într-o zi s-a trezit în birou cu soţia lui Vasile. Când a aflat
cine este noua sa clientă, a rămas
uimită. Îl ştia pe Vasile de cănd era
copil, dar viaţa îi despărţise, nu-l mai întâlnise de aproape 30 de ani.Acum
era plătită să-l urmărească şi să strângă dovezi compromiţătoare. Femeia îi
povestise viaţa sa, dar nu vroia să divorţeze până nu avea toate dovezile,
frumos strânse într-un dosar, pe care să-l prezinte instanţei de judecată.Noua
lege a divorţului o avantaja, mai ales că avea peste 20 ani de căsnicie. Dacă
prezenta dovezi că el este imoral şi vinovat, ea putea obţine o rentă
viageră.La masa Mihaelei se aşează un cuplu tânăr. Era o fată brună,slabă, frumuşică, cu ochii verzi, mari ca de păpuşă,
care avea o aluniţă în colţul gurii. Era însoţită de un bărbat înalt, tânăr şi
arătos. Bărbatul îi ia mâna şi cu un glas mieros îi şopteşte :
_Dragostea pentru tine va fi principala mea ocupaţie.Ochii
femeii par că se topesc de iubire, strălucind intens.
_Sună bine, dragule,îi răspunde ea cu glas pisicesc, în timp ce-l sărută pe
obraz.El îşi lipeşte scaunul de-al ei.
-Frumoasa mea, murmură el strângând-o în braţe. M-am născut
să fiu aici, cu tine, iubito.
O sărută tandru pe gură, în timp ce mâinile îi cutreierau
spatele în sus şi în jos.
Sărutul lor devine pasional, aproape agresiv.
_Te doresc,draga mea! Te vreau!
_Am nevoie de tine, doar tu mă faci fericită !
_Mă ai! Sunt al tău, iubito ! Ce nu fac pentru tine? Doar ai
văzut câte eforturi am făcut, să învăţ să dansez tango la lansarea cărţii tale. Cine ştie, într-o zi ai
să scrii şi despre mine în cărţile tale, poate mă faci şi pe mine personaj de
roman, nu numai pe Vasile. Uite-te la el ce bea! Ai văzut ce se laudă cu cartea
ta, cum îţi face publicitate pe blogul lui? “Nu rataţi romanul, mă veţi întâlni
şi pe mine ca personaj…”
Ochii ei mari, împăienjeniţi de la marijuana se ridicară spre
ai lui, iar el îi mângâie cu o mână obrazul, iar cealaltă o coboară uşor pe
găt, şi o strecoară în bluza
scriitoarei, dezmierdându-i sânul. Geme uşor şi euforică îl invită în
camera din spate, făcând semn şi cuplului ce dansa să-i urmeze.
Mihaela se ridică de la masă şi se îndreaptă spre masa lui
Vasile, fiind singurul loc liber, sperând că acesta nu o va recunoaşte.
Tonul seducător al vocii îi atrase atenţia bărbatului. O
priveşte uimit şi surprins.
Părul lung şi blond i se revarsă frumos în valuri până
la mijloc. Ochii negri ca abanosul, umbriţi de gene lungi şi negre ai
Mihaelei îl priviră languros.
Era slabă, avea o siluetă de invidiat, iar jocul de lumini şi
umbre îi conturau formele gingaşe.
El îşi înalţă capul privind-o.
_Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată este în
faţa mea! Da, locul este liber. Vă
aşteaptă.
Avea privirea aţintită asupra ei şi semăna cu a unui animal
ce-şi adulmecă prada. Mariana Cernat îi
spusese Mihaelei că Vasile este un
libidinos de primă clasă.
În gândul ei încolteşte un gând diabolic, de a se juca puţin
cu el, făra să să gandeasca că jocul ar putea să devină periculos. Simţindu-l
cum îi urmăreşte fiecare gest, îşi umezeşte buzele şi îşi flutură genele, în
timp ce se aşează pe scaun. Privirea lui coboară asupra gurii, gâtului,
oprindu-se asupra sânilor, care se vedeau ieşind pe jumatate din
decolteul generos al rochiei roşi, simple, dar elegantă. Rochia era mulată pe
corp şi îi scotea în evidenţă formele apetisante.
Bărbatul trezit ca dintr-un vis se apleacă peste masă şi
spune:
_O, Doamne! Mihaela, tu eşti?
La naiba! A recunoscut-o. Acum ce o să facă?
Mizase pe faptul că era băut, că nu s-au văzut de atâta amar
de ani, dar...
Ea toată numai zâmbet îi răspunde:
-Da, eu sunt, Vasile. Nu mă aşteptam să te văd aici. După
câte văd eşti singur .
_Trebuia să mă
întâlnesc cu cineva, dar m-a sunat că nu poate să vină.
_Ghinionul ei şi norocul meu. Văd că eşti cam trist. Dacă ai
nevoie de un umăr pe care să plângi, mă ofer. Am o curiozitate nebună să ştiu
ce ai făcut în toţi aceşti ani.
_Şi eu aş vrea să aflu câte ceva despre tine.
Am încurcat-o! zice ea în gând. Acum ce o să-i spun? Orice,
numai adevărul, nu.
_Nu prea am ce să-ţi spun. Poate ai aflat şi tu că soţul meu
a avut un accident acum 5 ani şi s-a dus. Eu sunt casnică şi trăiesc din pensia
de pe urma lui.
Adevărul îl spusese doar pe jumătate.
_Îmi pare rau. Nu am ştiut. Şi acum nu este nimeni în viaţa
ta?
_Nu. Să-i ia naiba pe toţi, zice în gând. Datorită meseriei
pe care o avea văzuse atâtea cazuri de infidelităţi, încât ajunsese să nu mai
creadă în nimeni şi nimic. Devenise o femeie rece, indiferentă şi dură.
_Ce cauţi aici, Mihaela?
_Aveam şi eu o întâlnire cu o prietenă, dar se pare că a
intervenit ceva şi nu poate să vină.
_Lasă că-i ţin eu locul şi îşi pune mâna peste a ei.
O priveşte cum îi plăcea să privească, să atingă
şi să iubească diverse femei. Nu fusese în viaţa lui credincios vreuneia.
Corpurile femeilor erau doar simple şi frumoase instrumente de plăcere.
Îşi petrecea seririle prin baruri, bând, privind şi pipăind
prin decolteurile generoase. Bea şi se culca cu femei care nu însemnau nimic
pentru el. Aşa treceau zilele vieţii lui. Nu avea omul nicio grijă, nu muncea
din greu pentru bani, nu se scula dimineaţa devreme. Avea un loc de muncă bunicel,
unde mai mult trândăvea decât muncea, iar după program barul, femeile şi
hotelurile.
Bea mult, petrecea mult, era sarcastic, arogant, sigur pe
sine, glumeţ, ştia să-şi facă prieteni, să se distreze, să se bucure de viaţă.
Atingerea mâinii lui îi produce o senzaţie ciudată. Îşi
retrage mâna, iar el o invită la dans. Era o melodie superbă, lentă de dragoste
. El îi înlănţuie strâns talia cu braţele lipindu-se de ea. Atingerile
lui o tulbură şi îi provoacă reacţii neaşteptate. Bărbatul îşi plimbă
mâinile pe spatele, pe şoldurile ei şi la un moment dat îi acoperă buzele cu
ale lui. O sărută tandru atingându-i uşor buzele. Mihaela nu se aştepta la
aşa ceva şi instinctiv îi pune mâinile pe piept vrând să-l îndepărteze.
_De ce m-ai sărutat?
_Aşa am simţit şi nu cred că am făcut o crimă. Văd că
pământul nu s-a cutremurat, nu a căzut nici măcar o stea, şi tu nu ai simţit
nimic.
Se uită provocator la buzele şi ochii ei care-l atrăgeau ca
un magnet.
_Cu ce parfum ţi-ai dat? Miroşi atât de bine, şi încearcă iar
să o sărute.
_Eu cred că nu ar tebui să mai dansăm, şi încearcă să
se desfacă din strânsoarea braţelor lui.
El se apleacă mai mult spre ea şi o sărută pe
gât, tot mai sus până când îi cucerii şi acoperii iar buzele.
_Te rog, încetează!
_Mihaela!
În loc să înceteze o sărută şi mai profund şoptindu-i:
_Nu-ţi face griji. E prea întuneric să ne vadă cineva şi
oricum, toţi sunt ocupaţi.
Femeia se enervează şi se descătuşează din strânsoarea
braţelor lui. Se strecoară printre tineri vrând să iasă la aer. Privirea
îi cade pe reclama luminoasă de deasupra barului:"Bine aţi venit în
iad!”
La bar era o tânără
blondă cu părul lung care zâmbea profesional tuturor clienţilor. Pe un perete
era un afiş cu nişte flăcări, iar sub ele, cu litere groase scria
:"Desfătările iadului vă aşteaptă".
"Ce nu fac oamenii pentru a obţine profit? Nu m-aş mira
să le pună şi droguri în băutură", îşi spune Mihaela. În nebunia care era
nu mai găseşte ieşirea şi intră pe un hol întunecos unde vede doi tineri
îmbrăţişându-se cu pasiune. Când se apropie observă că era cuplul care dansa
lasciv, pe care-l urmărea Vasile şi care plecase cu scriitoarea.
Tânăra era lipită cu spatele de perete, cu rochia ridicată,
iar bărbatul îi cuprinsese fesele cu palmele şi îi murmura cuvinte drăgăstoase amestecate
cu obscenităţi.
_Eşti atât de ....
Femeia gemea de plăcere şi îi spunea:
_Fluturaş, nu te opri.
Bărbatul se mişca într-un ritm ameţitor, iar Mihaela se
întoarce gândind:
"Aşa o fi în toate barurile din acest oraş sau doar în
acesta? La mine în Ardeal parcă nu e chiar aşa."
Găseşte ieşirea şi iese în strada pustie şi întunecată. Un
bec răspândea un mic cerc de lumină, iar ea simte că trebuie să-şi pună ordine
în gânduri. Dacă şi-ar fi luat geanta acum ar fi plecat definitiv din barul
ăsta păcătos, şi ar suna un coleg să se ocupe de cazul lui Vasile. Întotdeauna
urmărea din umbră, dar acum greşise mult, prea mult. Ce să facă? Nu ştie.
Inspiră aerul rece şi priveşte cerul înstelat. Zâmbeşte privind luna cum se
plimbă ca o regină pe firmamentul cerului întunecat.
Vantul începe să bată şi i se face frig. Se hotărăşte să se
întoarcă, când aude o voce:
_Aici erai? Nu-ţi este frig? Şi îi acoperă umerii cu haina
lui.
Iartă-mă că m-am purtat aşa, dar nu m-am putut abţine. Nu
vreau să-ţi faci o părere proastă despre mine.
Ea zambeşte trist.
Ştii, azi e ziua mea de naştere şi apariţia ta a fost cel mai
frumos cadou.
_Dacă ar fi fost ziua ta ai fi fost cu prietenii, cu familia
şi nu ai fi stat singur şi trist înnecandu-ţi amarul în alcool.
_Nu mă crezi?
_Nu.
El îi întinde cartea de identitate.
Ea îl priveşte tristă.
_De ce nu eşti cu familia ta?
_Copiii sunt plecaţi la Timisoara, iar soţia are
lucruri mult mai importante de făcut decăt să se ocupe de sărbătorirea zilei
mele de naştere.
_Ce anume este aşa de important pentru ea?
_Ea e bunul samaritean, care salvează suflete rătăcite. Ţine
conferinţe în toată ţara şi arată oamenilor calea spre mântuire.
_Interesant! Ce-i învaţă pe oameni?
_Comunicări cu astralul, channeling, magie şi alte tâmpenii.
- Ce mireasmă dulce de ierburi şi flori pluteşte prin
aer! Ştii, drumul spre cunoaştere este foarte întortocheat, plin de capcane,
plin de probe. Încerc din răsputeri să-i înţeleg pe cei îndrăgostiţi, pe cei
însetaţi şi înfometaţi de spiritualitate. De ce cad în plasa amăgirilor? De ce
se lasă manipulaţi de un guru sau de un
lider? De ce nu caută singuri adevărul? În ziua de azi omul e pătruns de angoasa căutărilor. E într-o permanentă căutare
a adevărului, a lui Dumnezeu, dorind să-şi depăşească propriile limite. Trăieşte
într-o permanentă incertitudine, e nesatisfăcut la nivel intelectual, volitiv
şi afectiv. Caută şi caută mereu, dorindu-şi să umple golul interior, dorind să
se apropie de lumină, de cunoaştere, de divin. Întotdeauna fiinţa umană a
năzuit spre absolutul care ne transcede şi care ne cheamă spre el. Unii îi simt
chemarea şi încearcă să –l găsească, să-l afle pe Dumnezeu. Încep să cred
că la nivel afectiv se întâmplă ceva cu majoritatea oamenilor, în special cu
cei mai sensibili. Sunt cuprinşi de febra căutărilor, de dorinţa apropierii de
adevăr, de absolut. Oferta este foarte mare şi mulţi doritori de cunoaştere cad
în capcanele întinse cu iscusinţă de oameni fără scrupule.
Andre Malraux avea
dreptate când spunea că "secolul XXI ori va fi religios ori nu va fi
deloc."
Unele grupuri neoreligioase practică o religie fără Dumnezeu
, "religii ale sinelui".
Omenirea trece printr-o criză existenţiala şi mai ales
printr-o criză în planul valorilor morale.
Întotdeauna perioadele de criză, au fost favorabile proliferării
noilor mişcări religioase, oamenii fiind nemulţumiţi, nesatisfăcuţi de vechile
sisteme. Aderă la astfel de grupuri încercând să-şi redobândească indentitatea
proprie, dar se înstrăinează şi mai tare de ei însuşi, iar cu timpul se
ajunge la sucombarea indentităţii personale, pierderea libertăţii individuale.
Librăriile şi tarabele sunt pline cu cărţi,
prin care noile curente neoreligioase îşi fac propagandă. Lideri
harismatici, guru, maeştrii promit satisfacerea spirituală şi folosesc numeroase tertipuri şi mijloace
de manipulare pentru a amăgi pe cei
însetaţi şi înfometaţi de spiritualitate.
Sunt grupări care folosesc metode de manipulare sofisticate
ajungând la un deplin control al conştiintei şi spălarea creierului, putând
să-l ducă pe adept într-o stare subumană. Doctrina acestor grupuri este sfântă.
Nu ai voie sa te îndoieşti sau să o critici. Dacă o faci, spun ei, eşti influenţat de demoni. Adepţilor li se
inoculează ideea apartenenţei la o elită a aleşilor lui Dumnezeu. Există o
scânteie de lumină în interiorul fiecărui om, care tinde spre unire cu divinul.
Este importantă cunoaşterea, dar nu
trebuie să devină nimeni sclavul, robul unui guru, lider sau maestru. Fiecare individ să caute, să cunoască şi să
ajungă propriul său maestru. Aşa gândesc eu, dar alţii se lasă purtaţi de val,
ca soţia ta.
Îmi pare rău.
Iartă-mă! La mulţi ani! Am şi uitat să-ţi spun.
_Nu-i nimic. A uitat ea nevastă-mea. Uite-ţi geanta!
_Mulţumesc!
Îi prinse uşor mâna şi degetele lui lungi se înlănţuiră cu
ale ei strângându-i-le. Ridică mâna la gură, mângâindu-i vârfurile
degetelor cu buzele. Îi sărută palma, după care o atinge delicat pe obraz .
Cuprizându-i capul o sărută apăsat pe gură şi o priveşte în ochi. Se
simţea ameţită şi fascinată de ochii lui, încât nu mai era conştientă de ceea
ce făcea. Când îşi vede mâna mângâindu-i părul se retrage brusc,
parcă trezită dintr-un vis.
_Mihaela, te temi de mine?
_Nu.
Nu se temea de el, ci de ea. Propriile senzaţii şi dorinţe o
speriau. Dacă guru din Apuseni, cu toate capacităţile lui paranormale nu
reuşise să-i spele creierul, bărbatul de lângă ea o făcea să-şi piardă capul.
Era pentru prima dată când se simţea neputincioasă. Trecea prin stări prin care
nu mai trecuse nicicând şi se gândea că totul se datora faptului că nu a
mai fost cu nimeni de peste 5 ani. Întreg corpul îi era cuprins de dorinţă şi
îi era ruşine de ceea ce simţea.
_Trebuie să plec.
_Te conduc.
_Nu-i nevoie. Hotelul e peste stradă.
_Stai la hotel?
_Da. Eu locuiesc în Arad de 15 ani şi am venit în oraşul tău
doar pentru câteva zile. În faţa hotelului şi-au luat la revedere, iar cand el
a vrut să o sărute ea a fugit.
Cănd a ajuns în cameră a văzut că are haina lui pe ea. Se
dezbracă şi îşi face un duş să se calmeze. Se îmbracă cu noua cămăşuţă de
noapte, pe care o cumpărase chiar în ziua aceea, nerezistând ispitei de a o
avea, când a văzut-o pe manechin. Era cu breteluţe foarte fine, scurtă,
din bumbac, garnisită cu dantelă albastră.
Începe să-şi dea cu cremă de corp pe picioare gândindu-se la
atingerile, mângâierile şi sărutările lui Vasile, când aude o bătaie în
uşă.
Se apropie cu sfială şi nici nu a apucat să întrebe
cine e, că de afară el îi spune:
"Scuză-mă, dar mi-am uitat haina."
Ia haina şi i-o întinde prin uşa crăpată doar puţin. El dă
buzna înăuntru.
_Credeai că scapi aşa uşor de mine?
Dumnezeule! Ce bine arăţi.. .....
_Te rog să pleci!
_Unde să mă duc?
_Acasă la tine.
_De ce ?
_Să aspiri, să speli vase, să faci mâncare…
_Fac lucrurile astea de ani de zile. Dar, chiar nu pot să
plec.
Întinde braţele spre ea şi o cuprinse într-o îmbrăţişare
sufocantă sărutând-o pe păr, pe gât, pe ureche.
Încearcă să se împotrivească, dar el îşi înteţi strânsoarea.
Mâinile ei începură să-l mângâie, iar ale lui deveneau tot mai persuasive,
coborând pe gât şi poposiră pe sânii ei întăriţi de dorinţă, mângâindu-i
delicat şi seducător. Apăsarea puternică a coapselor lui îi da fiori, iar
când îi sărută sânii ieşiţi pe jumătate din decolteu, simte că se topeşte şi-l
strânge la pieptul ei. Degetele i se jucau prin păr mângâindu-l şi dorindu-l la
fel de mult ca şi el. Sărutările şi mângâierile lui deveneau tot mai
profunde şi atingeau tot ce întâlneau sâni, mâini, coapse, şoptindu-i :
_Eşti atât de delicioasă! Vreau să fac dragoste cu tine. Eşti
minunată, Mihaela !
_Şi tu eşti minunat, dragul meu.
Mâinile lui moi şi calde explorau peste tot, iar buzele
sărutau cu pasiune şi adoraţie tot ce întâlneau. Îi priveşte ochii care-l
devorau şi o strânge în braţe şoptindu-i cuvinte dragăstoase. Gâtul şi pieptul
ei erau scăldate în sărutări fierbinţi.
Îi coboară bretelele şi trage cu dinţii de şnurul cămăşii
care-i alunecă puţin dezgolindu-i sânii.
Îi dezmiardă cu degetele, cu buzele. Mihaela îi desface
nasturii de la cămaşa şi-l mângâie, sărută, pe piept, pe umeri, pe braţe,
pe gât.
_Îmi placi, spune ea.
_Nu-mi vine să cred că eşti în braţele mele. Parcă e un vis.
Dumnezeule, cât te doresc...
O ia în braţe şi o culcă în pat acoperind-o cu trupul lui.
Înnebunit caută să-i ridice cămaşa.
_Nu te grăbi! Lasă-mă să te privesc ! Degetele ei încep să-i
mângâie fruntea, sprâncenele, nasul, obrajii, gâtul. Urmăreşte linia buzelor
atingându-le uşor şi-l priveşte în ochi.
El o sărută fierbinte, flămând.
_Atingerile tale îmi fac trupul să cânte, dragule. Te doresc
şi vreau să mă topesc...
_Mihaela, eşti atât de dulce.... şi buzele li se contopiră
într-un sărut lung şi pasional.
Vreau să ne topim împreună, să respirăm, să ne mişcăm ca
într-un dans sincronizat, să ne pierdem zâmbind în extazul iubirii. Doresc ca
inimile noastre să pulseze în acelasi timp, să bată în acelaşi ritm, cum ar fi
una singură. Vreau să patrund în profunzimile cele mai intime ale fiinţei tale,
nu numai în trupul tău, dar şi în inima şi în conştiinţa ta, să-ţi simt
emoţiile, dorinţele, fiorurile, fericirea.
Doresc să ne contopim împreună, în trup, suflet şi spirit cu
iubirea absolută şi să fim absorbiţi în universul fascinant al iubirii.
Vreau să te văd strălucind în extaz, înconjurată de energia iubirii.
_Mă simt atât de minunat în braţele tale, iar cuvintele tale
magice mă fac să rezonez sublim. Simt că te iubesc de-o veşnicie şi
te-am căutat mii de ani. Eşti divin, iubitule!
_Trupul tău e un adevărat templu, iubito! Mă simt atât de
fericit când te ating, de parcă aş atinge cerul, stelele.
-Nu se poate să facem amor, sunt în perioada aceea. Dar poţi
să dormi aici.
Îi dă drumul din braţe şi se întoarce cu spatele la ea.
Bărbatul se ridică şi încearcă să-şi desfacă cureaua, când
dintr-o dată îşi prinde capul cu amândouă mâinile şi se aşează pe marginea
patului.
_Vasile, ce s-a întâmplat?
_Îmi este rău. Am uitat să-mi iau pastilele de tensiune.
_Unde le ai?
_În haină.
Mihaela se duce repede şi îi aduce pastilele .
_Eşti palid. Doamne! Tremuri.
_Stai liniştită, o să-mi treacă şi se culcă pe spate,
uitându-se în tavan.
Ea îi aranjează perna întrebându-l dacă nu e mai bine să sune
la salvare.
_Nu, nu, o să-mi revin.
_Eşti sigur?
_Da.
_Nu ştiu cu ce să te ajut. Ce să fac?
_Nimic. Stai lângă mine.Simt că-mi plesneşte capul de durere,
dar o să-mi treacă.
_Încearcă să te linişteşti, îi spune ea, în timp ce-i mângâia
fruntea şi îi masa tâmplele uşor.
-Mă duc să-mi fac un duş, poate-mi revin.
Mihaela pune capul pe pernă şi adoarme destul de repede. Visa ceva când se
trezeşte cu Vasile dezbrăcat peste ea. Se duce la baie, iar cănd se urcă în pat
o ia în braţe spunându-i:
_Îmi pare rău! Am fost un rău.Trebuia să mă abţin, dar… Ea nu
spune nimic, dar o dorinţă pe care nu a simţit-o niciodată până atunci, pune
stăpânire pe ea şi respiră mai greu. El stăpânit de aceleaşi dorinţe se
năpusteşte asupra ei. Fac amor până când ea îi spune că nu mai rezistă şi adorm
îmbrăţişaţi.
Când se trezeşte privirea i se îndreaptă spre geamul prin
care razele lunii îşi trimite lumina în camera lor. Simte lipit de ea trupul
lui, iar mâna i se odihnea pe sânul ei. Se întoarce spre el şi nu rezistă
tentaţiei de a-l săruta pe piept. El o strânge uşor şi o sărută pe păr. Ea îl
priveşte speriată exclamănd:
_Doamne! şi sare din pat sunând la salvare.
_De ce ai chemat salvarea?
_Te rog, nu te mai mişca! Stai linistit!
_De ce te-ai speriat? Nu mai văd bine. Te văd dublu, iar o
mână şi un picior le simt amorţite.
Mihaela se duce să se îmbrace spunându-i să stea liniştit.
Gura bărbatului se strâmbase. Făcuse accident vascular.
Ajungand la urgenţe, medicul de garda îi face un EKG, îi ia
tensiunea, îl priveşte atent şi îi spune sorei să-i pună o perfuzie. Asistenta
îi pune perfuzia, în care i-a pus o mulţime de medicamente.
Vasile spune că vede dublu cu ochiul stâng. "O să vă
reveniţi. Aţi făcut pareză oculară. O să
vă internam la neurologie, la medicul Popescu. Vine imediat să vă
vadă."
Nu i se terminase perfuzia când vine lângă patul lui o femeie
tânără, frumoasă, cu un stetoscop agăţat de gat şi se recomandă:"Sunt
neurologul Popescu Eliza, ce aţi păţit?'' După ce-l consultă şi-l pune să se
uite în toate direcţiile îi spune asistentei: "O sa mergem împreună la
tomograf, iar după aceea urcaţi la
etajul trei la neurologie. Nu-l lăsaţi să meargă, puneţi-l într-un scaun cu
rotile."
Asistenta i-a adus un scaun şi l-au dus la tomograf.
După ce i-au făcut tomograful, doctoriţa iese prima
spunându-i Mihaelei :"Trebuie să ştiţi că următoarele 24 de ore sunt
critice. S-a spart un vas de sânge, doar Dumnezeu ştie cum vor evolua
lucrurile. Noi facem tot ce este omeneşte posibil, dar în cazurile acestea Dumnezeu decide. Rugaţi-vă să fie bine şi să
nu paralizeze. Vă aştept la neurologie, salonul 8."
Mihaela nu mai intrase într-un spital de ani de zile şi a
rămas impresionată de omenia, de rapiditatea şi de profesionalismul
acelor oameni. Era un spital foarte curat, cu oarecări dotari, dar
cel mai important, cu oameni care-şi făceau datoria.
După ce l-a dus în salon şi asistenta ia mai pus o
perfuzie, medicul îi spune că nu are voie să se ridice nici pentru a merge la
toaletă.
Mihaela îl întreabă cum se mai simte.
_Cum crezi? Nu vezi că nici nu mai pot să vorbesc bine.
_Închide ochii şi imaginează-ţi că eşti pe o plajă imensă cu
nisip fin. Vezi ape albastre , cristaline….
_ Tu vrei zbenguială, iar eu cred că sunt pe ducă.
_Vreau să te fac să uiţi de starea asta.
_Du-te, tu, pe o plajă exotică şi întâlneşte un tip tânăr, străin,
american, neamţ sau rus, atletic, bronzat, în slip strâmt şi nu mai sta
aici lângă mine, că nu eşti nevastă-mea.
_Da, nu sunt nici prietena, nici amanta, nici nevasta ta. În
realitate suntem doi străini care s-au întâlnit întâmplător după mulţi ani, dar
nu pot să te las singur.
Nu mă lasă sufletul. Ştii, inima mea nu vrea să te
părăsească tocmai acum când eşti la ananghie, mai ales că medicul a zis că ai
nevoie de însoţitor. Vrei nu vrei o să stau lângă tine cel puţin două
zile, până trece perioada critică, şi ţi se va da voie să te ridici din
pat. Aşa că o să-ţi pun plosca, o să-ţi dau urinarul, o să te ajut să mănânci,
o să te spăl, până o să vină soţia ta din Moldova. O suni?
_Nu. Nu vreau să ştie şi oricum nu cred că ar veni. A devenit
atât de fanatică, încât nu şi-ar lăsa treburile sectei pentru mine.
_Asta crezi tu, dar poate te înşeli.
_Mihaela du-te şi distrează-te! Plătesc o infirmieră să aiba grijă de mine, să-mi dea urinarul sau
plosca, nu trebuie să stai tu . Gândeşte-te la tine şi nu te mai ocupa de mine,
doar sunt un străin, nu?
_Nu-mi eşti chiar străin. Îmi amintesc când aveam 15 ani şi
m-ai condus până la gazda unde locuiam.
_E mult de atunci.
_Dacă mă gândesc, cred că am un milion de motive să rămân
lângă tine şi nici măcar unul, pertinent, să plec.
_Mihaela, te rog, uită trecutul! Eram doar doi copii.
_Bine nu o să-ţi mai vorbesc despre trecut, oricum nu mai are
sens. Acum închide ochii şi încearcă să dormi.
_Nu pot să dorm.
_Atunci imaginează-ţi o femeie foarte frumoasă cu cel mai
sexy corp, îmbrăcată cu un negligee vaporos, menită să scoată din morţi orice
bărbat.
_Ce e cu ea?
_Se apropie de tine dezvelindu-şi un picior lung şi
frumos. Îsi încolaceşte un braţ în jurul gâtului tau, iar o mânaăo strecoară pe
sub haina ta şi descrie cercuri largi pe pieptul tău. E o femeie care trăieşte
din banii tăticului, e dată cu creme, cu loţiuni, masată, parfumată. Îi place
să trăiască viaţa intens, să aibă cât mai mulţi amanţi. Degetele ei alunecă
spre sliţul pantalonilor tăi.
_Tu vrei să mă omori?
Mihaela râde. Aflase că Vasile a avut numeroase
aventuri şi ştia să transforme împerecherea într-o adevărată artă.
_Am auzit că ai o reputaţie "bună". Aşa că-ţi
dau ce-ţi place, ce-ţi doreşti.
_Ar trebui să-ti fie milă de un om bolnav.
Mihaela îi cuprinde gâtul cu palmele şi-l sărută.
_Somn uşor, dragule! Să visezi continuarea de unde am rămas.
_Continuarea cu tine sau cu femeia cu cel mai sexy corp?
Mihaela zâmbeşte ştrengăreşte şi-l vede cum adoarme sub
efectul puternic al somniferelor.
A doua zi.
Vasile simte căldura razelor soarelui care-i mângâiau
pielea.Un miros de flori îi imbată simţurille şi parcă o adiere de vânt uşoară
se joacă prin părul lui.
Deschide ochii şi o zareşte pe Mihaela. Sta lângă el şi-l
mângâia pe păr.
_Buna dimineaţa, Somnorici. Nu aveai de gând să te mai
trezeşti? şi-l sărută uşor pe tâmplă.
_Nu ai plecat?
_Nu. Azi arăţi mult mai bine. Nu mai ai gura strâmbă. Cred că
Dumnezeu a auzit rugăciunile mele.
Ochii lui o privesc trist.
-Nu vreau să fiu ţintuit aici. Aş vrea....
Ea îi pune două degete pe buze spunându-i:
_Important e că eşti spre bine.
_Ştii, mi-a plăcut sărutul tău, nu vrei să continui.
_Vasile, nu suntem singuri aici.
Gânditoare îl mângâie şi lacrimile-i curg. Un bonav, vecin de
pat cu Vasile îi spune să nu mai plângă, că o să se facă bine. El este la al
5-lea accident vascular şi tot trăieşte. Mirată îl priveşte pe omul care o
încurajează. Era un bătrân înalt, solid, care avea chef de vorbă, dar ea nu
prea înţelegea ce vroia să spună, fiindcă omului i se strâmbase rău
gura şi vorbea greoi.
Un alt bolnav, marunţel, cu ochii albaştri şi nas acvilin îi
traduce ce vroia să povestească bătrânul spunându-i:"Într-o săptămână de
când stăm aici, am început să-i pricep vorba lui nea Costache."
_Dumneavoastră, tot accident vascular....?
_Da, eu sunt la al treilea.
_Cum s-a întâmplat?
_Taică, eu veneam cu calul de la câmp, iar când m-am apropiat
de casă am văzut ca venea o maşină, care se dubla. Am vrut sa intru pe poartă,
dar nu am mai nimerit-o, fiindcă vedeam două porţi.Mi-am strigat nevasta şi
i-am zis să ia calul pentru că mi-e rău. Nevastă-mea a sunat la salvare şi aşa
am ajuns aici. În acest salon suntem cei mai bine, dar să-i vedeţi pe cei din
salonul din faţă, sunt paralizaţi şi nu pot să meargă. Noi putem spune că am
fost norocoşi.
E un băiat tânăr de 20 de ani, de care îmi este tare
milă. Cand s-a întors de la servici a găsit câinele mâncând o găină. S-a
enervat, a bătut câinele până l-a omorât şi dintr-o dată a căzut şi el jos.
Sărmanul e paralizat şi zice doctoriţa că nu se mai face
bine.
Noi daca murim, murim şi gata, că ne-am trăit viaţa, dar el
este atat de tânăr, atăt de frumos. ....
Poate s-o îndura Dumnezeu şi o face o minune pentru el.
Decât paralizat, mai bine mort. Doamne, apără-ne!
Uşa se deschide şi un grup de oameni, bărbaţi şi femei se
apropie de patul lui nenea Costache. Erau două femei şi cinci bărbaţi. Femeiele
erau îmbrăcate cu fuste lungi şi pe cap aveau baticuri albe.
Una dintre femei, foarte grasă, dar cu o faţă frumoasă,
desface dintr-o sacoşă multe casorele cu mâncare, întrebându-l cum se mai
simte.
Mihaela nu mai este atentă la ei, dar la un moment dat îi
vede pe toţi că formează un semicerc în jurul bătrânului, ridică mâinile spre
cer şi încep sa se roage. Nu spuneau toţi aceeaşi rugaciune, ci fiecare se ruga
în felul lui pentru bolav. La sfârşit spun toţi o singură rugăciune către
Iisus plângând. Plângea şi bătrânul
bolnav. L-au îmbrăişat, sărutat şi au plecat.
Nenea Marian, bătrânelul marunţel zice:
_Au mai venit de două ori săptămâna aceasta. Sunt pocăiţi.
_A fost un moment frumos.
La noi aţi văzut aşa ceva?
_La noi preotul nu te îngroapă dacă nu-i plăteşti taxa
de înmormântare. Nu-i de ajuns că ne jupoaie guvernanţii cu tot
felul de taxe şi impozite, ne mai ia un rând de piele şi popii. Badea Costache
mi-a zis că pastorul lor i-a spus nevestei
că dacă moare să nu-şi facă griji că o să cumpere el tot ce trebuie.
_E un lucru lăudabil. Adevarul este că sunt foarte uniţi şi
se ajută între ei, nu ca la noi.
_Nu vreau să vă contrazic, dar am văzut şi la noi preoţi
care-şi fac datoria, care cred în ceea ce fac şi îi ajută pe cei nevoiaşi.
_Unul la un milion, taică.
_Eram în drum spre casa parintească şi am trecut pe la
mânăstirea C.M. din judeţul Olt. Slujba se terminase, iar oamenii stăteau
frumos la rând, aşteptând ca preotul să-i miruiască. Eu am fost ultima
persoană. În faţa mea era o bătrânică care se vedea că era sărmană, după
hainele cu care era îmbrăcată.
Când i-a venit rândul îi spune preotului:"Părinte,vă rog
să mă ajutaţi, că nu am cu ce să plătesc lumina şi or să mi-o taie".
"Asteaptă-mă puţin" zice el şi se apropie de mine
şi mă miruieşte, după care se duce în altar. Revine şi îi întinde batranei două
hârtii de câte un milion. Femeia cu lacrimi în ochi îi spune ca factura e doar
de 500 mii şi nu-i trebuie atât de mult. Dar preotul insistă să-i ia,
spunându-i să aibă de mâncare şi să-i mulţumeasca lui Dumnezeu şi nu lui.
_Rar vezi aşa ceva? Preotul era tânar sau bătrân?
_E un preot în vârstă şi am auzit că are 7 copii şi mulţi
nepoţi. Mânăstirea unde slujeşte e una dintre cele mai frumoase din zonă.
Preotul C. este un om cu har, un adevărat Om, cum rar
întâlneşti. A făcut din acel loc un adevărat colţişor de rai.
_Omul sfinţeşte locul.
.......................................
Ceea ce a uimit-o pe Mihaela a treia zi a fost starea
bătrânului pocăit. Era total transfigurat. Nu mai avea gura strambă, s-a dat
jos din pat şi vorbea foarte bine.
Doctorita fericita a zis că tratamentul a dat rezultate
foarte bune, dar Mihaela se întreba dacă nu cumva a fost şi efectul rugăciunii?
Bătrânul îşi revenise complet. Avusese un rol important
tratamentul, dar şi credinţa în Dumnezeu
şi rugăciunile celorlalţi.
Vasile se simţea şi el bine. Acum avea voie să se ridice,
nu-şi mai simţea mâna şi piciorul amorţite.
_Mihaela, acum pot să mă descurc şi singur. Nu trebuie să mai
stai lângă mine.
Ea vrea să zica ceva, dar el continuă:
_Ce vrei de la mine? Vrei să mă desparţi de nevastă-mea?Dacă
află că ai stat aici cu mine? Ce intrigi vrei să ţeşi? Ai grijă de familia ta
şi lasă-mă în pace! Vrei să bagi zânzanie în familia mea?
Femeia face ochii mari nevenindu-i să creadă ce aude.
_Nu pot să cred. Până la urmă o să spui că sunt şi o scorpie
pentru că am stat aici cu tine. Cred că accidentul vascular ţi-a afectat
creierul.
_Toate femeile sunteţi
nişte scorpii, aşa că nu cred că tu faci vreo excepţie. De fapt, şederea
ta aici, mă stresează al naibii de tare.
_Nu mă cunoşti şi nu te cunosc, dar nu-ţi permit să-mi
vorbeşti aşa.
_Cel mai bine ar fi să pleci.
_Nu-ţi înţeleg comportamentul, dar o să fac cum doreşti.
Acum poţi să te descurci şi singur. Ce
repede au trecut anii! Parcă ieri eram doi copii, iar azi...
_Te rog, nu fi melancolică !
_Nu sunt. Mă gândeam doar că timpul este ireversibil şi să
ştii că nu vreau nimic de la tine, nici măcar un zâmbet. Acum încep să cred că
este mult mai bine singură, iar ceea ce s-a întâmplat între noi a fost o
mare greşeală. Viaţa lângă un om mândru, autoritar şi egoist nu este deloc
uşoară. Cineva trebuie să cedeze. Unii spun că atunci când iubeşti îi laşi libertate
absolută celuilalt. Dar pentru a reuşi acest lucru intervine detaşarea şi
conştientizarea că în realitate nu te ai decât pe tine însuţi. Singuri venim în
această lume, singuri plecăm, şi tot singuri şi neânţeleşi trăim chiar
dacă lângă noi avem pe cineva.
Tu ieri mi-ai spus că mă iubeşti şi azi îmi spui că ţes
intrigi, că sunt o scorpie care urmăreşte să te despartă de a ta nevastă. Tu nu
crezi în fidelitate şi-mi spui că "fidelitatea nu a fost nicicând la
modă", iar tu eşti un om modern, deci, infidel.
Crezi că eu aş vrea un asemenea om lângă mine? Un om
care să mă jignească, iar când apare una mai tânără să se ţină după ea ca
un caţeluş în călduri şi să-mi spună că se simte măgulit că acea femeie acceptă
să se întâlnească cu el. Greşeşti! Niciodată nu o să accept aşa ceva! Eu
cred în unele valori, iar dacă tu nu crezi, e problema ta. Acum înţeleg ce mult
am greşit în acea seară. A fost o atracţie fizică, animalică şi nimic mai mult.
Nici nu ştiu de ce am stat cu tine aici. Poate că în inconstient mă simţeam
vinovată pentru ce ţi s-a întâmplat.
_Nu trebuie să te simţi vinovată.
_Ştiu. Mă bucur din toata inima că eşti bine şi sper din tot
sufletul să fii fericit cu soţia sau cu cine vrei tu. La revedere!
_Pa!
Soarele se pregătea să apună când Mihaela a părăsit spitalul.
Priveşte cerul scăldat în culorile amurgului şi lacrimile-i şiroesc pe obraji.
Îl iubise pe Vasile de când era o copilă, dar cuvintele lui o loviseră ca un
pumnal, drept în inimă. Ele îi sunau ca un ecou în minte:"Vrei să mă desparţi..."
Când a vrut ea să-l despartă? Ce intrigi a ţesut? Când a fost
ea scorpie?
Iubirea ei trebuie să apună la fel cum apune acum soarele.
Aceasta iubire seamănă cu un boboc de floare care se ofileşte
şi moare înainte de a înflori.
Merge cu paşi mărunţi amintindu-şi de soţia lui Vasile. O
sună şi îi spune că nu a găsit nimic compromiţător despre soţul ei, care acum
este în spital. Ea crede că el încă o mai iubeşte, iar dacă a avut aventuri
acelea au fost întâmplătoare. Dacă ar fi avut o reaţie mai serioasă cu
altcineva, atunci ar fi descoperit şi crede că este o pierdere de timp să-l mai
urmărească. Femeia de la capătul firului îi mulţumeşte .
În drum spre hotel intră în barul în care Vasile îşi petrecea
timpul. Fata brună, scriitoarea, era şi ea. Sta la aceeaşi masă, dar acum era în braţele
altui bărbat, iar prietena ei se săruta cu un străin care vorbea stâlcit
româneşte. Blonda vorbăreaţă de la bar îi povesteşte despre aventurile lui
Vasile cu o actriţă de la teatrul din oraş.
"Aici bărbaţii vin ca la căţelărie" spune
blonda râzând. Mihaela află despre Vasile o mulţime de lucruri, nu tocmai
îmbucurătoare. Nu-i va spune niciodată soţiei lui ce a aflat despre el. Ea nu-l
înţelege nici pe Vasile, dar nici pe a lui nevastă care aderase la acea grupare
şi care avea din ce în ce mai multi adepţi.
Mariana era prea credulă. Devenise aproape fanatică şi era în
stare să sacrifice tot, chiar familia pentru acea credinţă.
Adevărul este că atunci când trăieşti într-o societate pe
cale de descompunere, cu iz de putrefacţie, omul căutător, dornic de
cunoaştere, permanent nemulţumit şi nefericit,
se amăgeşte singur crezând că găseşte salvarea într-o religie nouă.
Aceasta îl fascinează, acaparează precum o caracatiţă cu multe tentacule, făcându-l rob, transformându-l într-o unealtă vorbitoare a sectei, al unei
dogme inventate peste noapte de un individ care se crede întruparea unui spirit
înalt,venit de pe altă panetă şi avatarul noii ere. Aceşti indivizi au succes
în pescuitul lor de fiinţe credule, naive, slabe şi nevinovate, pentru că
omenirea se află în pragul apusului. Dar după noaptea ignoranţei va veni
răsăritul şi trezirea conştiinţelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu