marți, 30 mai 2017

Marturisire

Eram pe tarmul marii Egee si  contemplam aripile amurgului ce acopereau intreaga zare. Cerul imbratisa pamantul, soarele se micsora trepat, disparand dincolo de nori, iar Creatorul imi intindea un fir de lumina spre a cunoaste si a iubi tot ce a creat, de la firicelul de iarba pana la stele.
Magia apusului de la Cap Sounion mi-a coplesit fiinta, trezind puncte luminoase in al meu suflet. Vartejuri de energii create de amurgul magic ma impresurau, obligandu-ma sa meditez la idealuri inalte si mai ales la Creator care-si revarsa  spendoarea, puterea, intelepciunea si iubirea infinita peste tot in univers. Privind  spectacolul mirific al naturii m-am asezat pe o stanca gandindu-ma la ce trebuie sa pretuiesc si ce  sa arunc din viata. Cu ceva timp in urma descoperisem ca scrisul mi-a ajutat sufletul sa iasa din agonie si sa-l faca sa se bucure de jocul cuvintelor asternute pe hirtie.
Lasandu-ma purtata de dansul literelor, astern ganduri, emotii, stari, sentimente, umbre, stropi de lumina, incercand sa inteleg invizibilul, imperceptibilul, o noua dimensiune a existentei, ce nu poate fi explicata, ci doar simtita cu inima.
Iubind simplitatea, natura si lumina merg pe poteci batatorite de altii , dar si pe carari virgine, neatinse de nimeni, cautand sensul existentei. Creatie, iluzie, curaj, rabdare, perseverenta, optimism, responsabilitate, adevar, iubire, iertare, speranta, credinta; cuvinte cu o profunda rezonanta, ajutandu-ma in marea si unica calatorie de a anihila ego-ul, de a transcede spatiul si timpul, descoperind iubirea lui Dumnezeu in armonia naturii  si a  universului.
Cuvintele Apostolului Pavel mi s-au intiparit  in inima:” De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

(Marturisire-Carmen Gigartu)

Niciun comentariu: