PREDESTINARE

                                         PREDESTINARE

Carmen Gigartu

Ducea o viaţă dublă. Trăia o  viaţă pe care i-o cunoştea toată lumea, dar  ducea şi o viaţă ascunsă, pe care doar ea o ştia. Viaţa ascunsă de ceilalţi era  plină de vise, de fantasme, de obsesii pe care nu le putea controla. Iluziile o învăluiau şi sufletul ei  se lupta teribil să le reziste. Îşi dorea să fugă de lume şi să se ducă într-un pustiu imens, unde să fie singură. Se simţea obosită. Avea nevoie de linişte, de tăcere.

Era seară. Mary se îndrepta spre casă. Lucrase doisprezece ore şi se simţea epuizată. Priveşte cerul şi îi zâmbeşte. Puzderii de stele străluceau pe bolta întunecată, iar luna păşea solemn împrăştiind lumina.

Îi este dor. Atât de dor îi este de el, încât  lacrimile încep să-i curgă. Ar vrea să-i privească ochii, să-i audă vocea, să-i simtă mângâierea. Ar vrea să se cuibărească la pieptul lui şi să-i asculte bătăile inimii. Ar vrea să-i mângâie obrajii şi să-i sărute ochii. Ar vrea să fie în braţele lui,  să-i şoptească: "Te iubesc".

Dar el e departe. Poate a şi uitat-o. Poate că acum când ea plânge de dorul lui, el strânge în braţe pe alta. Nu, nu trebuie să se mai gândească. Amintirile îi fac rău.

Priveşte la fizionomiile celor de pe stradă. Vede chipuri înveselite, chipuri luminate de un zâmbet, dar şi chipuri triste. Nu-i plac oamenii tristi, destul că ea este tristă,  nefericită şi aproape obsedată de o iubire imposibilă.  Nu vrea să mai vadă şi alţi nefericiţi. În suflet simte prea multă durere, prea mult dor, prea multă  iubire. Îşi îndreaptă atenţia spre un cuplu de îndrăgostiţi. Fata semăna cu Cristina o tânăra de douăzeci  de ani pe care a cunoscut-o întâmplător şi care  i-a povestit viaţa ei. Se născuse într-o familie de oameni gospodari, într-un frumos sătuc de munte de pe malul stâng al Oltului. A fost crescută de bunici, fiindcă sărăcia i-a împins pe părinţi să plece la muncă în Italia. A avut o copilărie fericită. S-a simţit iubită de  mamaia şi tataia care-i spuneau "Prinţesa". Avea doar opt anişori când bunicuţa Prinţesei s-a dus  la Domnul, iar copilul  a simţit pentru prima dată durerea. Despărţirea de mamaia a fost atât de dureroasă, de şocantă, încât bunicul a dus-o la preot şi la  psiholog, pentru că fugea de acasă şi  se ducea să doarmă  pe mormântul bunicii. Peste un an primeşte altă lovitură: bunicul se duce şi el lângă bunica. Parinţii se întorc, dar ei nu mai pot suplini dragostea bunicilor. Erau nişte străini, care nu-i spuneau "Prinţesa noastră", care nu o mângâiau aşa cum făceau bunicii. Se interesau mai mult de frăţiorii ei mai mici, pe care îi văzuse doar o dată pe an, în august, când veneau din Italia.

Timpul a trecut şi într-o frumoasă zi de iarnă Cristina se duce la discoteca din sat, unde întâlneşte un băiat brunet, înalt, frumos venit de prin părţile Drăgăşanului. Era 2 ianuarie 2002 când Prinţesa îl cunoaşte pe Cristi, care era  de etnie romă. Se îndrăgosteşte de el nebuneşte. Inima îi bătea şi sângele îi fierbea de câte ori el o invita la dans. Părinţii au aflat de prietenia lor pură, frumoasă şi nu s-au opus.

Avea 16 ani când l-a cunoscut pe băiat. La începutul lui aprilie băiatul o invită la el acasă, părinţii lui fiind plecaţi la servici. Atunci sufletele, inimile şi corpurile lor s-au unit pentru prima dată. După acel amor  Cristi îi dă maşina să conducă şi ea intră într-un stâlp. Mary îşi aminteşte cum Cristina povestea:" M-am trezit ca după un somn greu, într-un salon de spital din Rm. Vâlcea. Eram lângă fereastra ce da spre stradă  şi am vrut să mă ridic, dar  am observat că am amândouă picioarele bandajate. Dintr-o dată odaia se întunecă, iar cearceafurile de la paturile vecine mi se par cenuşii.M-am gândit că Dumnezeu m-a pedepsit pentru că  am făcut dragoste. Am privit cercul de lumină din tavan care mi se părea că tremură şi am adormit din nou. Când m-am trezit mama era lângă mine şi m-a ajutat să mă ridic pe pernă. Afară mijeau zorii zilei. Priveam prin fereastra deschisă la casele de peste drum cu obloanele trase. Dintr-o curte o femeie  ne face semn cu mâna. Era  grasă, brună, de peste cinzeci de ani, prietenă bună cu mama. Ea îi spusese  mamei  despre Cristi că este ţigan. Cerul părea că se retrage şi devenea albastru străveziu când mama mă întreabă :"Ce-ţi aminteşti?"

 I-am spus : "Eram la volan, ascultam muzică când deodată am auzit o pocnitură . Asta a fost tot.

Cristi e bine?"

"Da, e bine. Pe el l-au găsit pe scaunul şoferului cu capul în parbriz. S-a lovit la cap, dar e în afara oricărui pericol. Tu erai lângă maşină şi păreai răstignită." Când mama îmi povestea intră Cristi cu capul bandajat, iar mama când îl vede sare la el ca arsă . Ţipă cât o ţine gura:"Ţigan nenorocit, din cauza ta copilul meu era să moară. Pleacă! Îţi interzic să o mai vezi….."

Când am stat în spital mama s-a comportat ca un adevărat badyguard, nu cumva "ţiganul " să vină la fata ei. M-a întrebat dacă eu ştiam că el este ţigan,şi i-am spus că ştiam, dar nu-mi pasă pentru că  îl iubesc. Mama nu a vrut să audă. Am ieşit din spital şi m-am dus la liceu. Cand am ieşit de la ore iubitul meu mă aştepta. M-am dus la el acasă şi acolo am rămas până acum. Am terminat liceul, dar nimeni nu a ştiut că eu sunt  măritată. Mă ducea şi mă lua în fiece zi de la şcoală, fără ca cineva să bănuiască ceva. Cu soacra mea m-am înţeles mult mai bine decât cu mama. Cristi fiind singurul ei baiat, mereu îmi spune că pentru ea eu nu sunt noră, ci fiica pe care mereu şi-a dorit-o.

După ce am fugit cu Cristi, mama a venit cu poliţia să mă ia acasă, dar eu am dat declaratie că am venit de bunăvoie şi nesilită de nimeni, că stau cu el fiindcă îl iubesc. Atunci parinţii mei mi-au zis:"Pentru noi eşti moartă. Nu mai exişti."

Nu au venit nici la nuntă şi nici la botezul lui Mihăiţă. Copilul nostru are doi ani şi ei nu au venit niciodată să-l vadă. Dacă aş fi nimerit rău, dacă nu aş fi fericită cu Cristi, atunci i-aş înţelege să mă condamne. Chiar   nu -i înţeleg!  De ce nu ma iartă?"

Mary i-a spus: "Fă tu primul pas şi ai să vezi că or să te ierte."

Timpul a trecut, dar cu Cristina nu s-a mai întâlnit. Îi place să creadă că s-a împăcat cu părinţii ei.

Strada era gătită de sărbătoare.  Beculeţe colorate în albastru, roşu şi galben străluceau de peste tot. Parcul din centrul oraşului era scăldat într-o lumină feerică. Pe trotuarul celălalt un bătrânel şi o bătrânică  merg ţinându-se de mână. Privirea  lui Mary  se îndreaptă spre  aceşti bătrânei şi gândeşte:" Dragostea este frumoasă la orice vârstă".

Merge alene spre casă privind steluţa din vârful bradului din parc. Ajungând în cuibuşorul său îşi face un ceai, un duş şi se aşează în pat. Aroma pastei de dinţi şi a gelului de duş încă mai persistă când închide ochii şi  evadează în altă lume. Când era obosită închidea ochii şi lăsa imaginile să curgă prin celulele minţii. Acum aşteaptă să se deruleze filmul .

 Era o frumoasă zi de vară,  cu cer senin, 16 august 1941, prin jurul prânzului. Soarele strălucea mângâind cu razele sale natura viguroasă, bogată şi înverzită. Pe vârful unui deal înverzit, într-o casuţă mică, doar de o cameră, pe un pat de lemn acoperit cu o frumoasă scoarţă ţărănească,  o ţărăncuţă slabă, micuţă şi brună ţipa cât o ţinea gura. Era în durerile facerii. O bătrână, pe jumătate oarbă, care era moaşa satului îi spune:"Împinge! Hai, încă o dată! Uite-l, iese!

 Împinge, fată cu putere!"

 Se aude un ţipăt de copil şi bătrâna zice: "Onele, ai un băiat! Să-ţi traiască! Înveleşte  copilul în nişte cârpe şi-l pune lângă tânăra femeie. Aceasta  priveşte cu mare dragoste acel miracol al naturii, care trăgea cu mare poftă din sânul ei.

Mary adoarme cu imaginea pruncului  în gând, gândindu-se la rădăcinile ei.

Are un vis tare ciudat. Era pe un câmp cu flori şi o voce ciudată îi spune că strămoşii ei au venit din Ierusalim. Pătrunde într-un tunel luminos şi se trezeşte în urmă cu  peste  35 secole. Era în oraşul Ur din Chaldeea( Irak) în epoca lui Hamurabi, întemeietorul primului imperiu babilonian. Îl vede pe Avram cum părăseşte cetatatea Ur şi se îndreaptă spre ţara Canaanului. Un vârtej o ia şi se trezeşte în alt timp, când descendenţii lui Avram, cei 12 fii ai nepotului său Iacob, de foamete se refugiază în Egipt. Traversează împreună cu ei în mod miraculos Marea Roşie şi pornesc prin deşertul Sinai. Este împreună cu Moise pe muntele Sinai când acea lumină rosteşte cele zece porunci pe care le scrie pe Tablele Legii. Străbate desertul alături de Moise şi fratele său Aaron, care era marele preot.A intrat în Canaan pe vremea  lui Iosua. Vede cum ţara este împărţită între cele doisprezece triburi, care poartă numele fiilor lui Iacob. Îl zăreşte pe profetul Samuel cum se luptă pentru a uni triburile. Vârtejul o duce în timpul când Saul e numit primul rege al Israelului, după care se trzeşte în timpul   lui David, când acesta stabileşte capitala la Ierusalim. Nu după mult timp se vede în perioada când Solomon construieşte Templul, cum după moartea acestuia ţara se scindează în două, în regatul lui Iuda la sud şi regatul lui Israel la nord. Ajunge în timpul cand regatul lui Iuda este cucerit de Nabucodonosor, regele Babilonului, care distruge Templul. Priveşte cerul şi vede că scrie anul 539 î ch. În acea perioadă Cirus pune stăpânire pe Babilon şi întemeiază imperiul persan. Acum li se îngăduie evreilor să-şi construiască Templul. Acum e în anul 326 când Alexandru Macedon cucereşte Iudeea, care devine  provincie a imperiului macedonean. În această perioadă apar diverse curente de gândire. Principalele secte din acea perioada erau: saducenii, esenienii şi fariseii. Mary aude iar acea voce care-i spune că strămoşii ei au fost esenieni.

Vede razboiul de eliberare din anul 162 î. Ch, când Iudeea şi-a recăpătat  independenţa. În anul 63 î.ch Pompei ocupă Iudeea,  Irod este numit guvernatorul Galileii, iar mai târziu rege al Iudeii. În anul 70 î.ch Titus asediază Ierusalimul şi distruge cel de-al doilea Templu. În anul 73 a fost capturată ultima fortăreaţă  Massada, iar apărătorii ei s-au sinucis, fiindcă nu au vrut să cadă vii în mâinile romanilor. Vocea îi spune că unul din strămoşii săi a luptat şi şi-a dat viaţa la Massada, care a devenit un simbol al vitejiei militare şi al onoarei, iar Biblia, Talmudul şi Zoharul au avut o mare influenţă asupra sufletului evreu.

Mary se trezeşte brusc din vis şi are o senzaţie ciudată. Pentru o fracţiune de secundă o lumină puternică o orbeşte. Închide ochii. Îi deschide din nou şi totul pare normal. Deschide geamul şi inspiră aerul rece de decembrie, privind dansul minunat al primilor fulgi de nea.

 Ce vis! O fi adevărat ce am visat?

Şi, totuşi, nu   cred că are  importanţă ce fel de sânge curge  prin venele mele. Poate fi  sânge de iudeu, de musulman sau de creştin. Important e că inima mea este dăruită lui şi el nici nu ştie. Mă doare sufletul că nu este aici, că nu-i pot privi ochii. Unde o fi acum? Ce o face? Se gândeşte vreodată la mine?

Cât aş vrea să evadez din această închisoare din carne, sânge şi oase, din acest corp! Aş vrea să plutesc în eter până la dragostea mea. M-aş mulţumi să-l vad doar dormind. Cât aş vrea să pot face acest lucru!

Ochii i se umplura de lacrimi.

Doamne, de ce-l iubesc aşa de tare? De ce iubirea mea este imposibilă?

În acelaşi timp, într-un orăşel la marginea mării un barbat matur se plimba cu nepoţelul său de opt ani pe plajă.

_Unchiule, ce este iubirea?

Bărbatul privindu-l lung îi mângâie obrăjorii şi gânditor spune:

_ Nu ştiu nici eu prea bine ce e, dar o viaţă întreagă am iubit doar o singură femeie, care nu a fost niciodată a mea.

_O mai iubeşti?

Lui Victor i se umezesc ochii .

_Nici nu-ţi imaginezi copile. Nu am putut să scap de sentimentul ăsta niciodată, chiar dacă au trecut ani mulţi. Ştiu ca ea este mireasa sufletului meu.

_Şi de ce nu este nevasta ta?

_Fiindcă  aşa a fost să fie. Destinul ne-a despărţit. Cât am urât-o! Cât am iubit-o!

Doamne! De ce o iubesc şi acum!

Vezi, iubirea e un sentiment care pune stăpânire pe tine, care te leagă cu fire nevăzute şi nu mai poţi să scapi, oricât ai vrea.Vrei să te eliberezi, dar nu mai poţi. O alungi, dai cu pietre după ea, dar ea mai rău se lipeşte de tine.

_Unchiule, înseamnă că iubirea e mare, e tare, e puternică.

_Da, ai dreptate. Eu mereu am ucis-o, dar ea mereu a renăscut în sufletul meu. Am rupt-o, am făcut-o bucăţi, am zdrobit-o, am călcat-o în picioare, am aruncat-o în apă să se înnece, dar ea tot a ieşit la suprafaţă.

Am îngropat-o, i-am pus şi cruce, dar ea a reînviat.

_Înseamnă că iubirea ta e nemuritoare.

_Nu ştiu, copile. O fi aşa cum spui tu. Am vrut să scap de ea, dar nu pot. Este ca o boală de care nu te poţi vindeca, cu toate medicamentele din lume.

_Dacă ai fi cu ea, atunci ai fi fericit?

_Aş fi cel mai fericit om din lume, chiar de nu aş mai avea nimic altceva.

_Deci, iubirea împlinită înseamnă fericire.

Barbatul priveşte valurile mării cum se sparg de ţărm şi gândul îi zboară la iubita visurilor sale. “Doamne, cât o iubesc!  Cât o doresc! Cât aş vrea să fie în braţele mele! Aş vrea să-i privesc ochii, să-i mângâi obrăjorii, să mă joc cu părul ei bălai, să o strâng la pieptul meu, să o sărut.

Tare aş vrea să-i spun: Te iubesc, sufletul meu drag.

Dar ea este departe, tare departe şi  niciodată nu va şti cât de mult eu o iubesc. Poate m-a uitat.”

În acelaşi timp Mary se plimbă  prin grădină, scutură zăpada de pe o crenguţă de brad şi priveşte cerul gândindu-se la iubirea vieţii ei.

"Ţi-am spus azi cât de mult te iubesc? Mă rog vântului să-ţi şoptească cât de mult te iubesc, dragostea mea. Mă rog fulgilor de nea să te sărute în locul meu.O, dacă ai şti cât de mult te iubesc!

Încep să cred că iubirea mea pentru tine este scrisă în stele. Te iubesc, dragul meu."

Lacrimile-i încep să-i curgă pe obraji şi privind cerul şopteşte: "Doamne! Te rog, spune-i  că-l iubesc ! Când iubesc doar dăruiesc, nu aştept nimic în schimb, nici măcar o privire sau un zâmbet. Eu nu mai exist, în schimb, există ea, iubirea mea, tăcută şi neştiută de nimeni. Ura, iubirea, prietenia, duşmănia, virtutea şi viciul sunt create de mintea  noastră.

Ciudată şi misterioasă este mintea omului!

Ce mare putere au gândurile omului! Ele te înalţă la cer şi tot ele te distrug. Ele controlează viaţa, caracterul şi destinul fiecărui om în parte.

Îmi  doresc să opresc gândurile ce năvălesc în minte. Când o să reuşesc să deţin controlul asupra propriilor gânduri voi fi liberă.

Totul să fie un joc al minţii ? Chiar şi Universul ?

Omul cu ajutorul gândului poate creea o infinitate de lumi. Poate că aceasta e una din cele mai mari asemănări ale noastre cu Creatorul.

 Gândul este cel ce te împinge de la spate, să acţionezi.

Uneori, aş vrea să opresc  fluviul gândurilor care-mi inundă mintea, pentru a lăsa loc intuiţiei şi cunoaşterii de sine.

 Cu forţa  gândului pot creea şi distruge lumi.

Aş vrea să mă plimb prin univers, dar în orice lume aş fi , vreau să fiu întotdeauna cu tine şi doar cu tine, dragul meu.

Dacă eşti un bun cunoscător de oameni poţi să citeşti pe faţa omului cele mai ascunse gânduri. Pe faţa mea poţi să citeşti iubirea pentru tine, iar ochii mei îţi vor vorbi despre unica şi eterna  dragoste pentru tine, care mă urmăreşte de milenii prin undele timpului şi spaţiului.

M-am jucat cu gândurile, cu propria-mi minte vrând să-i cunosc tainele, misterele, şi am descoperit  că te iubesc de o veşnicie.

"Omul este ceea ce gândeşte”, iar eu cred că sunt iubire născută din iubire. M-am născut pentru a te iubi, pentru a te ajuta să nu te rătăceşti şi pentru a fi împreuna într-o zi. Chiar dacă nu pe steaua aceasta, poate în alt timp, în altă lume, pe altă stea.

M-am scufundat în abisurile din mine şi acolo te-am găsit pe tine şi iubirea.

Am încercat de atâtea ori să ucid dorinţa de-a fi cu tine, dar nu am reuşit, fiindcă sunt om şi nu zeu. Dar şi zeu de aş fi tot te-aş iubi şi aş avea nevoie de tine, iubirea mea. Fără tine nu pot să mă ridic, nu pot să zbor. Vreau să mă topesc în lumina LUI , dar trebuie să ne topim împreună, ţinându-ne de mână. Numai aşa putem să fim  ce am fost la început, acea sferă minunată şi invicibilă,  pe care şi zeii o invidiau.

Am nevoie de tine, dragostea mea.

Puterea Maya-ei m-a ţinut prizonieră mult timp, însă acum a venit timpul eliberării. Eu nu sunt acest corp, această minte, ci altceva.

M-am trezit din lungul somn şi ştiu cine sunt, dar am atâta nevoie de zâmbetul tău. Exist pentru tine, pentru iubire.

Mi-e dor de ochii tăi, de vocea ta........

Aş vrea să fiu cu tine, să vedem împreună un răsărit de soare, să privim valurile mării şi nemărginirea cerului azuriu.

Am nevoie de tine."

Firul gândurilor  este întrerupt de zgomotul puternic al unei uşi trântite. Vecinii ei, un cuplu de ingineri, oameni culţi, iar se certau. El era un desfrânat şi îi  plăceau tarfele ce apăreau pe sticlă, iar ea îl teroriza întrebându-l  pe ce a mâncat banii.

Mary  vorbeşte cu sine: "Am văzut persoane care citesc, merg la teatru şi se învârt în cercuri elevate, dar care sunt adevărate canalii, lichele, parveniţi, desfrânaţi, adevăraţi demoni.

Am întâlnit şi oameni simpli care nu ştiu să scrie sau să citească, dar care m-au fermecat prin puritatea şi frumuseţea lor morală. Aceşti oameni au un adevărat cult al familiei, al onoarei, al iubirii adevărate. În faţa acestor oameni simpli, frumoşi, adevăraţi, puri, cu feţele arse de vânt şi  soare, cu palmele bătătorite de la munca câmpului, neştiutori de carte, dar deţinatori ai unei înţelepciuni ancestrale m-am înclinat ca în fata unor sfinţi, iar sufletul meu a fost încântat, onorat că i-a intalnit. Diplomele, funcţiile nu te fac om.

"A fi domn e o întâmplare a fi OM e lucru mare!"

Timpul, anii m-au acoperit şi nu am lăsat să iasă la iveală adevăratul eu.

Acum a venit timpul să mă descotorosesc  de aceste haine, de aceste forme, de aceste măşti şi să fiu ceea ce sunt cu adevărat.

Am vrut să schimb pe alţii, dar am ajuns la concluzia că nu pot să schimb pe nimeni şi nimic, ci doar pe mine însumi.

Tot timpul am jucat pe scena vieţii diverse roluri şi m-am prefăcut că am uitat cine sunt cu adevărat.

Spiritul meu s-a săturat de jocuri, de roluri stupide.

 Conştiinţa s-a trezit puternică  şi iubitoare de adevăr. Vrea singură să decidă, să aleagă calea, drumul spre iubire, spre tine, dragostea  mea.

Am învăţat că ceea ce faci cu viaţa ta depinde numai de tine. Alegerea e doar a ta. Răspunsurile la marile întrebări ale vieţii se află tot în tine şi nu în altă parte.

 Nu trebuie decât să ai încredere şi să-ţi asculţi inima. Eu mi-am ascultat inima şi ea mi-a spus că tu eşti viaţa mea, raţiunea mea de a fi.

Sunt o particulă de energie plină de iubire care visează mereu la tine.

Oare am venit în lumea asta pentru a învăţa iubirea?

Destinul mi te-a scos în cale, dar niciodată nu am fost în stare să-ţi spun adevărul: Te iubesc, sufletul meu drag.

Iubirea mea va veghea mereu asupra ta, dar tu nu vei şti.

Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi mereu, chiar dacă privirile noastre nu se vor mai întâlni niciodată şi buzele nu vor şopti nici un cuvânt .

Doar iubirea pentru tine îmi dă forţă, putere şi speranţă. Tare mult aş vrea să ştii că te iubesc, dar tu nu o sa afli niciodată, dragul meu.”

La marginea mării nepoţelul lui Victor construieşte un castel de nisip, iar unchiul său scrie numele iubitei, vorbind în gând cu dragostea vieţii lui.

"Am atâta nevoie de tine, dar tu nu vei şti niciodată. Poate că acum când eu mă gândesc la tine tu eşti în braţele altuia. Poate că altcineva te sarută, te mângâie, iar eu ca un nebun visez la tine.

Atâţia ani am luptat cu acest sentiment care mă domină, dar acum renunţ.

Asta e! Te iubesc. Ştii, mi-am dorit din răsputeri să te alung din suflet, dar nu am reuşit. Dragostea pentru tine este mult  mai puternică decât mi-am închipuit vreodată că poate fi. Doar prin cărţi am mai citit despre astfel de iubiri. Când credeam că m-am îndepărtat de tine am avut un vis în care eram împreună. Era vară şi noi eram tineri, frumoşi şi îndrăgostiţi pe un deal plin cu flori. Ne-am sărutat, ne-am iubit prin iarbă şi flori. Nu pot uita acel sentiment de împlinire, de fericire pe care l-am simţit, când te ţineam în braţe.

De ce-mi bântui visele? De ce nu pot să te uit? De ce nu pot  să te privesc sau să-ţi aud vocea? Nici măcar nu ştiu unde eşti acum. Aş vrea să pot vorbi cu vântul,cu soarele, ploaia, ninsoarea, norii, să-ţi spună ceea ce simt pentru tine.

Mă simt atât de pierdut şi de rătăcit fără tine.

Oricâte femei mi-ar zâmbi eu te vreau doar pe tine. Doar tu eşti stăpâna inimii mele.

 Nu pot să te uit. Ai pus stăpânire pe mintea, inima şi sufletul meu.

Am avut momente când te-am urât cum n-am urât pe nimeni şi te-am iubit cum n-am iubit niciodată.Tu ai devenit demonul şi îngerul meu. Am vrut să mă eliberez din lanţurile iubirii, dar  nu am reuşit.Ştiu că iubirea pentru tine o voi lua cu mine în mormânt.

Încă de la început totul a fost împotriva noastră. De ce? De ce tot Universul se opune iubirii mele? Sunt prea  slab, prea mic, să mă lupt cu un întreg univers. Eu ştiu doar atât: te-am iubit şi te iubesc, iar viaţa fără tine mi se pare searbădă şi fără sens.

Lacrimile-mi curg, fiindcă ştiu că tu  eşti doar un vis.Totul e atât de complicat, atât de complicat. Iubirea mea e doar un vis, doar un vis. Mi-e   dor de visul meu! Mi-e dor de tine!

Toţi îndragostiţii visează să-şi trăiască dragostea. Numai eu a trebuit să lupt ca ea să nu se împlinească. Doar în taină sufletul meu visa la tine. Am făcut totul pentru ca tu să mă urăşti. Mereu te-am criticat şi te-am lovit, dorind să mă urăşti, dar adevărul era altul.

M-am transformat în cel mai aprig critic al tău, în cel mai mare duşman.

Jocul mi-a reuşit din plin şi tu ai crezut. Dar adevărul nu-l vei şti niciodată.

 Nu vei şti că orice aş face nu te pot smulge din inimă.

Te-ai sălăşuit acolo, atât de adânc, încât trebuie să-mi smulg inima cu totul pentru a nu te mai iubi. Şi chiar dacă inima aş arunca tu eşti mereu în sufletul şi-n gândul meu.

Te iubeam prea mult şi apreciam fiecare cuvânt, fiecare gest al tău, dar nu vroiam ca tu să ştii. De aceea mereu te criticam, până când te-ai săturat şi ai plecat, nemaivrând să-ţi aminteşti nimic de mine. Atâţia ani am fugit de iubirea mea pentru tine, dar acum nu mai pot . Am obosit şi adevărul pe care-l simt în inimă trebuie spus: Te iubesc, draga mea.

Uneori, mă întreb dacă exişti cu adevărat sau eşti doar o plăsmuire a minţii mele ?

Chiar dacă între noi există un ocean de tăcere eu  îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că exişti. Dacă tu nu ai fi,  pe cine aş mai iubi?

Gându-mi zboară, când lin, când vijelios prin undele spaţiului căutându-te, dar nu te găseşte. Până şi gândul a obosit, căutându-te prin univers, iar acum se aşează pe un fir de nisip. E îmbrăţişat şi sărutat de valul străveziu al mării.

Inima-mi spune:" Să  iubeşti ! Nu are importanţă de eşti sau nu iubit.Tu, să iubeşti !" Dar tare aş vrea să mă iubeşti şi tu .

Între noi sunt prăpăstii adânci, munţi înalţi până la cer şi oceane de netrecut .

Iubirea trece peste tot şi toate. Ea iartă întotdeauna şi mereu speră. Mie mi-a mai rămas speranţa că ne vom întâlni în altă lume, în alt timp."

_Unchiule, ce desenezi pe nisip?

_Nimic. Până o să termini tu castelul, eu o să dorm puţin.

Închide ochii, dar gândurile nu-i dau pace.

"Nu am ştiut să trăiesc clipa atunci când ar fi trebuit, iar acum e tardiv. De unde să te iau, dragostea mea?

Unde eşti, iubirea mea?

M-am născut şi trăiesc pentru a te iubi. Te iubesc de ani şi ani. Te iubesc fără să-ţi văd ochii, fără să-ţi aud vocea.Timpul în zadar a trecut, că nu a reuşit să  te şteargă din inimă. Te iubesc şi mulţumesc Cerului pentru simplu fapt că exişti undeva, într-un colţ de lume.

Am avut momente când m-am revoltat împotriva destinului, pentru că mi-a dăruit o astfel de iubire imposibilă.

Eu sunt într-un colţ de lume, tu eşti în altul. Gândul meu mereu zboară la tine şi e plin de iubire. Tu te gândeşti vreodată la mine? Poate mai uitat de mult, iar eu trăiesc visând zi şi noapte ca un nebun la ochii tăi, la zâmbetul tău.

Nu am de unde să ştiu ceea ce simţi tu. Natura este mută la întrebările mele.

Eu mi-am deschis inima şi i-am spus întregului Univers despre dragostea mea pentru tine. M-am născut ca să te iubesc şi să-ţi ofer dragostea mea. Mi-e atât de dor de tine!

Încep să cred că iubirea mea pentru tine vine din timpuri primordiale, din vremuri ancestrale, fiindcă am avut un vis tare ciudat.”

Mary admira ninsoarea ce se pogora ca un văl alb peste pământ  şi îşi aminteşte cuvintele mamei: "Urmează-ţi visul! Nu are importanţă că eşti singură şi toţi se opun.Tu nu renunţa! Nu contează dacă te împiedici, cazi şi te loveşti. Te ridici şi mergi înainte. "

Mama are dreptate. O să mă lupt şi  nu-mi pasă dacă  o să cad, dacă o să mă lovesc. Nu pot abandona drumul pe care păşesc cu paşi mărunţi. Mă împiedic, cad, primesc lovituri, critici foarte dure, obstacole de tot felul, dar nu renunţ. Plină de praf, de vânătăi, de răni sângerânde merg înainte. Nu vreau victorii, dar îmi place la nebunie lupta şi nu o să abandonez. Nu-mi plac oamenii timizi şi reci, ci oamenii curajoşi care ştiu să lupte până în pânzele albe,oamenii care ştiu  să rişte pentru un vis, pentru o idee.

 Nu-mi este frică de eşec, nu vreau triumful, dar mă simt obligată de a continua ce am început. Simt o chemare de dincolo de spaţiu şi timp.

Sunt conştientă că drumul e întortocheat, anevoios, alunecos, dar nu pot să renunţ. Ceea ce fac este o mare provocare.

Credinţa mi-a dat puterea de a supravieţui şi de a trece peste toate obstacolele inerente ale vieţii.

Cred în Dumnezeu, în oamenii cu sufletul frumos, în valorile adevărate ale umanităţii.

Viaţa mea  este doar o simplă călătorie şi sper să nu fie prea lungă."

Trecuseră trei ani. Victor îşi aşezase şevaletul pe o piatră mare, care semăna cu o masă .  Se întorsese în ţară  de curând şi dorea  să surprindă pe pânză muntele şi iarna. Pictura era una din  marile lui pasiuni . Nu mai pictase de mult, dar în acea zi a simţit un imbold puternic de a pleca la munte şi de a se juca cu culorile.

Pe o stâncă abruptă de pe malul drept al Oltului, Mary privea cum se însera şi  cum furtuna se apropia cu paşi repezi. Fulgere orbitoare încep să brăzdeze cerul întunecat şi stropi reci încep să cadă peste munte. O ceaţă densă acoperea vârful muntelui, iar ea  părăseşte stânca strângându-şi haina pe lângă corp. Bobiţele reci de ploaie îi dau o senzaţie stranie .

Iubea ploaia, muntele, Oltul, pământul şi oamenii . Cunoştea fiecare piatră, fiecare plantă care acum se apleca îngheţată,în  bătaia vântului. Ştia povestea fiecărui locşor şi respecta acel pământ pe care păşea cu sfială, considerându-l sacru.

Un tunet puternic  se aude în depărtare şi cutremură muntele. Mary coboară pe potecuţa îngustă gândindu-se: "Trăiesc într-o ţară cu munţi minunaţi, cu ape limpezi ca cristalul şi cu oameni  frumoşi. Chiar dacă oamenii- demoni au avut grijă să inverseze valorile, totuşi, am întâlnit şi  oameni adevăraţi, oameni care ştiu să lupte, să viseze, să iubească, să zâmbească, să spere.

Nu vreau să mai dau importanţă nonvalorilor, fiindcă prea mult îi ţin în palmă şi îi promovează lumea lor demonică. Sunt unite în haite privilegiate. Au minţi bolnave, leneşe şi pline de putrefacţie. Sunt sclavi ai luxului şi ai desfrâului. Sunt înconjuraţi de oameni servili, dornici la rândul lor să parvină. Sunt grupuri de canalii, de lichele curvite, de oameni îndrăciţi care urăsc poporul şi ţara . Dar au tupeul să  dea lecţii şi să ne vândă produsele create de minţile lor bolnave. Aroganţa, infatuarea, imoralitatea şi mediocritatea lor îmi provoacă greaţă. Au încercat prin toate mijloacele să distrugă fiinţa umană, promovând un culturalism demonic. Dar cu cât vor mai mult să  îndobitocească omul, cu atât  oamenii încep să se trezească. Deviza lor: "Dă-le  mâncare, sex, distracţie şi îi manipulezi cum vrei."

Numai că sunt şi oameni care nu vor nimic din ceea ce oferă ei, ci vor : dreptate, adevăr, cunoaştere, libertate....."

Un fulger despică cerul în două şi seamănă cu o fumie groasă de lumină, ce uneşte cerul cu pământul,  ascuzându-se  în interiorul muntelui, prin  spatele micuţei cabane unde a ajuns Mary.

Cu o noapte în urmă a avut un vis tare ciudat. Era o pădure imensă de brazi, iar un calugar tare bătrân cu o cruce în mână îi făcea semn cu mâna să-l urmeze, arătându-i un drum de munte foarte abrupt. După ce s-a trezit şi-a făcut bagajul, mai avea doar trei zile din concediu,şi a plecat spre Călimăneşti. Locul din vis semăna foarte bine  cu o aşezare  în care mai fusese şi altădată. Era situată la o distanţă de 3 km de Mânăstirea Turnu, pe malul drept al Oltului.  A  lăsat  maşina pe marginea unui drum forestier şi a pătruns  în pădure, ghidându-se după soare. Urcând la întâmplare pe muntele Cozia, în hăţişul pădurii de brazi   a dat de acea cabană. A pătruns cu sfială,  realizând  că în acel loc nu a mai stat nimeni, de foarte mult timp .  A  plecat  şi a început să inspecteze împrejurimile. Obosită se aşezase pe o stâncă unde avea o panoramă minunată a  Oltului şi a muntelui. Acolo o prinsese ploaia .

Se întunecase de-a binelea şi până la locul unde lăsase maşina mai avea destul de mers. Intră în cabană, închide uşa şi luminează cu o lanternă minusculă, de care nu se desparţea niciodată. Într-un colţ era o sobă oarbă, unde lemnele erau frumos aşezate, iar în faţa sobei, pe un butuc de brad zăreşte o cutie de chibrituri. Aprinde focul şi priveşte cu atenţie în jur. Pe jos era pământ, iar în loc de pat erau nişte lemne aliniate unul lângă altul peste care era pus mult fân,  acoperit cu o scoarţă foarte veche tărănească. La capătul patului era un alt butuc mare de brad acoperit cu un stergar foarte frumos de borangic, pe care strălucea ceva. Luminează şi privirea îi rămâne aţintită asupra unei Evanghelii micuţe, foarte vechi, scrise în chirilică, cu coperţi din argint. Lângă ea era o lumânare groasă din ceară naturală de albine, o iconiţă pictată pe lemn a Fecioarei Maria şi o cruce din argint.

Aprinde lumânarea şi rămâne mută de uimire privind  crucea.  Era aceeaşi cruce  pe care călugărul bătrân  o ţinea în mână .

Afară vântul s-a înteţit.  Prin gemuleţul mic,  la lumina fulgerelor, se vedea prăpădul de afară. Brazii se aplecau gemând, mai să se rupă.

Ploaia, pădurea, vântul făceau un zgmot înfiorător. Un numar mare de forţe ale naturii se dezlănţuiau, dând un spectacol care o cutremură.

Îngenunchează în faţa iconiţei spunând:" De multe ori m-am rătăcit pe drumurile acestei lumi amăgitoare, căutând adevărul. Am căzut, m-am lovit şi de fiecare dată  m-am întors,  ca un copil risipitor ce sunt , cerându-ţi iertare.

Iartă-mă, Măicuţă Sfântă!  Poate că în căutările mele  am greşit, dar am făcut totul din iubire.

Nu-mi este frică de nimic, chiar dacă sunt singură în pustietatea aceasta. Ştiu ca tu eşti apărătoarea mea."

Îşi face semnul crucii şi două lacrimi i se rostogolesc pe obraji, în timp ce murmură :"Îţi multumesc, Doamne, că exişti şi  îmi dai putere."

Se aşează pe butucul din faţa sobei, aprinde focul şi urmăreşte dansul flăcărilor, gândindu-se la iubirea ei.

Trosnetul lemnelor sub vraja focului, căldura plăcută, şuierul vântului  o duc într-o stare de toropeală. Se aşează pe pat şi adoarme privind crucea.

Visează că era într-o pădure minunată, unde ramurile copacilor parcă se întindeau spre ea, vrând s-o îmbrăţişeze. Sta pe malul unui frumos izvor care se rostogolea jucăuş printre stânci şi pietre. Florile îi împodobeau malurile, iar ea era încântată de simfonia culorilor şi de  splendoarea miresmelor.

Razele blânde ale soarelui îi mângâiau obrajii, iar trilurile câtorva păsărele erau purtate de adierea vântului. Întreaga natură părea că doreşte să aducă un omagiu celui care a creat-o.

Călugărul bătrân era lângă ea şi cu o voce blândă îi spune:

"Copila mea, renunţă la umbre, la iluzii.  Încearcă cu toată forţa ta lăuntrică să contempli adevărul.

Lumea în care traieşti este cuprinsă de întuneric, de ignoranţă,  de eroare, încât bieţii oameni au devenit doar nişte umbre rătăcitoare.

Atâta timp cât nu vei rupe lanţurile şi nu vei căuta cu tot sufletul şi cu toată inima lumina, nu vei putea să fii liberă.

Calea adevăratei cunoaşteri este contemplaţia. Luptă să fii propriul stăpân şi nu permite nimănui să-ţi ia libertatea. Credinţa, iubirea, speranţa, sinceritatea, perseverenţa, răbdarea sunt virtuţi pe care trebuie să le sădeşti adânc în inima ta.

Să ai incredere în Dumnezeu şi să te implici personal în relaţia cu El. Nu ai nevoie de intermediari.

Nu trebuie să-ţi fie teamă, Domnul te va apăra. Să fii atentă la cuvinte. Un cuvânt poate declanşa un razboi sau poate instaura liniştea, pacea, armonia.

Să  nu permiţi nimănui să te influenţeze, să te îndoctrineze .

Atenţie la sentimente!

Dacă te vei aprinde repede, tot repede te vei stinge. Chiar dacă o să faci o pasiune, cu timpul se va stinge. Chiar dacă admiri acum pe cineva, ai să vezi că la un moment dat totul se banalizează. Ceea ce dăinue este doar iubirea. Timpul, viaţa o va  supune la nenumărate încercări pentru a descoperi cât de puternică este.

Când te  simţi pierdută, lipsită  de putere, dezinteresată, dar devotată iubirii tale, apelează la Dumnezeu.  El îţi va răspunde, îţi va arăta calea, drumul pe care trebuie să mergi. Fii atentă la tot,Dumnezeu mereu îţi va vorbi prin semne.

Viaţa omului are ca scop fericirea, iar răul provine din ambiţia exagerată a omului, din egoismul fără limite, din lăcomia de a aduna, de a acumula.

Nu trebuie să te pierzi într-un delir mistic, ci să raţionezi. Să arunci zgura tălmăcirilor unora sau altora.

Dumnezeu te-a înzestrat cu facultatea de a cunoaşte, de a întelege, de a judeca, de a medita, de a iubi. Foloseşte aceste daruri pe care El ţi le-a dat !"

"Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire". (Ioan)

Când sufletul tău o să înceapă să se  purifice vei fi cuprinsă de  un sentiment profund care- ţi va copleşi spiritul şi-ti va face sufletul să vibreze.

O să simţi cum o fericire imensă te cuprinde  şi vei deveni conştientă de adevărata ta valoare, dar şi de micimea  ca om, în comparaţie cu natura, Universul şi Creatorul. Inima devine plină de iubire şi conştiinţa te va îndruma să cauţi adevărul.

Trupul omului se hrăneşte cu alimente pentru a se menţine,  intelectul se hrăneste cu cunoaştere pentru a se lumina, conştiinta se hrăneşte cu fapte bune  pentru a fi liniştită, sufletul se hrăneste cu rugăciune  pentru a se înălţa, iar inima are nevoie de iubire.

Dumnezeu, care este spirit caută "adevăraţi închinători ce se vor închina în spirit şi adevăr".(Ioan)

Cand îţi vei îndrepta privirea, inima şi gândul spre cer, să fii pură, transparentă.

Să nu te supui în faţa nimănui, ci doar lui Dumnezeu.

Să nu te încrezi în oameni care spun că au puteri, de orice fel ar fi ele.

Să nu permiţi nimănui să-ţi ia libertatea de gândire. Spiritul tău să fie mereu treaz. Un om cu credinţă  în Dumnezeu, atunci când se revoltă împotriva nedreptăţii, minciunii,despotismului, nu se teme pentru viaţa sa.

Un credincios este un dezrobit, este liber, este independent, în faţa puterilor trecătoare ale oamenilor. Este demn, cast şi curajos.

Un astfel de om îl cunoşti după chipul calm, senin şi omenos.

Să-i mulţumeşti Domnului  pentru darurile cu care te-a înzestrat şi mai ales pentru darul iubirii.

Să nu uiţi că "cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el". (Ioan)

"Dragostea este de la Dumnezeu" (Ioan) şi ea  "s-a vărsat  în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, cel dăruit noua"(Romani).

	"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
	Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
	Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
	Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
	Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
	Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
	Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."(Apostolul Pavel)

Simte o picătura rece pe frunte. Deschide ochii şi nu-i vine să creadă. La câţiva metri, în faţa ei, cabana era mistuită de flăcări. Dar ea cum a ajuns aici, sub acest brad? Încearcă să-şi amintească, dar nu reuşeşte. Ceva cald se prelinge pe tâmplă. Se şterge şi observă că mâna i s-a umplut de sânge. Privind dansul flăcărilor nemiloase care distruseseră tot, se întreabă obsesiv cum s-a întâmplat ?De ce nu poate să-şi amintească nimic? O ameţeală o cuprinde şi leşină peste covorul de frunze ude.
 Simte o mare de întuneric. Acum se vede într-o sală imensă sferică, parcă desprinsă dintr-un serial SF. Aude o voce duiosă care-i spune: " A venit timpul să cunoşti binele şi răul, durerea, suferinţa, dorul, iubirea.... O să cunoşti  o fărâmă din creaţie, lumea materială. Pentru aceasta o să pleci cu un grup de spirite pe Pământ. Noi o să-ţi implantăm un program pe care tu o să-l urmezi pas cu pas, de la care nu ai cum să te abaţi. Nu o să fii singură.  O să ai o călăuză  şi doi veghetori care te vor îndruma . Când vei ajunge la destinaţie vei uita cu desăvârşire cine eşti şi  de unde vii.  Succes!"

Pătrunde într-un tunel de lumină unde este îmbrăcată cu şapte hăinuţe etherice. I se mai dă o haină  cosmică şi una solară. Se trezeşte  într-un întuneric de nepătruns. Ea era doar o mică scânteiuţă, care acum e prinsă  într-o capcană, în acele fluide, energii şi materii. Se zbate, vrea să se elibereze, dar nu reuşeşte . Se luptă cu disperare să iasă din acel întuneric şi reuşeşte. A ieşit la lumină, dar cineva o strânge şi o femeie  îi spune alteia:"Ai o fetiţă! Să-ţi trăiască şi să te bucuri de ea! "

" Cine sunteţi voi? Nu vreau să mă atingeţi. Ce ciudaţi şi urâţi sunteţi! Eu sunt ghemotocul ăsta plin de sânge?  Nu, nu vreau. Vreau înapoi."

Mary se trezeşte din vis . Deschide ochii şi vede cum din cabană nu a mai rămas nimic, decât un morman de cenuşă. Priveşte cerul şi totul pare că se învârte .  Închide ochii şi prin minte i se derulează cu o viteză ameţitoare toată viaţa, de când s-a născut şi până acum.

Gandeşte :" Gata! S-a terminat! Am cunoscut ceea ce trebuia să cunosc. Am descoperit ce este rău, ce este bine, ce este frumos, ce este urât, ce e suferinţa, ce e dorul, ce e  dezamăgirea, dar şi împlinirea, iubirea, credinţa, speranţa şi fericirea.

Programul s-a încheiat. Destinul meu ca om s-a sfârşit. Acum o să mă întorc de unde am venit.  Deschide ochii şi zâmbeşte celor trei  oameni de lângă ea şoptind:" Voi sunteţi cei trei! E pentru prima dată când vă văd, chiar daca aţi fost mereu cu mine. Hai să mergem acasă! Ce frumos ninge! Noi venim  în această lume tot ca aceşti fulgi frumoşi de nea şi ne topim, fiecare la timpul nostru. A sosit vremea să mă topesc.

Corpul meu va rămâne inert, cu ochii larg deschisi, rămându-mi întipărit pe retină dansul frumos al fulgilor de nea.

O scânteiuţă invizibilă pentru ochii umani  va părăsi acest corp fără viaţă şi va  pleca fericită, însoţită de o muzică divină . Voi fi cuprinsă de o mare iubire şi o neasemuită fericire, îndreptându-mă spre Cer.”

Un bărbat o ia în braţe spunându-i:

Mary, nu vei pleca spre cer, ci cu mine. Linişteşte-te! Gata! Pericolul a trecut.

- Dumnezeule! Victor, tu eşti ?

-Da, eu sunt.

-Înteleg. Am murit şi acum sunt în rai cu tine.

-Nu, nu ai murit.

- De unde ai apărut ? Parcă erai în America.

-Am venit cu nişte prieteni. Vroiam să ne bucurăm de frumuseţile peisajului, dar a început furtuna şi am zărit o lumină, la fereastra cabanei. Când  am intrat tu dormeai, iar o scânteie a sărit pe paie. Totul s-a aprins. Te-am luat în braţe şi te-am adus aici. Am fugit cu tine în brate,dar m-am împiedicat de o buturugă şi am căzut amândoi. Ai o zgârietură pe frunte, dar nu-i nimic grav. Mai rău a fost ca ai inhalat destul fum. Dar  totul a trecut.

-Doamne! Nu visez?Victor, chiar eşti aici?

-Da, iubirea mea. Sunt aici şi-ţi promit că nimeni şi  nimic nu  ne ne va mai despărţi.