Translate

joi, 7 ianuarie 2016

Apusul

„Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creștini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.”
                                                                                                             (Ibn 'Arabi )

                                                  APUSUL
                                             Carmen Gigartu

                                                 Capitolul II

Îl studia atentă prin fumul gros şi înecăcios de ţigară. Făcuse un drum destul de lung pentru a-l vedea, pentru a se convinge ce hram poartă acest om. Ştia că el nu o va recunoaşte, doar trecuseră atâţia ani. Vasile sta pe un scaun cu genunchii desfăcuţi, cu capul plecat între umeri,  savurându-şi băutura. Cafeneaua era plină de bărbaţi şi femei tinere. Peste tot duhnea un miros de parfum amestecat cu transpiraţie.De pretutindeni răsunau râsete, se glumea, se spunea bancuri şi domnea o stare de spirit jovială. Unii, purtaţi de valurile pasiunii dansau pe o muzică asurzitoare, iar câteva cupluri nu se mai fereau şi  făceau amor în văzul tuturor. Se strecoară printre dansatori şi se aşează la o masă vecină cu a bărbatului, privindu-l de aproape. Timpul îşi pusese amprenta asupra lui. Părul îi albise, ridurile pe frunte erau proeminente, iar ochii păreau obosiţi.Bărbatul îşi reazemă coatele pe masă şi priveşte insistent un cuplu tânăr ce dansa. Era slab şi avea o paloare ciudată, semn că o suferinţă îl măcina. Gustă din paharul cu alcool şi priveşte iar acel cuplu. Ea îşi îndreaptă privirea spre cei doi tineri, înţelegând că el urmărea cu jind femeia tânără.  Cei doi tineri aveau cam în jur de 27, 28 ani. El era brunet, bine făcut, cu ochi migdalaţi şi  un început de chelie în vârful capului. Se mişcau lasciv pe o melodie latino, iar femeia îşi freca ambele picioare de piciorul lui, ceea ce o face pe Mihaela să zâmbească.În schimb, bărbatul matur aruncă furios alcoolul pe gât, parcă vrând să-şi înece necazul, nenorocul ce-l bântuia. Era îmbrăcat cu o cămaşă crem, iar la mână avea un ceas negru. Pe deget observă verigheta. Îi studiază atentă mâinile şi observă că are un deget lipsă, probabil în urma vreunui accident, cu mult timp în urmă. Îi priveşte buzele subţiri, uscate şi înăsprite de insensibilitate. Ochii erau reci, înceţoşaţi de la alcool, indiferenţi la tot ce era în jur, cu excepţia acelei femeiuşti. Aflase că bărbatul îşi petrece mai toate serile în acea cafenea, înecându-şi amarul în alcool şi femei.Mihaela  Bărbulescu ştia că bărbatul avea o căsnicie eşuată.Ea lucra pentru o firmă de detectivi particulari şi într-o zi s-a trezit în birou cu soţia lui Vasile. Când a aflat cine este  noua sa clientă, a rămas uimită. Îl ştia pe Vasile de cănd  era copil, dar viaţa îi despărţise, nu-l mai întâlnise de aproape 30 de ani.Acum era plătită să-l urmărească şi să strângă dovezi compromiţătoare. Femeia îi povestise viaţa sa, dar nu vroia să divorţeze până nu avea toate dovezile, frumos strânse într-un dosar, pe care să-l prezinte instanţei de judecată.Noua lege a divorţului o avantaja, mai ales că avea peste 20 ani de căsnicie. Dacă prezenta dovezi  că el este imoral şi vinovat, ea putea obţine o rentă viageră.La masa Mihaelei se aşează un cuplu tânăr. Era o fată brună,slabă,  frumuşică, cu ochii verzi, mari ca de păpuşă, care avea o aluniţă în colţul gurii. Era însoţită de un bărbat înalt, tânăr şi arătos. Bărbatul îi ia mâna şi cu un glas mieros îi şopteşte :
_Dragostea pentru tine va fi principala mea ocupaţie.Ochii femeii par că se topesc de iubire, strălucind intens.
_Sună bine, dragule,îi răspunde  ea cu glas pisicesc, în timp ce-l sărută pe obraz.El îşi lipeşte scaunul de-al ei.
-Frumoasa mea, murmură el strângând-o în braţe. M-am născut să fiu aici, cu tine, iubito. 
O sărută tandru pe gură, în timp ce mâinile îi cutreierau spatele în sus şi în jos.
Sărutul lor devine pasional, aproape agresiv.
_Te doresc,draga mea! Te vreau! 
_Am nevoie de tine, doar tu mă faci fericită !
_Mă ai! Sunt al tău, iubito ! Ce nu fac pentru tine? Doar ai văzut câte eforturi am făcut, să învăţ să dansez tango la  lansarea cărţii tale. Cine ştie, într-o zi ai să scrii şi despre mine în cărţile tale, poate mă faci şi pe mine personaj de roman, nu numai pe Vasile. Uite-te la el ce bea! Ai văzut ce se laudă cu cartea ta, cum îţi face publicitate pe blogul lui? “Nu rataţi romanul, mă veţi întâlni şi pe mine ca personaj…”
Ochii ei mari, împăienjeniţi de la marijuana se ridicară spre ai lui, iar el îi mângâie cu o mână obrazul, iar cealaltă o coboară uşor pe găt, şi o strecoară în bluza  scriitoarei, dezmierdându-i sânul. Geme uşor şi euforică îl invită în camera din spate, făcând semn şi cuplului ce dansa să-i urmeze.
Mihaela se ridică de la masă şi se îndreaptă spre masa lui Vasile, fiind singurul loc liber, sperând că acesta nu o va recunoaşte.
Tonul seducător al vocii îi atrase atenţia bărbatului. O priveşte uimit şi surprins.
 Părul lung şi blond i se revarsă frumos în valuri până la mijloc. Ochii negri ca abanosul,  umbriţi de gene lungi şi negre ai Mihaelei îl priviră languros.
Era slabă, avea o siluetă de invidiat, iar jocul de lumini şi umbre îi conturau formele gingaşe.
El îşi înalţă capul privind-o.
_Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată este în faţa mea!  Da, locul este liber. Vă aşteaptă.
Avea privirea aţintită asupra ei şi semăna cu a unui animal ce-şi adulmecă prada. Mariana Cernat  îi spusese  Mihaelei că  Vasile este un libidinos de primă clasă.
În gândul ei încolteşte un gând diabolic, de a se juca puţin cu el, făra să să gandeasca că jocul ar putea să devină periculos. Simţindu-l cum îi urmăreşte fiecare gest, îşi umezeşte buzele şi îşi flutură genele, în timp ce se aşează pe scaun. Privirea lui coboară asupra gurii, gâtului, oprindu-se asupra sânilor, care se vedeau ieşind  pe jumatate din decolteul generos al rochiei roşi, simple, dar elegantă. Rochia era mulată pe corp şi îi scotea în evidenţă formele apetisante.
Bărbatul trezit ca dintr-un vis se apleacă peste masă şi spune:
_O, Doamne! Mihaela, tu eşti?
La naiba! A recunoscut-o. Acum ce o să facă?
Mizase pe faptul că era băut, că nu s-au văzut de atâta amar de ani, dar...
Ea toată numai zâmbet îi răspunde:
-Da, eu sunt, Vasile. Nu mă aşteptam să te văd aici. După câte văd eşti singur .
_Trebuia să mă  întâlnesc cu cineva, dar   m-a sunat că nu poate să vină.
_Ghinionul ei şi norocul meu. Văd că eşti cam trist. Dacă ai nevoie de un umăr pe care să plângi, mă ofer. Am o curiozitate nebună să ştiu ce ai făcut în toţi aceşti ani.
_Şi eu aş vrea să aflu câte ceva despre tine.
Am încurcat-o! zice ea în gând. Acum ce o să-i spun? Orice, numai adevărul, nu.
_Nu prea am ce să-ţi spun. Poate ai aflat şi tu că soţul meu a avut un accident acum 5 ani şi s-a dus. Eu sunt casnică şi trăiesc din pensia de pe urma lui.
Adevărul îl spusese doar pe jumătate.
_Îmi pare rau. Nu am ştiut. Şi acum nu este nimeni în viaţa ta?
_Nu. Să-i ia naiba pe toţi, zice în gând. Datorită meseriei pe care o avea văzuse atâtea cazuri de infidelităţi, încât ajunsese să nu mai creadă în nimeni şi nimic. Devenise o femeie rece, indiferentă şi dură.
_Ce cauţi aici, Mihaela?
_Aveam şi eu o întâlnire cu o prietenă, dar se pare că a intervenit ceva şi nu poate să vină.
_Lasă că-i ţin eu locul  şi îşi pune mâna peste a ei.
 O priveşte  cum îi plăcea să privească, să atingă şi să iubească diverse femei. Nu fusese în viaţa lui credincios vreuneia. Corpurile femeilor erau doar simple şi frumoase instrumente de plăcere.
Îşi petrecea seririle prin baruri, bând, privind şi pipăind prin decolteurile generoase. Bea şi se culca cu femei care nu însemnau nimic pentru el. Aşa treceau zilele vieţii lui. Nu avea omul nicio grijă, nu muncea din greu pentru bani, nu se scula dimineaţa devreme. Avea un loc de muncă bunicel, unde mai mult trândăvea decât muncea, iar după program barul, femeile şi hotelurile.
Bea mult, petrecea mult, era sarcastic, arogant, sigur pe sine, glumeţ, ştia să-şi facă prieteni, să se distreze, să se bucure de viaţă.
Atingerea mâinii lui îi produce o senzaţie ciudată. Îşi retrage mâna, iar el o invită la dans. Era o melodie superbă, lentă de dragoste . El îi înlănţuie strâns talia cu braţele lipindu-se de ea.  Atingerile lui o tulbură şi îi provoacă reacţii neaşteptate.  Bărbatul îşi plimbă mâinile pe spatele, pe şoldurile ei şi la un moment dat îi acoperă buzele cu ale lui. O sărută tandru atingându-i uşor buzele. Mihaela nu se aştepta la aşa ceva şi instinctiv îi pune mâinile  pe piept vrând să-l îndepărteze.
_De ce m-ai sărutat?
_Aşa am simţit şi nu cred că am făcut o crimă. Văd că pământul nu s-a cutremurat, nu a căzut nici măcar o stea, şi tu nu ai simţit nimic.
Se uită provocator la buzele şi ochii ei care-l atrăgeau ca un magnet.
_Cu ce parfum ţi-ai dat? Miroşi atât de bine, şi încearcă iar să o sărute.
_Eu cred că nu ar tebui să   mai dansăm, şi încearcă să se desfacă din strânsoarea braţelor lui.
El se apleacă mai mult spre ea şi  o sărută  pe gât, tot mai sus până când îi cucerii şi acoperii iar buzele.
_Te rog, încetează!
_Mihaela!
În loc să înceteze o sărută şi mai profund şoptindu-i:
_Nu-ţi face griji. E prea întuneric să ne vadă cineva şi oricum, toţi sunt ocupaţi.
Femeia se enervează şi se descătuşează din strânsoarea braţelor lui. Se strecoară printre tineri vrând să iasă la aer. Privirea  îi cade pe reclama luminoasă de deasupra barului:"Bine aţi venit în iad!”
 La bar era o tânără blondă cu părul lung care zâmbea profesional tuturor clienţilor. Pe un perete era un afiş cu nişte flăcări, iar sub ele, cu litere groase scria :"Desfătările iadului vă aşteaptă".
"Ce nu fac oamenii pentru a obţine profit? Nu m-aş mira să le pună şi droguri în băutură", îşi spune Mihaela. În nebunia care era nu mai găseşte ieşirea şi intră pe un hol întunecos unde vede doi tineri îmbrăţişându-se cu pasiune. Când se apropie observă că era cuplul care dansa lasciv, pe care-l urmărea Vasile şi care plecase cu scriitoarea.
Tânăra era lipită cu spatele de perete, cu rochia ridicată, iar bărbatul îi cuprinsese fesele cu palmele şi îi murmura cuvinte drăgăstoase amestecate cu obscenităţi.
_Eşti atât de ....
Femeia gemea de plăcere şi îi spunea:
_Fluturaş, nu te opri.
Bărbatul se mişca într-un ritm ameţitor, iar Mihaela se întoarce gândind:
"Aşa o fi în toate barurile din acest oraş sau doar în acesta? La mine în Ardeal parcă nu e chiar aşa."
Găseşte ieşirea şi iese în strada pustie şi întunecată. Un bec răspândea un mic cerc de lumină, iar ea simte că trebuie să-şi pună ordine în gânduri. Dacă şi-ar fi luat geanta acum ar fi plecat definitiv din barul ăsta păcătos, şi ar suna un coleg să se ocupe de cazul lui Vasile. Întotdeauna urmărea din umbră, dar acum greşise mult, prea mult. Ce să facă? Nu ştie. Inspiră aerul rece şi priveşte cerul înstelat. Zâmbeşte privind luna cum se plimbă ca o regină pe firmamentul cerului întunecat.
Vantul începe să bată şi i se face frig. Se hotărăşte să se întoarcă, când aude o  voce:
_Aici erai? Nu-ţi este frig? Şi îi acoperă umerii cu haina lui.
Iartă-mă că m-am purtat aşa, dar nu m-am putut abţine. Nu vreau să-ţi faci o părere proastă despre mine.
Ea zambeşte trist.
Ştii, azi e ziua mea de naştere şi apariţia ta a fost cel mai frumos cadou.
_Dacă ar fi fost ziua ta ai fi fost cu prietenii, cu familia şi nu ai fi stat singur şi trist înnecandu-ţi amarul în alcool.
_Nu mă crezi?
_Nu.
El îi întinde cartea de identitate.
Ea îl priveşte tristă.
_De ce nu eşti cu familia ta?
_Copiii sunt plecaţi la Timisoara, iar soţia  are lucruri mult mai importante de făcut decăt să se ocupe de sărbătorirea zilei mele de naştere.
_Ce anume este aşa de important pentru ea?
_Ea e bunul samaritean, care salvează suflete rătăcite. Ţine conferinţe în toată ţara şi arată oamenilor calea spre mântuire.
_Interesant! Ce-i învaţă pe oameni?
_Comunicări cu astralul, channeling, magie şi alte tâmpenii.
 - Ce mireasmă dulce de ierburi şi flori pluteşte prin aer! Ştii, drumul spre cunoaştere este foarte întortocheat, plin de capcane, plin de probe. Încerc din răsputeri să-i înţeleg pe cei îndrăgostiţi, pe cei însetaţi şi înfometaţi de spiritualitate. De ce cad în plasa amăgirilor? De ce se lasă manipulaţi de un guru sau  de un lider? De ce nu caută singuri adevărul? În ziua de azi omul e pătruns de  angoasa căutărilor. E într-o permanentă căutare a adevărului, a lui Dumnezeu, dorind să-şi depăşească propriile limite. Trăieşte într-o permanentă incertitudine, e nesatisfăcut la nivel intelectual, volitiv şi afectiv. Caută şi caută mereu, dorindu-şi să umple golul interior, dorind să se apropie de lumină, de cunoaştere, de divin. Întotdeauna fiinţa umană a năzuit spre absolutul care ne transcede şi care ne cheamă spre el. Unii îi simt chemarea şi încearcă să –l găsească, să-l afle pe Dumnezeu.  Încep să cred că la nivel afectiv se întâmplă ceva cu majoritatea oamenilor, în special cu cei mai sensibili. Sunt cuprinşi de febra căutărilor, de dorinţa apropierii de adevăr, de absolut. Oferta este foarte mare şi mulţi doritori de cunoaştere cad în capcanele întinse cu iscusinţă de oameni fără scrupule.
 Andre Malraux avea dreptate când spunea că "secolul XXI ori va fi religios ori nu va fi deloc."
Unele grupuri neoreligioase practică o religie fără Dumnezeu , "religii ale sinelui".
Omenirea trece printr-o criză existenţiala şi mai ales printr-o criză în planul valorilor morale.
Întotdeauna perioadele de criză, au fost favorabile proliferării noilor mişcări religioase, oamenii fiind nemulţumiţi, nesatisfăcuţi de vechile sisteme. Aderă la astfel de grupuri încercând să-şi redobândească indentitatea proprie, dar  se înstrăinează şi mai tare de ei însuşi, iar cu timpul se ajunge la sucombarea indentităţii personale, pierderea libertăţii individuale. Librăriile şi tarabele sunt pline cu cărţi,  prin care noile curente neoreligioase îşi fac propagandă. Lideri harismatici, guru, maeştrii promit satisfacerea spirituală  şi folosesc numeroase tertipuri şi mijloace de manipulare pentru a amăgi  pe cei însetaţi şi înfometaţi  de spiritualitate.

Sunt grupări care folosesc metode de manipulare sofisticate ajungând la un deplin control al conştiintei şi spălarea creierului, putând să-l ducă pe adept într-o stare subumană. Doctrina acestor grupuri este sfântă. Nu ai voie sa te îndoieşti sau să o critici. Dacă o faci, spun ei,  eşti influenţat de demoni. Adepţilor li se inoculează ideea apartenenţei la o elită a aleşilor lui Dumnezeu. Există o scânteie de lumină în interiorul fiecărui om, care tinde spre unire cu divinul. Este  importantă cunoaşterea, dar nu trebuie să devină nimeni sclavul, robul unui guru, lider sau maestru.  Fiecare individ să caute, să cunoască şi să ajungă propriul său maestru. Aşa gândesc eu, dar alţii se lasă purtaţi de val, ca soţia ta.
Îmi pare rău.
Iartă-mă! La mulţi ani! Am şi uitat să-ţi spun.
_Nu-i nimic. A uitat ea nevastă-mea. Uite-ţi geanta!
_Mulţumesc!
Îi prinse uşor mâna şi degetele lui lungi se înlănţuiră cu ale ei strângându-i-le. Ridică mâna la gură, mângâindu-i vârfurile degetelor cu buzele. Îi sărută palma, după care o atinge delicat pe obraz . Cuprizându-i capul o sărută apăsat pe gură şi  o priveşte în ochi. Se simţea ameţită şi fascinată de ochii lui, încât nu mai era conştientă de ceea ce  făcea. Când îşi vede mâna mângâindu-i părul  se retrage brusc, parcă trezită dintr-un vis.
_Mihaela, te temi de mine?
_Nu.
Nu se temea de el, ci de ea. Propriile senzaţii şi dorinţe o speriau. Dacă guru din Apuseni, cu toate capacităţile lui paranormale nu reuşise să-i spele creierul, bărbatul de lângă ea o făcea să-şi piardă capul. Era pentru prima dată când se simţea neputincioasă. Trecea prin stări prin care nu mai trecuse nicicând şi se gândea că totul se datora  faptului că nu a mai fost cu nimeni de peste 5 ani. Întreg corpul îi era cuprins de dorinţă şi îi era ruşine de ceea ce simţea.
_Trebuie să plec.
_Te conduc.
_Nu-i nevoie. Hotelul e peste stradă.
_Stai la hotel?
_Da. Eu locuiesc în Arad de 15 ani şi am venit în oraşul tău doar pentru câteva zile. În faţa hotelului şi-au luat la revedere, iar cand el a vrut să o sărute ea a fugit.
Cănd a ajuns în cameră a văzut că are haina lui pe ea. Se dezbracă şi  îşi face un duş să se calmeze. Se îmbracă cu noua cămăşuţă de noapte, pe care o cumpărase chiar în ziua aceea, nerezistând ispitei de a o avea, când a văzut-o pe manechin. Era  cu breteluţe foarte fine, scurtă, din bumbac, garnisită cu dantelă albastră.
Începe să-şi dea cu cremă de corp pe picioare gândindu-se la atingerile,  mângâierile şi sărutările lui Vasile, când aude o bătaie în uşă.
Se apropie cu sfială  şi nici nu a apucat să întrebe cine e, că de afară el îi spune:
"Scuză-mă, dar mi-am uitat haina."
Ia haina şi i-o întinde prin uşa crăpată doar puţin. El dă buzna înăuntru.
_Credeai că scapi aşa uşor de mine?
Dumnezeule! Ce bine arăţi.. .....
_Te rog să pleci!
_Unde să mă duc?
_Acasă la tine.
_De ce ?
_Să aspiri, să speli vase, să faci mâncare…
_Fac lucrurile astea de ani de zile. Dar, chiar nu pot să plec.
Întinde braţele spre ea şi o cuprinse într-o îmbrăţişare sufocantă sărutând-o pe păr, pe gât, pe ureche.
Încearcă să se împotrivească, dar el îşi înteţi strânsoarea. Mâinile ei începură să-l mângâie, iar ale lui deveneau tot mai persuasive, coborând pe gât şi poposiră pe sânii ei întăriţi de dorinţă, mângâindu-i delicat şi seducător. Apăsarea puternică a  coapselor lui îi da fiori, iar când îi sărută sânii ieşiţi pe jumătate din decolteu, simte că se topeşte şi-l strânge la pieptul ei. Degetele i se jucau prin păr mângâindu-l şi dorindu-l la fel de mult ca şi el. Sărutările  şi mângâierile lui deveneau tot mai profunde şi atingeau tot ce întâlneau sâni, mâini, coapse, şoptindu-i :
_Eşti atât de delicioasă! Vreau să fac dragoste cu tine. Eşti minunată, Mihaela !
_Şi tu eşti minunat, dragul meu.
Mâinile lui moi şi calde explorau peste tot, iar buzele sărutau cu pasiune şi adoraţie tot ce întâlneau. Îi priveşte ochii care-l devorau şi o strânge în braţe şoptindu-i cuvinte dragăstoase. Gâtul şi pieptul ei erau scăldate în sărutări fierbinţi.
Îi coboară bretelele şi trage cu dinţii de şnurul cămăşii care-i alunecă puţin dezgolindu-i sânii.
Îi dezmiardă cu degetele, cu buzele. Mihaela îi desface nasturii de la cămaşa şi-l mângâie, sărută, pe piept, pe  umeri, pe braţe, pe gât.
_Îmi placi, spune ea.
_Nu-mi vine să cred că eşti în braţele mele. Parcă e un vis. Dumnezeule, cât te doresc...
O ia în braţe şi o culcă în pat acoperind-o cu trupul lui. Înnebunit caută să-i ridice cămaşa.
_Nu te grăbi! Lasă-mă să te privesc ! Degetele ei încep să-i mângâie fruntea, sprâncenele, nasul, obrajii, gâtul. Urmăreşte linia buzelor atingându-le uşor şi-l priveşte în ochi.
El o sărută fierbinte, flămând.
_Atingerile tale îmi fac trupul să cânte, dragule. Te doresc şi vreau să mă topesc...
_Mihaela, eşti atât de dulce.... şi buzele li se contopiră într-un sărut lung şi pasional.
Vreau să ne topim împreună, să respirăm, să ne mişcăm ca într-un dans sincronizat, să ne pierdem zâmbind în extazul iubirii. Doresc ca inimile noastre să pulseze în acelasi timp, să bată în acelaşi ritm, cum ar fi una singură. Vreau să patrund în profunzimile cele mai intime ale fiinţei tale, nu numai în trupul tău, dar şi în inima şi în conştiinţa ta, să-ţi simt emoţiile, dorinţele, fiorurile, fericirea.
Doresc să ne contopim împreună, în trup, suflet şi spirit cu iubirea absolută şi să fim absorbiţi  în universul fascinant al iubirii. Vreau să te văd strălucind în extaz, înconjurată de  energia iubirii.
_Mă simt atât de minunat în braţele tale, iar cuvintele tale  magice  mă fac să rezonez sublim. Simt că te iubesc de-o veşnicie şi te-am căutat mii de ani. Eşti divin, iubitule!
_Trupul tău e un adevărat templu, iubito! Mă simt atât de fericit când te ating, de parcă aş atinge cerul, stelele.
-Nu se poate să facem amor, sunt în perioada aceea. Dar poţi să dormi aici.
Îi dă drumul din braţe şi se întoarce cu spatele la ea.
Bărbatul se ridică şi încearcă să-şi desfacă cureaua, când dintr-o dată îşi prinde capul cu amândouă mâinile şi se aşează pe marginea patului.
_Vasile, ce s-a întâmplat?
_Îmi este rău. Am uitat să-mi iau pastilele de tensiune.
_Unde le ai?
_În haină.
Mihaela se duce repede şi îi aduce pastilele .
_Eşti palid. Doamne! Tremuri.
_Stai liniştită, o să-mi treacă şi se culcă pe spate, uitându-se în tavan.
Ea îi aranjează perna întrebându-l dacă nu e mai bine să sune la salvare.
_Nu, nu, o să-mi revin.
_Eşti sigur?
_Da.
_Nu ştiu cu ce să te ajut. Ce să fac?
_Nimic. Stai lângă mine.Simt că-mi plesneşte capul de durere, dar o să-mi treacă.
_Încearcă să te linişteşti, îi spune ea, în timp ce-i mângâia fruntea şi îi masa tâmplele uşor.
-Mă duc să-mi fac un duş, poate-mi revin.
Mihaela pune capul pe pernă şi  adoarme destul de repede. Visa ceva când se trezeşte cu Vasile dezbrăcat peste ea. Se duce la baie, iar cănd se urcă în pat o ia în braţe spunându-i:
_Îmi pare rău! Am fost un rău.Trebuia să mă abţin, dar… Ea nu spune nimic, dar o dorinţă pe care nu a simţit-o niciodată până atunci, pune stăpânire pe ea şi respiră mai greu. El stăpânit de aceleaşi dorinţe se năpusteşte asupra ei. Fac amor până când ea îi spune că nu mai rezistă şi adorm îmbrăţişaţi.
Când se trezeşte privirea i se îndreaptă spre geamul prin care razele lunii îşi trimite lumina în camera lor. Simte lipit de ea trupul lui, iar mâna i se odihnea pe sânul ei. Se întoarce spre el şi nu rezistă tentaţiei de a-l săruta pe piept. El o strânge uşor şi o sărută pe păr. Ea îl priveşte  speriată exclamănd:
_Doamne! şi sare din pat sunând la salvare.
_De ce ai chemat salvarea?
_Te rog, nu te mai mişca! Stai linistit!
_De ce te-ai speriat? Nu mai văd bine. Te văd dublu, iar o mână şi un picior le simt amorţite.
Mihaela se duce să se îmbrace spunându-i să stea liniştit. Gura bărbatului se strâmbase. Făcuse accident vascular.
Ajungand la urgenţe, medicul de garda îi face un EKG, îi ia tensiunea, îl priveşte atent şi îi spune sorei să-i pună o perfuzie. Asistenta îi pune perfuzia, în care i-a pus o mulţime de medicamente.
Vasile spune că vede dublu cu ochiul stâng. "O să vă reveniţi. Aţi făcut  pareză oculară. O să vă  internam la neurologie, la medicul Popescu. Vine imediat să vă vadă."
Nu i se terminase perfuzia când vine lângă patul lui o femeie tânără, frumoasă, cu un stetoscop agăţat de gat şi se recomandă:"Sunt neurologul Popescu Eliza, ce aţi păţit?'' După ce-l consultă şi-l pune să se uite în toate direcţiile îi spune asistentei: "O sa mergem împreună la tomograf, iar după aceea  urcaţi la etajul trei la neurologie. Nu-l lăsaţi să meargă, puneţi-l într-un scaun cu rotile."
Asistenta i-a adus un scaun şi l-au dus la tomograf.
După ce i-au făcut tomograful, doctoriţa iese prima spunându-i Mihaelei :"Trebuie să ştiţi că următoarele 24 de ore sunt critice. S-a spart un vas de sânge, doar Dumnezeu ştie cum vor evolua lucrurile. Noi facem tot ce este omeneşte posibil, dar în cazurile acestea  Dumnezeu decide. Rugaţi-vă să fie bine şi să nu paralizeze. Vă aştept  la neurologie, salonul  8."
Mihaela nu mai intrase într-un spital de ani de zile şi a rămas impresionată de omenia, de rapiditatea  şi de profesionalismul  acelor  oameni. Era un spital foarte curat, cu oarecări dotari, dar cel mai important, cu oameni care-şi făceau datoria.
După ce l-a dus în salon şi asistenta  ia mai pus o perfuzie, medicul îi spune că nu are voie să se ridice nici pentru a merge la toaletă.
Mihaela îl întreabă cum se mai simte.
_Cum crezi? Nu vezi că nici nu mai pot să vorbesc bine.
_Închide ochii şi imaginează-ţi că eşti pe o plajă imensă cu nisip fin. Vezi ape albastre , cristaline….
_ Tu vrei zbenguială, iar eu cred că sunt pe ducă.
_Vreau să te fac să uiţi de starea asta.
_Du-te, tu, pe o plajă exotică şi întâlneşte un tip tânăr, străin, american, neamţ sau rus, atletic, bronzat,  în slip strâmt şi nu mai sta aici lângă mine, că nu eşti nevastă-mea.
_Da, nu sunt nici prietena, nici amanta, nici nevasta ta. În realitate suntem doi străini care s-au întâlnit întâmplător după mulţi ani, dar nu pot să te las singur.
Nu mă lasă sufletul. Ştii, inima  mea nu vrea să te părăsească tocmai acum când eşti la ananghie, mai ales că medicul a zis că ai nevoie de însoţitor. Vrei nu vrei  o să stau lângă tine cel puţin două zile, până trece perioada critică, şi  ţi se va da voie să te ridici din pat. Aşa că o să-ţi pun plosca, o să-ţi dau urinarul, o să te ajut să mănânci, o să te spăl,  până o să vină soţia ta din Moldova. O suni?
_Nu. Nu vreau să ştie şi oricum nu cred că ar veni. A devenit atât de fanatică, încât nu şi-ar lăsa treburile sectei pentru mine.
_Asta crezi tu, dar poate te înşeli.
_Mihaela du-te şi distrează-te! Plătesc o infirmieră  să aiba grijă de mine, să-mi dea urinarul sau plosca, nu trebuie să stai tu . Gândeşte-te la tine şi nu te mai ocupa de mine, doar sunt un străin, nu?
_Nu-mi eşti chiar străin. Îmi amintesc când aveam 15 ani şi m-ai condus până la gazda unde locuiam.
_E mult de atunci.
_Dacă mă gândesc, cred că am un milion de motive să rămân lângă tine şi nici măcar unul, pertinent, să plec.
_Mihaela, te rog, uită trecutul! Eram doar doi copii.
_Bine nu o să-ţi mai vorbesc despre trecut, oricum nu mai are sens. Acum închide ochii şi încearcă să dormi.
_Nu pot să dorm.
_Atunci imaginează-ţi o femeie foarte frumoasă cu cel mai sexy corp, îmbrăcată cu un negligee vaporos, menită să scoată din morţi orice bărbat.
_Ce e cu ea?
_Se apropie de tine  dezvelindu-şi un picior lung şi frumos. Îsi încolaceşte un braţ în jurul gâtului tau, iar o mânaăo strecoară pe sub haina ta şi descrie cercuri largi pe pieptul tău. E o femeie care trăieşte din banii tăticului, e dată cu creme, cu loţiuni, masată, parfumată. Îi place să trăiască viaţa intens, să aibă cât mai mulţi amanţi. Degetele ei alunecă spre sliţul pantalonilor tăi.
_Tu vrei să mă omori?
Mihaela râde. Aflase că Vasile  a avut numeroase  aventuri şi ştia să transforme împerecherea într-o adevărată artă.
_Am auzit că ai o reputaţie "bună". Aşa  că-ţi dau ce-ţi place, ce-ţi doreşti.
_Ar trebui să-ti fie milă de un  om bolnav.
Mihaela îi cuprinde gâtul cu palmele şi-l sărută.
_Somn uşor, dragule! Să visezi continuarea de unde am rămas.
_Continuarea cu tine sau cu femeia cu cel mai sexy corp?
Mihaela zâmbeşte ştrengăreşte şi-l vede cum adoarme sub efectul puternic al somniferelor.
A doua zi.
Vasile simte căldura razelor soarelui care-i mângâiau pielea.Un miros de flori îi imbată simţurille şi parcă o adiere de vânt uşoară se joacă prin părul lui.
Deschide ochii şi o zareşte pe Mihaela. Sta lângă el şi-l mângâia pe păr.
_Buna dimineaţa, Somnorici. Nu aveai de gând să te mai trezeşti? şi-l sărută uşor pe tâmplă.
_Nu ai plecat?
_Nu. Azi arăţi mult mai bine. Nu mai ai gura strâmbă. Cred că Dumnezeu a auzit rugăciunile mele.
Ochii lui o privesc trist.
-Nu vreau să fiu ţintuit aici. Aş vrea....
Ea îi pune două degete pe buze spunându-i:
_Important e că eşti spre bine.
_Ştii, mi-a plăcut sărutul tău, nu vrei să continui.
_Vasile, nu suntem singuri aici.
Gânditoare îl mângâie şi lacrimile-i curg. Un bonav, vecin de pat cu Vasile îi spune să nu mai plângă, că o să se facă bine. El este la al 5-lea accident vascular şi tot trăieşte. Mirată îl priveşte pe omul care o încurajează. Era un bătrân înalt, solid, care avea chef de vorbă, dar ea nu prea înţelegea  ce vroia să spună, fiindcă omului i se strâmbase rău  gura şi vorbea greoi.
Un alt bolnav, marunţel, cu ochii albaştri şi nas acvilin îi traduce ce vroia să povestească bătrânul spunându-i:"Într-o săptămână de când stăm aici, am început să-i pricep vorba lui nea Costache."
_Dumneavoastră, tot accident vascular....?
_Da, eu sunt la al treilea.
_Cum s-a întâmplat?
_Taică, eu veneam cu calul de la câmp, iar când m-am apropiat de casă am văzut ca venea o maşină, care se dubla. Am vrut sa intru pe poartă, dar nu am mai nimerit-o, fiindcă vedeam două porţi.Mi-am strigat nevasta şi i-am zis să ia calul pentru că mi-e rău. Nevastă-mea a sunat la salvare şi aşa am ajuns aici. În acest salon suntem cei mai bine, dar să-i vedeţi pe cei din salonul din faţă, sunt paralizaţi şi nu pot să meargă. Noi putem spune că am fost norocoşi.
E un băiat tânăr de 20 de  ani, de care îmi este tare milă. Cand s-a întors de la servici a găsit câinele mâncând o găină. S-a enervat, a bătut câinele până l-a omorât şi dintr-o dată a căzut şi el jos.
Sărmanul e paralizat şi zice doctoriţa că nu se mai face bine.
Noi daca murim, murim şi gata, că ne-am trăit viaţa, dar el este atat de tânăr, atăt de frumos. ....
Poate s-o îndura Dumnezeu şi o face o minune pentru el.
Decât paralizat, mai bine mort. Doamne, apără-ne!
Uşa se deschide şi un grup de oameni, bărbaţi şi femei se apropie de patul lui nenea Costache. Erau două femei şi cinci bărbaţi. Femeiele erau îmbrăcate cu fuste lungi şi pe cap aveau baticuri albe.
Una dintre femei, foarte grasă, dar cu o faţă frumoasă, desface dintr-o sacoşă multe casorele cu mâncare, întrebându-l cum se mai simte.
Mihaela nu mai este atentă la ei, dar la un moment dat îi vede pe toţi că formează un semicerc în jurul bătrânului, ridică mâinile spre cer şi încep sa se roage. Nu spuneau toţi aceeaşi rugaciune, ci fiecare se ruga în felul lui pentru bolav. La sfârşit spun toţi o singură rugăciune către Iisus  plângând. Plângea şi bătrânul bolnav. L-au îmbrăişat, sărutat şi au plecat.
Nenea Marian, bătrânelul marunţel zice:
_Au mai venit de două ori săptămâna aceasta. Sunt pocăiţi.
_A fost un moment frumos.
La noi aţi văzut aşa ceva?
_La noi preotul nu te îngroapă dacă nu-i   plăteşti taxa de înmormântare. Nu-i de ajuns că ne jupoaie guvernanţii  cu  tot felul de taxe şi impozite, ne mai ia un rând de piele şi popii. Badea Costache mi-a zis că pastorul lor i-a spus nevestei  că dacă moare să nu-şi facă griji că o să cumpere el tot ce trebuie.
_E un lucru lăudabil. Adevarul este că sunt foarte uniţi şi se ajută între ei, nu ca la noi.
_Nu vreau să vă contrazic, dar am văzut şi la noi preoţi care-şi fac datoria, care cred în ceea ce fac şi îi ajută pe cei nevoiaşi.
_Unul la un milion, taică.
_Eram în drum spre casa parintească şi am trecut pe la mânăstirea C.M. din judeţul Olt. Slujba se terminase, iar oamenii stăteau frumos la rând, aşteptând ca preotul să-i miruiască. Eu am fost ultima persoană. În faţa mea era o bătrânică care se vedea că era sărmană, după hainele cu care era îmbrăcată.
Când i-a venit rândul îi spune preotului:"Părinte,vă rog să mă ajutaţi, că nu am cu ce să plătesc lumina şi or să mi-o taie".
"Asteaptă-mă puţin" zice el şi se apropie de mine şi mă miruieşte, după care se duce în altar. Revine şi îi întinde batranei două hârtii de câte un milion. Femeia cu lacrimi în ochi îi spune ca factura e doar de 500 mii şi nu-i trebuie atât de mult. Dar preotul insistă să-i ia, spunându-i să aibă de mâncare şi să-i mulţumeasca lui Dumnezeu şi nu lui.
_Rar vezi aşa ceva? Preotul era tânar sau bătrân?
_E un preot în vârstă şi am auzit că are 7 copii şi mulţi nepoţi. Mânăstirea unde slujeşte e una dintre cele mai frumoase din zonă.
Preotul C. este un om cu har, un adevărat Om, cum rar întâlneşti. A făcut din acel loc un adevărat colţişor de rai.
_Omul sfinţeşte locul.
.......................................
Ceea ce a uimit-o pe Mihaela a treia zi a fost starea bătrânului pocăit. Era total transfigurat. Nu mai avea gura strambă, s-a dat jos din pat şi vorbea foarte bine.
Doctorita fericita a zis că tratamentul a dat rezultate foarte bune, dar Mihaela se întreba dacă nu cumva a fost  şi efectul rugăciunii?
Bătrânul îşi revenise complet. Avusese un rol important tratamentul, dar şi credinţa în Dumnezeu  şi rugăciunile celorlalţi.
Vasile se simţea şi el bine. Acum avea voie să se ridice, nu-şi mai simţea mâna şi piciorul amorţite.
_Mihaela, acum pot să mă descurc şi singur. Nu trebuie să mai stai lângă mine.
Ea vrea să zica ceva, dar el continuă:
_Ce vrei de la mine? Vrei să mă desparţi de nevastă-mea?Dacă află că ai stat aici cu mine? Ce intrigi vrei să ţeşi? Ai grijă de familia ta şi lasă-mă în pace! Vrei să bagi zânzanie în familia mea?
Femeia face ochii mari nevenindu-i să creadă ce aude.
_Nu pot să cred. Până la urmă o să spui că sunt şi o scorpie pentru că am stat aici cu tine. Cred că accidentul vascular ţi-a afectat creierul.
_Toate femeile sunteţi  nişte scorpii, aşa că nu cred că tu faci vreo excepţie. De fapt, şederea ta aici, mă stresează al naibii de tare.
_Nu mă cunoşti şi nu te cunosc, dar nu-ţi permit să-mi vorbeşti aşa.
_Cel mai bine ar fi să pleci.
_Nu-ţi înţeleg comportamentul, dar o să fac cum doreşti. Acum  poţi să te descurci şi singur. Ce repede au trecut anii! Parcă ieri eram doi copii, iar azi...
_Te rog, nu fi melancolică !
_Nu sunt. Mă gândeam doar că timpul este ireversibil şi să ştii că nu vreau nimic de la tine, nici măcar un zâmbet. Acum încep să cred că este mult mai bine singură, iar ceea ce s-a întâmplat între noi a fost o mare greşeală. Viaţa lângă un om mândru, autoritar şi egoist nu este deloc uşoară. Cineva trebuie să cedeze. Unii spun că atunci când iubeşti îi laşi libertate absolută celuilalt. Dar pentru a reuşi acest lucru intervine detaşarea şi conştientizarea că în realitate nu te ai decât pe tine însuţi. Singuri venim în această lume, singuri plecăm, şi tot singuri  şi neânţeleşi trăim chiar dacă lângă noi avem pe cineva.
Tu ieri mi-ai spus că mă iubeşti şi azi îmi spui că ţes intrigi, că sunt o scorpie care urmăreşte să te despartă de a ta nevastă. Tu nu crezi în fidelitate şi-mi spui  că "fidelitatea nu a fost nicicând la modă", iar tu eşti un om modern, deci, infidel.
 Crezi că eu aş vrea un asemenea om lângă mine? Un om care să mă jignească, iar când  apare una mai tânără să se ţină după ea ca un caţeluş în călduri şi să-mi spună că se simte măgulit că acea femeie acceptă să se întâlnească cu el. Greşeşti! Niciodată nu o să  accept aşa ceva! Eu cred în unele valori, iar dacă tu nu crezi, e problema ta. Acum înţeleg ce mult am greşit în acea seară. A fost o atracţie fizică, animalică şi nimic mai mult. Nici nu ştiu de ce am stat cu tine aici. Poate că în inconstient mă simţeam vinovată pentru ce ţi s-a întâmplat.
_Nu trebuie să te simţi vinovată.
_Ştiu. Mă bucur din toata inima că eşti bine şi sper din tot sufletul să fii fericit cu soţia sau cu cine vrei tu. La revedere!
_Pa!
Soarele se pregătea să apună când Mihaela a părăsit spitalul. Priveşte cerul scăldat în culorile amurgului şi lacrimile-i şiroesc pe obraji. Îl iubise pe Vasile de când era o copilă, dar cuvintele lui o loviseră ca un pumnal, drept în inimă. Ele îi sunau ca un ecou în minte:"Vrei să mă desparţi..."
Când a vrut ea să-l despartă? Ce intrigi a ţesut? Când a fost ea scorpie?
Iubirea ei trebuie să apună la fel cum apune acum  soarele.
Aceasta iubire seamănă cu un boboc de floare care se ofileşte şi moare înainte de a înflori.
Merge cu paşi mărunţi amintindu-şi de soţia lui Vasile. O sună şi îi spune că nu a găsit nimic compromiţător despre soţul ei, care acum este în spital. Ea crede că el încă o mai iubeşte, iar dacă a avut aventuri acelea au fost întâmplătoare. Dacă ar fi avut o reaţie mai serioasă cu altcineva, atunci ar fi descoperit şi crede că este o pierdere de timp să-l mai urmărească. Femeia de la capătul firului îi mulţumeşte .
În drum spre hotel intră în barul în care Vasile îşi petrecea timpul. Fata brună, scriitoarea, era şi ea.  Sta la aceeaşi masă, dar acum era în braţele altui bărbat, iar prietena ei se săruta cu un străin care vorbea stâlcit româneşte. Blonda vorbăreaţă de la bar îi povesteşte despre aventurile lui Vasile cu o actriţă de la teatrul din oraş.
"Aici bărbaţii vin ca la căţelărie" spune  blonda râzând. Mihaela află despre Vasile o mulţime de lucruri, nu tocmai îmbucurătoare. Nu-i va spune niciodată soţiei lui ce a aflat despre el. Ea nu-l înţelege nici pe Vasile, dar nici pe a lui nevastă care aderase la acea grupare şi care avea din ce în ce mai multi adepţi.
Mariana era prea credulă. Devenise aproape fanatică şi era în stare să sacrifice tot, chiar familia  pentru acea credinţă.
Adevărul este că atunci când trăieşti într-o societate pe cale de descompunere, cu iz de putrefacţie, omul căutător, dornic de cunoaştere, permanent nemulţumit şi nefericit,  se amăgeşte singur crezând că găseşte salvarea într-o religie nouă. Aceasta îl fascinează, acaparează precum o caracatiţă cu multe tentacule,  făcându-l rob, transformându-l  într-o unealtă vorbitoare a sectei, al unei dogme inventate peste noapte de un individ care se crede întruparea unui spirit înalt,venit de pe altă panetă şi avatarul noii ere. Aceşti indivizi au succes în pescuitul lor de fiinţe credule, naive, slabe şi nevinovate, pentru că omenirea se află în pragul apusului. Dar după noaptea ignoranţei va veni răsăritul şi trezirea conştiinţelor.


            



Niciun comentariu: