Translate

miercuri, 14 octombrie 2020

TRAIASCA NATIA !

 Moş Mitică are 94 de ani şi este veteran de război.Trăieşte la marginea pădurii într-o căsuţă îngrijită, iar toată averea lui este o grădină, o pereche de iepuraşi şi câteva găini. Înalt, slab, adus de spate, cu fruntea înaltă şi riduri adânci pe obrajii proaspăt bărbieriţi, mă priveşte trist. O lacrimă i se prelinge la colţul ochiului şi o şterge cu dosul palmei. Înţeleg că în el se duce o luptă acerbă, dorind să anuleze toate suferinţele şi dilemele care-l chinuiesc. Cu vocea tremurândă îmi spune:  

 
Taică, s-a întins răul peste ţară. Negura a cuprins minţile românilor. Luaţi de valul urii am ajuns să ne duşmănim între noi.  
 
Unde om ajunge, taică? Unde? Grele timpuri trăim ! Am ajuns să mă cert şi cu soru-mea din cauza partidelor ăstora. Ca să vezi până unde a reuşit să-şi bage diavolul coada! Sora mea ţine cu PSD-ul, iar fiica ei cu USR-ul. Când a fost cu votarea a venit nepoată-mea la mine şi mi-a zis: “Neică Mitică, când te duci la vot să votezi USR-ul.” Eu i-am zis că aşa o să fac. Pleacă nepoată-mea, dar vine soru-mea şi-mi zice: “Mitică, când mergem la votare să pui ştampila pe PSD.’’  
 
Eu îi zic: Bine măi Florico, dar fata ta mi-a zis să votez partidul ăla unde sunt mulţi tineri, o fi ştiind ea mai bine decât noi, că doar ai ţinut-o în facultate, să înveţe carte.  
 
“Mitică, e neminţoasă, nu ştie cum e viaţa.”  
 
“ Măi femeie, fata ta a fost olimpică pe ţară. E deşteaptă, eu am încredere în ea.”  
 
“ Mitică, e bună la carte, dar nu are şcoala vieţii. Ea crede că tot ce zboară se mănâncă. Crede că salvează ea România. “  
 
“Păi dar cine vrei s-o salveze? Tu eşti bătrână, iar eu mai am un pic şi mă duc lângă Marina, la cimitir. Tineretul e speranţa noastră. Nu înţeleg! De ce nu ţii cu copilul tău?”  
 
“Mitică, tu chiar nu te uiţi la televizor? Tu ştii cine e în spatele lor?”  
 
“ Mai lasă-mă cu televizorul tău. Ăştia spun numai minciuni, ca diavolul. “  
 
“ Mereu ai ţinut cu ea şi i-ai luat apărarea. De câte ori vroiam s-o bat când era mică, că făcea numai năzbâtii, tu râdeai şi o rasfăţai. Aşa că şi-a luat-o în cap. Auzi, ştie ea politică! Se crede Ioana d’ Arc a României. O duc cu minciunile şi ea crede .”  
 
“Tacă-ţi gura, Florico! Doamne, ce mă doare capul! Taci!”  
 
“Mitică, votează cu cine vrei, dar să nu faci accident vascular şi să mă dai de necaz”  
 
“Îţi e frică că mor şi nu mai vezi nimic din pensia mea de veteran.”  
 
“Recunosc că m-ai ajutat, de nu erai tu, nu reuşeam s-o ţin în facultate pe usr-istă . Mie nu-mi e că mori, ci îmi este frică că o să paralizezi.”  
 
“Dacă mai mă superi, se poate întâmpla şi asta.”  
 
Taică, de atunci soră-mea a tăcut. E şi ea vaduvă, amărâtă. O ajut şi eu cu ce pot, dar şi ea face mâncare, curâţenie, ca o adevărată gospodină ce e. Ne-am înţeles bine, ne-am avut doar unul pe altul . O iubesc pe nepoată-mea ca pe Dumnezeu şi soru-mea îşi iubeşte fata, ca pe ochii din cap, dar de când cu partidele astea, parcă a intrat dracu în casa noastră.  
 
Am fost amândoi la votare, dar nu a îndrăznit să-mi zică nimic. Seara, la masă, m-a întrebat:”Cu cine ai votat? ”  
 
“ Cu USR-ul, cu fata ta.”  
 
Asta a fost tot, dar de când au început demonstratiile, Florica stă ca pe jar şi vrea să se ducă la Cotroceni cu suratele ei. A venit fata acasă şi a început să-i reproşeze. Mai era un pic şi îşi dădeau în cap. Taică, m-am enervat, le-am luat de păr, ceea ce nu am făcut niciodată până acum, şi le-am zis să se potolească că le dau cap în cap şi le dizolv pe amândouă. S-au potolit când au văzut că m-am supărat.  
 
Taică, le-am zis : Rânjetul fiarei a avut efect. A reuşit să abată întunericul asupra noastră. O să reuşească să ne facă să ne sfâşiem unii pe altii , ca fiarele sălbatice ? Cine va câştiga din înfruntarea asta? Omul sau fiara ? De milenii stă în umbră şi râvneşte la munţii noştri falnici, la apele noastre cristaline, la pădurile de poveste, la aurul şi pământul ţârişoarei noastre. Mereu şi-a trimis slugile să ne atace. Unii au făcut-o făţiş, altii pe ascuns. Ne-au îngenuncheat, ne-au subjugat, ne-au despuiat, ne-au însângerat, dar romanul tot a rezistat. De-a lungul timpului unii dintre ai noştri ne-au vândut pe câţiva gologani şi pentru putere. Să ştiţi că banii şi puterea înnebuneşte omul, îl transformă în fiară, în demon. Banii sunt blestemaţi. Nu pentru bani l-au vândut pe Iisus? Cu ce greşise de l-au răstignit? A, îi învăţa pe oameni, îi trezea, şi mai marilor lumii de atunci nu le convenea ca omul să se deştepte. Omul trebuie să fie prost, ca ei să-l poată manipula, să-l ţină sclav. Asta a urmărit şi urmăreşte fiara de milenii. De aceea l-au ucis pe Iisus şi pe toţi care au vrut şi vor să trezească conştiinţele popoarelor. Din păcate, şi la noi sunt o mulţime de Iuda, care pentru bani şi putere îşi vând nu numai ţara, dar şi mama şi sufletul. Din fericire, nu toti sunt trădători, nu toţi sunt laşi. Nu cred că naţia noastră a decăzut atât de rău. Încă mai cred că suntem o naţiune demnă, doar suntem urmaşii ‘’celor mai drepţi şi mai viteji dintre traci’’. Românii renasc mereu, oricât ar dori unii să dispărem ca naţie. Strămoşii noştri veghează, sângele lor strigă că suntem o forţă uriaşă, atunci când e trezită conştiinţa naţională. Suntem atât de înţelepţi încât să îngropăm securea războiului şi să nu o folosim niciodată contra fratelui sau părintelui nostru ? Acum trebuie să fim uniţi, mai mult ca niciodată, pentru că moartea îşi întinde aripile, o simt aproape. De m-ar lua pe mine, mi-ar face un bine, că bătrâneţea şi singurătatea e tare grea. Dar ea vine peste toţi, focul se apropie, e la un pas şi antihristul rânjeşte.  
 
Fiara vrea să facă din copiii şi nepoţii noştri carne de tun şi din ţărişoara mea teatru de război. Nu sunt senil, ci mai lucid ca niciodată.. Răul se apropie.  
 
Să ne apere Maica Domnului de ce o sa vina ! Urgie, taica! Urgie o sa fie !  
 
Voi nu vedeţi că râd vecinii de voi ? Lor le pare bine şi nu ştiu ce să facă să vă întărâte mai rău, ca să vă omorăţi ca năroadele între voi, ca să împartă tot ce aveţi între ei. Aşa e şi cu ţara. Duşmanii de abia aşteaptă. Am auzit că miza ar fi munţii nostri, că ar fi aur şi alte bogăţii. Că pe răposatul tot din cauza asta l-au omorât, garantase cu ei un împrumut. Geologii i-ar fi spus ce zăcăminte importante se află acolo, iar când a aflat a strâns cureaua ca să plătească împrumutul. Când a scăpat ţara de datorii şi să trăiască românul mai bine, îl omorâră. Au făcut şi atunci demonstraţii, tot ca acum. Au pus tinerii în faţă, pe care i-au ucis tot ei, ca să sensibilizeze poporul. Au luat puterea şi terminară cu fabricile, uzinele, vapoarele, pădurile, pământurile ……şi au pus biruri tot mai grele pe săracul om. Şi nu numai atât, dar şi îndatorară ţara iar. Au jefuit şi au furat ca în codru, indiferent de culoarea politică.Cine e în spate la tot ce se întâmplă? Cine e mintea diabolică? Ăştia care-i vezi în fruntea popoarelor sau în fruntea partidelor sunt nişte papiţoi, nişte marionete mânuite din umbră de fiară. Ăsta e adevărul. Cine are curaj să lupte cu fiara? Ea face revoluţii, ea face partide, ea schimbă guverne, ea pune şefi de state.  
 
Tu USR-istă care te crezi deşteaptă, pune-ţi creierul la muncă şi vino cu propuneri inteligente. Amandouă ziceţi că vă iubiţi ţara, dar ce faceţi pentru ea? La sloganuri nici dracu nu va întrece, dar ea să vă văd şi la muncă. Din punctul meu de vedere, taică, toti sunt nişte hoţi, nici unul nu e bun, toţi aleargă după ciolan.  
 
Uite cum a reuşit antihristul să vă încaiere! Ce se bucură, ce rânjeşte, ce bate din palme şi se freacă pe burtă, când vede că a reuşit. Asta e menirea lui, să dezbine, să aducă ură, vrajbă, haos. Uraşte de moarte pacea, armonia şi zidirea, iar voi dansaţi cum vă cântă el, ca două năroade.  
 
E clar! Aşa nu se mai poate! De aceea, o să înfiinţez un partid care să ţină cu naţia română. Un partid care să trezească conştiinţa românilor. Românilor adevaraţi nu le este frică de moarte, cum nu le era frică nici strămoşilor noştri daci. Ţara trebuie condusă de români, nu de străini.Nu am ajuns milogii nimănui. Nu avem nevoie de gunoaiele altora. Iar voi, amândouă, vă înscrieţi în partidul meu, dar să nu-mi aduceţi lichele, hoti şi trădători. Aşa le-am spus şi au încremenit. Ele chiar cred că sunt în stare să pun bazele unui nou partid.  
 
Aşa e românul, taică! Când dă de necaz el face haz. Nu plânge, nu se vaietă, ci râde. Aşa am supravieţuit de milenii pe pământul ăsta.  
 
Povestim, râdem, glumim, dar a iubi ţara înseamnă a te gândi la binele ei, la binele naţiunii tale. Caţi îşi iubesc ţara? Câţi au curajul să lupte până la moarte? Câti, taică? Câţi?  
 
Cu tine nu mai mă satur de vorbă, dar mă duc acasă că îmi mor iepuraşii de foame.  
 
Trăiască naţia ! aşa saluta Eminescu nostru.  
 
Sus cu dânsa ! îi răspund.  
 
Privesc cum se îndepărtează, mergând încet, sprijinându-se în baston şi mă gândesc la cât de adevărat e vechiul proverb românesc “Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere!”  
 
Dar pe Moş Mitică nu-l poţi cumpăra cu tot aurul din lume, fiindcă el ştie că banii sunt ochiul dracului.  
 
Carmen Gigârtu  
 
6 februarie 2017  
 
Dănicei-Vâlcea  
 

Niciun comentariu: