Translate

miercuri, 1 iulie 2015

INFERNUL

                                                                              INFERNUL
                                               
CARMEN GIGÂRTU
                         

"Cine dintre voi e fără păcat să arunce primul cu piatra."

     Era o dimineaţă  geroasă de decembrie, iar  Mădălina mergea cu paşi grăbiţi. Era înaltă, blondă, subţirică,  îmbrăcată cu un palton  negru care-i scotea în evidenţă silueta, iar  peste părul lung, prins în coc, avea un şal alb de caşmir. O urmăresc cu privirea şi nu-mi vine a crede văzând-o cum intră în biserică, cu capul plecat . Se aşează în genunchi, în faţa icoanei  Maicii Domnului şi începe să plângă. Câteva bătrâne care erau în spatele ei îşi dau ghionturi  zâmbind ironic una la alta . Femeia  tânără îşi face semnul crucii, sărută icoana plângând, după care  se  duce   şi  îngenunchează la icoana Mântuitorului. Când se ridică mă zăreşte. Îi zâmbesc şi plecăm împreună .
_ Mă bucur că ai venit aici, Mădălina.
_ M-am gândit mult la ce mi-aţi spus  şi am luat hotărârea să nu mai fac... Vă rog să mă credeţi, am făcut-o pentru bani. Nu aveam cu ce să-mi cresc fetiţele.
_Stai liniştită ! Nu te condamn. Dar vezi cum te privesc şi te tratează toţi.
_Se uită la mine de parcă aş avea ciumă. Şi-n biserică am auzit în spatele meu cum râdeau. Nimeni nu ştie prin ce am trecut. Toţi mă condamnă, mă judecă, dar nu au dreptate. Sunteţi singura persoană care m-a crezut. V-am văzut cum v-au dat lacrimile, când v-am povestit prin ce am trecut. Decât să fii prostituată ca mine, mai bine moartă. Am supraveiţuit  şi îndurat de dragul fetiţelor mele.
Lacrimile-i curg pe obrajii palizi. Încerc s-o liniştesc iar ea îmi spune:
_Dacă mi-aş găsi un loc de muncă, unde să câstig şi eu câţiva bănuţi ....şi începe să plângă în hohote.
O milă imensă pune stăpânire pe mine şi o îmbrăţişez. Şi eu eram una din persoanele care o judecaseră destul de aspru, dar acum îmi doream din tot sufletul să o ajut, dar nu ştiam cum.              
După ce se linişteşte zice:
_Nu ştiu cum o fi iadul în lumea cealaltă, dar eu l-am cunoscut aici. Privind la chipurile bărbaţilor ăstora de pe stradă aţi zice că sunt oameni cumsecade, dar mulţi nu sunt. Sunt animale, diavoli, vă spun eu, care am cunoscut destui. Dacă aş fi avut putere pe unii i-aş fi ucis cu mâna mea.
_Cred că ai trecut prin clipe foarte grele.
_Au fost momente îngrozitoare. Îmi era scârbă de mine. Ştiam că puteam să mă spăl cu toată apa din lume dar, în realitate  nimic nu mai mă putea curăţa. Eram privită ca un obiect, care nu are suflet, inimă sau minte.
_Când a început totul? Te cunosc de când erai elevă la liceu şi pe atunci erai un copil cuminte, la locul tău. Stiu că mama ta a murit de cancer de col uterin când erai în ultimul an .
_După ce mama s-a dus  am rămas singură, a nimănui. Tata s-a despărţit de mama când a aflat că este bolnavă şi s-a recăsătorit cu altă femeie. De mine a uitat. M-au ajutat cu bani fraţii lui mama. Între timp l-am cunoscut pe Bogdan, soţul meu. Totul a fost bine la început. Am născut gemenele, ne înţelegeam bine, dar  a rămas fără slujbă şi a plecat la muncă în Spania. La început îmi trimitea ceva bani, pentru a putea supravieţui, dar după şase luni m-a sunat şi mi-a spus că vrea să divorţeze, fiindcă el şi-a găsit pe altcineva .
Am fost disperată, nu ştiam încotro să o iau. Am apelat la socrii mei să mă ajute, nu pe mine, ci pe fete.
Dar au zis că sunt săraci şi nu au cu ce. Mai bine să-l dau în judecată pentru  pensie alimentară  pe băiatul lor.
Când veneam de la socrii m-am întâlnit pe stradă cu Lenuţa, o fostă colegă de liceu, căreia i-am povestit ce-am păţit. Am rugat-o să-mi găsească şi mie ceva de lucru.
"Unde lucrez are nevoie de fete frumoase, ca tine. " îmi zice Laura. M-a dus la patronul barului de pe strada Crizantemelor.
_Cred că-l cunosc. Nu este cel despre care se vorbeşte că a fost campion la culturism ?
_Nu a fost campion, aceasta e porecla lui. Când am ajuns la el  Laura i-a spus că vreau un loc de muncă. M-a privit insistent şi o întreabă:" I-ai spus despre ce este vorba?"
"Nu, nu i-am zis, cred că ar prefera ceva cinstit."
"Păi, la cum arată o să câştige frumuşel. Şi aia nu e tot muncă?"
După care se uită la mine şi-mi zice:"Păpuşă, tu în zece minute poţi să câştigi cât o amărâtă într-o lună. Nu trebuie decât să zâmbeşti, să fii supusă şi să-ţi desfaci picioarele. De nu-ţi place vreun tip închizi ochii şi te gândeşti la banii pe care-i ei. El îşi face treaba şi tu îţi iei banii. Zece minute nu mori. Clienţi îţi aduc eu, dar trebuie să-mi dai un comision din ce câştigi, fiindcă hotelul eu îl plătesc. Altă oferta nu am. Să nu zici că sunt băiat rău te şi angajez, cu numele, la mine la bar, dar trebuie să-mi dai bani pentru ceea ce plătesc, ca să-ţi meargă vechimea. Ai înţeles ce trebuie să faci? Ce zici? Batem palma?"
Eram foarte surprinsă de ceea ce-mi spunea şi o privesc pe Laura. Ea se uită la mine şi-mi zice strâmbându-se: "Şi eu tot asta fac. Nu ai unde să găseşti de lucru în orăşelul nostru. Ştii prea bine că toate fabricile s-au închis. Au ajuns  nişte ruine. Am căutat peste tot, dar nimic. Muream de foame şi "Campionul" mi-a dat "slujba" asta. Eu nu-ţi zic nimic, faci cum crezi."
Patronul începe să-mi explice ce înseamnă"meseria" aceasta  când pe uşă intră un bărbat cu un lanţ de aur gros la gât, ochelari de soare, tricou negru şi pantaloni din piele.
O ia pe Laura de mijloc şi o sărută pe gât spunându-i:" Ce faci păpuşă? Mergi cu mine?"
Patronul îi spune: "Cristi, am marfă nouă, nu vrei să o încerci şi s-o iniţiezi tu în meseria asta? Ai fi primul ei client.” Aşa a început infernal meu..
_Te-am văzut de multe ori cum intrai cu bărbaţi în hotel.
_Da, acolo avea patronul o cameră. Majoritatea erau prieteni, cunoscuţi de ai lui, oameni cu bani, dar plini de vicii şi cu obiceiuri ciudate şi dubioase.
_Laura mai lucrează cu tine?
_Nu, ea a plecat acum un an în Anglia. O fi omorât-o vreun nebun pe acolo.
_De ce crezi asta?
_Dacă era bine îmi da un semn de viaţă. Nu avea  pe nimeni, la fel ca şi mine.
_Dar pe Simona o ştii? Nu am mai văzut-o prin oraş? Şi ea se ocupa tot cu....
_Da, o cunosc. Dar credeţi că este cineva în orăşelul ăsta să nu o cunoască? Ea a fost prima care a lucrat pe cont propriu. A fost plecată un an în Turcia. A lucrat într-un bordel unde avea câte 10, 15 bărbaţi pe zi. A venit plină de aur, şi-a cumpărat un apartament pe care l-a aranjat destul de frumos. Fratele ei, un nenorocit, a îmbătat-o, altii spun că a drogat-o şi a pus-o să semneze nişte acte prin care îi vindea lui locuinţa. Hoţul i-a luat apartamentul şi a aruncat-o în stradă. Şi-a găsit o gazdă,dar s-a apucat rău de băut. Nu am condamnat-o, pentru că  nu este uşor să-i suporţi pe toţi nenorociţii ăştia. Lumea ne condamnă pe noi, dar pe mizerabilii care vin la noi şi ne plătesc nu-i judecă nimeni.
O ştiţi cât de frumoasă era, dar la 35 de ani ajunsese să arate ca una de55. Se îngrăşase şi mergea legănându-se ca o raţă pe tocurile  foarte înalte şi cu fusta scurtă până la fund, de i se vedeau şi chiloţii. Se rujea şi se machia foarte strident, vrând să acopere cearcănele, încât uneori  părea un clovn.
Bărbaţii preferă tinere până în 22 de ani. Ea în ultimul timp pescuia doar bătrâni.
_Eu când am văzut-o ultima oara, acum 5 ani, era cu un bătrânel care se sprijinea într-un ciomag. De atunci nu mai văzut-o.
_Sărmana! Au găsit-o acum o săptămână moartă, cu o sticlă de vodkă  lângă ea. Infernul ei a luat sfârşit.
_Dar pe  Gabriela o cunoşti? E o tigăncuşă tare frumuşică. Are în jur de 17-18 ani.
_Le ştiu pe toate. Orăşelul nostru e atât de mic ! Ea îşi racola majoritatea clienţilor din barul de la piaţă.
_Da, acolo am văzut-o şi eu. Era în faţa barului cu un baiat şi se târguiau.
Ea cerea un preţ el îi spunea mai puţin. O ştiu de când avea 5 ani. Îmi amintesc cum venea la mine la uşă şi zicea:"Tanti, nu ai să-mi dai şi mie ceva de mancare? Mi-e foame!"
A  trăit din cerşit. Acum numai cerşeşte pentru ea şi fraţii ei mai mici, pentru că a găsit un mijloc de  câştig.  Îşi vinde singurul lucru  pe care-l are: corpul ei.
_Nu şi-l mai vinde. S-a înecat în Olt. S-a sinucis pentru că nu mai suporta  acest infern.
Avea doar 17 ani. Pentru ea infernul s-a sfârşit.
Fără să vreau o  lacrimă îmi curge pe obraz.  De aş fi încercat vreodată să stau de vorbă cu ea....
Mă simţeam vinovată că nu am încercat, iar acum era  prea târziu. Când trecea pe lângă mine mereu mă saluta şi mă gândeam că nu e  întotdeauna adevărat ceea ce repeta de multe ori bunicul: "Cu o bucată de pâine am hrănit un om şi un câine. Câinele mă recunoaşte, omul nu mai mă cunoaşte." Ea mă ţinuse minte, iar eu am trecut nepăsătoare şi indiferentă pe lângă ea. Nu m-am gândit niciodată  că un cuvânt de al meu ar fi putut să-i schimbe destinul.
..............................
Viaţa Mădălinei s-a schimbat. Azi are un loc de muncă decent, îşi creşte fetele frumos şi nu vrea să-şi mai amintească de infernul prin care a trecut. Bogdan trimite  fetelor bani, le-a luat în vacanţe în Spania . Mădălina îşi găsise şi un partener, dar se pare că bărbatul nu a putut să-i uite şi să-i ierte trecutul.















Niciun comentariu: