vineri, 3 iulie 2015

VISUL LUI IOAN DIN CARPAŢI

                  VISUL  LUI  IOAN  DIN  CARPAŢI

 Carmen Gigârtu

Pare  o umbră ce merge prin ploaie. Seamănă cu un copac stingher, fără frunze, fără flori, fără fructe, care e pe cale să se usuce. Lacrimile îngerilor cad alene şi se aştern cu indiferenţă peste el, fără să le simtă. Nu  aude vântul care şuieră, nu vede fulgerul care brăzdează cerul şi nici trăsnetul care cade prin apropiere. O totală nepăsare a pus stăpânire peste fiinţa lui.
Se gândeşte că a  pierdut tot. În realitate nu a pierdut nimic, decât un vis după care alerga  sperând că într-o zi va deveni realitate. Picăturile reci îi cad pe faţă, dar el nu simte decât acea durere surdă care-i sfâşie sufletul sau visător.
 A iubit-o ca un nebun şi Ea l-a trădat, l-a minţit şi-a bătut joc de sentimentele lui curate. Doamne! Cât a iubit!
Ploaia a încetat şi el  nu ştie pe ce lume este, dacă mai traieşte sau a murit. Aude strigătul unei păsări care-şi cheamă perechea. El pe cine să cheme?
Ea s-a dus, a plecat. Se opreşte în faţa casei, deschide uşa şi cerul începe iar să toarne de  parcă ar vrea să inunde pământul.
Este  noapte, întuneric şi furtună, iar gândurile lui zboară în derivă prin oceanul de gânduri al lumii. Un gând al lui vrea să mângâie gândul ei, dar se rătăceşte în acest univers al gândurilor. Poate este mai bine aşa.Ce rost mai are ? Aripile gândului s-au frânt şi a uitat să mai zboare, să mai viseze şi se ofileşte precum o floare. Picăturile de ploaie cad la geam într-un ritm ameţitor.E palid, seamănă cu o stafie. Se sperie de el când se uită în oglindă. El este acela? Dă drumul la duş şi se lasă biciuit de stropii de apă. Aroma  gelului de duş e asemănător cu parfumul ei. Nu, nu trebuie să se mai gândească la Ea. Se şterge cu prosopul şi îşi îmbracă halatul. Se duce în cameră şi se tolăneşte pe fotoliu. Privirea îi cade pe iconiţa din perete şi începe să vorbească singur:
De ce? De ce? Nu vrei să răspunzi? De fapt, Tu, ţi-ai jertfit propriul fiu. Aşa de mult l-ai iubit? Eu nu o să înţeleg asta niciodată. De ce suntem nişte jucării în mâna destinului orb? De ce? De ce a trebuit să se întâmple …? De ce? Cu ce ţi-am greşit? Nu am fost  ascultător? Nu te-am iubit? De ce mă pedepseşti? A,ştiu! Tu îi pedepseşti pe cei care-i iubeşti. Cu ce ţi-am greşit?
Lacrimile îi curg în timp ce vorbeşte : Doamne, de ce mă pedepseşti în felul acesta?" O voce îi şopteşte :"Fiindcă e gelos".
 Piei Satano! Nu-i deajuns ce mi se întâmplă, acum îmi dai şi tu târcoale. Îţi simt mirosul de pucioasă şi îţi aud vocea tărăgănată. Vrei să mă ispiteşti? Un râset puternic se aude însoţit de o pocnitură . Nu, nu pot să cred ce mi se întâmplă. Mai am puţin şi-mi pierd minţile.
M-ai părăsit şi Tu, Doamne. De ce? De ce?
Ce este omul pentru tine?  Un pumn de ţărână care se zbate o viaţă întreagă, ca într-un final să ajungă mâncat de viermii pământului. Acolo sus vă distraţi privindu-ne cum ne luptăm să supravieţuim, cum strângem averi ca disperaţii, ca într-un final să le mănânce alţii. Poate că tu stai la masă cu cel cu coarne şi sunteti parteneri egali în afacerea Terra. Cine stie? Poate ca religiile au fost inventate, ca oamenii să fie mai uşor manipulaţi şi să ştie de frică. Care-i adevărul?
Iar  aude acel râs aproape isteric la urechea lui .După ce se opreşte din râs spune :
_Fraţilor, creatura asta umană nu-i chiar atât de proastă cum credeam noi. Ce întrebări îşi pune? Individul ăsta e în stare să ne zdruncine sistemul.
_ Să-l înnebunim.
_Să-l facem să se sinucidă din dragoste.
_Să-l ducem să se înece.
_Să se arunce de la etaj.
_Ba să se spânzure.
_M-am plictisit de aceleaşi jocuri. Ce câştigaţi ?
_Ce câştigăm? Ha,ha,ha .......Un suflet pentru iad câştigăm,Samael.
_Păi, numai unul? Puneţi şi voi mintea  la lucru. Mai bine îl facem guru sau profet al nostru.
_O! Eşti genial, Samael. Îmi place ideea. Aşa am câştiga pentru iad sute de suflete.
_Poate mii sau milioane de suflete.
_Ce o sa ne mai distrăm.
_Eu zic să-l facem profet.
_Priviţi la el cât suferă pentru o slujitoare a iadului.Ha,ha,ha....
Nu ştie că iubita lui ne este fidelă nouă. Ce mi-ar place să-i arăt nişte imagini cu iubita lui.Ha,ha,ha.
_Gata cu vorbăria ! Să mergem la Stăpân să-i spunem planul lui Samael. O să-l ridice la rangul de Arhanghel pentru o asemenea idee.
Sărmanul om se uită la icoană îşi face semnul crucii zicând: Iartă-mă, Doamne!
Iar se aude acea pocnitură, semn că ei au plecat în dimensiunea lor.
Apare o lumina orbitoare  care-i vorbeşte:
-Ei nu ştiu că tu poţi să-i auzi. Să accepţi propunerea lor. Îţi cunoaştem inima şi la nevoie o să te ajutăm. Alegerea este a ta!  O să-ţi pun deasupra ochiului drept, pe frunte, semnul sfânt al jertfei de sânge a lui Iisus.  Această cruce te va apăra chiar de ar veni dupa tine tot iadul. Curaj!
Ioan simte cum  cineva îl atinge pe frunte ca o blandă adiere de vânt, după care lumina dispare  şi se aşterne tăcerea.

Într-o sală somptuoasă, pe un tron de aur imens stătea Lucifer. Era îmbrăcat în haine strălucitoare şi pe cap avea o coroană cu pietre preţioase. În mână ţinea strâns un sceptru cu cap de mort.
Cele şapte duhuri diavoleşti erau aşezate în formă de semicerc în jurul stăpânului lor.
Lucifer aruncă săgeţi otrăvitoare din ochii lui albaştri spunând:
_Ce vesti imi aduceti de pe Pamant.
_Stăpâne putem să-ţi arătăm imagini. 70% dintre pământeni sunt ai noştri.
_De ce nu 100 % ? Şi nu vreau imagini. Sunt alergic la acele creaturi.
_Nu putem să-i manipulăm pe toţi .  Mai sunt şi oameni cu adevărat credincioşi Bătrânului şi Mielului. Cel mai uşor de manipulat sunt femeile.
_Da, ele întotdeauna au fost fiinţe slabe.
_E deajuns să le şoptim la ureche : "Barbatul tău te înşeală, tu de ce nu te răzbuni? Trăieşte-ţi viaţa! Traieşte clipa! " Şi să  le vedeţi cum încep şi ele să-şi înşele bărbaţii, azi cu unul mâine cu altul. Sunt mai rele ca diavoliţele noastre. Femeile tinere spun: "Ne plac barbaţii maturi, cu experienţă"
_Da, dacă taurul bătrân are un cont frumuşel în bancă şi o plimbă prin ţări străine. Şi are ea grijă să  ţină în ascuns şi un tăuraş cu muşchi.
_Văd că vă distraţi bine pe Pământ. Îmi plac pământencile astea, or să fie un carburant bun pentru focul iadului. Ha-ha-ha!
-Mai sunt şi femei pe care nu le putem convinge să calce strâmb. Unele sunt nebune, altele frigide, altele credincioase şi altele îşi iubesc barbaţii lor.
_Să nu aud de iubire.
_Iartă-mă, Stăpâne. Să ştiţi că avem oameni fideli  în toate păturile sociale, începând cu şefii de state, de guverne, cu liderii religioşi din toate religiile lumii până la cel mai umil om.
_Aveţi grijă ca prin toate mijloacele de informare să promovaţi ideile noastre, doar aşa putem aduce haosul în lume şi domnirea noastra definitivă.
_Aproape toată mass-media este a noastră.
_Bine. În fiecare religie din lume oamenii noştri să lucreze şi să distrugă din interior.
_Da, Stăpâne.
_Să împrăştiaţi spaima, tulburarea, neliniştea. Să acţionaţi asupra oamenilor creând adevărate drame interioare, obsesii, psihoze. Provocaţi cât mai multe stari depresive şi obsesii. Odată omul atins de aceste boli va merge pe drumul care-l indicăm noi. Ha-ha-ha!
-Da, Stăpâne.
_Înşelaţi prin plăceri trupeşti, prin dulceaţa patimilor şi a viciilor. Slaviţi sexualitatea şi ricaţi-o la rang de religie. Trebuie să domine doar plăcerile senzuale, fără iubire.
Sugestionaţi, sugestiile voastre trebuiesc confundate de ei cu propriile gânduri.Aici este punctul nostru forte.Ha-ha-ha!
Prin toate mijloacele promovaţi culturalismul nostru demonic şi apropiaţi oamenii între ei, în cete, hoarde, cluburi, organizaţii, asociaţii,...Să nu rămână nimeni izolat,doar aşa putem să-i manipulăm uşor şi conştiinţa le rămâne adormită .
Vocea conştiinţei se trezeşte doar în omul care stă singur. Aveţi mare grijă să nu rămână vreunul izolat. Deci, adunaţi gloata şi controlaţi-o .
Să transformaţi oamenii în marionete prin liguşire. Această arma de care dispunem ne ajută să-i înrobim.  Ea va pătrunde ca o boală, le va altera spiritul şi îi va corupe.
Luptaţi pentru a distruge adevărul. Să lichidaţi speranţa din inima oamenilor, să le spuneţi că speranta este un neadevăr, o fabulaţie, o aberaţie, o ficţiune. Daca reuşiţi să distrugeţi speranţa, dragostea şi mai ales credinţa , atunci oamenii sunt ai noştri. Ha-ha-ha!
Pe oamenii credincioşi să-i consideraţi nebuni şi să râdeţi de ei.Ha-ha-ha!
În orice om este o hienă, ajutaţi ca acest animal să iasă la suprafaţă. Sfinţenia şi iubirea mă omoară, aşa că distrugeţi tot ce este sfânt, pur sau iubire.
Pe cei care iubesc înnebuniţii.
Samael, am auzit de ideea ta şi cred că este bună.Cum o cheamă pe noua ta victimă şi de  unde este?
-Se numeşte Ioan şi este din Carpaţi.
_Îmi place că se numeşte Ioan. O să spunem că în el s-a  reîncarnat Ioan Botezatorul.Ha-ha-ha! Ce "calităţi" are?
_Este supărat rău de tot pe Batran şi pe religie.
_Îmi place! Este exact ce ne trebuie. De unde-i vine supărarea?
_Omul iubeşte şi nu este iubit. Deci, Bătrânul nu l-a ajutat să fie şi el fericit.
_Ha-ha-ha!.Nu s-a adresat cui trebuie. Noi ne ocupăm cu treburile astea. Dacă devine de al nostru îi vârâm în pat toate femeile şi  toate diavoliţele.Ha-ha-ha!
Voi  v-aţi vârât coada ca Ioan să ajungă  disperat?
-Nu, Stăpâne. Aşa s-a întâmplat. El e un om credincios, dar ea este exact opusul lui. Ea iubeşte viaţa, ştie să trăiască. Azi este  cu unul mâine cu altul şi Ioan a aflat. De atunci a ajuns aproape o fantomă care se ceartă cu Bătrânul. În el sălăşuieşte o adevărată voluptate a răzvrătirii. Stă tot timpul singur, iar gândirea lui se eliberează de idei preconcepute. Prin minte îi trec tot felul de gânduri fluide care nu aparţin niciunui sistem. Sunt oameni care iubesc vorbăria şi excelează în tehnica fleacurilor, nimicurilor, dar el nu are chemarea aceasta. El se cufundă în metafizică. Spre deosebire de mulţi semeni ai lui care au îmbrăţişat minciuna, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea, zâmbetul făţarnic, el este exact opusul.
_Minciuna este o formă înaltă de talent pe care noi o stăpânim foarte bine. Ha-ha-ha!
-Ideea de supraom i se pare o elucubraţie. Uneori este un pamfletar îndrăgostit de adversarii săi .Este  un om care a luptat şi încă mai luptă cu sine.
_Samael, se pare că o să ai o muncă destul de grea cu acest Ioan. Tu eşti adevăratul profet al iadului  şi îţi dau mână liberă. Ai la dispoziţie trei ani să-l înveţi pe Ioan doctrina şi legea noastră  ca  după aceea el sa o propovăduiască.
_Da,Stăpâne.
După câteva zile Lucifer îl întreabă pe Samael:
_Samael, ce mai face Ioan din Carpaţi?
_Meditează asupra vieţii şi din ce în ce se îndepărtează de acea femeie pe care a iubit-o. L-a cuprins o totală indiferenţă care creşte odată cu trecerea timpului. Iubeşte muzica, se lasă pătruns de universul sonor şi păşeşte singur într-un infinit perceptibil doar de el.Se pare că muzica a devenit unul din refugiul sufletului său.
_Nu mai este disperat ?
_Nu mai pare. Acum filozofează singur şi pare a se lua la întrecere cu Nietzsche şi Spengler.
_Ştie el ceva. Filozofia este un leac bun contra tristeţii. Cand omul nu e fericit începe să filozofeze.
_Ai vorbit cu el?
_Înca nu, Stăpâne. Mi-am facut mai multe planuri şi nu ştiu pe care să-l  pun în aplicare. Cum să-l abordez?
_O, Samael! Îmbracă-te într-o sutană  şi vorbeşte-i ca un preot. Spune-i că el este alesul Cerului pe care tu îl cauţi de mult şi noroc că  Dumnezeu ţi-a arătat în vis unde o să-l găseşti .
_Genial! Aşa  ceva chiar nu mi-a trecut prin cap.
_Curaj, Samael! Ioan este doar un om, o simplă gânganie cu care noi o să ne jucăm. Ha-ha-ha!
Samael se întoarce pe Pământ unde se intâlneşte cu bunul său prieten, diavolul Oscir.
_Samael, cum te descurci cu Ioan?
_Greu,Oscir. Ioan e tare încăpăţânat.
_Unii oameni nu se lasă manipulaţi.
_Ioan face parte din categoria asta. Ura mea faţă de oameni slăbeşte când  întâlnesc  un om puternic ca Ioan care mă provoacă.
_Samael, oamenii sunt doar nişte gângănii.
_Aşa zice şi Stăpânul, dar unii sunt înţelepţi şi oricât am vrea să ne cadă în plasă, nu cad. Ioan a devenit un psihanalist interesat de tainele inimii şi ale adâncurilor sulfletului omenesc. A început să exploreze punctele cele mai de jos, dar şi cele mai de sus ale sufletului. E capabil să transforme cel mai negru gând sugestionat de noi într-unul foarte luminos.
_E fanatic ?
_Nu. Mai degrabă un ciudat. Nu seamănă cu acei oameni care îmbrăţişează un mit, adoră un zeu şi sunt capabili de crime în numele acelui zeu. Spiritul lui nu este primejdios, ci mai degrabă şovăitor, plin de îndoieli, iar eu trebuie să fac din el profetul iadului.
_Dar profetul iadului eşti tu, Samael.
_Da, eu sunt, dar pe Pământ trebuie să propovăduiască el doctrina noastră.
_Sunt destule larve care predică, din toate religiile lumii. Toţi au misiuni, toti caută să îmbunătăţească viaţa tuturor. Se cred mari reformatori, se cred înţelepţi şi aleşi ai divinităţii, dar în realitate nu este niciunul.
_Fanaticii ăştia sunt capabili să ucidă pentru o idee. Dacă priveşti în trecutul omenirii vei vedea că majoritatea razboaielor au fost religioase. La unii, nebunia de a predica este înrădăcinată în adâncurile necunoscute ale fiinţei lor.Aceştia nu au viziunea exactă a nimicniciei lor, ci se cred mai importanti, mai deosebiţi decât ceilalţi. Se cred chiar apostoli sau mântuitori. Ha-ha-ha!
-În fiecare astfel de profet este un grăunte de nebunie şi o doză mare de autoamăgire.
_Dacă nu ar fi ei, noi cum ne-am mai distra atâta?
_Mulţi propovăduiesc iubirea, dar iubirea lor e doar o întâlnire "între două salive".
_Ha-ha-ha! Ei, nu ai văzut cât de utili se cred?
_Totuşi, unii au fost într-adevăr utili, dar norocul nostru că nu i-a ascultat nimeni.
_Oamenii erau prea ocupaţi cu treburile lumeşti ca să asculte ce au zis şi ce au propovăduit sfinţii şi asta a fost pe placul nostru. Am început chiar să mă plictisesc în lumea lor, singuri se dăruiesc nouă .
_ Încet, încet reuşim  să ucidem adevărul, măreţia iubirii, a dragostei şi a speranţei.
Sprijinim din răsputeri orgoliul, desfrâul, haosul, minciuna, ura, deznădejdea şi distrugem bucuria şi fericirea.Fiecare om s-a născut cu o doză de puritate, dar avem grijă ca în timp să se corupă. Oamenii sunt incapabili să-şi păstreze sufletele neprihănite şi se tăvălesc însetaţi de pofte, în noroiul şi mocirla vieţii. Se trădează unii pe alţii, îşi dau în vileag inima şi distrug toate misterele, începând cu ale lor.
_Ioan face parte din categoria foarte rară a oamenilor care nu ascultă decât de sine şi de nimeni altcineva. Îl vezi cufundat într-o lume numai a lui, nepercepută nici macăr de noi.
_O fi având acces la lumea paradisiacă ?
_Nu cred că are, fiindcă nu este un sfânt.
_Dar cum este?
_ Pare un om obişnuit.Într-o zi am ascultat gândurile lui .
_Şi ce gândea?
_Spunea că omul a înzestrat diavolul cu răutate, perseverenţă, l-a îmbrăcat în negru şi şi-a dat toată silinţa să-l facă cât mai viu. Se mai gândea el că diavolul este în fiecare om şi Dumnezeu la fel.
_ Ioan ăsta  până la urmă ajunge la esenţa lucrurilor.
_Da, medita că în sufletul fiecărui om stă ascunsă o scânteie din Dumezeu care dă  blândeţe, bunătate, iubire, puritate, dreptate, speranţă, credinţă , dar mai este şi ceva rău în om, care trebuie eliminat .
-Asta nu prea îmi place. Dacă o să continue în ritmul ăsta cu meditaţiile, nu o să faci din el profetul iadului, ci mai degraba al raiului.
_Samael, ce faci cu sutana ?
_O îmbrac. A venit timpul să-l abordez pe Ioan.
_Mai bine o rugai pe Zurizu, frumuseţea iadului să-l ispitească, sigur ar fi căzut în braţele ei.
_Iniţal şi eu m-am gândit la Zurizu. Cred că nici Papa nu ar rezista în faţa unei asemenea frumuseţi, dar sunt convins că Ioan nici nu s-ar uita la ea.
_De ce?
_A avut o decepţie în dragoste. Când vede cum o femeie se dă pe lângă el o catalogheaza drept "târfa iadului " şi pe deasupra mai este şi fecior. A devenit alergic la femei ca Lucifer la rasa umană.
_Ce viciu are Ioan?
_Ioan nu are vicii.
_Atunci ai viaţă grea Samael.
_De ce Lucifer este atât de alergic la rasa umană?
_E o poveste tare veche şi nici măcar nu ştiu daca în totalitate este adevarată.
Se pare că prima iubire a lui Lucifer a fost Sophia cu care a avut o minune de fată pe care o ţine şi azi ascunsă într-o peşteră departe de iad.
Se zvoneşte că fata lui a fost singura care nu s-a transformat în demon, atunci când s-a întâmplat ......Sophia după ce a născut a fost cuprinsă de un mare dor de cunoaştere şi a plecat să exploreze toată creaţia. Lucifer a sperat că se va întoarce , dar nimeni nu ştie unde a dispărut. Între timp Bătrânul o crează pe Lilith pentru Adam. Lilith când deschide ochii îl zăreşte pe Lucifer şi se îndragosteşte de el şi el de ea. Bătrânul o trimite pe Lilith pe Pământ şi Lucifer s-a supărat rău, fiindcă o vroia el pe Lilith. Apărăsit cerul, s-a dus după ea şi a urmat ce a urmat.
_Acum înţeleg de ce urăşte atât de tare rasa asta.
_Omul o creatură inferioară a avut ca soţie pe iubita lui.Nici Lilith nu l-a plăcut pe Adam şi când a venit Lucifer s-a aruncat în braţele lui.
Nu numai în lumea oamenilor s-au pornit războaie din cauza femeilor, dar şi în cer. Încep să-i dau dreptate lui Ioan,  care fuge de femei cum fugim noi de tămâie.
Oscir, am auzit că  numai din zona asta a Carpaţilor duci în iad câte 12-13 suflete pe zi.
_Samael, eu m-am specializat în sinucideri şi-mi ies din plin. Am reuşit să fac fisuri în câmpurile energetice ale oamenilor, îi sugestionez cum doresc şi ei ascultă ca nişte roboţei tot ce le spun.
Uite-l pe Ioan! Eu dispar.Succes, Samael!
Profetul iadului îmbrăcat în sutană se apropie de Ioan.
_Ce faci, fiule?
_Multumesc Domnului, supravieţuiesc încercărilor vieţii.
_Ioane, noi doi trebuie să vorbim.
_Părinte, casa mea este la doi paşi.  Am ajuns. Să descui uşa. Vă rog, poftiţi! Luaţi loc.
Ioan îl priveşte pe falsul preot drept în ochi şi vede cum faţa i se schimonoseşte şi seamănă cu a unui demon. Băiatul se freacă la ochi şi îşi spune :" A venit special după mine din fundul iadului. O să mă joc puţin cu el." Smerit zice:
_Vă ascult.
_Ioane, eu te caut de foarte mult timp.
_De ce?
_Fiule, tu eşti alesul.
_Ha-ha-ha! Eu, alesul?!
_Da, Ioane.
_Parinte, poate alesul iadului. Eu nu sunt sfânt.
_Dumnezeu te-a ales pe tine.
_De unde ştiţi ?
_Eu sunt văzător cu duhul.
_Aveţi har?
_Da.  Pot să-ţi povestesc toată viaţa ta, de când te-ai născut şi până acum.
_Nu, nu este nevoie.Vă cred.
_Am venit  să te învăţ adevărata înţelepciune, care a fost ascunsă oamenilor de rând . Ea trebuie ştiută doar de cei aleşi.
_În ce constă  această înţelepciunea ascunsă ?
_ În multe taine şi mistere. Pentru început te voi învăţa cum să comunici cu îngerii.
_Părinte, mă învăţaţi să comunic cu îngerii sau cu demonii?
_Cu îngerii. Cum poţi să gândeşti altceva?
_Părinte, ştiţi,  mă gândesc că demonul este în jăratecul sângelui, în tulburarea nervilor, în gândul amar şi otrăvitor. El ajută omul să-şi distrugă speranţa, pofta de viaţă, dragostea, să se lapede de sine şi să-l lase pe el să-l conducă. Demonul locuieşte în sufletul întunecat, dornic de orori. E un asasin ce duce pe om pe calea pierzării. El cântă la urechea omului melodia descompunerii, a morţii, a putrefacţiei, a iadului.
Pătrunde în gândul omului şi-l duce pe acesta pe culmile disperării, a sinuciderii. Râde îşi bate joc, se răsuceşte până reuşeşte să-l sugrume, să-l anihileze pe bietul om, transformăndu-l într- o simplă marionetă.
Cei care au în ei un dram de iubire de sine corectă, luptă împotriva acestui intrus, îl prind, îi taie capul şi-l aruncă la groapa de gunoi a Universului. Iubirea îl arde, îl dezintegrează.
_Ioane, oamenii au o credinţă greşită în privinţa demonilor.Ei sunt lăsaţi cu un scop.
_Care?
_Ei ispitesc oamenii, ca într-un final să-i duca pe calea cea bună.
_Ha-ha-ha! Calea spre iad .
_Ei sunt scara către cer , Ioane.
_Părinte, cred ca aţi vrut să spuneţi că ei sunt scara pe care omul se coboară în iad, pentru că adevărata scara către cer este Sfânta  Treime, Fecioara  Maria şi Iisus Hristos. Parinte, ce aveţi ? Vă este rău?
_M-a luat aşa o ameţeală. Cred că este de la postul îndelungat pe care-l ţin.Ioane,  pari trist.
_ "Un plâns suspină -n mine
   Ca ploaia pe oraş.
   Ce molcome suspine
   Tânjesc mocnite-n mine?"(Verlaine)
_De ce ,Ioane?
_"E chin fără ieşire
   Să nu poţi sti de ce;
   Nici ură, nici iubire
  Un chin fără ieşire."(Verlaine)
Am alergat după o himera, am căutat idealul de neatins, am căutat infinitul în finit, absolutul în relativ, idealitatea în realitate. Am fost un fel de rătăcitor visător care a vrut să atingă intangibilul, care a iubit ,dar nu am fost iubit de cea pe care am iubit-o . Viaţa e tare ciudată! Suntem iubiţi de cei pe care nu -i iubim şi cei pe care îi iubim nu ne iubesc.
_Aşa este viaţa.
_Chiar dacă sunt tânăr am momente când simt că am obosit şi viaţa mea se opreşte în loc.Nu mai am dorinţe, nu mai am ce să-mi doresc. Am devenit rece, dur, intolerant, dar în acelaşi timp timid ca un copil. Puţinul pe care-l ştiu l-am învăţat singur. Sunt nestatornic, nehotarat, plin de contradicţii. Sunt un om slab, iar dumneata spui că eu sunt alesul. Cred că faceţi o mare greşeală.
_Nu este nicio greşeală, Ioane.
_Iubesc binele şi adevărul mai presus de orice, dar dacă cineva pe care l-am iubit mă tradează, nu pot să-l iert. Ştiu că Dumnezeu a zis să-i iertăm pe cei care ne-au greşit, dar eu nu pot. Mai uşor pot să iert orice duşman, chiar şi pe diavol, decât pe femeia pe care am iubit-o.
_Ioane, tu eşti un om care simte mult mai puternic decât ceilalţi oameni, suferi mult mai mult şi trăieşti viaţa mai intens, mai profund decât alţii.
_Am căutat zadarnic să dau un sens vieţii.
_Şi ai devenit un pesimist aplecat spre visare. Cum vezi femeia ideala?
_Simplă, delicată, sinceră, afectuoasă, devotată vieţii de familie. O văd ca un fel de religie.
_Interesantă comparaţie! Ce părere ai despre religie?
_Aş prefera o religie mai practică care să promită omului fericirea aici, pe pământ, şi nu
într-o viaţă viitoare.
_Asta vreau şi eu să te învăţ.
Prin religie omul urmăreşte, vrea să obţină pacea intimă, liniştea sa sufletească, sperând să fie ocrotit de divinitate.
_O condiţie sine qua non a oricărei religii este credinţa.
_Da , credinţa, dar depinde în ce şi în cine crezi. Poţi să crezi şi în tine,pentru că şi asta e o religie.
_Ha-ha-ha! Să cred în mine, mai ales atunci când sunt singur cuc şi nimeni nu are încredere,  nimeni nu dă doi bani pe mine, iar eu ca un nebun să am o încredere oarbă. Părinte, cei care au crezut cu tărie în ei înşişi au sfârşit la ospiciu. Ştiţi ce a scris despre mine femeia pe care am iubit-o?
_Stiu, dar cred că nu trebuie să-ţi aminteşti mereu.Amintirile urâte te deprimă.
_A scris că sunt prost, nebun, frustrat, pierdut, să nu-i mai scriu, că ea niciodată nu se va ridica la nivelul sentimentelor mele.Într-adevăr a avut mare dreptate când a făcut aceste afirmaţii. Am fost cel mai mare idiot, cel mai mare prost că am crezut în ea şi cel mai mare nebun din lume, fiindcă am iubit-o. Îmi doresc din tot sufletul să o pot ierta.
_Unele femei sunt mai rele ca diavoliţele din iad.
_Părinte, diavolul e un copil neştiutor pe lângă răutatea şi prefăcătoria omului. Mie nu îmi este frică de diavol, ci de omul rău care îşi pune pe faţă o mulţime de măşti, de crezi că este bunătatea şi iubirea întruchipată. Eu mi-am pierdut definitiv încrederea în oameni. Prefer să mă împrietenesc cu diavolul, de la el ştiu la ce să mă aştept.
"Sunt rana şi cuţitul crunt
Obraz şi palma totodată!
Sunt braţele, dar sunt şi roata,
Victima şi călăul sunt!"(Baudelaire)
_Fiecare om are destinul său, are steaua sa. Şi tu o ai pe a ta. Nu eşti singur, sunt aici să te ajut, să te învăţ.
_Vă mulţumesc.Îmi amintesc ce zicea Dostoievski prin gura lui Dmitri în” Fraţii Karamazov”: "Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul". Tot un câmp de bătălie este şi  inima mea. În mine se dă o luptă între bine şi rău, între iubire şi ură, între necredinţă şi credinţă.
"Îţi cer acum milă,tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme ."(Baudelaire)
_Sterge-ţi ochii, Ioane!
_Diavolul mă bântuie, prin gânduri triste, furioase şi depresive. Am luptat cu el până aproape că m-a învins.  Când demonul pătrunde în suflet eşti pătruns de o mare plictiseală, trupul de lene şi spiritul de delir. În unii se naşte dorinţa de a nu mai fi , iar în alţii de a fi stăpânii lumii.
_Şi ce este rău în a avea dorinţe, Ioane? Cât eşti om trebuie să te bucuri de ce-ţi oferă viaţa.
_Da, dar noi trăim într-o lume duală şi trebuie să discernem ofertele vieţii.
_În afară de creaţia lumii totul este nimic. Aşa că nu merită să te osteneşti.
_Eu am certitudinea că nimicul acesta este ceva. Cred ca încep să devin ca diavolul, un metafizic ilegal .
_Începi să-mi placi. Aşa te vreau!
_Părinte, simt că  am ieşit din lume, m-am detaşat de ea, o privesc dar nu o recunosc şi suspin după un nedefinit, care nu ţine nici de viaţă nici de moarte, care se ridică deasupra tuturor.
_E bine să cunoşti şi să experimentezi tot ce-ţi oferă viaţa.
_Am mai experimentat eu câte ceva: razbunarea, deznădejdea.....Eu nu urăsc, dar am avut momente când am urât şi acea ură îmi întuneca sângele, îmi înceţoşa gândirea şi-mi îngroşea pielea.
_Omul este un animal, un dobitoc condamnat la existenţă.
_Dar se poate ridica din starea asta de îndobitocire pe care ne-o creează unii, în mod conştient.
_Crezi că este bine să-ţi fie milă?
_Eu sunt un om milos.
_ Când eşti cuprins de compasiune e semn de oboseală, de slăbiciune fizică şi psihică.
_Nu, nu cred acest lucru.
_Viaţa nu înseamnă nimic.
_Viata înseamnă mult. Luptă , acţiune, dragoste, speranţă, credinţă.....
_Ioane, viaţa şi iubirea sunt minciuni.
_E absurd. Conştiinţa îmi spune altceva.
_Maimuţa care şi-a pierdut părul are conştiinţă?
_Da, omul are conştiinţă, chiar dacă în unii este încă adormită.
_Omul este un animal care ascunde în el multă putreziciune.
_Părinte, omul într-adevăr are multe slăbiciuni, multe rătăciri. Mă văd pe mine, dar când îşi îndreaptă gândul spre divinitate devine o lumină care are capacitatea de a arde toată putrefacţia, toată putreziciunea. Căderile omului provin din incapacitatea sa de a se conecta, de a-şi îndrepta gândul, de a aspira spre Dumnezeu.
_Ioane, omul este un monstru modern. Dacă priveşti în jurul tău,vei vedea parveniţi bogaţi şi vulgari care au reuşit în viaţă să se strecoare ca o boală. Ori unde priveşti doar oameni corupţi, care sunt capabili să facă trafic chiar şi cu propriul suflet.Banul conduce, el este puterea şi împăratul acestei lumi. Lumea este o junglă, în care oamenii sadici se devorează între ei mai rău ca animalele.
_Din cauza aceasta m-am detaşat de lume. Când nu mai aparţii lumii nimic nu poate să te mai atinga, nici jignirile, nici ranirile, nici nedreptatea.
_Ioane, omul a ajuns aşa, fiindcă nu are acces la adevarata cunoaştere.
_Care este adevarata cunoaştere?
_Cunoasterea a fost şi rămâne aceeaşi de-a lungul mileniilor, decât că-şi schimbă mereu decorul.
_Înţeleg unde bateţi, dar să stiţi că iubirea există şi fără Venus sau Afrodita. Războiul, lupta, acţiunea sunt şi fără Marte, comunicarea există şi fără Mercur. Dacă cifra destinului meu este 3 asta înseamnă că o să mă realizez material şi spiritual? Iar dacă sunt dominat de numărul nouă voi ajunge un mare maestru?
_Ioane, mă uimeşti!
_ Am tras cu ochiul prin cunoaşterea luciferică. Totuşi, e ceva care mă face să vibrez.
_ Ştiu . Natura.
_Chiar aveţi har.  Îmi citiţi gândurile. E singurul lucru care mă face să visez. E deajuns să privesc un fir de iarbă, o frunză, o pietricică, o boabă de rouă. Când  simt mângâierea soarelui, îmbrăţişarea blândă a vântului am sentimental că  plutesc pe raze diafane şi dansez printre nori.
_Eşti un îndrăgostit de natură ,Ioane. Trebuia să te faci cioban, tot iubeşti singurătatea şi natura.
_Sunt sărac, nu am nici măcar o oaie.
_Te învăţ  cum să-ţi câştigi oile,cum să le ademeneşti, cum să le cucereşti. Nu vezi câţi guru şi falşi profeţi sunt în lume? Ce mai contează unul în plus?
_Asta vreţi de la mine? Eu, profet? Guru? Ha-ha-ha!
_E un joc, Ioane, pe care trebuie să-l joci bine, dacă vrei să ai oi multe.Trebuie să fii un actor bun.
_Îmi aduc aminte de ce a zis Baudelaire: "Când voi fi absolut singur, voi căuta o religie, iar în clipa morţii mă voi lepada şi de această religie, ca să demonstrez pe deplin dezgustul meu faţă de prostia universală."
_Ioane, era drogat când a scris asta.
_Cred în Dumnezeu , dar în felul meu.....
_Ioane, vreau ca noi doi să fondăm o religie nouă.
_Eu cu diavolul, fondatorii unei noi religii? Ha-ha-ha!
_Ce ai zis, Ioane?
_"În jurul meu într-una se învârte Necuratul
Mă împrejmuie ca boarea ce nu se poate prinde;
Îi sorb şi simt în pietu-mi ca jarul,cum mă aprinde,
Umplându-mă cu pofte de neinvins, păcatul."(Baudelaire)
Samael, ştiu cine eşti cu adevărat.  Ştiu că vii din fundul iadului  special pentru mine, şi după cum vezi şi eu am har ca tine.
_Te-ai jucat cu mine, Ioane.
_Da, dar te iubesc, Samael. Şi îmi vine să te îmbrăţişez şi să  te pup cât eşti tu de diavol. Dacă nu ai fi fost tu cu mirosul tău de pucioasă  şi îngerii de lumină cu miresmele lor îmbătătoare, şi dacă nu vă băteaţi ca nebunii pentru mine, atunci nici eu nu aş fi cunoscut adevărul.
 Mă rog Domnului să-mi dea putere de a mă ruga. De la un timp nici să mai mă rog nu pot şi aş vrea ca iubirea să sălăşuiască în inima mea. Doresc ca golurile şi nopţile din mine să fie luminate de Dumnezeu, iar gheţarii din sufletul meu sa fie topiţi de lumina sa. Vreau pace şi linişte în suflet, iar intinsele pustiuri din mine  să le umple cu prezenţa sa minunată.
Samael, dragostea mea a fost o pornire oarbă, primordială şi m-a aruncat  într-un vartej obscur din care nu reuşeam să ies. A trebuit să lupt cu propria voinţă, să devin raţional, conştient de tragedia iubirii mele. Gândindu-mă, meditând  mult am ajuns la concluzia că totul este efemer, vânare de vant, zădărnicie şi nu are sens să dramatizez. Când am aflat unele lucruri am fost şocat, am rămas mut, am tăcut o perioadă, după care am plâns, m-am revoltat, umilit, mi s-a făcut frică şi m-am smerit. Aşa am cunoscut altă dragoste, o dragoste care m-a ajutat să ajung la cer. Uneori, trebuie să îngrop toate cuvintele pentru a putea ajunge la glasul esenţei. Şi nu numai gândul meu trebuie să-l opresc, dar şi pe al lumii. Când am reuşit să opresc gândul şi lumea, spiritul a început să se trezească urmând o cale proprie  de cunoaştere şi acţiune. Când totul tace, conştiinţa e cuprinsă de umilinţă şi plângere.Ea  nu se opreşte niciodată la sine, ci caută neîncetat adevărul.  Pe acest drum virgin păşesc cu emoţie şi încântare, şi mă simt ca un copil care acum învaţă să meargă. În suflet sunt abisuri, dar şi munţi înalţi care-şi pierd vârfurile în nori. Am ajuns la concluzia că singura şi adevarata cunoaştere este cunoaşterea lui Dumnezeu, dar la ea se ajunge foarte greu, şi numai dacă meriţi. Mereu m-am zbătut între două lumi, între rai şi iad, până într-o zi când am descoperit pe acela care ţine într-o mână raiul şi în cealaltă iadul. Samael, acela care face jocurile s-a plictisit de dualitate, de iad şi de rai. Acum vrea să experimenteze altceva şi a hotărât să le unească. Nu îţi este dor de ceea ce erai cândva? Nu tânjeşti să fii din nou frumos, bun, iubitor, strălucitor , pur? Acela pe care eu l-am descoperit este iubirea absolută şi te iubeşte şi pe tine, Samael. El vrea să transforme urâtul în frumos, răul în bine, ura în iubire, îngerii negri în ingeri albi. Nimeni nu-l cunoaşte, nu l-a văzut vreodată. Religiile se bat între ele pentru supremaţe, dar niciuna nu l-a descoperit, nu l-a aflat , nu l-a cunoscut pe cel ce ţine raiul în mâna dreaptă şi iadul în mâna stângă. El  este de la începutul începutului, dar nimeni nu i se închină, nimeni nu i-a dedicat un cult. Nu are altare sau adepţi printre oameni, dar El este Forţa, este Puterea absolută, este Echilibru şi Armonia.
_Cine este ?
_Dacă vrei, Samael, o să-ţi povestesc despre Dumnezeul pe care eu l-am descoperit şi care e mai mare decât Lucifer şi decât Iisus. El nu are formă, dar toate formele izvorăsc din El. O viaţă întreagă l-am căutat ca un nebun, ca un disperat. Într-o dimineaţă când eram chinuit de întrebări existenţiale l-am descoperit.
 Ioan începe să-i explice lui Samael cum vedea el cunoaşterea lui Dumnezeu.Zilele treceau  una după alta, când într-o zi Samael se întoarce spăşit către Dumnezeu. Ioan a văzut cum diavolul a îngenuncheat, s-a rugat lui Dumnezeu şi  a fost iertat transformându-l într-un înger de lumină, care a zburat spre cer.
Lucifer când a aflat ce a făcut Ioan din Carpaţi cu unul din cele mai importante duhuri diavoleşti s-a înfuriat rău de tot şi a trimis asupra lui cohorte de draci,  armate întregi de demoni să-l lichideze pe Ioan. Dar, Ioan cu ajutorul unei Forţe neştiute îi metamorfoza pe toti în ingeri de lumină care se ridicau la cer.
Lucifer trimite alţi demoni şi, de fiecare dată se întampla acelaşi lucru. Lucifer disperat spune: "Să-mi aduceţi comoara mea". În sala somptuoasă pătrunde o tânără foarte frumoasă din care radia raze de lumină.
_Fata mea, am sperat din tot sufletul să nu se ajungă aici, dar ştii şi tu ce se întâmplă pe Pământ.  Am nevoie de ajutorul tau. Trebuie să te sacrifici pentru a salva iadul şi pe tatăl tău. Să-l faci pe Ioan să păcătuiască, ca să-şi piardă puterea pe care o are. Dacă o să continue în ritmul acesta o să ne distrugă pe toţi.
_Stai linistit, tată. O să te ajut cu mare bucurie.
Ioan sta lângă un mare stejar bătrân încărcat de frunze şi locuit de zeci de păsări. La stânga lui se zăreau vârfurile înalte ale munţilor ce păreau aurite de razele soarelui, iar la dreapta se ridicau un şir întreg de coline care păreau nişte copii îmbrăcaţi în verde crud care se ţin de mână. Cât vedeai cu ochii erau munţi, coline, văi, cer, lumină, umbră, culori, linii unite şi contopite armonios, dezvăluind privirii o graţioasă simetrie. În faţă era Oltul care curgea liniştit, nepăsător şi care îl invită să arunce în apele lui tulburi tot ceea ce a fost rău, dureros în viaţa lui. În faţa Oltului munţii au ceva grandios şi vârfurile lor par a se pierde în nori. Ochii lui privesc o piatră ce pare a fi dintr-o ruină. Aceasta îl face să mediteze că totul este trecător, totul piere, nimic nu durează.Se gandeşte la existenţa sa efemeră în comparaţie cu muntele care e mângâiat de valurile Oltului, cu pădurea care se leagănă la adierea vântului, cu soarele care străluceşte pe cer...Are un sentiment ciudat, un fior ii străbate inima şi simte că a venit aici în aceşti munţi special să-şi întâlnească iubirea visurilor lui. Aerul pur de munte îl face să simtă mai multă libertate în corp, mai multă seninătate în spirit. Sufletul său devine pur şi uşor ca aerul. Spectacolul naturii la care el asistă are  ceva magic, supranataural, care-i farmecă spiritul şi simţurile. Asteaptă să se întâmple o minune, să uite totul, să uite chiar de el. Sufletul se înalţă, inima tresaltă şi gândul e pătruns de o pace profundă. Dintr-o dată un mare nor umple cerul care coboară încet în spatele unei coline. Soarele începe iar să strălucească puternic pe cer şi pare a izvorî din el un râu  de azur poleit cu lumină. La câteva sute de metri se află o frumoasă mănăstire care e înconjurată de păduri de brazi, fagi şi stejari. A fost de  s-a rugat, iar acum este liniştit şi cugetă. Iubeşte şi admiră natura mareaţă cu care se confundă. Priveşte cerul nemărginit şi-l compară cu Creatorul pe care-l adoră. Privirea îi cade pe undele Oltului şi i se pare că acea apă seamănă cu sufletul său. Când  e  liniştit, când agitat, când se scufundă în abisuri, când se înalţă spre cer. Respiră aerul calduţ şi uşor pe care nici nu-l simte şi îşi spune că acolo unde este el acum, e locul nemuririi şi al iubirii. Un nor îmbrăcat într-o dantelă albă dansează pe cerul senin.Totul în jurul lui părea pur, virgin şi  este cuprins de o emoţie a descoperirii necunoscutului, asteptând să se întâmple o minune.O simte, ştie ca Ea trebuie să apară. E cuprins de o armonie încântătoare, de o graţie temperată, de o suavitate inefabilă, de o voluptate nebună când zăreşte acel înger de fată din care radia numai lumina că vine spre el. Inima ii spunea că este Ea, iubita visurilor sale.
Parfumuri şi arome se risipeau când s-a apropiat de el acel înger care împrăştia lumină.
_Cine eşti?
_Sophia, fiica lui Lucifer.
_Nu, nu pot să cred!
Simţurile şi dorinţele îl năpădesc. Se simte inundat de o mare fericire, bucurie şi dorinţă pe care nu a mai cunoscut-o până atunci. Are senzaţia că pietrele palpită, frunzele copacilor vorbesc şi florile înfloresc sub ochii lui.Surâsul ei pare a fi zâmbetul iubirii şi al fericirii. Când o priveşte speranta înfloreşte în sufletul său, instinctele se aprind şi întreaga lui fiinţă spune:'' Doamne , o iubesc !". Sentimentul curat, amestecat cu harul şi admiraţia îl copleşesc în faţa acestui înger pur şi luminos. Fiorii iubirii îl cuprind şi fac concurenţă muzicii celei mai sublime.Priveşte şi aşteaptă ca fata acea minunată să se transforme într-un demon, dar nicio transformare. Fata se apropie de el, îl ia de mâna şoptindu-i :
_Dacă ai şti, de cât timp am aşteptat această clipă.
_Si eu. Zice el  soptit.
Chiar eşti fata lui Lucifer, şi ai venit din iad special pentru mine?
_Da, numai că eu nu locuiesc în iad, ci într-o peşteră foarte frumoasă din aceşti munţi.Tata nu a vrut să mă ţină lângă el de teamă că ai săi slujitori  or să-şi amintească cum erau la început, ingeri de lumină.
_De ce ai venit?
_Tata m-a trimis să te ispitesc, să păcătuieşti, pentru că eşti pe cale să pustieşti  iadul.
_Cred că ai reuşit, doar cu prezenţa ta.
_Ioane, ceea ce simţi tu, simt şi eu. Nu vreau să-mi trădez tatăl, vreau să-l ajut, dar nu cum vrea el, ci cum cred eu că este mai înţelept.
_Cum?
_Vrei să te căsătoreşti cu mine?
_Eu, cu fiica lui Lucifer? Doamne, ce să fac?
_Bunicul nu o să-ţi răspundă.El lasă tuturor fiinţelor libertatea de alegere. Dar ca să-ţi dovedesc dragostea şi puritatea mea am să iau şi eu peceta cu semnul Sfintei Cruci de pe fruntea ta.
Fata vrea să se apropie de Ioan dorind să-l sărute, dar acesta o opreşte.
_Te va arde, te va face scrum.
_Nu, nu o să păţesc nimic. Ea arde doar pe cei răi, dar în mine nu este răutate.
Fata se apropie din nou de Ioan şi-l săruta exact pe locul unde avea semnul. Ioan  emoţionat o priveşte şi vede cum pe buzele ei trandafirii strălucea o lumină în formă de cruce.
_Nu ai păţit nimic!
_Nu. Vrei să te căsătoreşti cu mine?
_Da.
Buzele lor se unesc. Sărutarea ei îl umple de fericire şi de o nouă putere de înţelegere.
El îi cuprinde talia strângând-o la pieptul său. Au plecat plutind printre brazii care duceau spre mânăstire.În curtea mânăstirii crinii şi trandafirii înfloriţi fac un adevărat paradis terestru, iar cei doi îndragostiţi par doi îngeri picaţi din cer.
Când slujba de cununie era aproape de sfârşit a apărut un vârtej întunecat şi Lucifer tuna:
_Fata mea, cum ai putut să mă trădezi ?
__Tată, ceea ce am făcut a fost din dragoste pentru Ioan şi pentru tine.
_Pentru mine?
Când vorbeau mai apare un vârtej luminos în frunte cu Arhanghelul Mihail. Fata îngenunchează între cele două coloane, îşi întinde braţele către cer şi spune printre lacrimi:
_Doamne, bunicul meu drag, te rog, iartă-l pe tatăl meu.
Intre cele două vârtejuri apare o rază  de lumină mai strălucitoare ca soarele şi se aude o voce puternică:
_Lucifer, nu te-am dezintegrat până acum, fiindcă în inima ta a fost întotdeauna un sâmbure de iubire pentru fiica ta. Iubirea pentru ea te-a salvat.
Lucifer spune:
_Doamne, iartă-mă!
_Te-am iertat, fiule.
Lumina şi cele două vârtejuri au zburat spre înaltul cerului. Lucifer s-a transformat în ceea ce a fost la început, urmat de toţi ai lui,care se metamorfozau în îngeri de lumină, zburând spre înaltul cerului ..
Cei doi tineri se sărută cu pasiune în faţa preotului şi a călugărilor rămaşi înmărmuriţi.
Ioan deschide ochii şi realizează că este în pat, cu perna în braţe. Totul a fost doar un vis.


Niciun comentariu: