joi, 7 ianuarie 2016

Ratacire

                                                           RĂTĂCIRE
                                Carmen Gigartu

                                                            Capitolul I





Era o zi frumoasă de mai. Sta pe o bancă în parc şi privea în gol. Se simţea singură şi străină de tot şi de toate. Descoperise un adevăr foarte crud: soţul nu o iubea.
Acum realiza că se căsătorise cu ea pentru că era singură la părinţi şi avea o bună  situaţie materială.
"Cum de m-am lăsat amăgita de el? Cum de am putut strânge la pieptul meu un şarpe? Ce s-a întâmplat cu mine? De ce am fost atât de oarbă?" Astfel de întrebări îi invadau mintea Marianei, în timp ce lacrimile-i curg pe obraji. O femeie blondă, placută, cu forme rubensiene se aşează lângă ea şi îi întinde un şerveţel.
_Mulţumesc.
_Ce vi s-a întâmplat?
_Nu pot să vorbesc.
_Iertaţi-mi indiscreţia. Mă numesc Olga Ionescu şi cred că nu este nimic întâmplător în viaţă. Dumneazeu mi-a îndreptat paşii spre dumneavoastră, fiindcă aveţi nevoie de ajutor. Mă doare sufletul când văd oameni trişti. Presupun că aveţi probleme în căsnicie.
_Da, dar nu vreau să discut despre problemele mele.
_Uneori e bine să-ţi descarci sufletul, să te eliberezi de durerea care te macină, care-ţi frânge inima. Şi eu am trecut prin furcile caudine ale dragostei. Tu îl iubeşti, îi eşti devotată, iar el pleacă la munte, la mare cu amanta. Vine acasă seara târziu sau spune că pleacă în delegaţie  şi, de fapt, el este la Braşov cu alta.
În timp ce-i vorbea, o studia cu atenţie pe femeia brună cu forme rotunjoare de lângă ea.
Era o femeie frumuşică, cochetă, părea  cultă, dar tare nefericită şi singură. Se pricepea foarte bine la oameni. Ştia dintr-o privire cu cine are de-a face.
_Doamna?
_Mariana Cernat.
_Doamna Mariana, am ajuns la concluzia că cel mai bun profesor este viaţa însăşi. Ea m-a învăţat o mulţime de lucruri şi mereu continuă să mă înveţe. Uneori,e bine să înveţi şi din experienţele altora.
Nu fiţi tristă! În urma unei astfel de experienţe,de durere profundă vă veţi schimba  şi veţi vedea câtă energie aveţi.
_Acum nu mai am nici măcar un strop de energie. Îmi vine să mor. Nu înţeleg de ce Dumnezeu m-a părăsit?
_Ceea ce vi se întâmplă nu este o pedeapsă, ci o lecţie de viaţă pe care trebuie să o învăţaţi. În urma durerii, în urma suferintei, omul devine mai înţelept.Important este să nu te gândeşti la ea, ci la orice altceva. Odată cu trecerea timpului durerea se va atenua.
_ Vă puteţi închipui  un bărbat  să-i spună nevestei că ea este duşmanul lui?
_Da, toţi bărbaţii adulterini îşi văd nevestele ca pe nişte duşmani. Nu este o noutate sub soare,ceea ce-mi spuneţi. Şi fostul meu soţ mi-a spus acelaşi lucru.
_Dacă el crede că eu sunt duşmanul lui, atunci el  într-adevăr îmi este un duşman.
_Nu, nu-i adevărat. Pe el puteţi să-l ignoraţi, să-l lăsaţi în plata Domnului. Continuând aşa vă autodistrugeţi.
Nu-l veţi putea schimba niciodată . Cum albina doreşte mereu alte flori aşa şi un bărbat desfrânat va dori, va fi avid după alte femei. Un bărbat nestatornic nu poate fi stăpânit de nimeni. El umblă şi caută mereu altele. De multe ori suntem înşelate de măştile pe care le afişează, dar în spatele lor s-ar putea să descoperi o adevărată fiară a junglei.
Stiţi ce zicea Balzac?
_"A simţi, a  iubi, a suferi, a se devota  va fi totdeauna sensul vieţii femeilor".
_Ca să atingem fericirea avem nevoie de multă  înţelepciune. Nu credeţi?
_Epicur spunea:"Un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat"sunt bunurile din care e alcătuită fericrea.”  Fericirea este efemeră. Am văzut oameni nedrepţi fericiţi şi oameni drepţi tare nefericiţi.
_Fiecare din noi avem parte de durere, dar si de bucurii.  Trecătoare sunt atât fericirile, cât şi nefericirile, durerile, dar şi bucuriile. Nu mai plângeţi! Vă rog!  Nu  foloseşte la nimic. Nu  fiţi tristă! Încercaţi să vă liniştiţi. De cele mai multe ori întristarea  aduce la final bucurii şi răul e cauza binelui. Întristarea prea multă poate îmbolnăvi şi chiar înnebuni omul slab.Tristeţea, supărarea o să vă otăveasca corpul lent,dar sigur. Aşa apar bolile care au la origine probleme emoţionale. Emoţiile negative, stresul vă pot băga în spital. Omul este o unitate între fizic şi psihic. Acestea se influenţează reciproc. O suferinţă psihică produce una fizică. E ştiut că tristeţea afectează plămânii, grijile atacă stomacul, furia loveşte ficatul, iar frica, spaima îmbolnăvesc rinichii.
Gandiţi-vă că sunt o mulţime de oameni care au trecut prin rele  şi mai mari. Că soţul  v-a înşelat nu e chiar atât de grav, pe lângă alte lucruri, cu adevărat îngrozitoare, ce se întâmplă în lume.
Alungaţi întristarea ! Sunteţi o femeie inteligentă şi înţelegeţi că nu are rost să suferiţi. Acest om nu vă merită.
Am citit undeva că un "om înţelept nu se mânie, nu se înveseleşte, nu se întristează, nici când se află în mare strâmtoare sau nenorocire; el îşi păstrează caracterul înnăscut, neclintit ca Himalaya"
Fiţi o femeie înţeleaptă! Ştergeţi-vă lacrimile şi zâmbiţi viitorului. Oficial, dragostea este o boală  psihică destul de gravă, o tulburare mintală ce dă dependenţă, durează patru ani şi nu există remediu contra acestei maladii. Bolnavii de dragoste au aceleaşi simptome, senzaţii şi comportamente ca dependenţii de droguri. Dragostea a fost înscrisă în registrul maladiilor OMS. Codul internaţional este F63.9.Simtomele  sunt gâdurile obsesive, schimbările bruşte ale dispoziţiei, insomnia, acte negândite, impulsive.
Mulţi psihologi au studiat suferinţa din dragoste şi au descoperit ceva extraordinar.
-Ce au descoperit?
-Suferinţa din dragoste produce un potenţial creator uriaş. Forţe spirituale se dezlănţuie,  izbuncesc cu putere într-un îndrăgostit care suferă.Creatorii de artă  aleg  în mod deliberat suferinţa din dragoste, ca pe un stimulent. S-a ajuns la concluzia că un bolnav de dragoste, ca dumneavoastră, trece pin cinci etape.
În prima fază simte că relaţia îi este ameninţată. În a doua etapă, despărţirea devine concretă . Bolnavul se simte gol sufleşte, paralizat, totul se năruie, incapabil să mai raţioneze, acţionează ca un robot. Durerea provocată este groaznică, cumplită. Stendhal spunea: „Când dragostea moare, inima noastră zvâcneşte dureros, în fiecare fază a luptei cu moartea”.
 În a treia fază licăreşte speranţa, perioade mici de apropiere. În a patra etapă înţelegi că dragostea a eşuat definitiv, că celălalt nu mai are nevoie de tine. Din nefericire mulţi nu pot trece de această fază şi se sinucid.  Totuşi, din fericire sunt câteva metode de a scăpa din acest mare infern.
-Care sunt aceste metode salvatoare?
-Scrisul, pictatul, sportul, cântatul şi învăţatul. Eminescu, Puşkin, Goethe au fost bolnavi de dragoste şi ce opere au creat! Goethe a mărturisit că a iubit şi a suferit enorm, dar scrisul l-a mântuit.Unii se refugiază în muncă, detaşându-se de durere. Această alegere este mult mai bună decât consolarea în alcool, droguri sau sex.
În faza a cincea accepţi situţia că omul pe care-l iubeai a dispărut, devii lucid şi te orientezi spre viitor, chiar spre un alt partener.
 Draga mea, nefericirea poţi să o vindeci cu învăţătura. Când  spiritul omului e preocupat de ştiinţă, de căutarea adevărului absolut trece foarte uşor pe lângă nenorociri. De aceea, te invit la nişte cursuri pe care eu le frecventez şi unde am învăţat o mulţime de lucruri.
E bine să învăţăm de la predecesori. În clipele amare, grele, cunoaşterea devine cel mai bun profesor şi prieten.
_Unii degeaba învaţă.
_Da, nu pot să te contrazic.. Nu de puţine ori am văzut oameni care se cred învăţaţi sau talentaţi, dar  în  zadar  îşi etalează diplomele,  faptele lor vorbesc. Un om cu adevărat învăţat nu este înfumurat . Îţi dai seama de valoarea unui om prin felul cum îi tratează pe cei mici şi sărmani. Nu e deajuns să ştii, dar şi să aplici în viaţa de zi cu zi ce ai învăţat, iar dacă poţi, e bine să-i ajuţi şi pe alţii să se apropie de cunoaştere.
Vă rog  să mergeţi cu mine  la nişte conferinţe  şi să nu mai staţi aici să plângeţi . Acolo sus, cineva vă iubeşte şi cred că are planuri mari cu dumneavoastră. Nu vă mai gândiţi la soţ, el a ales un drum  care-l va duce direct in iad. Ce poate fi mai trist decât un bărbat cu părul alb îndrăgostit de o femeie tânără?
_ De unde ştiţi?
_Citesc în dumneavoastră ca într-o carte. Puteţi să învăţaţi să faceţi acest lucru, dacă vreţi.
_Soţul meu a făcut o adevărată pasiune pentru o femeie mai tânără decât  el cu aproape 25 de ani.  Practic e obsedat de această femeiuscă vicleană. Unde se duce ea, hop şi el. Se ţine după  ea ca un câine credincios şi vorbesc când pe chat, când la telefon. Pe facebook a pus poze doar cu ea şi scrie că este cea mai sexy femeie. Într-un mesaj îi spunea că e avid după ea, iar ea îl jigneşte. Neruşinarea lui întrece orice limită. Îşi dă aere de  ziarist şi scrie pe un blog numai cuvinte de laudă la adresa ei. Oricum, toti prietenii râd de el şi îi ştiu obsesia pentru ea.
_Majoritatea bărbaţilor  îşi înşeală nevestele, dar într-un final tot la ele se întorc. Târfa asta de două parale o să-l jecmanească bine de bani, iar în final o să-l distrugă.  Datorită ei aţi văzut  pe cine aveţi la uşa casei.
Unii bărbaţi sunt toată viaţa nişte copii, care nu sunt capabili să se maturizeze nicicând.
_Al meu e prea de tot.
_ Vă rog să  nu vă mai gândiţi la el. Lăsaţi-l în plata Domnului.  Nu m-aş mira să-l văd şi la pârnaie. Până  la urmă o să fure bani de la firma unde lucrează pentru a-şi răsfăţa târfa. Nu-i văd un viitor bun . Vă garantez că va junge foarte rău.
_Sper să nu-l ducă naiba să facă aşa ceva
_ Ba o să facă. Am capacitatea de a vedea în viitor. Multe femei fac greşeala de a trăi  în umbra bărbaţilor lor. Şi eu am făcut aceeaşi greşeală, până într-o zi, când m-am rupt definitiv de el.
_Azi aş divorţa, dar am un băiat de 22 de ani. E în ultimul an la facultate .
_La mine a fost simplu, pentru că nu am avut copii.
Când sunt copii la mijloc, femeile,de obicei, se sacrifică de dragul lor.
_Întotdeauna mi s-a părut ruşinos să te războieşti cu cel pe care l-ai iubit.
_Aşa este, dar totul se poate rezolva şi pe cale amiabilă. Doamna Mariana, trăim într-o lume de adormiţi. Rar vezi câte un om cu conştiinţa trează.  Viaţa m-a învăţat că mai de folos îmi sunt duşmanii decât prietenii.
_Da, prostul se bazează pe prieteni, iar înţeleptul învaţă şi de la duşmani.
_Decât să vă preocupe întâlnirile şi discuţiile soţului cu amanta, mai bine v-aţi preocupa de dezlegarea tainelor şi a misterelor acestei lumi. Urmărindu-l pe el, vă  faceţi doar nervi şi rău  Dar, căutând să descoperiţi, să cunoaşteţi lumea vizibilă şi cea invizibilă, care este cu adevărat fascinantă, vă veţi  îmbogăţi spiritual .  
 Pot să vă ajut să cunoaşteti misterul vieţii.           
_Misterul vieţii este o realitate pe care o trăim .
_Da, dar trebuie înţeles. Unde vreau să mergeţi o să cunoaşteţi oameni minunaţi, preocupaţi de astfel de lucruri, cu adevărat deosebite.
Veţi afla despre învăţături tainice, ascunse oamenilor.
_Sună interesant.
_După cum v-am mai spus, întâlnirea noastră nu este întâmplătoare. A fost scris acolo sus ca noi să ne întâlnim.
Ştiu că aveţi vise premonitorii.
Mariana face ochii mari privind-o pe Olga.
_Da, am !
_Cât de des se împlinesc visele dumneavoastră?
_Nu am ţinut o evidenţă.
_Aţi simţit vreodată furnicături prin palme şi tălpi  când vă rugaţi în faţa vreunei icoane?
_Da, am simţit, dar nu am dat importanţă.
_Olga zâmbeşte. Ştia că nu se înşelase în privinţa Marianei. Avea în faţa ei o femeie cu calităţi excepţionale de medium.
În alt colţ de lume era o femeie simplă, care se numea Crina Constantinescu.  Şi ea avea  premoniţii, de când era copil.
În visele ei apărea mereu Mariana şi numele unei secte. Dar spre deosebire de alte vise,visul cu femeia necunoscută şi secta era repetitiv. Simţurile îi spuneau Crinei că ceea ce visează se întâmplă în  realitate. Crina  cu Mihaela Bărbulescu, care ajunsese detectiv prin Ardeal fuseseră colege de şcoală cu Vasile Cernat soţul Marianei şi cu Ioan Panait, fermier, care în ultimul timp se preocupa de terapii neconvenţionale, fiind pasionat de cunoaştere, în general. 
După aproape un sfert de secol  destinele celor patru  foşti colegi  se intersectează din nou.
Asfinţea soarele peste oraş când Olga a dus-o pe Mariana  într-o clădire veche, impunătoare, unde avea loc o conferinţă  a unei asociaţii căreia nu i-a reţinut numele. Mariana Cernat se aşează lângă fereastră şi priveşte gânditoare culorile amurgului. Cineva trage draperiile şi întunericul pune stăpânire peste tot.
Pe o scenă improvizată era o masă pe care trona un glob mare de cristal, iar pe perete, luminată difuz se vedea harta Terrei.
Un bărbat între două vârste începe să vorbească despre  trecutul istoric al Pământului, punând accent pe civilizaţiile dispărute din Lemuria şi Atlantida.
Vocea lui avea o sonoritate aparte şi Mariana avea impresia că desluşeşte ceva fascinant în timbrul ei.
Cuvintele lui distinse parcă se conturau şi se materializau într-un nimb de lumină. Atmosfera din acea sală, muzica lentă parca venită din alte galaxii, se auzea în surdină  şi îi da o senzaţie minunată.Simţea că se înalţă şi pluteşte într-o altă lume, măreaţă, necunoscută.
Se înnoptase. Cerul părea  trist, rece şi întunecat când Mariana şi Olga părăsesc clădirea.
_Mariana, ţi-a plăcut ce a perorat acel bărbat, care este un adevărat izvor de înţelepciune?
_Am fost încântată. Cum ai zis că se numeşte ?
_Octav . Mă bucur că ţi-a plăcut. În fiece joi la orele 19 ne întâlnim aici. Data viitoare va fi o temă şi mai interesantă.Sper să vii şi te rog să nu te mai gândeşti la soţul tău. Iartă-mă ! Nu am vrut să redeschid din nou rana. Nu lăsa suferinţa să pună stăpânire pe  tine ! Alungă din minte orice gând care te duce spre el şi meditează la ceea ce ai văzut aici.
Un surâs lumină faţa Marianei.
_O să te ascult, Olga. Raţiunea îmi spune să mă detaşez de el.
_Te sărut şi fii tare!
Olga o îmbrăţişează şi o sărută pe obraz. Mariana se îndreaptă spre casă şi simte cum tumultul vechilor sentimente îi inundă întreaga fiinţă.
Îşi simte ochii arzând şi o durere puternică îi străpunge inima. Îşi zice: "Mintea porunceşte trupului şi trupul ascultă. Aşa spunea Sf. Augustin. Nu, nu o să mai mă gândesc la el. Presupun că a murit. Da, pentru mine este mort. Faptele, cuvintele lui nu vor mai avea ecou în sufletul şi inima mea. Începând din clipa aceasta soţul meu  e un străin pentru mine. O să stau cu el de dragul copilului, dar pentru mine Vasile este mort.
Orice om are dreptul la fericire, la iubire, deci şi eu. De ce să plâng că el nu mă iubeşte? E o prostie. Oricând pot să găsesc un bărbat  care să mă merite şi care e capabil să mă facă fericită. Ce mi-a oferit el? Doar suferinţă. Azi am întâlnit oameni deosebiţi, oameni inteligenţi, oameni preocupaţi de adevăratele valori ale umanităţii, oameni morali, nu ca Vasile un desfrânat şi jumătate, obsedat de piţipoanca lui."
În acelaşi timp, pe o stradă din Arad mergea Mihaela Bărbulescu, detectiv particular. Fusese angajată de părinţii unei studente eminente, care căzuse pradă unui guru din Apuseni, să urmărească o sectă.
Priveşte cerul gândind:" Şi tu eşti trist, nu numai eu. Sigur nu-i înţelegi pe aceşti oameni care se lasă manipulaţi de un individ care se crede ales de divinitate.
Trăim într-o epocă tulbure, cu profunde transformări şi mutaţii în cunoaştere. Noile descoperiri revoluţionează modul oamenilor de a gândi şi facilitează o schimbare de paradigmă.
În alt mod sunt privite acum conexiunile omului cu Universul. Există diverse cercuri şi grupări care încearcă să situeze omul într-o lume a fantasmelor şi îi acaparează pe cei doritori de cunoaştere. Omul e doar o marionetă mânuită de forţe şi puteri necunoscute încă, spun ei. Asupra psihicului uman  acţionează din umbră forţe interesate în a-l domina şi a-l transforma într-un roboţel. Dar există şi forţe benefice care luptă pentru a-i elibera pe oameni de aceşti manipulatori. Lupta dintre lumină şi întuneric este acum mai puternică ca niciodată. Două mari civilizaţii necunoscute  se luptă pentru oameni. "Îngerii" şi "demonii"se luptă  în invizibil.Unii vor să elibereze omul şi  să-l facă conştient, iar alţii vor să-l domine.
 Pare o nebunie ce spun, dar sunt convinsă de acest lucru, cunoscându-l pe acel guru. Acel individ, lider al unei secte  îşi asigura loialitatea adepţilor cultivându-le sentimentul de superioritate, spiritul sacrificiului, suferinţei, pentru o cauză nobilă şi a misticii legământului secret. Adepţii cădeau sub puterea sufocantă a fanatismului şi bigotismului.
Oare câte astfel de grupări slujesc interese ce nu au nimic comun cu moralitatea pe care o trâmbiţează sau cu spiritul de fraternitate pe care-l proclamă?
În spatele sectei era o organizaţie sponsorizată de un miliardar străin. Gurul propovăduia că  organizaţia lui a fost creată din poruncă divină  şi doar el cunoaşte calea spre adevăr. Doar el poate să aducă fericirea reală în rândul oamenilor.
Sărmanii oameni, săturaţi de minciunile politicienilor, îngrijoraţi de traiul zilei de mâine, de şomaj, inflatie, criză, criminalitate şi alte racile acceptă adeziunea la astfel de grupări, dorind să-şi umple golul interior, golul spiritual. Avizi să cunoască fericirea şi libertatea promisă de guru, neştiind că este o mare discrepanţă  între vorbe şi fapte ajung  victime ale acestor manipulatori.
Nici un om care intră într-o astfel de grupare nu va fi mai fericit sau mai liber, ci din contră. Unii îşi dau seama că s-au înşelat şi pleacă singuri, căutând altă organizaţie, asociaţie, sectă, care să-i ofere posibilitatea afirmării credinţei faţă de divinitate şi găsirea fericirii mult căutate.
M-am îngrozit când am descoperit că scopul sectei era altul decât cel declarat. Discrepanţa dintre vorbe şi fapte era uriaşă. Oameni nevinovaţi ajung victime ale propagandei activităţii de prozelitism şi a oligarhiei respective. Liderul grupării aservea chiar interese politice. Secta era o grupare separată de alte grupuri religioase,cu care se afla în opoziţie doctrinară şi de moralitate practică.
De când mă ştiu am fost un om tolerant, dar văzând cum  oamenii sunt manipulaţi m-am înfiorat. Adepţii deveniseră nişte roboţei, unelte vorbitoare şi nimic mai mult. Gurul care se credea alesul divinităţii îmi spunea că gruparea lui este o grupare electivă şi luminată, cu un har special, iar adepţii lui vor atinge perfecţiunea. Se credea un om dârz, drept, pe care se putea baza o lume întreagă. A constituit filiale şi subfiliale în aproape toate judeţele ţării şi-mi zicea că secta face parte dintr-o mişcare pe plan mondial, care vrea să instaureze o nouă religie. A dat dispoziţii ca recrutările de noi membrii să se facă cu prioritate din rândul intelectualilor şi a oamenilor influenţi.
Întotdeauna am gândit pozitiv despre cultele religioase, despre secte, ştiind că s-au născut în cadrul religiei şi că sunt un produs al ei. De-a lungul timpului au avut un rol important în evoluţie şi în istoria religiilor. Ele vor exista atâta timp cât va exista religia.
Naşterea grupurilor religioase a avut mereu o bază socială şi o motivaţie afectivă. Oamenii şi-au subordonat viaţa psihică unor forţe . Aşa au apărut marile religii: creştină, budistă, islamică, confucianistă, şintoistă, daoistă....
Chiar creştinismul la început a apărut ca o sectă , ca o grupare a celor asupriţi, sclavi şi săraci. Dar după ce s-a instituţionalizat, ca dealtfel toate religiile, a devenit un aliat al puterii şi a susţinut interesele celor de la putere. Servind clasa politică şi pe cei bogaţi,  unii s-au îndepărtat de religia oficială şi s-au grupat în secte dizidente, acuzând biserica oficială "de trădare a principiilor creştine".
Unele nu recunoşteau autoritatea statului, justiţia, dar majoritatea promovau forme de protest împotriva castei clericale, a averilor bisericeşti, ca şi împotriva formelor de cult fastuoase, costisitoare.
După marea schismă din 1054 când creştinismul s-a împărţit în două religii: catolică şi ortodoxă, sectele s-au înmulţit.
Corupţia şi abuzurile clerului, obscurantismul şi fanatismul religios din perioada evului mediu a dat naştere la noi mişcări, culminând cu Reforma religioasă a lui Luther, continuată de Calvin şi de alţi reformatori.
Aşa a apărut lutheranismul ca religie dominantă în Germania, calvinismul în Elveţia, presbiterianismul în Scoţia, anglicanismul în Anglia.....
Noile religii, iniţial secte, au devenit biserici de-sine-stătoare.
Din nefericire, indiferent de cultul religios, de practici, de ritualuri, religia  a fost un instrument de manipulare, de dominare, sursă de înavuţire şi trai fastuos pentru reprezentanţii ei de seamă.
A fost o palidă mângâiere şi speranţă deşartă pentru cei mulţi şi neajutoraţi. A constituit chiar armă politică pentru cei de la conducere.
Totuşi, de-a lungul timpului religia a vut şi un rol pozitiv  în educarea etică, morală a oamenilor. Nu pot să uit că primele tipografii şi cărţi au apărut sub oblăduirea bisericii. Nu pot să arunc cu noroi şi să minimalizez marele rol pe care l-a jucat religia în evoluţia umană.
Dar, când apar aşa zişi slujitori aleşi, care se cred la fel de importanţi ca Dumnezeu, o greaţă teribilă pune stăpânire pe mine.Pădure fără uscături nu există.
Salvarea, izbăvirea nu ţi-o dă nimeni. Singur trebuie să lupţi pentru desăvârşirea ta ca om.
Activitatea de misionarism şi prozelitism religios niciodată nu s-a manifestat cu atâta insistenţă ca în zilele noastre.
Ca ciupercile după ploaie au apărut o serie de secte şi de profeţi care vizează nu numai obiective spirituale, ci mai ales materiale şi politice. În numele lui Dumnezeu şi în speranţa unei fericiri iluzorii de dincolo de viaţă, oamenii sunt amăgiţi şi manipulaţi de indivizi fără scrupule.
Aceşti propagatori de fantasme care au împânzit lumea, folosesc metode noi, moderne şi foarte diversificate de racolare a adepţilor.
Multe din noile secte urmăresc racolarea de adepţi din clasele privilegiate.  Vor să atragă şi unele chiar au atras oameni de cultură, profesori universitari,  sub pretextul unor cercetări ştiinţifice, în mai multe domenii, dar cu precădere în domeniul psihologiei, psihiatriei. Oameni dornici de cunoaştere, care vor să-şi găsească liniştea sufletească şi echilibru psihic cad pradă acestor devoratori.
Nici una din grupări nu se prezintă  ca sectă, ci sub formă de asociaţie culturală, ştiinţifică, antropologică.......afirmând că urmăresc scopuri umanitare. Am văzut şi organizaţii care declară cu seninătate că urmăresc "expansiunea conştiinţei" prin intermediul halucinogenelor. Altele folosesc hipnoza pentru inocularea ideilor liderului, iar adeptul devine subjugat sectei.
Liderii acestor grupări, profitând de labilitatea psihică şi stările emotive ale oamenilor, îi storc de bani şi îi folosesc la munci în favoarea oligarhiei.
Şarlatani, escroci notorii profită de religiozitatea oamenilor şi de înfricoşătoarele dogme apocaliptice.
Victimele acestor indivizi devin fiinţe alienate, derutate, orbite de misticism.
Fanatizarea, dominarea şi spălarea creierului e obiectivul principal şi permanent al acestor grupări.
Cultivă anumite practici prin care urmăresc slăbirea gândirii, memoriei, făcându-i să renunţe la fapte de conştiinţă critică, devenind supuşi liderului. Aceşti indivizi care conduc astfel de grupuri se consideră reprezentanţi ai divinităţii, ai "puterii divine", singurii capabili să duca oamenii spre fericire, spre adevăr, considerându-se "salvatorii omenirii".
Oameni debusolaţi, indiferent de pregătirea lor profesională, descurajaţi, dezamăgiţi, au fost prinsi în mrejele acestor propovăduitori transformându-i în victime pe care le dirijează cum vor. Şi pe internet dacă citeşti pe anumite bloguri şi site-uri, îţi dai seama ce se ascunde în spate şi ce urmăresc unii în numele lui Dumnezeu.
Ceremonialul sectei pe care am urmărit-o se desfăşura în grădini, păduri, munţi, iar guru pretindea că întreg ritualul i-a fost dictat de Dumnezeu. Un  rol important avea predica gurului. El făcea uz de citate biblice, interpreta unele curente filozofice în numele lui Dumnezeu şi hotăra acţiunile viitoare ale grupului. În ceremonial folosea muzica, dansul şi drogul. Secta nu fusese creată de un om religios, ci de un om care ştia foarte bine să joace teatru şi să manipuleze.
 Guru era un sarlatan perfid, excroc notoriu, avid de bani, de putere, dar cu pretenţii mesianice.
Fiecare adept trebuia să doneze sectei 10 % din venitul pe care-l avea.
Secta avea şi o scoală psihanalistă de educare a voinţei şi de relaxare psihică.
Transformarea psihică a adepţilor era foarte rapidă, deveneau adevaraţi roboţi, adevaraţi sclavi, subjugaţi ideilor liderului.
Când am întâlnit-o pe acea fată, murmura mantre în neştire şi era foarte slabită fizic şi psihic.
Doctrina sectei era un amalgam de idei creştine, hinduse şi budiste."Doctrina secretă" a Helenei Blavatski era considerată una din cărţile sfinte ale grupului. De asemenea, descântecul şi vrăjitoria mergeau mână în mână cu extazul religios.
Gurul ştia să creeze stări emoţionale profunde şi  să exacerbeze pornirile mistico-religioase. Avea pretenţia că deţine paternitatea adevărului şi cheia care deschide poarta spre fericire. În numele divinităţii era propovăduită o doctrină a unei rase elitiste  şi mitul supraomului.
Căutând să aflu cât mai mult despre astfel de grupări, am descoperit că toate au ceva în comun: lupta împotriva cultelor  legale, mai ales împotriva creştinismului ortodox, dorind să instaureze, cum afirma şi gurul sectei respective, o nouă religie mondială.
Oare când oamenii se vor trezi la realitate? Când vor deveni conştienţi că nu au nevoie de nimeni să le arate calea spre adevăr, spre fericire? Când vor avea încredere în propriile lor calităţi şi forţe, nemailăsându-se manipulaţi de mari lideri, în escrocarea sentimentelor religioase?
Vrei să ai o legatură mai specială cu Dumnezeu? Atunci intră în cămara inimii tale şi roagă-te lui Dumnezeu. Nu ai nevoie de intermediari care să-ţi stăpânească conştiinţa şi să-ţi înrobească psihicul. Nu permite nimănui să te transforme în sclav. "
Astfel de gânduri avea Mihaela când zăreşte bisericuţa de pe strada unde locuia. Intră înăuntru, salută pe bătrânica de la lumânări şi se aşează în genunchi în faţa icoanei Fecioarei spunând:
"Iartă-mi furia, Maică Sfântă."
Când Mariana Cernat ajunge acasa privirea-i cade pe laptopul deschis, semn că soţul ei plecase în mare grabă. Îi citeşte mesajele şi acum înţelege: cealaltă îl chema. Zâmbeşte trist  gândindu-se: "Cât timp trăim, credem cu toată fiinţa noastră în mitul fericirii prin iubire şi vine o zi, ca aceasta, când înţelegi că marea ta iubire a fost, de fapt, o mare minciună. Olga are dreptate. Nu trebuie să plâng, ci să am curajul şi puterea de a înfrunta  şi accepta realitatea crudă. De aceea o să citesc toate mesajele, şi cele ascunse, dar şi cele la vedere.
 Hm, se pare că soţul meu nu se sfieşte deloc să-şi arate sentimentele în public. Neruşinarea lui întrece orice închipuire.  Mai că-mi vine să-i plâng de milă, când îl văd atât de îngrijorat din cauza iubitei lui. Sărmanul om! Dragostea se pare ca i-a luat minţile."
Mariana are o senzaţie de vomă şi ştie că venea de la ceea ce văzuse. Comportamentul soţului ei o scârbise. Se aşează pe taburetele din faţa oglinzii şi se priveşte.
 Dupa un timp spune:" Ştiu că va veni o zi în care voi întâlni bărbatul care să mă aprecieze, să mă  iubească şi să  mă facă fericită. "
În acelaşi timp Crina Constantinescu căuta   pe calculator  date despre Vasile Cernat. Simte o lumină puternică. Priveşte spre fereastră şi zăreşte o sferă de lumină alb-gălbuie. Privind-o are senzaţia că este hipnotizată de acea lumină din care ies patru braţe tot de lumină, în formă de cruce. Sfera din mijlocul crucii devine din ce în ce mai albă şi o vede cum  pulsează ca o inimă. La un moment dat din ea izbucnesc raze de lumină în toate culorile curcubeului. Crina e fascinată de frumuseţea acelei sfere, dar ochii o dor de atâta strălucire, iar o voce launtrică îi şopteşte să nu mai privească că o să rămână oarbă. Vrea să asculte acea voce, dar acea sferă de  lumină o atrăgea într-un mod misterios, încât îşi dorea să zboare spre ea şi să se topească în acea lumină.  Ochii o dor îngrozitor şi  cu un mare efort întoarce privirea.Dintr-o dată numai vede nimic. Îşi pune mâinile la ochi întrebându-se: " Doamne, ce se întâmplă? Ce a fost asta? Eu nu sunt vrednică să văd astfel de lucruri, dar dacă sunt de la întuneric, să mă amăgească?"
Se freacă la ochi, îi deschide, dar iar nu mai vede nimic, decât o mare de întuneric. După un timp începe să vadă luminiţe verzi şi vederea îi revine.
‘Dacă nu m-ar durea ochii aş spune că totul a fost ireal, dar nu înţeleg ce a fost. Atâtea lucruri inexplicapile mi se întâmplă în ultimul timp!De ce oare? Şi visele acelea care se tot repetă, cu femeia şi fiul ei care se îneacă şi eu nu pot  să-i salvez,ce semnificaţie au?
Nu, nu trebuie să mai mă gândesc, fiindcă am să o iau razna dacă mai dau importanţă acelor lucruri. Mai bine mă concentrez pe altceva."
Priveşte  ecranul calculatorului şi şterge numele lui Vasile Cernat spunându-şi:"
 Oare gnosticii aveau dreptate când spuneau că mai este o cunoaştere neaccesibilă omului de rând? Lumea materială a fost  creată de Demiurgul cel rău ?
În om există un virus demonic? Creatorul omului nu e Dumnezeu care credem noi, ci celălalt? E o nebunie ceea ce gândesc, dar dacă e adevărat ce spun ei? Lucifer e regele şi stăpânul acestei lumi?
Mă caută. Îi simt."
Crina se ridică de la birou şi se duce în faţa oglinzii. Se priveşte şi se întreabă:
"Cine  sunt eu?"
Îşi priveşte ochii şi observă în ochii ei alţi ochi. Se sperie şi fuge din faţa oglinzii.
"Doamne! În mine mai e o fiinţă. I-am văzut ochii. Acei ochi nu erau umani, ci erau tare ciudaţi.
Sunt posedată? De cine?
Nu, nu trebuie să-mi fie frică. Mai trebuie să văd odată acei ochi".
Se apropie de oglindă se concentrează puternic privindu-şi ochii, dar nu se mai întâmplă nimic.
"Deci, te joci cu mine. Nu vrei să te mai arăţi. Bine."
Dintr-o dată chipul ei dispare din oglindă.
"Dumnezeule! Asta ce mai e? Acum am devenit invizibilă?"
 Se pipăie.
"Da. Eu sunt aici, dar oglinda nu-mi mai arată chipul. E o nebunie ce mi se întâmplă. Totuşi, sunt aici. "
Apare conturul propriului corp şi vede cum ceva, ca o materie fluidă, umple acel contur şi cum imaginea ei apare complet.
"Nu, asta a fost prea de tot. M-am dematerializat şi materializat la loc. E o nebunie! Ce se întâmplă cu mine? Am halucinaţii?
Nu, nu trebuie să-mi fie frică. Oare gnozele lui Valentin, Basilides, Marcion, Mani, .... au spus adevărul? Mai există o cunoaştere ascunsă? Încep să cred că da.
"Sunt o sămânţă înmiresmată de Lumină,
Aruncată într-o pădure deasă cu spini.
O, ia-mă şi culege-mă!
Du-mă acasă la recolta Legii Sfinte,
În grânarul Luminii."
Aşa spunea Mani.
 Sunt două variante: Ori sunt nebună şi am halucinatii, ori cineva vrea să-mi arate altă realitate. Gnozele spun că lumea materială este o iluzie. La concluzia asta am ajuns şi eu. Deci, cineva se joacă cu mine.Mă mânuieşte cum vrea, ca pe o marionetă. Cine e păpuşarul? Ce vrea de la mine? Cel din umbră poate fi din partea luminii sau din partea întunericului.  Cum aflu? Cum? Eu acum m-am rătăcit sau m-am trezit?
"Caută şi vei găsi".O să caut răspuns la întrebările care mă frământă, care mă chinuiesc şi nu mă lasă să dorm. Ei au răspunsuri la întrebările mele. Ştiu că într-o zi ne vom întâlni pentru că aşa este scris în destinul meu. Într-o zi cineva mă va ucide. Nu-mi este frică de moarte, pentru mine ea este salvarea, eliberarea din chinul ignoranţei, în care mă zbat.
Fiecare om îşi duce propria cruce, numai că a mea e prea grea şi simt că mă prăbuşesc sub povara ei."
Mariana Cernat priveşte cerul înnorat gândindu-se: "Da, o iubeşte. Acesta este adevărul. De mine şi de copilul nostru nu s-a îngrijorat  niciodată. Dar de ea......
Ce griji îmi făceam eu pentru el,iar el îşi face pentru ea. Ciudată e viaţa!
De ce un bărbat ar pune pe facebook pozele altei femei şi nu pe ale soţiei sau ale copilului?
Eu cred că numai acest gest spune mult. Dar cum poate să fie atât de neruşinat? Femeia asta e maritată.
Dar când omul e îndrăgostit până peste urechi numai judecă. Dragostea îi ia minţile. Acesta este adevărul crud: soţul meu e îndrăgostit.
M-am convins că pe ea o iubeşte, chiar mai mult  decât pe propriu fiu.
Asta e! Vorba lui Olga, mai bine îl las în plata Domnului! Să fie liber şi să facă ce vrea. Dragoste cu de-a sila nu se poate. Nu poţi face pe nimeni să te iubească. Dacă el asta simte, nu are decât să-şi tatueze numele ei şi pe frunte.
Dacă consideră că femeia asta este fericirea lui, atunci trebuie să-mi găsesc şi eu fericirea .
Nu-i poţi comanda inimii. Sentimentele sunt sau nu sunt.
Greşeala mea a fost că m-am îndrăgostit de el şi l-am iubit prea mult. Mult prea mult.L-am sufocat cu dragostea mea."
....................................
După o săptămână Mariana era în cladirea unde se ţineau acele conferinţe foarte interesante. Ajunsese înaintea Olgăi şi privea pe fereastră cerul şi tremurul uşor al brazilor, în bătaia blândă a vântului.
_Bună, Mariana. Mă bucur că ai venit.
_Bună, Olga. Nu puteam să lipsesc. Am fost încântată data trecută.
_Mi se pare mie sau eşti puţin tristă?
_Am avut un vis tare ciudat. Vedeam un pod uriaş zidit din blocuri mari din piatră care se întindea peste o apă  şi peste strada pe care mergeam eu. Dintr-o dată l-am văzut cum s-a prăbuşit în faţa mea. Mă gândesc că aşa cum s-a prăbuşit acel pod în vis, tot aşa, şi în realitate, s-a prăbuşit încrederea mea în Vasile.
Aveam atâta nevoie de iubire, de dragoste, şi el mi-a dăruit minciuni şi trădări.
Am crezut cu toată fiinţa mea în iubire, în puterea dragostei, dar acum am învăţat că iubirea nu este în celălalt, ci doar în mine.
_Ţi-am spus că această lovitură, în realitate, este o lecţie de viaţă.
_Crezând în iubire nu am descoperit fericirea, ci abisul dezamăgirii şi suferinţei.
M-am prabuşit în prăpăstii adânci şi întunecoase. Am cunoscut tenebrele şi întunericul, dorindu-mi moartea.
Atunci când ai apărut tu, mă gandeam să mă sinucid.
_Nu, nu pot să cred că ţi-a trecut aşa ceva prin cap.
_Asta vroiam să fac, dar cerul s-a îndurat de mine şi mi te-a trimis. M-am ridicat şi m-am trezit la realitate. Durerea, suferinţa m-au purificat. Am devenit o femeie care numai crede în vorbe, în aparenţe, ci doar în fapte.
Sufletul meu este plin de cicatrici, în urma războiului cu mine însumi. Am reuşit să înving demonul fricii, de a fi singură, şi demonul ataşamentului faţă de soţul meu. Numai cred în nimeni şi în nimic, decât în forţa şi puterea binelui. Toată viaţa, soţul meu a fost un bărbat uşuratic, ahtiat dupa celebritate, bani, distracţii şi femei.
Acum se învârte în cercul unei tinere scriitoare cu un talent îndoielnic, arogantă, vulgară, dar plină de sine şi de bani.
_Ea este amanta?
_Nu. Prietena ei, o nimfomană cu nasul şi gura mare şi la propriu şi la figurat.  Îşi înşeală bărbatul nu numai cu soţul meu, dar şi cu alţii. E o femeie care-i place să fie în centrul atenţiei,iar dacă apare una mai tânără şi mai frumoasă crapă de invidie. M-au distrat tare mult comentariile ei la un concurs de frumuseţe. Şi-a dat pe faţă toată răutatea şi invidia. Cele doua bune prietene seamănă foarte mult. Sunt două scorpii bârfitoare  şi  mahalagioaice de prima clasă.
Să te ferească Dumnezeu să intri în gura lor, că te fac ca la uşa cortului. Degeaba au studii  şi îşi etalează diplomele, fiindcă au un vocabular de maidan şi comportament de animale în călduri..
Am văzut că barbaţii care se învârt în jurul lor le tratează ca pe nişte cârpe, doar soţul meu le vede dive.
_Orice bărbat îndrăgostit îşi vede femeia pe care o iubeşte ca pe o zeiţă. Aşa şi  soţul tău.
_Ai dreptate, Olga. Când eşti îndrăgostit, până şi defectele ţi se par calităţi la omul pe care-l iubeşti.
_Dragostea întunecă raţiunea omului. Relaţia lor durează de mult?
_De vreo trei ani. Relaţia lor nu mai este un secret pentru nimeni de multă vreme. Numai eu am aflat acum o săptămână.
_Aşa se întâmplă de obicei. Nevasta sau soţul înşelat sunt ultimi care află.
_Soţul ei nu bănuieşte nimic. Crede că Vasile al meu este un bun amic, un prieten de familie .
_Ai putea să-i spui.
_De ce? De ce să sufere şi el cum am suferit eu? De ce să sufere un om nevinovat din cauza unor mizerabili?
_Îmi place cum gândeşti, Mariana. De multe ori se întâmplă ca băieţii buni, cuminţi, muncitori, să cadă pe mâna unor astfel de târfe.
_Da, băiatul este aşa cum l-ai caracterizat tu, doar că a apucat pe mâna unei uşuratice care-l înşeală cu toţi care  vor şi, pe deasupra, şi cu unul care i-ar putea fi tată.
 Uneori, mă întreb cum ar reacţiona soţul meu, dacă  viitoarea noastră noră ar avea un comportament şi un caracter ca al iubitei lui?
_Cu siguranţă nu i-ar conveni ca nora să-i înşele fiul. A venit Octav. Să mergem.
Olga a luat-o de mână pe  Mariana şi s-au aşezat pe două fotolii de lângă fereastră. Afară un fulger brăzda cerul înnorat şi picături mari de ploaie şiroiau pe  geamul de lângă ele. Cineva trage draperiile şi stinge lumina.Se aude o muzică lentă şi într-o lumină difuză apare Octav, însoţit de un bărbat în vârstă, un renumit profesor universitar,care începe să vorbească despre cultura egipteană.
 În timp ce povestea  despre civilizaţia care a zămislit o cultură spirituală  strălucitoare, pe care grecii  şi romanii o admirau, pe un ecran se derulau imagini din Egipul antic. Acele imagini arătau temple, piramide, obeliscuri,simboluri.
Pune un accent deosebit în expozeul său pe arta egipteană care a avut un profund caracter religios. Imaginile care se derulau arătau desene, picturi, în culori vii,de pe pereţii mormintelor, templelor.
Când expunerea s-a terminat Mariana îi spune Olgăi:
-Arta egipteană a fost mitică, ermetică, cu un parcurs milenar.
-Dacă nu cunoşti miturile, simbolurile, nu ai cum s-o înţelegi. Ea nu reprezintă, ci simbolizează devenind o hieroglifă. Secretul ei constă  în vechime, continuitate, originalitate şi spiritualitate.
-Da, trebuie decriptată pentru a ajunge la esenţa ei magică. În aceste imagini am observat reactivarea arhetipurilor, a imaginilor primordiale. Soarele, ochiul magic, crucea, scarabeul, şoimul, cobra apar destul de des pe pereţii mormintelor. Iar statuetele, vasele de piatră lustruite sunt interesante.
-Cele mai importante creaţii artistice au fost realizate în timpul primelor dinastii,  până în 2300 î.Ch. Ei credeau  într-un cosmos imuabil ordonat . Orice schimbare echivala cu un dezechilibru ce ar fi dus la recăderea în haos, deci la triumful forţelor negative, demonice.
 Văd că te-a fascinat.
-Da, mi-a plăcut tare mult. Într-o zi o să vizitez Egiptul.
- Toate operele egiptene  reactualizează perfecţiunea modelului  divin, revelat iniţiaţilor prin graţia divină.
-Arhitectura funerară este impresionantă.
- Pe platoul de la Gizeh sunt cele mai vechi piramide, în jur de 80 de piramide. Fiecare colţ al Marii Piramide  de la Gizeh corespunde unui punct cardinal, iar cele trei mari piramide  a lui Khufu, Kefren şi Mikerinos, imită aranjarea pe cer a celor trei stele centrale din constelaţia Orion. Mormintele hipogee se află în Valea Regilor de-a lungul văii Nilului, unde au descoperit şi mormântul lui Tutankamon. Cele mai importante temple sunt la Luxor, fosta Theba, oraşul divin, capitala faraonilor, la 500 km sud de Cairo, pe malul Nilului. Intrarea în templu este precedată de aleea sfincşilor cu 300 de statui. Existau 134 de coloane dispuse pe 16 rânduri şi două obeliscuri. Azi a mai rămas doar un obelisc, celălat ajungând în Franţa, la Paris, în Place de la Concorde. Monumentele funerare egiptene sugerează şi glorifică eternitatea, continuarea existenţei şi după moarte. 
Fulgerele brăzdau cerul şi un tunet se aude în depărtare. Vasile Cernat sta în faţa calculatorului şi zâmbea.
Avea pe faţă o mină satisfăcută. Jocul îi reuşise din plin. Punct ochit, punct lovit, două dintr-o lovitură! Premeditase totul. Ştia că soţia lui va veni acasă şi lăsase intenţionat mesajul celeilalte la vedere. Era un tip inteligent căruia îi plăceau jocurile. 
"Nevastă- mea în ultimul timp face ce vrea. De, este o femeie emancipată. Mâncare numai face, fiindcă ea e la cură, iar de mine nu-i pasă.De spălat numai vorbesc, îi este lene să bage şi rufele în maşină.  Să le bag eu, că ea are alte priorităţi.
Aşa că i-am făcut-o! S-o văd acum ce face, cum reacţionează. Geloasă a fost toată viaţa şi mereu mi-a făcut scandal, că mă uit după una, după alta. Doar sunt bărbat şi ce este frumos şi lui Dumnezeu îi place, nu?
 Hm, îi arat eu ei. Trebuie s-o îmblânzesc pe scorpia de nevastă-mea. Până acum am fost bărbat de casă. I-am curăţat ceapa, morcovul i l-am tăiat, am făcut piaţa, am dus gunoiul, am bătut covoare, am dat cu aspiratorul, nici nu mai ştiu câte nu am făcut. Am ajuns eu femeie în casă, pentru că doamna mea, ba are programare la salon, ba la dentist, ba  la ginecolog, ba la dracu în praznic.... M-am săturat! Îmi ajunge! Cine dracu m-o fi pus să mă însor, să-mi iau năpastă pe cap? Nu ştie decât să zică: "Vasile, ai făcut ceaiul? Vasile, e gata cafeaua?
Vasile, îmi trebuie bani. Vasile nu mai avem ceapă, nu mai avem carne, nu mai avem…. 
Vasile, trebuie să mâncăm ecologic. Nu te duci tu la ţară să pui nişte arbagic, roşii, usturoi, pătrunjel, ardei.....Ştii, eu nu pot să vin cu tine la ţară. Am o întâlnire impotantă, cu nişte colege." 
Şi eu mă duc, unde zice ea. Dar, acum  s-a terminat! Gata!
Cealaltă care-mi scrie că mă iubeşte e o nebună şi jumătate. Auzi, că mă iubeşte, dar nu vrea să mă vadă.
Cum vine asta, că eu nu înţeleg nimic? E clar  că e dusă  rău cu capul. Ei, dar mesajele ei de iubire sunt ale naibii de bune pentru a o oftica pe a mea nevastă. Tot zice ea că sunt un fustangiu, măcar să-i arăt că sunt.
Dacă vreau în fiece seara găsesc una. Nu e greu deloc. Lumea e plină de femei dornice de partide de amor . E deajuns să intru într-un club că găsesc nu una,ci zece. 
 Sunt băiat deştept ! Cum ziceam, două dintr-o lovitură! O oftic pe nevastă-mea şi scap şi de nebună să-mi mai scrie. Îi spun că a dat a mea nevastă de mesajul ei şi mi-a făcut un scandal de au auzit toţi vecinii. Oricum mă plictisisem de ea. Dacă o relaţie nu evoluează, nu duce la nimic, la ce bun să o continui?
Bravo,Vasile! M-a făcut mama isteţ!" 
După o săptămână.
 "Să nu fi citit mesajul pe calculator? A trecut o săptămână şi nu zice nimic. De ce? Ori nu l-a citit, ori l-a citit şi nu-i pasă. Păi, dacă nu-i pasă, atunci, înseamnă că are ea pe vreunul. Să aibă Mariana mea un amant? Nu, nu se poate. Ea nu e ca celelalte femei.  Dar, naiba ştie! Orice sac îşi găseşte petecul. Te pomeneşti că are vreunul."  Pe uşă intră soţia lui vorbind la telefon.
"Da, Octav. Da. Ne întâlnim joia viitoare".
-Ia ascultă nevastă, cine-i Octav ăsta?
_E  un om deosebit.
_Deosebit? Cum adică? Fii mai explicită!
_Cum să-ţi spun?
_Spune odată, femeie! Cine-i individul?
_De ce ţipi la mine?
_Cum să nu ţip?Tu ai un amant şi vrei ca eu să mă fac că nu văd?
__Ha-ha-ha! Eu am amant? Dar tu crezi că eu sunt ca tine? Crezi că nu am văzut că ai o târfă de două parale?
_Care târfă?
_Oi fi având mai multe. Dar eu am văzut pe una care-ţi scrie că te iubeşte, că te adoră ca pe un zeu. 
_Da, vezi, ea mă adora ca pe un zeu, iar tu mă ţii ca pe un sclav. De asta, noi barbaţii, ne ducem după altele. Muncim din zori şi până seara şi tot nu  suntem apreciaţi de neveste.În schimb, altele ce nu ar da să aibă un bărbat ca mine.
_ Lasă asta ! Cum îţi scria toanta aia? Să-mi amintesc. A, da: "Tu eşti singurul om pe care l-am iubit........Te acoper cu o ploaie de sărutări....Te iubesc, iubire...."
Nesimţită ordinară!Cum îşi permite să-ţi zică: "Majestate, te iubesc!"
_După cum ai văzut  e atât de îndrăgostită de mine, că mă vede ca  pe un rege, ca un zeu. Ea mă apreciază, pe când tu mă vezi un destrăbălat, un afemeiat, un pierde-vară, un flecar care stă toată ziua pe net.
_Şi ce, nu eşti aşa?
_M-ai văzut tu cu vreuna în pat? Nu am voie să glumesc cu nimeni, că tu crezi că  toate se pun cu fundul în sus la mine.Vrei să ştii adevărul?
-_Bineînţeles.
_Dar nu te superi?
_Nu.
_Bine, tu ai vrut-o! Mă duc prin cluburi, mă fac că nu ştiu să dansez şi invit  una care-mi place, să mă înveţe. Mă dau pe lângă ea, o invit la o cafea,un pahar două de şampanie şi alte alea… După aceea, ştii şi tu  ce urmează, nu ? O partidă fierbinte de amor.
 Le-am făcut un site celor de la  R.  şi mi-au dat un abonament gratuit pe un an, fitness, saună şi jacuzzi. Am şi cameră gratuită, tot un an. Mă duc acolo, găsesc femei şi mă destrăbălez cum vreau. Şi nu numai cu una,ci două, trei, patru. Îmi place să fiu înconjurat de mai multe, să am harem. Îmi plac foarte mult femeile. Nu pot să mă limitez doar la tine. Sunt atât de multe, încăt nu rezist. Înţelege-mă, nevastă! Mai vreau şi fasole nu numai friptură!
Ce te uiţi aşa la mine?
_Cred că minţi. Spui asta ca să mă enervezi. Mai bine mă duc să-mi fac baie, decât să-ţi ascult aberaţiile.
Vasile se întoarce cu spatele la ea şi zâmbeşte gândind:"Femeile astea! Când le spui adevărul, niciodată nu te cred."
Mariana era în cadă şi se juca cu spuma când Vasile intră în baie. O priveşte lung şi zice:
_Arăţi ca o sirenă care iese din valurile mării. Se apropie de ea şi îi priveşte sânii mari acoperiţi de spumă.
Ştii ce mi-a placut cel mai mult la tine?
_Nu, nu mi-ai spus niciodată ce te-a atras.
_Ăştia. Şi îi atinge uşor un sân . Îl mângâie înlăturând spuma şi se apleacă, sărutându-l tandru.
_Te rog, încetează!
_Nu vreau. Şi intră în cadă peste ea.
_Puteai măcar să te dezbraci…
_Vreau să o faci tu. Dar începe cu pantalonii că explodez.
După sărutări, îmbrăţişări şi amor nebun
_Doamne, cum arată baia noastra! Sper că nu s-o fi dus apa la vecini.
_Nevastă, ai uitat că  stăm la parter! Sub noi nu e decât beciul. E posibil să se  fi udat conservele tale, dar nu-ţi fă probleme, face Vasile curat!
_Te ador, zeul meu!
_Vezi, ai învăţat şi tu ceva de la nebuna aia.
-Şi nu ai făcut nimic cu ea?
_Îţi jur că nu e amanta mea. Nici măcar…
_Nu, e doar târfa ta.
_Mariana, doar pe tine te iubesc.
_Ştiu că ai vrea să mă amăgesc.
_Femeie, m-ai urmărit ca o pasare de pradă.
_Păi, să-ţi văd noroiul, în urmă pe zăpadă.
_Eşti tare schimbătoare.
_Când văd că umbli din floare în floare...
_De cât o femeie geloasă ca tine, mai bine singur pe lume!
Nu ţi-am jurat iubire pentru totdeauna?
_Ai vrea să înghit minciuna.
_Nevastă, îţi jur pe icoană, pe Biblie, pe ce vrei. Tu eşti singura femeie pe care o iubesc.
Adevărul era că omul îşi iubea nevasta, dar gelozia îi rătacise mintea Marianei şi îi otrăvea sufletul.

Crina Constantinescu sta pe fotoliu cu capul sprijinit în palme gândindu-se: "Mă simt atât de singură şi rătăcită în lumea asta mare. Ochii mă dor, vederea mi-i se înceţoşează. Omul e doar o marionetă mânuită de forţe din umbră, iar libertatea e doar o iluzie? "
Închide ochii şi pe ecranul minţii apar imagini, simboluri, semne ciudate, secvenţe, amintiri.
"Doamne, cine sunt? Dacă sunt manipulată de forţele întunericului? Dacă o să descoper că ei sunt, atunci o să mă ucid cu propriile mâini."
Închide ochii şi vede ca prin vis cum din mâinile ei ieşeau valuri de energie, fluide albicioase.
Vise, premoniţii, simboluri, stele, întâlniri cu sfere de lumină, decorpolarizări, călătorii astrale, abisuri, tenebre, flăcări, demoni, extratereştrii, Iisus, trandafiri galbeni, Fecioara, cruci, omul cu ochii galbeni care-i citeşte din manuscrisul vechi de mii de ani:"În om sunt forţe latente care se vor activa la o anumita dată şi demonii vor ieşi la suprafaţă''.
Bătrânul care o ajută să vizualizeze energiile demonice, spunându-i:"Atâta timp cât energiile lor vor dăinui oamenii nu vor fi liberi".....
Vocea care-i spune: "Codul tău de acces este...", "Steaua ta e lângă Sirius."
Şcolile cerului, profesori, maeştrii, experienţe, energii, război, durere, moarte, sânge, suferinţă, cutremure, inundaţii, haos, oameni transformându-se în demoni.... Toate acestea trec ca un flash prin mintea ei.
Din ochii Crinei lacrimi încep să curgă.
"Cine sunt? Ce se întâmplă cu mine? Mă simt ca o lumânare care e gata să se stingă în intunericul care ma înconjoară. Spiritul Adevărului luminează-mă! Fecioară apără-mă! Doamne, ajută-mă să înţeleg!"
Stelele străluceau pe cerul negru-albăstrui. O muzică lenta se auzea în surdină. Camera unde era Mariana Cernat era luminată doar de razele reginei nopţii. Demonul geloziei o îmboldeşte să caute prin mesajele soţului. Citeşte ce-i scria cealaltă:
" Sufletul meu drag, aş vrea ca iubirea mea să te ocrotească, să-ţi dea forţă, putere şi energie.
Aş vrea ca dragostea mea să-ţi dea încredere, siguranţă, să-ţi aline dorurile şi să-ţi vindece ranile. Aş vrea  să te pot privi, mângâia şi săruta.
Aş vrea să simt atingerea mâinilor tale ......
Cât aş vrea să-ţi aud vocea, să te îmbrăţişez şi să mă cuibăresc la pieptul tău. Uneori, aş vrea să pot face o magie şi să mă transform într-o rază a soarelui pentru a te mângâia, într-o picătură de ploaie pentru a te săruta sau într-o adiere blândă de vânt pentru a te îmbrăţişa. Fără tine, iubire, mă simt atât de pierdută  şi rătăcesc la întâmplare negăsindu-mi locul. Aş vrea să-ţi pot spune cât de mult te iubesc, iubirea mea, privindu-ţi ochii.Încep să cred că nu eşti decât un vis  al minţii şi inimii mele. Exişti cu adevărat? Te voi întâlni vreodată?........"
Se aud paşii soţului. Mariana închide repede laptopul şi se urcă în pat gândindu-se: " E ceva ciudat în mesajele astea. Pare-se că nu s-au întâlnit. E vorba de altă femeie şi nu de cea care credeam eu. Câte naiba sunt?"
Vasile intră în cameră spunând:
_Draga mea, nu a curs nici măcar un strop de apă în beci. Dar ce miroase aşa de bine? Ai făcut vreo prăjitură?
_Eu sunt prăjitura.
Vasile se apropie de Mariana şi o sărută lung şi apăsat. Era îmbrăcată într-o cămaşă de noapte roşie, vaporoasă şi foarte scurtă.
_Cu ce ţi-ai dat? Miroase a vanilie de la o poştă.
_E o cremă de corp. Nu vrei să-ţi fac un masaj, iubire?
-O! Nu te mai recunosc, nevastă! Ce se întâmplă cu tine?
_Azi am fost la o conferinţă a unei asociaţii culturale, unde lider este Octav.
_Şi care a fost tema?
_S-a vorbit despre cultura egipteană, iar într-una din imagini arătau cum vestalele din templul lui Isis îi iniţiau pe bărbaţi în arta dragostei.
_Pe vremurile acelea se făceau adevărate orgii în temple.
_Presupune şi tu că eu sunt o vestală din acele timpuri mitice.
_Începe să-mi placă ce spui. Tipele cu care mă duc la hotel, la pensiuni, se joacă de-a pisicile, asistente, torţionare, vampiriţe, diavoliţe....
_Văd că vrei să mă enervezi, dar nu ţine.
Vasile se trânteşte în pat râzând,  iar soţia îl priveşte languros şi cu mişcări lascive vine lângă el şi îi desface nasturii de la cămaşă, de la  pantaloni, lăsându-l  în costumul lui Adam. Îşi pune cremă de corp în podul palmei şi începe să-l maseze foarte uşor, de la degetele picioarelor până la cap. Îşi plimbă mâinile, mângâindu-l pe tot corpul şi, din când în când  îl sărută.
_Nevasta, nu ştiam că te pricepi atât de bine la masaj erotic.
_Azi am învăţat. Îţi place?
_Cui nu i-ar place? Vasile gemea de plăcere la atingerile delicate ale mâinilor, părului şi buzelor Marianei.
Femeia  desenează cu vârfurile degetelor cercuri concentrice pe abdomenul soţului, mângâindu-l cu părul ei. Îl sărută pe buric continuând în linie dreaptă pâna la bărbie. Se opreşte şi îi prinde uşor între dinţi buza inferioară .... Omul nu mai rezistă, o îmbrăţişează şi fac amor sălbatic. Într-un final adorm zâmbind şi epuizaţi unul în braţele celuilalt, mângâiaţi de razele lunii.
În acelaşi timp Crina sta şi privea stelele gândind:
"Sufletul meu rătăceşte prin întuneric şi nu găseşte drumul spre lumină. Dezamăgiri, deziluzii, toate se năpustesc asupra mea ca nişte fiare .
În ce abis am coborât şi nu mai pot urca? De ce cuvintele dor, mă ard, mă otravesc, mă rănesc?Am greşit că am iubit? Iubirea poate fi o greşeală?
Am iubit fără să văd, fără să ating. Am iubit cu sufletul, cu inima, un vis, o himeră. Un gând îmi spune:"Uită! Renunţă!"
Altul zice: "Iubirea din inima şi sufletul tău nimeni nu ţi-o poate lua. Iubeşte în tăcere, dar nu renunţa la iubire, fiindcă altfel eşti pierdută."
Roata mereu se învârte. Totul se repetă. Undeva greşesc. Repet greşeala luciferică, vrând să fac bine  contra voinţei celuilalt. Oare mă cunosc în totalitate? Simt că am nevoie de o purificare, să mă spăl de tot praful, de tot noroiul, să îndepărtez ceaţa  lumii care nu mă lasă să văd adevărul. Aş vrea să mă pot detaşa de minte, de trup, de emoţii, de sentimente, de gânduri. Aş vrea să pot transcede toate dorinţele, durerile, speranţele,  problemele, grijile. Aş vrea să privesc totul cu inocenţă şi detaşare. O să reuşesc?
"Totul curge, totul trece, nu are rost să-ţi faci griji, probleme. Priveşte totul cu detaşare, ca şi cum nu tu ai fi implicată. Încearcă! " aşa-mi spune un gând.
Cred că nu am dreptul să intervin în viaţa nimănui şi cel mai bun lucru este tăcerea. De ce i-am trimis acele mesaje de iubire? Sunt îndrăgostită de el sau nu?  Am descoperit că îmi place să mă joc. Sunt îndrăgostită de el sau nu? Chiar nu ştiu. El este o pată de culoare, în viaţa mea  tristă şi anostă.Cândva, cu mult timp în urmă l-am iubit, dar acum nu ştiu clar ce simt. În schimb, am o plăcere diabolică de a mă juca cu cuvintele. O fi crezând că sunt nebună după el, iar eu doar mă joc de-a şoarecele şi pisica, încercând să uit de problemele care mă frământă, să uit de ciudăţeniile care mi se întâmplă.
Adevărul este o armă foarte puternică, dar mulţi oameni preferă minciuna. Întâmplarea joacă un rol important, sper să nu cad în  capcana erorii. Despărţirile sunt triste. Nu-mi plac. De aceea, o să continui să mă joc.
Neliniştea  căutarii  a pus stăpânire pe al meu suflet şi pe întreaga mea fiinţă. Mă zbat în ignoranţă, dorind să ajung la lumină.Vreau să înţeleg ce se întâmplă cu mine. Oare ciudăţeniile care mi s-au întâmplat au făcut parte dintr-un delir, sunt semne de schiziofrenie sau altceva? E mult mai simplu să-mi pun singură o boală  psihică decât să ajung la adevăr. Dacă privesc în jur realizez cu tristeţe că majoritatea oamenilor sunt atinşi de nevroză."
Mintea Crinei lucra neîncetat şi nu putea s-o oprească. Intră într-un vârtej şi simte că se scufundă într-un abis insondabil. Unde de mister o înconjoară şi încearcă să vadă în timp forându-l cu insistenţă. Zeci de variante posibile, nenumărate probabilităţi incalculabile, vede cu ochii minţii. Imagini, nume, locuri, emoţii puternice o cuprind,  explorând, sondând şi examinând viitorul. Devine conştientă că nu poate să schimbe nimic. Îşi revine şi priveşte buimacă în jur. Totul durase doar o fracţiune de secundă.
"Pot să văd imagini din viitor. Cine sunt?" Şi lacrimi îi inundară obrajii.
„Din fragedă tinereţe, noi oamenii stăm legaţi într-o peşteră. Nu putem întoarce
capul în spate, ca să vedem intrarea, ci suntem nevoiţi să privim peretele interior
al peşterii. În afara peşterii arde un foc care îşi proiectează lumina în interior,
prin portalul intrării.  Între foc şi portalul intrării trec pe rând  tot felul de lucruri:acestea sunt ideile. Umbrele lor, care constituie lumea aparenţelor, sunt
proiectate pe peretele înalt din fundul  peşterii. Oamenii încătuşaţi ai peşterii
consideră aceste imagini-umbre drept realitate. Ei polemizează despre originea şi scopul acestor imagini şi sunt de părere că  ştiinţa este cea care trebuie să
cerceteze  aceste imagini-umbre. Dacă vreunul din ei şi-ar rupe lanţurile şi ar
putea părăsi peştera, ar fi în stare să vadă el însuşi lucrurile şi în locul umbrelor,
ar putea contempla realitatea.”(Platon)
"Da, din nefericire vedem doar umbrele, doar aparenţele. Dar ce se ascunde în spatele vălului? Sunt capabilă să ridic vălul? Oare ceea ce mi se întâmplă e o realitate pe care omul obişnuit nu o poate percepe? Eu am reuşit să rup lanţurile şi am evadat din peşteră? Am dus atâtea lupte cu mine însumi, încât până la urmă am cedat. Eu cea veche am murit, iar azi o nouă fiinţă renaşte. Trăiesc într-o lume a aparenţelor, într-o lume în care totul  e deşărtăciune şi vânare de vânt.
 Nu mai are niciun rost să încerc să mă prind de ceva, ci merg înainte împreună cu valul.
Viaţa, temniţa asta în care sunt, m-a ajutat după multe razboaie cu mine însumi să văd şi să simt graţia divină. Ce  ploaie frumoasă de meteoriţi!Seamănă cu gândurile mele."
 După  zece zile,Vasile Cernat mergea grăbit spre casă gândindu-se:
“Încep să cred că multe femei sunt nebune, dar  pe toate le întrece în nebunie Crina, o fostă colegă din şcoala generală. Ea îmi trimitea acele mesaje, dar acum nu a mai scris nimic. Te pomeneşti că nebunei i-a venit mintea la cap. M-aş mira! Am văzut că a mea nevastă iar a cotrobăit prin mesajele mele, dar din nefericire nu a mai găsit nimic, că cealaltă a amuţit. S-o fi îndrăgostit de vreun spirit şi am scăpat. Îmi spunea că lumea noastră e supravegheată de la începuturi de spirite înalte şi că alte civilizaţii mult mai evoluate ne monitorizează în permanenţă.Ele  au provocat mutaţiile genetice  strămoşilor. Mai zicea că omul e un program  şi că ea a reuşit să vadă  materia noesică, enisică şi supernisică. Gândurile omului nu sunt în creier, ci într-un câmp electromagnetic, iar de multe ori gândurile nu sunt ale omului, ci ale altora (spirite, demoni). Omul ca fiinţă de nivel structural noesic, reprezintă abia treapta a treia a dezvoltării, din cele şapte sau opt posibile. Femeia asta chiar e pe altă lume. I-am spus, frate, să se ducă la un psihiatru, că spune doar tâmpenii. Mulţi nebuni  sunt pe lumea asta!
În universul feminin găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei: blonde, brune, şatene, roşcate, înalte, scunde, grase, slabe, inteligente, proaste, bune, rele, vesele, triste, cicalitoare, sclifosite, nebune. Indiferent cum sunt, mie îmi plac toate când sunt dezbrăcate.
Nu mai mă gândesc la femei că încep să devin misogin. Adevărul e ca eu am avut noroc de o femeie cuminte, inteligentă, puţin geloasă, iar de când se duce la conferinţele acelea a devenit expertă în arta amorului.Tare sunt curios ce-i mai trăzneşte prin minte acum.”
Vasile deschide uşa şi simte un miros puternic de parfum. Intră în cameră şi acum înţelege de unde venea mirosul. În  sufragerie erau aprinse în formă de inimioară multe lumânări parfumate. În mijloc,  pe o masuţă frumos aranjată erau două tacâmuri, doua pahare de cristal pentru şampanie, trei lumânări aprinse, într-un frumos suport din argint, pe care-l cumpărase de la Paris şi un aranjament floral din trandafiri galbeni.
Din bucătărie se aude vocea Marianei:
_Ai venit, regele meu?
Mariana apare cu un platou plin de bucate aburinde, iar Vasile zâmbeşte. Era îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, scurtă şi foarte decoltată, lăsându-i sânii mari şi frumoşi  jumătate pe afară.
Pune platoul pe masută şi Vasile nu rezistă tentaţiei de a o mângâia .
_Nu vrei întâi să guşti din ce ţi-am pregătit?
_Miroase tare bine!
_E foarte bun. Azi am încercat o nouă reţetă.
_Şi tu eşti tare bună. Parcă eşti altă femeie, de la un timp. Şi se apropie de ea, sărutand-o între sâni.
_Te rog, se răceşte!
_Bine, draga mea nevastă. Îmi place la nebunie când mă răsfeţi. De când te duci la cursurile acelea nici nu te mai recunosc.
Barbatul savurează delicatesele pe care le pregătise  cu dragoste a lui nevastă. Femeia se ridică şi vine cu o frapieră plină de gheaţă, în care era o şampanie franţuzească.
_Iubito, sărbătorim ceva şi eu am uitat?
_Sărbătorim începutul unui nou stil de viaţă în doi.
_Hm, mi-ar place să fiu mereu aşa aşteptat şi răsfăţat. Şi eu m-am gândit azi mult la tine şi ţi-am cumpărat ceva. Se asortează cu costumul tău cel roşu pe care l-ai cumpărat din Spania şi cu bluza din Brazilia.
Bărbatul scoate din buzunar o cutiuţă mică roşie din catifea şi o întinde Marianei spunându-i:
_Sper să-ţi placă, iubito.
Mariana deschide cutiuţa şi-n interior era o pereche de cercei şi un inel cu diamante şi rubine.
_Mulţumesc, zeul meu drag! Sunt minunaţi! Şi îşi prinde cerceii, iar Vasile îi pune inelul pe deget .
_Ha-ha-ha! Tu chiar nu poţi să uiţi de nebuna aia? Ai început să foloseşti expresiile ei. Acea femeie chiar e nebună. Eu nici măcar nu am văzut-o.
Gandeşte-te şi tu, dacă aveam o relaţie cu ea, crezi că eram aşa de naiv, încât să las mesajele ei la vedere? Adevărul e că am facut-o intenţionat. Am vrut să te fac geloasă şi văd că am reuşit. Hai spune, nu ai suferit niciun pic?
Se apropie de ea şi o sărută pe gât urcând în sus până îi acopri buzele într-o sărutare lungă şi apăsată.
 Vasile fericit desface şampania, toarnă în două pahare şi îi intinde unul soţiei spunând:
_Pentru un nou început, iubito! Te iubesc, dragostea mea.
_Pentru o căsnicie perfectă, iubitul meu. Te ador, iubirea mea.
Mai multe picături de şampanie sar pe sânii Marianei, iar el se apleacă şi soarbe acele picături. Încep să-şi smulgă hainele de pe ei aruncându-le de-a valma. Ea îl trage spre baie, convenind tacit că se cerea un duş. Sub stropii de apă gurile lor se întâlnesc lacome şi trupurile se unesc pline de dorinţă. Mâinile le erau ocupate,fiecare săpunind delicat corpul celuilalt, încât duşul lor semăna cu un ritual de împerechere.
Corpurile le miroseau a fragi, iar dupa îmbrăţişări, sărutări şi amor nebun, acum erau în pat şi se dezmierdau unul pe altul. La un moment dat Mariana îi zice:
_Vasile, ai ceva împotrivă dacă calculatorul pe care nu-l mai foloseşti, îl donez asociaţiei?
_Aş fi vrut să-l dau nepoţilor, dar dacă tu vrei neapărat...
_Nu te superi?
_Nu,iubito.
_Stii,Olga mi-a dat o carte foarte interesantă.
_Da? Ce carte?
_Căsătoria Perfectă. Este scrisă de un gnostic. Ascultă ce zice autorul:
"A iubi, cât de frumos este să iubeşti! Doar sufletele mari pot şi ştiu să
iubească. Iubirea este tandreţe infinită. Iubirea este viaţa ce palpită în
fiecare atom aşa cum palpită în fiecare soare………..
Iubirea se simte în strafundul inimii; este o trăire încântatoare, este un
foc ce mistuie, este un vin divin, un delir al celui care-l bea. O simplă
batistă parfumată, o scrisoare, o floare, stârnesc în adâncul sufletului
teribile nelinişti intime, extaze exotice, voluptuozitate inefabilă.
Nimeni n-a putut defini vreodată Iubirea; trebuie s-o trăieşti, trebuie s-o
simţi. Doar marii îndragostiţi ştiu, realmente, ce este ceea ce se numeşte
Iubire.
Căsătoria Perfectă este unirea a doua fiinţe care într-adevar ştiu să
iubească.
Ca să existe cu adevărat Iubire, e nevoie ca bărbatul şi femeia să se adore
în toate cele şapte mari Planuri Cosmice.
Ca să existe Iubire e nevoie să fie o adevarată comuniune sufletească în
cele trei sfere ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.
Când cele doua fiinte vibreaza în comun în gândurile, sentimentele şi
voliţiunile lor, atunci Căsătoria Perfectă se realizeaza în cele Şapte
Planuri de Conştiinţă Cosmică."
_Draga mea, nu prea înţeleg cu planurile alea, dar ascultă ce zice  Ionel Teodoreanu(Lorelei):
“Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.”

" Uneori sunt  orbită de emoţii, de sentimente şi nu sunt capabilă să văd realitatea. Lumea este plină de aventurieri, fie bărbaţi, fie femei. De aş putea aş ucide toate sentimentele care mă asaltă, dar e bine? Oare nu ele sunt cele care mă fac om?
Ce poate să umple sufletul omului de înflăcărare, dacă nu iubirea?” Dintr-o dată Crina simte că i se face rău. Pleacă de la calculator şi se lasă jos pe parchet, rezemându-se cu spatele de pat, privind cerul prin fereastra deschisă. Avea ochii pe jumătate închişi şi o privire stranie a contemplării interioare. Se simte obosită, fără pic de energie. Mintea ei seamănă cu un val care se zbate şi e purtat în largul unui ocean de curenţi, de vânturi, de furtuni, într-o mare beznă. Îşi spune că nu trebuie să-i fie frică, ci trebuie să privească în acel întuneric. Pătrunde într-un tunel întunecos la capătul căruia zăreşte o draperie albă formată  din cristale de gheaţă. Reuşeşte să treacă şi dă de alte draperii  din flăcări verzi, violete, roze cu irizaţii galbene luminoase. O urgie de culori dansează sălbatic prin faţa ochilor minţii. Se strecoară printre ele şi vede scene  din trecutul omenirii. Ritualuri în grote, pe vârful munţilor, oameni sacrificaţi, sânge, războaie, iubire, ură, mii de ani într-o fulgerare de imagini. Scene de-o ferocitate neimaginabilă i se infăţişează. Durere, suferinţă, lupte, sânge, voci care strigă: "Să nu uiţi!"
Încearcă să exploreze mai bine unele momente din timp, ar vrea să poată încremeni unele imagini, dar ele se derulează cu o viteză ameţitoare şi au o unduire vagă şi uşor ameţitoare şi schimbătoare. Cortinele timpului cad rând pe rând şi vede imagini din prezent şi viitor.
Zăreşte grupuri de oameni instruiţi în centre secrete, unde li se inocula ideea mistică că ei sunt aleşi, că sunt fiinţe superioare şi ca pot obţine de la viaţă orice.
Trece pintre unde, culori, fluvii ale timpului şi  imagini răzleţe din viitor i se înfăţişează. Îşi doreşte să oprească una din acele imagini, să  înţeleagă, dar nu reuşeşte. Viitorul îşi derula în voie  imaginile, ba întunecoase, ba luminoase, într-un univers fantomatic al miilor de probabilităţi. Într-una din imagini se vede pe ea  singură cu un braţ de trandafiri galbeni lângă un piersic plin de flori. Un val de emoţie pune stăpânire pe sufletul ei, trezind-o la realitate.

Era o seară frumoasă cu lună plină. În aer pluteau miresmele verii. O dulce adiere de vânt se juca prin părul Marianei şi al lui Vasile, care mergeau tinându-se de mână ca doi adolescenţi.
Veneau de la teatru.
_Dragule, ţi-a plăcut?
_S-a vorbit atâta despre lumină, culoare, iar în oameni e întuneric, umbră... Actorii au jucat bine, dar nu-mi place viziunea acestui  scriitor apărut peste noapte.
_Tu eşti mereu cârcotaş. Îţi  aminteşti  când ne-am cunoscut? Nici măcar nu ştiam ce este iubirea, dar eram atât de fericită. Simţeam o bucurie imensă când erai lângă mine, parcă atingeam cerul. Nu ai fost tu vreun Făt-Frumos, dar pentru mine erai. Ce fericită eram când credeam că eşti doar al meu!
_Şi acum nu mai sunt ?  Mereu am fost  doar al tău. Tu te-oi fi îndrăgostit de Octav!
_Nu vreau să-mi mai amintesc. Cicatricile sunt aici, în interior. Sentimentele tale au fost nestatornice, dragule. Eşti o fire tare schimbătaoare şi alunecoasă.
_Vrei să ne certăm?
_Nu. Dar m-ai înşelat şi mă doare sufletul cand îmi amintesc.
_Draga mea, în lumea asta sunt tot felul de femei. Unele sunt făcute pntru plăcere, distracţii, jocuri, iar dacă faci greşeala să cazi în capcana lor, sunt capabile să scoată şi sufletul din tine şi tot nu se satură. Altele vor bani şi huzur. Femei serioase găseşti foarte rar, iar eu am avut noroc cu tine. Recunosc că am mai călcat strâmb, dar nu pentru că m-am îndrăgostit de vreuna, ci am făcut-o din curiozitate.
_Iar curiozitatea s-a transformat într-un viciu de care nu poţi să mai scapi.
_Nu am nici un viciu, dar ţie ti-a intrat asta în cap şi nu pot să ţi-o mai scot nici cu cleştele. Dacă vrei să ştii toată viaţa am fost complexat.
_Da, nu ştiam! Acum înţeleg de ce alergi după altele. Vrei să-ţi demonstrezi ...
_Eu ştiam că eşti economistă şi nu psiholoagă. De când pasiunea asta a ta nouă?
_Octav mi-a recomandat o carte interesantă...
_Nu ştiu de ce, dar tipul ăsta începe să mă calce pe nervi. Mă, asociaţia asta, nu e cumva vreo sectă şi Octav e guru?
_Nu, nu este sectă. Ce-ţi venii?
Stii, atunci când credeam că mă iubeşti, eram  tare fericită, şi aveam în mine o voinţă nebună de a mă înalţa, ca tu să fii mândru de mine. Când am descoperit că nu mă iubeşti îmi doream să mor.
Vasile se opreşte, o priveşte în ochi, îi cuprinde capul în palme şi îi spune şoptit:
_Mariana, te iubesc!  Numai şi numai pe tine te iubesc. Te rog, nu mai spune prostii, şi o sărută lung .
_Şi eu te iubesc.
_Nu vrei să mergem într-un bar?
 -Unde te duci tu de obicei cu amicele tale.
_Da, acolo mergem.
Vasile a dus-o pe Mariana într-o cafenea şi i-a făcut cunoştinţă cu tânăra scriitoare, cu prietena acesteia  şi cu alţii din anturajul lui. Oamenii erau veseli, puţin ameţiţi şi au primit-o ca pe o veche cunoştinţă. Cafeneaua era în centrul oraşului cu un bufet intim, rezervat oaspeţilor. Vasile se simţea foarte bine, zâmbea plin de amabilitate şi sinceritate. Făcea conversaţie, spunea anecdote picante, glume îndoielnice şi aluzii necuviincioase, după câteva pahare de bere. Încet, încet Mariana descopereă toate micimile, meschinăriile, făţărniciile şi vulgarităţile acelei mahalale intelectuale. Beau, bârfeau, dansau, să treacă timpul. În faţa lui Vasile s-a aşezat prietena scriitoarei, femeia pe care Mariana o bănuia că e amanta  soţului ei. Ştia că nu cultura îl atrage pe Vasile în acel loc, ci acea femeie scundă, cu cercei lungi,cu tocuri foarte înalte şi fusta scurtă. Paharele mereu se umpleau cu bere rece  şi oamenii prinseseră limbariţă. Bănuiala Marianei se transformă în certitudine. Vasile o sorbea din ochi pe femeia tânără. Aceasta simţind privirile lui insistente, devenea tot mai amuzantă, spunea bancuri şi vorbea tare. Râsul devine molipsitor. Râdeau toţi, până şi Mariana. La un moment dat se ridică şi se duce la baie. Acolo se întâlneşte cu o femeie care lucra în acel loc. O abordează  spunându-i că vrea să ştie mai multe despre aventurile lui Vasile Cernat .
Femeia îi spune:" Vasile Cernat este un inginer cam ofilit, cam stafidit, care o distrează pe fătuca aia care lucrează la televiziune. Îi face declaraţii, cadouri, se duc mereu împreună prin multe locuri, în scopuri "culturale", "umanitare", iar al ei bărbat ştie, dar nu zice nimic. Am auzit că îl minte spunându-i  că Vasile ar fi amantul secret al scriitoarei. Dar de unde! Scriitoarea are alţii mai tineri şi mai musculoşi. De fapt, ea acoperă relaţia lor. Astea două se întâlnesc cu mai mulţi şi fac orgii. Le-a filmat un băiat care a lucrat aici,cu patru bărbaţi în piscină. Ăstora  nu le ajunge unul, ci vor mai mulţi."
Mariana nu a vrut să mai ştie nimic. Îi multumeşte şi pleacă. Simţea că-i fuge pământul de sub picoare şi i se face rău. Parcă era prinsă într-o plasă de păianjen şi nu putea să se mai elibereze. Se îndreaptă spre masă şi vede cum femeia îşi plimba vârful piciorului în sus şi în jos pe piciorul lui Vasile, iar acesta o sorbea din priviri şi râdea cu gura până la urechi.
"Doamne, cât îmi doream să mă înşel şi ceea ce mi-a spus acea femeie să fi fost doar nişte bârfe pe la colţuri, dar ceea ce văd spune chiar tot. Soţul meu e îndrăgostit de femeia asta şi sub masca culturalismului, a dragostei de lectură el ..........
Un om care citeşte, citeşte unde vrea, dar nu se întâlneşte cu alte femei, chipurile, că-i leagă pasiunea pentru lectură.....Mi se face greaţă. În realitate îi leagă pasiunea pentru sex, dezmăţ şi nu altceva.
Da, m-am înşelat, când l-am ales pe soţul meu. El nu este bărbatul vieţii mele. Nu este sufletul meu pereche. Am făcut o alegere greşită. Acum totul este clar!” Îşi spune Mariana aşezându-se la masă şi impunându-şi să fie calmă.
Am crezut în iubire şi am greşit. Poate că l-am iubit prea mult sau poate că eu am crezut doar înt-o iubire unică, absolută. Ştiam de relaţia  lor, dar...."
Se apleacă spre Vasile  şi îi şopteşte că vrea să plece. S-au ridicat amândoi împrăştiind zâmbete în stânga şi în dreapta. Afară cerul era înnorat şi adia un vânt rece. Mariana nu se simţea bine şi ar fi vrut să fie singură.
Vasile o ia de mână, iar ea îşi retrage mâna cu o mişcare bruscă, de parcă ar fi muşcat-o un şarpe.
_Ce-i cu tine, femeie?
Mariana se opreşte în loc,îl priveşte în ochi  spunându-i:
_Mi-i se face greaţă. Cum poţi fii atât de perfid?
_Nu înţeleg nimic! Ce ai? Ai înnebunit?
_De asta m-ai adus aici? Îţi era dor să te vezi cu târfa aia? Crezi că nu am văzut ce făcea cu piciorul pe sub masă? Dacă pe bărbatul ei l-aţi îmbrobodit, crezi că poţi să mă prosteşti şi pe mine? Şi tu participi la orgiile lor?
_Mariana, te rog, calmează-te! Ţi-am zis că pe lumea asta sunt mai multe tipuri de femei....
_O! Da, ea face parte din categoria celor care le plac sexul, dezmăţul, cu bărbaţi care i-ar putea fi taţi, bunici.
_Eu sunt nevinovat. Alţii patru sunt cu ea şi nicidecum eu.
_Cum poţi să minţi în halul ăsta? Am văzut cu ochii mei cum vă priveaţi! Nu vreau să te mai văd! Te rog, pleacă!Dispari din viaţa mea!
_Mariana, te rog! Nu merită să te enervezi !
_Acum chiar ai spus şi tu un adevăr! Într-adevăr nu se merită să mă enervez din cauza unor mizerabili.
Un tunet se aude în depărtare. Cerul începe să fie brăzdat de fulgere şi picături mari de ploaie încep să acopere totul.
_La urma urmei fiecare om are dreptul la iubire, la fericire. Dacă tu crezi că ea e fericirea ta şi o iubeşti şi te iubeste, ce cauţi lângă mine? Du-te la ea şi lasă-mă în  pace!
_Te rog, termină cu scenele astea! Pe tine te iubesc. Tu eşti sotia mea. Aia e o capră, o nimfomană.
_Nu mă intersează cum sunt altele. Simt că nu mă iubşti. De capre, nimfomane şi nebune pământul e plin, dar văd că atunci când apare câte una în calea ta,tu fugi repede în braţele ei. Ce fel de om eşti?
De m-ai fi iubit... şi lacrimile îi inundă obrajii.
Nu vreau să mă minţi. Nu vreau minciuni. Nu vreau să ne iubim minţind. Eu am fost sinceră, fidelă, dar tu?
Mai bine o ascultam pe Olga, dar eu am zis să mai încerc.Am ştiut de mult, de relaţia ta cu femeia asta. Am văzut că i-ai pus pozele pe facebook, că i-ai dedicat articole pe blogul tău, că v-aţi dus împreună  în vizită la ziarista aceea, care s-a mutat la ţară. De ce te-ai dus? S-o rogi să o angajeze pe pitică la ziarul ei, pentru că au dat-o afară din televizune? Şi aţi zis să profitaţi de ocazie, să faceţi amor în natură, pe dealurile alea, iar copilul ei de 5 ani a dat de voi prin tufişuri. Ce scenă! S-a năpustit cu pumnii şi picioarele la tine văzându-te peste mama lui.
_Asta a fost mai demult. Nu o cunoşteam bine. Aparenţele sunt înşelătoare.
_Încep să cred că degeaba am trăit împreună 25 de ani, fiindcă în realitate suntem necunoscuţi unul altuia. Suntem doi străini singuri care se mint frumos. Încep să cred că iubirea adevărată este o himeră.În sufletul meu mereu a existat dorinţa unei iubiri eterne, dar acum înţeleg că aşa ceva nu există.Între noi a apărut un zid de netrecut.
_ O să escaladez acel zid şi o prinde de mână. Iartă-mă, Mariana! Nu lăsa întâmplarea asta nenorocită să strice tot ce a fost între noi. Nu vreau să se destrame căsnicia noastră din cauza unei uşuratice.
Am greşit! Sunt  un om slab ! Nu am rezistat ispitei! A fost o slăbiciune de moment. Regret din tot sufletul ce am făcut. Dar, înţelege, că doar pe tine iubesc, dragostea mea.
O îmbrăţişează şi o sărută cu pasiune.
Lacrimile ei şi ale ploii curgeau peste sărutul lui.
De la acea întâmplare nefericită trecuseră  trei săptămâni. Peste Mariana se aşternuse liniştea şi tăcerea ca o manta,ce o acoperea şi vindeca. Era în pat şi citea ceva. Dintr-o dată devine gânditoare, iar Vasile o întreabă:
_Ce-i cu tine ?
_Ştiai că omul e un microcosmos alcătuit din patru corpuri?
Un corp material.
_Da, trupul.
_Un corp eteric care penetrează corpul material şi-l depăşeşte puţin, dar invizibil ochilor noştri.
_Ce rol are?
_El animă,  întreţine  corpul fizic.
_Un fel de fantomă.
_Un corp astral de formă ovoidală care îmbracă  cele două corpuri.
_Ăsta ce face?
_Aici e câmpul sentimentelor, pasiunilor, dorinţelor.
_Interesant! Eu credeam că sunt în inimă.
_Şi mai este corpul mental unde este sediul gândirii şi acesta este mereu  în formare.
_Normal ca este în formare, în fiece zi mai învăţăm câte ceva. Deci omul e un microcosmos cvadruplu. Asta înveţi tu la cursurile acelea?
_Am învăţat multe lucruri interesante.
În om există o scânteie-spirit nemuritoare care locuieşte în inima omului şi e în legătură cu  divinul.
_Oare de ce eu credeam că acesta scânteie -spirit e pe undeva prin creierul omului?
_Te rog, fii serios!
_Sunt.
_Asupra omului acţionează mai multe forţe.
_A, deci e vorba de o dialectică a forţelor.
_Da, de unde ştii?
_Dar nu crezi că e logic? Există o unitate, dar şi o luptă a contrariilor: bine-rău, lumină-întuneric.
_Auzi ce zice aici:" Omul nu trăieşte, ci se trăieşte prin el. El rămâne sclavul fiinţei sale aurice".
_Ce e fiinţa aurică?
_Este un fel de stăpân al omului.
_Diavolul.
_Când apăsarea întunericului devine foarte grea, omul începe să se trezească şi răspunde la chemarea scânteiei spirit devenind conştient că în lumea aceasta totul e deşertăciune şi vânare de vânt.
În urma unor experienţe dureroase repetate, în conştiinţa omului începe să se desluşească adevărata cunoaştere şi îşi ridică ochii spre cer.

Zilele treceau şi Mariana devenea din ce în ce mai atrasă  şi mai preocupată de cursurile lui Octav, îndepărtându-se şi detaşându-se tot mai mult de soţul ei. Încet, încet, între ei îşi face loc înstrăinarea. Nu-i mai reproşase nimic până aseară, când din senin i-a spus: "Ştiu că eşti foarte bun actor. Tu, întotdeauna porţi pe faţă o mască, încât am ajuns să mă întreb: care eşti  cel adevărat?
Tu eşti omul gânditor şi trist cu vocea caldă?                                                                              
Tu eşti visătorul romantic şi bărbatul tomnatic, vesel care umblă prin baruri linguşind femeile ?
Tu eşti omul care pierde  timpul pe net, încercând să agaţe femei, prostindu-se ca un adolescent?
Tu eşti bărbatul plin de sarcasm care face farse ?
Tu eşti cel care tipă şi trânteşte?
Tu eşti omul orgolios şi autoritar?
Tu eşti amantul  care joacă foarte bine rolul amicului?
Tu eşti .....?
Ţi-am văzut atâtea feţe, atâtea măşti,că mă întreb care din ele eşti tu? Ce fantomă se ascunde în spatele acestor măşti? Ce suflet e în tine? Ce demon interior te chinuie? Tu ai iubit vreodată în viaţa ta? Esti capabil de iubire? Pe tine te iubeşti?"
Aşa îi spusese, iar el a privit-o lung şi trist. A tăcut. Nu a scos nici măcar un cuvânt. Era foarte obosit, nu se simţea deloc bine, iar la servici totul mergea prost.
S-a întors cu spatele la ea şi-a tras plapuma peste cap încercând să doarmă.
"Viaţa nu a fost deloc darnică cu mine. Ce ştie Mariana! Ea nu a suferit de foame, de frig, nu a fost umilită. Când a fost copil nu a auzit suspinile şi strigătele de durere ale tatălui din camera alăturată. Nu a văzut lacrimile şi disperarea mamei,că nu are bani să ne  cumpere o pâine sau cu ce să ne încalţe, pe mine şi pe fraţii mei. Nu a fost privită....şi ochii i se umezesc de lacrimi. Uneori, amintirile sunt foarte dureroase. Tare aş vrea să uit toate umilinţele, toate cuvintele, toate durerile.
Ea nu a avut parte de amărăciuni, de tristeţi, de dezamăgiri, de trădări, de deznădejdi. Niciodată nu a fost în stare să se apropie de sufletul meu să-l vadă aşa cum e, în toată goliciunea, simplitatea şi disperarea. Să-l vadă plini de răni, de cicatrici, de lovituri. Da, am purtat măşti. Dar nu toţi oamenii poartă o mască pe faţă? Dacă îi priveşti cu atenţie pe cei din jur, realizezi că toti, absolut toţi sunt nişte măscărici care joacă la balul mascat al vieţii. Aş vrea să văd unul, măcar unul, care nu poartă mască şi dacă-l găsesc mă închin în faţa lui ca în faţa unui sfânt. Dar ea ştie câte măşti am văzut eu pe faţa ei? Nu, se crede perfectă. Nici un om nu e perfect. Nimeni. Întotdeauna s-a crezut mai superioară. În mândrie nici dracu n-o întrece, iar gura nu-i tace, parcă ar fi o meliţă. Ca o ciocănitoare bate mereu în capul meu şi ca vulturul lui Zeus îmi mănâncă ficatul. Asta-i nevastă-mea ! Cu ea m-a pricopsit bunul Dumnezeu.  Ce pot să mai fac acum? Taci, rabdă şi înghite în sec, Vasile ! Am ales până am cules. Of, Doamne! Unii prea au noroc şi sunt fericiţi, iar alţii prea nefericiţi. Se vor termina vreodată necazurile şi supărările mele? Uneori, fac şi eu haz de necaz, să mai uit de viaţa amară pe care o duc. Nu de puţine ori am trăit cu teama de a nu fi iar rănit, minţit, înşelat. De aceea îmi puneam măşti ca să mă apăr, să mă protejez.. De multe ori mi-am pus pe faţă masca nepăsării, dar în realitate sufletul meu clocotea.  Când mă gândesc că toată viaţa am muncit ca un rob, ca un adevărat sclav, pentru familie, pentru ea, şi acum ce-mi spune? Am suferit tare mult, dar ea nu ştie şi nici nu o interesează. Mult mai important e ce-i spune Octav,  care i-a împuiat capul cu tot felul de prostii. A început să aprindă lumânări, să facă tot felul de ritualuri, să mediteze, să spună mantre. Nu mai vrea să facem amor cum făceam, ci cum i-a spus individul . Vrea să facem tantre ca să se ridice kundalini. De fapt, cam de aici a început râca cea mare, fiindcă eu i-am zis:"Iubito, noi facem amor sau exerciţii de respiraţii?" Şi i-a sărit, că eu nu ştiu nimic, sunt  înapoiat, un ţăran prost care nu ştie să facă amor şi câte şi mai câte.
Mă simt atât de singur,atât de trist. În interiorul meu parcă e un copil care plânge, care cere ajutor, dar nimeni nu-l aude. Copilul acela  are atâta nevoie de iubire, de mângâiere, de tandreţe, de înţelegere, de o vorbă bună, de un zâmbet, de o îmbrăţişare, de o sărutare. Mi-e dor de tine, mamă ! Nici măcar ţie nu-ţi pot spune prin ce chinuri trec, fiindcă eşti bătrână şi bolnavă. Nu vreau să te întristez cu necazurile şi problemele fiului tău.
Of, Doamne! Am atâta nevoie de iubire...atâta nevoie....şi începe să plângă ca un copil."
 Mariana credea că Vasile doarme şi  citea cu mare interes o carte de psihologie pe care i-o dăruise Octav.
A doua zi dimineaţa mergea gânditor şi era puţin palid. Mergea cu spatele puţin aplecat, de parcă o mare greutate apăsa pe umerii lui. Îşi simţea sufletul greu şi pustiu. O mare tristeţe se citea în ochii lui. Ridică privirea îndurerată spre cerul înnorat  vrând să se revolte, să strige: 'De ce? De ce?"
Cu câteva minute Mariana îi spusese:" Nu mă mai interesează viaţa ta. Eşti liber să faci ce vrei. Poţi să-ţi găseşti dragostea şi fericirea unde vrei. Ajunge! Gata ! M-ai minţit destul! Niciodată nu te-am simţit apropiat de sufletul meu. Niciodată. Între noi a fost doar o atracţie intelectuală şi nimic mai mult.  Are dreptate Maestrul cănd spune.....
El a întrerupt-o şi i-a spus: "Ai înnebunit? Te iei după ce scrie unul într-o carte !Omul ăsta nu e Dumnezeu să iei de bun cuvântul lui.
Femeie, deschide ochii! Te rog, trezeşte-te la realitate! Orice om dacă-şi pune mintea, poate să scrie o carte sau mai multe, dar nu trebuie să iei de bun tot ce debitează un nebun care se crede mare profet, mare guru sau mai ştiu eu ce. Sunt mulţi nebuni, mulţi amăgitori care au bani şi îşi permit să publice tot  ce le trăsneşte lor bibilica. Dacă tu crezi tot ce citeşti, tot ce scrie un nebun într-o carte şi nu ai capacitatea de a discerne binele de rău, atunci eşti pierdută. Ce naiba ţi-au făcut ăia acolo? Ţi-au spălat creierul?
Doamne! Când mă gândesc că eram atât de fericit, că totul începuse să meargă atât de bine între noi şi ai venit tu cu tantrele, cu exerciţii de respiraţii şi alte chestii dubiose.
Tu nu mai judeci? În ce naiba ai intrat de te-ai schimbat atât de mult? Te porţi cu mine de parcă aş fi duşmanul tău . Parcă mă urăşti."
Ea a început să turuie cât o ţinea gura şi să-i argumenteze că el e un înapoiat care nu e în pas cu vremurile, incapabil să se ridice la nivelul ei de inteligenţă, de cunoaştere.
Până la urmă a plecat trântind uşa .
"Nu e prima dată când îmi face scandal, dar acum simt că e ceva grav. Mă lupt cu ceva ce mă depăşeşte. Mariana s-a schimbat tare mult. Nu mai este ea, parcă e o  altă persoană. Când totul mergea atât de bine, atât de frumos...... Oh, Doamne! Mă simt atât de singur, atât de singur...Aş vrea să cred că ceea ce mi se întâmplă e doar un vis urât, doar un coşmar. Când se va termina ? Nimic nu durează o veşnicie, o să trec eu şi peste asta. Totul trece, totul curge, totul se duce pe apa sâmbetei."
O durere îi străpunge pieptul, simte cum o gheara i se înfinge în inimă. Dintr-o dată devine palid ca ceara şi simte că i se face rău. Ca prin ceaţă zăreşte o bancă, pe care se aşează, ducându-şi mâna în dreptul inimii, încercând să se maseze. Totul se întunecă. Pătrunde într-o mare de întuneric. Nu mai simte, nu mai ştie nimic.


Niciun comentariu: